Sfaturi la telefon

fotografierende-MRAkGP0VoYU-unsplash

Când mă sună să mă aburească, ce-mi poate spune oare un pulică, fripturică, din ăsta la care tot îi dau papucii, dar el uita să și-i ia. Ei bine, azi se pune să mă întrebe, ce cred eu despre faptul ca una dintre subordonatele lui (cică’i ceva manager pe la o tipografie), recent angajată, s-a cam înspăimântat de faptul că el dă afară oamenii pe capete. Și mă întreabă dacă să discute situația cu ea sau sa o lase să creadă ce-o bate gândul ? Dar na, se preocupa el acuma că nu vrea s-o piardă, mai ales că tipei nu-i prea place atmosfera morbidă de la muncă, si i-a zis la interviu că pentru ea asta contează. Doar că, el nu înțelege treaba asta și-mi expune mie cum banii sunt singurii care contează pentru el, iar treaba cu atmosfera e doar o abureală ce se spune la angajare. Și vai, este el acum în mare dilemă, și cică-mi cere mie sfatul (deși eu nu am subordonați), să se mai bage cu mine în seama cinci minute la telefon.

Înainte sa-mi strâng neuronii de pe jos făcuți iar grăunte de individ (este cel cu spaghetele și lingura), am început să mă auto-sfătuiesc la modul serios, să-l evit mai solid pe ins, că de când îl cunosc mă informează regulat câți oameni a dat el afară și câți a angajat, in jobul lui de șef pe care îl exercită de câteva luni. Adică, cât de labagiu trist trebuie să fii, ca să scoți la impresionat gagici poziția ta de șefuleț, lăfăindu-te cu mândrie, că faci atmosfera morbidă la tine în echipă și pe deasupra nici nu-ți  pasă, subliniind cu mândrie cât sunt pentru tine banii de importanți. Am respirat adânc, realizând că tipul trebuie să fie scăldat bine în frustrări, ca să creadă că mă va impresiona cu asemenea ieftiniri.

Un gând despre „Sfaturi la telefon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s