Regina Tinder-ului a revenit în forță. Mi-am schimbat poza de profil. Am rămas tot la varianta în cască, dar am renunțat la motocicleta de 20 mii de Euro (mai ales ca mulți gagii erau mai interesați de ea decât de mine) și mi-am pus picioarele la treabă pe un fundal cu Grand Canyon. Nu am optat încă pentru o poză cu fața mea, pentru că nu mă simt pregătită, de aceea prefer să mai pescuiesc încă o perioadă sub anonimat.
La scurta partidă de pescuit recent am prins în plasă un român și cinci polonezi. Romanul nu-i genul meu de pește, dar mi-a plăcut să-l surprind cu un text în limba natală pe când mă aburea filosofic în engleza că vine dintr-o țară cu o reputație proastă. Mirat m-a întrebat cum de mi-am dat seama că-i român, ceea ce nu-i prea greu când polonezii nu-și botează plozii cu Ionuț, Mircea, Marius, Viorel sau Flavius. Polonezii mă aburesc cu dumele locale legate de motoare și tocuri. Au ei obsesia cu tocurile și îi înțeleg, căci nu vezi destule tocuri pe aici la -10 spre -20, decât la sinucigașe ce plănuiesc să-și rupă gâtul.
Acestea fiind spuse, printr-o forța împrejurărilor sunt nevoită să bag două întâlniri într-o seară. Plănuiam să mă dezvăț de obiceiurile tinereții, dar cum pe unul îl aveam programat de mult în ziua respectivă, iar celălalt a insistat că neapărat atunci trebuie să ne vedem, am zis să le satisfac nevoile ambilor fiind o femeie generoasă din fire.
Căpşunăriţa 