Zi frumoasa, good mood, ma întâlnesc cu o prietena. Ea vrea meargă la una din întâlnirile acelea despre calatorii – foarte populare in Polonia – unde se discuta despre obiceiurile și cultura unei tari anume. Am ieșit după 2 minute, in timp ce pe ecran rulau imagini din China, cu natura și o pârtie de schi. Nu ma fascinează cultura (de când am lucrat cu chinezi) si ma plictisește sa ii aud pe alții vorbind despre experiențele lor călătoare. Prefer sa experimentez eu direct. Mi-am urmat mood-ul și traversat orașul vechi, ca sa găsesc o cafenea cu terasa la soare. Dupa ce am găsit-o, m-am așezat bucuroasa pe scaunul liber și am comandat un ceai verde și o prăjitura. Ma pregăteam inspirată sa scriu un text lacrimogen, cu adânci conotații emoționale și romantism, când sună telefonul… Maica-mea, cu retorica standard: fiica-mea, divorțul, fostul soț și ce am eu de făcut în și cu viața mea. O plăcere, dacă au ceva la bord, in nici un caz nu ceai, sau niște fumuri in nas. Am ascultat-o relativ calma, amintindu-mi de strategia lui frate-miu, care o dă cu ignoranța, dar când a început cu reproșurile, mi s-a dus pe pula zenul și i-am replicat tăios, sa nu-mi impute mie greșeli, pe care le-a făcut și ea. Sunt sictirită de critici și păreri necerute despre viața mea. Am obosit sa tot ascult ce ar face alții in locul meu și cu viața mea. Poate, dacă ar fi trăit-o ei pe a lor așa cum si-ar fi dorit, nu ar mai fi simțit nevoia să interfereze in viața altora, mai ales când nu li-se cere nici părerea și nici susținerea. Oi fi eu futută la cap, dar tot eu sunt la cârma bărcii mele și ea tot acolo unde vreau eu se îndreaptă. Ghinion! Din păcate, realitatea nu-i chiar atât de simpla, și după nici 5 minute la telefon, mi s-a tăiat inspirația și cheful, si zâmbetul de pe buze. Așteptările noastre pur și simplu nu se întâlnesc, și nici telurile și nici nivelul de auto-critica sau sinceritate. Si deși, știu ca nu se vor întâlni vreodată, totusi îmi doresc sa nu fie așa. O parte din mine inca spera la miracolul acceptării și respectului părinților mei, după care eu si mulți din generația mea, inca tânjim cu ardoare.
Lună: octombrie 2018
Amintiri: Roșu ca să schimbăm dispoziția
S-a întors în cameră după una din discuțiile acelea, pentru care simțea nevoia să părăsescă camera, când își asculata mesajele de la copilul cel mic pe sau îi spunea nevestii un Kocham Cie la final, însoțit de bużiaki. Erau tipul de discuții, pe care la început le purtat deschis, fără vreun interes sau menaj pentru sentimentele mele, potențiale pe atunci. Mai apoi a început să inventeze scuze, pentru a putea ieși, ca în cele din urmă doar să mă informeze că iese, de obicei însoțit de un comentariu ironic de-al meu. Simțeam o satisfacție de fiecare dată când aveam ocazia să-i reamintesc că e însurat.
De data asta s-a întors bine dispus. Îi povestise recepționista despre ceva club faimos din Priștina și voia neaparat să mergem să bem ceva acolo. M-am uitat la el sictirită și l-am urmărit cum pălăvrăjește despre ieșitul în oraș. Orașul frumos, cu aer răcoritor, ce intra pe fereastra geamului din Diamont Hotel, situat strategic in centrul orașului și înconjurat nu de una, ci de trei moschei, de la care tocmai auzisem pentru 15 minute o rugăciune în arabă, în timp ce îmi exersam talentul literar cu un text pentru blog.
Am tras pe gât o gură de coneac, pe care îl aveam mereu în dotare, și am început să scot din geanta mică o rochie roșie, mulată pe corp și o geacă în aceași culoare, cu fermoarul într-o parte. Mi-am tras câte o linie neagră peste ploapele superioare, mi-am pus ruj roșu aprins pe buze și am fost gata de plecare.
M-a privit mirat, complimentându-mi înfațișarea atrăgătoare și culorile care îmi capturau fiecare bucată din trăsături mele de brunetă cu ochi căprui și pielea albă, delicat bronzată. Ne-am îndreptat spre lift, cu care alături de noi au coborât trei masculi musculoși. La ieșirea din hotel m-a luat de mână, traversând centrul orașului la pas lejer în căutarea clubului. L-am găsit închis în perioada de vară, și după ce am mai rătacit un pic pe strada principală, ne-am așezat pe terasa unui bar, unde el a comandat whiskey on the rocks de cîteva ori, iar eu am baut vreo trei mochitto. M-a complimentat toata seara, făcându-mi poze și fașcinându-se cu mine. A vrut să trimită poza mea unui prieten, dar nu mi-am dat accordul. Mi-a zis printre altele să scriu o carte, și altceva nu îmi mai amintesc în particular din seara aceea.
A doua zi i-am zis că nu mai vreau, pentru că nu are nimic de oferit … nici măcar dragoste.
Amintiri: Îmi stă bine în roșu
Roșu e culoarea care mă definește. Roșu e culoarea care îmi capturează fiecare bucată din trăsăturile mele de brunetă cu ochi căprui. Roșu e culoarea care mă pune în valoare, care mă face să strălucesc.
În seara aceea, am îmbrăcat o rochie roșie, bine strânsă pe corp, am incălțat sandale roșii cu toc, mi-am luat un palton roșu și mi-am asortat buzele ținutei, cu un ruj roșu intens. M-a privit, m-a complimentat și m-a luat de mână. M-a ținut strâns până am pășit în lift, unde m-a îmbrățișat cu un sărut lung pe frunte. În holul hotelului, m-a tras spre un magazin, dorind să-mi cumpere neaparat un accesoriu pentru imaginea mea șic. E brandul meu prefera mi-a spus, cand am intrat la Hermes, dar mie nu mi-a păsat, îmbătându-mă cu admirația și fașcinația lui pentru mine. Eu zâmbeam și îl priveam fașcinată în timp ce sorta serios eșarfele. Am încercat câteva și l-am lăsat să o aleagă pe cea potrivită, dintre cele pe care le preferam. A rămas eșarfa albastră, cu note portocalii, un model clasic, pe care mi-am așezat-o ștrengărește la gât.
Am servit cina în atelierul lui Joel Robuchon, delectându-ne cu gusturi curioase, iar mai apoi ne-am îndreptat spre Luxor, unde aveam bilete pentru Fantasy, un show clasic din Vegas. Pe drum ne-am încurcat în planuri, și convinși că întârziem la spectacol, ne-am rătăcit în hotelurile din Vegas, încercând să găsim sala cât mai repede. Și pe când eu încercam cu disperare să dezleg misterul sălii, care numai nu se lăsa găsită în holurile uriașe ale hotelurilor, el s-a oprit din mersul nostru grăbit și m-a îmbrățișat. M-a strâns la pieptul lui cald și parfumat, punându-mi a mână în părul răzleț. Tot ce am simțit a fost liniște. O liniște care a venit să înlocuiască stresul, graba și să pună claritate în mintea mea. Am înțeles instantaneu că nu e decât un spectacol, că nu are importanță dacă îl vedem sau nu, și că nimic nu are greutate emoțională, pentru că el e lângă mine, și asta e ceea ce contează. Am continuat căutarea în pas domol și în câteva secunde am găsit ceea ce căutam, doar ca să aflam că mai avem jumate de oră până începe spectacolul.
Ne-am întors pe jos de la spectacol, doar ca el să-mi spună că toți bărbații mă privesc. Poate așa o fi, mi-am zis în gândul meu, știind că eu am ochi doar pentru el.
Viața
La 10 seara, după ce am pus-o pe fiică-mea la culcare, și când ma pregăteam sa mai bag un film, din ciclul „weekendul in care nu am făcut nimic”, mi-am amintit ca mi-au rămas cauciucurile proaspăt schimbate in mașină. Și, vizualizându-le acolo pe bancheta din spate, mi-am tras pe mine niște pantaloni și un tricou, și am fost jos rapid. Am luat unul in stânga, altul in drepta și am băgat frumos cinci etaje, ca și așa nu am mai fost la sala de o săptămână. Ciudat cum le-am coborât câte unul și le-am urcat câte două, dar asta e efectul adrenalinei.
Când le caram, mi-am dat seama ca ar fi cazul sa ma mut. Nu o sa car cauciucuri la bătrânețe până la etajul cinci, deși mi-am creat un centru de confort aici, cu care m-am obișnuit, poate chiar prea mult. E timpul pentru o schimbare, dar cumva mai vreau inca sa o aman, ca un adolescent ce refuza sa devină om mare.
Întâlnire
Sunt la întâlnire cu englezul. Tot nu am inteles exact cu ce se ocupa. Cică vinde acțiuni, dar mie tot a traficant de fărină îmi miroase. E prea dubioasa faza, ca vine el aici de 10 ori pe an, intr-un oraș polonez, unde oamenii nu par sa aibă așa mulți bani vs capitala, ca sa vândă acțiuni. Cică inainte de Polonia umbla prin Spania, Barcelona … 🤔.
Mi-a povestit cum a fost la World Cup prin Rusia, unde pe lângă participarea la meciurile Angliei in rol de suporter înfocat – am primit poze cu steagul si filmulețe cu atmosfera de pe stadion – a mai fost si turist, colindând in doua săptămâni jumate, țara lui Putin din Volgograd până la Sankt Petersburg și Kaliningrad. A recunoscut, ca și-a cam plătit toată aventura fotbalistică din pariuri, băgate la sigur, desigur. In rest e la fel de frumușel și bea la fel de mult.
Eu i-am povestit cum a fost prin Kuwait și fosta Iugoslaviei, și in timp ce ma săruta pe o banca, nu departe de casa, ma gandeam ca e nașpa gustul de ceapa de la sanwiciul, pe care tocmai l-a mâncat. El se străduia de mama focului, băgase chiar si o gumă, și la sărut, și sa-și asigure următoarea întâlnite, in timp ce eu amețită de la Aperl Spritz, nu ma puteam deconecta. E placut sa atingi, sa te lingi, sa te aburească cineva și sa te dorească cu pula sculată, mă gandeam, in timp ce îmi conștientizam absența. Dar știam ca voi fi absentă, si tocmai de accea am făcut rost de o dădacă și am mers la o întâlnire de două ore, ca să mențin contactul cu realitatea. Sa nu ma sălbăticesc pe deplin in libertatea singurătatea și independenta nepăsarea mea. Pentru ca as fi preferat sa stau in pat și sa citesc o carte. Pentru că nu îmi pasă, și după cum singur a remarcat, de fiecare dată când îmi spunea că vine, răspunsul meu era un ok din ăla rapid, de cele mai multe ori comunicându-i ca sunt plecată. De când ne-am cunoscut, eu am fost o gagica ocupată, și oricât de tânăr și frumos ar fi el, intențiile mele nu au trecut mai departe un futai, care s-a dovedit a fi sub Așteptările mele. Iar întâlnirea asta e doar un exercițiu de socializare, la care s-a nimerit el.
Am revenit la discuția cu călătoritul impreuna, dacă tot călătorim amândoi. Mi-a propus Kaliningrad, ca el inca mai are viza, dar eu nu am, și nici chef sa-mi fac, așa ca i-am răspuns cu Roma, pe care nu am vizitat-o. Poate ar fi interesant sa mergem undeva impreuna, pentru ca întâlnirile cu el de pe aici sunt prea banale, ma plictisesc și am obosit sa tot vorbesc de fotbal. In calatorii cunoști omul mai bine, deși nu sunt prea convinsă, ca vreau sa cunosc pe cineva momentan.
Mașina și mecanicii
Ii urăsc pe gunoaiele care repara mașini, pur și simplu nu ii suport, chiar dacă îs de la servisul din colț sau de la cel autorizat – care te muiesc și mai tare, așa de bună ziua, noi suntem autorizați sa-ti da-m muie. Toți put la fel și sunt dintr-o bucata, mare și stricata de gunoi, a căror singur țel e să te futa pe banii tai, in toate găurile disponibile. Ii urăsc, pentru ca știu ca vor sa ma țepuiască și pentru ca, oricât as fi de atenta, sunt convinsă ca, oricum mă țepuiesc. La prima mașina, un idiot specialist in Mercedesuri, mi-a futut ceva la ea, că i-se părea lui că nu pornește imediat la cheie. Am luat-o pe lavetă de la el, ca să o duc la alții, să repare ce a stricat muistul care ulterior a avut tupeul, sa-mi ceara bani pentru laveta. I-am zis ca-i dau o muie, așa ca s-a calmat. Când i-am zis ca ar trebui el sa ma plătească pe mine, s-a domolit de tot.
Cu a doua mașina am nimerit intr-un service la schimbat de roți, unde proprietarul îmi zice ca un client i-a cerut sa-i schimbe cauciucurile lui uzate cu ale mele noi (?). Apoi in alt service, unde a trebui sa o repar pe asigurarea uneia, ce m-a lovit in spate. Și cum vede tipul de la service masca din fata cu vopseaua stricata pe mașina mea, îmi zice ca mi-o repara el pe banii mei! Lol, dacă voiam sa o repar, o reparam de mult, i-am trântit-o nervoasa, dar nu ma pun sa-mi bag banii in vopseaua unei mașini de 15 ani, pe care nu ii scot in veci. S-a șocat gagiul ca nu ma taxează si pe mine si s-a limitat la reparațiile din asigurare, fără sa-mi facă ce l-am rugat adițional, tot din asigurare. Nu mai zic a a tras rău bani de la aia, ca așa e la obigatorie, faci plângeri pana îți mai dau. Pe a treia am dus-o la început la servisul autorizat, pana când a vrut un murit sa-mi vândă cu 50% n-ai acum un acumulator cu parametrii mai slabi. Recent am reparat-o pe auto-casco, și îmi zice tipul o suma, iar apoi alta. Ii spun de la început care sunt condițiile din asigurare și îl atenționez ca nu vreau sa plătesc nimic extra. El zice bine, și la final îmi cere banii, pe care i-am zis ca nu vreau sa ii plătesc. Îs curioasa câta benzina mai am in rezervor și câți km a făcut cu mașina mea la plimbare. Dacă îmi dispar și CD-utile e beton. In rest, in stație o doamna îmi întinde un fluturaș.
– Despre ce e? o întreb politicos.
– Credite, îmi raspunde cu buzele înroșite de la serile cu prea mult alcool.
– Nu merci, nu iau credite, ii răspund indiferenta, gândindu-ma la absurditatea de a lua credit, ca sa îmi repar mașina.
Căpşunăriţa 