Nu ma lasa mama

L-am rugat pe fostul meu prieten, cu care am ramas cica in relatii de amicitie, sa ma ajute intr-o chestie. Nu foarte complicata si i-am zis chiar ca, ii platesc pentru ajutor. M-a refuzat pe baza a doua motive, foarte elegante din care se citeste perfect cine e el.

Primul e ca nu are timp si e foarte incarcat la munca in perioada asta.  Cunosc motivul asta, el nu are niciodata timp, pentru ca WoT nu se joaca singur, iar la munca de la facultate e cel mai incarcat in perioada de vacante, cand nu trebuie sa predea si nici sa tina consultatii. Atunci se ia frumos si merge acasa, la ma-sa si tac-su, ca sa frece menta pe acolo. La sat cum ar veni.

Al doilea motiv a sunat cam asa „din cauza unor motive personale, nu cred ca ar trebui sa ma angajez in asta”. Si asta se traduce: acuma am alta prietena, iar parintii mei sunt mandrii si multumiti de mine. Daca m-as baga cu tine in ceva combinatii, chiar formale, dar cu tine, nu le-as putea spune, ar trebui sa-i mint, ca daca le-as spune nu ar fi de accord si mi-ar impia capul cu treaba asta tot timpul, m-as certa cu ei si as avea alte neplaceri.

Il inteleg, desi nu imi pot stapani dezamagirea. Nu, pentru ca nu m-a ajutat, ci pentru motivul ca nu ma ajuta, deoarece nu-l lasa parintii. Daca era bagat in ceva combinatii si nu putea, chiar il intelegeam. Si daca vaea ceva cazier il intelegeam, dar in pula mea, sa ai 33 de ani si sa nu faci ceva, pentru ca nu te lasa parintii? Pe asta nu pot sa o inteleg. Regret cei 3 ani din viata in care m-am frecat cu el la melodie, facand planuri de casa si afaceri impreuna. Bine macar, ca eram maritata.