Lună: decembrie 2019

Dopamina își face efectul

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

Și-a tras pantalonii pe el, și-a luat un tricou și a mers să ne facă ceai. Eram în pat de vreo patru ore, sexându-ne, privindu-ne și povestind.

„Îmi place să te privesc” i-am șoptit, în timp ce mâna mea îi mângâia fața moale și fină, desenându-i nasul scurt, sprâncenele groase și buzele dulci, ascunse sub firele de barbă.

”Și mie. Ne-am potrivit.” mi-a răspuns, așezându-mi un sărut pe buze. În liniștea de după orgasm m-am regăsit pe deplin în brațele lui, mângâiată, adorată și pupată pe fiecare bucățică din corp. Naturalețea cu care s-a împerecheat cu mine, atingerile lui perfecte, săruturile moi și îmbrățișările multe, au stimulat dopamina ce s-a eliberat in corpul meu bucuroasă. Într-o explozie a simțurilor mele îl doream în mine, peste mine, lângă mine și nu mă mai săturam să fiu îmbrățișată de el. Uitasem cum arată adevărata intimitatea, în prezența goliciunii trupurilor și a minții eliberate de sub povara vieții sociale.

***

Îmi scrisese de dimineață că se îndreptă spre aeroport, iar apoi după ce a ajuns acasă că mă așteptă. Eu tocmai terminasem o întâlnire cu amicii și i-am răspuns că mă întorceam acasă.

”Mănânc ceva și vin.”

”Hai la mine. Și eu trebuie să mănânc. Combinăm ceva împreună.”

”Ok.”

”Îți place sushi?”

Și atunci, am știu că este un om care mă înțelege, un bărbatul care mă pricepe și un potențial prieten cu care pot să am mai multe lucruri în comun. După sushi, ne-am așezat pe canapea cinci minute, apoi m-a luat în brațe și m-a dus în dormitor. A fost mai bine decât mi-am imaginat.

 ”Ești fain”, i-am zis eu entuziasmată, cu un zâmbet larg pe buze, privindu-l cu capul pe pernă, goală sub plapuma moale.

”Ai crezut altceva”, mi-a răspuns el zâmbăreț cu o notă de mirare prefăcută.

Moș Nicolae

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

În copilăria mea, acasă la noi, nu l-am sărbătorit pe Moș Nicolae. Nu știu de ce, dar pur și simplu era trecut cu vederea. L-am descoperit târziu, undeva în facultate, alături de primul prieten mai serios care o dădea pe cadouri de 6 Decembrie. Am început să-l sărbătoresc și eu, dar mereu mi s-a părut un pic forțat, Moș Nicolae fiind mai degrabă ca un preludiu pentru Moș Crăciun.

Azi, am început ziua foarte bine, cu energie pozitivă și bucurie. Cred că de mult nu l-am mai întâmpinat pe Moș Nicolae cu atâtea cadouri. I-am pus în cizme la fiică-mea bomboane de ciocolată, iar eu am primit la muncă turtă dulce și o șapcă de Crăciuniță, roșie, cu bentiță albă și un clopoțel în ciucure. De la clienți au venit comenzile lipsă și plățile. În sfârșit, că s-a cam lăsat cu stres trimestrul acesta, planul anual prinde contur, la fel și bonusul. La prânz ne-am întâlnit cu un fost coleg de muncă, care a schimbat branșa, și ne-a adus cadou noile produse pe care le comercializează, ca să le testăm – SKYN, Fell Everything. Mi-a spus că, în curând vor fi disponibile și în România, că tocmai face prima livrare.

Arhitectul mă întreabă de planurile pentru sărbătorii și dacă vreau să merg la schi. Clar că vreau, ador să schiez și nu am fost de mult la un schi serios, doar că am plănuit un laser fracțional pentru 20 decembrie, ceea ce mă face prizonieră în casă o săptămână. Mă rog, dileme. Dileme de muieri: să-mi petrec timpul înfrumusețându-mă pentru mine dar și pentru ales, sau să-l petrec cu alesul, care deja mă consideră frumoasă?

Știu că, dilemele mele sunt superficiale rău de tot, și că pe o scală a dificultăților în viață eu o duc de ceva vreme foarte boem, cu alegeri de genul: să merg în Dubai sau Iordania în delegație? Ori: Laser sau schi de Crăciun? Am într-adevăr o rupere la scală largă, dar în apărarea mea doresc să precizez că am muncit mult și m-am spetit la greu ca să ajung aici. Ca să îți permiți dileme superficiale, trebuie să ai spate, iar eu am venit cu o valiză și o mie de euro în Polonia, tot spatele fiind construit pe mușchii mei.

https://www.youtube.com/watch?v=QHLd7HQfZfA

Felicitarea de Crăciun

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

Și, a venit din nou momentul felicitării de Crăciun. Firma le printează, ni-le livrează, eu le semnez și fetele de la recepție le trimit. Unii le primesc cu o simplă mâzgălitură a numelui meu cu o cariocă neagră, alții cu un text mai mult sau mai puțin elaborat, mai onest sau mai periat, în funcție de intenții și nevoie. Printre ele, se cade să semnez una și pentru el, iar o alta pentru partenerul lui mai tânăr de afaceri, cu care am o relație apropiată de amiciție.

Îmi amintesc și acum, fiorii pe care i-am avut prima dată când i-am scris conștient felicitarea de la Crăciun, la puțin timp după ce ne-am cunoscut, improvizând o poezie în limba română. Eram în tatonări pe vremea respectivă și fiecare gest mărunt năștea emoții și fiori în stomac. La a doua felicitarea i-am trimis o parte dintr-un poem pe care i-l scrisesem cu patimă și dragoste, adorându-l și iubindu-l în perioada respectivă. Tot poemul l-a primit în email, cu declarația mea de iubire. În a treia felicitare, când relațiile dintre noi se stricaseră deja, sub povara durerii ce avea să vină, și prezicând viitorul sumbru al relației noastre mi-a urat ca soarele primăverii, căci știam că atunci va ajunge peste ocean felicitarea mea de Crăciun, să-i dezghețe inima înghețată. Nu a dezghețat-o, ci doar a șlefuit-o mai bine, ca să mi-o rănească pe a mea. Au!

Anul acesta, am pregătit din nou două scrisori. Una pentru el:

Dear A.,

We wish you all the best in the New Year, for you and your big and beautiful family.

Și alta, pentru partenerul lui de afaceri:

Dear T.,

By the time this letter will reach you, I hope we have met in person, had some drinks together, great fun and sold something to XXX :).

Thank you for being a good friend. I enjoy our talks about everything. You are just great.

Apoi le-am pus una în plicul celeilalte.

Free Solo

~ Căpşunăriţa ~ 30 comentarii

Free Solo este un film despre performantă. Scenariul filmului explică clar cum se face performanța, care este prețul performanței și modul de gândire al celor care ajung la performanță. Indiferent de domeniul de activitate, principiile performanței sunt clare. Performanța, nu se naște din comoditate și în nici un caz nu este un produs al normalității, nu ”face frumos social”, nu-i nici drăguță și nici romantică. Ea nu ține doar de vise, ci de ambiție, nu-i pasă în mod deosebit de talent, dar este strâns legată de puterea de sacrificiu. Oamenii care fac performanță fac sacrificii, pentru că este singura cale prin care se poate ajunge la performanță, iar viața mi-a demonstrat că, fără sacrificiu nu pot să depășesc media. În momentul în care vrei să fii mai bun decât restul într-un anumit domeniu, sau câteodată doar vrei ca să contezi, să faci ceva mai mult decât majoritatea, trebuie să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut și să mergi înainte, luând cu tine toată povara sacrificiului ca pe ceva natural. Sacrificiul este o etapă a succesului, o necesitatea, care trebuie primită fără regret, oricât de mult ar durea, oricât de mult ar aliena și indiferent de frustrările pe care le creează. Dacă te gândești la sacrificiu, vei fi demotivat  și câteodată te poate întoarce din cale. Rețeta este aceeași, indiferent de țel, chiar dacă-i mare sau relativ mic, intelectual sau fizic. Când mă gândesc la sacrificiu, îmi vin în minte nopțile nedormite în care scriam la doctorat, zilele de vară pe care le petreceam în casă și vacanțele, pe care am ales să le petrec în fața monitorului. Nu este de fel plăcut, nici confortabil, mai ales când cei din jurul tău simt că au atins deja nivelul la care vor să fie, iar tu încă mergi. De multe ori te întrebi de ce sau dacă viața ta, chiar depinde de realizarea respectivă. Dacă asculți vocile din jurul tău, foarte ușor ajungi să devalorizezi performanța, nu pe ansamblu, dar pentru tine. Când încetezi să te mai întrebi și să-i întrebi pe alții, iar în loc de asta pur și simplu să faci, atunci te îndrepți spre performanță.

Succesul are calitatea aceasta de a spala ca prin minune toate regretele din minte, odată ce țelul este atins. Succesul, mai ales cel greu obținut ori care presupune un anumit risc, precum Free Solo, se traduce înainte de toate într-un anumit mod de gândire. Pentru succes ai nevoie de o minte rece și detașată, care este în întregime concentrată pe țel, nepermițând altor elemente să o tulbure. Îndoielile sau chestionarea planului sunt nocive în atingerea performanței și cu cât mintea este mai rece și mai concentrată pe țel, cu atât succesul și performanța sunt atinse mai repede.

Am găsit interesant în film momentele în care Alex trecea cu superficialitate peste moartea unor cățărători pe care îi cunoștea, răspunzând în același stil detașat, nevoilor de afecțiune ale prietenei sale. Tipa, devine la un moment dat iritantă, când frica ei de-al pierde și comunicare mesajului respectiv lui, nu-l ajuta să-și atingă țelul. Pe de altă parte, în ciuda nevoii lui evidente de afecțiune, răceala și distanța pe care o punea între el și ceilalți, dădea de înțeles fiecărei persoane din viața lui că, nu va fi luată în considerare și în nici un caz nu se va regăsi pe lista priorităților. Succesul și performanța nu sunt ușor de atins, dar într-adevăr au un gust aparte. Sunt delicioase.

Efectul sexului

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

L-am privit cu zâmbetul larg, imprimat autistic pe buzele mele roșii și l-am ascultat atent cu urechile astupate în timp ce îmi explica teorii ale afacerilor prin țările africane. Gândul meu era la câțiva km depărtare, în apartamentul de peste drum de al meu, unde arhitectul mă apuca de păr cu degetele lui scurte, pe la spate, gol, apoi mă lua de gât, sufocându-mă cu putere, în timp ce mă penetra deasupra mesei din bucătăria lui albastră.

M-am trezit din servaj excitată, la masa din sticlă a sălii de conferințe de la muncă, cu un domn serios în față, genul cu batistă la sacou și mai multe teorii despre afaceri, decât afaceri propriu zise. L-am privit la fel de binevoitoare și distantă de la începutul până la sfârșitul conversației, ascultându-i calmă prelegerea, iar apoi i-am năruit visele de-a lua bani de-a moaca și i-am înmânat o mică atenție de consolare.

Am urcat la birou, ca să scriu minutele întâlnirii, realizând că seara de marți și-a pus amprenta asupra mea destul de binișor. Sunt un animal sexual. Și, ca fiecare animal, de când am încetat să-mi reprim nevoile, acceptându-le, explorându-le și respectându-le, vreau și mai mult, pentru că-i plăcut și bine.

M-am uitat la ceas și am început să număr zilele până la următoarea întâlnire, de la care în mod inevitabil aveam atâtea așteptări carnale. Arhitectul era încă în Spania urcând stânci.

La mulți ani de ziua României

~ Căpşunăriţa ~ 12 comentarii

Când m-am mutat eu în Polonia, în urmă cu mulți, mulți ani, erau puțini români pe aici, de obicei în familii mixte, care vorbeau ambele limbi și dintr-un sentiment național și dorință sinceră de a-și cunoaște conaționalii se întâlneau la ambasadă o dată sau de două ori pe an, de ziua României sau de întâi martie. În timpurile acelea, lucra acolo un consul foarte amabil, care primea oamenii sâmbăta, cu câteva ore înainte de întâlnirile anuale, așa că cei care locuiau mai departe de capitală, ne puteam bucuram de rezolvarea hârtiilor și de recepție, deopotrivă. Ambasada ținea pe vremuri recepțiile pentru români în clădirea destul de mare pe care o posedă de la statul polonez, pe Chopina 10  în centrul Varșoviei. La întâlnirile românilor se serveau vinuri și gustări românești, după discursurile mai lungi sau mai scurte, de obicei spuse cu limbaj de lemn în română, ale figurilor importante ce reprezentau țara pe teritoriu străin. Recepțiile erau camerale, câteodată artistice, plăcute, elegante, pentru oameni educați, integrați în societatea poloneză, interesați să păstreze în viața lor spiritul național românesc. Aceste întâlniri mi-au dat ocazia de a cunoște câțiva români valoroși, cu care întrețin și acum relații de prietenie. Le-am apreciat și am încercat să particip în fiecare an pentru că erau gura de aer, de normalitate, cultură și educație ce reflecta România pe care o cunoșteam și de care îmi era dor.

Timpurile s-au schimbat, s-au mai înmulțit români prin Polonia, consulii și ambasadorii au fost înlocuiți, iar de câțiva ani ambasada nu mai ține nici o recepție și în nici un caz nu rezolvă problemele românilor în weekend. De fapt, nici în timpul săptămânii nu prea, de când cu linia telefonică automata. În schimb, noii birocrații ai statului român sărbătoresc ziua națională în stil politic tradițional printr-o liturghie ortodoxă. Acest obicei dezamăgitor, ca să nu mai spun neadecvat, pentru că nu toți românii sunt ortodocși, a fost introdus de un ambasador de mult dus, dar care a reușit performanța de a șterge un lucru frumos și a-l înlocui cu o propagandă religioasă, urmată de o întâlnire la repezeală prin ceva cămăruțe neîncălzite de la biserică. Ultima dată când am fost la un astfel de eveniment în Varșovia întâlnirea propriu-zisă a durat 30 de minute, după care oamenii s-au dispersat în bisericuțe și au mers fiecare cu ai lor la câte o cafenea, dacă tot au ieșit din casă să-și vadă conaționalii. Și cum întâlniri la cafenele cu românii pe care îi cunosc putem organiza și local, am renunțat să mai merg la ambasadă.