M-am întors dintr-un weekend relaxant la gunoiul de la serviciu, doar ca să găsesc aceleași jocuri de culise de rahat, intrigi locale expirate și povești vânătorești cu lins în cur inutil și multă nedreptate. Sunt sătulă de polonisme mărunte, pe care le tolerez tot mai greu și care mă irită ca râia. Poate că le-aș căra pe majoritatea cumva în spate, dacă nu ar fi permanenta așteptare de la mine să fiu o idioată selectă.
Acestă așteptare a firmelor poloneze, pe care nu am mai întâlnit-o la alte nații, este pe atât de interesantă, pe cât de ridicolă. Miraculosul management polonez de speță veche cu înrădăcinate principii comuniste, dar care se dorește vizual inovator, tratează angajații ca pe niște idioți altruiști în relațiile lor cu firma, așteptând de la ei ca în numele firmei, să fie șmecheri egoiști, mai ales când negociază cu alții. Se cere practic aceleiași persoane să lupte până la sânge pentru nevoile altora vs parteneri de afaceri, ca mai apoi învingător fiind să-și plece capul spășit la nevoile sale în relația cu firma.
Există într-adevăr în negociere o paradigmă, fiind mai ușor să negociem pentru alții decât pentru noi, însă firmele poloneze duc asta la extrem și nesimțire, oprindu-se la premisa că angajatul este un prost sau că-i atât de constrâns economic, că nu va acționa mânat de respectul de sine. Insolența asta a polonezilor se vede peste tot în domeniul privat și chiar funcționează cu cei slabi (majoritatea), în schimb îi motivează pe cei puternici să le de-a peste bot firmelor care îi tratează în acest mod. De aceea, în Polonia când un angajat cheie pleacă, sătul de nedreptatea și insolența patronilor norocoși, firma angajează câte doi sau trei ca să-l înlocuiască.
Lucrând un pic în contextul relațiilor de afaceri polonezo-române am constatat că românii au un stil original de a răspunde acestei insolențe a firmelor poloneze mințind. Românii îi mint instinctiv pe polonezi în afaceri, nu cu un scop perfid anume, ci doar ca să-i mulțumească și să și-i ia de pe cap. Nu le opun rezistență, dar nu le spun nici adevărul și cu siguranță nu le respectă așteptările. În fapt se prefac că sunt idioți selectivi, până la proba contrarie, practicând politica capului plecat ce sabia nu-l taie, ce te mușcă de picior. Iar polonezii, știu că sunt mințiți, că nu-i greu să afle, dar nu știu cum să rezolve problema, pentru că nu-și văd propriul gunoi de sub preș.
Căpşunăriţa 
Quick question : La cate firme ai dat tu peste bot de cand lucrezi in Polonia ?
ApreciazăApreciază
@Sorin – pui întrebarea greșită. Întrebarea corectă este cum dau angajații peste bot firmelor?
ApreciazăApreciază
@autoarea: pleacă și au succes în altă parte, sau pe cont propriu.
ApreciazăApreciază
@dam167 – și pe cont propriu, și pe un salariu mai mare. Dar am observat des fenomenul, pleacă o persoană și se angajează trei în locul ei. Sunt mulți care nu pot fi înlocuiți unul la unul.
ApreciazăApreciază
Fiecare (patron, consiliu de administrație) își conduce afacerea după principii/interese, tu ca angajat n-o să poți schimba mare lucru, indiferent de poziție.
Am observat și eu asta cu minciuna în România și funcționează pentru că îi spui cuiva ce vrea să audă. În afaceri e multă politică și trebuie să ai stomac, de asta unii dintre noi n-o să aibă succes niciodată, pentru că nu putem specula și exploata.
ApreciazăApreciază
Chestia asta nu e specifica Poloniei, e generalizata in ultima vreme. O vad in companii americane, prin toate cu care am de-a face, e can in filmul Idiocracy dar mai devreme si mai accelerat: idiotii la putere.
Acum o saptamana i-am aratat the middle finger unui director local in Bucuresti; s-a umflat in pene, a oracait, l-a sunat pe seful meu in SUA (director si el) sa se planga, ala i-a zis ca pentru compania asta eu aduc mai multi bani decat el si ca nu are decat sa ma suporte. Nu am rezolvat nimic cu asta, dar dupa cum spunea un filozof: „You’ve gonna pay a price for speaking up. But you’ve gonna pay a price for not speaking up. Monsters on the left, monsters on the right, pick the ones you want to battle with, but if you decide not to make a stand, you weaken yourself, if you do this 100 times the monster will gonna eat you, you capitulated”. Contextul e mai lung, cu referinte la Jung si mitul lui Osiris, dar varianta scurta e ca daca lasi de la tine o sa te calce pe cap si o sa fie prea tarziu sa mai faci ceva.
Pe polonezi i-au calcat pe cap.
ApreciazăApreciază