Schimbări

Am luat greu decizia de a-mi schimba locul de muncă, fiind pentru mine o tranziție majoră după opt ani în aceeași companie, pe aceeași poziție. Opt ani, nu doar că sună mult, dar când îi număr în minte îi găsesc enormi și mă întreb, unde și cum au trecut atât de repede?

Opt ani bogați în schimbări personale și profesionale. Am început să lucrez la fosta companie când eram încă la doctorat, având nevoie de un venit stabil pe hârtie, ca să pot divorța. Planul inițial, când m-am angajat a fost să am loc de muncă pentru perioada de tranziție, până îmi termin doctoratul și apoi să caut altceva. Perioada de tranziție a durat mai mult decât am anticipat, acoperind atât timpurile de muncă intensivă la doctorat, vremurile tulburi și foarte solicitante emoțional din perioada divorțului, cât și etapele de evadare, vindecare și maturizare care au urmat.

Am rămas pentru că m-au plătit, mărindu-mi salariul aproape anual și pentru că mi-a plăcut, am prins repede industria și am avut și succese. Un bonus semnificativ a fost colectivul, legând prietenii sincere cu colegii de la muncă, prezența lor contând mult în decizia mea de a rămâne pe loc atât de mult timp. Micile tabieturi de la muncă, primul dejun, al doilea, pauza de prânz și de cafea, mâncatul împreună, discuțiile filosofice de viață și dileme existențiale amoroase, financiare sau familiale, făcând din cele 8 ore la muncă o perioadă frumoasă și fructuoasă.

La fostul loc de muncă am avut parte de întreaga paletă de experiențe, cu muncă multă, dar și frecare de tastatură pentru blog, întâlniri dificile, prezentări și rapoarte făcute noaptea, clienții problematici, dar și vânzări bune, călătorii de afaceri în locuri interesante și în condiții bune. Deși am început într-o atmosferă nu foarte prielnică munca acolo inițial, stresată că trebuie să livrez rezultate și să mă mențin în câmpul muncii cu orice preț, nervoasă și dezechilibrată emoțional de la abuzul pe care îl suportam acasă, în timp m-am schimbat foarte mult în timp, maturizându-mă, dezvoltându-mă emoțional și mai ales profesional.

În perioada în care am lucrat acolo, am fost interviuri și am primit câteva oferte de muncă mai bănoase, însă nu am schimbat locul de muncă în mare parte pentru că nu m-am simțit pregătită pentru o schimbare și nu mi-am dorit să dau ceea ce am pe promisiunea unei schimbări minore. Mi-a fost și comod să fac ceea ce știam, mai ales că eram bună la asta, preferând să livrez rezultatele pe care firma le aștepta cu minimul de efort, iar timpul liber să-l petrec distrându-mă, practicându-mi hobby-urile și călătorind. În urmă cu câțiva ani m-a întrebat o colegă mai tânără, mai sus în ierarhie și cu un salariu mai mare, de ce nu-mi caut altceva de muncă, pentru mai mulți bani și o poziție mai sus ierarhică, în loc să mă excit cu călătoriile lungi și dese prin țări exotice? Pentru că nu-mi doream, nu banii, ci responsabilitatea și pentru că nu doream să renunț la stilul meu de viață lejer, fără obligații și libertin.

În timp, nevoia mea pentru zbucium s-a mai domolit, iar importanța țelurilor financiare a crescut. Pe lângă țelurile financiare, a crescut și nevoia mea de liniște mentală și dar și de dezvoltarea a abilităților. În pofida faptului că am apreciat enorm prieteniile închegate la muncă cu colegii, a început să mă deranjeze tot mai tare mobbing-ul practicat de șeful nostru, ce se agăța de noi pe rând în zilele lui proaste, prinzându-ne în menghine emoționale degradante, ca să compenseze stresul, frustrările și nemulțumirile lui de acasă, unde îl așteptau un copilul cu handicap și nevasta casnică bolnavă. După opt ani, în ciuda entuziasmului meu, pe lângă oboseala comportamentului meschin al fostului șef, m-au prind din urmă și mecanismele de delăsare (burnout), pe care orice firmă le cultivă, mai ales în rândul unor angajați permanent nemulțumiți, împletite în viața de zi cu zi a tuturor participanților din câmpul muncii.

Decizia finală că schimba locul de muncă a căzut accidental, după ce confirmasem noua propunere, dar eram încă indecisă. Într-o zi de miercuri am mers la muncă cu o energie pozitivă, plănuindu-mi de dimineață ce îmi doream să fac în ziua respectivă, atât profesional cât și personal. Am ajuns la concluzia că nu mai am ce căuta acolo, dacă nu-i doresc să devin o acritură ramolită, după ce la finalul zilei am realizat că nu am făcut nimic din ce mi-am plănuit. Atunci am realizat că am nevoie de o schimbare majoră.

Un gând despre „Schimbări

  1. M-am regăsit în istoria ta. Parcă ai povestit despre mine: la fel 8 ani, doctorat, multe evenimente personale și profesionale, la fel comportament meschin al sefei plină de frustrări personale și cu simptome vădite de psihopatie, numai că din toți cu care am muncit, doar două persoane sunt adevarate, în rest… intrigi, bârfe și tot așa.
    M-am ars profesional, înțeleg asta. Acum îmi revin și încerc să mă gândesc la bine.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s