Tăiatul frunzei la câini pe LinkedIn

Mă uit la pozele de pe LinkedIn cu toți fomiștii din business și îmi dau seama ce mare rahat e toată chestia asta. Ca și pe Facebook-ul, pe LinkedIn e doar reclamă, simularea muncii, ca dincolo simularea fericirea. Sunt câțiva care chiar se promovează, dar sunt puțini și mici, căci oamenii cu adevărata putere de decizie, care chiar fac afacerile, nu se afișează pe LinkedIn. Puterea nu se afișează, ea se execută. În schimb, pe forumuri este plin de tăietori de frunze la câini ce-și simulează importanța în poze: uite-mă la conferința lui pește belit, la întâlnirea de la ambasada altei țări din Africa, la forumul despre nimicuri sau în poză cutărică. Toți incompetenții cu care am lucrat sunt mari barosani pe LinkedIn, cei mai activi și mai fotogenici. Pe cât de varză sunt în viața reală, pe atât de beton se trag în poză. Când ai mult timp liber și nu se prinde de tine munca, o poți freca la greu online și ai timp să te pozezi lângă realizările, de preferință ale altora.

Recunosc că și eu o mai ard boem câteodată pe la evenimente și întâlniri, și știind că, nimic nu iese de acolo, mă mai trag în poze simulând munca, ca să justific anumite deplasări neîntemeiate. Eu însă în loc de LinkedIn foloseam Instagram. Știu că sună bine să faci, să dregi, să mergi, să vorbești și să promovezi, mai ales când te vinzi pe tine și cumva tipele astea de la HR pun rău botul la treaba asta. Interesant că, atunci când trag din greu la jug și chiar fac chestii care chiar pot schimba traiectoria companiei, mediul online este ultimul loc în care  împărtășesc la ce lucrez.

Idioții sclipitori

Îmi miros parfumul rasist, botezat după faimoasa influenceră rasistă de la care l-am primit cadou, și realizez că-mi place mireasmă asta arabă, puternică, înțepătoare și indiscretă. Se apropie mijlocul nopții și mă relaxez scriind aceste rânduri pe muzica lui Michael, după un email foarte politicos trimis unei idioate sclipitoare.

Idioții sclipitorii sunt slăbiciunea mea, provocându-mi cele mai primitive și violente reacții, pe care le stăpânesc cu toată silința și forța. Idioții sclipitori sunt genul acela cu care vorbești, le explici, ei confirmă că înțeleg și fac mai apoi totul pe dos. Marele mister, în cazul lor, este pentru mine dacă fac totul pe dos pentru că uită, în ciuda notițelor pe care și-le iau, sau pentru că, nu au înțeles de la început, deși de multe ori la finalul unor  întâlniri, îi rog pe ei să repete ce au de făcut. Cumva mai anticipez un motiv al comportamentului lor deplasat, ce speculez că ține de faptul că nu prea fac nimic, iar livrarea unei munci de rahat este de fapt o formă de livrare pe care ei o găsesc acceptabilă, ca și colegii ăia de la școală care luat permanent note de trecere și nu erau de fapt buni niciodată la nimic.

E plin de idioți din ăștia sclipitori prin mai toate firmele mai măricele, în poziții relativ bunicele și să  mă întreb des, cum au ajuns oamenii respectivi acolo. Adică, chiar nu-i vede nimeni sau pur și simplu este o nevoie atât de acută de umplutură, că nimeni nu mai stă să se gândească la capacitățile lor, iar moliciunea cu care se înconjoară e ușor calificată ca și stabilitate. Idioții ăștia inofensivi, dar foarte dăunători sunt cei care organizează întâlniri, unde să se decidă pe cine se invită data viitoare la întâlnire. Sunt oamenii mereu ocupați, care pentru mutatul unui pix au nevoie de un email și de două aprobări. În mod ironic, când eram la facultate/doctorat și întâlneam astfel de idioți, că și pe acolo mișună cu din ăștia, tânjeam după mediul privat, unde eram convinsă că nu ține nimeni pe statul de plată astfel de specimene. Câtă naivitate. În fond, unde merg oare, toți colegii ăia mediocrii din facultate, care-și copiau examenele sau le luau cu note de trecere? Bănuiesc că-i înghite și pe ei câmpul muncii pe undeva, și cum aici studiile și poziția în muncă sunt mai corelate, cineva, pe undeva, trebuie să-i angajeze și pe ei ca proiect manager sau undeva pe la marketing?

Câteodată mă întreb dacă inteligența primară este un blestem sau un dar. Țin minte un tip foarte deștept, cu care lucram pe vremuri la un birou senatorial, și care spunea mereu că și-ar fi dorit să se fi născut prost și cu tupeu, căci i-ar fi fost mult mai ușor în viață. Între timp omul a terminat două doctorate și mă întreb oare ce o face acum?

De la personal la profesional

– Hello, how are you?
– Hi. I am sick and not available for sex, but have a great time in town.
– I am in Barcelona, but thanks. I was wondering if you have time for a business meeting actually when I’m next in town.
– Business meeting? What you have in mind?
– Yes. I need someone who could potentially manage locally.
– What you want me to do?
– Well, I can explain all at the meeting …
– OK. Then we can meet.
– But it’s quite a nice role actually.
– OK. We will see.

În agenda mea o terminasem de mult cu englezul, dar pe plan personal. Deși prima idee ce mi-a venit în minte, când am citit cuvântul manage a fost de koks, am zis că pot pierde o jumătate de oră ca să aflu ce vrea pe plan profesional un băiat care nu trage totuși pe nas. Întâlnirea a fost undeva între profesional și personal, cel puțin pentru el, citindu-i fâstâceala cu care îmi vorbea. M-a luat pe ocolite și l-am lăsat, privindu-l cu simpatie și explicându-i pe scurt cum arată în practică planurile lui mărețe de afaceri în Polonia. Se gândește să cumpere, împreună cu doi colegi și ei englezi, câteva apartament pe aici pe care să le închirieze. Chestii fumate de mult, deja învechite local și cu o perioadă de întoarcere a investiției destul de lungă, raportat la prețul apartamentelor momentan. Nu i-am zis eu toată povestea asta, însă l-am avertizat despre cum arată sezonul, destul de scurt în Polonia, chiar și pentru scandinavi, subliniindu-i că mulți proprietari aleg să închirieze pe contract lunar când winter is coming și nu prin Airbnb. I-am zis că-l ajut să cumpere ceva.
Ne-am lungit mai mult de jumătate de oră, dar nu prea mult, iar când el a început cu poveștile uzuale despre Euro 2020 și meciurile pe la care a fost, că-mi trimisese ceva poze din Porto, i-am zis că, din păcate trebuie să plec, căci tocmai m-a lovit tusă brusc. I-am sugerat să-și cumpere o geacă, căci venise din Barcelona în cămașă, iar aici sunt 13 grade și plouă.
E frumușel așa, chiar arată plăcut, mai ales când e treaz.

Bărbații puternici și bogați, trecuți de 45

sună. A început undeva pe la Crăciun cu urări inocente, apoi la anul nou, iar în ultimul timp tot mai insistent. Vrea să-mi audă vocea, să-mi spună că e expirat, doar ca să mă facă să râd cu gura până la urechi, să-mi povestească învățături arabe ori ca să-și facă planuri cu mine, cum că, o să ne vedem cândva, pe undeva, între Kuwait și Polonia, planuri deșarte, cu finalitate problematică.

În mod sigur l-am inspirat, căci a început să meargă regulat la sală, iar recent i-am sugerat să se urce din nou pe motocicletă după 20 de ani.

Nu neg că, îmi place atenția. Sunt prin natura attention sucker, ca orice săgetătoare ce se respectă. El e capricorn, nu neapărat target-ul meu, dar cu siguranță ceva ce merită investigat. Se pare că sunt un magnet pentru bărbații puternici și bogați trecuți de 45, care ar vrea și își permit, să mai guste un pic din viață la a doua tinerețe. Un fel de ultim sărut pasional înainte de a-și depune armele pe altarul vieții. Bănuiesc că, sunt cuceriți de amestecul dintre frumusețea mea tinerească, mintea coaptă și șarmul îndrăzneț.

Pe de altă parte și mie îmi place să mă joc cu ei, pentru că îi știu în lesă, strânși bine pe deget de o verighetă strălucitoare, într-un mariaj insipid, obosiți de muncă, responsabilitate și amăgiți de avere. Sunt ținte ușor de nimerit, pentru că toți caută aceeași femeie. Sofisticată, cu față de copil, vicleană și inocentă deopotrivă, care să le arate interes și un dram de afecțiune.

Ce sa faci cand te hartuieste un coleg la servici? – partea II

Am scris mai de mult despre colegul meu de muncă favorit care mă șicana cu comentarii sexiste, despre cum arat, cum mă îmbrac sau cum m-ar fute. Cel mai tare mă deranjau nu comentariile în sine, ci faptul că nu avea altceva să-mi comunice, negând competențele mele profesionale și axându-se doar pe sex în comunicare cu mine. M-a deranjat teribil chestia asta și mă gândeam la un moment dat, chiar să-l pârăsc la HR, ba am mai găsit și câteva gagici hărțuite de el în firmă, vreo cinci, dintre care una mi-a zis că, dacă îl pârăsc, se subscrie la plângere. Colegii bărbați mi-au sugerat să-l reclam la șeful direct, să vorbească cu el.

Apoi am pus în balanță consecințele deciziilor mele, iar pârâtul la șef în perioada în care îmi renegociam salariul nu era o idee prea bună, pentru că ar fi folosit chestia asta împotriva mea, ca să îmi argumenteze de ce nu îmi dă bani mai mulți, în timp ce pârâtul la HR pe bază de comentarii sexuale era o chestie prea sofisticată pentru o firmă poloneză și prea gălăgioasă.

Mă simțeam în sah mat, până când am început să mă relaxez, să trag aer în piept și să gândesc. Întâmplător, în perioada respectivă am participat la un training cu inculpatul, la care am înteles câteva chestii esențiale despre el: nu îi plac situațiile conflictuale, pe care le evită; e nesigur pe el și ușor ofesabil, din cauza stimei scăzute de sine; îi lipsește apreciere și îi place să se simtă util. Banalități, știu, dar invizibile când nu ești atent. Așa că, am schimbat corespunzător comportamentul meu față de el, ca să primesc un rezultat mai favorabil.

În primul rând am lucrat cu mine, ca să înțeleg că valoarea lui pentru mine este nulă, iar lipsa lui de răspuns/comunicare în situațiile asexuale e dată de timiditate și nu de răutate. Apoi, am început să-i taxez comentariile sexuale de față cu alții, direct și conflictual, răspunzându-i că e sex offender, chiar și atunci când nu era vorba despre mine în ele. În loc să intre în conflict cu mine, după câteva taxări sănătoase a încetat cu orice fel de remărci sexuale în prezenta mea, în timp ce eu mi-am continuat discuții despre sex și glume deochiate cu restul colegilor de muncă în prezența lui. Ca să-i compensez frustrarea, am început să-l fac util, cerându-i ajutorul cu limba poloneză. Am avut grijă să îi mulțumesc, în special public, ca să se simtă apreciat, cu orgoliul măgulit și să dau impresia că sunt o tipă de treabă, recunoscătoare. Ocazional îi mai aplicam un comportament de tip carusel, folosind în alternanță două trăsături de bază: drăguță-scorpie și vorbeam deschis despre comportamentul lui deviant cu alte persoane. În câteva săptămâni relația noastră s-a schimbat diametral. Părerea lui despre mine cică s-a îmbunătățit, tra-la-la, în timp ce eu mi-am făcut rost de un asistent la poloneză, pentru situațiile când trebuie să scriu corect.

Incompetentii

La mine in birou  lucreaza o gagica care e incompetenta. E simpatica, mai in varsta asa, mereu placuta, mereu da o mana de ajutor, pare normala si te intelegi cu ea, iar cand ii vorbesti zici ca pricepe, dar e incompetenta de bubuie. Asemenea oameni sunt peste tot. E plin de ei si partea nasoala e ca, nu ii poti numi nici macar prosti, pentru ca nu is prosti cu totul, doar sunt incompetenti. Nu pricep ceea ce fac si nici nu ii intereseaza sa invete. Sunt oameni care au locuri de munca, ce le depasesc capacitatile de procesare. Ei nu fac fata si nu simt asta, nu ii deranjeaza, ci dimpotriva, li-se pare ca, fac totul perfect. Au mereu cate un raspuns pentru fiecare chestie pe care o fac, iar raspunsul numarul unu e ca nu stiau, ca nu le-ai zis, desi, le-ai zis. Apoi ca, nu le-ai scris in emial, desi le-ai scris. Oh, imi pare rau, dar m-am incurcat. Atat, si muie pentru tine, daca contai pe munca lor.

Sunt oamenii aia care trimit zeci de emialuri pentru cacaturi, cand stau in fata ta, dar in loc sa te intrebe, „ba pula, ce vrei sa zici cu asta”, ei trimit emialuri. Sunt cei carora le ia cateva saptamani sa rezolve niste chestii elementare, care se pot rezolva cu cateva telefoane si un pic de creativitate intr-o zi. Sunt oamenii care, se impiedica de un fir de par si se opresc. Nu au o corelatie cu timpul, nevoile sau termenul limita. Se opresc, trimit un emial si asteapta raspunsul la infinit. Sunt oamenii cu pozitii fancy, project manager, coordonator si alte cacaturi si rahaturi ieftine din astea de HR belit in cur, ce nu valoreaza nici cat o ceapa degerata in practica, pentru ca ei sunt inutili si doar incurca lume.

Ii urasc cu pasiune pe oamenii astia. Ii urasc nu pentru ca is incompetenti, ci pentru ca nu le poti spune ca sunt incompetenti, caci ei vor avea mereu o scuza, e mereu ceva de facut, e mereu ceva ce tu, nu le-ai dat. Ar fi scris ea saraca ce vrei de la ea, daca ar fi avut un pix. dar nu i-ai dat, ca te gandia-i ca il are in mana. A fost ea la sedinta, a auzit tot ce se spunea acolo, iar acuma iti trimite tie 50 de emailuri cu intrebari banale. Ca ea nu a priceput ce se discuta. E plin de ei, sunt ca ciuma, doar ca nu se vad. Is aia care imping hartii mai cu spor, care vorbesc engleza cu accent si au nevoie de mai mult timp, ca sa proceseze niste chestiuni simple. Is aia cu care iti ia mai mult timp pana le explici, decat pana faci tu in locul lor. Is tacutii din ultimele randuri, cu moaca tampa, cu pretentii de 10, ca doar au repetat ca un papagal, ce li s-a spus. Sunt leprele societetii cu pozitii fancy.

De incheiere: ma suna o incompetenta din asta, dupa ce mi-a trimis cateva emailuri pe care le-am ignorat, sa ma intrebe ceva cacat. In discurs imi spune ca, a intrebat mai toata firma despre ce era vorba, si nimeni nu a stiut sa-i raspunda. Cum eram cu capsa pusa, ii zic: pe cine ai intrebat? Nu de alta, dar daca ar fi intrebat femeia de serviciu, banuiesc ca nu ar fi stiut, ce sa-i raspunda. Nu, nu a intrebat femeia de serviciu, dar a intrebat alti afoni, ca ea.

Despre afaceri si alte porcarii din astea pompoase

De cativa ani ma joc de-a business lady, un fel de middle manager din asta, plina de sefi si fara subordonati directi, destul de sus ca sa ma impun, si suficient de jos cat, inca sa mai aud replica mea favorita „ai mult potential”. Cand imi spune cineva chestia asta, imi vine sa-i infing o furculita in ochi, dar sa revenim. Lucreaz pe o pozitie din asta in care ti-se cere sa faci, sa dregi, sa te dai cu curul de pamant, pentru ca directorului asa i-se scoala, si in acelasi timp nu ti-se da nici un fel de putere, doar responsibilitate si asteptari, ca restul le vrajesti tu, din pula desigur, pe post de bagheta magica. Si magia se naste din teama celorlalti ca ii dai in gat, din urlete tale la ei, sa-si faca treaba sau din linguseli care, daca vin de sus, sunt intotdeuna bine primite. E o pozitie pompoasa, care asociata cu un nume ce dupa virgula are Ph.D. in coada, pare ca rupata din raiul afacerilor lacrimogene, pe care bat apa in piua toti HR-istii lumii si business trainerii rupti in cur de profesionalism. Te tai cu lama de atata competenta si technici de vanzare, si NLP-uri pe paine, gen prietenul meu John, sau ce pula mea or mai inventa toti fraierii, care nu-s buni sa vanda nimic, numai vise erotice si ude de profesionalism overrated.

Hai sa va spun eu pe sleau ce am invatat in 13 ani de cand ma invart in lumea de buna a afacerilor, dupa sute de intalnirii cu tot felul de oameni, mai mult sau mai putin otati intelectual, in diferite circumstate, la care le-am vandut cam orice mi-a picat in mana: nu faci in veci cu gura, cate faci odata cu curul. Sa explicam.

Totul in afaceri e pe relatii, totul tine de contacte, prietenii, amantlacuri, favoruri si datorii. Atat. Toata abureala cu profesional si alta amarata de gargara din asta, e doar gargara, nimic mai mult. Cat timp joci dupa reguli, iei muie stilata, ca dupa reguli, si vinzi ca dupa reguli, adica subexistential, pentru ca, daca cineva vrea sa te refuze, o face stilat si iti gaseste mii de pretentii, oricat de beneficiala ar fi afacerea pe care i-o propui. Cu toate graficile si trainingurile, cu toata pompoasa moaca de afacerist veritabil pe care ti-o pui, futi buha in cur degeaba, pentru ca nu o futi unde trebuie. Cand o futi unde trebuie, atunci se schimba total tabla de joc, pentru ca atunci esti de fapt in joc, atunci contezi cu adevarat. Si oricat ar fi propunerea ta de dezavantajoasa, daca te place pe tine si te vrea pe tine, o ia, si face din cacat bici ca sa iasa smenul. Asta e tot secretul, valabil si la micile ciubucuri si la marile firme, la aia care apar prin Forbes sau mai stiu eu ce reviste din astea cacacioase, cu poze Photoshop-ate si pretentii cat skyscraper-ul. Pana am inteles eu treaba asta, mi-a luat multa sudoare a mintii, multe nopti nedormite, multe prezentatii in PPT inutile si tabele in Excel degeaba, pentru ca e una ce se prezinta la marele public si alta ce se vinde. Si cine, mai crede in povesti cu zane si afaceri profesionale, sa bea un pahar de apa, poate isi revine la realitate.