De câteva luni lucrez intensiv, trăgând din greu la jugul privat al unui pretențios proprietar de sclavi moderni. M-au angajat adjuncții lui, ademenindu-mă cu promisiuni deșarte și contracte …
Am scris bucata de mai sunt în urmă cu ceva timp, înainte de-a ști ce urmează. Cumva am anticipat.
M-am despărțit subit și neplăcut de ultima firmă cu care am colaborat. Am fost o experiență brutală, dezamăgitoare și cu un final urât, dar nu aveam la ce altceva să mă aștept mai mult de la niște ”țărani în costum”, cum îi descria o colegă româncă, simpatică foc, pe managerii de top și proprietarii din firma respectivă.
Sunt mulți țărani polonezi cu bani, care dacă îți dau un loc de muncă se așteptă ca să le lingi ghetele și să le lustruiești ouăle, iar la final, după ce te storc cu toxicitatea lor de toate ideile, soluțiile și rezultatele, pe care și-le însușesc, copiindu-le stângaci ca niște elevi mai puțin înzestrați, pretind să le mai și mulțumești. La schimb ei te vor scuipa în gât, de fiecare dată când vei deschide gura, ca să-ți aperi și să-ți ceri drepturile. Aceștia sunt oamenii ce trăiesc cu frica de-a nu fi trași în piept la vedere, ascunsă sub un val fin de aroganță sau prefăcută modestie, nu pentru că ar avea intenția cineva să-i tragă în piept, ci pentru că ei îi trag în piept pe alții permanent. Când îi înșeli pe alții, cam la asta te aștepți de la viață, să fii și tu înșelat la rândul tău.
Cunoșteam mediul toxic al firmei, am vorbit despre el, l-am analizat, am și scris despre asta, dar totuși, m-a lovit neplăcut și neașteptat. M-au întâmpinat cu rugăminți și laude, numai să fac parte din echipa lor, să vin să îi ajut, ”tu nu-ți dai seama câtă nevoie am de tine”, iar după ce am muncit pe brânci, educându-i, explicându-le, făcând-le munca și căutând soluții fiabile pentru viziunile lor mai mult sau mai puțin reale, mi-au mulțumit cu un picior în fund.
M-a încercat un sentiment de furie, dezamăgire și dezgust. La sfârșitul zile putem să ne așteptăm să fim călcați în picioare tot la fel de brutal, pe cât ni-se cere să-i călcăm pe alții. Iar dacă refuzăm, suntem de fapt nesupuși și inutili, în ochii lor …. dar nu și în ai noștri.
Căpşunăriţa 
Esti un sir nesfarsit de neimpliniri si nenorocuri. Nu e bine! Poate ar trebui sa.mai dai pe la Biserica! Poate ai niste pacate cumplite pe cap care ti se deconteaza acum, la senectute
ApreciazăApreciază
@Akhnaton – credință, religia sau manifestarea ei, este o chestiune individuală și privată a fiecăruia. De aceea, găsesc aberant să trimiți pe cineva la biserica, la moscheie sau la templu, ori oriunde ți-ai manifesta tu credința.
ApreciazăApreciază
Daca nu trola Akhe pe subiectul asta, ma bagam eu 🙂
Desi eu cred sincer ca acolo unde exista limite si probleme personale, Dumnezeu ajuta enorm, daca omul permite.
Zise un beneficiar direct a carui cariera a luat o nesperata turnura foarte profitabila. destul de recent. Si e doar inceputul..
ApreciazăApreciază
@Dap – credință este o chestie foarte personală. Eu sunt de părere că fiecare poate să creadă în ceea ce dorește și să-și manifeste credință după cum dorește, atâta timp cât nu încercă să-i îndoctrineze pe cei din jur sau să le impună un stil de viață, pe baza principiilor sau practicilor religioase, apărute din aceea religie.
ApreciazăApreciază
^ vei ajunge f. credincioasa, spre habotnicie, tin pariul asta! Vazut modelul, de mai multe ori, si nici macar nu e o afirmatie condescendenta! Acolo e solutia, doar acolo, repede, vei intelege si tu. Lumea-oamenii nu-ti pot oferi solutia pentru neimplinirile continue si tumultul interior
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta sa ai dreptate si capsunarita noastra sa-si gaseasca pacea care acum zadarnic o cauta prin Dubai, bani, caiera si alte trecatoare nebunii..
ApreciazăApreciază
Astia sunt barbatii. Ei nu inteleg nimic din nimic (poate doar din mancare si sex si somn) si ca sa isi justifice inadaptarea si imposibilitatea de a se confrunta cu greutatile vietii, se refugiaza in religie. Am mai vazut modelul. Iar judecatul si datul de sfaturi altora sunt romanisme tipice.
Eu am inteles cu totul altceva din textele tale. Oricum, sper ca iti merge bine, Capsunarita! Mai esti cu prietenul acela?
ApreciazăApreciază
Dispretul pe care il avem pentru altii, fie manifest (jigniri fatise), fie implicit (ala care rezulta din comportament, bazat pe convingerea ca acei altii ne sunt inferiori in diverse privinte sau chiar gunoaie, carora li se cuvine zero respect sau apreciere sau recompensare sau gratitudine) devine intotdeauna reciproc. Asta-i o lege inexorabila a naturii umane, de la care compatriotii tai. Binarychoice, femei sau barbati, nu fac exceptie. Devine irelevant cine din binomul relational respectiv incepe primul, rezultatul este tot acelasi, dispret reciproc care mai si escaladeaza in ura oarba, daca membrii binomului sunt prinsi de circumstante reale/obiective sau mecanisme psihice, ca de un lant, impreuna, deci sunt pe modul „mor cu tine de gat” sau raman prin preajma sa-si scuture reciproc lantul si sa-si arunce „doar ti-am spus ca asta vei pati si de ce o meriti”. Toti avem un ego si-o nevoie de validare care ne cam dicteaza adesea sa ne comportam dusmanos in mod gratuit, fara alta miza reala, obiectiva. Legea asta cu dispretul care devine reciproc este asa de universala ca ne permite sa prevedem viitorul. Capsunarita vorbea cu dispret patimas despre noii sefi/colaboratori, crezi ca era greu de prevazut ca relatia se va termina cu suturi, iar prima dintre parti care are optiunea nucleara, sau iluzia optiunii mai bune, va apasa pe buton? Pentru mine, nu, era perfect previzibil si inevitabil. Indraznesc sa prezic si ca tu, care ai dispret total despre barbati (vezi ce-ai scris mai sus) ai zero sanse la o relatie rezonabila, de lunga durata, cu vreunul. Iar cu o femeie, daca este romanca, nici atat.
Akhe si Dap au incetat de mult sa-i mai dea sfaturi Capsunaritei, nici nu cred ca au incercat vreodata (decat poate din perspectiva copilului ei, cu a carui situatie empatizeaza, ceea ce inseamna ca niciunul nu este un barbat rau-intentionat, ci doar resemnat si, poate, usor inrait de experiente personale cu exact acest tip de mentalitate de femeie „moderna”, pe care o intalnesti acum peste tot, in cohorte tot mai largi, spre majoritare). Sunt mereu sarcastici, clar, pentru ca o considera un caz tipic de cauza pierduta, cu sanse covarsitoare la doom and gloom, auto-provocat si inevitabil, cu etape previzibile de parcurs si final – ultima statie fiind habotnicia religioasa. Dar nu sunt singurii care gandesc asa, chiar daca ei sunt religiosi la misto. Cand aveam vreo 15 ani si-l intrebam pe tata de ce au devenit zelosi religiosi, sectanti, niste frati de-ai lui mi-a explicat ca asta este forma finala (o alta fata a aceleiasi probleme pe care au avut-o mereu acei oamenii) in care se manifesta nevoia lor de-a se simti speciali/alesi/superiori chiar daca viata lor personala este un sir lung de rateuri si neimpliniri, in raport cu pretentiile si aspiratiile pe care le setasera, chestie pentru care nu au nicio responsabilitate, lumea fiind rea si injusta, dar uite, de-acum pot arunca lumii asteaia in fata grandiozitatea lor sprituala, auto-declarata, singura relevanta, probata, in ultima instanta, de legatura directa pe care au stabilit-o cu Sefu suprem, care i-a ales si chemat, validand tot ceea ce ei si-au inchipuit ca li se cuvine, ca fiinte speciale, superioare, rebele, altfel decat plebea oarba, proasta si conformista. Schimbarea, noul discurs si lasarea in mainile Domnului, este aparenta si falsa, mi-a explicat tata, in fapt, egomania si egocentrismul lor excesiv au gasit in habotnicie un debuseu pentru a continua ruptura de realitate si realism, de responsabilitate proprie pentru consecintele diverselor alegeri, fapte si decizii, pe care oamenii respectivi le-au practicat constant de cand au devenit adulti. Tata era un om foarte logic si riguros in gandire, care observa cat de multe fenomene naturale sunt impactate de stochastic, de hazard, deci nimic nu este sub control total si perfect previzibil, viata este haotica si la fel este mintea umana, dar si cat de multe poti prezice/anticipa cand identifici constantele dintr-o functie. Hai ca m-am ambalat mai rau decat era cazul …. dar unchii aia faceau un prozelitism insuportabil, pana nu s-au aciuiat in alte tari, ne-au mancat pacea din casa cat de des au putut.
ApreciazăApreciază
@binarychoices200 – bărbații se pot refugia în religii ce le spun că sunt superiori cu ușurintă. Pentru femei este mai greu.
ApreciazăApreciază
na, poftim, raspuns la @Capsunarita ! na, poftim, ce-a inteles ea =)))
ramane cum am stabilit, destinatia finala e biserica si postul si discursurile moralizatoare pt ailalti
ApreciazăApreciază
@Marona – Una este disprețul și alta este descrierea realității. Cam amesteci chestii, pentru că sunt convenabile. Da, am lipsă de stimă față de proprietarii și directorii de la fosta mea companie pentru care a lucrat, iar faptul că m-au concediat pentru că, mă plăteau prea bine, nu-mi schimbă părerea despre ei. Doar, mi-o confirmă.
Aici citesc diverse persoane și doar câteva comentează, iar cei care o fac, o fac de multe ori din ură, răutate și invidie. Știu că pe anumiți bărbați îi deranjează stilul meu de gândire și viață, dar ei nu sunt bărbații care mă interesează pe mine. Eu trăiesc cu cei cărora le place libertatea mea de gândire și manifestare (asta le place câteodată mai puțin, dar se obișnuiesc :)).
ApreciazăApreciază
Ar fi interesant un articol cu ce te motiveaza sa lucrezi intr-un astfel de mediu. Bine presupun ca majoritatea companiilor sunt asa.
ApreciazăApreciază
@Cata – banii/ nevoile financiare. Și mai este și aspectul de necunoaștere, căci nimeni nu îți spune cum stă treaba când mergi acolo. Toți fac frumos și îți spun cât e grozav este, ba mai au și porcarii de integrări, de preferința vinerea, după ora 16:00, ca să dea impresia că ei sunt misto.
ApreciazăApreciază
Draga mea, nu te invidiaza nimeni.
Compasiune e cuvantul mai potrivit..ma rog, mai putin la aia care te dispretuiesc loviti de aparentele tale certitudini afisate ca sa-ti ascunda frustrarea si nesiguranta.
Dar invidie..in nici un caz.
Serios, ce crezi ca ar fi de invidiat la tine?
Mai mereu frustrata, te simt singura si cand esti cu cineva, trebuie sa te incordezi mental ca sa tii pe linie de plutire normalitatea sentimentala intr-o relatie, niciodata nu castigi cat ai vrea, nu esti in firma care ti-ai dori, nu ai prieteni cum ti-ai dori, de fapt nu prea ai deloc, ai un copil dar asta nu prea pare sa-ti afecteze ecuatia vietii intr-un mod pozitiv, tot ce faci pari sa nu-ti aduca fericire ci doar sa marcheze niste scoruri pe undeva, prin social media, printre prietene, in capul tau..nu stiu.
binarychoices200. tu ce ai mai mult in ecuatia personala decat mancare sex si somn? Religia e un plus, pentru unii inseamna ca esti mai mult decat un tub digestiv cu p… tu ce mai adaugi la ecuatia asta. serios ca sclipire de inteligenta nu prea vad?
Marona, ai avut un tata misto, si e bine ca ai putut sa inveti de la el, dar sunt cazuri si cazuri.
Cunosc si cazul enuntat de tine, simtit pe propria piele ce inseamna genul ala de caracter infect cu masca religioasa, dar si fara masca aia am mai gasit acelasi caracter deci..
ApreciazăApreciază
@Dapp – se întorc fanii de la Bacău 🥳😎. Apreciem 🥱, dar te rog, lasă-ne cu religia. Poți să-ți cauți sensul vieții și în filosofie sau la firul ierbii, ori orice altceva, te rog 🙏.
ApreciazăApreciază
Bre nu e cam penibil sa intrati pe aici doar ca s o compatimiti continuu pe biata femeie? Atata analiza pe text e demna de o cauza mai buna, alta decat sa i preziceti calugaria. Spuneti ca e frustrata, nefericita etc dar voi cu ce mari realizari va laudati de va considerati motu de la .. raportat la o femeie divortata cu un copil care isi cauta drumul in viata? Fara sa se resemneze cu ‘aia e’ si ‘atat s a putut’.
Despre rudele calugarite mentionate mai sus si triumful ratiunii, al logicii superioare care se pisa cu bolta pe ‘mistici’: caracterul omului e cam acelasi indiferent in ce debuseaza – ca e religie, alcool, jocuri de noroc, de preferat ceva sa ti faca rau cat mai putin. Insa in timp ce rudele trambitau misticismul in care probabil ajunsesera sa creada, rationalul tau parinte le tolera superior fara sa le taie macaroana, gen cam ipocrit ca nimeni nu intra in casa neinvitat oricat de ruda ar fi. Deci taci si inghite, ne amuzam pe la spate dar ne aratam toleranti superiori.
ApreciazăApreciază