Cand clientul tau ți-e și prieten, nu vine cu mâna goală :). A mai adus și niște iarba, ca suntem prieteni foarte buni 😅😋.
Autor: Căpşunăriţa
Cine plătește?
În weekend discuții filosofice cu niște amici despre relații, dinamica dintre parteneri și nota de plată. Am povestit aici din experiența mea cu fostul soț și cum mi-am remodelat așteptările, dar se pare că nu este o experință singulară, fiind destul de la modă în timpurile curente. Așa că, împărtășim din experiențele altora:
Pat este o gagică simpatică, foarte artistă și zâmbăreață. Acum ceva vreme o ardea cu un prieten la modul de amiciție și ceva mai mult, până într-o zi de sâmbătă. Se trezise din mahmureală la prima oră a dimineții, doar ca să realizeze că a pierdut cadoul de nuntă, pe care trebuia să-l livreze la vreo 150 de km, câteva ore mai târziu în timpul zilei. Petrecuse noaptea cu el, tânărul divorțat, sprinten și voinic, cu mașină în dotare, abonat la toate petrecerile posibile, mereu în căutare de inspirație și un loc de muncă, nemulțumit de poziția lui de funcționar bancar plictisitor. Și îi povestește ea pățania cu pierderea cadoului, uitat alături de o pereche de pantofi în tramvaiul ce o aducea acasă, după întrevederea lor romantică și lungă, când a realizat că pe lângă durerea de cap cauzată de mahmureală și durerea financiară, cauzată de pierderea cadoului, mai are o durere, cea a transportului. Nu găsea nici o mașină disponibilă (la Blablacar) care să o ducă la timp în orașul natal pentru nuntă. La care prietenul ei îi zice că ar duce-o el, dar nu are benzină. Dar, de consolare o invitat-o la o petrecere seara, iar a doua zi a dus-o cu mașina la plajă.
I-am zis de la obraz că pe ăla îl doare în pulă de ea. Nu i-a prea plăcut, consolându-se cu ideea că ar fi fost prea mult din partea lui să o ducă până acasă la mă-sa pe banii lui. Plan la plaja erau doar 50 de km.
***
Jas este un gagiu de 40 de ani, inteligent, simpatic, direct, glumeț și prietenos, pe care l-a lăsat nevasta după aproape 20 de ani împreună, o casă, o masă și două fiice frumoase. L-a părăsit pentru altul, cu care s-a recăsătorit și are un al treilea copil. Jas a fost atât de șocat de situație că și-a cam sabotat afacerea până aproape a falimentat, și-a băgat pula în rutina socială și s-a cărat pentru o lună în Thailanda. Acolo a întâlnit o localnică pe care a declarat-o dragostea vieții lui și a pus la cale planul măreț de aducere a ei în Polonia. Vreo 6 luni a trăit amorezat până peste urechi, comunicând fiecăruia și oricăruia dorea sa-l asculte, cât de atașat și îndrăgostit este el de jumătatea thailandeză, găsită în sfârșit. S-a dat peste cap de mai multe ori, a aplicat și s-a înregistrat la toate aplicațiile posibile numai să o aducă pe gagică în strălucitoarea Europă. Aproape a venit tipa, când maică-sa s-a opus în ultima clipă, cumva circumspectă în dragostea asta năzărită pe neașteptate. Jas nu a zburat din nou pana acolo încercând să-și convingă viitoare soacră de intențiile lui pure, ci s-a consolat local cu refuzul, și i-a cerut frumos jumătății lui de inima, să-i returneze banii pentru investiția deșartă.
Pe vremea amorului cu fluturași in stomac i-am zis în glumă că o poate închide în pivniță, ca să aibă thailandeză pe stil musulman, dar s-a ofticat de glumea mea prostă. Observ că a preferat să fie ”domn” până la capăt, fără glume, dar banii ceruți înapoi.
Relația abuzivă de succes (abuzul psihic II)
Am scris acest text despre abuz cu mult timp în urmă. Era mai ironic și mai amuzant. L-am păstrat ca să mai lucrez pe el, doar că între timp sentimentele mele față de abuz s-au schimbat, trecând de la ironie la tăcere. Am schimbat textul de câteva ori, făcându-l tot mai sumbru, mai real, mai fără consistență, o traiectorie pe care a luat-o în funcție de modul în care mă raportam eu la abuz.
***
Sunt câteva reguli de bază pentru a dezvolta și întreține o relație abuzivă de succes, reguli nescrise și foarte neclare pentru victime, dar cărări existențiale de urmat pentru abuzatori. Se zice că în relațiile abuzive jumătate din contribuție o are victima, ceea ce este adevărat, pentru că victima refuză să-și recunoască poziția, chiar și atunci când semnele sunt înșirate în fața ei. Ea refuză să admită durerosul adevăr și postura reală în care se află, pentru că schimbarea ar fi prea mare, prea complicată și câteodată prea nefavorabilă pe termen scurt. Mai sunt și victime care nu văd semnele, nu le percep și nici nu vine nimeni din afară să le spună că, modul în care trăiesc, este incorect față de ele. Pentru ele am scris mai jos cum arată semnele, într-un mod ușor ironic, al absurdului privit prin ochii unei victime. E scris de la feminin la masculin, dar asta nu înseamnă că, victimele abuzului sunt doar femei și că bărbații sunt întotdeauna abuzatori. Abuzul nu ține de sex și nici de rolul social preluat prin căsătorie.
- Dorințele, aspirațiile sau visurile tale – sunt corecte, daca sunt aceleași cu ale persoanei de lângă tine, cu viziunea lui despre cea ce vrei tu de la viața ta, de la munca pe care o prestezi și copii pe care îi educi. Pentru că așteptările tale trebuie să coincidă cu ale jumătății, iar dacă ceva este diferit, ar fi bine să-ți schimbi punctul de vedere și asta cât mai repede. Ai greșit cumva drumul și vrei altceva, speri ceva diferit sau îți imaginezi ceva ce nu era în planul jumătății tale? Fii pe pace, acesta te va informa direct și imediat să-ți iei gândul, căci este ori imposibil, ori inutil, ori ilogic. Daca nu te descurajează cu atitudinea de respingere și încă te mănâncă în cur, atunci jumătatea trece la planul doi, unde te ia cu zăhărelul și îți demonstrează pas cu pas, mai ales încurcându-te în detalii, cum nu ai pentru ce să-ți dorești ceva absurd, așa că mai bine îți redresezi părerea și renunți la ce voiai. În varianta că, printr-un miracol al sorți și multe mătănii la biserică, ai reușit cumva să obții ceea ce doreai tu, fii pe pace că, jumătatea o sa te terfelească bine de tot, ca să nu te poți bucura de succes, fără să-ți plângi în pumni nervii de vină, frustrare și un sentiment puternic că ai dezamăgit. Asta doar ca să își ții minte faptele pe viitor.
- Dreptatea – e întotdeauna și de fiecare dată de partea lui. Asta e regula de aur: jumătatea niciodată nu greșește! Iar, daca nu ai înțeles această regulă, atunci trebui să admiți de fiecare data că, celălalt are în toate situațiile argumente temeinice și tu nu, deci are dreptate. Și dacă, cumva iți trece prin mintea ta naivă că vrei să-i demonstrezi că se înșală (rare excepții, dar poate în ziua aia te-ai dat de trei ori peste cap, te-a lovit trifoiul cu patru foi sau te-a molipsit spontaneitatea), își garantez că, jumătatea nu o să admită că s-a înșelat, iar textul pe care maxim îl primești este că, tu vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva, dar nu însemna ca e cea mai bună.
- Controlul – asupra ta, a timpului tău, a relațiilor cu alții sau chiar al modului în care te prezinți sau te îmbraci. Verificări intense și telefoane insistente, dacă nu ai ajuns la ora la care aștepta și unde aștepta, sunt doar parte din programul de rutină. Dacă întârzii și îl suni că ești în trafic, el te întreabă unde e traficul, căci el se așteptă să-ți știe fiecare mișcare, bineînțeles din grijă pentru tine și bunăstarea ta, dar mai ales a lui. El va veni mereu cu sugestii, binevoitoare și insistente cum să-ți petreci timpul și cu cine, iar dacă vei refuza se va aștepta să argumentezi, căci sugestiile sunt și obligații, dar mai puțin evidente. Desigur că toți prietenii tăi pe care el nu-i place sunt mai devreme sau mai târziu persoane care trebuie îndepărtate, căci binele ți-l vrea doar el. Iar dacă, cumva ai prietenii tăi în vizită, iar el nu-i prieten cu ei, fii sigur că o să-i ignore, ba chiar o să le semnalizeze că sunt nedoriți. A, și să nu uităm cum te îmbraci și cum te prezinți. Poți să fii ruptă din soare, mai ales că lui îi place că ești, dar tot va găsi câteva defecte pe care să ți-le sublinieze, doar ca să nu ți-o iei în cap, că ce formidabilă ești. Poți să arați impecabil și o să-ți arate mândru o scamă pe mânecă. Nu, nu o să o ia el de acolo, doar o să-ți arată că-i acolo.
- Vinovăția – clar că, te face sa te simți vinovată de fiecare data când te simți bine fără el, iar dacă accidental nu-i prin preajmă, are grijă să ți-o încasezi când te întorci acasă. Acolo te așteptă ceaiul, ca pe vremea adolescentei, când stăteai peste program la discoteca si te așteptau părinții cu făcălețul, așa te așteaptă acum jumătatea cu scandalul, amenințările și textele pictate bine cu vină.
- Spovedania – sau actul prin care trebuie să i-te destăinui in cel mai mic detaliu, să îi dezvălui toate secretele tale, mai ales cele mai intime, in timp ce el nu iți divulga nimic, ca și popa care tace în timp ce tu bagi mare – te descoase din cap pana in picioare, îți pune cele mai ciudate si mai inexplicabile întrebări, te întreabă de două ori și cere mereu detalii. Cumva totul e mereu despre tine, despre ce faci tu, mai ales când nu ești cu el. El trebuie să-ți știe programul, cu cine te-ai văzut, ce ați vorbit, ce crezi, ce vrei și ce speri și mai ales, ce păcate ai comis.
- Opiniile tale sunt de fapt opiniile lui – la început te convinge de buna voie, te educa si te învață, că doar jumătatea ta este auto puternică. Pe scurt te manipulează pana gândești la fel, chiar si in situațiile in care nu te simți confortabil, el e acolo sa te asigure ca ești pe calea cea buna. Iți repeta ca voi vedeți lucrurile altfel decât restul lumii si te răsplătește pe deplin pentru viziunea ta, aliniata la a lui, subliniindu-ți ca de aia te-a ales pe tine, pentru cum gândești tu, doar ca nu mai ești tu de mult, ești copia lui. Nu te conformezi? Îți aplică regula 4!
- Individualitatea – este inexistentă, pentru că țelul lui este să-ți inducă ideea că fără el ești neputincioasă, incompletă, inutilă, un fel de nimeni, luat sub aripa lui ocrotitoare. La început el te alege pentru individualitatea ta, pentru creativitatea si naturalețea pe care el nu le poseda, pentru puterea ta, căci reprezinți o provocare, ca mai apoi să distrugă pas cu pas, cărămida cu cărămida tot ce reprezinți. La început controlul este servit sub forma unui ajutor, lasă-mă pe mine, că mă pricep mai bine și am să te ajut, iar mai apoi iți ia responsabilitățile principale, ca să te facă dependentă. În timp te taie de la tot, orice decizie sau informație vitală, înlocuindu-te cu el. Nici numele nu ți-l mai trece în documentele unde îl poate înlocui cu al lui, tratându-te ca un fel de proprietate, pe care el o posedă.
- Victimizarea – este specialitatea abuzatorului. Bineînțeles că tu ești sursa tuturor nefericirilor lui, îl faci să-și iasă din fire, îl enervezi, îl stresezi, se îngrijorează pentru tine, pentru că orice căcat se întâmplă din vina ta, dar el te accepta si te iubește si vrea sa fie cu tine, deși tu ești a dracu, si rea, si neorganizata, si prea mămoasa, si prea visătoare si prea si nu prea, tot ce vrei. Și cum să nu te simți vinovată, când ți-se spune regulat ca ești naspa? Dar, el mărinimosul îți face favoarea că-i lângă tine și așa nașpa cum ești tu. Deși, dacă îl întrebi vreodată, umilă și plânsă, dintr-un impuls de claritate, de ce mai stai cu mine dacă sunt o așa mare dezamăgire pentru tine, el zice că te iubește. Te iubește defectă, plină de vină și te acceptă și dacă îl faci nefericit.
- Succesul tău – îl datorezi lui. Pentru oricine ești, orice ai realizat, orice ai făcut, chiar și un ciorap croșetat de mâinile tale exclusiv, totul este datorită lui. Îți înrămează mintal ideea că ai ajuns oricine ești datorită lui exclusiv, căci fără de el te-ar fi mâncat porcii și nu ai fi realizat nimic în viața, nici măcar nu te-ai fi născut probabil. Nu contează munca pe care ai investit-o tu direct în orice, căci sigur nu ai fi făcut lucrul acela fără să fie el undeva în peisaj. Așa că ar fi bine să-i fii recunoscătoare toată viața asta și pe cealaltă, că numai datorită lui, valorezi mai mult decât un scuipat.
- Umilința – este ceva ce ți-se servește regulat, la intervale de surpriză, mai ales atunci când te simți bine și ești în centrul atenției. Când alții te admiră sau te complimentează, este un moment excelent ca el să te umilească printr-un gest sau cuvânt înjositor.
Prieteniile
Tocmai am trecut pe lângă o fată de vreo 16-17 ani, ce purta o rochie cum am și eu in dulap și pe care o port destul de des vara, in timp ce meditam la prietenia mea cu polonezele, dezamăgită de o altă poloneză.
Probabil ar trebui sa ma împac cu gândul ca nu-mi vor fi niciodată prietene adevărate și asta e. Parțial le inteleg. E nașpa sa vezi o străină de 37 ce se îmbracă cu o rochie pe care o poartă una de 17, arată bine și-i conștientă de treaba asta, in timp ce tu ești atât de nesigura pe tine, ca nu ești in stare sa spui ca ai 36, deși arați mai tânăra. Și probabil e la fel de nașpa sa te crezi mare guru motivațional și plină de încredere, in timp ce prietena ta de pe alte meleaguri a terminat un doctorat la facultatea ta de casa, pe care tu l-ai abandonat și face dublul de bani pe care îl faci tu, in timp ce se plânge de jobul ei plin de calatorii și vânează ceva și mai bănos.
Partea proasta e doar ca, atunci când le-am ales pe pizdele astea de prietene m-am uitat bine la ele, sa fie și frumoase, și deștepte și sa aibă ceva valoare.
Știu ca și eu sunt competitivă, că nu-i ușor sa ții pasul cu mine, dar eu nu -mi doresc să concurez cu prietenele mele, ci sa ma bucur de succesul lor și sa le susțin in alegerile lor, in necazurile sau dilemele pe care le au. Prieteniile pe care mi-le fac sunt cu oameni de la care pot sa invat ceva, care au o anumită valoare.
Bănuiesc ca, după o anumită vârstă pur și simplu prieteniile adevărate nu se mai leagă.
Indisponibilitatea (IV) – standardele
Am fost dintotdeauna indisponibilă. De când mă știu în mine a existat nevoia de a fi liberă, de a judeca, de a alege și a trăi individual, de a mă exprima și de a construi pentru mine, prin puterile mele și conform gusturilor mele. În relații nu am fost niciodată aliniată cu tot sufletul, în mod altruist, păstrând cu mine mereu o notă egoistă, ce ieșea la suprafață în cele mai neașteptate momente, spre durerea jumătății mele. Când am conștientizat nota egoistă am lăsat-o, din teama că cel de lângă mine mă va trage în piept la un moment dat, mă va înșela sau răni, iar egoismul meu selectiv era arma mea de răzbunare.
Teama mea venea din faptul că nu știam cum să-mi definesc așteptările și să-mi pun corect standarde. Așteptările mele nu se potriveau de fel cu cele ale vremii, cu ale mediului, ale partenerilor pe care îi aveam, eu dorindu-mi mult mai mult decât le permitea lor imaginația să lucreze, așa că am renunțat să-mi pun standard, mergând cu valul și construindu-i indisponibilitatea. Nici unul nu era oricum suficient de bun, deci ce rost are să-l mai pun în temă care sunt așteptările mele, că oricum nu le poate îndeplini?
Nu m-am văzut niciodată măritată conform așteptărilor sociale, nu m-am visat vreodată în rochie de mireasă și nici nu mi-am plănuit nunta în detaliu, ci am lăsat pe alții să o facă. Gândindu-mă la viitor, încă din tinerețe m-am văzut căsătorită din conveniență, cu un partener de ”afaceri sociale comune”, mai degrabă decât un soț, căruia să-i fiu soție cu responsabilitățile și așteptările de rigoare. Îmi era teamă de rolul de femeie și mi-se potrivea prea bine rolul de fetiță, pe care îl stăpâneam cu stil și fără sârguință. Eram Lolita și îmi plăcea atenția, la care nu eram dispusă să renunț pentru ceva mai mult. A fi femeie era pentru mine sinonim cu plictiseala, responsabilitatea și orice altceva ar mai veni negativ la pachet. Eu nu îmi doream să fiu femeie și nu am căutat niciodată un bărbat.
Atunci când a apărut elementul căsătoriei am fost nu doar indisponibilă, dar și nechibzuita în această privință. În loc să-mi fac un plan al meu, chiar dacă alegeam pe baza convenienței, am ales să joc cartea ignoranței și am mers după planul altuia, doar ca să muncesc ulterior ani la reparat greșeala. Am ales în modul acesta pentru că nu aveam standarde, iar în momentul în care o parte din așteptări mi-au fost împlinite, nu am mai avut argumente contradictorii și nici standarde prin filtrul cărora să le trec.
Am ieșit la fel de indisponibilă din căsătorie, după cum am intrat, doar cu răbdarea consumată și nervii tocați. Voiam de mult să divorțez, din primul an de căsătorie, când mi-am dat seama că nu-i el. Nu era bărbatul cu care îmi doream să fiu, pe care să pot să-l iubesc toată viața, cu care să am chimia și simbioza necesară unei căsătorii, să ne înțelegem din priviri și să ne ghicim subconștient. Era o anumită compatibilitatea, dar nu era compatibilitatea! Doar că, atunci când ești măritată cu alai și două nunți, nu ți-se pare că-i chiar atât de simplu să pleci. Așa că, m-am înhămat la o relație de 10 ani, plină de compromisuri și cu responsabilitatea unui copil, doar ca să realizez că trebuie să redresez greșeala. A costat și încă costă, dar este prețul libertății, care-i neprețuită.
Când ieși în lume, mai ales după relație grea și apăsătoare, numai de o altă relație serioasă și complicată nu ai chef. Și totuși, nu vrei să renunți la o anumită intimitate, pe care numai relațiile o pot oferi, iar aici nu mă refer la sex.
Ieșită în lume, am reluând ciclul de unde l-am lăsat, cu așteptări nedefinite, fără standarde și indisponibilă. A trebui să rup ciclul și atâta tot. Simplu, greu și pe alocuri neplăcut de realizat, după modelul doi pași înainte și unul înapoi.
Momentan sunt în faza de definit a așteptărilor și spre deosebire de situațiile anterioare îmi las mintea să zboare pentru că lumea e casa mea, iar viața asta este singura pe care o am. Iar, dacă eu sunt în stare să mut munții din loc, nu mă voi mulțumi vreodată cu o persoană care se va plânge de dureri de șale. În spatele așteptărilor se construiesc pas cu pas standardele, iar cu ele cad zidurile indisponibilității mele. Pentru că, dacă alții vor trebui să se alinieze așteptărilor mele, va trebui să fiu și eu gata să mă aliniez la ale lor.
Protejat: Implementarea
Un român din Londra
M-am uitat la pieptul lui bogat și pentru o clipă m-am imaginat lipită de el. Stătea întins în patul meu cu ochelarii pe nas, doar în chiloții, în timp ce eu mă pregăteam de culcare în patul din camera alăturată. M-am imaginat pentru o secundă îmbrățișată de brațele lui în timp ce îi miroseam parfumul cu buzele umede și moi. Dacă aș fi fost acolo, aș fi închis ochii și l-aș fi lăsat să conducă liber ostilitățile. Sunt convinsă că ar fi fost tandru, foarte delicat în atingeri și onest în săruturi. M-a trecut un fior de dorință.
Dimineața, când i-am dat deșteptarea, ieșind de la duș cu părul ud, fiorul a apărut din nou.
Ne-am îmbrățișat la despărțire și i-am simțit tremurul nervos în tot corpul. Mi-a plăcut, așa că l-am mai îmbrățișat odată. L-am îmbrățișat sincer și deschis, cu plăcere și ambele mâini.
I-am spus că sunt singura gagică pe bicicletă de pe cea mai turistică și aglomerată străduță din centrul vechi. M-a lovit cu accentul lui de la Cluj, familiar și totuși ciudat. Ne-am pus pe vorbă și la un moment dat a încetat să mă mai controlez, dând-o și eu cu accentul meu ardelenesc, dar mai de pe Crișuri, cum ar veni. I-am fost ghid, excelent după părerea lui, în cele trei orașe, pe care le-am luat pe rând.
Am început local, cu orașul vechi, arătându-i ceea ce mi-se părea mie semnificativ de văzut și povestindu-i ce-mi mai aduceam aminte, de când am fost în urmă cu câțiva ani traducătoarea unui ghid la vizita unor turiști români, vorbitori doar de limbă națională. Avea o listă cu ceva locuri găsite pe internet, unele ok, altele doar cu reputația, așa că am selectat cea mai bună parte din ele și ne-am pus în mișcare. Inițial mă gândeam că o să-l abandonez după câteva ore, dar a fost foarte simpatic, inteligent și amuzant așa că, am decis să-l iau cu mine toată ziua și chiar la mine acasă. Nu știam că o să aduc musafiri, așa ca l-am pus să aștepte un pic la ușă, până mi-am strâns lucrurile pe care le lăsasem în dezordine prin cameră. Nu îmi place să primesc musafiri, dacă nu am casa în ordine. Spre seară ne-am întâlnit cu o prietenă de-a mea artistă și am mers la un festival local, ce marca începutul verii. Pe drum, sătulă de mârâielile ei, că am întârziat și am ratat ceva ateliere de făcut coronițe de flori, m-am oprit la niște tufișuri de iasomie și salcie. Le-am vandalizat bine, dar am ieșit de acolo toți trei cu coronițe pe cap. Au ieșit atât de bine că, ne-au oprit vreo 10 oameni la petrecere, ca să ne întrebe de unde le-am cumpărat – idee de afaceri pe anul viitor – coronițe din tufișuri – notat!
A doua zi am fost la plajă și prin orașul cel mai turistic din Polonia. Seara ne-am întins la discuții până la 12:00 noaptea, așa că am vrut să-l dau afară în cel mai ospitalier stil posibil. M-a privit frumos și mi-a zis vreo două despre ospitalitatea mea. Știam că are dreptate, așa că i-am făcut patul frumos și i-am zis să rămână.
M-a surprins când mi-a zis vârsta pe care o are. Arată, se comportă și gândește mult mai matur, foarte echilibrat și inteligent. Are simțul umorului și nu vorbește mult, ceea ce chiar fain pe termen lung, că oricum sunt eu guralivă. Când vorbește, spune treburi cu cap și de la cap la coadă. Mi-a zis câteva chestii foarte mișto, pe care am să le păstrez pentru mine.
A, ne-am cunoscut pe blog. Mi-a scris pur și simplu la adresa de contact.
Email-uri creative de buzinez
Câteodată creativitatea este folositoare, mai ales atunci când fostul amant ți-e client și vrei să te mai joci un pic cu mintea lui.
Ca să detaliem, faza e că firma fostului amant nu mai cumpără de la începutul anului, cam de când am întrerup noi doi contactul. Nu știu dacă are legătură, nu cred și nici nu-mi pasă, pentru că între timp mi-am asigurat alți clienți strategici, dar îi sunt recunoscătoare că a cumpărat în anumite momente, mai de mult, când l-am rugat și îmi trebuia, ca să-mi ating țelul de vânzări și să-mi iau bonusul. Și pentru că a cumpărat atunci s-a supra stocat, iar acum nu mai cumpără, pentru că trebuie să vândă prima dată ce are pe stoc, până nu-i expiră marfa. Dar cum directorii se prefac că nu înțeleg treburile astea cu supra stocarea și se uită doar la grafice, eu am primit de la șef misiunea să resuscitez cooperarea, că au scăzut vânzările enorm. Aș fi vrut să-i spun că nu mai prestez la amant și că de aia nu mai merge treaba, în ciuda faptului că-i client strategic (cel puțin în mintea șefului), dar m-am abținut și am urmat planul standard. Așa că, printre alte emailuri la angajații lui, i-am scris și fostului amant un email direct, unde i-am copiat și pe angajații lui și pe șeful meu. Și, ca să fac lucrurile mai interesante, pentru că știu că pe ăla îl doare relativ la bașcă de cooperare cu firma la care lucrez eu, am scris emailul cu dublu sens, să se mai distreze și el măcar.
Emailul în forma în care trebui citit. Am înlocuit din original doar cuvintele italice, schimbând în mare we cu I.
Dear A..,
Following your sudden drop in interest from me since the beginning of the year, I would like very much to meet with you and discuss the situation. Considering that I am the top woman from Poland, I believe that it is in the interest of both our companies to find a mutual and effective solution to fix this problem. I am open for new solutions, that will be profitable and beneficial for both parties.
Please let me know if you will be in Poland anytime soon. I can meet you in Warsaw or in Gdańsk, as you prefer.
Kind regards and I will be waiting for your feedback.
Kind regards /Pozdrawiam serdecznie,
Căpșunărița, Ph.D.
Indisponibilitatea (III) – efortul
Când mi-am recunoscut indisponibilitatea, am acceptat că nu are rost să ies la întâlniri până nu-mi pun eu treburile mele în ordine. Era doar o pierdere de vreme pentru că eu ieșeam de fapt la întâlniri, doar pentru a mă convinge de ceea ce voiam să mă conving și anume că, nici un tip nu-i suficient de bun pentru mine. Și cum nu-s eu vreo rază ruptă din soare, era clar că alegerea mea în privința bărbaților era greșită, iar eu mă orientam spre ceea ce de fapt nu-mi doream, în loc să merg spre ceea ce îmi trebuia și care bineînțeles nu era clar definit în mintea mea.
Primul pas a fost definirea a ceea ce îmi trebuia, pentru că eu sub umbrela ”căutării unui tip mișto pentru o relație”, căutam de fapt un tip foarte mișto pentru o relație de natură sexuală, fără obligații sau strings attached. Eram mai indisponibilă pentru o relație complexă, decât baba cloanța pentru tratament de înfrumusețare și gesturi altruiste. Și peste toate astea, nu voiam să-mi recunosc adevărul, deși mi-se prezenta la frumos pe tavă, în diferite circumstanțe. Cândva Paweł (proful de sport) mi-a reproșat că eu vreau doar sex. Am protestat, doar ca să-i demonstrez ulterior că are dreptate. Voiam doar sex in general, dar si cam atât de la el in particular. După ce mi-a trecut mânia, a trebui să recunosc că așa a fost de la început, și mai mult de două pizza pe banii mei nu eram dispusă să investesc în relația cu el. Până și a-i fierbe doua ouă era prea obositor pentru mine, așa că i-am servit pizza rămasă de seara și la micul-dejun.
Eram indisponibilă de când ieșisem din căsătorie, deși în mod paradoxal ieșisem ca să-mi mai acord o șansă. Voiam de mult sa divorțez, din primul an de căsătorie, când mi-am dat seama că nu-i el, nu-i tipul cu care vreau să fiu și pe care să pot să-l iubesc toată viața, cu care pot să am o anumită chimie și o simbioză, să ne înțelegem din priviri și să ne ghicim subconștient. Era o anumită compatibilitate, dar nu era compatibilitatea! Doar că, atunci când ești măritată cu alai și două nunți, nu-i chiar atât de simplu să pleci. Iar când pleci, numai de o relație serioasă și complexă nu ai chef. Și totuși, nu vrei să renunți la o anumită intimitate, pe care numai relațiile o pot oferi și primi, iar aici nu mă refer la sex.
In acest context, relația cu amantul mi s-a potrivit ca o mănușă. Pentru că, cerea investiția minimă din partea mea, care era maxima pe care o puteam oferi, oferind minimum din partea lui, maximul pe care îl avea disponibil. Treburile s-au stricat când ne-am îndrăgostit și pe de o parte eu am dorit mai mult, dar fără să ofer la schimb anumite sacrificii care nu îmi conveneau. Iar el, degeaba s-a îndrăgostit, pentru ca era dispus sa ofere doar parțial, iar dacă ar fi fost sa ofere mai mult, cerea să primească înainte.
Așa că, în loc să continui ciclul de căutare a oamenilor parțial disponibili pentru o indisponibilă, am făcut pauză. Am vrut să-mi accept indisponibilitatea, să o explorez, să o analizez și să o corectez, căci, cu siguranță o purtam cu mult înainte de căsătorie cu mine.
Trenurile prin Polonia
Când m-am mutat in Polonia in urma cu 14 ani, trenurile pe aici erau foarte similare cu trenurile din România, delicat mai curate, ca pasagerii nu aruncau mizeria peste tot, ci mai degrabă o puneau in coș. Cam 5 ani mai târziu, pe când Polonia își construia la greu autostrăzile, a urmat o reabilitare a cailor ferate. A fost o perioada dificila pentru calatorii terestre cu drumuri in construcție și trenuri in așteptare. Pe vremea aceea se făcea cu trenul pana la Varșovia 8 ore, in loc de 5 cât era inainte. Numai cu trenul nu aveai chef sa călătorești.
Au terminat lucrările in urma cu câțiva ani și au introdus trenuri noi, cu un alt tarif. Acum, pana la Varșovia călătoria durează trei ore și in tren arată cam așa la prețul cel mai mare 150 zloți. La următorul tren ca și preț, cu vagoane pe stil clasic călătoria durează patru ore și prețul este cam de 60 de zloți.
Un singur lucru lipsește – Internetul.
Căpşunăriţa 