M-am săturat. M-am săturat de toți deștepții și deșteptele care mă judecă și-mi fac observații în legătură cu mine, cu viața mea, cu felul în care mă comport, cu modul în care gândesc, cum îmi trăiesc viața, cu cine mă fut și cu cine nu.
Asta este valabil și pentru cei care citesc pe aici accidental și apoi îmi spun că e mai rău ca la nimfomane sau că sunt la nivelul minus unu, în comparație cu fetele de liceu futute fără prezervativ. La fel de valabil este și pentru deștepții și deșteptele de la mine de la muncă, care nu mai contenesc cu sfaturile și părerile lor necerute, despre activitatea mea, și cum ar aborda ei cu mai mult calm și zen anumite probleme, situații, evenimente și dificultăți absolut absurde și lipsite de logică și sens. La toți atotștiutorii ăștia îmi vine să le fut cu mărinimie o bucată de tigaie peste moaca, în special celor care îmi spun cu tupeu, de la înălțimea ecoului lor, ca am „un potențial fantastic”. Am auzit placa asta până mi s-a acrit la stomac, ca de la un castravete murat excesiv. Toți s-ar înfrupta generoși din potențialul meu, mai ales dacă le aduce bani, dar se spală rapid pe mâini și întorc placa, când vine nota de plata. Atunci se duce potențialul rapid pe pulă. Toată lumea vrea o muie mai lungă și mai adânca, dar fără să acopere costurile suplimentare de frecare, scuipat și înghițit. Doar ca pe mine m-a lovit „punctul de întoarcere”, un fel de schimb al direcției când mă apucă damblaua, și-mi bag picioarele cu totul și fără milă în orânduiala construită cu trudă și compromisuri, momentul când fut meciu fără griji sau stres. Pentru că asta sunt eu, când toți cred că m-au prins și legat de o chestie, după ce mi-au tăiat aripile și încătușat bine visele, îmi scot aripile de rezervă, le scuip în mecla tristă de la distanta și cu zâmbetul pe buze mă distanțez.
Mi-am petrecut ziua de după nuntă cu un belgian. Un fel de taur comunal internațional, care fute tot ce prinde, mândru de el și țanțoș, că-i liber ca pasarea cerului la 40 de ani și plin de texte fatale: „sunt singur”, „nu vreau copii”, „am multe gagici la dispoziție, la orice ora din zi și noapte”, „toate se îndrăgostesc de mine și eu le părăsesc”, „a trebuit s-o tau, că devenea prea serioasă treaba”, „ce-a mai lunga relație a mea a fost de doi ani, și aia doar una”, „fut bine și sunt sănătos, hai la mine la hotel”. După ce s-au cam încins spiritele cu insistențele lui, mi-a trântit textul suprem ”câștig 5 mii de euro pe lună”, crezând că mă dă pe spate și-mi scot chiloți la foc automat, cu ochii cât cepele, în timp ce în minte mi-se învârt zerourile de la salariul lui de IT-ist. L-am refuzat politicos toată seara, s-a ofticat cu brio, scoțând la suprafața toată mârlănia din el. Crezând că-mi arată cine-i șefu, în mintea lui, în loc de la revedere la spartul petrecerii, m-a mai întrebat încă odată, dacă nu merg la el la hotel, măcar să dormim împreună și fără sex. După ce i-am zis că nu, a plecat ofticat, fără să mă salute de la petrecerea terminată.
Normal, după comportamentul de mârlan pe care l-a scos din el, i-aș fi zis a doua zi să-și facă singur o labă tristă, dar cum mireasa i-a făcut un PR beton și a insistat că-i un tip super de treabă, doar că foarte singur, am acceptat să mă invite a doua zi la micul dejun. Fără alcool la bord, comportamentul lui a fost total diferit, așa că l-am lăsat să scape cu un avertisment, spunându-i doar în față că, a fost mârlan și mi-a displăcut. Discuțiile cu belgianul treaz au fost interesante, un tip la nivel, cu un stil stilul de viață lejer, deschis, individualist, de un neconformism acceptabil. Printre povești despre viețile noastre, am bârfit-o un pic și pe mireasă, i-am comentat pe romani, pe polonezi și pe belgieni. Băiatului îi plac gagicile frumoase, micuțe și slăbuțe, preferabil indisponibile, deci m-am încadrat perfect la cerințe. După ce am pălăvrăgit ore bune pe străzile Timișoarei, ne-am așezat pe o bancă și a venit proba de foc: momentul de liniște. Într-o relație dintre doi oameni este bine ca vorbăria sa meargă strună, dar și mai importantă este liniștea. Este momentul în care doar simți, când se așează zgomotul inutil, iar secundele sau orele sunt menite ca să verifici dacă cel de lângă tine îți este suficient. Și liniștea a fost plăcută, pe o bancă, lângă Bega, privind avioanele ce lăsau urme pe cerul de albastru senin. Nu sărută rău belgianul.
Am ajuns să o fac și pe asta. Sunt domnișoară de onoare la o nuntă, tocmai la Timișoara. Este rolul care-mi lipsea din portofoliu. Și ca să fie scenariul complet, plănuiesc să prind și buchetul, nu că aș avea chef de măritiș, ci mai degrabă ca să le enervez pe celelalte domnișoare, singure, disperate și dornice de verighetă. Divorțata prinde buchetul, iar dacă nu-l prinde se consolează cu o votca pălincă.
Din ciclul obligațiilor rezultă că trebuie să mă îmbrac în aceeași rochie ca și restul domnișoarelor de onoare, care anticipez că o să-mi fie prea lungă și prea largă, dar asta e, o iubesc prea mult pe mireasă ca să o pot refuza, iar pentru ea mă bag și într-un sac de rafie, dacă-i cazul. Ca să nu mă plictisesc, mi-a făcut mireasa revizuirea domnișorilor de onoare, potențial material de futai, în caz că mă apucă plictiseala. Și revizuirea sună cam așa:
Primul – un domnișor avocat superb, în viziunea lui desigur, dotat cu o chelie ușoară în frunte, căruia îi place să se dea mare cu mașina din dotare, BMW că la altceva nu se prestează și nu de oricare, ci din ăla bengos cu toate arcurile rupte în gropile din Românica. Avocatului îi plac fetele versate, de preferință foarte tinere, minore ca să fiu mai precisă (se descurcă el cu procesele), dotate cu o privire ușor tâmpă și neapărat blondine.
Al doilea – un domnișor superb, cu parul mai lung, creț și uns din plin cu ulei de floarea soarelui gel, care la statură, moacă și port semănă leit cu Pepe – țiganul de la TV din telenovele. Șarmant în priviri, pare reținut și intrigant.
Al treilea – un domnișor rătăcit prin Mexico, recomandat ca frate geamăn a lui Christian Bale, iar din ce am văzut eu pe Facebook (almanahul domnișorilor de onoare), aș zice că au în comun doar părul castaniu. Într-un later edit, că sunt update-ată regulat, am aflat ca domnișorul Bale nu mai vine, cică biletul de avion ar fi prea scump. A fost în schimb înlocuit cu succes de un alt domnișor, din cate am înțeles nu prea doritor de statut, dar obedient în final la rugăminți, care cu greutate a acceptat misiunea grea de-a se poza în grup la o nuntă.
Al patrulea – un domnișor despre care nu-mi aduc nimic aminte, probabil am fost atât de impresionată de el, că mi-a afectat memoria.
După evaluarea sinceră și onestă a domnișorilor, mireasa și mirele ei (amândoi încântați de entuziasmul meu pentru domnișori), mi-a propus să-mi reorientez interesul spre ceva belgian (ușor cheliu, dar ce mai contează, dacă-i străinez), a cărui viziuni despre viață se cuplează mai bine cu ideile și experiențe mele. Adică te transferam la străini, mi s-a spus. M-am simțit chiar onorată pentru grija lor de-a mă cupla și pe când le mulțumeam mai cu foc, am aflat că străinezul a fost de fapt propus la mai multe, ca un fel de momeală piperată ca să vină mai multe gagici la nunta și să mai crească numărul de plicuri la cinste.
Și cum pregătirile de nuntă sunt în toi, aseară am primit un telefon urgent de la tânăra pereche, care se certa de mama focului și cu multă pasiune pe tema îmbrăcăminții. Se pare ca un domnișor poznaș nu poseda în garderobă sacou negru, încercând fără succes să opteze pentru unul roz cu negru, ce după ochiul format al miresei pretențioase nu se potrivește de nici o culoare cu rochiile domnișoarelor de onoare, albastre. Și, în timp ce mirele îi explica viitoarei consoarte cu patimă și dor, că nu-i poate impune omului cum să se îmbrace, că asta ar fi o abordare comunistă din partea lui, are băiatul stilul lui și cu asta basta, mireasa wannebe făcea botic, că-i strică junele poza de nuntă. Din umila mea experință de măritată și ulterior divorțată, am încercat soluția salvatoare și le-am propus certăreților să-i dezbrace pe băieți de sacou, ba chiar și de cămașă. Bustul gol dă cel mai bine în pozele de nuntă, dacă nu știați. S-au împăcat cumva mirii, cum știu ei mai bine, iar la final am întreba-o pe viitoarea nevastă, cine-i fașonistul posnaș? Îmi răspunde cu o jumătate de gură: țiganul.
A ieșit de la baie ud cu prosopul prins în jurul taliei. Și-a pus mâinile în jurul soldurilor mele, ascunse galant sub dantela neagra. Eu mi le-am palmele pe pieptul lui musculos și păros. Am început să dansam, mișcându-ne lent și ondulat pe acordurile muzicii lui Cohen.
Când a intrat în mine m-am uitat fix în ochii lui albaștrii, pe care i-am văzut clari și expresivi, cu tot întunericul din camera. L-am sărutat cu buzele umede și l-am primit strâmtă și deschisă, prinzându-l între mușchii mei cu putere. M-am terminat uitându-mă la chipul lui zâmbitor, lăsându-l să-mi citească sinceritatea și plăcerea orgasmului. Apoi s-a terminat el. Am rămas îmbrățișați minute in sir, cu el încă în mine, cu mine sub el, în timp ce mâinile mele îl mângâiau delicat spate. Ne-am desprins după un timp, doar ca să schimbam poziția, iar în cele din urmă am adormit liniștită și satisfăcută în bratele lui calde. M-au cuprins visele rapid și adânc, trezindu-mă cu mintea limpede după doar câteva ore. Se împacheta. L-am ținut în brațe câteva minute, atingându-i delicat fruntea. Era obosit de la orele de nesomn. Și-a uitat ochelarii la mine și s-a întors după ei și să-mi mai dea un sărut înainte de plecare. Avea privirea consternată și rece. De la fereastră l-am privit cum se îndepărtează. Între orgasm și dimineață s-a rupt firul. Eu încă mai țineam de-al meu.
În frigider am găsit prăjitura de la maică-sa, așa că am avut cu ce să-mi cinstesc colegii la munca a doua zi. Mi-a luat din greșeală încărcătorul de la telefon și i-am scris să mi-l trimită prin poștă. Cu calm și fără așteptări am tăiat și eu firul meu după ce s-a făcut ziuă.
Visez. Sunt pe o plaja cu dune la Marea Baltică, albastră și întunecată. Vizitez o casă făcută în stâncă, cu tavanul dormitorului din sticlă, ca să poți vedea din pat marea și nisipul. Mă pun în pat și privesc cerul. Mă simt ca într-o peștera de lux. Pe plajă lângă un copac, discut aprins cu ceva prieteni. Cufundată în discuție, îmi apare brusc un telefon in mână, vibrând de la mesaje. Le deschid și încep să le citesc. Sunt de la el. Ochii îmi aluneca printre textele ce devin treptat tot mai indescifrabile. Simt cum îmi fuge visul din minte și încep să mă trezesc. Mă agăț de vis, pentru că vreau cu ardoare să citesc mesajele lui până la sfârșit, dar este prea târziu. Sunt deja trează. Aud vibratul telefonului din camera alăturată. Ma ridic din pat, îl deschid și mă uit la ceas: 4:42. Am trei mesaje necitite de la el. Ultimul primit la 4:41. Le citesc și îi răspund. Consternată îi spun despre vis și repetăm poveștile cu gânduri, telepatie și alte prostii de îndrăgostiți.
Da, este frumos să ai telepatie cu o persoana cu care împarți sentimente, este de-a dreptul minunat. Și e și mai frumos să comunici cu ea prin subânțeles și mesaje codate. Este fantastic să știi că cineva se gândește mereu la tine. E de-a dreptul bestial să fii îndrăgostită și persoana adorației tale să-ți împărtășească sentimentele. Doar că, e tare nașpa când o face de la distanta și nu oricare, ci din aia serioasă, cu trei zerouri în coadă.
În altă ordine de idei, cam așa ar arată un dialog sincer între noi:
„Mi-e dor de tine…*” „Si mie mi-e dor de tine … dar ce faci concret in direcția asta?” „Pai, nimic. Belesc pula ca de obicei pe aici și te țin pe tine ocupată, de la distanță, să nu mă uiți. „A, da, merci. Mă simt super onorata. Stai să mai bag o pula locală, ca poate mi se mai ia și mie, nu de alta, dar îmi place prea mult sa fiu indisponibilă.”
Luni: – E bun tipul. – A plecat deja? – Da, azi la trei dimineața, că trebuia să fie la opt la muncă. A făcut 500 km în mai puțin de 15 ore pentru un futai. – Cum a fost? – Mișto, sex în parc și sex acasă. – Cum în parc? – Aseară în parc, un fel de pădure parc, lângă observator. I-am arătat panorama orașului și apoi mi-a tras-o pe o bancă.
Marți: – De ce mă doare aici, în partea aceasta, când apăsați? – Din ce se vede, aș spune ca ați avut ovulație. – Aha, și cam când a fost ovulația respectivă? – Acuma vreo doua-trei zile, din câte se pare.
Miercuri: – Scuze că am uitat de întâlnirea noastră, dar am fost ocupată cu copii. – Nu te stresa. – Tu ce ai făcut in weekend? – Sâmbăta a fost la mine englezul, iar duminică polonezul. – Ești criminală.
În sfârșit m-am întâlnit cu englezul meu frumos, gustos, tânăr, proaspăt, iubitor de femei și expert în pariuri. A sosit aseară, și deși stabilisem anterior să ne vedem ieri, scriindu-mi de dimineața „see you tonight”, l-am anulat după aterizare, pentru ca eram rupta de obosită și aveam chef doar de somn. Fiecare întâlnire cu el este o explorare interesantă a Angliei, o țară pe care am vizitat-o în urmă cu mulți ani, pe când romanii aveau nevoie de viză ca să ajungă acolo. Englezul, ca un adevărat gentleman, m-a îmbrățișat cu sfială, sărutându-mă abia după vreo două ore de pălăvrăgit. Ne-am plimbat romantic sub soare, am mâncat la un restaurant italian și am ajuns într-un final la mine pe canapea, unde mi-a tras-o ca la carte, pe englezește. Pula de englez are gust excelent, iar gentlemanul a făcut o treaba exemplara cu limba. Eu am des problema cu limba, ca nu toți știu cum să presteze adecvat, așa ca de multe ori când mă ling gagii eu mă holbez la pereți plictisita și incomodată de lipsa de excitație pe care mi-o stimulează tehnica lor. La englez nu a fost cazul. Daca, la supt este destul de simplă treaba, la lins este mult mai complicat, depinzând de variatele puncte și zone erogene ale fiecărei femei, iar la mine, ca să nu strici maioneza, chiar trebuie să știi cum să învârți în ea. Englezul gentleman de 29 de ani, născut pe 29 octombrie, s-a terminat prima data destul de repede, deși când l-am întrebat cu două minute înainte dacă-i gata, căci îl simțeam aproape, mi-a răspuns brav „I just started”. Probabil tinerețea lui l-a trădat, dar l-a și ajutat. I-am desfăcut răbdătoare o bere, l-am lăsat un pic să se relaxeze în timp ce îi mângâiam tatuajele și cum a terminat berea, l-am luat la o nouă tură de tăvăleală, ca să mă termine și pe mine corespunzător. După două ture, am dat-o pe povești, iar când s-a făcut ora de somn i-am sugerat să ia un taxi până la hotel. Nu l-am invitat să rămână peste noapte, pentru că eu nu pot să dorm lângă necunoscuți. Poate este lipsă de politețe din partea mea, însă prefer să mă restricționez la părțile plăcute ale întâlnirii, iar o noapte nedormită nu ar fi intrat la capitolul acesta. La finalul întâlnirii m-a întrebat dacă ne vedem data viitoare, când mai vine pe la mine prin oraș.
Un el și o ea, întinși pe o bucata de iarbă privesc împreună stele. Se sărută, se frecă, vor mai mult si printre atingeri de buze si pipăituri intense, ea îi spune că nu îi poate atinge sânii pe sub tricou. El se oprește, o privește serios și îi răspunde cu o moacă aparent onestă „te respect prea mult pentru asta”. Vocea rațiunii își face loc, spiritele se calmează, el își declară iubirea pentru ea și o asigura că va aștepta futaiul. Amândoi contemplează mai departe în iarbă și armonie, privind stele.
Un el și o ea, îmbrățișați pe o bancă, într-un parc de pe o stâncă privesc împreună orașul. Se săruta, se frecă, vor mai mult și printre atingeri si pipăiri intense, ea îi sugerează că s-ar fute. El se oprește, o privește serios și îi spune o moacă aparent onestă că și el s-ar fute, dar „dacă tot vom fi împreună, avem toată viața pentru asta”. Vocea rațiunii își face loc, spiritele se calmează, el își declara afecțiunea pentru ea si o asigura că o dorește și că va aștepta futaiul. Amândoi se urcă în mașină, el conduce, iar ea si contemplează privind absent luminile podului peste care trec.
Prima, este o scenă din Lady Bird, un recent film mediocru, dar care surprinde prin câteva scene, cum ar fie cea în care se dovedește că iubărețul era de fapt gay. Futea fără jenă alți băieți, pretinzând că din iubire așteptă sexul cu o femeie.
A doua, este o scena din viață, în care nu s-a adeverit încă, nici după mulți ani, că tipul este de fapt gay, nu de alta, dar băieții straigt nu refuză, preferând să o ardă în dume seci despre relații și căsătorie, doar ca noaptea pe întuneric să-și tragă singuri o laba belind ochii într-un monitor.
În copilărie mă uitam la canalele italiene de la TV și era acolo un joc în care concurenții trebuiau să ghicească prețul de raft al unor produse. Dacă ghiceau, luau produsele acasă. Țin minte că priveam fascinată jocul respective, convinsă fiind că prețul corect al produselor este cel afișat la raft. Au trecut anii, viața s-a schimbat, iar eu am aflat adevărul. Așa că ieri, când am intrat într-un magazin, m-am uitat exclusiv la produsele reduse (pentru ca acelea din colecția nouă vor fi reduse în curând), alegând două articole. Când am ajuns la casă, m-a întrebat vânzătoarea daca mai doresc altceva. I-am răspuns că un discont, iar ea mi-a spus că dacă nu am cardul lor, și-mi fac unul pe loc, primesc încă 10% discont la prima cumpărare. Deși aveam deja cardul, mi-am mai făcut unul, cu celălalt număr de telefon.
Am învățat obiceiul de a cere discont de la fostul soț, care negocia orice și oriunde, pentru ca totul este negociabil. Ca regulă generală, cu cât un bun este mai scump, cu atâta devine mai negociabil. Prețul corect este stabilit de echilibrul dintre nevoia vânzătorului de a încasa investiția și disperarea cumpărătorului de-a o poseda. Nu există promoții de-a moaca, ci doar strictă mercantilitate și nevoia imperativă de-a scăpa de marfa problematică. Lucrând în vânzări, am avut de multe ori acces la prețul real de producție al bunurilor și privind lucrurile din partea cealaltă, perspectiva se schimba total.
În încercarea de-a dobândi un preț corect și în consecință avantajos, trebuie învinsă în primul rând rușinea. Rușinea de a cere și mândria de-a negocia valoarea pentru care-ți vinzi munca. Este pasul crucial și cel mai important. Unii o numesc o numesc speculație, alții tupeu, iar câțiva îi zic chiar cerșetorie. Eu o numesc negociere, atât cu tine, cât și cu ceilalți. Când oamenii sunt dispuși să se distanțeze de o parte dintre emoții, lăsând în urmă în special frustrările și umilințele, au puterea de-a privi obiectiv câtă muncă trebuie investită pentru a-și atinge scopul, iar atunci deciziile economice sunt luate cu o mai mare rată de precizie și negociate mult mai corect la rece și nu din perspectiva emoțiilor.
Aș putea spune că vine cu asertivitatea sau cu experiența, ori că-i pur și simplu momentul acela din viața când începi să posezi o formă de rupere conștientă de pulă (sau pizdă, după caz și preferințe) față de toți și toate. Înțelepciunea te ajută să realizezi cât de absurd este să-ți mai pese de toți idioții, ce-ți apar în cale, și câtă pierdere de energie implică prezența activă în lumea lor, mâncându-ți nervii și timpul inutil. Adevărata revelație sosește când te pui pe tine pe primul loc.
Cunosc placa aceasta de ceva timp, am tot repetat-o, dar până am ajuns să mi-o însușesc, a trecut ceva timp și foarte multă frământare. Un element important al ei este chestia de selecție. În sfârșit am învățat să selectez, să refuz, direct, calm și strict, fără milă inutilă sau remușcări false. Poate este doar maturitatea, născută din bariera pusă între mine și restul lumii, ori purul egoism. Cine știe? Poate-i comoditatea, în care am găsit alintare după mulți ani de abatere cu eroism. Eu aș numi-o distanță. Iau distanță tot mai ușor de rahaturile zilnice și nesemnificative pe care nu le pot schimba fără un efort mult prea mare și prea costisitor. După ce întorci foaia, lumea devine mai colorată, începi să vezi lucrurile altfel, să înțelegi contextul mai bine și să te corelezi mult mai eficient cu nevoile celorlalți. Observi problema direct, în față, fără ocolișuri sau ceață afectivă inutilă. Când ți-se rupe, poți fi mult mai ușor obiectiv.
Căpşunăriţa 