Cum se strică o întalnire ce se anunța perfectă

Photo by Patrick Hodskins on Unsplash

Tipul încerca să mă invite de ceva timp la a doua întâlnire, după ce prima a decurs destul de binișor, numai că nu-i ieșea. Cumva nu reușeam să ne potrivim, deși regula generală este că dacă vrei ceva poți, dar timpul ondula diferit prioritățile noastre. I-am acordat prezumția de onestitate, luând în considerare slaba mea disponibilitate, așa că ajungând miercuri noaptea dintr-o delegație, am găsit în cutia poștală bilete la teatru pentru sâmbătă și am decis să-l invit eu pe el. A răspuns pozitiv și s-a oferit să mă ia de acasă, dar i-am sugerat să ne vedem acolo, căci avea mai multe treburi de rezolvat înainte.

Sâmbăta după-masă am pornit de acasă înțolită frumos, cu machiaj în dotare și noile cizme italiene pe care le-am achiziționat în delegație. Aveam de condus 17 km până la teatru, mașina nespălată, doar bancnote în portofel și pe drum trebuie să o las pe fiică-mea la tatăl ei. Am intrat la prima benzinărie, dar băieții au refuzat să-mi schimbe bancnotele pentru spălătoria lor, așa că am mers mai departe, am oprit la o farmacie și am luat o apă de gură, căci în focul pregătirilor uitasem să mă spăl pe dinți, și cu ocazia asta am schimbat și banii. Am lăsat copilul cu succes acasă la tatăl ei, apoi am oprit la o spălătorie unde mi-am spălat cu succes mașina și cizmele din piele, ajungând proaspătă la întâlnire, cu cinci minute înainte de ora stabilită. Și am așteptat, privind lumea cum intra la teatru, prezentându-și biletele și mai apoi lăsându-și hainele la garderobă, ca să-și poată ocupa locurile nestingheriți în sală. Eu am așteptat. Domnul misterios cu care trebuia să mă văd se lăsa așteptat, iar când am încercat să-l sun pe Whatsapp mi s-a blocat aplicația, nefiind actualizată de mult timp din lipsă de spațiu pe telefon. Am reușit să o actualizez cu ultimele 10% din baterie, după ce mi-am șterg alte aplicații. La primul gong m-am decis să intru totuși în teatru. M-am așezat la coada de la garderobă la al doilea gând, gândindu-mă cu tristețe cum am risipit inutil biletul. Pe când îmi înmânam haina l-am zărit pe domnul misterios în ușa teatrului. Era întrebat de bilet, așa că m-am dus să-l înmânez. La al treilea gong spectacolul a început și noi ne așezăm pe locurile noastre.

Spectacolul a fost peste așteptări de bun, răscolitor și profund, actual și polonez. Mi-a plăcut atât de mult încât avea impresia că-l urmăresc lângă altcineva, fiind cuprinsă cu totul în fabulă și semnificația ei. Partenerul meu a avut ceva replici deplasate în timpul spectacolului, cărora le-am răspuns prin tăcere.

După ce s-a termina piesa, m-a invitat în mașina lui (murdara, ca nu apucase sa o spele, fiind prea ocupat să-și facă programul la sală în ziua respectiva) și am mers la un restaurant din apropiere. S-a legat cu greu o conversație, în mare în jurul acelorași subiecte pe care le-am discutat și la prima întâlnire. Am ieșit cu o durere de cap din restaurant, întrebându-mă dacă nu am prea multe așteptări. Cumva mașina jegoasă, faptul că a întârziat din nou, fără să anunțe de asta din prealabil și conversațiile seci de la masă, m-au lăsat rece și în momentul în care a vrut să mă mozolească în mașină l-am respins invocând ora târzie.

Încep să mă iubesc și în consecință să evit compromisurile care nu-mi cad bine, alegând să nu trec cu vederea chestii care nu-mi convin ori să mă prefac ca totul este în regulă, când mă deranjează ceva. Consider că, dacă eu mă străduiesc pentru celălalt, este de datoria lui să se străduiască și el pentru mine.

Un dans în poală, monsieur? sau cum a fost la striptis.

michael-descharles-NMkECjnU0IY-unsplash

Photo by Michael Descharles on Unsplash

Am ajuns în sfârșit și la striptis, feminin desigur, căci masculine am mai avut. Dacă tot sunt în etapa aceasta a vieții de libertate sexuală, de seducție a tot ceea ce se prinde în plasa amorului și a experientelor fără de limite, merg pe bandă, cum se zice în poloneză și sunt deschisă tuturor posibilităților. Deci, striptisul nu trebuia ratat și în consecință  am spus da, la invitația de a însoți trei bărbați într-un astfel de local, ca să nu mă dezvirginez singură mental de inhibiții.

Am intrat curioasă în localul întunecat și plin de domni bine îmbrăcați așezați la mese rotunde, iar după ce ne-am așezat și noi la o masă, am mers cuminte la toaletă, ca să ies de acolo fascinată. Toaleta era una pentru toate domnișoarele și doamnele, așa că am împărțit câteva clipe de intimitate cu dansatoarele, ce se pregăteau de acțiune. Le-am găsit mixte, unele foarte simpatice, altele superficiale, câteva nu pe gustul meu, iar unele de-a dreptul drăgălașe.

M-am așezat înapoi la masă lângă băieți, doar ca să le admir și mai lacom pe fete, ce un început să danseze atrăgător pe scenă. A început o blondină plinuță, urmată de o brunetă subțirică, apoi o mulatră cu un cur mișto, o  gagică emo tatuată excesiv și de prost gust, căreia i-a urmat o blondă frumușică, delicată și nu prea dezbrăcată, și tot așa. În timp ce eu mă holbam intrigată la ele, băieții consumau liniștiți ceva bere, iar fetele ce nu dansau ne dădeau târcoale, oferindu-ne cu generozitate un dans privat plătit individual. Luăm un dans, m-a întrebat el, în timp ce blonda interesantă ce tocmai fusese pe scenă își deschidea acum picioarele apetisante în fața noastră. Da, i-am răspuns și mai curioasă, din dorința de-a afla ce se ascunde sub plasa pe care pe ea o avea trasă pe ea. Ne-a condus suav într-o camera separată, unde ne așteptau patru scaune, explicându-ne natural care sunt regulile și unde se bagă banii. După ce am executat instrucțiunile în conformitate, ea a apărut pe scenă, desfăcându-și larg picioarele în fața noastră ca să ne încânte cu darurile naturii.

Show us what you are made from, a primit încurajări de la amicul meu cu care o alesesem.
You are very beautiful and you have a great body, am complimentat-o eu de încurajare.

Ea și-a început numărul cu delicatețe, dând cu elasticitate din buci și prezentându-ne pe rand pizda și curul, pe care și le-a atins singură, pentru publicul ce nu avea voie să o atingă, în timp ce a început un small talk inutil cu noi. Nu am avut boner, spre deosebire de camarazii mei de aventură, căci small talk-ul ei forțat mi-a tăiat orice elan erotic. Pur și simplu nu merg poveștile despre viata cu picioarele desfăcute pentru prezentarea pizdei. După patru melodii și multe informații inutile despre viața ei de gimnastă cu rădăcini europene, ne-a zâmbit senzual când a sunat ceasul, ca să ne anunțe ce ni s-au terminat banii. Am zâmbit și noi, am complimentat-o din nou, ieșind de acolo flamanzi ca lupii. Am luat-o rapid sper un alt local cu fete tot semi-dezbrăcate, dar de data asta pe post de chelnerițe. Nu ne-au copleșit cu small talk-uri, dar s-au încurcat rapid la comandă căci matematica-i cât se poate de grea la două noaptea, când uniforma de muncă nu acoperă bine țâțele.

Sex în cur

tongue-394965_1920

Image by Bellezza87 from Pixabay

„Serios, chiar vreau să te ling în cur”, mi-a zis el cu pasiune și crez.

Say what??? am reacționat eu instinctiv.

De când am revenit în lumea bună sexului după 10 ani de castitate forțată de căsătorie, multe lucruri s-au schimbat în discuții, decizii, dorințe și mai ales practici. Una dintre schimbările majore pe care am simțit-o, cu preponderență la partenerii mai tineri, este fascinația curului. Și aici nu mă refer doar la sex anal, pe care l-am încercat și eu în prima tinerețe de câteva ori și fără prea multă convingere ori plăcere, cu la fetișul pentru cur, atingeri și lins. Spre mare mea surprindere și împotriva dorinței, chiar am beneficiat de astfel de servicii, primind atingeri nedorite și câteva limbi în fund de la vreo doi parteneri. Nu i-am refuzat dacă tot erau în acțiune, consolându-mă cu gândul că dacă lor le face placere, să le fie de bine. S-ar putea ca ei să fi crezut că-mi îndeplinesc mie vreo fantezie, dar nu era cazul. Nu mă dau pe spate după sexul în cur și nici nu am puncte erogene pe acolo, așa că trendurile nu mi-se aplică.

Am întâlnit însă gagici, care lăudau miracolul sexului anal și se jurau pe orgasm cu tărie că de când l-au încercat, sexul normal nu le mai provoacă orgasme. Din tabu, sexul anal a devenit noul it,  seducând mințile tinerilor masculi ce vor să satisfacă femeia cu orice preț și în orice loc.

Cât despre preferințele bărbaților pentru sex anal,  mi-se plângea în urmă cu ceva ani o amică, pe atunci încă nedivorțată că soțul numai în cur vrea s-o fută, refuzându-i sexul normal. Luând în considerarea că se futeau zilnic, o compătimesc serios imaginându-mi starea de diaree pe care o simțea permanent. Ăsta da motiv de divorț.

Poze

isi-parente-mTmHJ0gVNUc-unsplash

Photo by Isi Parente on Unsplash

Ninge ca în povești afară, iar înauntru eu îmi admir pozele. Am ales trei din sesia foto, le-am atârnat pe pereți și acum mă holbez la ele. Arat excelent: senzuală, sexy, doritoare, inaccesibila, un model ca oricare altul și totuși eu, frumoasă, reală, defectă și perfectă în același timp. Sunt eu, dar din alta perspectivă și nu-i o chestie de frumusețe, ci mai degrabă de cunoaștere și putere, de maturitate și senzualitate.

Pozele mele de acum contrastează enorm cu pozele mele de acum zece ani, când purtam o față de copil și un suflet îmbătrânit la vedere. Dar asta sunt eu, pentru ca le-am făcut pe toate cam invers în viață, maturizându-mă mult prea repede, ca mai apoi să revin la inocența copilăriei în liceu, la nebunia adolescenței în facultate și la vigurozitatea tinereții după divorț.

Mi-a luat mulți ani ca să-mi descopăr senzualitatea și frumusețea, să încetez cu rușinea pe care o purtam cu mine, să-mi accept nevoile și dorințele, dar mai ales să fiu conștientă de cine sunt și ce-mi doresc. Am ales în sfârșit să ies din cochilia invizibilă a minții mele.

Îmi amintesc perfect o scenă de acum câțiva ani, în timpul unor repetiții la o piesă de teatru, când în toiul discuțiile un alt actor mi-a zis că arătam de vârsta pe care o aveam, adică de 30 de ani. Când l-am auzit m-am ofticat pe loc, întorcându-mă mâhnită acasă, pentru că dintotdeauna arătam mult mai tânără decât vârsta pe care o aveam, doar ca să mă uit curioasă în oglindă. Înainte să ajung îmi sunasem de pe drum deja frizerița, ca să mă programez să-mi mai taie din restul de păr scurt pe care îl purtam, în speranța că ciopârțeala adițională mă va întineri. În oglinda tăcută de la baie am avut însă o revelație, realizând că fața mea acrită, mereu furioasă și părul tot mai scurt mă îmbătrâneau. Acela a fost punctul meu de cotitură în frumusețea și vanitatea personală.

Acum mă priveam pe pereții casei, după o sesie foto pe care o recomand oricărei femei. Goliciunea personală este splendidă.

Primul meu englez

sport-1315351_1920

Image by Prawny from Pixabay

Englezul frumușel de la întâlnire locuiește în Reading. Și, ca oricare englez adevărat, joacă fotbal și cricket deopotrivă, fiind mai bun însă la cricket, deși îi place mai mult fotbalul. În timpul liber obișnuiește să se întâlnească, cu est europence, pe care le găsește overall mai frumoase decât englezoaicele. Obișnuiește să alerge regulat, să bea băuturi tari și a mai fost cu poloneze, dar nu a avut nici o româncă în portofoliu, until now, după spusele lui.

Frumos tatuate pe încheietura mâinii drepte poartă două litere chinezești, iar pe dreapta un Rolex. Este scorpion, sărută bine și am impresia că-i permanent pilit. Este tânăr, fraged, proaspăt, cu ochii albaștrii, zâmbetul ștrengar și miroase bine. A fost jucător profesionist de fotbal în Suedia, Ucraina si Irlanda, dar s-a retras de ceva ani, lucrând la ceva firmă cu vânzări de energie. Printre subiecte, mi-a propus să ne vedem la Roma, ca decor pentru a doua întâlnire, un oraș pe care îl adora și in care eu nu am fost yet. I-am zis că sunt de acord, sărutându-l cu patimă pe străzile de lângă blocul meu, pe un viscol ușor la plus un grad, cocoțată pe tocuri prea înalte. Ne-am încălzit, i s-a sculat și l-am trimis la hotel. Am evitat să-l invit la mine, deși mă tenta, dar nu era chiar cea mai aranjată zi la mine acasă, așa că am preferat să evit în a-mi expune dezordinea, cu prețul ratării unui futai la prima întâlnire. La cat era de excited știu ca nu i-ar fi pasat, dar mi-ar fi pasat mie.

Totuși, daca pula de englez se mai anunță, am să o verific cu placere, iar până atunci diseară mă văd cu o pula de roman, iar mâine dimineață cu una de polonez.

Cum întâlnești un englez

sport-1315351_1920

Image by Prawny from Pixabay

Ieri m-am jucat de-a vânzătoarea vreo ora și jumătate la magazinul cu suveniruri locale al prietenei mele, unde vinde și mâncăruri tradiționale poloneze. Până la ora închiderii am avut doi clienți, care m-au ținut la taclale lungi și extinse despre România și despre viața mea de emigrantă în Polonia. Încântat de români și limba noastră, unul m-a informat că o cunoaște, recitându-mi expresiile pe care nu le-a reținut din experiența muncii alături de românii: „mișcă-ți curu”, „îmi bag pula”, „futu-ți morții mă-tii”. Celălalt m-a asigurat filosofic că după o dragoste vine întotdeauna alta, ca apropo la divorțul meu de un polonez.

Dar, până să vină dragostea, a venit ora închiderii și în cel mai loial spirit de angajat model, m-am pus pe cărat din fața magazinului, înăuntru, a instalația de reclamă ce avea ca scop atragerea clienților. Și, pe când căram eu cu spor, își face apariția un englez ușor pilit. Mă întreabă bucuros dacă poate mânca ceva produse poloneze aici, iar eu îi confirm, adăugând însă că la ora respectivă este prea târziu, căci tocmai închid prăvălia. Îl invit să revină a doua zi, că nu voiam să-și stric stomacul, servindu-l cu varză rece. Doar că, fiind un pic luat la bord, omul avea tupeu în el, așa că a început să mă aburească.

You are the most beautiful girl I ever saw – serios, am vrut să-i răspund ușor ironică, dar fiind luat de procente, am dat doar din gene mieros și am râs la avansurile lui. Era frumușel și am început să conversăm, discutând despre mâncare tradițională, Gordon Ramsay și biletele de la Wizz sper Polonia cu 20 de lire bucata. Mai repede decât îmi dau seama tipul mă invită a doua zi să bem sau să mâncăm ceva, orice vreau eu să facem, numai să ne întâlnim. Și pentru că era frumușel (mă repet) și tânăr (29) i-am dat numărul de Whatsapp, spunându-i să mă caute a doua zi cu invitația, când va fi treaz și eu mai puțin infatuată de complimentele lui în limba lui Shakespeare.

”Mabe we eat something at a restaurant?”

”No!”

”Why not restaurant?”

”Because if you bore me, I can’t leave earlier.”

Un bărbat frumos

isidoro-martinez-sJdmDIwIjG4-unsplash

Photo by Isidoro Martínez on Unsplash

„Nu te uita așa la mine, că poate te îndrăgostești” mi-a zis el în timp ce ochii mei îl devorau cu afecțiune și curiozitate. Cercetându-i fiecare părticică a corpului cu mâinile mele lacome, m-am înfipt cu o placere nebună în părul lui șaten, amestecat cu fire blonde. În urmă cu câteva minute îl mușcam puternic de braț pe când intra tot în mine, ca acum să-i ating delicat barba scurtă și deasă, simțindu-i firele aspre pe pielea mea fină. M-am lipit de el în timp ce-i masam ușor spatele musculos, alb și pistruiat. I-am sărutat mâinile fine și ferme, citindu-i linia vieții și-a inimii în palma stânga. L-am privit cu lăcomie sclipind din ochii mei machiați, până mi-a ascuns privirea cu palma, intimidat de ingerința mea cutezătoare și cuprinzătoare.

Mi-am oprit mintea asupra zâmbetului lui cald si cuibărită între coastele lui am început sa dărâm cărămidă cu cărămidă zidurile sufletul meu. Am tras de pe mine straturi groase de răceală, indiferență și nepăsare. Momentul mi s-a părut etern, iar gândul la privirea lui sincera, comunicativă și complice, pe când se termina în mine, mi-a dat fiori. Nu mai văzusem de mult un bărbat atât de frumos și deschis în momentul orgasmului.

Comparație

todd-macdonald-a__ln6GKt6Y-unsplash

L-am întâlnit cu două zile înainte să plec în State la întâlnirea cu amantul meu prosper și mai în vârstă decât mine cu 10 ani. Am fost împreună la o cafea, pe care am plătit-o eu, ca un fel de revanșă pentru întâlnirea la care anterior nu m-am prezentat. Am discutat nu mai mult de douăzeci de minute. El se grăbea să-și aducă mobilierul de la Ikea, iar eu eram cu mintea pe jumătate urcată într-un zbor de douăzeci de ore spre Las Vegas unde mă aștepta celălalt.

Diferența de 16 ani dintre ei se simte în calitatea și culoarea pielii, una este albă și pistruiată, iar cealaltă întunecata și cicatrizată, una fină și proaspăta, cealaltă-i  aspră și matură. Contrastul apare și la atingere, părul unuia fiind des și moale, viu colorat de fire blonde, în timp ce al celuilalt tare, gros, negru și presărat pe alocuri cu alb.

La pat unul este mai dotat, o are mai lunga și mai groasă, dar este mai puțin implicat, mai puțin atent ori darnic, mult mai creativ în schimb, practicând orgasmele brutale și gălăgioase. Celălalt este mai puțin dotat, mult mai dedicat, mai senzual, se termina pe modul încet, dar mai repede și îi place să lungească preludiul cu pasiune și dăruire.

În discuții unul este la nivel, versat, glumeț și pus mereu pe șușotii. Putem vorbi câte în lună și-n stele, nu ne plictisim să conversăm, putem dezbate orice subiect, iar ca și cuplu ne corelam și ne coordonam perfect, împărțind excelent între noi sarcinile și atribuțiile fiecăruia, ca să fim mereu câștigați în toate situațiile. Ne simțim reciproc și ne completam excelent indiferent de conjunctură, având fiecare abilitățile extra ce-i lipsesc  celuilalt. Ne plac lucrurile similare, luxul de bun gust și mâncare fină.

Cu celalalt discuțiile sunt puerile, avem păreri similare, dar aplicarea este total diferită. Cei șase ani care ne despart, plus experiența mea mai bogată își pun amprenta asupra viziunii noastre despre viață, nevoie și posibilități. Privim din unghiuri opuse lumea și multe probleme cu care el se zbate sunt niște prostioare de mult depășite de către mine. Între noi domnește o stare a lucrurilor nespuse, eu evitând să îi dau răspunsuri sincere, ca să nu-i rănesc orgoliul, iar el se abține să fie direct, de teamă că mă oftic, încercând să-mi citească în fiecare grimasă a fetei lucrurile nespuse.

Unul e liber, fără obligații și sărac, în timp ce celalalt este legat prin toate lanțurile posibile și imposibile de două neveste și-o ceată de copii, obligat să producă, ca să-și poată menține imperiul viu. Unul mă înțelege și-l înțeleg, existând intre noi o comunicare telepatică, în timp ce cu celalalt mă simt ca într-o ceata a comunicării, în care fiecare dorește să se exprime direct și concret, dar se reține, mânat de teama că răspunsul lui nu ar fi pe placul persoanei care-l ascultă.

Ciudat cum am ajuns să mă fut cu două opusuri. Pe de o parte un prof de sport cu apartament de 15 metri pătrați, ce câștigă cu salariul și joburile adiționale mai puțin decât mine și mă invită la o pizza cu promoție, de cealaltă, un afacerist bogat ce mă răsfață cu bijuterii de la Tiffany, restaurante cu stele Michelin și hoteluri de cinci stele.

După pozat

frank-mckenna-JbTBJYOEc28-unsplash

Photo by frank mckenna on Unsplash

Ma întorc după o noapte nedormita în care nu m-am futut cu fotograful, ci cu prietenul lui, venit de grabă și încărcat cu bagaje de la autocarul ce-l aducea din munți, direct la sesiunea mea foto. Tocmai se întorcea după două săptămâni dintr-o tabără de copii, unde a fost pe post de instructor de snowboard. Era deci nefutut rău și îngrijorat că mă ia fotograful în primire. S-a terminat de trei ori, eu o dată și de doua ori am mimat.

Fotograful, un tocilar pervers, ironic și sincer, mi-a propus sa o facem în trei, disperat de excitat, iar după refuzul meu, m-a implorat să-l las măcar să ne privească. M-am opus și s-a ofticat, trăgându-și singură două labe în camera alăturată,  în timp ce noi ne sexam cât mai potolit. A doua zi, după ce aplecat amicul meu de sex, fotograful a continuat să se dea la mine și mai aprig, rugându-mă insistent să-l las măcar să mă lingă. Mi-a reproșat cu tupeu că i-am futut prietenul în dormitor, în timp ce el a rămas singur pe canapea. Și într-un exces de zel, și-a dat cu mândria de pământ, replicând cu fața schimonosită de stima scăzută de sine „… dar ce, eu sunt doar fotograful”.

I-am înțeles supărarea și l-am compătimit, dar nu aveam chef să mă fut cu el. Știu, câteodată viata este cam curvă, iar întâmplarea mi-a amintit de libertatea sexuală din studenție, dar și de reproșurile neîntemeiate pe care le primeam de la bărbații pe care-i refuzam. M-am abținut de la a-i întinde un pahar cu apă și a-i reaminti că eu am plătit pentru toată petrecerea (sesiunea și închiriatul apartamentului ca decor) așa că eu stabilesc regulile de la locul de joacă, doar pentru că el face Photoshop-ul pozelor.M-am simțit în schimb stăpână și șefă, un fel de matroană ce jonglează pe degete cu băieții mai tineri. Un alt rol, în care eu cer și primesc, iar ceilalți se supun sau pleacă. Oare de ce-i atât de greu câteodată să ne simțim stăpâne pe viața noastră sexuală. Să decidem singure cu cine, când și unde vrem să ne futem, fără complexe sau stres.

Am reflectat ulterior de ce am ales să ratez șansa se a mă fute cu doi bărbați în același timp, o fantezie atât de des atribuită femeilor. Pentru că nu m-a încântat perspectiva. Nu mi s-a părut atractiv, ba chiar mi-a dat un sentiment ciudat de inhibiție, un trio-ul care mă interesează și nu mă atrage. Nu în această configurație.

Pozatul dezbrăcată

M-am decis să fac o sesiune foto dezbrăcată. Mă ispitea idea de câțiva ani, mai exact de când am fost în Estonia și am nimerit să dormim la o tipă în apartament care avea poze cu ea goală pe pereți. Le-am găsit de-a dreptul fantastice, artistic lucrate în alb-negru, de bun gust și impunătoare. Admirativ pentru gazda noastră, l-am întrebat pe fostul soț, ce părere ar avea, dacă mi-aș face și eu poze dezbrăcată. Răspunsul lui de interzicere m-a mirat și m-a deranjat. Am priceput totuși că, perioada optimă ca să-ți faci poze goală este când nu ești implicată într-o relație, căci goliciunea ta pe fundalul unui aparat foto nu va leza mândria nici unui bărbat, care s-ar putea crede stăpân pe corpul tău. Am păstrat ideea pozelor în minte și am mai avut o ușoară tentativă când eram gravidă să-mi fac astfel de poze, dar nu a fost să fie.

Acum însă am reluat recent tema, făcând aranjamente să se întâmple. Am și cunoscut prin anumite circumstanțe un fotograf care face astfel de poze la un preț decent. Nu am corpul cel mai bine lucrat, dar nu arat nici rău după un an destul de regulat la sală, așa că m-am să amân momentul pentru că vârsta și experiența nu sunt neapărat atuuri într-o astfel de inițiativă. Privindu-i portofoliul, îl găsesc pe fotograf potrivit gusturilor mele și sper să nu mă dezamăgească.

Îmi doresc ca poze mele să emane în primul rând senzualitate și sexualitate. Aș vrea ca fotograful să mă descopere din diferite unghiuri, pătrunzând neintimidat dincolo de masca mea superficial-sexuală. Îmi doresc poze sincere pe care să le pot atârna pe pereții dormitorului, iar la bătrânețe să le privesc cu mândrie.