Categorie: experiente

Dușul de aur

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

chandler-cruttenden-7bsK3idU8Gc-unsplash

Photo by Chandler Cruttenden on Unsplash

Aseară m-am pișat pe un gagiu la cerere, nu din proprie inițiativă, iar azi după câteva ore la munca printre idioți nu mi-se mai pare o chestie deplasată. Găsesc în schimb mult mai deplasați sclavii sociali, ce nu sunt capabili să gândească doi pași în față și fac din jugul lor motiv de mândrie, decât un gagiu cu inteligenta peste medie, antisocial, cu principii ciudate și câteva deviații pe care și-le recunoaște și le pune bucuros în practică.

Pe când filosofam cu el aseară despre normele sociale, făcute să țină în frâu mulțimea de proști, timpul îmi replică, că fix asta gândește și el, întrebându-mă nonșalant dacă aș fi de acord să mă piș pe el la propriu. Am râs, normal, cu gura până la urechi și servind din vinul alb și sec a început să mă tenteze idea. După câteva insistențe și mai multe pahare de vin, am fost de acord. Ca majoritatea gagicilor, auzisem despre acest fetiș ciudat, l-am văzut și prin filme, dar niciodată nimeni nu mi-a mai propus să-l încerc. Să spunem doar că, bărbații care se doresc urinați, nu se găsesc chiar pe toate gardurile. Am luat-o mai mult ca pe o ocazie unică, așa că printre hohote de râs am băgat mai multe pahare de vin, ca să-mi pregătesc vezica pentru urinat și mintea pentru ce avea să urmeze.
Cu greu m-am abținut din râs și ca să nu-i stric momentul, tipul mi-a făcut un briefing detaliat despre cum vor decurge ostilitățile, ca să nu mă lovească panica sau inhibițiile în momentul acțiunii, iar eu m-am străduit să-l respect. Se vedea că omul are experință.

Cel mai greu a fost să-mi stăpânesc râsul, căci în rest nu-i prea greu să te piși pe cineva, când nu te mai ține vezica și ești un pic amețită de la alcool. După acțiune ne-am spălat frumos și individual, continuând pe canapea discuțiile noastre despre ordinea socială, caracterul uman, afaceri și copii.

PS: am avut îndoieli daca să descriu această experință pe blog, căci tabuurile sociale mă zgârie încă mult, dar mi-am zis că mie mi-ar plăcea să citesc despre un astfel de subiect ceva real, nu doar din imaginația scenariilor de film.

Sunt o pizdă ocupată

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

renata-adrienn-ebvCsRypmxM-unsplash

Photo by Renáta-Adrienn on Unsplash

Am făcut o pauză de Tinder două luni, urmând sfaturile de doi lei și trei surcele ale gagicilor singure de peste 30 de ani. Adițional, într-un oftic general, m-am despărțit și de persoana de care sunt îndrăgostită, rupând relația pe care o mențineam de un an. Între timp mi-a cam trecut din ofticul ce pusese stăpânire pe mine, reapărându-mi cheful de sex. În contextul activării nevoilor primare, sfaturile și sugestiile prețioase de genul „tu cu tine”, „acorda-ți timp”, „stai o perioadă singură” și alte mizerii similare, le-am redirecționat spre coșul minții, alături de alte inutilități verbale cu care mă cadorisesc cunoscuții din când în când.

Nu am nevoie sa fiu singură ca să petrec timp cu mine, sunt perfect capabilă să scriu, să citesc, să fac sport și să-mi activez vreo cinci hobby-uri și când mă întâlnesc cu bărbați. Pot să fac multe lucruri singură, doar că-i mai fain să le fac alături de cineva. Pe deasupra, nu mi-se potrivește rolul de mironosiță prostă ce-o dă înainte cu singurătatea și independența în așteptarea bărbatului perfect.

Într-adevăr, este cam nasol să fii îndrăgostită de cineva anume, dar să te întâlnești cu alții, pentru că nici unul nu potrivește și nici nu va potrivi o vreme, dar asta e, ghinion. Partea bună este că m-a maturizat experiența de-a mă desparți de persoana pe care o iubesc și am făcut câteva schimbări în abordările mele amoroase.

In primul rand am renunțat la „catelusi”. Am încetat să întrețin relații de orice fel cu gagii care nu mă interesează, doar pentru că ei mă doresc. Nu mai am nevoie de energia lor negativa și constanta presiune de a le oferi ceva în schimbul validării personale, căci despre asta era vorba, când nu puteam renunța la astfel de relații.

In al doilea rand, am decis sa fiu mai directa, să trec mai repede peste etapele tatonării și să nu aștept după foirile tuturor gagiilor care îmi fac avansuri și mă tot invită la cafele și vinuri fictiv. Mă interesează concret data, ora și locul.

Zis și făcut, iar pe când luam acțiunea în propriile mâini cu un gagiu ce mă tot invită la vin de prin decembrie, am realizat că sunt în fapt foarte ocupată. Căci, nu-i ușor să împaci varza cu capra și cu lupul vecinului, între copil, călătorii, hobby-uri și gagii de pe Tinder, când ziua are doar 24 de ore și pot număra doar pe degetele de la o mână zilele disponibile pentru întâlniri. Așa că, după ce ne-am parcurs împreună zilele din calendar potențiale pentru o întâlnire, am ajuns la concluzia că ne potrivim să fim amândoi liberi (de copii și obligații) într-o luna. Și, cum este dificil să te întâlnești cu unul care are și el copii, am introdus în program o întâlnire de pe Tinder. Măcar ăștia fără copii sunt mai flexibili.

Când știi că te afli în compania greșită

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

glass-602889_1920

Image by Tommy Takacs from Pixabay

Foștii socri sunt genul de oameni cu care stai de vorbă fără să te întrebi ce cauți la ei în casă și pentru ce mănânci cu ei la masa. Trăiesc bine, sunt educați, cultivați, experimentați și inteligenți, iar discuțiile pe care le poartă se extind la orice subiect, care v-a fi analizat cu o anumită doză de obiectivitate, fără prea mari frustrări ori concepții învechite și nici un caz prin filtrul a ceea ce spun vecinii. Din păcate am ajuns să ne spălăm urât câteva rufe murdare, însă apreciez la ei o anumită cultură, deschidere și educație.

După ce m-am separat de familia poloneză a fostului soț, am avut la scurt timp o tentativă de-a mă readopta într-o familie nouă, ce venea la pachet cu noul iubit. Nu le-au convenit de la început că eram divorțată și cu copil, dar ca urmare a unor lungi și complicate intervenții din partea gagiului de a fi acceptată, am fost până la urmă invitată de părinții lui la ei acasă de Crăciun. Anticipat, le-a trimis câteva cadouri frumos împachetate, pe stilul din fosta familie, dar mișcarea nu a mers, pentru că ei nu-și făceau cadouri de Crăciun și s-au simțit mai degrabă obligați să-mi ia ceva la repezeală, decât bucuroși.

La masă, după prânzul tradițional cu rață, ne-am așezat la un pahar de vorbă, subiectul local fiind bârfitul neamurilor lor și generalități subiective în care părerile și viziunile noastre despre lume s-au ciocnit. Mărul discordiei l-a reprezentat bătaia administrată copiilor, care în opinia mea nu are justificare, iar în a lor este o formă de educație. Mi-am dat seama că le-am atins o coardă sensibilă afirmând că, părinții ce-și bat copii o fac din frustrare pentru propriile lor nemulțumiri din căsătorie și față de partener. Ardoarea cu care tatăl iubitului s-a grăbit să-mi combată teoria, afirmând mai mult pentru el, că a fost fericit cu nevastă-sa toată viata și când și-a bătut băiatul, mi-a confirmat doar ceea ce spuneam. Știam de la iubitul meu că taică-său a înșelat-o pe maică-sa, iubind cu ardoare în tinerețe pe alta. Dar, cum pe vremea respectivă (și pe alocuri încă în timpurile curente) divorțul era similar nu doar cu  abandonul nevestei, dar și al copilului, el a luat decizia să rămână în căsătoria nefericită de dragul copilului.

Lipsa de sinceritate și obiectivitate m-a dezamăgit, însă toleranta mea a ajuns la punctul critic într-un moment de liniște, după un căscat uriaș cu dinții știrbi și cariați ai mătușii iubitului meu, urmat de îndesatul tacticos al cămășii și al pulovărului în pantaloni. A fost clipa în care am simțit că mă lovește o măciucă fictivă în cap și am început să mă întreb, de ce mă simt atât de străină cu acești oameni, jenată cumva de prezența mea acolo, extraterestră printre ei. M-am găsit profund deranjată de primitivismul lor, de frustrările amestecate cu invidie pe care le cultivau față de oamenii mai avuți ori proprietari de afaceri, și superioritatea falsă pe care o afișau față de mine.

Nu mi-a plăcut vizita și în cele din urmă m-am predat realității, acceptând că nu sunt destul de bună pentru fiul lor, încă puternic dependent de opiniile părinților la 30+, fără casa lui și șofer pe mașina părinților, făcând mea culpa din fițele mele de buziness lady, doamna doctor independentă financiar, descurcăreață, tânără și frumoasă, cu casa și mașina mea, și probabil un salariu mai mare decât al potențialul socru auto știutor.

În loc de cadou de despărțire, le-am lăsat fiul să mă părăsească, motivat de lipsa mea de empatie pentru crizele lui personalizate și fără efect, manifestate regulat, pentru a-mi atrage atenția și a-mi forța mâna ca să ne mutăm împreună.

La multi ani!

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Am început anul nou cu Prosecco și furie, iritându-mă inițial de Revelion pe străzile de lângă Moritzplatz, unde am ajuns accidental, printr-o eroare de calcule și gusturi prost înțelese. După ce doi borați tuciulii, din aia de văd pizda numai după căsătorie conform profetului, ne-au aruncat petarde la picioare în semn de la mulți ani, le-am zis gazdelor mele simpatice să ne reorientăm spre cartierul unde locuiesc ei, ca un party acolo sună mult mai tentant decât prin cartierele dubioase ale Berlinului. Nu de alta, dar prefer spiritul din Mitte sau Moabit, unde oamenii au bani și femeile nu umbla cu cârpe pe cap.

În rest Berlinul este foarte mișto, mai ales daca ești student sau la început de carieră. Este un oraș relativ ieftin, cu multe posibilități de muncă, plin de cafenele sic și evenimente colorate, cu spirit hippie peste tot. Este locul ideal pentru tineri, mai ales cu mult timp liber sau cărora le place să mai și tragă pe nas, dar prea modern pentru cei cu sufletul tânăr și stilul de viață mai comod.

Am continuat prima noapte din an la un party dintr-un club cu intrarea plătită (o formă de segregare sociala) și majoritate nemțească. Atmosfera faină din club a fost din păcate stricată, de un turc ce s-a nimerit pe acolo (singurul din încăpere, cu excepția bodyguardului de la intrare), care a venit direct la mine. Nici nu a deschis bine gura să mă informeze că-i place cum miros, ca eu i-am și repetat într-o engleză expediativă not interested, iar mai apoi într-o germană scâlcită mein mann, arătând spre amicul meu. S-a retras, dar nu înainte de a-mi pune mâna scârboasă pe cur, prefăcându-se că vrea să danseze cu mine. Probabil aș fi putut sa-i trag una în bot și să-i chem confratele să-l ia de acolo, dar sunt de mult prea toleranta față de fraierii labagiști care mă ating ”involuntar”, ca multe gagici est europene obișnuite cu maniere de pe maidan. Și poate că, de la asta ni-se trag multe ponoase, că nu prea știm să refuzam nemțește, gălăgios de ofensate, deși prin Berlin nemțoaicele erau în general cuplate cu turci, în timp ce nemții se întrețineau între ei, mulțumindu-se doar să privească orice arătare de cur, cu ochii cat cepele.

Sfaturi la telefon

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

fotografierende-MRAkGP0VoYU-unsplash

Photo by fotografierende on Unsplash

Când mă sună să mă aburească, ce-mi poate spune oare un pulică, fripturică, din ăsta la care tot îi dau papucii, dar el uita să și-i ia. Ei bine, azi se pune să mă întrebe, ce cred eu despre faptul ca una dintre subordonatele lui (cică’i ceva manager pe la o tipografie), recent angajată, s-a cam înspăimântat de faptul că el dă afară oamenii pe capete. Și mă întreabă dacă să discute situația cu ea sau sa o lase să creadă ce-o bate gândul ? Dar na, se preocupa el acuma că nu vrea s-o piardă, mai ales că tipei nu-i prea place atmosfera morbidă de la muncă, si i-a zis la interviu că pentru ea asta contează. Doar că, el nu înțelege treaba asta și-mi expune mie cum banii sunt singurii care contează pentru el, iar treaba cu atmosfera e doar o abureală ce se spune la angajare. Și vai, este el acum în mare dilemă, și cică-mi cere mie sfatul (deși eu nu am subordonați), să se mai bage cu mine în seama cinci minute la telefon.

Înainte sa-mi strâng neuronii de pe jos făcuți iar grăunte de individ (este cel cu spaghetele și lingura), am început să mă auto-sfătuiesc la modul serios, să-l evit mai solid pe ins, că de când îl cunosc mă informează regulat câți oameni a dat el afară și câți a angajat, in jobul lui de șef pe care îl exercită de câteva luni. Adică, cât de labagiu trist trebuie să fii, ca să scoți la impresionat gagici poziția ta de șefuleț, lăfăindu-te cu mândrie, că faci atmosfera morbidă la tine în echipă și pe deasupra nici nu-ți  pasă, subliniind cu mândrie cât sunt pentru tine banii de importanți. Am respirat adânc, realizând că tipul trebuie să fie scăldat bine în frustrări, ca să creadă că mă va impresiona cu asemenea ieftiniri.

Parfumuri de aroganta

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

21-swan-3C5ZfCLSGC4-unsplash

Photo by 21 swan on Unsplash

Mi-se spune des ca miros bine, de către colegi la serviciu, ori diverși domni sau domnișoare cu care împart patul, pe stradă, la întâlniri, ori în diverse situații – odată la recepția unui hotel, când îmi făcea recepționistul factura.

Da, știu că miros bine și îmi place, deși primul parfum adevărat l-am cumpărat la 22 de ani, după ce am plecat din România, căci până atunci nu mi-am permis. În România, deși aveam și bursă și salariu, nu m-a lăsat inima să dau 50 de euro pe un parfum, însă cum am trecut la spălatul de vase într-o cantină studențească din Portugalia, mi-am permis și parfumul.

Îmi place să miros bine și consider parfumul un element cheie la oameni. Pentru mine este o declarație de stil, un mod de viață și un răsfăț personal un parfum de calitate.

Mi s-a întâmplat de multe ori să întâlnesc cu bărbați frumoși, îmbrăcați destul de bine, atletici, îngrijiți și pe care îi ducea capul, dar care nu aveau un parfum de calitate. Mi-am dat seama pe loc că erau modești financiar, din clasa de mijloc spre jos, cu aspirații în formare, puțin ambițioși și delicat prea leneși ca să își dorească mai mult. Realizam atunci că, eu voi fi catalogată de ei ca prea arogantă și numai bună de futut cu multă străduință, zâmbetul pe buze și ura inferiorității în suflet. Nu de alta, dar cu parfumul vine și un stil de viață, iar un bărbat care nu se simte la nivel, te fute la greu cu o ură bolnavă de complexe.

Desigur, totul se educă, căci și eu am fost crescută modest, însă pentru un stil de viață diferit trebuie să ai o anumită predispoziție și mai ales capacitatea de-a învață repede și de a evolua permanent.

Unui fost iubit, ce se încadra în criteriile de mai sus, i-am dăruit de Crăciun un parfum scump, ales împreună, pentru că-i lipsea mirosul potrivit. Ne-am despărțit la ceva timp după ce a primit parfumul, iar doi ani mai târziu, când eram întâmplator la el acasă, am observat că încă mai avea jumătate din sticlă.

Când ambițiile sunt formate, vechile obiceiuri mor greu, mai ales stilul de a te parfuma cu economie.

Nu știu să dau papucii ca lumea

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

slippers-1432817_1920

Image by yoshidacmc from Pixabay

Recunosc că aceasta este una dintre problemele mele majore, faptul că nu știu să dau papucii în mod efectiv și eficient, direct, rapid și fără consecințe.

Am dat papucii direct și obiectiv nu-i prea greu, mai ales când te caracterizează asertivitatea, ca și pe mine, doar că papucii direcți sunt deseori însoțiți de consecințe ce trebuiesc asumate, de bună voie și fără silă. Ei bine, la o faza din asta, să fi avut pe atunci vreo 15 ani, în plină asertivitate, când i-am dat unuia papucii în direct, mi-am luat o palmă în bot, pe lângă amenințările și injuriile de rigoare. Nici nu am terminat bine să-i spun nemernicului că nu ne potrivim, recomandându-i o altă parteneră, că mi-am și luat-o frumos pe stânga. A fost prima și ultima dată când nu am dat înapoi, paralizată de rușine, jenă și umilință, că durerea în sine nu a fost mare lucru.

După experiența consecințelor în direct, mi s-a cam rup firul asertivitatii la dat papucii pe față, așa că am început s-o iau pe la spate, indirect, cu precauție și mai puține rezultate brutale. În primă fază am dat-o pe scrisori și cadouri de despărțire, apoi am continuat cu chestii mai puțin costisitoare, gen, evitatul, până se prindea gagiul că nu sunt interesată,  neprezentat la întâlniri (asta mai rar, căci îmi place să fiu de cuvânt), ascuns sub bancă (prin liceu mă ascundeam sub bancă, când mă căutau doritorii pe care eu nu-i doream în clasă), făcut mofturi până se satura, sugerat să se întâlnească cu altele, abandonat pe la petreceri sau discoteci (veneam cu unul și plecam cu altul), schimbat gagiu fără preaviz (mi s-a întâmplat de câteva ori să mă întâlnesc cu fostul pe stradă, iar eu eram de mânuță cu actualul), înșelat, plecat din oraș sau din țară și preferata mea, despărțire cu speranță, adică o tot lungeam până se dilua relația ca picătura de ploaie într-o baltă. După această bogată experiență în despărtiți indirecte, am ajuns la 30 și de ani, fără să am o idee concret despre cum să mă despart ca lumea de un tip, iar în contextul diversificării vieții mele intime, chestia asta chiar este o problema. Am vrut să mă despart de doi recent și greu mi-a ieșit.

În primul caz, vechile obiceiuri și-au spus cuvântul. Primisem pozele tipului reale pe  WhatsAap și am decis că nu mă interesează. I-am scris frumos și direct că nu mă interesează el sau o relație serioasă, pentru că nu sunt pregătită. El îmi răspunde glumind că, cine a zis ceva de o relație serioasă? Eu îl șterg din memoria telefonului convinsă că a priceput omul, dar uit să-l  și blochez. A doua zi îmi scrie din nou și cum nu mi-am dat seama că-i aceeași persoană, sunt de acord să ne întâlnim. Am însă un sentiment ciudat și într-un moment de inspirație divin, cu două ore înainte de întâlnire îi cer poze, iar el îmi trimite moaca exclusă de ieri în același lift, cu același tricou de Batman pe el. Asocierea dintre moaca tipului și eroul meu favorit din desenele animate este pentru mine un coșmar activ, așa că dau la o parte strategia directă și îi scriu că mă interesează doar o relație serioasă, că-mi caut soț pe bune, pentru că toate prietenele mele sunt măritate. El mă întreabă dacă mă simt disperata, iar eu ii zic că „Nu, dar vreau să trec la etapa următoare din viață”. Inutil să mai spun că nu a fost nevoie să-l blochez, căci nu m-a mai cautat de atunci și nici nu a trebui să anulez întâlnirea, fiind anulată din inerție.

În al doilea caz treaba a rămas încă neelucidată. După ce am ieșit împreună de trei ori, iar la a treia întâlnirea a mâncat spaghetele cu lingura, fără furculiță (când le-a tăiat cu lingura aia am crezut că-mi plesnește o venă în minte, de grotesc ce mi s-a părut, nu mai zic ca le-a asociat cu un cocktail, în loc de vin), mi-am dat seama ca diferențele dintre noi sunt ireconciliabile. Pentru că tipul punea multă presiune pe mine să fiu cu el, mi-am luat inima în dinți și m-am întâlnit cu el și a patra oară. La întâlnire am decis să beau doar ceai și să-i explic frumos și calm, că tocmai ieșisem dintr-o relație (ceea ce era parțial adevărat, căci tocmai îmi părăsisem amantul) și că nu am disponibilitatea emoțională pentru o alta. A reacționat foarte plăcut, spunându-mi că nici el nu are disponibilitate pentru o relație (doar ce-și dădu-se prietena afară din casă, în speranța că mă combin eu cu el și poate că mă mut acolo). Ne-am despărțit rapid, după nici o oră, eu acuzând o durere de cap acută, ca să pot intra rapid în scara blocului. Mi-am verificat mesajele până el s-a îndepărtat,  după care am intrat în parcare, m-am urcat în mașina și m-am îndreptat spre o altă întâlnire pe care o avea în seara respectivă. Credeam că am scăpat de el direct și rapid, căci m-a scutit de sms-uri câteva zile, ca mai apoi să mă bombardeze și mai insistent cu invitațiile. Mi-aș dori să am curajul să-i scriu: „Băi, pulică, nu mă mai căuta inutil, că oricum nu mă fut cu tine și cu nimeni din neamul tău, după ce-ai mâncat spaghetele cu lingura în fața mea”. Dar nu am și din păcate, la individul ăsta nu merge nici strategia „disperată după un soț”, că-i disperat el, la 38 de ani, fără moștenitori.

 

Vizita

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

mae-mu-aZfMW0hSnQI-unsplash

Photo by Mae Mu on Unsplash

Când un bărbat cu care ai împărțit ceva mai mult îți aduce cadou de ziua ta o sticlă de alcool, poți să fii sigură că tot ce ați împărțit, împărțit a rămas.

Cam am văzut sticla, am știut că-i ceva în neregulă, iar după cuvintele cordiale am trecut la subiectele cu greutate. Mi-a povestit despre prietena lui curentă, cu un nume similar cu al meu, cu aceeași culoare a părului și o statură similară. L-am întrebat dacă fute și la fel de bine ca mine, iar el a răspuns evitând răspunsul că nu-i o competiție. Doar eu pot să-i dau replica, că-i pentru mine, de fiecare dată. Pentru mine totul e o competiție. I-am mărturisit că sunt geloasă, nu pot să nu fiu, iar ca să-l fac și pe el gelos, i-am povestit fărâmituri din aventurile mele. A căzut sugestia de un trei cu prietenă-sa, la care el a răspuns că-i deschisă.

Închizând ușa în urma lui m-am întrebat de ce nu pot să-mi pierd foștii iubiți în pace, măcar pe ăia, cu care știu sigur că nu vreau să mai fiu?

Filisofia puțelor masculine urâte și însurate

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

img_7200

Are pseudonimul Mari pe Tinder și o poză de profil din ringul de box. De obicei nu dau like celor cu poze false, dar mă gândeam că poate prin ceva miracol este a lui. Mi-a scris imediat și după un schimb ușor de replici m-a întrebat, dacă nu am pe cineva? Logic: nu, căci la ce mi-ar trebui Tinder-ul dacă sunt deja ocupată?

Întrebarea cu libertatea amoroasă nu se cam pune pe Tinder, căci din principu lumea pe acolo este liberă și disponibilă, asta dacă nu-i ca Mari, însurat și nefericit.
„Dar poate nu e așa rău”, se consolează singur, mai ales că „de obicei e destul de ok”, completează el, ca apoi să adauge cireașa de pe tort „sunt mulțumit, dacă nu ar fi sexul” lipsă.
”Și atunci, ce cauți pe Tinder?” mi-am permis să-l întreb. ”Amantă” mi-a răspuns spășit, la care eu am pulsat întrebându-l, dacă-i conștient că amanta costă. ”Știu” mi-a răspuns, ba chiar s-a declarat dornic s-o întrețină, deși se crede interesant și frumos, doar că nu e (din poza reală pe care mi-a trimis-o). La cum arată probabil va trebui să decarteze frumușel, ca să-și găsească o doritoare acceptabilă, căci bănuiesc că nu se va mulțumi cu prima disperată.

De ce nu-și lasă nevasta din dotare, pentru o femeie complexă, frumoasă, deșteaptă și doritoare de sex, fix așa cum își dorește? Din cauza banilor!

Nu cred că-i o surpriză pentru doamne înșelate de ce nu le lasă soțul, căci lovelele au fost sunt și au for dintotdeauna la putere. I-a scăpat să-mi spună că au firmă împreună, dar mai apoi a dat vina pe copil, căci sună mai frumos pretextul uman, decât material.

I-am comunicat înainte să-l elimin că, nu mă interesează însurații și i-am urat succes.

De obicei, tipii  ce se ascund în spatele unei poze false pe Tinder își caută amante, feriți de ochii indiscreți ai cunoștințelor și motivați de fizionomia lor nu neapărat atrăgătoare, fiind mai degrabă urâți fără speranță, pe care nu i-a băgat nimeni în seamă în tinerețe, iar acum pe la 35 – 40 de ani cu ceva bani în buzunar, mai speră într-o ultimă lovitură înainte de moarte, futând în sfârșit ceva mai de Doamne ajută de pe Tinder.

Când este nevoie de suport adițional

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

lefteris-kallergis-QsmdVT5pTMw-unsplash

Photo by Lefteris kallergis on Unsplash

L-am cunoscut la o ieșire cu fetele, el însoțindu-ne pe post de amic al uneia dintre ele. La prima întâlnire mi-a spus că are acasă o prietenă de care-i nemulțumit, la a doua nu a pomenit nimic de ea, iar la a treia m-a informat că o evacuează. La prima întâlnire am băut un cocktail, la a doua am băut două, iar la a treia am băut trei Aperol Spritz.

Gagiul este simpatic pozând în domn desăvârșit, îmi deschide frumos ușa de la mașină înainte să-mi urc tocurile roșii în ea, plătește tot fără fâș sau zgârcenie, de la consumația de la restaurant până la gloanțele mele de la poligon. Îmi ia de fiecare dată haina și mi-o oferă, ajutându-mă la înfofolitul tipic pentru iernile poloneze, iar ca să-mi facă pe plac merge și cu tramvaiul.

Și eu sunt simpatică foc, rezistând eroic întâlnirilor cu el și amețindu-mă preventiv, numai cu gândul la următorul pahar. De la începutul întrevederii mă străduiesc din plin să lucrez la rezolvarea dilemei principale, de unde să iau următoarea gură de alcool, pentru că trează nu suport prea bine nici soarele, nici plaja, nici marea, nici plimbările în frig sau căldura, dar mai ales apropierea fizică de el. Înainte de ultima întâlnire mi-a trecut prin minte să beau ceva înainte de a ieși pe ușa casei, căci era după micul dejun și aproape trecut de ora 11:00

După fiecare întâlnire cu el mă întorceam acasă ca să cad ruptă de obosită în pat. Dormeam cam patru ore, după care mă trezeam cu o sete nervoasă de apă, iar dimineața în loc de durerea de cap specifică mahmurelii,  aveam un sentiment straniu ca ceva nu se potrivește, iar eu mă aflu în filmul greșit.