Dezvirginarea mentală

După dezvirginarea mentala a capului meu plin de prostii a urmat o liniște totală. M-a lovit o pace interioară fantastică oferită de chimicalele orgasmului. O eliberarea totală de prejudecați și bagaje emoționale inutile, o liniște sexuală și interioara nemaipomenită. Încep să mă maturizez, să-mi accept corpul și nevoile. Îmi place, mă calmează și mă întărește această stare eliberatoare de prejudecăți.

Treptat încep să înțeleg mai bine care elemente funcționau si care nu în viata mea, cum este așezată societatea în care ne ducem traiul și care sunt răspunsurile la multe dintre întrebările inutile pe care ni-le punem degeaba. Partea ridicolă este că mă consideram o femeie emancipată, modernă și interesantă, când de fapt eram o copilă, îndrăgostită de romanțe și înamorează de vise, în care iubirea si sexul de calitate vin la pachet, când de fapt nu prea au atât de multe lucruri în comun și nu neapărat cu aceeași persoană.

După euforia din capul meu am ajuns cu picioarele pe pământ. L-am mai googlat încă o dată pe domnul misterios, dar acum scriind corect numele și pe al firmei la care lucra. Și surpriză, l-am găsit peste tot, cu poze și nume complet. Deci fără stres ca ar fi vreun psihopat, deși instinctele mele de când l-am cunoscut mă cam avertizează.

Cum să faci sex cu un străin și să fie și foarte mișto

Am ajuns la birou cu o jumătate de ora mai devreme, cu părul răvășit prins într-o coadă improvizată, mirosind a gel de dus bărbătesc, în cizme până la genunchi, în pantaloni mulați, pe o vreme de 20 de grade, cu casca în mână și zâmbetul pe buze.

În urmă cu o oră încă mă sexam cu necunoscutul ce nu mi-a dat numele lui, dar de care mi-se rupea, la el în dormitor. A fost fantastic. M-am urcat pe pereți de placere. Tipul știa meserie, deci a dat ce a avut mai bun din el, iar eu am luat. Fericită și mulțumită, în putere, am  contemplat la noua perspectivă a vieții mele sexuale. M-am simțit ca o femeie, dorita, apreciată si satisfăcută din punct de vedere sexual și asta era tot ce mă interesa.

Cum m-am schimbat radical in 12 ore, de la o gâsculiță pudică de pe Tinder la o femeie interesată exclusiv de sex de la un bărbat?

După dilemele copilărești în care m-a afectat faptul că tipul nu a vrut să-mi dea numele de familie, am făcut o vizită la cosmeticiana. Cosmeticiana mea, trecută prin viață, cu picioarele adânc împlântate pe pământ este o tipă foarte decisă. Vorbind despre bărbați în timp ce-mi făcea pedichiura, i-am povestit pățania cu tipul care-mi plăcea, dar al cărui comportament luase o întorsătură neplăcută. M-a întrebat dacă mi-l doresc ca bărbat, sexual, iar după ce i-am confirmat, ea m-a sfătuit să-l folosesc fără să mă gândesc prea mult la treaba asta, căci sexul e una și viata e alta, iar bărbații nu se supără dacă femeile îi folosesc doar pentru sex, ei sunt ok cu treaba asta.

Mi-au rămas în minte cuvintele ei, iar când am ajuns acasă i-am scris domnului misterios că-l doresc. În două ore eram la el pe motocicletă, apoi la el acasă, unde m-a servit cu un vin roșu și o partidă de sex. După orgasm m-am pus în pat și am adormit foarte ușor, M-am trezit însă des, mustrări de conștiință. Mi-au trecut toate gândurile tulburi după a doua partidă, de dimineață, concluzionând că nu prea înțeleg eu viața, dar perspectiva din care am privit eu anterior lucrurile era foarte, foarte îngustă.

A doua întâlnire de pe Tinder – ridicarea si coborârea

Mă pregăteam de a doua întâlnire de pe Tinder total fără chef. Eram într-o pasă proastă și nu aveam răbdare pentru cineva nou. În timp ce mă îmbrăcam și-mi puneam machiajul, mi-am pus să ascult un video despre prima întâlnire, ce ar trebui făcut, respectiv evitat, și cum video-ul era amuzant, mi-am schimbat puțin perspectiva, cheful instalându-se pas cu pas.

Am ajuns la locul întâlnirii pe o ploaie torențială. M-am așezat la o masă liberă și în secunda următoare am primit un mesaj de la persoana cu care urma să mă întâlnesc: ”ai ajuns?”. Nu am apucat bine să-mi ridic ochii din telefon după ce tastasem un ”tak” modest, și am observat în parcare un tip ieșind dintr-un Volkswagen alb. A alergat prin ploaie și s-a așezat zâmbăreț la masa mea.

Am început să vorbim, prezentându-ne cu numele noastre, iar întâlnirea a decurs pe ansamblu bine. Omul a fost amuzant, interesant, necăsătorit (l-am întrebat exact treaba asta), cu o fiică măricică în dotare dintr-o relație anterioară. Mi-a povestit că se ocupă de maică-sa, căreia i-a deschis o mică afacere și de un frate cu handicap, ce locuia cu maică-sa, tatăl fiind decedat. M-a surprins pozitiv ușurința și normalitatea cu care a decurs întâlnirea, eu bucurându-mă de faptul că-i disponibil și interesant, iar el de faptul că sunt delicată, frumoasă și că fac chestii normale, cum ar fi mersul pe bicicletă.

Au fost câteva chestii care mi-au dat de gândit: când mi-a zis că-l vizitează fiică-sa împreună cu maică-sa, fosta iubită de care s-a despărțit de mult; faptul că-i scorpion, care știu din experință că au tendința de a fi secretoși si perfizi; poveștile despre drogurile pe care le-a încercat.

M-am întors pe la 11:00 noaptea acasă, cu hainele cam șifonate de la frecarea seacă, destul de mulțumită de întâlnire și cu ceva planuri și perspective pentru următoarea. M-am așezat în pat, adormind instantaneu, doar ca să mă trezesc cu o durere îngrozitoare de cap la patru dimineața. L-am visat toată noaptea foarte zbuciumat, ne putându-mă odihni de fel. Am realizat că m-a deocheat, dar am ales să-mi ignor instinctul și am sms-esat cu el toată ziua, stabilind să ne vedem peste două zile. După o zi de euforie, odată cu reducerea adrenalinei, i-am dat o căutare pe google cu tot ce știam despre el. Nu am găsit nimic care să se lege (cam slab pentru cercetătoarea avidă din mine), când am realizat că i-am reținut exact numele, dându-mi de fapt o prescurtare. Printre planuri pentru următoarea și discuții despre fantezii erotice, i-am scris:
– Și care e numele tău de familie?
– Pentru ce iți trebuie numele meu?
– Ca sa te trec corect in telefon.
– Eu nu am nici măcar prenume. Poți sa ma treci cum vrei.

Dezamăgitor, pentru că-mi chiar plăcea tipul. Țin minte că la întrebarea mea despre defectele lui, mi-a răspuns că-i prea încrezător (în oameni cum ar veni).

Interesant cum, după întâlnirea cu el pe mine au început să mă caute neuronii conștiinței pentru că-mi făcusem blog despre aventurile mele pe Tinder, gândindu-mă cu conștiința mustrătoare, că nu-i prea frumos din partea mea să scriu povești adevărate despre oamenii ăștia de treabă, ca el cum ar veni, pentru publicul larg.

Sunt ei de treabă până te fut, căci părțile nașpa, și-le păstrează pentru faza de după.

Premise pentru a doua intalnire

Când iți dai seama ca nu prea ai ce cauta pe Tinder? Atunci când realiezi că ești mai indisponibilă pentru un partener de relație sau sex decât o călugăriță catolică. Cam așa mă simt eu acum, când tocmai mi-am stabilit o a doua întâlnire de pe Tinder pentru diseară.

Are 41 de ani și singurul motiv pentru care l-am agățat este că posedă un motor și are o vârstă apropiata de „el”. Și, ca o surpriză plăcută, în scris are aceleași dume, pe care le cunosc deja, folosite des de „el”, obiectul afecțiunii mele, de care sunt îndrăgostită nebunește și pe care nu mi-l pot scoate din minte, deși încerc la greu, iar Tinderul este turul meu de forță.

Mai indisponibilă pentru o întâlnire ca în momentul acesta nu știu dacă pot sa fiu, cu o respingere mai mare fata de orice bărbat care m-ar atinge sau m-ar dori. Am o sictireală și lipsă de toleranță în mine pentru oricine altcineva în afara de el.
Aici intră partea aceea cu sfaturile despre cum trebuie să te distrezi, să te simți bine, să cunoști oameni, să faci, să fii, dar mai ales să vrei. Le știu pe toate pe de rost, ba chiar le predic câteodată, le-am și scris cu mana mea mai demult și le-am citit viguros unei altei proaste îndrăgostită lulea de visuri deșarte și speranțe cârpite cu ață albă. Din fericire, mă mai ajută încă memoria, ca să-mi amintesc, cum am plâns pe vremuri după toți fraierii, ca o fraieră și mai mare, ca apoi să-mi pese câtuși de puțin de ei și viețile lor. Nu mai departe de cel de dinainte, după care am vărsat lacrimi amare acum doi ani, când mă suflam în batiste albe la birou și purtam ochelari de soare în fata calculatorului, ca sa nu-mi sperii colegii cu ochii mei roșii și umflați ca două cepe degerate. Un an mai târziu, aveam să-l trimit cu indiferență la psiholog, ca să-și rezolve băiatul singur problemele, căci eu îmi pierdusem cheful să-i ascult nevrozele despre cum nu se simte el iubit de mine.

Tot răul spre bine, o să treacă și întâlnirea asta, iar în caz rău caz mă pilesc ușor.

Prima întalnire de pe Tinder

karim-manjra-2HRz4UycHp4-unsplash

Photo by Karim MANJRA on Unsplash

Câteva precizări: am recitit acest post cu ocazia reeditării și am realizat că am intrat pe Tinder cu multe judecăți și concepții greșite, create pe baza unor informații incomplete, din auzite și cu o abordare de pizdă proastă recent dată jos din copac. Las postul aici în forma lui, doar editat un pic mai frumos, pentru alți oameni care cred sau au auzit că portalurile online sunt dracu întruchipat și toți care intră pe acolo primesc un pașaport pentru iad.

Prima întâlnire de pe Tinder a fost ca dezvirginarea, nici nașpa rău, dar nici foarte plăcută. Mai degrabă o chestie neutră, care și-a atins scopul, adică să văd cum e din nou în lumea întâlnirilor. Putea sa fie mult mai mișto, însa eu am făcut eu câteva greșeli elementare, tipice începătorilor.
În primul rand abordarea mea a fost greșită, oscilând intre: vai ce tânăr e băiatul 😱, cu tipul e de pe Tinder! 😅 și eu chiar joc tenis cu el? 🤔 hai că pot câștiga meciul, joacă omul cam prost 🙃, ah, cam aiurea că-i de pe Tinder… 🎃, iar set el! 😢, ce pușca mea, pierd aici??? 😬😬😬 trebuie sa-mi schimb vârsta pe Tinder ca altfel o să prind numai  copii 🤣, nu e urat 🤔, punct eu 💪, hai că nu joaca mai bine ca mine, chiar pot câștigă! 💪💪💪 nu prea zâmbește… 😐, e de pe Tinder! 😋 nu e chiar așa tânăr, ce făceam eu oare pe la 26 de ani? 🤔joc tenis cu un tip de pe Tinder, lol!, setul meu 😬, chiar mi-aș pune-o cu asta? hm, 🤔🤔🤔 nu prea cred… 😔 sunt îndrăgostită 😍oricum de altcineva, ce rău servesc! 😰 are sunt toți de pe Tinder ca el…. și am continuat tot așa, până când am pierdut cu 6-3, 6-2. Pot mereu sa zic ca a fost ploaia de vină, dar am jucat prost, cu mintea în vânt și filme proaste în cap.

În al doilea rând am asociat prea mult omul cu aplicația (despre care clar aveam concepții de Radio Șanț), și în loc să mă concentrez pe el ca persoana or pe joc, mă gândeam mereu că-i de pe Tinder (asociat în capul meu foarte negativ), deși și eu eram de pe Tinder! Dacă l-aș fi întâlnit într-o cafenea, nu s-ar fi întâmplat același lucru. Interesant cum am prejudecați legate de aplicația pe care tocmai am instalat-o.

A mai fost și emoția primei întâlniri, cu fluturi în stomac, râs prostesc și aiureală inutilă. Când am început să jucam, zburau mingile din racheta mea în sus de mama focului, iar alte ori nu le vedeam și treceam cu racheta pe lângă ele, eu fiind cu capul in nori. Doar că ramolirea mea nu se datora tipului din fața mea, ci ideei că am o întâlnire de pe Tinder, portal pentru futai.

Și acum părțile bune: omul a fost de treaba, simpatic, cultural, iar eu am mai făcut un pic de sport, căci oricum nu jucasem de mult. Am și câștigat câteva seturi, puține, dar bune, îmi revine backhand-ul și de săptămâna viitoare plănuiesc să reiau jocul regulat.

Concluzii: nu mă pot decide dacă un joc de tenis este sau nu o idee bună la prima întâlnire. Pe de o parte este greu să te concentrezi la jocul propriu zis, având emoții legate de faptul că tocmai cunoști pe cineva nou, pe de alta dacă întâlnirea se dovedește nașpa, măcar faci un pic de sport, deci nu ieși în minus total :).

Pe motocicleta

El: Fain GS
Eu: ce?
El: e faina motocicleta
Eu: a … da …

El: GS 1200 a cui este?
Eu: ?
El: a cui e motocicleta
Eu: aha … motocicleta … a unui vechi amic

La mine în cap: ce naiba, toți gagiii mă întreabă de motocicleta, iar eu habar nu am pe ce îmi stă curul în poză. Decid să mă educ un pic, ca să nu par picată din gimnaziu. Dau pe google: GS 1200 … și aflu că stăteam cu fundul pe GS 1200 Adventures, fabricată la Berlin de BMW, lansată în 2004 și vândută până acuma în mai mult de 100 de mii de exemplare.

El: GS 1200
Eu: Adventures, dar nu e a mea, doar pasagera

Acuma încep să mă întreb la modul serios dacă tipii îmi dau like de fapt pentru motocicletă. Ca să mai piperez atmosfera, am inventat și un text, când mă mai întreabă cate unul cum arat sub cască: ca un GL 1200 Adventures în cea mai nouă ediție – sexy, rapidă, unică, bine lucrată, comodă și scumpă.

Cinci zile pe Tinder și realitatea își face loc

Am primit 3 numere de telefon, dintre care două am trecut pe Whatsapp (26 și 41 de ani), iar cu al treilea nu m-am decis ce sa fac.
Am mai primit cinci invitații la întâlnire:

Prima – o plimbare – la care nu am răspuns încă și probabil nici nu am să o fac; mi s-a luat când m-a întrebat tipul de one night stand, nu-i genul meu și gagiul pare prea disperat, genul de „ar fute ceva și n-ar plăti”;

A doua – la o cafea – de la fostul soț, care activează la greu pe Tinder, cautându-și jumătatea tot fără răspuns;

A treia – la alegere între o plimbare cu motocicleta (cică geaca o furnizează gagiul, de la fiică-sa de 14 ani) sau cafea (pe care nici unul dintre noi nu o bem);

A patra – la o partida de tenis cu un draguț și tinerel; Sună tentant …

A cincea de la un irlandez în trecere pe aici, venit cu ceata de amici.

Fast forward 7 zile pe Tinder și situația se prezintă cam așa:

Prima ofertă am trecut-o cu vederea.

A doua a intrat în stand by, căci fostul soț s-a cărat în vacanță în Bulgaria, unde nu are internet free și cum este el de zgârcit prefera să-mi transmită mesajele telepatic, cu riscul că nu ajung, dar măcar pe gratis;

Motocicleta și cafeaua s-au cam pierdut în ceata. Deși tipul îmi scrie zilnic pe Whatsapp și-mi trimite poze cu el din realitatea curenta (în care din păcate arata mult mai nașpa decât în pozele cu care îți făcea reclamă pe Tinder, făcute probabil acum 10 ani, antrior începutului de chelie), nu a reușit să se concretizeze nimic.

Băiețelul de 26 a rezervat terenul pentru o partidă de tenis și mâine, pe când se anunță  ploaie cu bulbuci, băgă un game, set match.

Pe irlandez si cu amicii lui i-am lăsat in treaba lor.

Intre timp, a mai încercat un tip să mă agațe pentru one-night-stand, ceva străin arătos, rătăcit prin zona. A băgat munca de convingere la greu și inutil, pentru că eu sunt nimfomană și perversa doar cu cei pe care ii cunosc un pic mai bine.

De doua zile pe Tinder – pe culmile succesului

După primele experiențe pe Tinder cu like-urile irosite inutil pentru persoane care nu mă interesau, și pe care ulterior mi-au dat mai multă bătaie de cap asaltându-mă cu mesaje și fiind obligată să-i elimin individual din baza de contacte, mi-am schimbat strategia. Am devenit zgârcită cu like-urile, selectând cu mai multă atenție în ce direcție trimit pozele pe ecranul tabletei. M-am prins și ce mișcări din degete trebuie să fac ca să citesc profilul potențialilor parteneri de amor, în care apar frumos scrie toate prostiile pe care ei le debitează, gen curăț repede cartofi, sau pozele adiționale, în care domnii lăudăroși devin mai sinceri cu înfățișarea. Joaca pe Tinder a început să devină nope, nope, nope, stop! evaluare mai detaliată … nope, nope, nope, nope, stop! evaluare mai detaliată … nope, nope, nope, nope, stop! evaluare mai detaliata … nope, nope, nope, nope, stop! evaluare mai detaliata … like!

Și uite așa, nu am mai rămas fără like-uri, iar selectarea a devenit mai reală, trecând de filtru doar potențialii cu calibru, care chiar au șanse de a se întâlni cu mine la o cafea. Ca să nu mă complic inutil am eliminat urâții, strâmbăcioșii, cheliile (nu mi-se scoală la tipii fără păr pe ceașcă), tatuații integral pe mâini sau picioare, dezbrăcații inutil, verighete uitate de Photoshop, fericiții cu gagici sau mame lângă ei în poze, adolescenții faliți, grașii, băieții bine cu studii la fără frecventa sau joburi dubioase, ori pe oricare avea o privire dubioasă. După doua zile pe Tinder am ajuns la 16 convorbiri active și 15 contacte încă neatinse, minus vreo 5 ce au primit din greșeală like, ca apoi sa-i elimin după o tură de mesaje inutile.

După 24 de ore pe Tinder

Sunt de 24 de ore pe Tinder și contactele cresc, eu survolez, like-uiesc si nope-ez candidații cu viteza luminii. Mă simt în venă, e mișto, amuzant, intrigant și surprinzător, când îmi cade sub ochi poza fostului soț. Am un moment de uimire, urmat de un delicat șoc existențial, și uimire din nou. Nu apuc să mă uit prea bine, dar fac un screenshot ca să o am de amintire sau poate pentru reproșuri, după care îi dau un like. O secundă mai târziu îmi iese match – cică, el mă like-uise înainte. Două secunde mai târziu vine mesajul: ”Ciao, de unde ești?”

Ups!

Eu? Din pizdă de la mă-ta, mi-a venit să îi scriu, dar m-am abținut, lăsând să curgă din mine în exterior criza de nervi, gelozie si reproș. După lacrimile cu bulbuci, printre suspine, am tastat calma pe tableta câteva răspunsuri și întrebări despre el, ca doi perfect necunoscuți.

Inutil să mai spun că mi-a spus că-și  cauta pe Tinder jumătatea. Rapid a găsit-o, numai ca era fosta jumătate.

Primi pasi pe Tinder: like și nope

 

i-like-432493_1280

Image by kropekk_pl from Pixabay

Primi pași pe Tinder i-am făcut pe Facebook, cu un cont nou, unde mi-am ales un nume sexy si mi-am pus doua fotografii. Una cu nori de profil si alta cu mine, pe care sa o folosesc pe Tinder – eu pe o motocicleta cu pantaloni mulați din piele, geacă din piele, cizme pana peste genunchi și casca peste ochi.

Poza este a mea și o găsesc ideală pentru Tinder – dezvălui ceva, dar păstrez misterul. E o poza care spune: sunt o tipa activă, sexy si îmi plac senzațiile tari; daca vrei sa știi mai multe trebuie să mă descoperi.

Ofer ceva,  ca să ademenesc prada sa vina mai aproape, apoi îi întind plasa în care o să se sugrume singur. In același timp poza e ideala pentru ca nu mi-se vede fața, care ar fi primit probabil mai multe like-uri, dar m-ar fi dezbrăcat de mister și m-aș fi expus.

Cu poza în dotare, m-am pus pe treabă, începând sa survolez vesela până au apărut problemele:

Prima – setarea datei de naștere pe Facebook. Când mi-am pus prima data de naștere pe Facebook mi-a ieșit din neatenție ca sunt minora. UPS! M-am schimbat repede data, la plesneală, fără să mă gândesc prea mult că, anii sunt un element cheie pe Tinder, iar 25 e prea puțin pentru categoria de vârsta în care caut și care, aveam sa o descopăr ulterior, îmi place cel mai mult, adică 28-40. Ma rog, 40 e cu indulgenta, pentru ca majoritatea tipilor trecuți de 35 sunt cam expirați, dar excepțiile sunt super betonate. Când am vrut sa schimb data din nou, ma gândeam sa pun cam vârsta de care arat, adică 28, însă Fabebook nu m-a mai lăsat să schimb de fel.

A doua – cum se folosește Tinder-ul. Pentru ca nu m-am prea obosit sa citesc manualul de instrucție, când jocul s-a pornit am început sa dau in dreapta cu like-uri fără sa analizez prea bine ce fac, unele like-uri fiind din mila, altele pentru aureola boreala, iar altele pentru ca mă luam după prima poză, ne realizând că nu poți vedea mai multe. Și așa m-am trezit fără like-uri si superlike-ul pe care l-am dat din neatenție unui avocat morocănos și ușor misogin, cum avea sa se descrie singur câteva minute mai târziu.