Visez. Sunt pe o plaja cu dune la Marea Baltică, albastră și întunecată. Vizitez o casă făcută în stâncă, cu tavanul dormitorului din sticlă, ca să poți vedea din pat marea și nisipul. Mă pun în pat și privesc cerul. Mă simt ca într-o peștera de lux. Pe plajă lângă un copac, discut aprins cu ceva prieteni. Cufundată în discuție, îmi apare brusc un telefon in mână, vibrând de la mesaje. Le deschid și încep să le citesc. Sunt de la el. Ochii îmi aluneca printre textele ce devin treptat tot mai indescifrabile. Simt cum îmi fuge visul din minte și încep să mă trezesc. Mă agăț de vis, pentru că vreau cu ardoare să citesc mesajele lui până la sfârșit, dar este prea târziu. Sunt deja trează. Aud vibratul telefonului din camera alăturată. Ma ridic din pat, îl deschid și mă uit la ceas: 4:42. Am trei mesaje necitite de la el. Ultimul primit la 4:41. Le citesc și îi răspund. Consternată îi spun despre vis și repetăm poveștile cu gânduri, telepatie și alte prostii de îndrăgostiți.
Da, este frumos să ai telepatie cu o persoana cu care împarți sentimente, este de-a dreptul minunat. Și e și mai frumos să comunici cu ea prin subânțeles și mesaje codate. Este fantastic să știi că cineva se gândește mereu la tine. E de-a dreptul bestial să fii îndrăgostită și persoana adorației tale să-ți împărtășească sentimentele. Doar că, e tare nașpa când o face de la distanta și nu oricare, ci din aia serioasă, cu trei zerouri în coadă.
În altă ordine de idei, cam așa ar arată un dialog sincer între noi:
„Mi-e dor de tine…*” „Si mie mi-e dor de tine … dar ce faci concret in direcția asta?” „Pai, nimic. Belesc pula ca de obicei pe aici și te țin pe tine ocupată, de la distanță, să nu mă uiți. „A, da, merci. Mă simt super onorata. Stai să mai bag o pula locală, ca poate mi se mai ia și mie, nu de alta, dar îmi place prea mult sa fiu indisponibilă.”
Are ea obiceiul ăsta, odată la câțiva ani, să meargă la o frizeriță de cartier, de regulă o doamnă mai în vârstă tot cu părul creț, genul ce scapă foarfeca pe jos și o culege de acolo, ștergând-o în trecere de șorț, ca să ți-o bage din nou în păr, specialistă în taparea extremă a firului de păr și maestră în golitul tubului de fixativ din trei mișcări. Și se pune doamna frizeriță pe treabă, tunde părul în forma clasică a româncelor trecute de 40 de ani, periuță la spate și moț oacheș în creștet. Apoi ia frizerița moțul, nici prea lung și nici prea scurt, între degete, îl unge sănătos cu o soluție oleioasă, puțind a jumătate din tabele lui Mendeleew, și-l învârte sofisticat pe niște bețe de lemn negre și uzate. După ce i-a legat moțul bine, își pune mama casca de femeie măritată pe cap, ascultând zumzetul aerului și-al bârfele din frizerie vreo 20 de minte și-i gata. Iese de acolo arătând ca o babă, îmbătrânită cu minim 10 ani și cu părul numai bun de vopsit. Partea cea mai mișto a întregii operațiuni este că părul acela creț din vârful capului, pe care ea și-l pune pe bigudiuri permanente ca să „îi stea”, nu-i stă niciodată, nu de alta, doar că părul creț și în permanent se spală cu balsam și se usucă cu difuzorul ca să stea creț și nu de-a-n pixu, operațiune pe care ea evident nu o face.
În schimb, face alte lucruri, cum ar fi să-mi dea sfaturi de stil, gratuite și necerute, în special când merg și eu cordial odată pe an la biserica din satul în care locuiește. Atunci își găsește ea să mă fută la cap, cum că se cade să port batic în cap, că asta-i moda religioasă la țară cică, la care eu evident refuz să mă conformez. Mai are obiceiul de-a scoate exclamații dezaprobatoare și pline de sictir, de fiecare dată când beau un pahar de vin, bere sau votcă, ori discut despre viața mea, un tratament cosmetic sau vreun nou hobby pe care îl exercit. „Ce-i cu prostia aia pe cap la tine?” a fost replica ei, văzându-mă cu casca de la motocicleta prima oară.
De divorț nici nu mai amintesc, pentru ca deja sunt pleavă socială și merit doar să fiu arsă pe rug pentru că mi-am lăsat bărbatul și nu „m-am ținut de el” ca să ”fiu și eu acuma bine, la casa mea”. Irelevant pentru ea futaiul la cap la care mă supunea, astea nu contează, căci precis a fost din vina mea, că nu am știut eu cu „cum să-l iau”. Abuzul psihic, cum se definește ceea ce făcea el, este profesional tratat de ea cu „mai lasă-le pe astea”. Ironic cum ratatul cu care mă împroșcă pe mine direct este total opus de laudele pe care și-le aducea în tinerețe, când am auzit-o fălindu-se prietenelor că pe ea soțul nu o bate, de unde înțeleg că este conștientă de scala de recompenselor din România pentru nevestelor.
Foarte tare și adorabilă este mama mea, și dacă nu ar fi fost faza cu asemănările fizice, care totuși sunt vizibile, m-aș interesa serios dacă nu m-au schimbat la naștere. Și nu că ar fi prima data când mă lovesc astfel de gânduri, căci de prin adolescență mi-se trag, de pe vremea când contemplam boem cu idea de-a fugi de acasă. A amânat-o doar din rațiuni practice, pe când am făcut 18 ani, mutându-mă legal la facultate. O vreme am crezut că este chestie de IQ și că mama pur și simplu ar fi tâmpă, dar m-am convins rapid și mai ales în prezența audienței, că nu-i ăsta baiul. De față cu alții, mama se schimbă rapid, întoarce foaia, devenind socială, plăcută, culturală și chiar apreciativă la adresa copiilor ei, un fel de mamă călduroasă și afectivă, care le zâmbește prietenilor, servindu-i cu de toate, bere, vin sau votcă, doar ca să-i critice pe copii în privat.
Probabil că și eu, ca multe femei de vârsta mea, născute și crescute într-un mediu similar cu al meu, sufăr de lipsa afecțiunii și-a comunicării cu mama, care nu a știut, nu a putut sau nu a vrut sa-mi acorde atenția necesară. Distanța dintre noi și-a lăsat cicatrici adânci în caracterul meu de-a lungul anilor, în special conectate cu nevoia afecțiunii, percepția singurătății, luarea deciziilor și părerea despre sine. Modul în care mama încă mă compară cu ceea ce consideră ea că-i pleava socială, criticându-mi toate alegerile și prevăzându-mi un viitor exclusiv nefericit și mizer, mă face să cred că mă urăște sincer și cu patimă, din tot sufletul ei inaccesibil pentru mine.
În terapie am aflat o chestie interesantă, o teorie conform căreia atunci când bărbatul își înșală soția, ea are tendința de a-și schimba partenerul, oferind fiului afecțiunea în locul soțului infidel, iar dacă are cumva și o fiică, are tendința de a o privi ca pe o rivală. Interesantă teorie, ce cred din experiență că are o bază reală, explicându-mi astfel multe aspecte și ciudățenii, cum ar fi cea că eu pe la 6 ani dormeam cu taică-meu în pat și maică-mea cu frate-meu. Atunci părea cel mai normal lucru din lume, dar acum mi-se pare ușor deplasat. Probabil nu mai dădea nici mama, daca tata tot futea la altele.
Ca sa închei într-o notă pozitivă, așa de final, am început să comunic cu maică-mea. Comunicare merge deocamdată doar într-o singură direcție și încercă să fie pe cat posibil limitată în izbucniri de ură și dispreț, pe care si eu i-le servesc cu mândrie și nestingherit, îngrădind-se la exprimări de genul „nu îmi place”, „nu sunt de acord”, „mă jignește”, „mă deranjează”: critica, comparările și judecata.
Placa veche, de când societatea a inventat căsătoria. Este plină lumea de bărbați care s-ar fute, dar nevestele nu mai dau, iar lor le lipsește bravura să schimbe peisajul și să accepte lipsa confortului, a comodității și a banilor, în schimbul plăcerilor carnale.
Și încă o placă la fel de veche, este plina lumea de femei măritate, dar pe care bărbații nu le mai satisfac, iar lor le lipsește curajul, banii și cheful de muncă să-și schimbe soțul.
Într-o lume perfectă, ar fi mai simplu și mai eficient toți dacă ar divorța nemulțumiții, schimbându-și partenerii între ei. În fond, de ce sa nu faci switch dacă tot nu merge. Switch & Reset. Și de la capăt. Doar că în lumea perfectă banii ar trebui să atârne mai ușor în luarea deciziilor, iar acest sistem social nu a fost încă inventat de umanitate!
Luni: – E bun tipul. – A plecat deja? – Da, azi la trei dimineața, că trebuia să fie la opt la muncă. A făcut 500 km în mai puțin de 15 ore pentru un futai. – Cum a fost? – Mișto, sex în parc și sex acasă. – Cum în parc? – Aseară în parc, un fel de pădure parc, lângă observator. I-am arătat panorama orașului și apoi mi-a tras-o pe o bancă.
Marți: – De ce mă doare aici, în partea aceasta, când apăsați? – Din ce se vede, aș spune ca ați avut ovulație. – Aha, și cam când a fost ovulația respectivă? – Acuma vreo doua-trei zile, din câte se pare.
Miercuri: – Scuze că am uitat de întâlnirea noastră, dar am fost ocupată cu copii. – Nu te stresa. – Tu ce ai făcut in weekend? – Sâmbăta a fost la mine englezul, iar duminică polonezul. – Ești criminală.
În sfârșit m-am întâlnit cu englezul meu frumos, gustos, tânăr, proaspăt, iubitor de femei și expert în pariuri. A sosit aseară, și deși stabilisem anterior să ne vedem ieri, scriindu-mi de dimineața „see you tonight”, l-am anulat după aterizare, pentru ca eram rupta de obosită și aveam chef doar de somn. Fiecare întâlnire cu el este o explorare interesantă a Angliei, o țară pe care am vizitat-o în urmă cu mulți ani, pe când romanii aveau nevoie de viză ca să ajungă acolo. Englezul, ca un adevărat gentleman, m-a îmbrățișat cu sfială, sărutându-mă abia după vreo două ore de pălăvrăgit. Ne-am plimbat romantic sub soare, am mâncat la un restaurant italian și am ajuns într-un final la mine pe canapea, unde mi-a tras-o ca la carte, pe englezește. Pula de englez are gust excelent, iar gentlemanul a făcut o treaba exemplara cu limba. Eu am des problema cu limba, ca nu toți știu cum să presteze adecvat, așa ca de multe ori când mă ling gagii eu mă holbez la pereți plictisita și incomodată de lipsa de excitație pe care mi-o stimulează tehnica lor. La englez nu a fost cazul. Daca, la supt este destul de simplă treaba, la lins este mult mai complicat, depinzând de variatele puncte și zone erogene ale fiecărei femei, iar la mine, ca să nu strici maioneza, chiar trebuie să știi cum să învârți în ea. Englezul gentleman de 29 de ani, născut pe 29 octombrie, s-a terminat prima data destul de repede, deși când l-am întrebat cu două minute înainte dacă-i gata, căci îl simțeam aproape, mi-a răspuns brav „I just started”. Probabil tinerețea lui l-a trădat, dar l-a și ajutat. I-am desfăcut răbdătoare o bere, l-am lăsat un pic să se relaxeze în timp ce îi mângâiam tatuajele și cum a terminat berea, l-am luat la o nouă tură de tăvăleală, ca să mă termine și pe mine corespunzător. După două ture, am dat-o pe povești, iar când s-a făcut ora de somn i-am sugerat să ia un taxi până la hotel. Nu l-am invitat să rămână peste noapte, pentru că eu nu pot să dorm lângă necunoscuți. Poate este lipsă de politețe din partea mea, însă prefer să mă restricționez la părțile plăcute ale întâlnirii, iar o noapte nedormită nu ar fi intrat la capitolul acesta. La finalul întâlnirii m-a întrebat dacă ne vedem data viitoare, când mai vine pe la mine prin oraș.
Un el și o ea, întinși pe o bucata de iarbă privesc împreună stele. Se sărută, se frecă, vor mai mult si printre atingeri de buze si pipăituri intense, ea îi spune că nu îi poate atinge sânii pe sub tricou. El se oprește, o privește serios și îi răspunde cu o moacă aparent onestă „te respect prea mult pentru asta”. Vocea rațiunii își face loc, spiritele se calmează, el își declară iubirea pentru ea și o asigura că va aștepta futaiul. Amândoi contemplează mai departe în iarbă și armonie, privind stele.
Un el și o ea, îmbrățișați pe o bancă, într-un parc de pe o stâncă privesc împreună orașul. Se săruta, se frecă, vor mai mult și printre atingeri si pipăiri intense, ea îi sugerează că s-ar fute. El se oprește, o privește serios și îi spune o moacă aparent onestă că și el s-ar fute, dar „dacă tot vom fi împreună, avem toată viața pentru asta”. Vocea rațiunii își face loc, spiritele se calmează, el își declara afecțiunea pentru ea si o asigura că o dorește și că va aștepta futaiul. Amândoi se urcă în mașină, el conduce, iar ea si contemplează privind absent luminile podului peste care trec.
Prima, este o scenă din Lady Bird, un recent film mediocru, dar care surprinde prin câteva scene, cum ar fie cea în care se dovedește că iubărețul era de fapt gay. Futea fără jenă alți băieți, pretinzând că din iubire așteptă sexul cu o femeie.
A doua, este o scena din viață, în care nu s-a adeverit încă, nici după mulți ani, că tipul este de fapt gay, nu de alta, dar băieții straigt nu refuză, preferând să o ardă în dume seci despre relații și căsătorie, doar ca noaptea pe întuneric să-și tragă singuri o laba belind ochii într-un monitor.
În copilărie mă uitam la canalele italiene de la TV și era acolo un joc în care concurenții trebuiau să ghicească prețul de raft al unor produse. Dacă ghiceau, luau produsele acasă. Țin minte că priveam fascinată jocul respective, convinsă fiind că prețul corect al produselor este cel afișat la raft. Au trecut anii, viața s-a schimbat, iar eu am aflat adevărul. Așa că ieri, când am intrat într-un magazin, m-am uitat exclusiv la produsele reduse (pentru ca acelea din colecția nouă vor fi reduse în curând), alegând două articole. Când am ajuns la casă, m-a întrebat vânzătoarea daca mai doresc altceva. I-am răspuns că un discont, iar ea mi-a spus că dacă nu am cardul lor, și-mi fac unul pe loc, primesc încă 10% discont la prima cumpărare. Deși aveam deja cardul, mi-am mai făcut unul, cu celălalt număr de telefon.
Am învățat obiceiul de a cere discont de la fostul soț, care negocia orice și oriunde, pentru ca totul este negociabil. Ca regulă generală, cu cât un bun este mai scump, cu atâta devine mai negociabil. Prețul corect este stabilit de echilibrul dintre nevoia vânzătorului de a încasa investiția și disperarea cumpărătorului de-a o poseda. Nu există promoții de-a moaca, ci doar strictă mercantilitate și nevoia imperativă de-a scăpa de marfa problematică. Lucrând în vânzări, am avut de multe ori acces la prețul real de producție al bunurilor și privind lucrurile din partea cealaltă, perspectiva se schimba total.
În încercarea de-a dobândi un preț corect și în consecință avantajos, trebuie învinsă în primul rând rușinea. Rușinea de a cere și mândria de-a negocia valoarea pentru care-ți vinzi munca. Este pasul crucial și cel mai important. Unii o numesc o numesc speculație, alții tupeu, iar câțiva îi zic chiar cerșetorie. Eu o numesc negociere, atât cu tine, cât și cu ceilalți. Când oamenii sunt dispuși să se distanțeze de o parte dintre emoții, lăsând în urmă în special frustrările și umilințele, au puterea de-a privi obiectiv câtă muncă trebuie investită pentru a-și atinge scopul, iar atunci deciziile economice sunt luate cu o mai mare rată de precizie și negociate mult mai corect la rece și nu din perspectiva emoțiilor.
Aș putea spune că vine cu asertivitatea sau cu experiența, ori că-i pur și simplu momentul acela din viața când începi să posezi o formă de rupere conștientă de pulă (sau pizdă, după caz și preferințe) față de toți și toate. Înțelepciunea te ajută să realizezi cât de absurd este să-ți mai pese de toți idioții, ce-ți apar în cale, și câtă pierdere de energie implică prezența activă în lumea lor, mâncându-ți nervii și timpul inutil. Adevărata revelație sosește când te pui pe tine pe primul loc.
Cunosc placa aceasta de ceva timp, am tot repetat-o, dar până am ajuns să mi-o însușesc, a trecut ceva timp și foarte multă frământare. Un element important al ei este chestia de selecție. În sfârșit am învățat să selectez, să refuz, direct, calm și strict, fără milă inutilă sau remușcări false. Poate este doar maturitatea, născută din bariera pusă între mine și restul lumii, ori purul egoism. Cine știe? Poate-i comoditatea, în care am găsit alintare după mulți ani de abatere cu eroism. Eu aș numi-o distanță. Iau distanță tot mai ușor de rahaturile zilnice și nesemnificative pe care nu le pot schimba fără un efort mult prea mare și prea costisitor. După ce întorci foaia, lumea devine mai colorată, începi să vezi lucrurile altfel, să înțelegi contextul mai bine și să te corelezi mult mai eficient cu nevoile celorlalți. Observi problema direct, în față, fără ocolișuri sau ceață afectivă inutilă. Când ți-se rupe, poți fi mult mai ușor obiectiv.
Tipul încerca să mă invite de ceva timp la a doua întâlnire, după ce prima a decurs destul de binișor, numai că nu-i ieșea. Cumva nu reușeam să ne potrivim, deși regula generală este că dacă vrei ceva poți, dar timpul ondula diferit prioritățile noastre. I-am acordat prezumția de onestitate, luând în considerare slaba mea disponibilitate, așa că ajungând miercuri noaptea dintr-o delegație, am găsit în cutia poștală bilete la teatru pentru sâmbătă și am decis să-l invit eu pe el. A răspuns pozitiv și s-a oferit să mă ia de acasă, dar i-am sugerat să ne vedem acolo, căci avea mai multe treburi de rezolvat înainte.
Sâmbăta după-masă am pornit de acasă înțolită frumos, cu machiaj în dotare și noile cizme italiene pe care le-am achiziționat în delegație. Aveam de condus 17 km până la teatru, mașina nespălată, doar bancnote în portofel și pe drum trebuie să o las pe fiică-mea la tatăl ei. Am intrat la prima benzinărie, dar băieții au refuzat să-mi schimbe bancnotele pentru spălătoria lor, așa că am mers mai departe, am oprit la o farmacie și am luat o apă de gură, căci în focul pregătirilor uitasem să mă spăl pe dinți, și cu ocazia asta am schimbat și banii. Am lăsat copilul cu succes acasă la tatăl ei, apoi am oprit la o spălătorie unde mi-am spălat cu succes mașina și cizmele din piele, ajungând proaspătă la întâlnire, cu cinci minute înainte de ora stabilită. Și am așteptat, privind lumea cum intra la teatru, prezentându-și biletele și mai apoi lăsându-și hainele la garderobă, ca să-și poată ocupa locurile nestingheriți în sală. Eu am așteptat. Domnul misterios cu care trebuia să mă văd se lăsa așteptat, iar când am încercat să-l sun pe Whatsapp mi s-a blocat aplicația, nefiind actualizată de mult timp din lipsă de spațiu pe telefon. Am reușit să o actualizez cu ultimele 10% din baterie, după ce mi-am șterg alte aplicații. La primul gong m-am decis să intru totuși în teatru. M-am așezat la coada de la garderobă la al doilea gând, gândindu-mă cu tristețe cum am risipit inutil biletul. Pe când îmi înmânam haina l-am zărit pe domnul misterios în ușa teatrului. Era întrebat de bilet, așa că m-am dus să-l înmânez. La al treilea gong spectacolul a început și noi ne așezăm pe locurile noastre.
Spectacolul a fost peste așteptări de bun, răscolitor și profund, actual și polonez. Mi-a plăcut atât de mult încât avea impresia că-l urmăresc lângă altcineva, fiind cuprinsă cu totul în fabulă și semnificația ei. Partenerul meu a avut ceva replici deplasate în timpul spectacolului, cărora le-am răspuns prin tăcere.
După ce s-a termina piesa, m-a invitat în mașina lui (murdara, ca nu apucase sa o spele, fiind prea ocupat să-și facă programul la sală în ziua respectiva) și am mers la un restaurant din apropiere. S-a legat cu greu o conversație, în mare în jurul acelorași subiecte pe care le-am discutat și la prima întâlnire. Am ieșit cu o durere de cap din restaurant, întrebându-mă dacă nu am prea multe așteptări. Cumva mașina jegoasă, faptul că a întârziat din nou, fără să anunțe de asta din prealabil și conversațiile seci de la masă, m-au lăsat rece și în momentul în care a vrut să mă mozolească în mașină l-am respins invocând ora târzie.
Încep să mă iubesc și în consecință să evit compromisurile care nu-mi cad bine, alegând să nu trec cu vederea chestii care nu-mi convin ori să mă prefac ca totul este în regulă, când mă deranjează ceva. Consider că, dacă eu mă străduiesc pentru celălalt, este de datoria lui să se străduiască și el pentru mine.
Când sunt cu el, lumea-i a mea. Mă simt în siguranță, mă simt iubită, protejată, primesc atenția de care am nevoie, stârnesc interesul pe care mi-l doresc. El mă tratează exact așa cum vreau sa fiu tratată, mă atinge cum îmi doresc sa fiu atinsa și îmi oferă tot ceea ce vreau sa primesc. El se comporta exact așa cum mă aștept să se comporte un bărbat cu mine și o face într-un mod firesc. Eu sunt naturală, fiind eu însumi, în cea mai bună formă a mea, excelentă, bine dispusă, zâmbitoare, foarte calmă, sigură și stabilă. Oferim și primim unul de la altul tot ce avem noi mai bun, eu și bărbatul altei femei.
Nu-i împărtășesc problemele mele reale și nici temerile nu mi-le cunoaște, precum nu-mi cunoaște nici familia și nici nu plănuim sărbători împreună. Pentru că toate lucrurile ce țin de-o relație de parteneriat, el le are într-o parte, iar eu în alta. În timp ce el le împarte cu actuala nevastă, eu le împart cu fostul soț. Până nu le scot de acolo și implicit îl las pe fostul soț în urmă, o să mă hrănesc cu relații fictive, oameni incompleți, indisponibili și relații inexistente.
Căpşunăriţa 