Alegeri

Mă întorc din Varșovia cu trenul de 17:30. Părăsesc orașul cu un dram de regret și la o oră mult prea devreme pentru mendrele mele obișnuite, alegând să renunț la o noapte de alcooale și iarbă în compania arabilor pentru o seară liniștită la mine acasă, eventual în compania arhitectului și a prietenilor lui, cu care mă văd tot mai des în ultima vreme.

Duc cu mine remușcarea că am făcut alegerea greșită. Alegerea asta este din ciclul celor pe care oricum le-i potrivi, tot nu face click. Ultima oară când am trecut printr-o situația similară a fost în Berlin. Atunci am avut de ales între Bergheinn și întâlnirea cu un tip de pe Badoo, un farmacist care a venit din Halle două ore cu mașina ca să mă cunoască. I-am propus la modul mai serios decât în glumă, să intrăm în Bergheinn, când am trecut prin fața clădirii, dar a fost prea moale. M-am gândit ulterior cu regret că, l-aș fi putut abandona acolo, la intrare. Dacă nu m-ar fi lovit remușcarea. Remușcarea, care în situațiile acestea este perversă, căci o ai indiferent de alegerea pe care o faci. Este remușcarea inevitabilă, pe care decât să o iei în brațe, ai prefera să te tai dureros în două, ca să poți fi în două locuri în același timp, împăcând-ți și nevoile blânde și pe cele sălbatice, iar pe deasupra și pe ale altora.

Partea proastă în aceste situații, când ambele par bune și în același timp la fel de proaste, este că nici una nu-i ideală, neștiind niciodată, care-i cea corectă. Privind pe termen scurt cea mai bună alegere este de multe ori una, care pe termen lung are toate șansele să fie cea mai proastă. Retrospectiv, farmacistul din Halle a fost simpatic, m-am bucurat de compania lui vreo 4 ore, iar apoi ne-am făcut multe planuri și ne-am scris activ până prin perioada Crăciunului. Atunci i-am refuzat iniția de a petrece sărbătorile împreună în Halle, alegând să le petrec la mine acasă cu arhitectul. M-a mânat comoditatea stabilității, cu un bărbat cu care aveam deja câteva chestii în comun și eram compatibilă sexual, inhibându-mi spiritul de aventură cu un altul, care mă știa cu numele de pe Badoo.

Oricum ar fi, nici o alegere nu mă satisface pe deplin și în curând oboseala îmi va șterge regretele.

In club

M-am întors la cinci dimineața acasă, călcând cu grijă pe stângul, căci aveam sandalele rupte, și nu voiam să le nenorocesc și mai tare. Mă gândeam în club că o să le lipesc a doua zi cu superglue, dar când am ajuns acasă am știut că am nevoie de ajutor specializat, dacă mai vreau să le port vreodată. L-a intrarea în bloc  l-a salutat pe gospodarul asociație, ce împingea anevoios un container galben, pentru a fi ridicat în câteva ore. Am schimbat cu el trei vorbe și am urcat scările în același ritm, calm, obosit și nerăbdător pentru un somn buștean.

În timp ce soarele se ridica strălucitor pe cerul proaspăt albastru, eu mă puneam la somn în spatele jaluzelelor, după o noapte în club.

Aflasem de petrecere cu câteva ore înainte să se întâmple și am mers mai mult de socializare. Știam doar că este o petrecere privată, are loc într-un club de pe plajă și vor fi câțiva din echipa noastră de marketing acolo. Eu locuiesc și într-o zonă foarte turistică, iar vara cluburile de pe aici sunt pline, că vine toată floarea Poloniei la distracție. Pentru că nu plănuiam să stau prea mult și nici să mă sofistic prea tare, mi-am tras pe mine colanți mulați ce imită pielea sau ”gacile din plastic”, cum le zicea un fost coleg de la muncă și un tricou din colecția mea (încă în progres). M-am machiat cu silință, doar ca să realizez că am uitat să-mi pun lentilele de contact înainte să dau cu tuș. Cu machiajul făcut, am reușit să-mi pun lentila stângă și am renunțat să o adaug pe cea dreaptă, mai ales că aveam ochiul iritat de câteva zile. O idee foarte proastă, aveam să aflu după ce am ieșit din casă, care s-a remediat ulterior cu alcool mult și tare, o combinație ce-ți echilibrează miraculos vederea.

M-a ridicat o tipă de acasă cu clanul după ea: soț pupăcios, soră miorlăită și viitor cumnat, care a exersat cum să conducă mașina automată pe pielea noastră. Ne-am întâlnit cu o altă colegă pe drum și am poposit în grup la club, doar ca să aflăm că am nimerit la o petrecere cu aere de Varșovia, organizată de TVN (un fel de Prima TV prin România), printre polonezi relativ faimoși, sau cel puțin așa mi s-a spus, pentru că eu nu recunosc persoanele faimoase din Polonia, cu excepția câtorva nume mari, pe care mai toată lumea le știe. Când renunți la TV și la presa de bârfă, nu prea ai de unde să te informezi despre viața mondenă a unei țări. Oricum, la patru dimineața, toți am arătat la fel de alcoolizați, și faimoșii li cei mai puțin faimoși.

Am început cu Mojito și mâncare, aveau ceva grătar bunicel, și am continuat cu alte alcooluri tari, iar la final am băgat ce-a mai rămas, adică votcă, cu suc, gheață multă și ceva ierburi, ce stăteau de decor pe la bar. Muzica a fost foarte bună așa că ne-am produs vesele pe ringul de dans, unde regulile învățate la balurile cu manele din România (unicele disponibile prin liceu) au rămas valabile și în cluburile de fițe selecte cu vedete poloneze. Adică, dacă nu vrei să fii zdrobită sau împinsă într-un colț de lângă toaletă, trebuie să știi să dansezi corect, dând sănătos din cur  în cel mai bun loc, preferabil lângă scenă, și împărțind coate generoase în stânga și drepta, în coastele graselor alcoolizate, care de obicei îți intră în spațiul personal. E un război pe ringul de dans și doar luptătoarele adevărate apucă să se producă în voie, nederanjate în spațiul personal, împingând înapoi pe oricine le calcă teritoriul. Pe ringul de dans lupta se dă între femei și gay, pentru că bărbații sunt acolo ca să admire și le dau întotdeauna întâietate doamnelor să se producă în voie.

Am dansat până mi s-au rupt sandalele și am primit complimente cu zâmbetul pe buze. La un moment dat a venit la mine un tip din senin, să-mi spună că sunt frumoasă și foarte mișto. I-am zâmbit, i-am dat mâna și i-am mulțumit prietenește. Apoi m-a abordat un rus beat, plin cu aere și ceva yacht, din ce ziceau colegele, căruia i-am dat eject rapid, urmat de un polonez plinuț căruia i-am spus că sunt cu colega, la modul lesbian, că tot era petrece cu vedete. Spre dimineață un grăsan cu tricou alb mi-a pus mâna în jurul gâtului, ca să mă întrebe dacă știu că-i obraznic să port pantalonii pe care îi am în club? L-am rugat să-ți ia mâna politicos și i-am spus că nu-i de fel obraznic. Mi-am notat deja să merg la Calzedonia după încă, câteva perechi de colanți. Dintotdeauna am avut un cur fain și rotund, dar de câțiva ani s-a făcut și mai mișto, că îl lucrez la sală.

La patru dimineața ne-am așezat pe plajă ca să contemplăm răsăritul. A sosit la 4:12. L-am cronometrat exact, motivată de frigul din oase ce nu se potolea sub o pătură subțire, repetând unei colege cu care m-am programat la întoarcere ”când plecăm?”.

Later edit: am uitat sa povestesc de chelneru draguț care m-a servit si căruia, i-am spus ca e frumos, ca sa-i pice si lui bine – ca si mie mi-a picat, când mi-as spus cineva. Nu aveam vreo intenție alternativa.  Mi-a zâmbit, mi-a răspuns cu un compliment si am înțeles din ochii lui ca nu eram genul lui, si niciodată nu voi fi.

Am uitat sa adaug ca, de la petrece nu a lipsit nici actul cu o lesbiană, ca tot am priza si pe aceasta categorie, care m-a strofocat bine la par pe ringul de dans si mi-a atins bunurile cu tupeu, in timp ce dansa lipita de mine. Am lăsat-o, ca era simpatica si toleranta mea pentru fete e mai mare 🙂

Dubai in Ramadan

Ne-am trezit rupte în gură, cu durere de cap îngrozitoare, junghi în spate, diaree și amețeală de voie bună. M-am ridicat din pat și am băgat răcoare, căci clima arată 25 de grade C obositoare, în timp ce indianul a intrat la baie. Dormise în pat cu și peste colegă-mea. Colegă-mea, poloneză prin sânge și internațională prin caracter, care în Polonia prestează cu normă întreagă într-o relație cu oale și ulcele la un polonez cizelat, semeț ca bradul, din familie cu avere, domn director general de hotel, iar prin Dubai, prestează cu jumătate de normă la un indian din Bombai, mijlociu printre cei șapte frați ai lui de-acasă, ceva proiect manager pe la târguri, cu viză Schengen pe pașaport.

M-am pus din nou la somn, ca să-mi revin din mahmureală, dar nu am reușit. Cândva indianul a plecat, iar eu m-am târât până sub duș cu câteva minute înainte de ora 9:30, ca să prindem micul dejun măcar de la ora 10:00, căci la 10:30 se dădea închiderea, iar perspectivele pentru stomac în Rammdan sunt sumbre până și în Dubai.

La micul dejun am dat-o pe reluare, încercând să identific mintal, cauza stării de adâncă mahmureală, oboseală și diaree la care ajunsesem amândouă. Ne-am întors la hotel undeva după ora trei, sau poate era deja patru, dar cine stă să mai numere? Aveam mintea buimacă, de la amețeala ce m-a cuprins când am urcat în taxi, undeva prin JBR, Jumeirah Beach Residence, pentru cei care nu le au cu Dubaiul. Ieșisem din Hilton, asta îmi aminteam cu siguranță pentru că, colega-mea, amețită bine și cu mâna în părul meu, de care mă trăgea cu plăcere, a întrebat indianul la ce hotel suntem. El îi spune că no, mean no, în timp ce ea îmi viola în continuare părul. I-am cam dat pace, cunoscând agresiunea slavelor la băutură și evaluându-mi corect starea destul de precară, cu care abia reușeam să mă țin bine pe tocurile dureroase din picioare. Fuseserăm pe terasa unui pub, cu vedere spre Jumeirach Beach, unde am prestat un somn relativ adânc de vreo oră, în voie și deranjată parțial de muzica îngrozitor de tare.  Am dormit ca și o adevărată Seherezada, în pub-ul pe stil europeano-american, unde se serveau băuturi localo-indiene, gen tiki-packa-tuka-buku (cam așa am reținut eu numele cocktailului ce dădea gata și un elefant). Localul, pe jumătate gol, avea muzica dată la maxim, personal foarte serviabil și clienți europeni, vestici și estice. Ajunsesem acolo ruptă de obosită, flămândă și cu o sete aprigă în gât, așa că am băgat două pahare de suc de mango, 3 creveți și am dat-o pe nani-nani, bucuroasă că mi-am scos sandalele din picioare. Eram deja sănătos altoite, mai ales eu, de la burbonul băut înainte și amestecat în mod incorect cu vinul alb, că practic ne îndrăgostisem de sticla de plastic în care păstram licoare magică și din care mai trăgeam câte o dușcă, pe ascuns, printre aleile luxoase ale Dubai-ului, ca niște veritabili oameni ai străzii cu pretenții. Refuzasem să aruncăm comoara, mai ales eu, ofticate în amorul propriu, la intrarea într-un club de fițe, când ne-au găsit cu sticla in geantă la colega. Nu am putut să o terminăm pe loc, că ne-ar fi lăsat late, și pe noi și pe indian, așa că am luat-o spre un alt local, unde tiki-packa-tuka-buku ne-a pus capac, mai ales colegei, că eu am intrat în somn de recuperare. Posed eu talentul acesta de a adormi oriunde, când sunt obosită, de la o motocicletă, până la un bar cu muzica dată la maxim sau un scaun de birou. Un talent foarte util, căci după ce mă trezesc reiau distracția de unde am lăsat-o, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Începusem seara cu stil, eu îmbrăcată în Seherezada, ținută exersată deja in Kuwait, iar colega în poloneză elegantă, la un Siddharta Lounge by Buddha Bar, unde ne-a invitat o potențială clientă ca să ne impresioneze. A mai chemat și un pakistanez stilat și plin de aere, ceva CEO la ei la o firmă, care face naveta între Dubai, Kuwait, Jeddah și New York, ca să ne povestească despre cum lucrează el cu Vogue USA și New York Post. Și aproape că i-a mers, pentru că noi eram foarte pozitive, mai ales după ce băgasem burbon la bord pe stomacul gol în hotel, licoare magică pe care am și luat-o cu noi în sticlă de apă, că doar trebuie să fie omul pregătit de Ramadan in Dubai, iar apoi am împărțit vinul alb cu ea, dacă nu ne-ar fi comandat șmecherește mâncarea, cât să ne ajungă la fiecare pe-o măsea. Adică e scump sushi peste tot și cu siguranță în Dubai, dar repezeala cu care a comandat pentru patru persoane, mâncare cât pentru doi, ne-a cam băgat la bănuieli despre veridicitatea poveștilor și promisiunilor prezentate. Alcool a fost din plin, pentru că pakistanezul stilat, ca un adevărat musulman ce se ține, și-a comandat sticla proprie de vin roșu, căci albul era prea dulce pentru el. Ca să fie seara completă, ne-au vizitat și două modele, un băiat și o fată frumușei, care au schimbat țigările celor de la masă cu Davidoff, într-un joc din ăsta promoțional prin localurile de lux. După ce am terminat cina, mai repede decât anticipam și nemâncate, la îndemnurile colegei bine motivate ”hai, că aici nici o apă nu ne permitem”, l-am așteptat pe o bancă din apropiere, pe amicul nostru indian, cu gustările din dotare: țigări și burbon. Ne-am afumat bine, și la plămâni și la stomac, într-un cerc vicios de amețeală. Nu știu ce aveau țigările alea în ele, dar eram deja bine afumate când ne-a ridicat indianul de pe bancă.

Bologna intr-o zi de duminica

Stau într-o rochie Motivi pe Via S’Isaia, de un albastru intens. Sunt in Bologna, așteptând un taxi, în timp ce rochia îmi flutură în vânt de la curentul de aer. M-am împachetat cu greu, după trei zile de munca intensa, prea puțin somn și un pic prea mult alcool cu antibiotice. În prima fază am avut un antibiotic puternic, cu care mi-a comunicat doctorul să nu beau, așa că am băut mai puțin. Cu al doilea, mi-a zis că pot bea vreo două pahare de vin, așa că am băut mai mult.

Azi am dormit fără ceas, trezindu-mă la 9:10. Am făcut un duș scurt și am mâncat un dejun italian la Alberta, cu brânză, șunca și ștrudel. I-am spus la revedere Albertei, îmbrățișându-ne călduros la plecare.

Aștept taxiul de ceva timp așa că, îmi preocup atenția cu zarva de peste drum. În jurul unei biserici improvizate s-au adunat oameni, posibil ortodoxi după obiectele de ceremonie, dar mai degrabă nu ruși, căci le lipsește crucea dubla. După chip și port par români, in mare majoritate femei cu cârpe pe cap, bărbați mai in vârsta și modești și două grupuri de copii gălăgioși.

E duminică. Eu aștept un taxi ca să merg la următoare zi de munca, ei se socializează religios în ziua lor liberă. Alberta iese să ia o saltea pe care o lăsase pe trotuar peste noapte, cu femeia ei de casă, o moldoveancă de dincolo de Prut, ce se temea să-mi vorbească românește. Ea revine, le face o poză celor de peste drum și intră repede înapoi. Mi-se confirmă că sunt româno-moldoveni, când o femeie mai în vârstă se desprinde din grupul lor cu un telefon în mână. O aud turuind reproșuri prin aparat, probabil pentru cei rămași acasă, într-o moldovenească grea. Îmi amintește de primu meu an în străinătate, când mă sunau părinții în fiecare duminică, ca un semn de aparținere, la ei și la cultura duminicilor libere de muncă.

Sosește taxiul, mă urc și într-o italiană combinată îi dau domnului adresa. El mă întrebă de unde sunt și urmează în mine un blocaj. Îl rezolv răspunzându-i că sunt româncă, dar contrastul cu oamenii e peste drum mă face să realizez că, am nevoie să mai adaug ceva.

Dubai

Dubai poate fi pământul făgăduinței pentru emigranții din țările musulmane dornici de o viață mai libertină, liniștită și petrecăreață. Este locul în care se câștiga bine, se trăiește lejer și se pot strânge bani la ciorap. Emiratele sunt pentru localnici raiul pe pământ, în care ei joacă rol de stăpâni pur sânge, iar restul le servesc nevoile și interesele. Este țara în care frustrările pot fi estompate cu bani, prin religie și cutume părtinitoare. La o primă privire viața în Dubai pare frumoasă, relaxantă și multi-culturală. Mâncarea se găsește din plin, este bună și nu neapărat scumpă, apartamentele sunt încăpătoare, clima este suportabilă și completată cu aerul condiționat de peste tot, inclusiv din stațiile de autobuz, nu se fura, nu se cerșește, iar conciergii sunt acolo pentru a-ți satisface toate capriciile. În Dubai viața se învârte în jurul structurii sociale, cu localnicii în prim plan și străinii în al doilea, structurați la rândul lor după culoarea pielii și țara de origine. Paradisul exotic este în realitate o scară socială, dictată de origine și bani. În timp ce pentru localnicii situația este simplă, bărbații refulându-și frustrările cu ajutorul religiei ce-i face stăpâni de cămile și femei, care la rândul lor și-le refulează cheltuind banii bărbaților pe obiecte inutile, de preferință genți și pantofi, că restul nu-i la vedere, la străini situația este mai complicată. Străinii sunt împărțiți pe caste de culoare, cu albii americani și australieni în top, urmați de albii europeni, gălbuii asiatici, bronzații indieni și pakistanezi, iar la final negrii. În funcție de țara de origine și culoarea pașaportului se stabilesc și salariile, veniturile fiind structurate nu în funcție de ceea ce poți să faci, ci de locul de unde ești.

La o a doua privire, Dubai este în fapt un bordel intențional ce funcționează pe baza unui sistem de castă. Proporția de 3:1 dintre bărbați și femei, face ca servicii sexuale să fie la mare căutare, scumpe, foarte apreciate și intens practicate mai ales de est europence, rusoaice, românce sau poloneze, blonde, înalte și zvelte, îmbrăcate foarte sumar și bine asortate cu LV, Channel, Prada sau Armani. Dubai este locul in care se menține teoretic o politică stricta fata de moravurile îndoielnice, sexul și drogurile fiind interzise, iar alcoolul este vândut scump și doar în unele localuri. În realitate se bea de se stinge, dar se cumpăra de la surse secrete, se trage pe nas la greu, dar pe ascuns, iar prostituatele sunt întotdeauna o prezență activă în hoteluri, mai ales la 4:00 dimineața. În Dubai se face totul, doar cu perdea.

Când este nevoie de suport adițional

lefteris-kallergis-QsmdVT5pTMw-unsplash

Photo by Lefteris kallergis on Unsplash

L-am cunoscut la o ieșire cu fetele, el însoțindu-ne pe post de amic al uneia dintre ele. La prima întâlnire mi-a spus că are acasă o prietenă de care-i nemulțumit, la a doua nu a pomenit nimic de ea, iar la a treia m-a informat că o evacuează. La prima întâlnire am băut un cocktail, la a doua am băut două, iar la a treia am băut trei Aperol Spritz.

Gagiul este simpatic pozând în domn desăvârșit, îmi deschide frumos ușa de la mașină înainte să-mi urc tocurile roșii în ea, plătește tot fără fâș sau zgârcenie, de la consumația de la restaurant până la gloanțele mele de la poligon. Îmi ia de fiecare dată haina și mi-o oferă, ajutându-mă la înfofolitul tipic pentru iernile poloneze, iar ca să-mi facă pe plac merge și cu tramvaiul.

Și eu sunt simpatică foc, rezistând eroic întâlnirilor cu el și amețindu-mă preventiv, numai cu gândul la următorul pahar. De la începutul întrevederii mă străduiesc din plin să lucrez la rezolvarea dilemei principale, de unde să iau următoarea gură de alcool, pentru că trează nu suport prea bine nici soarele, nici plaja, nici marea, nici plimbările în frig sau căldura, dar mai ales apropierea fizică de el. Înainte de ultima întâlnire mi-a trecut prin minte să beau ceva înainte de a ieși pe ușa casei, căci era după micul dejun și aproape trecut de ora 11:00

După fiecare întâlnire cu el mă întorceam acasă ca să cad ruptă de obosită în pat. Dormeam cam patru ore, după care mă trezeam cu o sete nervoasă de apă, iar dimineața în loc de durerea de cap specifică mahmurelii,  aveam un sentiment straniu ca ceva nu se potrivește, iar eu mă aflu în filmul greșit.