Nu mi-e rușine să fiu Căpșunăriță! Și nu pentru că nu culeg căpșuni, ci pentru că nu mi-e rușine de muncă. Interesant cum munca a devenit de ceva vreme o rușine pentru unii români, dar asta-i o altă discuție.
Când am pornit aventura mea internațională într-un autobuz cu zilieri direcția Spania, nu exista nici o diferență între mine, care mergeam la cules de educație și alte tinere la fel de naive și speriate, ce mergeau la cules de căpșuni. Ba, le-am luat și eu calea la munca de jos, lucrând la cantina universității, unde spălam vase alături de studenții săraci, pentru că sistemul educațional din România avea grijă să-și trimită copii cu burse incomplete în străinătate. Așa că, studenții sau cadrele didactice, românii ce nu beneficiau de susținere financiară, își completau bursa cu munci studențești în aventura lor educațională.
Odată cu redenumirea blogului, am decis să-mi revizuiesc și scrierile anterioare, corectând, modificând, adăugând și completând articolele pe care le-am publicat de la început. Erau greu de citit fără diacritice, pline de greșeli gramaticele și scrise brut, cu expresiile unei limbi neexersate. Recitindu-le, mi-am dat seama cât de mult m-am schimbat în acești trei ani de când scriu pe acest blog, atât ca stil de scris (mai am mult de schimbat aici), cât și ca mod de gândire.
La final mă recomand pe Facebook. Puteți să dați un like paginii create pentru acest blog și să mă urmări acolo, unde republic aventurile mele de la începuturi, revizuite și câteodată mai detaliate.