Etichetă: femei

Barbatii in varsta vs gagicile tinere

~ Căpşunăriţa ~ 29 comentarii

De la o vreme încoace tot apare prin comentarii de pe aici mitul ăla, despre gagici mai tinere, pentru care bărbații optează, ca și cum ar opta pentru Cola în loc de Pepsi. ”Ia una mai tânără”, e amenințarea supremă la auzul căreia, oricărei muieri nemăritate de 30+ ar trebui în mod serios să i-se înmoaie picioare, iar gândurile să-i zboare la primul pod de pe care ar putea să se arunce cu brio. Sunt bărbați care pun eticheta de expirată unei femei înainte să o vadă măcar, să o cunoască, să-i vorbească sau să o evalueze, doar pentru că-i află vârsta. Alta, mai tânără decretează vocea amenințătoare, cu aia te va înlocui, de nici nu știi ce te-a lovit. După 30 ești expirată, iar la 40 babetă de-a binelea și doar singurătatea îți mai rămâne.

Și cumva, în mod ”ciudat” diferența mare de vârstă dintre parteneri nu este o regulă, ci mai degrabă o excepție, ce-i drept mult mai des întâlnită pe modulul el mai în vârstă decât ea, vs. ea mai în vârstă decât el.

Probabil o fi ceva în neregulă cu bărbații, de nu aleg toți și fiecare, să se conformeze acestor așteptări, nu știu, să se pronunțe ei. Din ce zicea un bărbat, a cărui carte am citit-o recent, este vorba de validare. Bărbații ajunși la o anumită vârstă, încearcă să se valideze cu o gagică mai tânără, în același fel în care se validează când cumpără o mașină decapotabilă sau sportivă.

Dar cum sunt femeie, am să vă povestesc cum arată treaba din perspectiva mea, cu bărbații mai în vârstă.

Prin liceu li-se zicea babalâci. Erau categoria aia de adulți pe la 30+, singuri și cu ocupații dubioase, ce frecventau barurile pentru adolescenți. Se împrieteneau cu băieți de vârsta mea mai teribiliști și cu note reduse la purtare, și se dădeau la liceenele ce mergeau prin baruri, când fugeau de la ore, ca să mai tragă o țigară și să bea o cola. Se băgau pe felie rapid, pentru că știau ce caută, cu abureli filosofice, pe care nu le auzeai de la nătângii tăi de colegi de bancă. Îți spuneau că ești frumoasă pentru că, cuvintele astea puteau ieși pe gura lor fără să-i ardă, dar nu ar fi ieșit niciodată pe gura colegului tău din clasa vecină, care venea în toate pauzele să stea cu tine de vorbă pe geamul coridorului. Erau babalâcii. Și orice gagică tânără, frumoasă și ne-fomistă, nu se ardea cu ei, pentru că nu erau în nici un fel atrăgători și oricât s-ar fi străduit, nu ar fi putut crea chimia naivă pe care o aveai cu un băiat de vârstă similar, ce era cam prostuț, fără maniere, dar de mintea ta.

Prin facultate le ziceam moșulici. Erau categoria aia de bărbați trecuți de 40 de ani, cu aspect matur și bani în portmoneu, ce frecventau pe la intelectualele aspirante, care de obicei nu își prea terminau studiile, alegând opțiuni alternative de profesat, care cel puțin pe termen scurt, se prezentau ca mai bănoase sau pline de potențial. Era o alegere conștientă și bine calculată. Rar, într-adevăr existau și cazuri sentimentale, în care se întâmpla să se îndrăgostească și gagica de pretendent. Foarte, foarte rar, pentru că, orice gagică pe care o ducea capu și avea ceva fundament moral de acasă, prefera să meargă singură pe drumul ăla prăfuit spre succes, în loc să ia autostrada spre a deveni doamnă pe actele și pe banii altuia. Și normal că, prefera să-și bage pula în ea unul de vârsta ei. Cunosc femei care s-au îndrăgostit de bărbați mai in vârstă, dar asta nu e regula, e excepția.

Pe la 30+, după puțin mai multă experință de viață, mai multă muncă, mai mulți bani, mai multe provocări și câțiva ani nedormiți, li-se spune bărbați bine. Sunt bărbații a căror vârstă nu se mai citește în buletin, ci în aspect și mai ales în comportament. Când treci de 30, bărbații nu mai au vârstă, pentru că orice femeie poate să-și împartă viața foarte bine cu unul de 28 sau cu unul de 48. E doar o alegere ce ține de dorințe, perspective și forma pe care dorești să o îmbrace relația. Perspectiva devine larga, dar in anumite limite, cel puțin pentru mine. Încă găsesc că, un bărbat cu 20 de ani mai mare decât mine, este prea în vârstă pentru mine, tot așa cum găsesc că un băiat de  18-20 este prea tânăr la anii mei. Nu cred în vârstă, ca impediment al dragostei, dar nici nu cred că există pe toate gardurile gagici tinere si disponibile din dragoste la o relație cu un bărbat mult mai în vârstă decât ele – vorbim aici de 15-20 de ani. Personal, am avut dintotdeauna relații cu tipi mai tineri, însă sub o anumita vârsta, deja nu ii mai găsesc atractivi, uitându-ma la ei ca la niște copii.

Sexualitatea si societatea

~ Căpşunăriţa ~ 35 comentarii

Am fost crescută în pură tradiție populară, cu sexul încadrat ca și un cuvânt urât, o acțiune păcătoasă, o rușine pentru femei și un motiv de fală pentru bărbați. Din fragedă copilărie am avut problema de a mă raporta la sexualitate, ne pricepând pe deplin elementul rușinii față de organele sexuale, de intoleranță față de nevoie sexuale și de jenă fața de probleme sexuale. Ca și mic copil nu îmi puteam explica pe unde ies bebelușii din burtici, după ce am realizat că nu-i mai aduce barza. Despre ciclu am auzit pe stradă, de la alte fete, procesul fiindu-mi ulterior explicat de o prietenă cu vreo trei ani mai mare. Mi-a zis și maică-mea ceva, la două săptămâni după ce mi-a venit primul ciclul, mai mult retoric chestionându-mă dacă știu despre ce e vorba.

Citatele uzuale ale adolescenței mele au fost ”curvele se fut” si ”fetele cuminți se mărită virgine”.  Toată tinerețea mea nu am înțeles sexul și l-am evitat, deși în mod biologic mi l-am dorit, dar eram prea oripilată de frică si defăimarea socială, care mi-ar fi putut cădea pe cap, ca să încerc ceva mai mult decât niște frecări prin haine. Pentru că sexul era un lucru rău, un păcat, o rușine, ceva ce numai fetele de joasă speță fac, alea care vor rămâne singure și pe care nu le vrea nimeni până la urmă, că toți bărbații adevărați vor să-și bage pula cat mai mult în toate găurile, dar se însoară exclusiv cu virgine. Știu poezia asta pe de rost, iar atunci când am decis să mă fut prima dată mi-am dat seama instantaneu că, am renunțat la posibilitatea de a mă mărita virgină, cel puțin fizic.

O chestie relativ înțeleptă am auzit-o despre sex la școală, de la diriginta din liceu, care ne-a făcut educație sexuală cu un singur mesaj și anume că, ar fi bine să ne futem după ce împlinim 18 ani. Atât, că în rest, Dumnezeu cu mila, și fiecare după posibilitățile pe care i-le auzeau urechile sau i-le dezvolta imaginația. Eram atât de constipată în privința sexualității, că nici nu mi-a venit să cred că o colegă de clasă a rămas însărcinată în clasa a 12-a, eu fiind absolut convinsă că-i virgina și atât de naivă încât să cred in clasa a 9-a povestea cu pișatul după sex, pe care din fericire nu am practica-o ca măsură contraceptivă.

Am început să învăț mai multe despre sex la facultate, după ce am întrat într-o relație complexă, înțelegând cu ce se mănâncă această manifestare biologică, absolut normală, pentru care am fost creați, descoperindu-mă pe mine și renunțând la o parte din frigiditate. Abordarea de la oraș față de abordarea de orășel a fost diferită, atât la nivelul tinerilor, cât și la nivelul părinților, la oraș fiind clar că tipele se fut și nimeni nu-și mai punea întrebări existențiale despre măritișul dezvirginatelor. Nu era totuși bine să ți-se ducă faima că ești prea curtată, sau că îți înșeli prietenul, deși el nu vedea o mare scofală în a te înșela pe tine, că doar e bărbat, dar tu ca fată, nu prea poți să-i lași pe prea mulți, să-și bage pula în tine.

Apoi am schimbat țara, am schimbat relația, am schimbat nația și într-o zi obișnuită, ca oricare alta, m-am uitat în oglindă și mi-am dat seama că oi fi eu deșteaptă cu diplome, realizată social și financiar, dar sunt profund neîmplinita biologic, sexual.

M-am privit bine în ochi și mi-am dat seama că duc în spate toți bolovanii societăților apuse, bazate pe primitivism în relații, ce opreau femeile de la sex ca măsură contraceptivă, dezonorându-le valoarea colectivă (orășelul) sau subminându-le valoarea în cuplu (oraș). În mod natural era dificil pentru o mamă să-și crească singură progeniturile, mai ales dacă erau multe, de aceea era de nedorit să se fută aiurea si să rămână însărcinată. Apoi, femeia fiind in cuplu, era de la sine înțeles ca trebuia să fie fidelă, pentru că în felul acesta, bărbatul furnizor de lângă ea, știe că nu-și spetește statele degeaba pentru a perpetua genele vecinului. Sunt soluții sociale înțelepte și excelent de aplicat mulțimii needucate, oamenilor care nu gândesc, ci doar acționează și reacționează. Sunt perfecte pentru a conserva societatea, inhibând nevoile naturale prin porunci sociale și religioase, în felul acesta menținând pacea în comunitate. Tot datorita acestor valori, e normal ca teorii de genul ”sexul nu e important într-o relație, care se bazează pe valori mult mai mărețe”, să ne fie fluturate pe la urechi, chiar si in societățile cu un picior afara din primitivism, pentru că dacă s-ar trezi mâine toate cuplurile cu vreo 2-3 plozi și minimul pe economie să divorțeze, am avea o criză din aia severă, copii flămânzi și o dezordine generală. Cuplul trebuie conservat, cel puțin până societatea mai evoluează, și un părinte singur își poate permite să crească un copil.

Aceste valori, pe care le găsesc personal greșite și nedrepte la adresa femeilor, le recomand tuturor societăților primitive, pentru că știu că le sunt necesare, dar nu mi-aș permite niciodată nesimțirea să le flutur prin fața oameni educați, care gândesc și nu mai posedă prieteni imaginari. Cei din grupul educat ar trebui să se privească și ei singuri în oglindă, așa cum am făcut-o și eu și să vadă acolo exact în ce parte atârnă pentru ei balanța dintre: ordinea socială, propria gândire și alegerile pe care le fac în viață.

În tinerețe e normal să mergi cu turma, pentru că vei fi în siguranță, e și recomandat pentru supraviețuire și dezvoltarea unor abilități de bază, dar după o vârstă, când începi să vezi, începi să alegi și să dezlegi, trebuie să mai și gândești.

Și mai trebuie să te și apreciezi, să te respecți și să-ți oferi, păcatele pe care ți-le permiți.

https://www.youtube.com/watch?v=hVcEvbkaEA8

Femeile lovesc din nou

~ Căpşunăriţa ~ 61 comentarii

În departamentul alăturat au rămas la conducere două fete. Simpatice, frumușele, trecute de 30 și fără parteneri stabili. Au avut o misiune simplă și anume să-și angajeze două asistente. Au dat ofertele de muncă și au căutat vreo 2 luni, primind zeci de CV-uri. Și au angajat, două urâte. Ca să nu par subiectivă, i-am întrebat pe băieții din departament de la mine ce note le dau, pe o scală până la 10. Răspunsurile au fost: 1 și 2, 2 și 3. Prima e mică și grasă, iar doua înaltă și prea solidă.

Desigur că, le-au angajat pentru competențe lor profesionale, după intense teste de inteligență, dar nu pot să nu-mi abține să nu mă întreb, dacă nu a fost un plus consistent și faptul că sunt mai urâte decât ele? În mod ciudat și un coleg se întreba același lucru.

Ce știu din experiență, e că nu am fost niciodată angajată de femei, însă am avut parte de câteva interviuri pozitive cu gagici frumoase. Dar niciodată, nu am avut parte de interviuri pozitive cu femei urâte sau mediocre.

Femeile și Pasărea Vopsită

~ Căpşunăriţa ~ 16 comentarii

Sunt multe elemente în cartea lui Kosiński, care mi-au rămas în minte, dar cu siguranță uciderea Ludmilei, a avut pentru mine o conotație aparte. Pentru că, doar o femeie, poate înțelege cu adevărat ura altei femei, brutalitatea și forța ei de propagare. Ludmila este un personaj din cartea Pasărea Vopsită, o femeie nebună ce cutreieră pădurile, ademenind bărbații. Ea fute tot ce prinde, câteodată mânată de o dorință nebună pentru sex, iar fiecare bărbat însurat ce își bate cu succes nevasta, visează să se termine între picioarele ei. Povestea Ludmilei nu reflectă atât de puternic caracterul ei, marcat de un viol în adolescența timpurie, pe cât reflectă caracterul general al femeilor, ale nevestelor bătute de soți, umile, slabe și molcome în fața bărbatului, dar pline de ură, răzbunătoare și puternice față de alte femei, potențiale rivalele posesoare de bărbați ademeniți. Aceste femei slabe, firave și supuse ce se lasă bătute și violate de soți în tăcere, o jupoaie de vie pe Ludmila, în miezul zilei, pline de ură și frustrare. Și nu, nu pentru ea, ci pentru soții lor neglijenți, abuzivi și trădători.

Femeile sunt creaturi curioase, urmașe ale Evei, păcătoasa supremă, au fost pedepsite cu o lipsă de raționament grotească în privința bărbaților. Prietene la cataramă, vecine de nădejde și surori în suferință, ele devin neînfricate dușmance, rivale otrăvitoare și ucigașe fără de milă, când bărbatul, acest măr al discordiei delicios, este prins la mijloc. Cazul clasic de infidelitate în cuplu este cu prietena nevestei, care râvnește în tăcere la a poseda între picioare, tot ce are mai bun sora ei de suflet, vecina de scară sau amica, cu dinții mai albi, știindu-se printre femei că, un bărbat luat, e garanția calității.

Se spune că femeile se aranjează pentru bărbați, că se machiază și se împodobesc pentru a le atrage atenția, pentru a-i cuceri și a le intra în grații. Nimic mai fals, căci bărbații, creaturi primitive și oneste, sunt cel mai mult atrași de o femeie goală, naturală, eliberată de corvoada machiajului excesiv sau a hainelor de firmă. Femeile se împopoțonează pentru ele, pentru propria lor vanitate, într-o luptă acerba de rivalitate cu consoartele lor.

Femeile sunt stâlpii societății, temelia ordinii și orânduirii sociale, pe care nu o conduc și pe care nu și-o asumă în mod deschis, dar pe care o susțin printr-o complicitate tăcută, mânate de o gelozie acută pentru potențialele rivale. Ele nu sprijină alte femei din invidie, mai ales atunci când le lipsește bărbatul sau sunt nemulțumite de ceea ce el le oferă.

Kosiński ca orice scriitor sofisticat, alege să exploreze femeia în starea ei pură, sălbatică și dezinteresată de bărbat. O alege pe Ludmila, al cărui sistem de valori și raportare în relațiile umane a căpătat o nouă conotație după actul violului. Valorile și nevoile ei s-au alterat, mutându-și punctul de echilibru de la nevoia de a avea un bărbat la nevoia acută de sex, de plăcere fizică individuală. Femeia fără de bărbat e un radical mult prea liber, mult prea periculos, de unde și nevoia dominantă a consoartelor de a o anihila.

Fifty Shades de prostie

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

In weekend m-am uitat si eu la Fifty Shades (darker si freed, cica), ca sa ma educ  in treburile muieresti, iar in timp ce il urmaream am mai tras si un gatit, deci dama perfecta.

Tin minte ca, atunci cand au aparut filmele astea, era plin Facebooku de evenimente cu gagici, ce se adunau sa-l vizioneze impreuna, ca mai apoi sa-si declare online satisfactia pentru experienta unica.

Printre salate, intriga lipsa a filmului, budinca de ciocolata, evenimente si actiuni in film care nu aveau nici o legatura intre ele sau cu logica, tarta cu prune si modul fast forward pe care l-am urmarit, am ramas cu cateva nedumeriri despre trilogia asta, care le lasa pe muieri ude si incremenite de placere.

Trecand peste faptul ca inca se bate in piua la greu pe iluzia tema Cenuseresei, in care tot ce viseaza un barbatul tanar, frumos si bogat, e sa-si imparta averea cu prima gagica frivola si saraca, care ii apare in cale, nu prea pricep eu, cum poti face un film despre sex si sado maso, dar fara supt de pula? Probabil o fi un nou trend printre barbatii tineri, care nutresc doar sa ofere cadouri, de preferinta iphone-uri roz, sa cumpere case si sa-si imprumute Audi-ul ala mistocar la gagici, dar fara sa le dea pula la un lins sanatos.

In rest filmul e foarte educativ pentru muieri. Afli din el ca, s-a inventat un nou tip de ruj, ala de-l poarta eroina principala, e roz-violet si pe viata, adica sta pe buze si cu gura inchisa si cu ea deschisa, si cand mananci, si cand te trezesti dimineata cu curu in sus in pat, si cand te bat rapitorii. Apoi esti invatata ca ar trebui sa te simti vinovata si de rahat, daca ai iesit la baute cu o amica fara permisiunea sotului, plecat in alt oras. Pai nu-o ok sa nu-i raspunzi la telefon, iar daca te-a sunat de 6 ori deja, poti fi sigura ca ai belit-o, mai ales cand are garda in curul tau si oricum stie ce faci.

Foarte educativ filmul: abuzul psihic e ok, ca doar nevestele trebuie sa ceara voie, pula nu se suge, machiajul ti-e permanent lipit de fata, iar tot ce vrea un barbat e sa-si imparta banii cu tine. Nici nu ma mira succesul la femei, lol!

Barbatii frumosi

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

Ii vezi pe strada, la magazin, in cluburi sau cafenele. Au o privire unica, o fata de fotomodel, tocmai coborat dintr-o revista. Sunt barbatii frumosi la fata, cu moaca perfect finisata si privirea in vant. Sunt frumoșii universal frumoși, care se ridică deasupra preferințelor individuale ale doamnelor, frumoșii universal acceptați de toate, adică tocmai aia frumoși rău de tot.

La început, te intrebi daca nu sunt gay, ca mai toate iluziile vandute femeilor, si aflii cu ușurare ca preferă pizda, visand mai departe cu ochii deschisi, să ți-o satisfaca tocmai pe a ta.

Ii doresti, clar, si dupa ce pui mâna pe ei, îi defilezi ca la paradă pe la toate amicele tale, ca să crapă ficatu in ele de ciuda, ca sunt rari, pretențioși și mereu indisponibili emoțional. Dar sunt frumosi, țuce-i mama, să-i țuce, de-ți vine să le mănânci pipota.

Și, după ce ai trecut de faza de euforie, si ai facut turul pe la toate neamurile cu ei de mână, începi sa le descoperi treptat defectele, adica alea care stateau acolo, fix in ochii tăi, dar pe care ne le puteai vedea, orbită de moaca lor frumoasă, de fotmodel, de revista, și de ce o mai fi.

Si defectele astea variau, ba unul o avea mică, ceea ce-i păcat mare), ba altul nu se spala pe dinti (și când pute gura, parcă frumusețea nu-i mai așa de palpabilă), ba celalalt duce în spate sechele de nesiguranța și comportament grave. Și, mai toti, la un loc, aveau un punct comun: stateau prost cu finanțele. Mă rog, se mai întâmplă, că nu toți tragem lozul la naștere să venim pe lume cu lingurița de aur deja fixată în gât, dar ne descurcăm ulterior, mai muncim, mai învățăm, mai un șmen ceva, mai o idee de facut bani. Doar că frumoșii, inzestrați cu un chip miraculos, nu au și darul asta, al banilor. Nu v-ați întrebat niciodată, de ce găsești mai repede frumoși în tranvai, decât la volanul unei mașini? Ca să nu mai zic de alea mișto, conduse în majoritate de burtoși, borâți. Și dacă, mai există și excepții, nu-i pentru că au ei bani, ci-i pentru că locuiesc la prietenă, și ca să-si mai alinte din frustrari au luat și ei o mașină scumpă în rate pe zece ani.

Cumva, toți frumoșii aștia, cu care am avut și eu de-a face, doar mi-am cules și eu câțiva pentru colecție, se declarau bucuroși și foarte bine pregătiți pentru a-și lua in cârcă rolul de întreținuți. Nu se dădea nici unul cu capul de piatră în a excela în rol de întreținător, ba dimpotrivă, îmi povesteau cum nu au ei nici o problema cu femeia muncitoare, în timp ce ei vor împinge cu brio căruciorul. și voiau și câte trei copii. Unul chiar a încercat să mă ademenească cu promisiuni, despre cum m-ar aștepta el parfumat, spălat si dornic, cu mâncare pusă pe masă, dăcă mă ofer să-i iau sub aripa financiaro-protectoare.

M-am uitat în oglindă, am zis că nu-s urâtă și nici încă babă, m-am uitat în cont, am zis că nu-s încă milionară, iar apoi m-am uitat în creier, tăind de pe listă frumusețea, ca și criteriu principal în alegerea unui bărbat.

Polonezele

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Una dintre cele mai dificile chestii cu care inca ma acomodez in Polonia sunt polonezele. Fiinte delicate, frumoase, aranjate, mereu orientate pe succesul personal, polonezele sunt niste perfide absolute. Prieteniile lor, intotdeuna false, sunt dictate cu o precizie absoluta de catre interes. Daca le stimulezi suficient interesul, le vei gasi roind in jurul tau, in rol de prietene, de amice, de confidente, umere calde pe care sa-ti pui capul si sa plangi la nevoie, sfatuitoare intelepte si mame inlocuitoare, vitrege in inima, dar atat de calduroase in aparenta.

Cum mine de obicei is cam pun pata, ca e misto si social interesant sa posezi o prietena straineza in dotare, care vorbeste limba ta, si pe care o poti sfatui de la inaltimea premaritei tale pozitii sociale, profesionale si interioare. Altele, cred ca vor sa imi fie prietene doar ca sa nu imi fie dusmane, ca sa ma indulceasca, iar eu sa le tolerez calitatea slaba a serviciilor pe care le livreaza. Ca o paranteaza pentru ele functioneaza relatiile un pic ca la romanace, prietene sau dusmane, neexistand neutralitatea pe care am intalnit-o atat de des la portugheze. Fereasca insa sfantu’, ala la care se roaga ele regulat duminicile, ca intr-un moment de slabiciune al tau, sa te arati mai puternica decat ele, mai buna la munca, mai iscusita in pat sau cu mai multi bani in cont. Atunci ai belit-o. Atunci se cade ca ele, imediat sa-ti corecteze comportamentul, dojenindu-te frumos si direct:

  • Si bine ca suferi, ca asa se intampla, daca umbii cu barbatul alteia. Gandeste-te la nevasta-sa, imi spuna ea, care si-a inselat sotul cu unul insurat ani la randul si astepta ca ala sa-si lase nevasta, dar in loc a mai facut un copil in casatorie. Am aplecat capul si i-am confirmat caa are dreptate.
  • La prima prezentare eu vreau sa fiu cu tine, ca sa vedem exact ce spui si cum, imi zice alta plina de inganfare si habarnista pe subiect, afona in engleza si fara fututu ala de doctorat, pe care eu totusi il am. Am facut mai multe prezentatii la viata mea decat tine, am vrut sa-i spun, dar mi-am muscat limba.
  • Si data viitoare, sa nu mai imi dai sfaturile tale despre cum sa schimb prezentatia de fata cu seful, imi arunca inveninata, dupa ce i-am sugerat o modificare la un slide. Am inghitit cacatul si mi-am prezentat scuzele, ca intre timp linsese oricum seful, iar daca nu o opream mai avea putin si trecea la o muie.

Da, cam asa e cu polonezele. Cat timp se simt deasupra e ok, te iubesc si te adora, pentru ca au ele in mintea lor un avantaj asupra ta. Iar tu esti amica aia, straineza de pe undeva, ce le da lor culoare. Doar ai grija, sa nu-si piarda superioritatea mentala, ca atunci jar mananci, nu de alta, dar ele nu ar accepta in veci ca o straineza sa le fie deasupra.

Si scriind randurile astea, am inteles, de ce mi s-au evaporat toate amicile poloneze casatorite dupa divort. E greau sa fii frumoasa uneori…

Sex în cur

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

tongue-394965_1920

Image by Bellezza87 from Pixabay

„Serios, chiar vreau să te ling în cur”, mi-a zis el cu pasiune și crez.

Say what??? am reacționat eu instinctiv.

De când am revenit în lumea bună sexului după 10 ani de castitate forțată de căsătorie, multe lucruri s-au schimbat în discuții, decizii, dorințe și mai ales practici. Una dintre schimbările majore pe care am simțit-o, cu preponderență la partenerii mai tineri, este fascinația curului. Și aici nu mă refer doar la sex anal, pe care l-am încercat și eu în prima tinerețe de câteva ori și fără prea multă convingere ori plăcere, cu la fetișul pentru cur, atingeri și lins. Spre mare mea surprindere și împotriva dorinței, chiar am beneficiat de astfel de servicii, primind atingeri nedorite și câteva limbi în fund de la vreo doi parteneri. Nu i-am refuzat dacă tot erau în acțiune, consolându-mă cu gândul că dacă lor le face placere, să le fie de bine. S-ar putea ca ei să fi crezut că-mi îndeplinesc mie vreo fantezie, dar nu era cazul. Nu mă dau pe spate după sexul în cur și nici nu am puncte erogene pe acolo, așa că trendurile nu mi-se aplică.

Am întâlnit însă gagici, care lăudau miracolul sexului anal și se jurau pe orgasm cu tărie că de când l-au încercat, sexul normal nu le mai provoacă orgasme. Din tabu, sexul anal a devenit noul it,  seducând mințile tinerilor masculi ce vor să satisfacă femeia cu orice preț și în orice loc.

Cât despre preferințele bărbaților pentru sex anal,  mi-se plângea în urmă cu ceva ani o amică, pe atunci încă nedivorțată că soțul numai în cur vrea s-o fută, refuzându-i sexul normal. Luând în considerarea că se futeau zilnic, o compătimesc serios imaginându-mi starea de diaree pe care o simțea permanent. Ăsta da motiv de divorț.

Parfumuri de aroganta

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

21-swan-3C5ZfCLSGC4-unsplash

Photo by 21 swan on Unsplash

Mi-se spune des ca miros bine, de către colegi la serviciu, ori diverși domni sau domnișoare cu care împart patul, pe stradă, la întâlniri, ori în diverse situații – odată la recepția unui hotel, când îmi făcea recepționistul factura.

Da, știu că miros bine și îmi place, deși primul parfum adevărat l-am cumpărat la 22 de ani, după ce am plecat din România, căci până atunci nu mi-am permis. În România, deși aveam și bursă și salariu, nu m-a lăsat inima să dau 50 de euro pe un parfum, însă cum am trecut la spălatul de vase într-o cantină studențească din Portugalia, mi-am permis și parfumul.

Îmi place să miros bine și consider parfumul un element cheie la oameni. Pentru mine este o declarație de stil, un mod de viață și un răsfăț personal un parfum de calitate.

Mi s-a întâmplat de multe ori să întâlnesc cu bărbați frumoși, îmbrăcați destul de bine, atletici, îngrijiți și pe care îi ducea capul, dar care nu aveau un parfum de calitate. Mi-am dat seama pe loc că erau modești financiar, din clasa de mijloc spre jos, cu aspirații în formare, puțin ambițioși și delicat prea leneși ca să își dorească mai mult. Realizam atunci că, eu voi fi catalogată de ei ca prea arogantă și numai bună de futut cu multă străduință, zâmbetul pe buze și ura inferiorității în suflet. Nu de alta, dar cu parfumul vine și un stil de viață, iar un bărbat care nu se simte la nivel, te fute la greu cu o ură bolnavă de complexe.

Desigur, totul se educă, căci și eu am fost crescută modest, însă pentru un stil de viață diferit trebuie să ai o anumită predispoziție și mai ales capacitatea de-a învață repede și de a evolua permanent.

Unui fost iubit, ce se încadra în criteriile de mai sus, i-am dăruit de Crăciun un parfum scump, ales împreună, pentru că-i lipsea mirosul potrivit. Ne-am despărțit la ceva timp după ce a primit parfumul, iar doi ani mai târziu, când eram întâmplator la el acasă, am observat că încă mai avea jumătate din sticlă.

Când ambițiile sunt formate, vechile obiceiuri mor greu, mai ales stilul de a te parfuma cu economie.

Cum mi-a plătit singură cafeaua la a treia întalnire, din portofelul individului

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

drew-coffman-Dt9kdskj6ek-unsplash

Photo by Drew Coffman on Unsplash

În Polonia era în urmă cu câțiva ani o lege ce le dădea dreptul fericiților funcționari publici din instituțiile cu risc la locul de muncă, să se poată pensiona după 15 ani de activitate. Lista includea poliția, armata, pompierii și încă, câteva categorii de funcționar, beneficiile extinzându-se atât pentru muncitorii în acțiune, ce teoretic puteau încasa vreun glonț pe undeva, cât și pentru colegii lor, ce-și frecau curul de scaunul de la birou zilnic. Între timp a venit criza și s-au tăiat beneficiile acestea frumoase, dar  pensionarii au rămas cu lozul norocos.

La a treia întâlnire de pe Tinder am dat peste un astfel de pensionar. Din poze, nu părea pe gustul meu, dar cum îmi trebuia și material proaspăt pentru blog, m-am gândit că mă pot jertfi de un ceai cu lapte de dragul artei. Subiectul meu de interes avea 42 de ani, trei copii din două căsătorii, fiind nefericit divorțat recent, deci candidatul perfect. Dar, cum nu sunt eu cea care sa dea prima cu piatra, m-am abținut să judec omul după realizările amoroase și l-am chestionat în legătură cu alte sfere de viața lui. Filosof, mi-a explicat că reușise performanta de a nu face nimic esențial până la vârsta curentă, în afară de faptul că era pensionar pe taxele mele, lucrând 10 ani în ceva birou al armatei și beneficiind de ceva calcule sofisticate ale funcționarilor, care vor să se care mai repede în pensie. Nici vorbă de luptă pentru patria mumă, îndemânare în folosirea armei sau vreun apetit pentru pericole. Nici măcar de fițe, ca să pară și el mai bărbat sau ceva. L-am întrebat exact chestia asta, în speranța mea naivă că a fost măcar rănit ușor în poligon. Și cum trăia el frumos din pensie, am fost curioasă să aflu cu ce se ocupă, adică ce face, în afară de a sta întins pe plajă toată ziua, lângă un cort, căci pe la concerte mi-am dat seama că umblă, după brățara din șnur pe care o purta mândru la mână, cu intrarea de o zi la Opener. La curiozitățile mele, gagiul viguros a dat-o pe lamentări despre femei, în general, și despre cele din viața lui în particular, pe care el le-a iubit cu patimă, dar care nu au știut, și nu au vrut, să-l susțină în visurile lui erotice de artist, poate pictor, poate sculptor, carieră indecisă cum ar veni. Mi-a povestit că, chiar și-a cumpărat odată acuarele, dar l-a certat nevasta că risipește banii pe prostii, demoralizându-l și inhibându-l, de nu a mai apucat să picteze nimic. Și cine știe, s-a întrebat el retoric, poate chiar ar fi avut talent? Doar că, nu a verificat chestia asta, deocamdată. Desigur, ca orice visător măreț, m-a informat că își dorește să călătorească prin lume, i-ar place Georgia (pe care i-am recomandat-o cu căldură) sau poate Balcanii (da, și acolo e frumos, i-am confirmat) și de ce nu România (bingo). Am auzit repede dar-ul, cu niciodată, urmat de ocazia, șansa și curajul. Sârguința, am vrut să-i spun, ca fiind opus la lene, dar mi-a fost jenă.

Că el este tragic e jumătate din sărăcie (zice o expresie poloneză), dar mai tragice sunt gagicile care se încurcă, cu un astfel de exemplar. Gagici care, după spusele lui, sfârșesc întotdeauna părăsite de el, bărbatul echilibrat, pentru că sunt extrem de geloase și posesive, iar el nu le poate face față. Mai să-l cred, când mi-am amintit subit că o colegă de muncă imaginară trebuie să mă viziteze chiar acum acasă, așa că, dacă nu te superi, trebuie sa plec urgent, i-am comunicat. M-a condus până la bicicleta parcată în fața centrului comercial în care ne-am întâlnit, m-am urcat pe ea bucuroasă și dusă am fost. Am pedalat vreo 400 de metrii, căci i-am dat întâlnire lângă casă, de lene.