Relația cu fostul amant, mi-a amintit tot mai mult de o relație similara, trăita la un alt nivel, undeva prin liceu. Am cunoscut atunci un băiat, care m-a fascinat. Era polițist, deci am fost imediat prinsa la corazon, de brunetul brunet, nu neapărat frumos, ci mai degrabă atrăgător, având acel ceva, un magnet, ascuns sub o forța masculina interioara, mai mult indusa, decât reala. Am căzut din prima, după câteva cuvinte, fără sa ma gândesc prea bine la faptul ca tipul era in ceva relație, si ca, de fapt își cauta o nevasta, care sa-l îngrijească, sa-i gătească, calce, spele, sa-i facă ceva copii si alte treburi din astea, muierești, prin definiție.

Era si el fascinat de mine. Simțeam amândoi chimia irezistibila, ce plutea in aer de fiecare data când ne întâlneam. Era ca un drog, hrănit de o privire, de un gest sau o atingere, iar daca apucam si sa schimbam câteva cuvinte, momentul era suprem. In momentele rare si foarte apăsătoare petrecute împreuna, timpul se dilata, nu mai avea nici început si nici sfârșit, subiectele erau inepuizabile si inimile băteau cu o putere supranaturala. Orice logica sau orânduire era fără sens, pentru ca forța dopaminei ne hrănea mințile. Ne întâlneam rar, pentru ca drumurile noastre din realitate nu se încrucișau de fel. Eu îl duceam pe buze printre băncile din liceu, in timp ce-i scriam poezii neterminate, in care îmi declaram dragostea nemărginită si pentru fantasma iluzorie care era Doru. Apoi l-am dus o vreme prin băncile de facultate, in timp ce construiam si dezmembram relații normale, in care credeam si nu prea, cu alți bărbați fără de nume, când doar un nume îmi atingea inima.

In timp, umbra lui s-a estompat, odată cu evoluția mea. Ne-am mai întâlnit întâmplator, doar ca soarta sa ne confirme ca atracția încă exista si de multe ori când relațiile reale o luau pe panta descendenta, mi-au zburat gândurile înspre la el.

Nu, nu mi-a propus niciodată o relație adevărata, reala, palpabila, in care sa joc eu rolul nevestei, din simplul motiv ca nu mi s-ar fi potrivit si nici nu mi-am dorit eu vreodată asta. Nu as fi acceptat niciodată sa fiu o nevasta clasica, preocupata de treburi gospodărești, mândră de statutul meu si închizând ochii la relațiile lui extraconjugale, in timp ce ii cumpăram o cravata, care sa se asorteze cu rochia mea sau ii călcam cămășile mototolite de altele. Mai repede as fi înfipt un cuțit in bratele lui protectoare, daca as fi știut ca le încolăcește in jurul alteia, decât sa le accept in jurul meu, jucând un rol de fațadă si înlocuind-o de fapt pe mă-sa in viata lui.

Nu i-am propus niciodată nimic mai mult, decât seri înfierbântate si cuvinte sofisticate, pentru ca am știut ca viata lângă el e mult prea limitata pentru orizontul meu. Perspectiva de a fi nevasta polițistului din sat, de obicei învățătoare de profesie, mamă a cel puțin doi copii, cu mâncare pe foc zilnic si călcătorul in priza, e mult pra departe de viziunea mea despre viata si așteptările pe care le am de la mine.

Epilog

Într-una din vizitele mele prin România, am m-am întâlnit întâmplator cu părintii unei foste prietene apropiate din liceu, care știau desigur despre amorul meu cu polițistul din comuna alăturată.  Si, ca nici o legătură cu subiectul abordat, in vreme ce ma lăudau cat sunt de neschimbata, remarca mama amicei, din senin, mirata cat de tanata si frumoasa arat in comparație cu Doru, știi tu, polițistul, de care erai tu îndrăgostita lulea in liceu. Mi-a mai spus că,  acest fost el, s-a îngrășat, a îmbătrânit, dar încă mai umblă cu amante.