Sâmbătă seara în Polonia

 

Contemplez la viața mea de pe un șezlong, într-o seară călduță de vară poloneză, privind un lac frumos și liniștit din Mazury. La restaurantul din spatele șezlongului se aud cântece de nuntă poloneze, ducându-mă cu gândul la fiică-mea, care-i în Varșovia la nunta unui verișor. Dacă nu aș fi ales calea divorțului în urmă cu câțiva ani, aș fi fost și eu acolo, schimbând a doua rochie și dansând pe ritmurile respective cu taică-său și familia lui extinsă. În schimb ascult muzica unei alte nunți, îmbrăcată sportiv, de pe șezlong, în timp ce-mi trec mâna prin părul umed de la apa din lac. Tocmai am făcut prima mea scufundare. A fost frumos, ușor stresant, cam frig pe alocuri, dar m-am descurcat bine și mi-a plăcut. În locul meniurilor pompoase am să mănânc probabil un șnițel cu cartofi, apoi voi servi o bere și nu cocktailuri cu multe procente, iar în locul camerei de hotel, voi merge la culcare în noaptea asta într-un cort :).

Mateusz

L-am cunoscut pe Mateusz în urmă cu muți ani, la petrecerea unei amice, pe atunci studentă la drept. Era un baiat frumos, elegant, brunet, cu stil,  îmbrăcat in alb și singur. Am fost între noi o scânteie din prima clipă. E scânteia aia care se aprinde când știi că ai cunoscut pe cineva pe care îl vrei în viața ta. Când am făcut cunoștință, ne-am dat seama ca hainele ni-se asortau, eu fiind îmbrăcată în alb și negru. Ne-am revăzut câteva luni mai apoi, când eu eram deja logodită, la o ieșire cu amici comuni, unde eu nu m-am simțit chiar în largul meu. M-a condus acasă și mi-a dat un pupic pe obraz, ca să ne revedem câteva luni mai târziu, la nunta unor prieteni comuni. M-a invitat la dans pe o melodie poloneza alertă și foarte romantică, luându-mă de mână de lângă logodnicul meu. Doar că, în loc să se danseze, pe melodie aduseseră tortul miresei. Am ascultat mai bine jumătate din melodie cu mâinile unite, până când pe mine m-a apucat o ciudată jenă, și temătoare că, cineva ne va vedea stând acolo cu mâinile unite, i-am dat drumul la mână.

Apoi a venit nunta mea și înainte cu două săptămâni de nuntă am avut petrecerea burlăcițelor, la care nașa mea a invitat o ghicitoare, vecină de-a ei. Și, după ce ne-a povestit ghicitoarea câte în lună și stele despre viața ei, mi-a cerut mâna la inspecție. Bine pilită și foarte veselă, mi-am scos mănușa și i-am întins palma stângă. A rămas surprinsă că, nu aveam nici o întrebare și din tot ceea ce mi-a zis, îmi amintesc doar că mi-a citit în palmă era iubirea pentru un bărbat leu, iar eu am dar ochii peste cap și-am informat-o contrariată, că mă mărit cu un scorpion.

 Mateusz e leu.

Ne-am revăzut ultima dată la un an după căsătoria mea, când m-am dus la el acasă să mă consult în legătură cu un posibil divorț, el tocmai devenind avocat. Locuiam la doar trei km unul de altul, eu în zona cu case pentru proaspeții căsătoriți, el într-un apartament pentru cavalerii încă singuri. M-a așteptat cu căpșuni și ciocolată, și mi-a prezentat fiecare cameră din apartamentul lui. Eu era pe vremea aia, adică în urmă cu zece ani, o mare fraieră, mult mai naivă decât acum și cu un soț psihopat și bolnav de control, așa că am plecat de la acolo cu multe informații folositoare, dar pe care aveam să le folosesc abia peste vreo opt ani, când în sfârșit am crescut și am început să știu ce vreau.

Mi-am amintit de Mateusz ieri căutând o firmă de avocatură. E la fel de frumos, elegant, brunet și cu stil.

Nunta din mai

Photo by Zoriana Stakhniv on Unsplash

17 mai

În urmă cu zece ani eram mireasă într-o rochie de culoare șampanie, cu broderii albe, ținând în mână un buchet de trandafiri și lăcrimioare. Zece ani mai târziu, în mașină aud un cântec și mă gândesc la el, nu fostul soț, si nici amantul cu care l-am înșelat, ci la următoarea mare dragoste, care a venit la pachet cu câteva kg de dopamina, administrate regulat și cu atenție sporită.

A fost interesant să fiu mireasă, într-un amestec de iluzii împrumutate din folclorul popular, căci eu nu prea m-am văzut în acest rol niciodată, multe și mărunte așteptări ale celor din jur și o totală lipsă de romantism dintre noi, tânăra și frumoasa pereche. Îmi amintesc ca ne-am certat cu plânsete din partea mea (îmi intram deja în rol) în seara dinainte nuntii, căci la restaurant nu puseseră suficiente mese, pentru numărul de invitați. Cumva vina aceasta (ca și multe altele ulterior) a căzut pe mine, pentru ca nu mi-am dat eu seama, mai devreme de greșeala altora. În noaptea dinainte nuntii mi-a venit ciclul, dimineața am întârziat la coafor, la biserica am pronunțat greșit cuvântul „credincioasa”, în timpul petrecerii mi s-a rupt rochia, cusută mai apoi cu ață galbenă, iar după ce am dansat cu toți invitații și ne-am retras în cameră ca doi porumbei ne-am pus la somn. Căsătoria am continuat-o cam in același stil pompos în afară, unde totul strălucea artificial și jalnic interior, absent și steril. După nuntă am avut plăcerea de-a petrece una dintre cele mai puțin plăcute vacanțe din viața mea, în care dorințele mele boeme de tânără mireasă s-au ofilit sub cruda realitate a soarelui Turciei. A fost probabil cea mai lipsită de sex săptămână de miere din câte au existat vreodată.

Poate o fi de la mai, cică aduce ghinion la nunti, conform tradiției poloneze.

Domnișoara de onoare – după editare

Image by Markus Spiske from Pixabay

Am fost și domnișoară de onoare, și a fost foarte mișto.

Niciodată nu mi-au plăcut în mod deosebit nunțile, mai ales cele din România, ba chiar am avut oroare de ele. Nu doar că nu am fost o nuntașă activă, dar nici mireasă nu mi-a prea plăcut să fiu, deși am intrat în rol de doua ori, cu aceeași rochie și același mire, doar în țări diferite și cu alți nuntași.

Mi-am început ziua de domnișoară de onoare la două noaptea, când a aterizat avionul și nu aveam somn, de la dormitul nașpa pe scaunele fixe de la Wizzar. Ăștia sunt atât de țigani, încât în curând cred că or sa instaleze scaune rabatabile și or să inventeze zborurile în picioare, deși ca preț toate zborurile însumate au costat ușor mai puțin decât Lufthansa. Cum nu aveam melatonină și trebuia să dorm ca sa fiu fresh a doua zi, am băgat un păhărel de votcă ieftină, cam ce avea gazda mea pe acasă. A doua zi m-am trezit rupta de obosită, cu mușchii în pioneze, dar nu-i ca și când aș face prima dată un astfel de efort, ața că mi-am scos de la naftalină zâmbetul mare și fericit, am făcut un duș lung și m-am dus repejor la frizerița de cartier, unde aveam programare, ca să mp coafeze ca pe o domnișoară de onoare adevărată.

Găsesc frizerița, cu părul ușor nespălat, în fața frizeriei, duhănind cu spor alături de ceva colege de muncă, cărora nu le  venise încă clienții. Îi spun că am sosit la ora programată, iar ea mă trimite să o aștept  singură în salon până își termină țigara. Bănuiesc că are clienți cu duiumul, din moment ce își permite un astfel de sictir evident și pășesc spășită în salonul pustiu și întunecos. Îi explic scurt tipei, că vreau un simplu uscat, care să dea volum părului, fără tapat inutil, eventual dacă-mi poate face niște bucle din perie înspre exterior, ar fi excelent. Ea îmi zice că totul este clar și se pune pe treaba, săpunindu-mă bine și apoi prinzându-mi părul cu multe agrafe, încât să arate profesionist și că știe ce face. Și atât, căci după asta i-se rupe filmul și începe să mă usuce de rahat, electrizându-mi părul, ce mi-se lipește de față și de gât. Pe la jumătatea operațiunii, când văd că treaba merge la vale rău, nu mă mai pot abține și-i atrag frumos atenția, că merge în direcția greșită. Si bam, de aici i-se rupe firul total la gagica și începe să facă numai porcării. La început mi-a băgat placa în păr, încrețindu-l inutil, apoi mi-a pus ceva praf în creștet că-i dea volum, dar care l-a mai descrețit de fapt, apoi l-a spoit cu un fixativ cleios, în timp ce-mi repeta obsesiv că parul meu are strălucire. Am plecat de acolo după o ora, presată de timp, că eram la program de domnișoară de onoare (trimis în Excel de mireasa și nu prea citit de mine), lăsându-i 40 de lei nemeritați pentru o freza nașpa ce a început să mi-se strice cum am pus piciorul în afara salonului. Când am ajuns acasă m-am gândit să mi-l spăl și să mi-l usuc singură, dar nu aveam peria corectă la mine, așa că l-am prins într-o coada la spate și am plecat repede la hotel, unde ne aștepta mireasa ca să o îmbrăcăm. După câteva poze de grup în rochie de domnișoară de onoare am sunat la recepția hotelului și am aflat coordonatele celei mai apropiate frizerii din zonă și m-am dus repede la refacerea coafurii. Am găsit în fața ei două fete și un băiat, duhănind și ei ca turcii. Le-am zis pățania și ce caut, și cu chiu și vai, la insistentele mele cu ochii sclipitori, s-a urnit tipul, tot pe faza „mergeți înauntru, până termin eu țigara”. Din fericire, tipul știa ce trebuie să facă, așa că m-a spălat rapid și m-a uscat cum trebuie, putând să-mi exercit rolul de domnișoară bucuroasă.

Am găsit mireasa îmbrăcată când m-am întors de la coafor, am mai făcut câteva poze și am mers la biserică. Acolo m-a lovit mirarea la vederea numărul mic de nuntași prezenți. Uitasem că în România nu vine lumea la biserica, ci doar la băute și mâncate. Tot acolo ne-am confruntat și cu superstiții, miresele fiind determinate ca să nu se întâlnească în ziua nunții. Apoi a început petrecerea într-o sală frumoasă, curată, aranjată, pretențioasă, cu bar și cocktailuri, muzica excelenta și plină de cunoștințe și prieteni din adolescență. Mi-a plăcut să fiu domnișoară de onoare.

Belgianul

Mi-am petrecut ziua de după nuntă cu un belgian. Un fel de taur comunal internațional, care fute tot ce prinde, mândru de el și țanțoș, că-i liber ca pasarea cerului la 40 de ani și plin de texte fatale: „sunt singur”, „nu vreau copii”, „am multe gagici la dispoziție, la orice ora din zi și noapte”, „toate se îndrăgostesc de mine și eu le părăsesc”, „a trebuit s-o tau, că devenea prea serioasă treaba”, „ce-a mai lunga relație a mea a fost de doi ani, și aia doar una”, „fut bine și sunt sănătos, hai la mine la hotel”. După ce s-au cam încins spiritele cu insistențele lui, mi-a trântit textul suprem ”câștig 5 mii de euro pe lună”, crezând că mă dă pe spate și-mi scot chiloți la foc automat, cu ochii cât cepele, în timp ce în minte mi-se învârt zerourile de la salariul lui de IT-ist. L-am refuzat politicos toată seara, s-a ofticat cu brio, scoțând la suprafața toată mârlănia din el. Crezând că-mi arată cine-i șefu, în mintea lui, în loc de la revedere la spartul petrecerii, m-a mai întrebat încă odată, dacă nu merg la el la hotel, măcar să dormim împreună și fără sex. După ce i-am zis că nu, a plecat ofticat, fără să mă salute de la petrecerea terminată.

Normal, după comportamentul de mârlan pe care l-a scos din el, i-aș fi zis a doua zi să-și facă singur o labă tristă, dar cum mireasa i-a făcut un PR beton și a insistat că-i un tip super de treabă, doar că foarte singur, am acceptat să mă invite a doua zi la micul dejun. Fără alcool la bord, comportamentul lui a fost total diferit, așa că l-am lăsat să scape cu un avertisment, spunându-i doar în față că, a fost mârlan și mi-a displăcut. Discuțiile cu belgianul treaz au fost interesante, un tip la nivel, cu un stil stilul de viață lejer, deschis, individualist, de un neconformism acceptabil. Printre povești despre viețile noastre, am bârfit-o un pic și pe mireasă, i-am comentat pe romani, pe polonezi și pe belgieni. Băiatului îi plac gagicile frumoase, micuțe și slăbuțe, preferabil indisponibile, deci m-am încadrat perfect la cerințe. După ce am pălăvrăgit ore bune pe străzile Timișoarei, ne-am așezat pe o bancă și a venit proba de foc: momentul de liniște. Într-o relație dintre doi oameni este bine ca vorbăria sa meargă strună, dar și mai importantă este liniștea. Este momentul în care doar simți, când se așează zgomotul inutil, iar secundele sau orele sunt menite ca să verifici dacă cel de lângă tine îți este suficient. Și liniștea a fost plăcută, pe o bancă, lângă Bega, privind avioanele ce lăsau urme pe cerul de albastru senin. Nu sărută rău belgianul.

Se anunță o nunta interesantă

Photo by Estefania Solveyra on Unsplash

Am ajuns să o fac și pe asta. Sunt domnișoară de onoare la o nuntă, tocmai la Timișoara. Este rolul care-mi lipsea din portofoliu. Și ca să fie scenariul complet, plănuiesc să prind și buchetul, nu că aș avea chef de măritiș, ci mai degrabă ca să le enervez pe celelalte domnișoare, singure, disperate și dornice de verighetă. Divorțata prinde buchetul, iar dacă nu-l prinde se consolează cu o votca pălincă.

Din ciclul obligațiilor rezultă că trebuie să mă îmbrac în aceeași rochie ca și restul domnișoarelor de onoare, care anticipez că o să-mi fie prea lungă și prea largă, dar asta e, o iubesc prea mult pe mireasă ca să o pot refuza, iar pentru ea mă bag și într-un sac de rafie, dacă-i cazul. Ca să nu mă plictisesc, mi-a făcut mireasa revizuirea domnișorilor de onoare, potențial material de futai, în caz că mă apucă plictiseala. Și revizuirea sună cam așa:

Primul – un domnișor avocat superb, în viziunea lui desigur, dotat cu o chelie ușoară în frunte, căruia îi place să se dea mare cu mașina din dotare, BMW că la altceva nu se prestează și nu de oricare, ci din ăla bengos cu toate arcurile rupte în gropile din Românica. Avocatului îi plac fetele versate, de preferință foarte tinere, minore ca să fiu mai precisă (se descurcă el cu procesele), dotate cu o privire ușor tâmpă și neapărat blondine.

Al doilea – un domnișor superb, cu parul mai lung, creț și uns din plin cu ulei de floarea soarelui gel, care la statură, moacă și port semănă leit cu Pepe – țiganul de la TV din telenovele. Șarmant în priviri, pare reținut și intrigant.

Al treilea – un domnișor rătăcit prin Mexico, recomandat ca frate geamăn a lui Christian Bale, iar din ce am văzut eu pe Facebook (almanahul domnișorilor de onoare), aș zice că au în comun doar părul castaniu. Într-un later edit, că sunt update-ată regulat,  am aflat ca domnișorul Bale nu mai vine, cică biletul de avion ar fi prea scump. A fost în schimb înlocuit cu succes de un alt domnișor, din cate am înțeles nu prea doritor de statut, dar obedient în final la rugăminți, care cu greutate a acceptat misiunea grea de-a se poza în grup la o nuntă.

Al patrulea – un domnișor despre care nu-mi aduc nimic aminte, probabil am fost atât de impresionată de el, că mi-a afectat memoria.

După evaluarea sinceră și onestă a domnișorilor, mireasa și mirele ei (amândoi încântați de entuziasmul meu pentru domnișori), mi-a propus să-mi reorientez interesul spre ceva belgian (ușor cheliu, dar ce mai contează, dacă-i străinez), a cărui viziuni despre viață se cuplează mai bine cu ideile și experiențe mele. Adică te transferam la străini, mi s-a spus. M-am simțit chiar onorată pentru grija lor de-a mă cupla și pe când le mulțumeam mai cu foc, am aflat că străinezul a fost de fapt propus la mai multe, ca un fel de momeală piperată ca să vină mai multe gagici la nunta și să mai crească numărul de plicuri la cinste.

Și cum pregătirile de nuntă sunt în toi, aseară am primit un telefon urgent de la tânăra pereche, care se certa de mama focului și cu multă pasiune pe tema îmbrăcăminții. Se pare ca un domnișor poznaș nu poseda în garderobă sacou negru, încercând fără succes să opteze pentru unul roz cu negru, ce după ochiul format al miresei pretențioase nu se potrivește de nici o culoare cu rochiile domnișoarelor de onoare, albastre. Și, în timp ce mirele îi explica viitoarei consoarte cu patimă și dor, că nu-i poate impune omului cum să se îmbrace, că asta ar fi o abordare comunistă din partea lui, are băiatul stilul lui și cu asta basta, mireasa wannebe făcea botic, că-i strică junele poza de nuntă. Din umila mea experință de măritată și ulterior divorțată, am încercat soluția salvatoare și le-am propus certăreților să-i dezbrace pe băieți de sacou, ba chiar și de cămașă. Bustul gol dă cel mai bine în pozele de nuntă, dacă nu știați. S-au împăcat cumva mirii, cum știu ei mai bine, iar la final am întreba-o pe viitoarea nevastă, cine-i fașonistul posnaș? Îmi răspunde cu o jumătate de gură: țiganul.