Etichetă: oameni

Abuzul, iar și din nou

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Am scris despre abuz și am să mai scriu. Este un subiect delicat, tabu, dureros, rușinos, neplăcut și greu de dezbătut, dar este prezent în viața noastră de zi cu zi, mișună prin casele și sufletele noastre, sub diferite forme, în cuvinte neatente, gesturi necugetate sau atingeri nedorite. Suntem în acest moment al omenirii și al dezvoltării noastre ca societate, în care avem cunoașterea necesară recunoașterii abuzului. Îl putem vedea clar, cu ochii eliberați de ochelarii indiferenței. Suntem la acea etapă a dezvoltării nostre individuale în care putem diseca abuzul, îl putem dezbate și avem puterea de-al corecta. Este o șansă fantastică atât pentru noi ca parte a unei societăți care se dorește mai bună, mai înțeleptă și mai corectă, cât și pentru noi ca indivizi, care ne dorim să fim mai educați, mai înțelepți și mai buni decât strămoșii noștri.

Abuzul este o boală pe care o ducem cu noi de generații, o proastă educație similară unei haine murdare pe care o preluăm din moși-strămoși și o purtăm fără să ne întrebăm dacă ni-se potrivește, ne ajută, ne facem bine sau ne place. O preluăm în tăcere, inconștient și-o dăm mai departe în același mod de nepăsare copiilor noștri.

Particularitatea ciudată a abuzului este că nu-i un fenomen neapărat vizibil, conștient și dureros, fiind mai des întâlnit în formele sale subtile, de finețe inconștientă, în care liniile de manevră ating deopotrivă coardele lipsei și ale răsplății, fiind greu de identificat și rușinos de acceptat.

Afaceri cu polonezi vicleni

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Polonia este o țară mare și frumoasă. Are câmpuri pline cu grâne și copaci semeți cu frunze verzi tot anul. Polonia mai are și o mulțime de firme, ce produc diverse chestii, pentru că polonezilor le place să creeze, să construiască și să ofere la vânzare. În același timp, Polonia este și o țară socialistă, foarte, foarte socialistă, cu un stat curvar, care vine, te fute și apoi întreabă.

Statul polonez în acțiune:

”Oh, s-ar putea sa fi greșit noi. Poftiți afacerea înapoi! Da, într-adevăr au trecut 20 de ani de când vă tot judecați cu noi și între timp afacerea dumneavoastră frumoasă a falimentat, dar vă mergea parcă prea bine și trebuia să fie ceva în neregulă cu dumneavoastră. Da, acuma e cam nasol, știm, dar dacă vindeți ce a mai rămas, poate vă scoateți banii după un avocat, din cei cinci pe care i-ați angajat ca să vă ajute să vă demonstrați nevinovăția.”

Ăsta e statul polonez. Fix așa face. E și un film pe tema asta, in care am făcu și eu figurație, Układ Zamknięty – Circuit Închis.

Același stat, ia de la majoritatea oamenilor normali și harnici 32% din cât fac, ca să împartă mai apoi tuturor boracilor, ce nu au încă 18 ani, contravaloarea a 1/4 din salariul minim brut. Practic, în Polonia e mai eficient să faci 5 boraci decât să mergi la muncă. Și cu 4 te-ai scos, că tot faci mai mulți bani decât, dacă ai munci la ABC-ul din colț, după ce îți impozitează statul salariul.

Și în acest stat grozav oamenii vor să facă afaceri. Un gest frumos și nobil, până când, în viziunea lor vor să-și exporte bunurile. Ca sa le împartă cu lumea și alte state, mai civilizate sau mai putin. Și nu doar că vor să le vândă mai scump decât în Polonia, unde polonezul obișnuit e foarte pretențios la preț (nu judec, ba chiar mă bucur), dar vor să care și cu ei toată corvoada financiară poloneză. Pentru că un stat curvar trăiește din amenzi, iar amenzile și penalitățile, nasc adevărați monștrii sacri ai finanțelor. Femei în vârstă, cu capul pe umeri și mustața deasupra buzelor, care mai repede își tau o mâna decât sa sune la finanțe și sa clarifice nelămuririle, și pentru care, logica, flexibilitatea sau regulile altor țări rezonează cu închisoarea.

Doar că, polonezii vor să exporte și statul polonez vrea și el, mai mult cu gura, dar și cu taxele. Întrebare retorica: Cum pușca mea, când nu sunt in stare sa facă o factură comercială ca lumea, ca să trimită marfa din punctual A în punctual B? Și apropo de punctul B, ei nici maca nu prea le au cu engleza, dar ăsta-i elementul de surpriză. Pentru asta își angajează străini pe post de manageri, ca de directori se pun tot pe ei.

Șeherezada in alta varianta

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

Probabil e căldura înăbușitoare sau poate pietrele tăcute, ori florile viu colorate și înmiresmate, dar îmi place liniștea locului. E pustiul, în care odată intrat cu greu îl părăsești, pe care-l vizitezi doar ca să-ți dorești să nu-l mai lași, e pura esența a naturii, în care omul se îmbină cu țărâna.

Acum 20 de ani, picioarele lui au călcat aceste drumuri, plămânii lui au respirat acest aer, iar mintea lui a detestat acest loc. Azi, mâinile mele ating aceste locuri, buzele mele simt aceste gusturi, iar mintea mea îmbrățișează aceste locuri. Ciudat cum același loc poate crea în mintea a doi oameni similari, răspunsuri atât de diferite.

În liniștea serii de Ramadan, oamenii își iau micul-dejun cu o plăcere și o foame domolită. Sunt la jumătatea lunii sfinte, iar mințile lor accepta mult mai docile sacrificiul, în timp ce burțile râcâie tot mai puțin la lipsa mâncării. Se așterne noaptea peste deșert, iar viața capătă o nouă perspectivă, când răsplata mult așteptată își îmbrățișează victima. Odată cu apariția stelelor, oamenii revin la viață, ghidați de luna strălucitoare de pe cer.

Un vânt răzleț îmi unduiește părul, mirosul delicat al florilor desertului încântându-mi simțurile. Am mintea amorțită, prinsă între doua războaie, unul cu cei din juri-mi și altul cu mine însămi. Aseară discutam boala succesului, când vorbele lui calme au explicat raționamentul bucuriei.

– După un succes, trebuie sa-ți acorzi timp și să te bucuri, să-ți îmbrățișezi realizarea în liniște și mulțumire.

I-am zâmbit, aprobându-i din gesturi, vorbele înțelepte, ca o veritabilă Șeherezada a deșertului, dar care în loc să-și spună propriile povești, le-a ascultat pe ale lui. Ne-am văzut târziu în liniștea nopții, când ceasul bătea ora trei, într-un ungher din holul spațios și plin de flori al hotelului, ca să ne despărțim spre dimineață, când primele raze de lumină se lăsau întrevăzute. Acest misterios prinț al deșertului îmi vorbea calm, plin de pilde și sfaturi, savurând întâlnirea noastră ca pe un pahar de vin roșu fin. Eu îi zâmbeam încântată și flatată de atenția pe care mi-o acorda.

Știam în adâncul sufletului că nu era decât o copie destul de fidelă a bărbatului cu care îmi doream să fiu, dar îmi permiteam câteodată, și momentul acela era una dintre acele dăți, să fiu curtată, adorată și dorită. E o vanitatea de-a mea.

Dubai din nou

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

Admir Polonia pe geamul trenului. E un tren rapid si cam gol, încadrat la capitolul lux, care ajunge la Varșovia in 3 ore. E verde proaspăt afară. Sunt obosita, nedormita și unghiile mele au o nuanță prea roză. Măcar sunt bine făcute și sper sa ma țină. Nu îmi place sa-mi vopsesc unghiile cu hibrid pentru ca se da jos greu, dar e cea mai buna opție in călătoriile de afaceri, când indiferent de vremea de afara sau câte bagaje cari, manichiura trebuie sa fie perfecta. Și zâmbetul, și hainele și cheful, dar astea nu se rezolva la cosmeticiană din păcate.

Merg iar in Dubai și sunt obosita. Nu am chef și in ciuda destinație cu nume tentant, a călători doua zile, ca sa fiu pentru doar altele doua la destinație nu suna apetisant. Partea buna e ca, partenera de călătorie ne-a programat in sfârșit un safari cu mașini printre dune. Își dorea de multă sa-l facem, dar mereu nu aveam timp. In lista de to do, am mai pus sa un sărit in bazin, deși nu am idee care vor fi condițiile la hotel. De data asta H hotel, unde o sa ma întâlnesc cu romani, cică faimoși prin Dubai, care sunt in juriul concursului pe care firma mea îl sponsorizează. Ceva Miss România și un antrenor de Fitness, printre bloggeri locali, de obicei gay și fete foarte machiate.

La aeroport coada lunga la check-in. Normal ca nu am făcut check-in online, ca lene și alte treburi, deci stam la coada ca sa ne dam seama ca suntem libere pe hârtie și foarte încătușate in realitatea. Zburam spre Dubai când se începe weekendul lung in Polonia cu 1 și 3 mai ca zile libere, dar după ce o sa muncim weekendul, in loc sa rămânem, trebuie sa ne întoarcem. Eu la fiica-mea, iar colega la gagiul ei gelos și satul de călătoriile ei internaționale.

Din nou afaceri

~ Căpşunăriţa ~ 27 comentarii

Încercam azi de zor să mă conectez cu un potențial partener de afaceri și numai nu mergea cum voiam eu. Pe scurt, tipul nu e deosebit de inteligent, nici interesant, doar că frate-su miliardar, e proprietarul uneia dintre cele mai mari platforme de vânzări online din State.

Nu îmi mergea de fel flow-ul la discuții, pentru că profesional tipul era varză, iar întrebările mele concrete în loc să-l impresioneze, l-au speriat. Am încercat să-l perii un pic, dar era cu basketball-ul, nu cu fotbalul, cum mă mai am eu. Deși, s-ar putea să sponsorizeze oamenii o echipă de fotbal europeană. Momentan le au cu Lakers.

Am încercat cu farmecele, dar stăteam cam prost la casual style – uitasem de întâlnire și nu m-am spălat pe cap de dimineață, ba chiar mai avem și dureri de rinichi. Și mergea greu frate, până apare o consoartă poloneză, nouă directoriță pe aici, avansată recent, care a considerat de cuviință să mă terfelească, că îmi pusesem haina puțin udă pe paltonul ei pentru sesiunea foto.

Am înghițit remarca fără să comentez, cum aș fi făcut de obicei, iar el s-a întors spre mine mirat:

  • What a …? What is her problem?
  • I do not know, am facut eu pe inocenta.
  • In this company works a lot of women, maybe 90%.
  • Only 60%, but if I tell them that you are single, for sure at least 3 will be interested in you.
  • For sure not that one.

Am râs cu gura până a urechi și s-a prins legătura.

Ucrainieni prin Polonia

~ Căpşunăriţa ~ 23 comentarii

Azi am avut o discuție plăcută cu doamna care face curat la noi în birouri, o ucraineancă mai în vârstă, micuță, simpatică și harnică. Mi-a spus în poloneza ei puternic accentuată, că îi place foarte mult cum mă îmbrac, de fiecare dată diferit și foarte frumos. Mi-a mărturisit că, îi plac oamenii frumos îmbrăcați și aranjați dintotdeauna, povestindu-mi că, la școală a avut un profesor care se îmbrăca, cu același pulover murdar zilnic, și avea și părul nespălat, iar când vorbea cu ea, ea se uita în altă parte și el nu înțelegea de ce. Doamna cu părul vopsit în roșu și ochii delicat conturați de un creion negru, mi-a mai povestit că, lucrează în două locuri, câte 15 ore pe zi, șase zile pe săptămână, ca să își întrețină băiatul. Un flăcău blond, cu o față de ucrainian sănătos, arătându-mi mândră poza cu permisul lui de conducere, recent luat. Băiatul învață la technikum, un fel de liceu de meserii, undeva în sudul Poloniei, și refuză să se mute cu părinții, că au doar o garsonieră închiriată, iar el vrea camera lui.

Am avut un sentiment de compasiune pentru doamna ucraineancă, ce stătea pe vremuri la 4 ore de Kiev si 8 de Moscova, iar acum muncește în Polonia câte 15 ore pe zi, șase zile din săptămână, ca să-și întrețină feblețea la școli, că poate va avea o viață mai bună decât are ea.

Am pe aici o amică/cunoștință ucraineancă, cu care am lucrat împreună. Pe vremea aia nu ne-am suportat, ea trăgând la greu pe nas la vremea aia, iar eu fiind mai puțin empatică și mai înțepată. S-a mutat în Polonia la 15 ani, făcându-și studiile aici, iar acum face munci de birou, ca export manager. Au susținut-o financiar părinții, taică-su lucrând pe la arabi. Are în ea o singurătatea și o înstrăinare, ce au împins-o pe mult alcool, ocazional prafuri și orgii sexuale. I-au dat părinții bani să-și ia un apartament, iar ea i-a împrumutat (pe termen nelimitat) unui șmecher local. Umblă cu mafioți, proprietari de prostituate și bătăuși de polițiști.

Cu câțiva ani în urmă, când a început exodul ucrainienilor, m-am întâlnit pe casa scării la 8 dimineața cu un ucrainian. Stătea pe pervazul ferestrei de la etajul unu, lângă o geantă, câteva ambalaje mototolite și un iaurt început. M-am uitat la ochii lui pierduți și am știut automat că abia ajunsese în Polonia. Probabil se adăpostise în scara de blog, pentru câteva ore, fiind primul refugiu care i-a căzut în minte. L-am întrebat dacă e bine și dacă are nevoie de ceva în poloneză. Nu prea a înțeles dar mi-a zis, dar mi-a răspuns că e ok.

Nu simt o compasiune deosebită pentru ucrainienii care vin în Polonia, mai ales după ce m-am educat puțin în istoria Poloniei, și ce am vizitat Lviv alături de istorici polonezi, mergând în cimitirul polonez de acolo, confiscat în tăcere, dar îi înțeleg. Cândva am fost și eu în postura lor, mutându-mă în două țări străine doar cu o valiză și multe speranțe.

Pentru entertainment recomand Wołyń.

Lucruri care ma enerveaza

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Reclamele la cinema si tupeul borfasilor care, dupa ce te-au casat pe bilet, iti mai baga pe gat 20 de minute de reclame, ca sa mai faca un ban in plus, ca doar rabdarea ta e la dispozitia lor. Le doresc faliment fericit si succes la vizionat online, celor ca isi respecta timpul.

Oamenii incapatanati in prostie, care nu admit sub nici o forma nevoia de schimbarea, necesitatea de adaptare sau schimbarea directiei. De fiecare data cand dau peste ei, ma uimesc prin inflexibilitatea lor, mai tare ceva ca betonul. Ii recunosti usor, pentru ca sunt cei care se tin cu mainile de un scaun, se inchina la ierarhie sau se leaga cu lanturi de procedura, indiferent daca tot efortul lor duce la fiasco sau nu are nici o valoare. Sunt oile perfecte, care nu gandesc independent, pentru ca le-ar face creierul scurt circuit si dau din cap aprobator, de fiecare data cand nu inteleg despre ce e vorba. Sunt copii cu privirea tampa, care nu ai nici de zis original, de obicei scriu frumos pentru ca ai timp si nu chestioneaza niciodata autoritatea. La adolescenta ii gasesti in birouri care nu produc nimic, un fel de joburi de implutura, unde se aplica un proces repetativ si atat.

Titlurile articolelor din ziarele romanesti, care pe langa faptul ca sunt in marea lor majoritatea sub forma de intrebarea, ca probabil asta a fost tot ce au retinut niste ziaristi de doi bani din ceva traininguri aburitoare de NLP, ca intrebarea creaza interes, nu au nimic de-a face cu continutul articolului. Inteleg ca poate fi o provocare sa alegi un titlu corect, iar cateodata il poti pune chiar ironic, fara legatura directa cu subiectul, dar cat de des poti scrii una in titlu si alta in articol? In presa romaneasca neprofesionistii de la Adevarul sunt specialisti in titluri care nu au legatura cu continutul articolelor.

Polonia in versiunea de iarna

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Polonia e o țara din asta, wana be, de borfași in devenire. Cu mentalitate și frustrări est europene, polonezii se cred specie aleasa, iar in țara lor dacă nu vorbești limba băștinașă, ți-o trag de nu te vezi bine. Oameni ai muncii, cu rădăcini de nobili, sunt catolici infocati, proporțional cu păcatele. Familiști convinși, căsătoriți odată și pe viața, după regulile catolice, fut tot ce prind cu pasiune, cu ura și in cur.

Polonezii ți-o trag elegant, când nu te uiți bine, bătându-te lejer pe spate in semn de prietenie. Ca să-ți cinstească căderea, te vor invita cu plăcere sa tragi pe gât doua sticle de votcă impreuna cu ei, doar ca sa-ți demonstreze ca pot bea mai mult ca tine.

Polonezii sunt politicoși, și corecți, și ospitalieri, și buni la suflet, atâta timp cât lor le convine și primesc ceva din asta. Când nu mai simt mirosul de profit devin brusc bădărani, indisponibili și neprimitori. Un pic ca și romanii, la faza asta.

Incompetentii

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

La mine in birou  lucreaza o gagica care e incompetenta. E simpatica, mai in varsta asa, mereu placuta, mereu da o mana de ajutor, pare normala si te intelegi cu ea, iar cand ii vorbesti zici ca pricepe, dar e incompetenta de bubuie. Asemenea oameni sunt peste tot. E plin de ei si partea nasoala e ca, nu ii poti numi nici macar prosti, pentru ca nu is prosti cu totul, doar sunt incompetenti. Nu pricep ceea ce fac si nici nu ii intereseaza sa invete. Sunt oameni care au locuri de munca, ce le depasesc capacitatile de procesare. Ei nu fac fata si nu simt asta, nu ii deranjeaza, ci dimpotriva, li-se pare ca, fac totul perfect. Au mereu cate un raspuns pentru fiecare chestie pe care o fac, iar raspunsul numarul unu e ca nu stiau, ca nu le-ai zis, desi, le-ai zis. Apoi ca, nu le-ai scris in emial, desi le-ai scris. Oh, imi pare rau, dar m-am incurcat. Atat, si muie pentru tine, daca contai pe munca lor.

Sunt oamenii aia care trimit zeci de emialuri pentru cacaturi, cand stau in fata ta, dar in loc sa te intrebe, „ba pula, ce vrei sa zici cu asta”, ei trimit emialuri. Sunt cei carora le ia cateva saptamani sa rezolve niste chestii elementare, care se pot rezolva cu cateva telefoane si un pic de creativitate intr-o zi. Sunt oamenii care, se impiedica de un fir de par si se opresc. Nu au o corelatie cu timpul, nevoile sau termenul limita. Se opresc, trimit un emial si asteapta raspunsul la infinit. Sunt oamenii cu pozitii fancy, project manager, coordonator si alte cacaturi si rahaturi ieftine din astea de HR belit in cur, ce nu valoreaza nici cat o ceapa degerata in practica, pentru ca ei sunt inutili si doar incurca lume.

Ii urasc cu pasiune pe oamenii astia. Ii urasc nu pentru ca is incompetenti, ci pentru ca nu le poti spune ca sunt incompetenti, caci ei vor avea mereu o scuza, e mereu ceva de facut, e mereu ceva ce tu, nu le-ai dat. Ar fi scris ea saraca ce vrei de la ea, daca ar fi avut un pix. dar nu i-ai dat, ca te gandia-i ca il are in mana. A fost ea la sedinta, a auzit tot ce se spunea acolo, iar acuma iti trimite tie 50 de emailuri cu intrebari banale. Ca ea nu a priceput ce se discuta. E plin de ei, sunt ca ciuma, doar ca nu se vad. Is aia care imping hartii mai cu spor, care vorbesc engleza cu accent si au nevoie de mai mult timp, ca sa proceseze niste chestiuni simple. Is aia cu care iti ia mai mult timp pana le explici, decat pana faci tu in locul lor. Is tacutii din ultimele randuri, cu moaca tampa, cu pretentii de 10, ca doar au repetat ca un papagal, ce li s-a spus. Sunt leprele societetii cu pozitii fancy.

De incheiere: ma suna o incompetenta din asta, dupa ce mi-a trimis cateva emailuri pe care le-am ignorat, sa ma intrebe ceva cacat. In discurs imi spune ca, a intrebat mai toata firma despre ce era vorba, si nimeni nu a stiut sa-i raspunda. Cum eram cu capsa pusa, ii zic: pe cine ai intrebat? Nu de alta, dar daca ar fi intrebat femeia de serviciu, banuiesc ca nu ar fi stiut, ce sa-i raspunda. Nu, nu a intrebat femeia de serviciu, dar a intrebat alti afoni, ca ea.

Oamenii cu adevarat inteligenti

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

Cand l-am cunocut pe fostul socru, stiam ca nu are o opinie buna despre mine, pentru ca eram romanca, mai stiam si ca gagiului meu ii e frica de el, si ca acest autoputernic tata e foarte dur, cu afacere proprie si nemilos, avand o opinie scazuta despre majoritatea oamenilor.

Dupa ce am am dat mana cu el, fiind primita cu zambetul pe buze, ne-am urcat in masina si el a codus vreo ora. Ne-am oprit la un local, unde fostul socru a comandet ceva de mancare pentru toti. Gagiul meu, ce imi facuse descrierea dura a lui taica-su de cateva lui, mi-a zis intrigat in engleza, daca imi pot inchipui, cu s-a adresat taica-su chelneritei. Prin cap imi treceau tot felul de cuvinte jignitoare, cand el imi zice „frumoas-o”, asa i-a zis. Automat am avut un scurt circuit in minte, unde informatiile nu se potriveau. De ce omul asta care ii considera pe restul semenilor idioti (nici un dezacord aici), vorbeste asa frumos cu o chelnerita cu sortul unuros?

A trecut ceva apa pe Vistula pana am aflat raspunsul direct, si anume, ca sa-i de-a cea mai prospata bucata de carnat si sa nu-i scuipe de noroc in varza murata. Si, a mai inghetat Vistula de cateva ori, pana am aflat raspunsul indirect: oamenii cu adevart destepti nu se lasa cititi de restul. Aia pe care chiar ii duce capul si sunt echilibrati, sunt politicosi cu prostimea, pentru ca stiu ca protimea se hraneste aprig cu politeturi, mai ales cand pierd bani. Daca treci peste vanitatea de a te simti important, realizezi cat de mult poti castiga, facandu-i pe altii sa se simta importanti. Unii cu banii, altii cu vanitatea.