Plasa de siguranță sau zona de confort

Mă cațăr amator, câteodată, destul de rar, foarte comod și neserios. Îmi place să mă cațăr, dar în același timp îmi este frică. Mă stresez, și când mă stresez încerc prin orice mijloace să evit cu orice preț ieșirea din zona de confort. Mă gândesc apoi cu tristețe că dacă nu o să-mi înving stagnarea și comoditatea, în curând nu voi mai face multe lucruri.

Zona de confort este atât de plăcută, naturală și prietenoasă, că-ți nu-ți mai vine să o mai lași din brațe. Doar că-i o prietenie otrăvită, ținându-te pe loc ca bătut în cuie, amăgind-te cu mirajul binelui insuficient, ce-i mai atractiv decât posibilitatea împlinirii prin sudoare.

Pentru mine zona de confort nu a fost niciodată un punct de staționare, cel puțin nu până acum. A fost un punct de oprire, un moment de pauză între proiecte, planuri și realizări. Când pornești de la zero cu țeluri mărețe, este greu să te împaci cu o zonă de confort acceptabilă, până nu realizezi ceva concret. După ce realizările încep să apară, necesitățile sunt asigurate, și o parte dintre dorințe îndeplinite, este foarte ușor pentru zona de confort să se instaleze, să-și facă cuib în minte si să se adăpostească în minte comod. Când ai mai multe de pierdut, te gândești de două ori înainte de a te aventura pentru a obține, face sau experimenta.

Sunt oameni care regulat ies din zona de confort, riscă pentru nimicuri, impunându-și un stil de viață activ, plin de surprize și provocări. Am observat că le place să simtă că trăiesc, conducându-și viața pe cărări paralele confortului, rutinei și siguranței. Pericolele reale îi face mai puțin răbdători cu nimicurile zilnice, pe care le îndeplinesc mecanic și cu repeziciune. Iau mai repede deciziile, nu se împotmolesc în detalii care pentru alții sunt relevante și nu au timp pentru lălăială, bârfă inutilă sau pierdere de vreme.

Ieșitul din zona de confort are multe beneficii. E tare neplăcut, dar necesar pentru a realiza, pentru a împlini, visuri, dorințe, așteptări, pentru a cuceri și pentru a obține. Ieșitul din zona de confort întinerește, dă aripi celor care pot să zboară și lărgește orizontul celor care îl încercă. Pentru mine ieșitul din zona de confort este o nouă provocare, una pe care nu o îmbrățișez cu prea mult chef, dar știu că-i necesară.

Semne de maturitate

Când am rostit cuvintele am realizat instant pe cine citam. Era taică-meu. Îl citam pe el, explicând în termeni maturi și echilibrați realitatea neschimbătoare a naturii umane. Era discuția clasică despre oameni pe care o purtasem de atâtea ori cu el, și pe care o purtam acum cu altcineva, doar că rolurile erau inversate. Nu mai erau eu de partea ”rebelă” și fermă, ci priveam calmă din perspectiva ”matură” și tolerantă. Înșirând cuvintele am realizat că, în sfârșit am  înțeles ce-mi spunea taică-meu toată adolescența și tinerețea, când disprețuiam oamenii fățiș și ostentativ,  catalogându-i și judecându-i după criterii superficiale, într-o luptă deșartă de a mă valida pe mine. Știam că sunt mai bună decât alții, ceea ce-i normal, pentru că nu toți oamenii sunt egali și niciodată vom fi, însă nefiind convinsă de valoarea mea, simțeam nevoia să mă validez pe mine scoțând în evidență minusurile altora și tratându-i pe ceilalți în consecință. În loc să am toleranță, înțelegând că nu toată lumea poate fi ca și mine, mulți nici măcar nu-și doresc să atingă nivelul meu, iar alții nici nu îndrăznesc să viseze la el, eu îi treceam pe toți prin filtrele și criteriile mele, ca să mă pot valida pe mine. Apoi făceam greșeala clasică, stabilindu-mi filtrele și criteriile în funcție de standardele pe care eu mi-le stabileam și consideram relevante, ignorând alte posibilități, viziuni sau nevoie. Mai era și problema uzuală, în care nu știam cum să mă comport sau să reacționez, când aveam de-a face cu situații și oameni care nu intrau în sfera mea de interes. Eram indignată de apropierea lor sau prezența mea în anumite situații, fiind predispusă să mă cred înjosită prin anumite asocieri nefavorabile.

Nu înțelegeam atunci că, permanentă mea nevoie de a demonstra ”cine sunt eu” celorlați, venea din nesiguranța mea față de mine. Când m-am validat eu pentru mine, nesiguranța a dispărut, la fel și nevoia de a demonstra cine sunt. Am înțeles ulterior că această imaturitate este parte din procesul natural de dezvoltarea al fiecărui om, de care aveam nevoie pentru a ne putea stabili anumite standarde și țeluri, ce odată atinse, ne vor oferi validarea interioară și confortul de care avem nevoie ca să ne maturizăm. În momentul în care eu m-am validat pe mine pentru mine, mi-am schimbat și modul în care mă raportez la alții, devenind mult mai tolerantă cu cei mai puțin înzestrați (pe care înainte îi tratam cu dispreț) și mult mai naturală, față de cei mai mult înzestrați (față de care înainte îmi umflam admirația). Am trecut de la extreme ca să mă pun pe mine în centru.

Acum sunt chiar mai bună decât am fost. Mă consider persoana numărul 1 în ochii mei și trăiesc conform standardelor mele, imperfecte, dar ajustabile, bucurându-mă de posibilitățile și realizările mele, pe care nu mai simt nevoie să le trântesc altora în față, ca să mă conving că eu le-am realizat. În drumul meu spre maturitate un pas important a fost când am înțeles că pot la fel de ușor să zâmbesc CEO-ului, ca și domnului ce duce gunoiul, ori că pot purta la fel de natural o conversație cu vânzătoarea de la aprozar sau cu un profesor universitar. Am încetat să-mi mai fie frică, că dacă cei din jurul meu mă vor vedea în locuri mai puțin selecte, socializând cu persoane mai slab poziționate decât mine, valoarea mea se va diminua.

Am ajuns în sfârșit la vorbele tatălui meu, înțelegând că atunci când te apleci spre alți, nu te înjosești, ci doar te ridici indirect, pentru că dacă tu știi ce reprezinți, asta se va reflecta și în afară.

Divorț – sfaturi practice

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Înainte să mă căsătoresc, credeam că divorțul e o treabă relativ banală, similară cu căsătoria. Te căsătorești și divorțezi, cam cum vrea mușchiul tău, după același stil în care te combini sau te desparți. Total greșit, naiv și costisitor!

În primul rând căsătoria nu e o treabă banală, chiar dacă așa o asociezi în mintea ta, pentru că în mintea celor din jur și mai ales a jumătății tale, lucrurile stau total diferit. În următoarele luni și cu puțin succes în următorii ani, realitatea ta se va schimba diametral și pe nesimțite. Petrecerea aia de pomină cu pălincă și rude, pe care nu le cunoșteai, nu a fost doar așa, o chestie pe care trebuia să o faci și tu, pentru că o fac și alții, ci jugul în care ți-ai băgat capul de bună voie și nesilit/ă de nimeni. Eh, exagerez, căsătoria e frumoasă pentru îndrăgostiți și naivi, cel puțin la început.

Revenind la subiect, divorțul e o treabă mult mai serioasă decât căsătoria și mult mai dificilă de rezolvat, căci deși e relativ ușor să-ți pui pirostriile în cap, e al naibii de greu să ți-le scoți. Dacă ajungi să divorțezi, din diverse motive, din vina ta sau a jumătății, din inițiativă comună sau individuală, la notar sau judecătorie, e important să iei în considerarea câteva aspecte esențiale. Înainte să le înșir, așa adăuga că, le-am cules în practică, din diverse surse, unele la timp, altele prea târziu:

  • Jumătatea – de care divorțezi nu mai e și nici nu va mai fi vreodată prietenul sau confidentul tău. Rar există povești franțuzești cu foștii soți ce trăiesc în armonie și pace. Se pot întâmpla minuni din astea, la câțiva ani după ostilități, când se va instalat o nouă armonie, precedată de obicei de scandal. Sunt prea multe emoții în joc, ca să nu refuleze toată treaba, iar dacă nu ești pe fază ți-o iei în freză urât de tot, deci ia asta ca pe o regulă și bucură-te de excepție. Uită de abureli că e mama sau tatăl copilului tău, asta e gargară pentru naivi. Când se scoate gunoiul de sub preș și se împroașcă lumea cu el, trebuie să fii pe fază, ca să ți-o iei cât mai puțin peste ochi. La divorț e ca la război, totul e posibil și dacă iei țeapă o faci pe barba și banii tăi. Depinde mult de cine divorțezi și din ce motive, că nu se ajunge de fiecare dată la căcaturi, dar cu siguranță se trece pe lângă ele, iar când te aștepți mai puțin jumătatea perfectă te împinge cu spor în ele. Consideră că omul pe care îl iubeai cu patimă acum câțiva ani, e noul tău inamic. Știu că sună nașpa rău de tot, dar asta e realitatea, iar atunci când cineva îmi spune că s-a despărțit amicabil și i-a lăsat la ex-ului/ei totul, nu a făcut-o din mărinimie, ci din vină sau forțat/ă de împrejurimi.
  • Avocatul – e prima persoana pe care trebuie să o vizitezi când își trece prin cap posibilitatea unui divorț, că îl vrei tu sau că, ți-se cere. Nu mergi nici la mă-ta și nici la prietena din copilărie ca să-ți plângi mucii, ci îi sufli frumos în batistă la avocat, indiferent că, divorțul e amicabil sau cu scandal. Prima dată cunoaște-ți drepturile și posibilitățile, iar apoi poți decide ce vrei să faci cu ele. Dacă nu își place de primul avocat pe care nimerești, du-te la altul, căci avocatul e ca psihologul, trebuie să se potrivească. Nu te zgârci la bani, pentru că poți pierde mult mai mult! E important să știi ce să îi ceri avocatului și cere-i cât mai mult pentru că, oricum să primești mai puțin.
  • Strategia – se construiește cu avocatul și nu cu vecinii de blog sau colegii de serviciu. E bine să te consulți cu câteva surse cu experiență, trecute prin divorț, ca să vezi ce și cum au făcut ele, mai ales cum au greșit. Nu îți bate gura degeaba cu oameni care nu au trecut prin asta, că vorbesc de multe ori în pungă. La avocat afli cum trebuie să te pregătești, ce trebuie să aduni, de la bonuri fiscale, la extrase de cont sau înregistrări telefonice. Înarmează-te bine, blindează-te ca lumea, pentru că orice detaliu îți poate fi de folos. Adună probele și dovezile sistematic și cu sârguința, fii ordonată cu asta, pentru că o mare parte din muncă e a ta. Fă o listă cu potențiali martori, nu neapărat care sunt împotriva jumătății, dar și care să te vorbească pe tine de bine. Contactează-i să vezi ce zic, vin sau nu, și nu te supăra prea tare când te vor refuza. Când definitivezi strategia cu avocatul, ia in considerarea vina, elementul definitoriu în cazul unui divorț. Nu știu cum e prin alte părți, dar în Polonia dacă îți scoți jumătatea vinovată de divorț, îi poți cere pensie alimentară pentru tine ca fost soț/soție până te recăsătorești, pe baza faptului că ți s-au înrăutățit condițiile de viață după divorț. Și, nu e chiar așa simplu, să ai un adult în întreținere peste noapte, cu care nici măcar nu te fuți și nici o lingură de mâncare nu îți face!
  • Familia – la divorț se împarte în două, ca și înainte de căsătorie: familia ta și familia jumătății tale. Familia ta – dacă ai noroc și nu te fut la cap să nu divorțezi, atunci ai tras primul loz câștigător. Dar dacă ai ghinion, cum se întâmplă de obicei, atunci dă-le cu ignor și vezi-ți de ale tale. Le poți povesti momentele proaste, pe care le ascunde-i sub preș, dar le vor minimaliza oricum, așa că nu te obosi cu ei prea mult. Păstrează-ți energia pentru lupta serioasă. Pe termen lung vor fi alături de tine indiferent de ce decizie ai luat, așa că nu are rost să te cerți cu ei și nici nu încerca să le explici părerile inițiale. Familia lui – indiferent cât te iubeau și adorau înainte, acuma divorțezi de unul de-al lor, deci inevitabil vor trece de partea lui. Dacă familia lui era mișto, din păcate trebuie să accepți că o să suferi pierdere asta. S-ar putea să vă mai îmbunătățiți relațiile ulterior, dacă scandalul de la divorț e mai moderat.
  • Prietenii – divorțul este un test excelent al prieteniei, pentru că cei cărora le pasă de tine se vor blinda în jurul tău și te vor susține. În schimb, cei care erau prieteni pe interes, se vor debara de tine, ca de o piesă stricată, după ce în prealabil te-au descusut bine de toate detaliile. Cine te susține și te încurajează la divorț este un prieten de încredere ce merită apreciat pe termen lung. Fii pregătit/ă pentru orice, căci oamenii de la care o să te aștepți mai puțin te vor susține, în timp ce aia pe care îi credeai frații tăi de suflet, vor deveni dușmanii tăi cei mai aprigi. Și fii atentă la femei, dacă ești și tu femeie, căci prietenele tale pentru care îți rupeai de la gură, se vor dovedi scorpii în totă regula. Nu fi tristă când se debarasează de tine, ci doar bucuroasă că și-au dat în sfârși arama pe față, ca să facă loc oamenilor valoroși din viața ta.
  • Comportamentul – odată ce știi o treabă, trebuie să îți schimbi comportamentul. Scoate gunoiul de sub preș fără de milă, analizează-l, disecă-l și stabilește pe ce stăteai de fapt. Încetează să iți mai ascunzi nemulțumirile și cere ajutorul celor din jur. Nu mai minți, ca să-ți acoperi nefericirea, căci trebuie să ai motiv întemeiat de divorț, iar dacă nu îl găsești, o să-l găsească partea adversă. Nu trebuie să umpli lumea cu pretexte și denigrări ale fostei jumătăți, dar nici nu o mai spăla în ochii celorlalți. Politica tăcerii nu e bună la divorț și dacă vrei să ai aliați, trebuie să începi să vorbești. Rolul victimei e perfect, dacă vrei să ieși câștigat din divorț, pentru că e rolul pe care vrea lumea să-l vadă și asta te ajută cel mai mult si la judecătorie. Chiar dacă tu ești persoana puternică din cuplu, toți simpatizează cu victima, deci dă lumii ceea ce vor și nu te aștepta să îi poți educa pe cei din jur. Sparge fără de milă imaginea familiei perfecte, construită cu trudă și spuneți versiunea, pentru că ai o singură șansă să fii prima. Acționează în interes propriu și fără de milă, împotriva tuturor care îți stau în cale, având în minte faptul că totul are un final și odată pronunțat divorțul, toate elementele astea se așează. Ele vor dispărea, totul se va sfârși, iar tu vei rămâne cu ceea ce ai reușit să îți negociezi, atât. Nimeni nu îți da nimic pe gratis sau ochi frumoși. Acesta e momentul la care trebuie să fii egoist și să te intereseze exclusiv binele tău, caci  partea cealaltă va face exact la fel.
  • Copii – i-am lăsat la final, pentru ca sunt elementul cei mai dificil la divorț. Unii ar zice că sunt banii, dar eu nu sunt de acord. Banii îi poți oricând face, iar libertatea e mai valoroasă decât orice banii. Copii sunt însă, gaura neagră din toată călătoria stelară a divorțului. Dacă aveți copii împreună, trebuie să iei câteva decizii foarte dure și concrete, despre cum va arăta îngrijirea lor, pensia alimentară, timpul și modelul lor educațional. E bine să ai un plan al tău, o viziune, să știi ce vrei și să încerci să obții asta la divorț. In cazul in care, viziunile voastre coincid o să vă fie mult mai ușor, dar dacă nu coincid, e important pentru tine să îți impui viziunea ta. Dacă ești mamă, nu exagera cu a ține copilul legat de tine, pentru că are nevoie de ambii părinți, iar tu doar te vei frustra dacă îl îngrijești singură. Dacă ești tată, nu da bir cu fugiții, dar nici nu încerca să separi copilul de mamă prea repede. Binele copilului prevalează, după ce ți-ai asigurat binele tău, pentru că un părinte nefericit, frustrat și nemulțumit, nu poate să-i asigure copilului lui, ceea ce lui îi lipsește.

Și, pentru că ați avut răbdare să citiți până la final, o veste bună: totul se termină până la urmă, chiar și iadul divorțului. O să vă ia cam 2 ani să vă reveniți, iar o nouă dragoste după un divorț acru, e ca și primăvara după o iarnă grea, binevenită, meritată și mult mai apreciată :).

Polonezele

Una dintre cele mai dificile chestii cu care inca ma acomodez in Polonia sunt polonezele. Fiinte delicate, frumoase, aranjate, mereu orientate pe succesul personal, polonezele sunt niste perfide absolute. Prieteniile lor, intotdeuna false, sunt dictate cu o precizie absoluta de catre interes. Daca le stimulezi suficient interesul, le vei gasi roind in jurul tau, in rol de prietene, de amice, de confidente, umere calde pe care sa-ti pui capul si sa plangi la nevoie, sfatuitoare intelepte si mame inlocuitoare, vitrege in inima, dar atat de calduroase in aparenta.

Cum mine de obicei is cam pun pata, ca e misto si social interesant sa posezi o prietena straineza in dotare, care vorbeste limba ta, si pe care o poti sfatui de la inaltimea premaritei tale pozitii sociale, profesionale si interioare. Altele, cred ca vor sa imi fie prietene doar ca sa nu imi fie dusmane, ca sa ma indulceasca, iar eu sa le tolerez calitatea slaba a serviciilor pe care le livreaza. Ca o paranteaza pentru ele functioneaza relatiile un pic ca la romanace, prietene sau dusmane, neexistand neutralitatea pe care am intalnit-o atat de des la portugheze. Fereasca insa sfantu’, ala la care se roaga ele regulat duminicile, ca intr-un moment de slabiciune al tau, sa te arati mai puternica decat ele, mai buna la munca, mai iscusita in pat sau cu mai multi bani in cont. Atunci ai belit-o. Atunci se cade ca ele, imediat sa-ti corecteze comportamentul, dojenindu-te frumos si direct:

  • Si bine ca suferi, ca asa se intampla, daca umbii cu barbatul alteia. Gandeste-te la nevasta-sa, imi spuna ea, care si-a inselat sotul cu unul insurat ani la randul si astepta ca ala sa-si lase nevasta, dar in loc a mai facut un copil in casatorie. Am aplecat capul si i-am confirmat caa are dreptate.
  • La prima prezentare eu vreau sa fiu cu tine, ca sa vedem exact ce spui si cum, imi zice alta plina de inganfare si habarnista pe subiect, afona in engleza si fara fututu ala de doctorat, pe care eu totusi il am. Am facut mai multe prezentatii la viata mea decat tine, am vrut sa-i spun, dar mi-am muscat limba.
  • Si data viitoare, sa nu mai imi dai sfaturile tale despre cum sa schimb prezentatia de fata cu seful, imi arunca inveninata, dupa ce i-am sugerat o modificare la un slide. Am inghitit cacatul si mi-am prezentat scuzele, ca intre timp linsese oricum seful, iar daca nu o opream mai avea putin si trecea la o muie.

Da, cam asa e cu polonezele. Cat timp se simt deasupra e ok, te iubesc si te adora, pentru ca au ele in mintea lor un avantaj asupra ta. Iar tu esti amica aia, straineza de pe undeva, ce le da lor culoare. Doar ai grija, sa nu-si piarda superioritatea mentala, ca atunci jar mananci, nu de alta, dar ele nu ar accepta in veci ca o straineza sa le fie deasupra.

Si scriind randurile astea, am inteles, de ce mi s-au evaporat toate amicile poloneze casatorite dupa divort. E greau sa fii frumoasa uneori…

Relatiile lungi – cheia marilor deceptii

Tocmai ce am terminat de rasfoit un articol dintr-o splendida revista pentru muieri moderne si dăştepte , in care erau enumerate sfaturi pretioase de la cei cu relatii lungi, pentru cei ce si-ar relatii lungi.

Pe primul loc aparea cuvantul cheie: compromis, tiparit cu litere frumoase si citit cu junghi la inima. Dupa el isi facea loc un alt cuvant valoros in vocabularul maselor, comunicare, iar in urma lui venea serenata lasatului de la tine si binelui celuilalt, chestii din astea, foarte romantice pe hârtie. Mesajul la unison era clar: sa-i faci pe plac celuilalt, calcandu-ti pe propria dorinta si placere, pentru ca el, partenerul, sa stea langa tine, in relatia aia lunga.

In prima faza m-am gandit cum ar arata sfaturile astea intr-o revista pentru barbati.

Fa compromisuri pentru ea, straduieste-te sa nu faci crize, cand cumpara al saselea set de oale, de care nu are nevoie, ca acasa zac doar trei seturi nefolosite – asta ca tot l-am vazut pe unul facad o criza la Ikea, cand nevasta-sa a pus mana pe o oala.

Sau

Comunica cu ea! Las-o sa palavrageasca ore in sir. Desi, nu o sa o doara gura, deci nu spera la asta, ajuta, sa-ti bagi tie in gura o cafea, si sa viseaza cu ochii deschisi la playmate-ul lunii. Uita-te aici si clatareste-ti bine ochii, cu niste tatele beton, si garantat palavrageala nu te mai atinge.

Apoi m-am imbarbatat. Nu am mai citit de mult Playboy (mai ales de cand au interzis imaginile dezbracate in Polonia, nu stiu cum e pe la altii, dar aici nu vezi mai nimica) si poate pe acolo deja triumfa cu astfel de sfaturi.

Desigur, in revista de gagici era mentionat si sexul, ca un element relativ, in contextul unei relatii lungi, in raport cu palavrageala. Pentru ca palavrageala, faptul ca-l asculti pe celalalt, si-l aprobi, si esti de accord cu el, de dragul relatiei voastre lungi, e cheia succesului. Ce conteaza acolo cinci minute de placere si dorinta carnala, fata de cateva veacuri seci si nesatisfacute, dar imbatate bine cu o bere fara alcool si o palarageala sanatoasa. Ca doar, relatia lunga conteaza si cel mai important e sa o lungesti pana la adanci batraneti, cand te poti inalta, ca o martira pe altarul nesatisfactiei, inconjurata de frustrari si bucuria de a fi avut o relatie lunga, ca o zeama chioara si fara gust. O zeama, care se serveste tuturor si dupa care ar trebui sa tanjeasca fiecare, ca asta e idealul, indulcit cu cate un film romantic, sa mai treaca din depresii.

Apoi, mi-a trecut prin minte, ca poate si barbatii citesc porcarii din astea, ce se servesc femeilor, ca altfel nu-mi explic, ce-i cu atatia nefututi insurati pe Tinder, care isi cauta amante, in loc sa se intoarca intr-o zi acasa si sa-i puna zeama chiara in cap nevestei.

Am trait si eu intr-o zeama din asta chioara, fara sare sau piper, dar plina de palavrageala si de compromis, pana intr- zi, cand am vomitat-o fara mila peste totii cei din jurul meu, cu sfaturile lor de cacat facut bici. Ajunsesem sa ma compromit de atatea ori, ca nici nu mai stiam unde trebuie sa-mi incepa propriile dorinte, daca am dreptul la ele si daca exercitandu-le nu ranesc starea de bine a celor din jur sau impresia lor de stare de bine. Am ascultat de atatea ori parerile, argumentele, deciziile, motivatiile sau credintele jumatatii cu care imparteam blidul, pana intr-o zi, in care i-am dat cu lingura in cap. Atunci am realizat ca eu prefer sushi, zeama nu-i de mine si relatiile lungi, nu-s telul meu. Eu vreau relatii intense, cu sare si piper, scurte sau lungi, dupa cum se va nimeri, dar cu siguranta nu o sa ma mai compromit vreodata langa unul, in speranta ca o sa ne apara riduri impreuna.

M-am săturat

M-am săturat. M-am săturat de toți deștepții și deșteptele care mă judecă și-mi fac observații în legătură cu mine, cu viața mea, cu felul în care mă comport, cu modul în care gândesc, cum îmi trăiesc viața, cu cine mă fut și cu cine nu.

Asta este valabil și pentru cei care citesc pe aici accidental și apoi îmi spun că e mai rău ca la nimfomane sau că sunt la nivelul minus unu, în comparație cu fetele de liceu futute fără prezervativ. La fel de valabil este și pentru deștepții și deșteptele de la mine de la muncă, care nu mai contenesc cu sfaturile și părerile lor necerute, despre activitatea mea, și cum ar aborda ei cu mai mult calm și zen anumite probleme, situații, evenimente și dificultăți absolut absurde și lipsite de logică și sens. La toți atotștiutorii ăștia îmi vine să le fut cu mărinimie o bucată de tigaie peste moaca, în special celor care îmi spun cu tupeu, de la înălțimea ecoului lor, ca am „un potențial fantastic”. Am auzit placa asta până mi s-a acrit la stomac, ca de la un castravete murat excesiv. Toți s-ar înfrupta generoși din potențialul meu, mai ales dacă le aduce bani, dar se spală rapid pe mâini și întorc placa, când vine nota de plata. Atunci se duce potențialul rapid pe pulă. Toată lumea vrea o muie mai lungă și mai adânca, dar fără să acopere costurile suplimentare de frecare, scuipat și înghițit. Doar ca pe mine m-a lovit „punctul de întoarcere”, un fel de schimb al direcției când mă apucă damblaua, și-mi bag picioarele cu totul și fără milă în orânduiala construită cu trudă și compromisuri, momentul când fut meciu fără griji sau stres. Pentru că asta sunt eu, când toți cred că m-au prins și legat de o chestie, după ce mi-au tăiat aripile și încătușat bine visele, îmi scot aripile de rezervă, le scuip în mecla tristă de la distanta și cu zâmbetul pe buze mă distanțez.

Sunt o pizdă ocupată

renata-adrienn-ebvCsRypmxM-unsplash

Photo by Renáta-Adrienn on Unsplash

Am făcut o pauză de Tinder două luni, urmând sfaturile de doi lei și trei surcele ale gagicilor singure de peste 30 de ani. Adițional, într-un oftic general, m-am despărțit și de persoana de care sunt îndrăgostită, rupând relația pe care o mențineam de un an. Între timp mi-a cam trecut din ofticul ce pusese stăpânire pe mine, reapărându-mi cheful de sex. În contextul activării nevoilor primare, sfaturile și sugestiile prețioase de genul „tu cu tine”, „acorda-ți timp”, „stai o perioadă singură” și alte mizerii similare, le-am redirecționat spre coșul minții, alături de alte inutilități verbale cu care mă cadorisesc cunoscuții din când în când.

Nu am nevoie sa fiu singură ca să petrec timp cu mine, sunt perfect capabilă să scriu, să citesc, să fac sport și să-mi activez vreo cinci hobby-uri și când mă întâlnesc cu bărbați. Pot să fac multe lucruri singură, doar că-i mai fain să le fac alături de cineva. Pe deasupra, nu mi-se potrivește rolul de mironosiță prostă ce-o dă înainte cu singurătatea și independența în așteptarea bărbatului perfect.

Într-adevăr, este cam nasol să fii îndrăgostită de cineva anume, dar să te întâlnești cu alții, pentru că nici unul nu potrivește și nici nu va potrivi o vreme, dar asta e, ghinion. Partea bună este că m-a maturizat experiența de-a mă desparți de persoana pe care o iubesc și am făcut câteva schimbări în abordările mele amoroase.

In primul rand am renunțat la „catelusi”. Am încetat să întrețin relații de orice fel cu gagii care nu mă interesează, doar pentru că ei mă doresc. Nu mai am nevoie de energia lor negativa și constanta presiune de a le oferi ceva în schimbul validării personale, căci despre asta era vorba, când nu puteam renunța la astfel de relații.

In al doilea rand, am decis sa fiu mai directa, să trec mai repede peste etapele tatonării și să nu aștept după foirile tuturor gagiilor care îmi fac avansuri și mă tot invită la cafele și vinuri fictiv. Mă interesează concret data, ora și locul.

Zis și făcut, iar pe când luam acțiunea în propriile mâini cu un gagiu ce mă tot invită la vin de prin decembrie, am realizat că sunt în fapt foarte ocupată. Căci, nu-i ușor să împaci varza cu capra și cu lupul vecinului, între copil, călătorii, hobby-uri și gagii de pe Tinder, când ziua are doar 24 de ore și pot număra doar pe degetele de la o mână zilele disponibile pentru întâlniri. Așa că, după ce ne-am parcurs împreună zilele din calendar potențiale pentru o întâlnire, am ajuns la concluzia că ne potrivim să fim amândoi liberi (de copii și obligații) într-o luna. Și, cum este dificil să te întâlnești cu unul care are și el copii, am introdus în program o întâlnire de pe Tinder. Măcar ăștia fără copii sunt mai flexibili.