Aniversar despre România

În toamna aceasta se mai scurge unul dintre anii pe care-i trăiesc în emigrație. Străinătate ar fi impropriu spus căci după atâția ani pe alte meleaguri, România mi-se pare mai străină ca niciodată. Am plecat în urmă cu 17 ani, într-o toamnă frumoasă cu frunze galbene și raze calde, prin octombrie, și de atunci număr anii, dintre care 16 au fost petrecuți în Polonia ca rezidență principală.

Odată cu trecerea timpului, România a devenit pentru mine o dilemă ce îmbină abstractul cu dorul, dezgustul cu mila, mirarea cu șocul și tristețea cu melancolia. Mă uit de multe ori la ceea ce se întâmplă în țara mea de baștină și mă minunez. Mă întorc doar ca să realizez că nimic semnificativ nu s-a schimbat, deși pe alocuri se mai ajustă câte ceva, cum ar fi autostrada la ieșirea din țară, ce te duce spre granița cu Ungaria. Doar că înainte să o treci te oprește vameșul român și te ține la coadă, că nu are chef să deschidă la opt dimineața mai mult decât un punct de trecere. Pentru el nu contează că pierzi aiurea 30 de minute cu doar cinci mașini în față, dar pentru tine da, mai ales când te așteptă încă minim 12 ore de condus.

România este și se încăpățânează să rămână o țară speculativă, în curs de dezvoltare, de pe fundul sacului, din care lipsește cu desăvârșire educația și cultura personală. Se vede treaba asta în majoritatea aspectelor, urlând cu putere la cetățenii ei surzi, spre tristețea și iritarea celor care și-au dezvoltat deja auzul pe alte meleaguri.
Eu o privesc de câteodată amuzată și de cele mai multe ori tristă, mai ales când intru în contact cu canalele ei media sau cu anumiți oameni, foarte mulți și extrem de pârliți. Cultura asta Est Europeană a formelor fără conținut este la fel de evidentă la români, pe cât este de țipătoare la ruși. După o perioadă destul de lungă petrecută în străinătate am ajuns să mă întreb serios ce-i cu fițele astea ieftine la românii și de ce simt nevoia să se înțolească în haine cu logo-uri ostentativ afișate, de ce simt nevoie să-și de-a aere inutile, pentru că oricum nu-și ascund complexele, ci doar le accentuează.

În scurta vizită avută în august la București, nu am mai dat peste taximetriști bădărani, căci am luat Uberul (doar un șmecheraș ieftin la aeroport a încercat să mă îmbârlige), dar am văzut șoferițe desfigurate de operații estetice cu mașini scumpe, parcând în mijlocului drumului și blocând circulația, ca să meargă până la ABC după țigări. Am mai dat și peste proprietari de afaceri strânși bine la buric de curele țipătoare Vuitton, plini de aroganță și lipsiți de cei șapte ani de acasă, care se credeau afaceriști de top. Am găsit și oameni cu fițe rafinate, ce nu-și manifestau deschis superioritatea din capul lor, expunând-o însă cu brutalitate ochiul mai experimentat printr-o aroganță neîngrădită față de toți semenii lor în general și în particula fașă de cei mai jos plasați în ierarhia socială.
Este suficient să deschid mă uit la canalele media din România, să deschid televizorul sau să citesc o pagină a unui ziar, ca să înțeleg de unde vin aceste carențe comportamentale la români și această totală cacealma a valorilor, a percepțiilor și simțurilor. În canalele media din România sunt promovați infractorii condamnați penal, prostituatele de lux, bătăușii și agresorii. Violența împotriva femeilor și a copiilor este parte a culturii mainstream din România, iar tendințele educate ale lumii de-a schimba aceste obiceiuri primitive și barbare sunt luate în derâdere. În România la televizor se promovează bătaia semenilor.

Dacă cu presa audio-video nu merge, în cea scrisă situația nu-i mai roz. Pe lnga articole mincinoase, total rupte de realitatea sau copiate prost din canalele media internaționale, la români comentariile multor articole fac toți banii. Acolo se găsește pura esență a culturii românești, în care agresivitate domină logica, stereotipurile și xenofobia conduc mintea și dictează faptele.

Nu mă miră că românii nu se vaccinează, este un comportament normal pentru o societate primitivă, dominată de idei conspiratoare și neîncredere. Poți să le spui orice povești vrei despre stele și galaxii îndepărtate oamenilor primitivi ce se luptă să-și aprindă focul. Ei vor crede doar realitatea din fața blidului lor de mâncare si nu poveștile despre stele care nu mai există.

Ușurința cu care pot fi manipulați românii este tristă și banală. La fel de banală precum poveștile din vacanțe ale vedetelor romanilor expuse la TV. Trist este că romanii nu înțeleg că poveștile acestor vedetelor sunt normalității pentru locuitorii țărilor mai spălate și mai educate. Nu-i nimic special în merge odată sau de două ori pe an în vacanță prin Spania, Italia, Egipt sau Asia, iar Dubai este doar un oraș ce imită Las Vegas, destul de ieftin în afara sezonului. Dar, ce rost are să explici aceste banalități oamenilor ce în loc să meargă în vacanțe, își petrec timpul și banii pe la nunți.

Valan și societatea românească

Scriu acest post ca răspuns la comentariile ce s-au dezvoltat în postul anterior. Inițial voiam să scriu despre Valan, un film maghiar foarte bun a cărui acțiune se desfășoară în Transilvania, din perspectiva importanței minorității maghiară din România și ignoranța noastră, a românilor, față de această majoritară minoritate pe care în loc să o înțelegem, îmbrățișăm și acceptăm, o ignorăm și o respingem. Dar, asupra acestui aspect voi reveni. În Valan sunt foarte bine reflectate anumite elemente dureroase ale societății românești post comuniste prin prisma vieții oamenilor din orașele mici și izolate, unde sărăcia dezumanizează comunitate, distrugând orice valoare morală individuală.

Populația României a suferit o traumă morală profundă odată cu ieșirea din comunism. Asemenea unui copil restricționat, îngrădit și îndoctrinat ce odată ajuns la adolescență se eliberează de părinții excesiv de restrictivi și abuzatori luându-și lumea în cap, tot așa și societatea românească și-a luat lumea în cap odată ce a simțit gustul libertății după înlăturarea restricțiilor politice impuse de comunism. Pentru că, comunismul doar a impus brutal restricții și reguli, fără a construi valori și principii morale pe care societatea să se poată baza (imposibil de construit din moment ce s-a clădit cultul dictatorului suprem, tatăl poporului) cum ar fi umanitatea, iubirea de sine, respectul pentru alții, contribuția la comunitate, comportamentul adecvat în raport cu ceilalți etc., oamenii odată scăpați de sub tutela tăticului suprem, au început să facă împotrivă a tot ceea ce a fost impus, indiferent dacă era un lucru bun sau rău. Așa cum adolescentul aruncă hârtia pe lângă coș din rebeliune, tot așa și poporul român a început să o ia pe arătură, tocmai în punctele în care restricțiile erau cele mai puternice (vezi rata avorturilor din anii 90).

Una dintre direcțiile tragice în care societatea s-a degradat au fost în privința interacțiunilor dintre oameni, relațiile dintre bărbați și femei, sexul, respectul de sine, respectul și comportamentul față de ceilalți. Lumea a evoluat foarte mult de după război până în anii 90, când românii au scos capul la lumină, iar vechile norme sociale s-au schimbat, fiind bazate pe alte valori decât cele care erau valabile înainte de comunism. Românii nu și le-au însușit, de unde și degradarea profundă a condiției și rolului femeii în societate. O caracteristică a țărilor puternic marcate de comunism (vezi Cambodgia) și șterse de valori, prostituția în diferitele ei forme voluntare (sugar daddy, iubit cu bani, sex cu patronul, video chat) sau involuntare (trafic de femei, lover boy), a devenit în România o practică uzuală, ba chiar o normă socială și câteodată un țel. Această degradare a condiției umane foarte prezentă la noi în țară este excelent subliniată în film de tatăl ce-și vinde fiica traficanților.

În România oamenii nu au fost educați cum să se raporteze la sex, în contextul libertății și a valorii individuale. Dacă o persoană manifestă libertatea sexuală, deschidere și asumare este catalogată drept curvă, paria socială, dar o persoană care alege voluntar să-și vândă corpul în rol de iubită a unui bărbat ce-i cumpără bunuri și servicii, este văzută ca o fată isteață și pe interes, model de urmat. Acestă degradare a valorii femeii și demonizării dorințelor și alegerilor ei sexuale, dacă nu sunt transformate în profit, au întors cu fundul în sus valorile societății românești, distrugând respectul femeii pentru ea însăși. Nu este de mirarea că România, alături de Moldova, sunt pepinierele de prostituate ale Europei, când vedetele promovate în canale media românești sunt prostituate, ce apar bătute la televizor și în reviste alături de traficații care le bat, ca o realitate acceptată universal și promovată sub pretextul audienței. Când lumea luptă împotriva hărțuirii sexuale, românii arată la TV cum se împacă bătăușii cu victimele și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

Și au plecat arabii

Și au plecat arabii, ofticați că nimeni în Polonia nu dă nici cât o ceapă degerată pe fițele lor de prost gust sau pe milioanele lor din bancă. Aici oamenii sunt capabili să-și facă micul dejun singuri și nu se oftică ca proștii că, restaurantele nu sunt destul de fițoase, că nu au șofer la scară sau că li-se spune că vor sta în trafic, dacă merg în direcția greșită. Printre oamenii culți, cu școli și care au muncit pentru ceea ce au, bijuteriile Cartier, gențile Dior sau hijab nu reprezintă  semne de statut social și nici nu vin la pachet cu plecăciuni sau comportament de slugărime. Aici, nu ne înjosim în fața unei pizde rasiste, ca să o facem să se simtă specială și nici nu o elogiem, ca să-i creștem stima de sine. Și tot aici ii doare în pulă pe toți de faima lor locală, sau de nevoia lor de a fi serviți ca niște feudali dolofani. În Europa, noi nu ne închinăm la regalități, ne-am decapitat regii pe la 1700 iarna și nici nu ne udăm în pantaloni la auzul că cineva are vreo 15 milioane de euro în bancă. Să-i fie de bine și să-i folosească sănătoși. Pe aici nici nu ne închinam la oameni si când servim pe cineva, o facem cu respect, nu pentru ca ne impresionează că sunt bogați sau lipsiți de respect, chiar daca provin ei din GCC.  In afară de faptul că Dubai este un oraș excentric și Saudi Arabia e o țară pe hartă, pentru polonezi tot GCC-ul lor nu-i decât un tărâm cald, conflictual și plin de arabi, pe care polonezii nu vor să-i vadă pe străzile de lângă casele lor. Să stea in „Arabia” lor, cam ăsta e mesajul.

Da, știu că o cunoaște pe Anastasia, s-a lăudat cu treaba asta, ca să arate ce tare este ea în bot. Ba chiar a scos de la naftalină o poză cu ea și cu Anastasia, că să ne-o lăfăie prin fata ochilor. Mă bucur pentru ea că-i are numărul de telefon în mobil, dar mă doare fix în pula pe care nu o am de treaba asta. Nu m-ar impresiona nici dacă l-ar cunoaște pe Papa de la Roma și toate cunoștințele ei pe interes nu compensează lipsa ei de bun simț și faptul că nu-i în stare să poarte nici măcar o conversație banală. In schimb știe foarte bine să se plângă despre tot ce o înconjoară, în arabă desigur. Nu de alta, dar nu prea le are cu engleză. Probabil știe doar comenzile pentru filipineze și atâta tot.

Eu am mai lucrat cu oameni bogați si caractere fitoase. Într-un fel e mediul meu, pot sa-l accept, de cele mai multe ori îl tolerez si parțial îl înțeleg, dar asta pana la un anumit punct. E punctul pe  care arabii îl lasă cu mult în urmă, mai ales atunci când își dau arama pe față. Arabii sunt niște ființe cu adevărat goale pe dinăuntru, lipsiți de valoare, cultură sau umanitate. Impresia lor, că pot cumpăra totul, doar pentru că-și permit să fie slugăriți de niște filipinezi morți de foame, nu se verifică în Europa, printre oamenii educați și cu un simt al identității și al sinelui. Oriunde se găsesc muritori de foame, gata să lingă toate cururile murdare de căcat, dar pe aici  ăia sunt mult mai putini, un fel de excepția și in nici un caz regula. Cu polonezii, chiar nu le merge, pentru ca au nimerit între un popor mândru și care nu se lasă călcat in picioare pentru niște arginți ori impresionat de fițe.

La plecare, au lăsat în urma lor o mizerie arabă. De drum bun, fost jefuiți în tren, probabil de un hoț iscusit și puternic tentat de cele cinci valize ale lor de marcă. Măcar a avut pizda material pentru snapchat.

In club

M-am întors la cinci dimineața acasă, călcând cu grijă pe stângul, căci aveam sandalele rupte, și nu voiam să le nenorocesc și mai tare. Mă gândeam în club că o să le lipesc a doua zi cu superglue, dar când am ajuns acasă am știut că am nevoie de ajutor specializat, dacă mai vreau să le port vreodată. L-a intrarea în bloc  l-a salutat pe gospodarul asociație, ce împingea anevoios un container galben, pentru a fi ridicat în câteva ore. Am schimbat cu el trei vorbe și am urcat scările în același ritm, calm, obosit și nerăbdător pentru un somn buștean.

În timp ce soarele se ridica strălucitor pe cerul proaspăt albastru, eu mă puneam la somn în spatele jaluzelelor, după o noapte în club.

Aflasem de petrecere cu câteva ore înainte să se întâmple și am mers mai mult de socializare. Știam doar că este o petrecere privată, are loc într-un club de pe plajă și vor fi câțiva din echipa noastră de marketing acolo. Eu locuiesc și într-o zonă foarte turistică, iar vara cluburile de pe aici sunt pline, că vine toată floarea Poloniei la distracție. Pentru că nu plănuiam să stau prea mult și nici să mă sofistic prea tare, mi-am tras pe mine colanți mulați ce imită pielea sau ”gacile din plastic”, cum le zicea un fost coleg de la muncă și un tricou din colecția mea (încă în progres). M-am machiat cu silință, doar ca să realizez că am uitat să-mi pun lentilele de contact înainte să dau cu tuș. Cu machiajul făcut, am reușit să-mi pun lentila stângă și am renunțat să o adaug pe cea dreaptă, mai ales că aveam ochiul iritat de câteva zile. O idee foarte proastă, aveam să aflu după ce am ieșit din casă, care s-a remediat ulterior cu alcool mult și tare, o combinație ce-ți echilibrează miraculos vederea.

M-a ridicat o tipă de acasă cu clanul după ea: soț pupăcios, soră miorlăită și viitor cumnat, care a exersat cum să conducă mașina automată pe pielea noastră. Ne-am întâlnit cu o altă colegă pe drum și am poposit în grup la club, doar ca să aflăm că am nimerit la o petrecere cu aere de Varșovia, organizată de TVN (un fel de Prima TV prin România), printre polonezi relativ faimoși, sau cel puțin așa mi s-a spus, pentru că eu nu recunosc persoanele faimoase din Polonia, cu excepția câtorva nume mari, pe care mai toată lumea le știe. Când renunți la TV și la presa de bârfă, nu prea ai de unde să te informezi despre viața mondenă a unei țări. Oricum, la patru dimineața, toți am arătat la fel de alcoolizați, și faimoșii li cei mai puțin faimoși.

Am început cu Mojito și mâncare, aveau ceva grătar bunicel, și am continuat cu alte alcooluri tari, iar la final am băgat ce-a mai rămas, adică votcă, cu suc, gheață multă și ceva ierburi, ce stăteau de decor pe la bar. Muzica a fost foarte bună așa că ne-am produs vesele pe ringul de dans, unde regulile învățate la balurile cu manele din România (unicele disponibile prin liceu) au rămas valabile și în cluburile de fițe selecte cu vedete poloneze. Adică, dacă nu vrei să fii zdrobită sau împinsă într-un colț de lângă toaletă, trebuie să știi să dansezi corect, dând sănătos din cur  în cel mai bun loc, preferabil lângă scenă, și împărțind coate generoase în stânga și drepta, în coastele graselor alcoolizate, care de obicei îți intră în spațiul personal. E un război pe ringul de dans și doar luptătoarele adevărate apucă să se producă în voie, nederanjate în spațiul personal, împingând înapoi pe oricine le calcă teritoriul. Pe ringul de dans lupta se dă între femei și gay, pentru că bărbații sunt acolo ca să admire și le dau întotdeauna întâietate doamnelor să se producă în voie.

Am dansat până mi s-au rupt sandalele și am primit complimente cu zâmbetul pe buze. La un moment dat a venit la mine un tip din senin, să-mi spună că sunt frumoasă și foarte mișto. I-am zâmbit, i-am dat mâna și i-am mulțumit prietenește. Apoi m-a abordat un rus beat, plin cu aere și ceva yacht, din ce ziceau colegele, căruia i-am dat eject rapid, urmat de un polonez plinuț căruia i-am spus că sunt cu colega, la modul lesbian, că tot era petrece cu vedete. Spre dimineață un grăsan cu tricou alb mi-a pus mâna în jurul gâtului, ca să mă întrebe dacă știu că-i obraznic să port pantalonii pe care îi am în club? L-am rugat să-ți ia mâna politicos și i-am spus că nu-i de fel obraznic. Mi-am notat deja să merg la Calzedonia după încă, câteva perechi de colanți. Dintotdeauna am avut un cur fain și rotund, dar de câțiva ani s-a făcut și mai mișto, că îl lucrez la sală.

La patru dimineața ne-am așezat pe plajă ca să contemplăm răsăritul. A sosit la 4:12. L-am cronometrat exact, motivată de frigul din oase ce nu se potolea sub o pătură subțire, repetând unei colege cu care m-am programat la întoarcere ”când plecăm?”.

Later edit: am uitat sa povestesc de chelneru draguț care m-a servit si căruia, i-am spus ca e frumos, ca sa-i pice si lui bine – ca si mie mi-a picat, când mi-as spus cineva. Nu aveam vreo intenție alternativa.  Mi-a zâmbit, mi-a răspuns cu un compliment si am înțeles din ochii lui ca nu eram genul lui, si niciodată nu voi fi.

Am uitat sa adaug ca, de la petrece nu a lipsit nici actul cu o lesbiană, ca tot am priza si pe aceasta categorie, care m-a strofocat bine la par pe ringul de dans si mi-a atins bunurile cu tupeu, in timp ce dansa lipita de mine. Am lăsat-o, ca era simpatica si toleranta mea pentru fete e mai mare 🙂