Știri de la malul mării

Sunt obosită de la agitatia oamenilor cu sărbătorile, cumpărăturile exagerate de mâncare, ce ulterior va fi aruncată, traficul infernal, parcările pline și cerșeala specifică Crăciunului.

Mi-am făcut planul de vânzări anuale la muncă. A fost greu, mai ales ultima lună, când a trebuit efectiv să cerșesc comenzi. In noul an, primul criteriu de prioritizare al clienților va fi in funcție de cum m-au ajutat la „greu”. Am avut și din ăștia care m-au refuzat, m-au dus cu zăhărelul sau au încercat sa-și negocieze condiții mai favorabile când eram la ananghie. Voi fi încântată sa le întorc favorul. Suntem singurul departament din firmă care și-a făcut planul de vânzări anual, iar din patru câți suntem in departament, doar eu și un coleg am atins targetul. Urmează negocierile. Am negociat deja anul trecut, iar anul acesta va fi mai greu, dar tot îmi încerc norocul.

Am reinstalat Tinder, după ce am fost pe alte portale, am ajuns la concluzia ca tot pe Tinder sunt ce-i mai spălați.

M-a contactat mecanicul să mă întrebe dacă îl găzduiesc, ca s-a certat cu prietenă-sa și a plecat de acasă, de la ea, bănuiesc. S-a gandit că poate la mine-i cald și bine, și cine știe, poate primește și o pizdă umedă pe de-a moaca. S-a gandit greșit evident, și in timp ce-l compătimeam, ca așa-i frumos și încă nu am primit mașină de la firmă, l-am informat elegant cum stă treaba.

Între timp am intrat in travaliu. Nasc o piatră sau mai multe, de la rinichiul stâng. E neplăcut, dureros, dar asta e. Mai bine acum, decât peste o lună.

Mâine laser cu CO2, deci petrecerea este in toi. Am primit o veste bună, cadoul meu de Crăciun.

Culoarea favorită

”Care-i culoare ta favorită?” mă întreabă el într-un joc imatur, încercând să despice firul în patru la 38 de ani, cum l-ar fi despicat la 18, doar că atunci era probabil prea timorat, șters și nesigur pe el ca să-l despice cu altcineva decât cu prietenul lui imaginar. A mai continuat cu banalitățile, până m-am uitat la ceas și am decis să mă ridic de pe fotoliul moale din Starbucks. Seara dinainte o petrecusem în fața monitorului, terminând raportul proiectului pentru România. M-am culcat la 1 noaptea, m-am trezit la 6 dimineața, am dus-o pe fiică-mea la școală, m-am încheiat socotelile cu o firmă, apoi am petrecut 8 ore la alta, iar acum stăteam în Starbucks cu o cană de chai latte în mână și un idiot cu dinții strâmbi și cariați în fața mea. Individul, ceva manager la un restaurant de autor din oraș, tocmai îmi expunea cum lui îi place să meargă la cumpărături, pentru că-l interesa moda, în timp ce privirea mea ocolea hainele lui banale, neîngrijite și vechi, pentru a admira mai bine un tip în palton, elegant și cu îngrijit, ce tocmai intrase pentru o cafea. Am realizat brusc că au trecut două ore de când stăteam acolo, cu creierul amorțit de oboseală, în fața unui individ imatur, care-mi povestea despre visurile lui de a se îndrăgosti și de a se ține de mână cu iubita lui, pe care ar fi alintat-o cu diminutivul de pisicuță. Îmi era foame, mă simțeam rău de la chai latte-le cu gust ciudat și aveam în plan să merg și la sală încă în seara respectivă. M-am ridicat, mi-am verificat geanta, căci individul stătuse prea aproape de ea ca să nu-mi trezească suspiciuni, m-am îmbrăcat rapid și i-am întins mâna. Mi-a luat-o și s-a apropiat un pic de mine, ca și cum ar fi vrut să mă îmbrățișeze, dar nu i-a ieșit.

Gagiul se cunoștea la vinuri, bănuiesc, căci eu nu mă pricep, dar cum preferatul lui era roșu sec, presupun că era ceva sens în ce mi-a îndrugat pe subiect. În rest era moartea pulii și pentru un pușcăriaș în izolare. Am avut instinctul de-a mă căra instantaneu de cum ne-am văzut la ochi și ne-am zâmbit, când dinții lui strâmbi și cariați mi-au zgâriat retina. Pentru că încă oscilez între politețe și instinct de conservare, m-am așezat politicoasă pe fotoliu. A venit cam repede chai latte-le și am început să-l beau printre răspunsurile la întrebările lui banale. Intimidat de mine, a dat-o pe glumițe ieftine, după ce s-a săturat să privească în altă parte în timp ce-mi vorbea. A prins curaj și m-a luat cu întrebările banale despre culori, anotimpuri și zile de naștere. Singura chestie interesantă despre el era că făcuse în tinerețe contrabandă cu medicamente, alături de alți polonezi în Cehia și că, lucrând în Anglia ceva vreme nu avea instincte rasiste și nu și-a ridicat sprâncenele când i-am spus că sunt româncă, ca și majoritatea polonezilor votanți ai PiS. M-am gândit să-i recomand un dentist, ca să-i fac un bine, dar nu cred că ar fi avut capacitatea emoțională să înțeleagă gestul meu. În schimb el a fost foarte sincer, căci în timp ce-i admiram unghiile netăiate și murdare, mi-a mărturisit cu onestitate că sforăie.

M-am întors acasă cu durere de cap și idea de a-mi defini mai bine profilul pe Badoo. Îmi doresc să optimizez cumva procesul de selecție, ca să nu ies după cinci minute din local, situație care mă tentează tot mai tare, dar care poate fi periculoasă, dacă dau peste un dereglat fragil emoțional. M-am convins de la întâlnirea precedentă că Badoo nu este locul în care-mi voi găsi eu ceva, nici măcar de un futai. Știu că există teorii din astea abstracte, care spun că, orice întâlnirea este valoroasă, cel puțin pentru stima de sine, dar eu nu am nevoie de astfel de confirmări, preferând să nu-mi pierd timpul, decât să-mi îmbunătățesc cunoașterea a posteriori în misterele naturii umane.

PS: povestind la muncă, am aflat că și un coleg a pățit-o cu o cariată, ce se râdea cu palma la gură. În timp ce el o credea o doamnă misterioasă, la a doua întâlnirea a aflat care-i era misterul.

Călător prin lume

M-am întors cu energie de la Berlin, înțelegând tot mai bine cine sunt, cine vreau să fiu și ceea ce îmi doresc. Nu am prea avut timp să meditez la viață, căci de dimineață m-au așteptat comenzile, planul de vânzări și următoarele bilete de avion. Călătoresc mult și îmi place. Mă relaxează. Îmi oferă alte perspective, văd lumea cu alți ochi și experimentez lucruri noi. De fiecare dată când ies din cutia mea de confort învăț ceva nou, înțeleg despre mine lucruri și mă formez pentru viitor. Și călătoriile nasole sunt experiențe, pentru că știu ceea ce nu-mi doresc, motivându-mă să merg înainte pe drumul meu. Oamenii care călătoresc mult au o altă viziune asupra vieții, a dorințelor și nevoilor. Am și momente în care mă simt dezrădăcinată, pierdută prin lume, fără un cuib al meu, și totuși fiecare întâlnire cu noul îmi aduce bucurie, în timp ce stagnarea mă deprimă. Călătorind mă regăsesc, sunt curajoasă, creativă și eficientă. Stând pe loc mă pierd pe mine, iau în brațe frica și sunt neproductivă. Încă îmi caut potențialul pentru că știu că sunt departe de el și locurile noi pe care explorez îmi oferă exact asta, răspunsul la căutări.

Prin Berlin

Am pornit înspre Berlin cu mintea plină, într-un compartiment aproape gol, traversând îngândurată câmpiile Poloniei. Duceam cu mine povara obositoare a câtorva zile în compania unor poloneze grețos de invidioase și proaspetele amintiri ale țării de origine, dezamăgitoare și dezumanizantă.

Am ajuns la Berlin într-o după-amiază însorită și friguroasă, cu un tren întârziat. Până s-au întors gazdele mele acasă am luat la pas zona lor de rezidență, plimbându-mă fără hartă pe străzile liniștite și trotuarele înfrunzite ale orașului. Încă mă mai surprinde aerul polonez al Berlinului, cu apartamente cutie de chibrituri, strategic amplasate în blocuri comuniste înalte. În puținele și friguroasele ore pe care le-am avut la dispoziție am explorat cu răbdare și prea multe gânduri toată zona de la Ostbahnhof până la Berghain. M-am întors să gătesc gazdelor mele și ne-am petrecut seara la discuții filosofico-creative, dezvoltate pe o bază româno-rusească și îmbunătățite cu experiențe poloneze, nemțești, portugheze, spaniole și elvețiene.

A doua zi am petrecut-o în cafenele și magazinele din Mitte în stil posh, verificând concep stores, achiziționând haine extravagante pe stil berlinez și accesorii vesele. Berlinul a fost neprimitor, deși cu soare, la cele 5 grade pe care le-a arătat termometrul am înghețat explorând orașul la pas. Seara, după un vin roșu sec și bun am adormit buștean. Sâmbătă am vizitat cartierul turcesc, unde am fost la cumpărături cu gazdele mele berlineze. Ei și-au făcut plinul cu fructe și legume proaspete pe care le-am achiziționat la jumătate de preț (mult mai ieftine decât în Polonia), iar eu mi-am cumpărat brânză telemea (sper, că nu am reușit prea bine să înțeleg ce era scris în turcește pe cutii) și halva. Spre seară, după ce am învățat să gătesc cartofi dulci de la gazdele mele, ne-am plimbat pe străzile berlineze din partea de est prin buticuri originale și cafenele boho. Am băut vin fiert, ne-am cumpărat bijuterii și am decis să ne întoarcem devreme acasă, ca să mergem a doua zi în Berghain. Doar că, nu am mai ajuns în club.

Abuzul, iar și din nou

Am scris despre abuz și am să mai scriu. Este un subiect delicat, tabu, dureros, rușinos, neplăcut și greu de dezbătut, dar este prezent în viața noastră de zi cu zi, mișună prin casele și sufletele noastre, sub diferite forme, în cuvinte neatente, gesturi necugetate sau atingeri nedorite. Suntem în acest moment al omenirii și al dezvoltării noastre ca societate, în care avem cunoașterea necesară recunoașterii abuzului. Îl putem vedea clar, cu ochii eliberați de ochelarii indiferenței. Suntem la acea etapă a dezvoltării nostre individuale în care putem diseca abuzul, îl putem dezbate și avem puterea de-al corecta. Este o șansă fantastică atât pentru noi ca parte a unei societăți care se dorește mai bună, mai înțeleptă și mai corectă, cât și pentru noi ca indivizi, care ne dorim să fim mai educați, mai înțelepți și mai buni decât strămoșii noștri.

Abuzul este o boală pe care o ducem cu noi de generații, o proastă educație similară unei haine murdare pe care o preluăm din moși-strămoși și o purtăm fără să ne întrebăm dacă ni-se potrivește, ne ajută, ne facem bine sau ne place. O preluăm în tăcere, inconștient și-o dăm mai departe în același mod de nepăsare copiilor noștri.

Particularitatea ciudată a abuzului este că nu-i un fenomen neapărat vizibil, conștient și dureros, fiind mai des întâlnit în formele sale subtile, de finețe inconștientă, în care liniile de manevră ating deopotrivă coardele lipsei și ale răsplății, fiind greu de identificat și rușinos de acceptat.

Din ințelepciunile celor cu 20 de ani de căsătorie

Povesteam cu un coleg la muncă, că în avionul înspre Dubai erau ceva polonezi veseli ce mergeau spre Kenia, unde a fost și eu în urmă cu un an.

– Cu cine? mă întreabă.
– Cu nevestele, îi răspund.
– Ale lor?
– Da, dar nu stăteau împreună, îi povestesc eu mirată.
– Deci ale lor, concluzionează el. Căci dacă s-ar fi lipit de ele, ar fi fost ale altora.

Terapia

După o sesiune de terapie realizez de fiecare data aceleași lucruri, cât de mult sunt conștientă despre mine, ce mult am avansat și cât de puțin mă cunosc în străfundurile mele și cât de departe sunt de persoana câte mi-aș dori să fiu.

Terapia este dușul rece pe care îl începi după o zi fierbinte, doar ca să realizezi că, apa pe care o torni pe tine, nu-i chiar cea mai prielnică.

După terapie mă simt întotdeauna bine, sunt activă, fericită, mulțumită și curioasă de explorările ce vor urma. Mai presus de toate sunt însă independentă, pentru că fiecare sesiune este în fapt o cărămidă pusă autonomiei mele ca persoană.

Mi-ar plăcea să mă îndrăgostesc din nou

Am privit piscinele dansatoare cu emoție în inimă, surprinzătoare lacrimi în ochi și melancolie. M-am uitat la apă, izvor al vieții, dansând în ritmuri romantice, intr-o splendoare de mișcare și lumină.

Eram la mii de km depărtare, în alt colț de lume cu fântâni dansatoare, o imitație fidelă a fântânilor pe care le-am urmărit împreună, mână de mână, inimă lângă inimă, pe continentul fericirii noastre, în țara în care eram doar un alt cuplu vesel și tot timpul bine dispus.

S-a terminat. Înțeleg și merg mai departe, dar melancolia și amintirea lui revin în sufletul meu în momente neașteptate. Mi-ar plăcea să mă îndrăgostesc din nou, să-mi fac noi amintiri și să admir fântânile dansatoare de mână cu altcineva. Un nou cineva, cu care să le văd și mai frumoase, pentru că voi fi doamna lui nu doar în anumite țări, ci pe tot globul :).

Vara si oamenii in Polonia

A început adevărata vară poloneză, cu temperaturi de 17-20 de grade Celsius ziua și 13-15 grade noaptea, rafale de ploaie, vânt și nori, mulți nori. E atât de înnorat că la 10:30 ar trebui să aprindem lumina în birou. Vara în Polonia este un lung chin de melancolie, lipsă de chef și de vitamină D, cu oameni tăcuți și multă votcă în serile reci.

Polonezii sunt un popor prietenos, deschis și primitor, dar cu măsură. Există în prietenia lor o anumită distanță, în deschiderea lor o anumită limită și în primirea lor o reținere. În Polonia se trăiește discret, viața nu ți-e analizată prea tare de prietenii sau vecinii băgăreți, nu împarți cu nimeni oalele și ulcelele tale, dar nici mâna aia de ajutor, nu o primești chiar așa ușor și de la oricine, deși declarativ mulți viteji se arată, mai ales după război.

În Polonia realizezi după o vreme că nimănui nu-i pasă cu adevărat de tine, ceea ce pe lângă o tristă dezamăgire, este și un mare confort. Este confortul de a fi lăsat în pace, de a nu trebui să răspunzi nimănui, de a nu fi nevoit să te justifici, să explici, de a nu fi pus în postura comunicării, mai ales atunci când nu vrei să ai interacțiuni umane profunde.

Observ la ucrainienii sau belarușii mutați în anii recenți în Polonia un anumit dor de ”casă”, dor de interacțiune umană în stare primară, de apropiere voluntară, de vorbărie destăinuitoare. Majoritatea adulților nu se regăsesc în Polonia și nu se integrează, pentru că asta ar însemna o anumită renunțare la sine și preluarea unei atitudini de distanță, pe care nu sunt dispuși să o facă, nu la maturitate. Este lipsa empatiei naturale, pe care nemții și scandinavicii o înlocuiesc cu nevoie exprimării empatiei, care de fapt nu mai există în sufletele reci ale oamenilor.

De la frigul de afară s-au răcit și sufletele.

Relația abuzivă de succes (abuzul psihic II)

Am scris acest text despre abuz cu mult timp în urmă. Era mai ironic și mai amuzant. L-am păstrat ca să mai lucrez pe el, doar că între timp sentimentele mele față de abuz s-au schimbat, trecând de la ironie la tăcere. Am schimbat textul de câteva ori, făcându-l tot mai sumbru, mai real, mai fără consistență, o traiectorie pe care a luat-o în funcție de modul în care mă raportam eu la abuz.

***

Sunt câteva reguli de bază pentru a dezvolta și întreține o relație abuzivă de succes, reguli nescrise și foarte neclare pentru victime, dar cărări existențiale de urmat pentru abuzatori. Se zice că în relațiile abuzive jumătate din contribuție o are victima, ceea ce este adevărat, pentru că victima refuză să-și recunoască poziția, chiar și atunci când semnele sunt înșirate în fața ei. Ea refuză să admită durerosul adevăr și postura reală în care se află, pentru că schimbarea ar fi prea mare, prea complicată și câteodată prea nefavorabilă pe termen scurt. Mai sunt și victime care nu văd semnele, nu le percep și nici nu vine nimeni din afară să le spună că, modul în care trăiesc, este incorect față de ele. Pentru ele am scris mai jos cum arată semnele, într-un mod ușor ironic, al absurdului privit prin ochii unei victime. E scris de la feminin la masculin, dar asta nu înseamnă că, victimele abuzului sunt doar femei și că bărbații sunt întotdeauna abuzatori. Abuzul nu ține de sex și nici de rolul social preluat prin căsătorie.

  1. Dorințele, aspirațiile sau visurile tale – sunt corecte, daca sunt aceleași cu ale persoanei de lângă tine, cu viziunea lui despre cea ce vrei tu de la viața ta, de la munca pe care o prestezi și copii pe care îi educi. Pentru că așteptările tale trebuie să coincidă cu ale jumătății, iar dacă ceva este diferit, ar fi bine să-ți schimbi punctul de vedere și asta cât mai repede. Ai greșit cumva drumul și vrei altceva, speri ceva diferit sau îți imaginezi ceva ce nu era în planul jumătății tale? Fii pe pace, acesta te va informa direct și imediat să-ți iei gândul, căci este ori imposibil, ori inutil, ori ilogic. Daca nu te descurajează cu atitudinea de respingere și încă te mănâncă în cur, atunci jumătatea trece la planul doi, unde te ia cu zăhărelul și îți demonstrează pas cu pas, mai ales încurcându-te în detalii, cum nu ai pentru ce să-ți dorești ceva absurd, așa că mai bine îți redresezi părerea și renunți la ce voiai. În varianta că, printr-un miracol al sorți și multe mătănii la biserică, ai reușit cumva să obții ceea ce doreai tu, fii pe pace că, jumătatea o sa te terfelească bine de tot, ca să nu te poți bucura de succes, fără să-ți plângi în pumni nervii de vină, frustrare și un sentiment puternic că ai dezamăgit. Asta doar ca să își ții minte faptele pe viitor.
  2. Dreptatea – e întotdeauna și de fiecare dată de partea lui. Asta e regula de aur: jumătatea niciodată nu greșește! Iar, daca nu ai înțeles această regulă, atunci trebui să admiți de fiecare data că, celălalt are în toate situațiile argumente temeinice și tu nu, deci are dreptate. Și dacă, cumva iți trece prin mintea ta naivă că vrei să-i demonstrezi că se înșală (rare excepții, dar poate în ziua aia te-ai dat de trei ori peste cap, te-a lovit trifoiul cu patru foi sau te-a molipsit spontaneitatea), își garantez că, jumătatea nu o să admită că s-a înșelat, iar textul pe care maxim îl primești este că, tu vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva, dar nu însemna ca e cea mai bună.
  3. Controlul – asupra ta, a timpului tău, a relațiilor cu alții sau chiar al modului în care te prezinți sau te îmbraci. Verificări intense și telefoane insistente, dacă nu ai ajuns la ora la care aștepta și unde aștepta, sunt doar parte din programul de rutină. Dacă întârzii și îl suni că ești în trafic, el te întreabă unde e traficul, căci el se așteptă să-ți știe fiecare mișcare, bineînțeles din grijă pentru tine și bunăstarea ta, dar mai ales a lui. El va veni mereu cu sugestii, binevoitoare și insistente cum să-ți petreci timpul și cu cine, iar dacă vei refuza se va aștepta să argumentezi, căci sugestiile sunt și obligații, dar mai puțin evidente. Desigur că toți prietenii tăi pe care el nu-i place sunt mai devreme sau mai târziu persoane care trebuie îndepărtate, căci binele ți-l vrea doar el. Iar dacă, cumva ai prietenii tăi în vizită, iar el nu-i prieten cu ei, fii sigur că o să-i ignore, ba chiar o să le semnalizeze că sunt nedoriți. A, și să nu uităm cum te îmbraci și cum te prezinți. Poți să fii ruptă din soare, mai ales că lui îi place că ești, dar tot va găsi câteva defecte pe care să ți-le sublinieze, doar ca să nu ți-o iei în cap, că ce formidabilă ești. Poți să arați impecabil și o să-ți arate mândru o scamă pe mânecă. Nu, nu o să o ia el de acolo, doar o să-ți arată că-i acolo.
  4. Vinovăția – clar că, te face sa te simți vinovată de fiecare data când te simți bine fără el, iar dacă accidental nu-i prin preajmă, are grijă să ți-o încasezi când te întorci acasă. Acolo te așteptă ceaiul, ca pe vremea adolescentei, când stăteai peste program la discoteca si te așteptau părinții cu făcălețul, așa te așteaptă acum jumătatea cu scandalul, amenințările și textele pictate bine cu vină.
  5. Spovedania – sau actul prin care trebuie să i-te destăinui in cel mai mic detaliu, să îi dezvălui toate secretele tale, mai ales cele mai intime, in timp ce el nu iți divulga nimic, ca și popa care tace în timp ce tu bagi mare – te descoase din cap pana in picioare, îți pune cele mai ciudate si mai inexplicabile întrebări, te întreabă de două ori și cere mereu detalii. Cumva totul e mereu despre tine, despre ce faci tu, mai ales când nu ești cu el. El trebuie să-ți știe programul, cu cine te-ai văzut, ce ați vorbit, ce crezi, ce vrei și ce speri și mai ales, ce păcate ai comis.
  6. Opiniile tale sunt de fapt opiniile lui – la început te convinge de buna voie, te educa si te învață, că doar jumătatea ta este auto puternică. Pe scurt te manipulează pana gândești la fel, chiar si in situațiile in care nu te simți confortabil, el e acolo sa te asigure ca ești pe calea cea buna. Iți repeta ca voi vedeți lucrurile altfel decât restul lumii si te răsplătește pe deplin pentru viziunea ta, aliniata la a lui, subliniindu-ți ca de aia te-a ales pe tine, pentru cum gândești tu, doar ca nu mai ești tu de mult, ești copia lui. Nu te conformezi? Îți aplică regula 4!
  7. Individualitatea – este inexistentă, pentru că țelul lui este să-ți inducă ideea că fără el ești neputincioasă, incompletă, inutilă, un fel de nimeni, luat sub aripa lui ocrotitoare. La început el te alege pentru individualitatea ta, pentru creativitatea si naturalețea pe care el nu le poseda, pentru puterea ta, căci reprezinți o provocare, ca mai apoi să distrugă pas cu pas, cărămida cu cărămida tot ce reprezinți. La început controlul este servit sub forma unui ajutor, lasă-mă pe mine, că mă pricep mai bine și am să te ajut, iar mai apoi iți ia responsabilitățile principale, ca să te facă dependentă. În timp te taie de la tot, orice decizie sau informație vitală, înlocuindu-te cu el. Nici numele nu ți-l mai trece în documentele unde îl poate înlocui cu al lui, tratându-te ca un fel de proprietate, pe care el o posedă.
  8. Victimizarea – este specialitatea abuzatorului. Bineînțeles că tu ești sursa tuturor nefericirilor lui, îl faci să-și iasă din fire, îl enervezi, îl stresezi, se îngrijorează pentru tine, pentru că orice căcat se întâmplă din vina ta, dar el te accepta si te iubește si vrea sa fie cu tine, deși tu ești a dracu, si rea, si neorganizata, si prea mămoasa, si prea visătoare si prea si nu prea, tot ce vrei. Și cum să nu te simți vinovată, când ți-se spune regulat ca ești naspa? Dar, el mărinimosul îți face favoarea că-i lângă tine și așa nașpa cum ești tu. Deși, dacă îl întrebi vreodată, umilă și plânsă, dintr-un impuls de claritate, de ce mai stai cu mine dacă sunt o așa mare dezamăgire pentru tine, el zice că te iubește. Te iubește defectă, plină de vină și te acceptă și dacă îl faci nefericit.
  9. Succesul tău – îl datorezi lui. Pentru oricine ești, orice ai realizat, orice ai făcut, chiar și un ciorap croșetat de mâinile tale exclusiv, totul este datorită lui. Îți înrămează mintal ideea că ai ajuns oricine ești datorită lui exclusiv, căci fără de el te-ar fi mâncat porcii și nu ai fi realizat nimic în viața, nici măcar nu te-ai fi născut probabil. Nu contează munca pe care ai investit-o tu direct în orice, căci sigur nu ai fi făcut lucrul acela fără să fie el undeva în peisaj. Așa că ar fi bine să-i fii recunoscătoare toată viața asta și pe cealaltă, că numai datorită lui, valorezi mai mult decât un scuipat.
  10. Umilința – este ceva ce ți-se servește regulat, la intervale de surpriză, mai ales atunci când te simți bine și ești în centrul atenției. Când alții te admiră sau te complimentează, este un moment excelent ca el să te umilească printr-un gest sau cuvânt înjositor.