Etichetă: viata

Zicale, filosofii, viața și broscoi

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Pentru orice stare de spirit exista cate o zicala, bă ca, ce nu te omoară, te face mai puternic, sau ca nu dai cioara din mână, pentru ce o fi pe gard, ori că iarba e mai verde la vecini. Zicalele astea îs excelente, ca sa motiveze decizii, mai ales pe alea care implica acceptare. Cel mai simplu și cultural e sa accepți, pe tine, pe restul și tot ce ti-se servește pe tava. E intr-un fel, ca și educația aia pe care o primești de la părinți, cu mâncatul tot din farfurie, cand nu contează ca e prea mult, fără gust, ca îngrășa sau ca nu ai pur și simplu chef. Tot așa ni-se sugerează ca e cultural sa dai fiecăruia o șansa, sa-ți arate partea lui pozitivă, ca doar și Ted Bundy a fost cândva un copil, schingiuit de ma-sa și de alte femei. Doar ca, eu am obosit sa fac frumos, sa stau după fiecare sa descopere focul, sa motivez nemotivați, ca să pansez frustrări. După ce ai descoperit singur, cum sa faci un foc și sa-ți ridici moralul, ți-se cam ia, sa îți împarți timpul cu aia care mănâncă carne cruda și trăiesc in lamentare. E parca, parca un alt nivel, și timpul devine tot mai scurt pentru acte caritabile.

Pe de alta parte, sunt conștientă ca viața e un compromis și, ca sa mergi câta mai departe pe un drum, trebuie sa găsești o cale de mijloc. Iar, calea de mijloc presupune compromis, e normal, dai ca primesti. Doar ca, valoarea compromisului vs beneficii e ceea ce contează cu adevărat.

Când aplici balanța asta la relatii, totul capătă o perspectiva noua, pentru ca trebuie sa evaluezi pe lângă ofertă, și așteptările. In mod natural, oamenii nesiguri pe ei, tind sa se compromită cât mai mult, nefiind conștienți de valoarea a ceea ce pun pe masa, iar cei care au tupeu tind sa se supraevalueze. Din păcate, eu am inteles greu cum funcționează sistemul asta, greu dar nu prea tarziu. Și, datorită înțelegerii sistemului, m-am trezit ca vreau sa divortez la 30+ și cu un copil la bord, mutându-ma frumos in condiții mult mai nașpa de trai. Am pus in balanța ce aveam, am clarificat ce e mai important pentru mine și am decis. Simplu, dar foarte complicat și costisitor.

Acuma, fiind liberă de verigheta, merg la întâlniri și dau peste diverși, unii mai ok, alții mai putin. Dacă intrevad ceva valoare la cei cu care ma întâlnesc, atunci ma mai văd cu ei sau menținem ceva contact, dacă nu, o las balta. Fără regrete, fără poate o fi, o păți sau speranțe deșarte, ca in fiecare broscoi sta câte un print. Nu caut partea buna sau sensibilă a fiecăruia, nu joc rol de modesta ca sa nu ii sperii (și sunt conștientă ca se întâmpla) și nici nu ofer susținere morala și indulgenta, pentru ca dacă ceva nu corespunde la început, sunt șanse tot mai mici sa corespundă ulterior. Nu caut cu orice preț sa fiu intr-o relație,nici nu-mi doresc sa ma mărit, nici nu-mi trebuie in mod special mai mulți copii, pentru ca dacă asta mi-as fi dorit, as fi putut fi măritată de doua ori și cu inca câțiva copii la bord. Dar ca, nu asta e telul meu in viața, sa fiu cu cineva doar de-an pixu, ca sa am și eu partener. Prefer sa fiu singura, decât sa accept pe unu sforăind lângă mine la ora asta, doar ca sa îmi umple spațiul, dar fără nimic de oferit.

Merg cu plăcere și curiozitate la întâlniri, ma mai și fut ocazional, dar ca sa las pe cineva in viața mea, trebuie sa fie cu adevărat special.

Femeia copil

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Il cunoaste. Mi-a zis intrigata, ca de mult l-ar fi futut, ea si toata firma. Si chiar isi planuia misiunea ultima data cand s-au intalnit la targ, dar ce pacat ca, el era cu nevasta.

Imi vorbea cu gelozia in ochi, intrigata si mirata, ca am fost capabila de o asa cucerire. Emana pentru mine respect si invidie deopotriva, prin fiecare cuvant pe care il rostea. Intr-un moment de indrazneala, s-a comparat cu mine, numindu-ne interesante, dar nu frumoase.

Mi-am abtinut ironia, muscandu-mi buzele, ca sa nu scap un „poate tu”.

M-a intrebat cum e la pat, si i-am raspuns ca egoist, ca s-o menajez. Marimea nu i-am putut-o nega.

M-a intrebat detalii, desi nu o interesau, asa ca le-am sumarizat pe cele pe care le stia deja. I-am comunicat ca, m-am saturat de el, ca e insurat si nu ma mai intereseaza, ca nu e asa grozav pe cum i-se pare ei, si nu mai vreau sa continui aventura, ca am terminat-o cu el. Printre cuvinte s-a intrebat ceea ce m-am intrebat si eu, „cum poti sa revii la unul normal, dupa ce ai fost cu el?”. I-am zis ca nu-i chiar asa special pe cum pare, dar am recunoscut bosumflata si cu jumate de gura, ca sunt indragostita. Si, in timp ce eu il pliveam de calitati, ea ma lamurea cum situatiile astea au sorti de izbanda, si ma impingea spre el, manata de propria-i ambitie.

Printre altele m-a sfatuit in van despre secretele atractiei, aratandu-mi pozele imbietoare pe care le trimitea pretendentilor ei de pe Tinder, aia care o ofertau la schimb cu o linie de koks si pizde de gagici, in hoteluri de cinci stele.

M-am simtit novice in experientele vietii, ca un copil ce doar a incercat borcanul de smantana cu degetul, prea temator sa-l infulece pe tot. Apoi am privit-o indulgenta, mimand uimirea descoperirii in timp ce, in mintea mea intelegeam ironica, de ce nu i-a iesit pasenta cu el. Odata, mi-a fost si mie greu sa inteleg ca, barbatii vor femei care se cer cucerite si nu care se ofera pur si simplu. Si cateodata, cu cat e mai lunga fusta, cu atata creste interesul, ca sa vezi ce se ascunde sub ea. Apoi m-am simtit proaspata, nealterata, ca marul fraged al Evei, intins cu drag barbatului iubit. Am inteles slabiciunea lui pentru mine. A inteles-o si ea, numindu-ma femeia-copil.

Când te fute realitatea in freză

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

Zi frumoasa, good mood, ma întâlnesc cu o prietena. Ea vrea meargă la una din întâlnirile acelea despre calatorii – foarte populare in Polonia – unde se discuta despre obiceiurile și cultura unei tari anume. Am ieșit după 2 minute, in timp ce pe ecran rulau imagini din China, cu natura și o pârtie de schi. Nu ma fascinează cultura (de când am lucrat cu chinezi) si ma plictisește sa ii aud pe alții vorbind despre experiențele lor călătoare. Prefer sa experimentez eu direct. Mi-am urmat mood-ul și traversat orașul vechi, ca sa găsesc o cafenea cu terasa la soare. Dupa ce am găsit-o, m-am așezat bucuroasa pe scaunul liber și am comandat un ceai verde și o prăjitura. Ma pregăteam inspirată sa scriu un text lacrimogen, cu adânci conotații emoționale și romantism, când sună telefonul… Maica-mea, cu retorica standard: fiica-mea, divorțul, fostul soț și ce am eu de făcut în și cu viața mea. O plăcere, dacă au ceva la bord, in nici un caz nu ceai, sau niște fumuri in nas. Am ascultat-o relativ calma, amintindu-mi de strategia lui frate-miu, care o dă cu ignoranța, dar când a început cu reproșurile, mi s-a dus pe pula zenul și i-am replicat tăios, sa nu-mi impute mie greșeli, pe care le-a făcut și ea. Sunt sictirită de critici și păreri necerute despre viața mea. Am obosit sa tot ascult ce ar face alții in locul meu și cu viața mea. Poate, dacă ar fi trăit-o ei pe a lor așa cum si-ar fi dorit, nu ar mai fi simțit nevoia să interfereze in viața altora, mai ales când nu li-se cere nici părerea și nici susținerea. Oi fi eu futută la cap, dar tot eu sunt la cârma bărcii mele și ea tot acolo unde vreau eu se îndreaptă. Ghinion! Din păcate, realitatea nu-i chiar atât de simpla, și după nici 5 minute la telefon, mi s-a tăiat inspirația și cheful, si zâmbetul de pe buze. Așteptările noastre pur și simplu nu se întâlnesc, și nici telurile și nici nivelul de auto-critica sau sinceritate. Si deși, știu ca nu se vor întâlni vreodată, totusi îmi doresc sa nu fie așa. O parte din mine inca spera la miracolul acceptării și respectului părinților mei, după care eu si mulți din generația mea, inca tânjim cu ardoare.

Viața

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

La 10 seara, după ce am pus-o pe fiică-mea la culcare, și când ma pregăteam sa mai bag un film, din ciclul „weekendul in care nu am făcut nimic”, mi-am amintit ca mi-au rămas cauciucurile proaspăt schimbate in mașină. Și, vizualizându-le acolo pe bancheta din spate, mi-am tras pe mine niște pantaloni și un tricou, și am fost jos rapid. Am luat unul in stânga, altul in drepta și am băgat frumos cinci etaje, ca și așa nu am mai fost la sala de o săptămână. Ciudat cum le-am coborât câte unul și le-am urcat câte două, dar asta e efectul adrenalinei.

Când le caram, mi-am dat seama ca ar fi cazul sa ma mut. Nu o sa car cauciucuri la bătrânețe până la etajul cinci, deși mi-am creat un centru de confort aici, cu care m-am obișnuit, poate chiar prea mult. E timpul pentru o schimbare, dar cumva mai vreau inca sa o aman, ca un adolescent ce refuza sa devină om mare.

Cum sa treci peste o despărțire?

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

M-am trezit cu inima rupta, in sfârșit. Era pe cale sa se rupă in urma cu o lună, dar atunci doar s-a fisurat puternic, când plângeam pe o banca intr-un oraș frumos. Acum s-a rupt de-a binelea. E nașpa, deși era previzibil. Doare, deși e cu deja-vu. Am fost avertizata, dar nu am vrut sa ascult. Mi-o meritat-o, poate ca da, deși mereu exista speranța ca se pot muta munții din loc si iluzia ca iubirile imposibile sunt cele mai potrivite. Exagerez, poate un pic, dar mie îmi place drama, măcar sa admit. As vrea sa treacă, as vrea cu ardoare sa treacă, dar știu ca nu trece, chiar așa de ușor. Acuma un an, pe vremea așa, aveam alte trăiri, dar asta a fost yesterday. Azi, tot la ce ma gândesc, e cum sa-mi anesteziez durerea, cum sa-mi amorțesc gândurile și prin ce metode sa-mi eliberez furia. As bea, as fuma și as fute tot ce prind in cale, fără urma de regret sau de sentimente. Doar ca am mai fost pe drumul asta și vomatul in baie practicat in anii studenției, nu mai dă bine la stomac sau ten, după 30+. Ghinion! Țigări sunt la chioșcul din strada, acuma am și o shisha in dotare, dar ce ma interesează pe mine, se găsește pe sub mână. Și ar fi câteva mâini, doar că eu nu știu să fumez corect, adică sa trag in piept ca lumea, si pe lângă risipă, mai prind și efect relativ. Rămân bărbații, după morala, cui pe cui scoate, sau tradiționala mea metodă de a evada din durerea unei despărțiri. E o metoda excelenta, care tine cam 5 secunde, până primești atenția dorită, după care in timp ce noua cucerire își bagă pula in tine, gândurile tale zboară, acolo unde ți-ai lăsat inima. Și, după ce actul se termina, cu un orgasm mimat, caz in care ai fost relativ pe fază și nu plecată de-a binelea din realitate, te simti oricum nașpa, de obicei mai rău ca la început. Am băgat metoda asta de atâtea ori, până când in sfârșit m-am convins de inutilitatea ei. Și nu doar ca e inutilă, dar mai și prelungește agonia, pentru ca oamenii pe care ii servești beată de durere, sunt și ei la fel de beți. Așa ca, in loc sa dau drumul din nou la Tinder ori sa raspund la diverse invitații de futai, iau o pauza de la amantlâc, numărând zilele și concentrându-ma pe alte proiecte. Cred ca a venit timpul sa experimentez, ceea ce nu am mai trăit de 20 de ani, și anume sa fiu singura, disponibilă și frumoasă – măcar arat bine, e și asta un plus.

Dar, ca sa nu închei intr-o notă pozitivă, mai scriu odată ca doare, a dracu de tare, și ma mai smiorcăi din când in când.

Despărțire

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

I-am șters toate mesajele, doar ca sa le recuperez accidental câteva zile mai târziu, când mi-am schimbat telefonul. Și acum, nu mai vreau sa le șterg. Am dat înapoi și in regresul meu nu vreau sa renunț la prezența lui inutila din viața mea. Încerc totuși sa merg mai departe, ca după fiecare despărțire pe ca mi-o fixez in minte. Asta e deja a treia la care lucrez din anevoios și care merge greu, într-un deja-vu obsedant de repetitiv. Formula e aceeași. Ma anesteziez cu munca in cursul zilei, in trafic mi-se face întotdeauna dor, așa ca dau voie melancoliei sa ma lovească, in timp ce seara gătesc, ca sa am o ocupație sau o dau pe scris, ca sa-mi descarc simțirea.

Tradițional am sa plec iar in Dubai, unde pot sa-mi jelesc in hoteluri de 5 stele și restaurante selecte, inima frântă. Ironic, el nu-i suporta pe arabi, după ce a locuit o perioada in Kuwait, socotindu-i primitivi, needucați și fără de respect pentru femei.

Later edit: am șters din telefon mesajele. Am sa șterg și filmele, și pozele. Simbolic am îmbrăcat o rochie neagră, de înmormântare. Și iubirile pierdute se plâng…

Din nou pe motocicleta

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Șapte zile, opt tari străbătute, șapte tari vizitate. Am făcut peste 2 000 km pe motocicleta, cel mai lung ride trip de pana acum al meu. In primele doua zile am stat cate 4 ore pe motocicleta, apoi cate 5, iar in ultimele doua zile 7. Motocicleta Yamaha Tracer – cu motor bun si confort mediu. Pentru un drum atât de lung, cea mai bună optie e BMW GS, după care am plâns amândoi toata calatoria, mai ales cand vedeam cate una trecand pe langa noi.

Idea cu Yamaha era ca-i mai ieftina ca BMW, si la pret si la look, iar dacă ne rătăcim prin Albania sau Kosovo, măcar avem mai putine sanse sa ne-o fure cineva. Doar ca logica de acasă, nu s-a  pupat cu cea din trag. In Albania circula unele dintre cele mai luxoase masini dintre tarile vizitate, Mercedes, Ferrari sau Maybach fiind standard pe drumurile lor relativ asfaltate. Majoritatea au volanul pe dreapta, deci probabil sunt sterpelite de prin UK. In  Kosovo nu sunt motociclete, in afara de una, parcata de fite la intrarea in cel mai select hotel din Pristina. Din pacate, era antica rau si cred ar mai fi circulat doar impinsa. Ma indoiesc ca daca la careava i-ar fi facut cu ochiul motocicleta, ar fi si stiut cum sa o conduca.

Cand esti pe motocicleta simti libertatea in vene, vantul care iti sufla pe la incheietura mainilor, soarele care te incalzeste pana la epuizare si ploia, care te biciuieste binevoitoare. E cel mai misto sentiment de adrenalina, putere si frica, combinate intr-un tur de forta, ce incepe indata ce o incaleci si nu se sfarseste, dupa ce te dai jos de pe ea. Motocicleta si viteza e un drog, numai bun de luat regulat, cand simtit ca viata devine prea plictisitoare, prea formala, incalcita in porcarii pretentioase si fara sens, ori prea banala. E impulsul de adrenalina care pe mine ma face fericita. Si e cea mai perfecta vacanta si metoda de relaxare (mai ales in combinatie cu sexul) pe care am gasit-o. E drogul meu personal perfect.

Agresivitatea

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

Nu sunt eu tocmai Zen, dar de când am divorțat și m-am distanțat considerabil de fostul sot, in viața mea e mult mai putina agresivitate, verbala și psihica. Nu mai zboară blidele și nici ușile nu mai sunt trântite, dar mai presuse de toate, nu mai exista atât critica in jurul meu, urlete si un ton imperativ. In locul agresivității, s-a instalat o detașare, care îmi permite sa observ, ce se întâmpla, sa aud ce spun altii și mai ales sa recunosc agresivitatea din ei.

Agresivitate din trafic, mai mult a bicicliștilor decât a șoferilor, care te clanaoneaza și te înjură ca nu te pot depăși sau dacă cumva îndrăznești sa mergi pe mijlocul pistei (se mai întâmpla).

Agresivitate de la munca, când abonatii greșelilor, ce stau zilnic cu capul plecat, îl ridica cu plăcere când greșesc alții, ca sa-și răzbune lipsa de competentă.

Agresivitatea relațiilor, care nici nu au început, in care un el de-abia in faza incipienta, revarsă un val de critici deplasate, pe un ton ridicat, ca sa își ascundă impotenta intelectuala.

L-a început te preocupi de ei, te gândești ca poate nu ar trebui sa mergi flexata pe bicicle, ca strictețea se impune și aici. Apoi, le spui celor de la munca, ca te deranjează tonul și atitudinea, ca sa treci greutatea pe ei. Iar la final, te impui in fața celor care îți servesc agresiune in viața privată, trasând clar limitele tolerantelor tale. Pentru ca punctul asta doare cel mai tare, e cel mai nevralgic și mai apăsător. Dacă ai lângă tine o persoana agresiva, vei prelua agresivitatea ei, și ți-se duce pe pula tot zenul, pentru totdeauna.

Când mi se scufunda corăbiile

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Sunt bolnava antibiotic, muci, tuse, transpirație, somnolenta, foame si stare nașpa. Am copilul la mine, care încet si sigur îmi preia virusul sau bacteria, cu care ma lupt. Când mi-a zis doctorita antibiotic, nici nu am clipit, l-am luat, fără sa întreb dacă e virus sau bacterie, dacă trebuie neaparat sau alte figuri, pe care starea mea, nu-mi permitea sa le fac. După prima pastila am început sa simt efectele, somn și transpirație. După următoarele a venit foamea excesivă și mai mult somn.

De patru zile de când sunt bolnava sunt permanent la telefon și cu calculatorul in brațe. Ma suna toți cu tot felul de probleme, imi arunca ca mi-au trimis e-mailuri, de parca nu am altceva mai bun de făcut, decât sa le citesc, și șeful meu îmi da de lucru pe luni? Care luni, ca de luni am concediu. Și de ce luni, pentru ca, nu lucrez in weeked? Între timp, un client ma suna sa ma întrebe de sănătate, și sa-mi spună sa nu mai răspund la telefon, pentru ca ar trebui sa dorm, sa stau in pat, sa beau ceaiuri, sa ma uit la filme și dacă am, sa fumez ceva marigioana – sfatul medicului😉.

Ceva prieteni s-au oferit sa-mi facă cumpărături, dar nici nu știu ce îmi trebuie cumpărat. Sunt prea obosita ca sa gândesc și momentele de luciditate le-am folosit la munca. Ca sa primesc și mai multă munca. Intre timp, tatăl copilului o aduce îmbrăcata cu alți pantaloni. Între dimineața și după masa, fusese un decalaj de temperatura și ploaie, așa ca ma-sa, care a luat-o de la școala, i-a dat ceva blugi lungi. După ce intra cu ei in casa, tatăl ii spune sa și-i schimbe, ca sa ii ducă înapoi la bunica, ca poate o sa-i poarte ea, mărimea 150 la copii. Îl dau afara, dar nu pleacă, ma ia la filosofii și reproșuri. Da, știu, i-am ruinat viața. Așa ca o sa ma lase bolnava, cu copilul bolnav pe cap, poate ma învăț minte.

Bolile sunt momente de luciditate, când înțelegi de unde îți vine puterea, pe cine te poți baza și cine da un scuipat pe tine. Momentele când răzbești singura, sunt atât de amare, ca îți rămâne mult timp gustul lor in gura. Un gust, care te ajuta sa iei deciziile corecte pentru tine, fără urme de mila, compasiune sau orice pizdării inutile de sentimente pentru alții. Ce ma surprinde pe mine, e ca repet lecția asta regulat, la câțiva ani distanta, pentru ca, de fiecare data, uit sa fiu asertiva, când mi-e bine.

Whatsapp și viața socială

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

M-am uitat la Her, doar ca să-mi dau seama cât de mult mă aseamăn cu eroul principal îndrăgostit de un calculator. Nu am ajuns la etapa de-a face sex la telefon, dar sunt aproape, căci sentimental îmi proiectez toate trăirile prin Whatsapp. Sunt maestră a flirtului și a conversațiilor online, preferabil scrise și nu grăite. Am o listă consistentă de bărbați cu care conversez regulat și întotdeauna la ore târzii, flirtând și glumind despre nimicuri și o de femei cu care disec tot ce ține de viață, experiențe, frustrări, supărări, planuri, iubire și bărbați. Practic trăiesc prin telefon, menținând activ contactul cu oameni aflați la sute și mii de km depărtare, povestindu-le despre mine detalii mult mai intime și mai private, decât spun celor care sunt fizic în jurul meu. Mă simt prea sătulă, plictisită și obosită, ca să o iau de la capăt cu relațiile de prietenie acum și aici. Dezamăgirea de a fi aruncată în neant odată cu divorțul de fostul soț, mi-a tăiat apetitul pentru prieteniile și contactele fizice.

De doua ani sunt în trecere pe „acasă”, adică locul în care locuiesc momentan, numărând cu nerăbdare zilele până la următoarea plecare. În fiecare an țelul este să fiu plecată lunar din Polonia, ba chiar de două ori pe lună dacă se poate. Când călătoresc, sunt „regina vieții”, cum îmi zic colegii ca să revin o supusă oarecare de fiecare dată când mă reîntorc. Și atunci, pentru că realitatea-i insuportabilă, evadez din ea în telefon, trăind cu mintea la km depărtare. Câteodată mă sperie lipsa mea de socializare locală, mai ales la caracterul meu guraliv, expansiv, deschis și super prietenos, normal fiind întotdeauna încântată să cunosc noi oameni, doar că nu de aici. Local, nu mă regăsesc, evit oamenii și conversațiile inutile, refuzând să socializez. Poate că, nu vreau să prind rădăcini, după ce mi-au fost tăiate odată, și tot ce-mi doresc de fapt este să plec aici, să o iau de la capăt, într-un loc nou, cu oameni noi și un început diferit.