A fi părinte

Ce urăsc cel mai mult din toată munca asta de a fi părintele unui copil care merge la școala, sunt prostiile in care sunt angrenați copii moderni, serbările, prezentările, baletu, orele de dans, pian, zilele de naștere, intr-o fraza: toată umplutura inutila cu care părinții standard își înconjoară copii, ca sa-și împlinească neajunsurile personale.

Un loc ideal pentru a observa aceasta dureroasa realitatea, sunt lecțiile de balet. Sunt doua tipuri de fetite care merg la balet: cele care vor sa fie acolo pentru ca le place sa danseze și o fac lejer, in joaca, si cele care merg acolo împinse de la spate.

Le vezi de mici cum nu se potrivesc grupei, nu au gratie sau stil, își pun fustița in cap și ar prefera sa se tavaleasca pe jos, în loc să facă frumos cu mâinile, și să de-a din picioarele rotunjoare suav. Astea sunt cele cu mame frumoase, aranjate și de obicei casnice, care isi educa copila prost manierată in grațiile baletului, ca sa mai spele din stilul de lopata, ce l-a căpătat sub supravegherea ei. Apoi sunt cele cu mame urâte, sau grase, de obicei fără stil, serioase, încruntate și ambiționate peste măsură, pentru care orice mișcare reprezintă o competiție și orice dans este un prilejui de etalare al potențialelor calități de balerina. Doar ca, nici unele și nici altele nu au talent, și participa la tot acest teatru relativ scump, pentru a-și mulțumi mamele, pansându-le o parte din frustrări. Cu cât ele se chinuiesc mai mult pe acolo, cu atât pe chipul mamelor crește mândria. Și e chiar tentat să îți alinți frustrările prin efortul copiilor, e ca o miere dulceagă pe care o poți balota, fără să te îngrași. Obsesia pentru realizările copiilor e cu atât mai mare, cu cât neîmplinirile personale ale părinților sunt mai adânci. Cu cât ești tu mai nefericit, depresiv, frustrat și nemulțumit, cu atât îți încărca copilul cu așteptări. Și uite așa, îi umpli sacii din fragedă pruncie, ca să nu-și care doar propriile bagaje, dar să mai ia și din ale tale.

Și chiar nu ar fi treaba mea, ce face fiecare cu copilul lui, dacă nu mi-ar influența viața. Aici, apare pentru mine problema, caci eu am viața mea, plină cu ale mele si viața fiică-mi, plină cu ale ei, de manageriat, de programat și de finanțat. Iar peste toate asta, mai vin și umpluturile inutile. Și nu e, ca și când mi-ar pasa, dar inca îi pasă fiică-mi, ca e prea mică să îi explic toată încrengătura asta socială, cu efecte și defecte psihologice.

Din fericire, o bună parte din obligațiile astea sunt susținute temeinic de taică-su, mare curvă socială de altfel, căreia îi place să se mândrească cu realizările copilului, in ce mai pur spirit tradițional, mai ales când îi umplu lui frustrările.

2 gânduri despre „A fi părinte

  1. „o bună parte din obligațiile astea sunt susținute temeinic de taică-su, mare curvă socială de altfel”

    no bueno sa mananci de rau pe tatal copiilor tai

    asta zice ceva de tine nu?

    what happens in the family stays in the family unless you are a scumbag/prick

    ce se aseamana se aduna nu? :)))

    Apreciază

  2. Poate ca unii simt nevoia sa vorbeasca despre rahatul de sub pres, nu doar sa-l stie acolo. Nu sunt eu vreo maica Tereza, sa ma dau cu curul de pamant ca sunt perfecta, dar nici nu sunt scumbag pentru ca nu am cuvinte de lauda pentru tatal copilului meu, Asta nu insemna ca e copilul meu naspa, daca taica-su are partile lui proaste.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s