Încurcatele ițe ale întâlnirilor online: Tinder, Badoo, Matrimoniale, Compatibilitate, Sentimente sau Facebook

Oricâtă cerneală ar curge pe subiectul iubirii tot este prea puțină, căci treburile inimii sunt un nesecat izvor de dorințe, anxietate, plăceri, întrebări, nevoi, decizii, frici ori nedumeriri. În vremurile pețitoarelor moderne (Tinder, Badoo, Matrimoniale, Compatibilitate, Sentimente și chiar Facebook mai nou), regulile jocului curtării s-au cam schimbat, deși în mare au cam rămas aceleași. Îmi povestea o prietenă, după primele ei contacte cu pețitoarele moderne, că se simte ca în studenție, când avea scris pe ușa dulapului din cămin programul întâlnirilor, ca să nu-i încurce pe băieți între ei.

Pentru că dezbat destul de des subiectul, ce apare mereu în discuțiile amicii disponibili și în căutare de parteneri, atât de sex feminin cât și masculin, am făcut o scurtă sinteză bazată pe experiența mea a modului în care trebuie abordate pețitoarele moderne, ca să aibă sens. Un fel de ghid modern al întâlnirilor online de succes:

Primul pas – aplicația. Sunt mai multe aplicații de întâlniri, fiecare cu specificul ei. Eu am încercat câteva și am și scris despre ele: Tinder, Badoo, Sympatia sau Inner Circle. Fiecare țară are aplicațiile ei, iar mai nou până și Facebook a dezvoltat un astfel de serviciu. Înainte de a-și descărca aplicația, este primordial pentru fiecare viitor utilizator, să se gândească și mai ales să se hotărască în legătură cu ceea ce-și dorește. Dacă oficial toți ne dorim relații monogame până la adânci bătrâneți, în care să lăsăm de la noi și să ne sacrificăm pentru iubire (lol), frumusețea aplicațiilor online este că putem fi sinceri cu noi înșine. Este primul pas obligatoriu spre succes. Nu are rost să ne păcălim singuri, că nu vine nimeni să-și bage nasul la noi în telefon, și nu-i nici o rușine să ne cautăm un partener pe Tinder sau pe Badoo. Partener pentru orice 😋. Aplicațiile online nu sunt obligatoriu doar pentru cuplăraiul sexual, deși pot fi și nu-i nici o jenă în treaba asta. Mai jenant este să pretinzi că-ți dorești ceva ce nu vrei de fapt. Partea asta cu ”ceea ce-mi doresc” este una dintre cele mai complicate, căci fiecare avem tendința să ne mințim frumos, mai ales de dragul a ceea ce spune lumea sau ce ar putea crede alții despre noi. Minciuna aici este pierdere de vreme, ce ulterior se va transforma în frustrare față de aplicație și cu oamenii pe care-i vom întâlni acolo, ce nu vor corespunde nevoilor noastre. Eu la început mi-am dorit relații pasagere, fără implicare emoțională deosebită, ca să gust un pic de viața libertină a alegerilor și a posibilităților. Și treaba asta a fost foarte ok și chiar bine venită. Nu eram pregătită pentru o relație serioasă și nici nu avea sens să caut una, pentru că oricum alegeam instinctiv, oameni care-și doreau cam aceleași tip de relație pasageră ca și mine. Băieți serioși erau pe vremea aceea foarte plictisitori. Ulterior, când mi-am dorit o relația serioasă și prin prisma asta am accesat aplicația, mi-am schimbat total tactica.

În funcție de ceea ce mi-am dorit am ales pozele pentru aplicație și mi-am făcut profilul. Acesta este al doilea pas. Când mi-am dorit aventură și survolam netul pentru amuzament ori ca să am material de blog, mi-am pus o poză cu mine din călătoriile mele cu motocicleta în pantaloni mulați din piele, jacheta de motocicletă, casca pe cap și Grand Canyon în spate de decor. Nu am oferit prea multe detalii despre mine, ca să am ce discuta ulterior și nici nu mi-am trasat preferințele în privința pretendenților, alegerile făcându-se oricum pe baza unor criterii nestatornice. Ulterior, când mi-am schimbat căutările și doream să-mi găsesc un bărbat pentru o relație mai serioasă, am ales două poze cu mine în rochii, dintre care, în una eram fără ochelari de soare pe nas, ca să nu port discuții inutile despre cum arat în detaliu. Am observat că, dacă cineva-i interesat de aventuri, cel mai simplu mod de-a captura atenția celorlați este prin a fi evaziv, misterios, inaccesibil, oferind o imagine fabuloasă, de splendidă superficialitate despre sine. În schimb, dacă își dorește o relație, ar trebui să pară relativ onest și parțial accesibil. Ca să nu piardă vreme aiurea ar trebui să fie cât mai concreți în criteriile de selecție, adăugând despre sine informații, ce i-ar putea îndepărta pe potențialii solicitanți nedoriți. Eu am subliniat clar că am studii, ca cei fără, să nu mă abordeze.

Al treilea pas este contactul efectiv cu oamenii din aplicație, unde întâlnim zeci sau sute de persoane, ce ne vor da like-uri și ne vor contacta. Vom începe conversații peste conversații, vom primit complimente măgulitoare, atent selectate și de obicei trimise copy paste, poze cu inimioare, trandafiri virtuali sau puli dezgolite. Este mai practic să nu purtăm discuții active cu mai mult de 4-5 pretendenți în același timp, ca să nu-i încurcăm prea mult între ei. Ca regulă generală de obicei bărbații scriu primii, sau asta așteptă cel puțin multe femei, dar nu-i neapărat bătută în cuie. Am scris și eu prima de câteva ori și nu a fost vreo diferență. Vom primi filmulețe deocheate, invitații la cafele, filme, vinuri, prânzuri, plimbări sau direct la sex. Odată ajunse în spațiul virtual al tuturor posibilităților, multe femei se simt agasate, hărțuite și jignite de propunerile, comentariile sau insultele directe de care au parte din parte unor bărbați. Iar, bărbații sunt agasați și spam-ați de prostituate, peștii lor sau reclama agresivă a sex chaturilor sau și shop-urilor ce le doresc cu ardoare banii. Din fericire toate aplicațiile are opțiunea BLOCK, vitală, nu doar extrem de utilă. Fiecare element ce nu ne convine trebuie pur și simplu eliminat cât mai rapid și fără regret. Block și conversația-i ștearsă automat de aplicație pentru ambele tabere. Block și utilizatorul agasant nu ne mai poate accesa. Nu trebuie să ne explicăm, să ne scuzăm ori să ne gândim prea mult la conturile din spatele cărora se ascund cei ce nu ne convin, le dăm un block și trecem mai departe. Mai frustrant este când ne blochează cineva pe noi din senin, dar în treaba asta constă mirajul aplicațiilor online, totul este relativ și nu trebuie să punem la inimă nici o discuție ce are loc acolo. De multe ori oamenii ocupații, în relații sau căsătorii, își instalează aplicația în momentele mai proste ale relației, poartă câteva discuții online, ca apoi să revină la sentimente mai bune față de partenerul ni spațiul real și își șterg contul. Alte ori, pur și simplu cealaltă parte nu ne găsește la fel de interesanți.

Oamenii cu intenții reale, mai devreme sau după un timp relativ scurt, propun trecerea din mediul online la mediul real, un prim pas fiind mutarea discuției pe o aplicație mai uzuală, gen Whatsapp, Telegram sau Messenger, o conversație la telefon sau întâlnirea. Acesta este cel de-al patrulea și cel mai important pas al pețitoriei online. Orice povești tainice, pline de dileme existențiale, secrete ascunse ori iluzii frumoase am împărtăși cu cineva în mediu virtual, nimic nu are valoare autentică, până întâlnim persoana față în față. Întâlnirea însemnă de fapt totul, este proba de foc din care reiese interesul sau indiferența. Oricât am conversa virtual, oricât ne-am amoreza de poza lui sau a ei de pe telefon, până nu avem persoana respectivă în fața noastră nu știm de fapt nimic, oricât am google-ito înainte. Chimia trebuie să-și spună cuvântul. Întâlnirea este pentru bărbați momentul în care află dacă tipa chiar arată ca în poză și nu se trezesc la cafea cu o persoană total diferită și o explicație trasă de coadă, a pozei retușate de acum 5 ani, pe când fotomodelul avea cu cel puțin 10 kg în mai puțin și părul vopsit blond. Doamnele și domnișoarele ca au tendința să ca, înșele la poze, din spusele multor domni ce erau șocați că eu arat ca și mine. Întâlnirea este pentru femei momentul în care află dacă bărbatul ce le-a cântat ode virtuale romantice, nu-i un bădăran, parfumat cu transpirație, calic zgârcit, la care-i pute gura a disperare. Nu cunoști omul până nu-l întâlnești indiferent de gargara telefonico-sms-ată și promisiunile virtuale în van. De aceea, scopul tuturor interacțiilor online este întâlnirea în carne și oase. Există și o categorie de amorezați online ce evită, sub tot felul de pretexte și motive ce par foarte întemeiate, întâlnirea față în față. Fac asta deoarece au o problemă majoră, ascund ceva sau în cele mai multe cazuri pe cineva. De aceea cei care vorbesc prea mult, dar nu propun o concretizare a vorbelor prin întâlnire intră la punctul trei în categoria Block, căci nu are rost pierderea inutilă de vreme.

Acestea fiind zise, mult succes la agățat și bine ați venit în noua eră a iubirii și cuplatului!

Fără istericale!

Photo by jens holm on Unsplash

Și totuși, ce faci când te supără jumătatea, partener de viață și război, prieten, logodnic, soț sau chiar amant?

Nimic. Experiența anilor mi-a demonstrat că cea mai bună soluție, atunci când te supără jumătatea este să nu faci absolut nimic. Spui un bine românesc ce nimeni nu știe exact ce însemnă, dar merge cam la toate, un dobrze polonez spălăcit și indiferent sau un ok american neconvingător, preferabil cu jumătate de gură și un accent aparent  de ”foarte preocupată cu altceva”. Nu reacționezi în nici un fel, dar nici cu împricinatul nu te întâlnești, evitându-l cu o încăpățânare aparent accidentală, căci ești foarte ocupată cu treburile tale. Bune sau rele, interesante ori plictisitoare, importante și de ce nu, evazive, toate chestiunile tale private îți cer acum imperativ și neapărat atenția. Așa că nu ai timp de altceva sau altcineva. În cel mai rău caz și plânsul de una singură între cearceafuri este mai important și mai urgent, decât să-i răspunzi lui la sms.

Dacă îi pasă, tăcerea și absența ta îi va spune tot ce are nevoie să știe. Îi va comunica brutal că a făcut ceva greșit, că te-a rănit sau că nu ți-a fost pe plac o anumită acțiune a lui, fără a fi nevoie ca tu să-i faci crize existențiale, urlând din toți plămânii sonate de țipete și înjurături pentru vecini, ori vărsându-ți lacrimile amare și inutile peste machiaj, schimonosindu-te în fața lui. De ce să-i dai satisfacția ca să te vadă biată, umilită, sărmană sau disperată? Pentru ce să faci istericale? Doar ca să te înjosești în fața lui, sperând că-ți aruncă ceva fărâmituri de afecțiune?

Am observat de-a lungul timpului că expozițiile de slăbiciuni, foarte comune în rândul femeilor de altfel, pe care le mai organizam și eu uneori, pentru anumiți bărbații din viața mea, nu-mi aduceau nimic util sau bun pe termen lung. Poate pe moment aveam impresia că le câștigam afecțiunea ori aprecierea, după ce-mi pictam suferința în tablouri ieftine ori îmi ciopleam durerea în sculpturi confuze. Pe termen lung însă, nu le câștigam decât disprețul, fiind pregătiți să mă taxeze ca neautentică, la prima re-expoziție ale acelorași opere déjà vu, analizate și uitate. Căci expunerea durerii unei inimi delicate și fragile are un termen foarte scurt de valabilitate, în practică expirând după prima vizitare. Repetare ei nu face decât să-i aducă autoarei recenzii nedorite, scrise în cuvinte usturătoare: isterică, nebună, cu țigle lipsă de pe acoperiș, geloasă, sărită de pe fix, instabilă emoțional, disperată… și aici puteți să completați și voi cu aceste sinonime măgulitoare, pe care sunt sigură că le-ați auzit deja, din plin și fără de zgârcenie, de fiecare dată când v-ați isterizat pentru o nedreptate sau afrontul oferit aparent accidental de către partenerul de conviețuire. Nu acesta este calea spre îndreptarea situației.

Distanța și tăcerea funcționează în schimb excelent. Este mesajul neclar pe care jumătatea ce și-a încercat încă odată norocul, îl pricepe cu acuratețe. Am descoperit prin metoda de eroare și încercare, că bărbații au nevoie de spațiu, de libertate și mai ales de absența jumătății, ca să-și dea seama ce reprezintă ea pentru ei. Sufocarea sau dramatizarea nu duce la nimic bun, este obositoare și doar le confirmă că, indiferent de câte porții de rahat îți servesc pe tavă, tu le vei înghiți pe toate. Docilă sau îndărătnică pentru ei nu are importanță, tot ce contează este că o să le înghiți toate afronturile, confirmându-le nu că-i iubești, ci că ești disperată. Fiind disperată, ai să accepți orice și ei vor continua să te trateze în același mod.

Ne întrebăm adesea de ce același bărbat se comportă total diferit cu două femei diferite, pe una tratând-o cu respect și atenție, în timp ce pe alta cu dispreț și indiferență. Ne imaginăm cu extaz și invidie povești vânătorești despre ce scorpie sau mare doamnă trebuie să fie acea femeie cu care ei se comportă respectabil, când de fapt nu face nimic special. Este doar o femeie normală ce nu permite să fie tratată inadecvat. Nu acceptă să fie umilită și nu mănâncă rahat în speranța că pe viitor va primi caviar. În nici un caz nu-și face filme greșite în cap că va fi răsplătită pentru martirizarea ei inutilă, dacă închide ochii la abuz, înșelat, mințit, lipsă de respect, indiferență sau plasarea ei la coada priorităților.

Concluzia este simplă doamnelor și domnișoarelor, când vă treziți tratată cu cea mai mică lipsă de respect, luați-vă catrafusele și vedeți-vă de ale voastre, servindu ignorare și indiferență. Dacă vă iubește, și le pasă de voi funcționează excelent, deși unii reacționează mai devreme, iar alții mai târziu, fiecare având nevoie de timpul lui pentru a-și da seama ce-i important pentru el. Vor fi și cei care nu vor reacționa, nu pentru că sunt autiști emoțional, cu pentru că nu le pasă. Atunci, este momentul să vă întrebați onest dacă chiar vreți să vă îmbătați cu apă rece alături de ei?

Despre relații dintr-o experință mai complexă

Image by Andrew Martin from Pixabay

O caracteristică interesantă a Facebook-ul este că-i un excelent album de amintiri pentru posesor. Apeși pe săgeata ce arată în jos și retrăiești pe modul rapid momentele care s-au scurs, survolând cu repeziciune anii și redescoperind bucăți uitate din viața ta, ca imaginile unui film pe care l-ai văzut și parțial priceput. Ieri am redescoperit o melodie a lui Dido pe care i-o dedicam fostului meu soț cu mai bine de șase ani în urmă, pe vremea când locuiam încă împreună sub același acoperiș cu certurile, jignirile, urletele, frustrările, abuzul și nemulțumirile. Atât de grăitoare pentru starea mea de atunci, versurile melodiei le-am pus cu adevărat în practică mulți ani mai târziu, după ce am scos din casa mea certurile, jignirile, urletele, frustrările, abuzul și nemulțumirile. De când le-am dat afară cu un picior în dos, alături de perfidele sentimentele de vinovăție, este liniște în casa mea și trăiesc mult bine. Am decis pe cont propriu, așa de nebunatică, să nu mai adopt niciun compromis ca și copil al meu, ba chiar nici măcar să nu mai primesc vreunul pe post de musafir în casa mea.

Am fost crescuți ca să credem că neplăcerile din multe arii ale vieții noastre sunt parte obligatorie a pachetului pe care ni-l târguim la piață existenței și așa cum ne dăm toată silința pentru fructoasele bucurii ale vieții, tot cu aceeași monedă trebuie să-i cumpărăm obligatoriu și rahaturile. Nimic mai departe de adevăr. Nu trebuie să facem nimic din ceea ce nu ne convine, iar dacă lucrurile nu se potrivesc exact, nu are sens să le forțăm. Este inutil, pentru că ne potriveala ne va șicana oricum pe viitor. Un adevăr pe care majoritatea celor din jurul nu-l cunosc sau aleg să-l ignore, este că se poate trăi bine, frumos și în liniște fără să îmbrățișăm compromisuri inutile cu jumătăți de rânjet pe buze. Nu trebuie, nu suntem obligați și nu are nici un sens să ne îngropăm în relații plătite cu trudă și efort, căci dacă cele câteva minute de plăcere vin la pachet cu ore și zile de disperare și durere, gustul lor își pierde aroma și te îngrețoșează. ”Nu trebuie să lași de la tine” ar fi fost sfatul care mi-ar fi plăcut să-l fi primit de la mama mea, și nu opusul, când fosta mea relație a început s-o ia la vale. Nu-ți pierde vremea și anii într-o relație de care nu ești pe deplin satisfăcută, mergi mai departe, cunoaște alți oameni și cauta-ți un partener care să te mulțumească și alături de care să te simți bine fără efort, sunt sfaturile pe care le voi dau eu fiicei mele.

”Eu vreau să iubesc frumos, așa ca tine și prietenul tău”, mi-a spus fiică-mea într-o zi. ”Dar cine nu iubește frumos”, am întrebat-o? ”Bunicii din România că se certă mereu”, mi-a răspuns ea.

Unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit de la iubitul meu este nu trebuie să facă compromisuri când este cu mine, se simte natural și totul este așa cum trebuie să fie.

Trezirea

M-am trezit, la scurt timp după ce am ațipit, pe fundalul picăturilor de ploaie. Le-am ascultat simfonia delicată, pe care o construiau pe țiglele roșii ale casei, privindu-i îmbrățișați. O armonie perfectă între tată și fiu. Tatăl, matur și ocrotitor, își îmbrățișa fiul fragil și atașat, în somn, cu o mână protectoare plasată deasupra corpului lui. Arătau minunat împreună și admirându-i, m-a trecut un fior de gelozie, gândindu-mă că nu-i copilul meu în brațele lui.

Apoi am conștientizat unde mă aflam, în ce postură, și m-a lovit frica. M-a cuprins brusc o spaimă teribilă, realizând conjunctura în care am ajuns, împărțind patul cu un bărbat și copilul lui, care venise peste noi în miez de noapte, cerând atenție și atașament. Dacă nu aș fi fost mamă, înțelegând această nevoie a copiilor, pe care am experimentat-o și eu de atâtea ori cu fiică-mea, cu siguranță mi-aș fi cules urgent catrafusele și aș fi dispărut rapid de acolo în miez de noapte, fără să mă uit înapoi. Recunosc că, mi-a trecut o clipă prin cap și opțiunea aceasta, care la acea oră din miez de noapte părea foarte tentantă, în timp ce meditam la realitatea situației mele, pe care refuzasem cu îndârjire să o văd până când m-a lovit direct în creștet. De când m-am despărțit, am negat cu încăpățânare să accept bagajul ce vine odată cu copii în formarea unei noi relații, atât al meu, cât mai ales al partenerilor mei. Respingerea realității cu dârzenie a funcționat excelent atâta timp cât viața mea s-a împărțit între două lumi paralele, o viață domestică și sedentară de mamă desfășurată în limitele geografice ale Europei, redusă în principal la perimetrul Poloniei și al României, adică acasă și la bunici, și o viață de celibatară eliberată de jugul căsătoriei, împrăștiată între Dubai, Kuwait, Montreal, Miami ori Las Vegas. Atâta timp cât singurele interacțiuni dintre cele două lumii s-au redus la câteva discuții telefonice cu copii făcuți separat, dintre așternuturile transpirate ale hotelurilor, nici un nor pe cerul amorului sălbatic pe care-l trăiam nu prevestea realitatea.

Însă de realitate nu scapi, oricât de departe și repede ai fugi, iar după dușurile reci de gelozie pe care mi l-a servit fiică-mea duminică, exasperată că poate o iubesc mai puțin, de când ne petrecem o parte din timpul comun împreună cu prietenul meu, a venit baia de gheață, din patul de concubinaj al partenerului, accesorizat cu un copil de șase ani ce reușește să se învârtă, sucească și să se urce peste doi adulți o noapte întreagă, servindu-le capuri și picioare la coaste și peste ochi.

Am ațipit la loc, cu o bulversare docilă, în patul de concubinaj al prietenului meu, cu copilul lui între noi. M-am trezit ruptă de obosită, înainte de ora la care era programat să-mi sune ceasul deșteptarea. Încep să mă trezesc și nu-mi prea surâde realitatea.

Cât de dezamăgitoar este aceast subiect?

M-am întors acasă după o zi plină la muncă, în care am speculat un pic pe o situație creată de niște circumstanțe favorabile. Am mai purtat o discuție despre un proiect adițional, un al doilea job care mi-a fost propus și pe care mă gândesc să-l accept, și o potențială propunere de afaceri, un fel de al treilea job, care îmi va fi prezentată în zilele următoare. M-am simțit grozav în lumina noilor perspective de dezvoltare profesională și a noilor posibilități de câștig financiar. E grozav să fii apreciat și să ți-se propună să participi la proiecte, să te caute munca în loc să o cauți tu pe ea, dar și mai grozav este maturitatea mea profesională, care cu încetul își face loc în abordarea mea. Am o abordare mult mai matură, mai amplă, mai strategică și managerială pe ansamblu a problemelor. Țelul meu este să devin director de export până împlinesc 40 de ani la o firma buna. Este realizabil, am și refuzat deja astfel de oferte, pentru că veneau de la companii prea mici și controlate direct de proprietar, iar în astfel de afaceri nu mai vreau să mă bag, fiind riscant și contraproductiv. Încerc să fructific cariera mea profesională și mă concentrez pe țeluri precise, pe îmbunătățiri și pe alinierea veniturilor mele la nivelul de trai pe care mi-l doresc.

Cu planurile respective în minte, m-am întâlnit după-masă cu o prietenă, care tocmai și-a schimbat locul de muncă. Lucrează pentru o firmă, la care fusesem și eu la interviu mai de mult (pentru o altă poziție, pe care până la urmă nu au mai angajat pe nimeni) și este foarte mulțumită. I-am mărturisit că, și mie mi-a plăcut firma respectivă, și chiar dacă poziția nu era pentru mine interesantă, s-a meritat să merg la interviu, ca să cunosc oamenii respectivi și să am contact cu modul lor de gândire. Anterior, lucrase o lună pentru o altă firmă la care fusesem la interviu. Acolo eu am aplicat pentru poziția de manager a departamentului de export, poziție care ma interesa, dar firma era dezastru. Interviul la firma cu pricina mi-a lăsat o impresie foarte proastă prin agresivitatea directorului față de mine vs. simpatia proprietarului. Am discutat cu ea impresiile mele despre situația firmei, adunate in vreo oră de discuții, iar ea mi-a confirmat exact aceleași lucruri, trăite pe piele ei o lună de zile.

Am abordat și alte subiecte, petrecând o după amiază foarte plăcută împreună, plimbându-ne pe lângă plajă și oprindu-ne la o ciocolată caldă pe o terasa.

M-am întors acasă plină de energie, bucuroasă de succesul prietenei mele și privind cu încredere spre realizarea planurilor mele, doar ca să citesc într-un comentariu pe blog, din nou despre statutul meu amoros și raportarea mea față de un potențial partener în viața privată.

Oau, cât de dezamăgitor poate să fie acest subiect? 😦

Momentan nu sunt implicată în nici o relație. De un an sunt singură, de câteva luni sunt disponibilă, mi-e bine, sunt fericită și am alte lucruri mai importante de făcut momentan, decât să mă gândesc la compromisurile pe care le-aș face în speranța unui cuplărai cu un eventual partener amoros.

Relația abuzivă de succes (abuzul psihic II)

Am scris acest text despre abuz cu mult timp în urmă. Era mai ironic și mai amuzant. L-am păstrat ca să mai lucrez pe el, doar că între timp sentimentele mele față de abuz s-au schimbat, trecând de la ironie la tăcere. Am schimbat textul de câteva ori, făcându-l tot mai sumbru, mai real, mai fără consistență, o traiectorie pe care a luat-o în funcție de modul în care mă raportam eu la abuz.

***

Sunt câteva reguli de bază pentru a dezvolta și întreține o relație abuzivă de succes, reguli nescrise și foarte neclare pentru victime, dar cărări existențiale de urmat pentru abuzatori. Se zice că în relațiile abuzive jumătate din contribuție o are victima, ceea ce este adevărat, pentru că victima refuză să-și recunoască poziția, chiar și atunci când semnele sunt înșirate în fața ei. Ea refuză să admită durerosul adevăr și postura reală în care se află, pentru că schimbarea ar fi prea mare, prea complicată și câteodată prea nefavorabilă pe termen scurt. Mai sunt și victime care nu văd semnele, nu le percep și nici nu vine nimeni din afară să le spună că, modul în care trăiesc, este incorect față de ele. Pentru ele am scris mai jos cum arată semnele, într-un mod ușor ironic, al absurdului privit prin ochii unei victime. E scris de la feminin la masculin, dar asta nu înseamnă că, victimele abuzului sunt doar femei și că bărbații sunt întotdeauna abuzatori. Abuzul nu ține de sex și nici de rolul social preluat prin căsătorie.

  1. Dorințele, aspirațiile sau visurile tale – sunt corecte, daca sunt aceleași cu ale persoanei de lângă tine, cu viziunea lui despre cea ce vrei tu de la viața ta, de la munca pe care o prestezi și copii pe care îi educi. Pentru că așteptările tale trebuie să coincidă cu ale jumătății, iar dacă ceva este diferit, ar fi bine să-ți schimbi punctul de vedere și asta cât mai repede. Ai greșit cumva drumul și vrei altceva, speri ceva diferit sau îți imaginezi ceva ce nu era în planul jumătății tale? Fii pe pace, acesta te va informa direct și imediat să-ți iei gândul, căci este ori imposibil, ori inutil, ori ilogic. Daca nu te descurajează cu atitudinea de respingere și încă te mănâncă în cur, atunci jumătatea trece la planul doi, unde te ia cu zăhărelul și îți demonstrează pas cu pas, mai ales încurcându-te în detalii, cum nu ai pentru ce să-ți dorești ceva absurd, așa că mai bine îți redresezi părerea și renunți la ce voiai. În varianta că, printr-un miracol al sorți și multe mătănii la biserică, ai reușit cumva să obții ceea ce doreai tu, fii pe pace că, jumătatea o sa te terfelească bine de tot, ca să nu te poți bucura de succes, fără să-ți plângi în pumni nervii de vină, frustrare și un sentiment puternic că ai dezamăgit. Asta doar ca să își ții minte faptele pe viitor.
  2. Dreptatea – e întotdeauna și de fiecare dată de partea lui. Asta e regula de aur: jumătatea niciodată nu greșește! Iar, daca nu ai înțeles această regulă, atunci trebui să admiți de fiecare data că, celălalt are în toate situațiile argumente temeinice și tu nu, deci are dreptate. Și dacă, cumva iți trece prin mintea ta naivă că vrei să-i demonstrezi că se înșală (rare excepții, dar poate în ziua aia te-ai dat de trei ori peste cap, te-a lovit trifoiul cu patru foi sau te-a molipsit spontaneitatea), își garantez că, jumătatea nu o să admită că s-a înșelat, iar textul pe care maxim îl primești este că, tu vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva, dar nu însemna ca e cea mai bună.
  3. Controlul – asupra ta, a timpului tău, a relațiilor cu alții sau chiar al modului în care te prezinți sau te îmbraci. Verificări intense și telefoane insistente, dacă nu ai ajuns la ora la care aștepta și unde aștepta, sunt doar parte din programul de rutină. Dacă întârzii și îl suni că ești în trafic, el te întreabă unde e traficul, căci el se așteptă să-ți știe fiecare mișcare, bineînțeles din grijă pentru tine și bunăstarea ta, dar mai ales a lui. El va veni mereu cu sugestii, binevoitoare și insistente cum să-ți petreci timpul și cu cine, iar dacă vei refuza se va aștepta să argumentezi, căci sugestiile sunt și obligații, dar mai puțin evidente. Desigur că toți prietenii tăi pe care el nu-i place sunt mai devreme sau mai târziu persoane care trebuie îndepărtate, căci binele ți-l vrea doar el. Iar dacă, cumva ai prietenii tăi în vizită, iar el nu-i prieten cu ei, fii sigur că o să-i ignore, ba chiar o să le semnalizeze că sunt nedoriți. A, și să nu uităm cum te îmbraci și cum te prezinți. Poți să fii ruptă din soare, mai ales că lui îi place că ești, dar tot va găsi câteva defecte pe care să ți-le sublinieze, doar ca să nu ți-o iei în cap, că ce formidabilă ești. Poți să arați impecabil și o să-ți arate mândru o scamă pe mânecă. Nu, nu o să o ia el de acolo, doar o să-ți arată că-i acolo.
  4. Vinovăția – clar că, te face sa te simți vinovată de fiecare data când te simți bine fără el, iar dacă accidental nu-i prin preajmă, are grijă să ți-o încasezi când te întorci acasă. Acolo te așteptă ceaiul, ca pe vremea adolescentei, când stăteai peste program la discoteca si te așteptau părinții cu făcălețul, așa te așteaptă acum jumătatea cu scandalul, amenințările și textele pictate bine cu vină.
  5. Spovedania – sau actul prin care trebuie să i-te destăinui in cel mai mic detaliu, să îi dezvălui toate secretele tale, mai ales cele mai intime, in timp ce el nu iți divulga nimic, ca și popa care tace în timp ce tu bagi mare – te descoase din cap pana in picioare, îți pune cele mai ciudate si mai inexplicabile întrebări, te întreabă de două ori și cere mereu detalii. Cumva totul e mereu despre tine, despre ce faci tu, mai ales când nu ești cu el. El trebuie să-ți știe programul, cu cine te-ai văzut, ce ați vorbit, ce crezi, ce vrei și ce speri și mai ales, ce păcate ai comis.
  6. Opiniile tale sunt de fapt opiniile lui – la început te convinge de buna voie, te educa si te învață, că doar jumătatea ta este auto puternică. Pe scurt te manipulează pana gândești la fel, chiar si in situațiile in care nu te simți confortabil, el e acolo sa te asigure ca ești pe calea cea buna. Iți repeta ca voi vedeți lucrurile altfel decât restul lumii si te răsplătește pe deplin pentru viziunea ta, aliniata la a lui, subliniindu-ți ca de aia te-a ales pe tine, pentru cum gândești tu, doar ca nu mai ești tu de mult, ești copia lui. Nu te conformezi? Îți aplică regula 4!
  7. Individualitatea – este inexistentă, pentru că țelul lui este să-ți inducă ideea că fără el ești neputincioasă, incompletă, inutilă, un fel de nimeni, luat sub aripa lui ocrotitoare. La început el te alege pentru individualitatea ta, pentru creativitatea si naturalețea pe care el nu le poseda, pentru puterea ta, căci reprezinți o provocare, ca mai apoi să distrugă pas cu pas, cărămida cu cărămida tot ce reprezinți. La început controlul este servit sub forma unui ajutor, lasă-mă pe mine, că mă pricep mai bine și am să te ajut, iar mai apoi iți ia responsabilitățile principale, ca să te facă dependentă. În timp te taie de la tot, orice decizie sau informație vitală, înlocuindu-te cu el. Nici numele nu ți-l mai trece în documentele unde îl poate înlocui cu al lui, tratându-te ca un fel de proprietate, pe care el o posedă.
  8. Victimizarea – este specialitatea abuzatorului. Bineînțeles că tu ești sursa tuturor nefericirilor lui, îl faci să-și iasă din fire, îl enervezi, îl stresezi, se îngrijorează pentru tine, pentru că orice căcat se întâmplă din vina ta, dar el te accepta si te iubește si vrea sa fie cu tine, deși tu ești a dracu, si rea, si neorganizata, si prea mămoasa, si prea visătoare si prea si nu prea, tot ce vrei. Și cum să nu te simți vinovată, când ți-se spune regulat ca ești naspa? Dar, el mărinimosul îți face favoarea că-i lângă tine și așa nașpa cum ești tu. Deși, dacă îl întrebi vreodată, umilă și plânsă, dintr-un impuls de claritate, de ce mai stai cu mine dacă sunt o așa mare dezamăgire pentru tine, el zice că te iubește. Te iubește defectă, plină de vină și te acceptă și dacă îl faci nefericit.
  9. Succesul tău – îl datorezi lui. Pentru oricine ești, orice ai realizat, orice ai făcut, chiar și un ciorap croșetat de mâinile tale exclusiv, totul este datorită lui. Îți înrămează mintal ideea că ai ajuns oricine ești datorită lui exclusiv, căci fără de el te-ar fi mâncat porcii și nu ai fi realizat nimic în viața, nici măcar nu te-ai fi născut probabil. Nu contează munca pe care ai investit-o tu direct în orice, căci sigur nu ai fi făcut lucrul acela fără să fie el undeva în peisaj. Așa că ar fi bine să-i fii recunoscătoare toată viața asta și pe cealaltă, că numai datorită lui, valorezi mai mult decât un scuipat.
  10. Umilința – este ceva ce ți-se servește regulat, la intervale de surpriză, mai ales atunci când te simți bine și ești în centrul atenției. Când alții te admiră sau te complimentează, este un moment excelent ca el să te umilească printr-un gest sau cuvânt înjositor.

Indisponibilitatea (IV) – standardele

Am fost dintotdeauna indisponibilă. De când mă știu în mine a existat nevoia de a fi liberă, de a judeca, de a alege și a trăi individual, de a mă exprima și de a construi pentru mine, prin puterile mele și conform gusturilor mele. În relații nu am fost niciodată aliniată cu tot sufletul, în mod altruist, păstrând cu mine mereu o notă egoistă, ce ieșea la suprafață în cele mai neașteptate momente, spre durerea jumătății mele. Când am conștientizat nota egoistă am lăsat-o, din teama că cel de lângă mine mă va trage în piept la un moment dat, mă va înșela sau răni, iar egoismul meu selectiv era arma mea de răzbunare.

Teama mea venea din faptul că nu știam cum să-mi definesc așteptările și să-mi pun corect standarde. Așteptările mele nu se potriveau de fel cu cele ale vremii, cu ale mediului, ale partenerilor pe care îi aveam, eu dorindu-mi mult mai mult decât le permitea lor imaginația să lucreze, așa că am renunțat să-mi pun standard, mergând cu valul și construindu-i indisponibilitatea. Nici unul nu era oricum suficient de bun, deci ce rost are să-l mai pun în temă care sunt așteptările mele, că oricum nu le poate îndeplini?

Nu m-am văzut niciodată măritată conform așteptărilor sociale, nu m-am visat vreodată în rochie de mireasă și nici nu mi-am plănuit nunta în detaliu, ci am lăsat pe alții să o facă. Gândindu-mă la viitor, încă din tinerețe m-am văzut căsătorită din conveniență, cu un partener de ”afaceri sociale comune”, mai degrabă decât un soț, căruia să-i fiu soție cu responsabilitățile și așteptările de rigoare. Îmi era teamă de rolul de femeie și mi-se potrivea prea bine rolul de fetiță, pe care îl stăpâneam cu stil și fără sârguință. Eram Lolita și îmi plăcea atenția, la care nu eram dispusă să renunț pentru ceva mai mult. A fi femeie era pentru mine sinonim cu plictiseala, responsabilitatea și orice altceva ar mai veni negativ la pachet. Eu nu îmi doream să fiu femeie și nu am căutat niciodată un bărbat.

Atunci când a apărut elementul căsătoriei am fost nu doar indisponibilă, dar și nechibzuita în această privință. În loc să-mi fac un plan al meu, chiar dacă alegeam pe baza convenienței, am ales să joc cartea ignoranței și am mers după planul altuia, doar ca să muncesc ulterior ani la reparat greșeala. Am ales în modul acesta pentru că nu aveam standarde, iar în momentul în care o parte din așteptări mi-au fost împlinite, nu am mai avut argumente contradictorii și nici standarde prin filtrul cărora să le trec.

Am ieșit la fel de indisponibilă din căsătorie, după cum am intrat, doar cu răbdarea consumată și nervii tocați. Voiam de mult să divorțez, din primul an de căsătorie, când mi-am dat seama că nu-i el. Nu era bărbatul cu care îmi doream să fiu, pe care să pot să-l iubesc toată viața, cu care să am chimia și simbioza necesară unei căsătorii, să ne înțelegem din priviri și să ne ghicim subconștient. Era o anumită compatibilitatea, dar nu era compatibilitatea! Doar că, atunci când ești măritată cu alai și două nunți, nu ți-se pare că-i chiar atât de simplu să pleci. Așa că, m-am înhămat la o relație de 10 ani, plină de compromisuri și cu responsabilitatea unui copil, doar ca să realizez că trebuie să redresez greșeala. A costat și încă costă, dar este prețul libertății, care-i neprețuită.

Când ieși în lume, mai ales după relație grea și apăsătoare, numai de o altă relație serioasă și complicată nu ai chef. Și totuși, nu vrei să renunți la o anumită intimitate, pe care numai relațiile o  pot oferi, iar aici nu mă refer la sex.

Ieșită în lume, am reluând ciclul de unde l-am lăsat, cu așteptări nedefinite, fără standarde și indisponibilă. A trebui să rup ciclul și atâta tot. Simplu, greu și pe alocuri neplăcut de realizat, după modelul doi pași înainte și unul înapoi.

Momentan sunt în faza de definit a așteptărilor și spre deosebire de situațiile anterioare îmi las mintea să zboare pentru că lumea e casa mea, iar viața asta este singura pe care o am. Iar, dacă eu sunt în stare să mut munții din loc, nu mă voi mulțumi vreodată cu o persoană care se va plânge de dureri de șale. În spatele așteptărilor se construiesc pas cu pas standardele, iar cu ele cad zidurile indisponibilității mele. Pentru că, dacă alții vor trebui să se alinieze așteptărilor mele, va trebui să fiu și eu gata să mă aliniez la ale lor.

Și fostul tău soț are pe cineva?

– Și fostul tău soț are pe cineva?
– Nu știu.
– Dar, fiică-ta ce zice?
– Nimic, ce să zică.
– Nu ai întrebat-o?
– Nu.

– Și ce mai face fostul tău soț? Se întâlnește cu cineva?
– Nu știu.
– Nu l-ai întrebat?
– Nu mă interesează.

– Fostul tău are pe cineva.
– Nu știu. Nu mă interesează.
– Pai nu ai întrebat?
– Pe cine? Nu sunt curioasă.

Nu știu. Nu mă interesează. Nu e treaba mea. Nu sunt curioasă.
Acestea sunt răspunsurile uzuale pe care trebuie să le dau regulat la întrebarea despre fostul meu soț. Și nu sunt doar răspunsurile uzuale, sunt și răspunsurile oneste. Mă doare fix în cur dacă are sau nu pe cineva, nici discut despre asta cu el si nici cu fiică-mea. Nu mă privește si nu sunt nici curioasa. Strict ce mă interesează e că eu nu-mi împart viața cu el și atât. Dar, pentru oamenii din jur, care îl cunosc sau care nu, statusul lui relațional  pare să fie ceva vital, de interes general, de aflat neapărat. Si se pare ca, interesul lor creste proporțional cu indiferența mea.
Oameni buni, când un fost partener ți-e indiferent, ce importanță mai are dacă e sau nu combinat cu altcineva? Sa-i fie de bine, mult succes.

Despre divorț cu seriozitate

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Divorțul nu este un concurs, nici o competiție, este o luptă. Câteodată lupta e pe viață și avuție, pe copii și posesiuni, pe părinți, socrii, prieteni și opinia publică, alteori lupta este despre viață și despre credite sau obligații, alimente și timp. Lupta poate fi deschisă cu participare generală sau tăcută, privată, în liniștea superficială a căminului cu obloanele trase, cu multe victime colaterale sau doar cu doi pioni, ce se lovesc reciproc în cerc închis. Divorțul nu este un concurs, căci acolo dacă participii o faci voluntar și poți renunța fără consecințe majore. Divorțul e pe viață, pe confort, pe consecințe, pe ceea ce ai, ai avut sau vei avea, iar participările fâstâcite și pline de falsă modestie sunt eșecuri deghizate. Așa că, permiteți-mi să nu cred în basme despre cupluri separate de bună voie și nesilite de nimic, pentru că, chiar dacă ulterior își afișează cu nonșalanta armonia, ea a fost dobândită cu vărsări de sânge sau măcar transpirație abundentă. E natural ca armonia să se instaleze ulterior în relațiile dintre partenerii divorțați și să afișeze amândoi cartea compromisului la vedere, dar s-a ajuns acolo după o luptă zdravănă, în care unul a luptat împotriva celuilalt. Normal că, după ce s-a instalat noua rutină, se pot lăuda amândoi, mai ales în perspectiva unei noi cuceriri, că s-au despărțit amical, alegând să-și șteargă din memorie fazele la care și-au scos ochii cu brio. Și eu, dacă mă întâlnesc mâine cu un tip care mă interesează și accidental ajung să vorbesc despre divorț, am să-i spun ca a fost o chestie de comun acord, că am ajuns la concluzia că nu ne înțelegeam și am decis să mergem pe drumuri separate. Diplomatic, nu? Și frumos și mincinos prin omisiune.

Divorțul nu e flori și parfum, indiferent ce îți spun aia care au divorțat și nici nu e ușor, pentru că însumează eșecuri, deznădejde și iluzii pierdute. Divorțul e o bătălie din care pot ieși doi învingători, unul singur sau nici unul, iar câștigul individual depinde de fiecare în parte.

Ca să ieși învingător din divorț trebuie să faci câteva lucruri de bază, iar ele ar fi cam așa:

În primul rând îți faci un plan. Și dacă tu vrei să părăsești și când te aștepți să fii părăsit. Planul ți-l structurezi în funcție de ceea ce vrei să obții în urma divorțului și cum îți dorești să arate viața ta după divorț, unde și cum vrei să trăiești, pentru că divorțul nu e un scop, e un mijloc. Dacă vrei să te desparți, ca să fii cu altcineva, atunci acesta este țelul tău, deși după părerea mea nu este un țel tocmai bun, pentru că ai mari șanse ca persoana nouă să aibă multe carențe pe care le are persoana curentă. Dar, este un țel și în realitate unul dintre cele mai comune țeluri. Sunt și oameni care, atunci când știu că vor să divorțeze, îți caută o nouă persoană care să le ofere garanția că există și altceva, iar dacă tot fac saltul, vor să fie siguri că au parașuta în spate. Amanții cu care treci prin divorț sunt amanții parașută, câteodată rămân, alteori se desprind.

Apoi în funcție de țel și viziunea pe care o ai, trebuie să îți faci o listă cu ceea ce vrei să câștigi în urma divorțului (libertate, bani, casă, etc.) și cu ceea ce poți să pierzi (bani, confort, timp cu copii, falsa afecțiune, siguranță, poziție socială, etc.). Pune bine asta în balanță, vezi care sunt lucrurile importate pentru tine și treci la planul doi, cum să lupți pentru ele.

La faza asta mulți inițiatori de divorț fac pasul înapoi, pentru că atunci când pun avantajele și dezavantajele în balanță, reiese ori că au prea mult de pierdut, ori că au prea mult de luptat. Este și asta o alegere. Și, ca orice alege, pe termen lung, creierul nostru o va vota drept corectă, pentru că așa suntem programați să facem, căci altfel nu ne-ar lăsa remușcările să putem funcționa. Când cealaltă parte inițiază divorțul, e bine să îți faci și tu planul, ca să știi măcar ce vrei să obții. Așa că șterge lacrimile și treci la muncă, jelitul lasă-l pentru după.

Planul de divorț se începe cu o vizită la avocat, care trebuie făcută cât mai repede, chiar dacă doar scârțâie treaba, pentru că îți poate clarifica multe aspecte și îți poate evalua exact poziția în care te afli. Cel mai bine e să-ți alegi avocatul pe bază de reputație, pe recomandare și în nici un caz să nu fie un prieten de familie (oricum nu se baga prietenii de familie, dar cel mai sănătos este să-i eviți din start). Pentru că-l plătești, întreabă-l tot ce-ți trece prin cap, fără jenă și scoate tot din tine, pentru că nu știi niciodată cum un lucru care ție ți-se pare lipsit de importanță, îți poate aduce beneficii. Cere-i soluții, la cum ar aborda el problema ta, în așa fel încât să obții ce era pe prima listă și să eviți să pierzi cât mai mult din a doua. Dacă nu îți convin răspunsurile sau nu ți-se potrivesc, consultă un al doilea avocat. Nu te zgârci la bani, pentru că asta e viața ta și acum e momentul să lupți pentru ea. Construiește strategia cu avocatul și începe prin a aduna dovezi, cât mai multe. Nu te da înlături de la ați înregistra jumătatea la nevoie, dar nu exagera cu spionajele și camerele de supraveghere, pentru că nu face o impresie bună la judecătorie și te consumă pe tine mai mult pe interior. Analizează-ți bine situația și începe să-ți numeri martorii. Dă-ți drumul la gură, spunând deschis ce te nemulțumește, dar nu  la modul de bârfă, ci concret și în câteva cuvinte. Nu e cazul să faci pe misteriosul/a la faza asta, pentru că oricum oamenii vor bârfi și în loc să vorbească aiurea, mai bine spune-le tu clar și concis situația în care te afili și ce te-a mânat să iei decizia. Știu că e nașpa și nu o să fie plăcut să speli rufe în public, dar dacă taci vei fi acuzat de mai rele, așa că cel mai bine e să-ți oferi o șansă de a-ți face vocea ascultată. Nu trebuie să te spovedești la fiecare, dar îți trebuie un răspuns care să pară temeinic și hotărât. Cu cât îl scoți pe gură mai repede, cu atâta vei fi cicălit mai puțin pe tema asta.

Plănuiește-ți viața în etapa următoare, unde o să locuiești după separare, din ce o să te întreții, cum o faci cu copii. Prezintă-ți planurile și susține-le în fața partenerului, chiar dacă el/ea se vor da cu curul de pământ că nu le convine. E multă dramă inutilă la divorț, chiar dacă ambii știu că la asta se ajunge și mereu vor fi scoase de sub preș câteva polițe neplătite, dar cel mai important e să te ți de viziunea ta. După ce v-ați separat cu locuința, evită să discuți divorțul cu partenerul, trimite-l/o la avocat, pentru că orice discuții inutile nu îți sunt în avantaj. Nu accepta să te întâlnești cu avocatul lui/ei fără avocatul tău și dacă vrea ceva la telefon, cere-o în scris, chiar dacă este o chestie banală. Ai avocat, folosește-l, ca pe un burete, pentru că discuțiile inutile vor fi inutil de obositoare, îți vor mânca timp inutil și nu valorează nimic. Contează doar decizia de la tribunal și pe aia trebuie să fii concentrat/ă.

Urmează-ți planurile cât mai exact, nu te îndepărta de ele și trage aer în piept. E doar o stare de lucruri, care se poate schimba, iar la final va veni și ușurarea mult așteptată.

Relatiile lungi – cheia marilor deceptii

Tocmai ce am terminat de rasfoit un articol dintr-o splendida revista pentru muieri moderne si dăştepte , in care erau enumerate sfaturi pretioase de la cei cu relatii lungi, pentru cei ce si-ar relatii lungi.

Pe primul loc aparea cuvantul cheie: compromis, tiparit cu litere frumoase si citit cu junghi la inima. Dupa el isi facea loc un alt cuvant valoros in vocabularul maselor, comunicare, iar in urma lui venea serenata lasatului de la tine si binelui celuilalt, chestii din astea, foarte romantice pe hârtie. Mesajul la unison era clar: sa-i faci pe plac celuilalt, calcandu-ti pe propria dorinta si placere, pentru ca el, partenerul, sa stea langa tine, in relatia aia lunga.

In prima faza m-am gandit cum ar arata sfaturile astea intr-o revista pentru barbati.

Fa compromisuri pentru ea, straduieste-te sa nu faci crize, cand cumpara al saselea set de oale, de care nu are nevoie, ca acasa zac doar trei seturi nefolosite – asta ca tot l-am vazut pe unul facad o criza la Ikea, cand nevasta-sa a pus mana pe o oala.

Sau

Comunica cu ea! Las-o sa palavrageasca ore in sir. Desi, nu o sa o doara gura, deci nu spera la asta, ajuta, sa-ti bagi tie in gura o cafea, si sa viseaza cu ochii deschisi la playmate-ul lunii. Uita-te aici si clatareste-ti bine ochii, cu niste tatele beton, si garantat palavrageala nu te mai atinge.

Apoi m-am imbarbatat. Nu am mai citit de mult Playboy (mai ales de cand au interzis imaginile dezbracate in Polonia, nu stiu cum e pe la altii, dar aici nu vezi mai nimica) si poate pe acolo deja triumfa cu astfel de sfaturi.

Desigur, in revista de gagici era mentionat si sexul, ca un element relativ, in contextul unei relatii lungi, in raport cu palavrageala. Pentru ca palavrageala, faptul ca-l asculti pe celalalt, si-l aprobi, si esti de accord cu el, de dragul relatiei voastre lungi, e cheia succesului. Ce conteaza acolo cinci minute de placere si dorinta carnala, fata de cateva veacuri seci si nesatisfacute, dar imbatate bine cu o bere fara alcool si o palarageala sanatoasa. Ca doar, relatia lunga conteaza si cel mai important e sa o lungesti pana la adanci batraneti, cand te poti inalta, ca o martira pe altarul nesatisfactiei, inconjurata de frustrari si bucuria de a fi avut o relatie lunga, ca o zeama chioara si fara gust. O zeama, care se serveste tuturor si dupa care ar trebui sa tanjeasca fiecare, ca asta e idealul, indulcit cu cate un film romantic, sa mai treaca din depresii.

Apoi, mi-a trecut prin minte, ca poate si barbatii citesc porcarii din astea, ce se servesc femeilor, ca altfel nu-mi explic, ce-i cu atatia nefututi insurati pe Tinder, care isi cauta amante, in loc sa se intoarca intr-o zi acasa si sa-i puna zeama chiara in cap nevestei.

Am trait si eu intr-o zeama din asta chioara, fara sare sau piper, dar plina de palavrageala si de compromis, pana intr- zi, cand am vomitat-o fara mila peste totii cei din jurul meu, cu sfaturile lor de cacat facut bici. Ajunsesem sa ma compromit de atatea ori, ca nici nu mai stiam unde trebuie sa-mi incepa propriile dorinte, daca am dreptul la ele si daca exercitandu-le nu ranesc starea de bine a celor din jur sau impresia lor de stare de bine. Am ascultat de atatea ori parerile, argumentele, deciziile, motivatiile sau credintele jumatatii cu care imparteam blidul, pana intr-o zi, in care i-am dat cu lingura in cap. Atunci am realizat ca eu prefer sushi, zeama nu-i de mine si relatiile lungi, nu-s telul meu. Eu vreau relatii intense, cu sare si piper, scurte sau lungi, dupa cum se va nimeri, dar cu siguranta nu o sa ma mai compromit vreodata langa unul, in speranta ca o sa ne apara riduri impreuna.