Cel mai tare hotel din parcare, la in preț de chilipir, apa calda, soarele placut după masa și cocktailuri la dispoziție. In aer, mirosul de porumb prăjit ma ademenește. Sunt rupta de obosita după patru ore jumate pe motocicleta, deși am și adormit pe drum. Da, mai dorm pe motocicleta, un hobby de al meu 🤣. Drumul a fost interesant, cu munți frumoși in stânga și gunoaie din plastic in drepta. La un moment dat, dintr-o mașina a zburat un pachet de țigări, ca sa simți folclorul local. Oamenii sunt prietenoși, dar viteza de reacție e data pe slow mode, însă poți plăti in euro și toți încearcă sa îți facă pe plac, după ce le spui ca îs nice.
Pe un trotuar am văzut o mama adaptând un copil de doi ani, in timp ce la câțiva pași distanta se învârteau puii la rotisor. Marea e calda, plaja nisipoase și o gălăgie vesela pluteste in jur.
Mi-am ametit mintea cu ceva votca și suc aferent, iar feblețea doarme lângă mine, rupt și el in gura de la condus. Am făcut doar 200 de km, dar caldura, drumul cu asfalt relativ și traficul, ne-a lăsat impresia a fost mult mai mult.
Mi-am mai amortit din dilemele morale și ma bucur de vacanta. Cu toată istețimea mea de PhD mărturisesc ca, nu am nici cea mai vagă idee despre ceea ce e important in viața, ce ne ghidează și ce nu, și cumva îmi cam bag picioarele in toate astea. Nu are nimeni cheia fericirii eterne, și fiecare are cumva alte priorități. Ce știu e ca, am mai fost prin zona, Albania și restul țărilor prin care am trecut, cu un alt gagiu, tot un road trip, doar cu mașina, și mult mai putin futai in pizda, dar mult mai mult la cap. Și ăla m-a luat și de nevasta, dar cumva sunt iar aici, dar e altul lângă mine. Si ma simt mult mai bine.
Șapte zile, opt tari străbătute, șapte tari vizitate. Am făcut peste 2 000 km pe motocicleta, cel mai lung ride trip de pana acum al meu. In primele doua zile am stat cate 4 ore pe motocicleta, apoi cate 5, iar in ultimele doua zile 7. Motocicleta Yamaha Tracer – cu motor bun si confort mediu. Pentru un drum atât de lung, cea mai bună optie e BMW GS, după care am plâns amândoi toata calatoria, mai ales cand vedeam cate una trecand pe langa noi.
Idea cu Yamaha era ca-i mai ieftina ca BMW, si la pret si la look, iar dacă ne rătăcim prin Albania sau Kosovo, măcar avem mai putine sanse sa ne-o fure cineva. Doar ca logica de acasă, nu s-a pupat cu cea din trag. In Albania circula unele dintre cele mai luxoase masini dintre tarile vizitate, Mercedes, Ferrari sau Maybach fiind standard pe drumurile lor relativ asfaltate. Majoritatea au volanul pe dreapta, deci probabil sunt sterpelite de prin UK. In Kosovo nu sunt motociclete, in afara de una, parcata de fite la intrarea in cel mai select hotel din Pristina. Din pacate, era antica rau si cred ar mai fi circulat doar impinsa. Ma indoiesc ca daca la careava i-ar fi facut cu ochiul motocicleta, ar fi si stiut cum sa o conduca.
Cand esti pe motocicleta simti libertatea in vene, vantul care iti sufla pe la incheietura mainilor, soarele care te incalzeste pana la epuizare si ploia, care te biciuieste binevoitoare. E cel mai misto sentiment de adrenalina, putere si frica, combinate intr-un tur de forta, ce incepe indata ce o incaleci si nu se sfarseste, dupa ce te dai jos de pe ea. Motocicleta si viteza e un drog, numai bun de luat regulat, cand simtit ca viata devine prea plictisitoare, prea formala, incalcita in porcarii pretentioase si fara sens, ori prea banala. E impulsul de adrenalina care pe mine ma face fericita. Si e cea mai perfecta vacanta si metoda de relaxare (mai ales in combinatie cu sexul) pe care am gasit-o. E drogul meu personal perfect.
Mă chinuiesc să citesc The Economist (voiam sa iau Harvard Business Review dar era prea scumpă, mult prea subțire și cam plină de bullshit cu CEO-uri americane), dar nu îmi iese. Stresul e prea mare și nu mă pot concentra. Nu știu dacă este agitația mi-e stimulată de vacanță sau de el. Ne vedem din nou după multe promisiuni că-i fac vânt din viața mea.
În aer plutește mirosul familiar al avioanelor Lufthansa, amestecat cu aroma de Chanel, parfumul meu dintotdeauna, la care mă întorc de fiecare data când vreau să mă regăsesc.
Nu îți pune parfum, mi-a scris, ca am pentru tine. Am așezat parfumul pe masa cu un pic de îndoială. Sunt intrigata de mirosul cu care mă asociază el după cinci luni de absentă.
Comand meniul standard de zbor: suc de roșii cu piper și suc de mere. Mi-au dat și un sandvici, dar am prea mulți fluturi în stomac ca să mai încapă acolo și mâncare. Zborul este scurt, cu o schimbare în Germania și apoi … el.
Ma întreb dacă îl iubesc atât de tare sau sunt doar emoțiile dorului pentru cineva care locuiește pe un alt continent, pe care nu-l poți avea la discreție, oriunde și oricând, ce mă stimulează. Nu știu cum voi reacționa, evit să-mi programez asta, lăsându-mă prinsă în brațele curiozității, căci vreau să aflu cu adevărat ce simt pentru el. Mă întreb dacă-mi voi controla emoțiile sau le voi da drumul fără restricții, ca într-un salt fără parașută. Nu știu la ce să mă aștept în primul rând de la mine și poate că filosofez în punga, când omul este clar setat pentru o vacanță aventuroasa și ceva futai la pachet.
Prima data, am fost la psiholog cam la un an, dupa ce am nascut. Facusem o criza de nervi, urlete, injuratori si tot tacamul. Nu tin minte sa fi spart ceva si nici motivul pentru care ma crizasem, dar imi amintesc foarte bine nevoia de violenta si dorinta de a sparge lucruri, de a tranti usi, nutrind saticfactie din orice distrugere. Cand am intrat in cabinet la ea, m-am simtit stigmata, de frica si rusine. Dupa cateva discutii, in mai putin de jumate de ora, mi-a dat diagnosticul: o problema hormonala, asa ca, mai bine schimb endocrinologul. Fericita si multumita de mine, ca hormonii sunt de vina si nu eu, am iesit de acolo cu usurarea in suflet, ca sa nu o mai deranjez a doua oara. Intr-adevar, m-a intrebat tipa vag de sotul din dotare, si dupa ce am stabilit ca nu ma bate, nu ma inseala (sau nu stiam eu), e harnic, de-o arde noptile pe calculator in loc sa ma futa, dar asta nu am mai zis, se mai si ocupa de copil. Deci mi-a dat verde la viata.
A doua oara am intrat in cabinet insotita. Eram la terapia de cuplu, la care se venea in doi, cu treizeci de minute dupa cuplul anterior, si se pleca separat, cu treizeci de minute inaintea cuplului care urma. Cica, masuri de precautie, ca sa nu ne intalnim vecinii, care rusinati ar vrea sa ascunda ca fac terapie. Foarte sanatoasa abordare, ce sa zic. Toti vomita a perfectiune. Aveam, pe atunci, o pofta nebuna de terapie, decisa oricum sa divortez, cu amant in dotare si o sictireala acuta fata de sot. Vizitele din garsoniera de la etajul noua, unde precis murise o baba, caci pe langa antichitati ieftine putea rau a mobila mucegaita, erau mai mult formale, ca sa trag de timp, pana ma organizez mai bine cu separarea. O adevarat placere, sa-ti expui doleantele sexuale si nemultumirea sentimentala intr-un cadru cu bibelouri PCR-iste, draperii cu naftalina si fotolii scartaitoare. Psiholoaga, doamna de scoala veche si versata, ne privea delicat superior, povestindu-ne de pacienti de-ai ei varsnici, care s-au impacat unul cu altul la batranete, dupa ce toata viata au stat fortat impreuna. Ne-a dat chiar si tema de casa, cica sa ne scriem unul altuia scrisori. Puf, de parca de scrisori imi ardea mie, cand ma gandeam doar la pula amantului, infipta acolo unde sotul nu si-o baga, si cu mine gafaind sub el de multumire. Un lucru a invatat de acolo fostul sot, sa fie mai generos cu nevasta-sa. Asa ca dupa ce, l-am mustruit bine baba terapeuta, mi-a tras trei cadouri excentrice in trei luni. Valeleu, ce marinimie pe capul lui.
La Hellinger am ajuns intamplator, prin recomandare. Am primit contactul terapeutei cu multe luni inainte „sa imi fac timp” sa o sun. Am sunat-o motivata de o pasa proasta. La inceput m-a surprins lipsa rusinii si intalnirea cu clienta precedenta, pe care tocmai o auzisem bocind, in timp ce-mi asteptam randul. Apoi mi-a placut ca, nu s-a uiatat terapeuta la ceas, ca m-a lasat sa-mi termin fanaberiile, fara sa-mi zica ca trebuie sa ma car in zece minute. Mi-a placut terapeuta ca persoana, relaxata, sigura pe ea, increzatoare, identificandu-mi alte problemele, decat prostioarele cu care ma prezentasem. Nu sunt de accord in totalitate cu ceea ce zice Hellinger, dar imi place directia in care terapia asta neconformista interpreteaza natura umana. Si, ma ajuta mult sa inteleg unele intamplari din viata mea si pe mine. Probabil ca unei tipe neconformiste, i-se potriveste o terapie neconformista.
Tocmai ce am terminat de rasfoit un articol dintr-o splendida revista pentru muieri moderne si dăştepte , in care erau enumerate sfaturi pretioase de la cei cu relatii lungi, pentru cei ce si-ar relatii lungi.
Pe primul loc aparea cuvantul cheie: compromis, tiparit cu litere frumoase si citit cu junghi la inima. Dupa el isi facea loc un alt cuvant valoros in vocabularul maselor, comunicare, iar in urma lui venea serenata lasatului de la tine si binelui celuilalt, chestii din astea, foarte romantice pe hârtie. Mesajul la unison era clar: sa-i faci pe plac celuilalt, calcandu-ti pe propria dorinta si placere, pentru ca el, partenerul, sa stea langa tine, in relatia aia lunga.
In prima faza m-am gandit cum ar arata sfaturile astea intr-o revista pentru barbati.
Fa compromisuri pentru ea, straduieste-te sa nu faci crize, cand cumpara al saselea set de oale, de care nu are nevoie, ca acasa zac doar trei seturi nefolosite – asta ca tot l-am vazut pe unul facad o criza la Ikea, cand nevasta-sa a pus mana pe o oala.
Sau
Comunica cu ea! Las-o sa palavrageasca ore in sir. Desi, nu o sa o doara gura, deci nu spera la asta, ajuta, sa-ti bagi tie in gura o cafea, si sa viseaza cu ochii deschisi la playmate-ul lunii. Uita-te aici si clatareste-ti bine ochii, cu niste tatele beton, si garantat palavrageala nu te mai atinge.
Apoi m-am imbarbatat. Nu am mai citit de mult Playboy (mai ales de cand au interzis imaginile dezbracate in Polonia, nu stiu cum e pe la altii, dar aici nu vezi mai nimica) si poate pe acolo deja triumfa cu astfel de sfaturi.
Desigur, in revista de gagici era mentionat si sexul, ca un element relativ, in contextul unei relatii lungi, in raport cu palavrageala. Pentru ca palavrageala, faptul ca-l asculti pe celalalt, si-l aprobi, si esti de accord cu el, de dragul relatiei voastre lungi, e cheia succesului. Ce conteaza acolo cinci minute de placere si dorinta carnala, fata de cateva veacuri seci si nesatisfacute, dar imbatate bine cu o bere fara alcool si o palarageala sanatoasa. Ca doar, relatia lunga conteaza si cel mai important e sa o lungesti pana la adanci batraneti, cand te poti inalta, ca o martira pe altarul nesatisfactiei, inconjurata de frustrari si bucuria de a fi avut o relatie lunga, ca o zeama chioara si fara gust. O zeama, care se serveste tuturor si dupa care ar trebui sa tanjeasca fiecare, ca asta e idealul, indulcit cu cate un film romantic, sa mai treaca din depresii.
Apoi, mi-a trecut prin minte, ca poate si barbatii citesc porcarii din astea, ce se servesc femeilor, ca altfel nu-mi explic, ce-i cu atatia nefututi insurati pe Tinder, care isi cauta amante, in loc sa se intoarca intr-o zi acasa si sa-i puna zeama chiara in cap nevestei.
Am trait si eu intr-o zeama din asta chioara, fara sare sau piper, dar plina de palavrageala si de compromis, pana intr- zi, cand am vomitat-o fara mila peste totii cei din jurul meu, cu sfaturile lor de cacat facut bici. Ajunsesem sa ma compromit de atatea ori, ca nici nu mai stiam unde trebuie sa-mi incepa propriile dorinte, daca am dreptul la ele si daca exercitandu-le nu ranesc starea de bine a celor din jur sau impresia lor de stare de bine. Am ascultat de atatea ori parerile, argumentele, deciziile, motivatiile sau credintele jumatatii cu care imparteam blidul, pana intr-o zi, in care i-am dat cu lingura in cap. Atunci am realizat ca eu prefer sushi, zeama nu-i de mine si relatiile lungi, nu-s telul meu. Eu vreau relatii intense, cu sare si piper, scurte sau lungi, dupa cum se va nimeri, dar cu siguranta nu o sa ma mai compromit vreodata langa unul, in speranta ca o sa ne apara riduri impreuna.
Voiam sa scriu cum mi-a futut (iar) ziua, cacatul asta de mobb-ist de la servici si sa-mi plang frustrarile intr-un post pe blog. Doar ca, intre timp m-a enervat si mai tare pe situatie si am decis ca, nu o sa mai fiu o victima banala, care si-o ia pe coaza, ca mai apoi sa dea cu ignor, eventual sa se planga pe net. Toata viata am dat cu ignor la porci din astia frustrati, asa cum fac majoritatea femeilor puse in situatia asta. Orice gagica care arata cat de cat ok, mai devreme sau mai tarziu da peste un libidos plini de frustrari, care sa-i faca avansuri nasparlite sau sa o ofenseze. Si atunci, daca e mai de gasca, ii fute si ea o gluma la loc peste bot, ceea ce il intarata si mai tare pe magar, sau ii da cu ignor, sperand ca pana la urma inceteaza.
Numia ca eu, am ajuns la punctul in care nu mai am chef de glume proaste si sexiste si nici rabdare ca sa le ignor. M-am saturat de porci si vreau sa le-o dau eu la muie, macar de data asta. Pentru ca eu chiar is o tipa de gasca, imi plac glumele, rad cu baietii si nu ma deranjeaza, daca cineva imi face avansuri, chiar ma flateaza, insa toate au o limita. Si nu mai am chef de libidosi nefututi si gumele lor infecte, care in afara de cacaturi sexiste nu pot scoate nimic altceva pe gura la munca, ca nu cultiv astfel de cunostinte in mediul privat. Si m-am decis ca, de data asta nu mai am chef sa tolerez. Vreau sa iau masuri, asa ca am inceput sa-mi fac temele si sa-mi calculez sansele.
Dupa o rapida cautare, am aflat ca barbatii care hartuiesc sexual femeile sunt mai degraba colegi pe aceeasi pozitie, decat sefi sau clienti, iar una dintre principalele cauze (pe langa frustrarile lor sexuale si carentele educationale), e faptul ca se simt incompetenti vs colegele lor, asa ca le diminueaza sexual valoarea.
Punctul slab e ca eu sunt o gagica care arata bine, sexy, ma imbrac atragator si starnesc interes, si pe langa asta mai am din pacate o reputatie conflictuala la servici, pentru ca nu mi-e frica sa intru intr-un conflict cu cineva. Sunt bataioasa, deci si o „victima” usor de compromis.
Punctul forte e ca gunoiul asta se comporta la fel cu toate femeile din firma, adica le imparte in doua categrorii: ori le da cu ignor (ca is urate, prea batrane sau nu raspund la el), ori le hartuieste sexual, cu texte nasparlite si penibile. Aditional, nu am observat doar eu chestia asta, au mai vazut-o si altii/altele, deci nu tine de mine, ci de el.
Slabiciunea e ca il cunoaste pe seful meu dinainte de a lucra aici, deci probabil a fost adus pe ceva relatii de amicitie, ceea ce ar explica faptul ca seful ii tolereaza unele lucruri, in pentru care noua ne scoate ochii. S-ar putea ca seful sa fi stiut despre comportamentul lui, si de aceea sa ma fi mutat langa el (ca poate ma fute asta la cap, pana imi schimb singura jobul).
Oportunitatea e ca suntem o companie in mare de femei si ca deja imi caut altceva de lucru, deci imi calculez altfel riscul.
Urmatorii pasi… inca investighez. Vreau sa-mi pregatesc strategia si sa stiu la ce sa ma astept. Dar am de gand sa nu las lucrurile asa, in ciuda faptului ca traiesc intr-o tara est europeana, deci nu se misca nimeni la hartuire din asta, iar eu nu sunt una de-a lor. Cateodata e bine pentru psihic sa mai dai cu cate un cacat din asta de pamant, sa simti un pic ca traiesti. Ca ai pentru ce.
Nu sunt eu tocmai Zen, dar de când am divorțat și m-am distanțat considerabil de fostul sot, in viața mea e mult mai putina agresivitate, verbala și psihica. Nu mai zboară blidele și nici ușile nu mai sunt trântite, dar mai presuse de toate, nu mai exista atât critica in jurul meu, urlete si un ton imperativ. In locul agresivității, s-a instalat o detașare, care îmi permite sa observ, ce se întâmpla, sa aud ce spun altii și mai ales sa recunosc agresivitatea din ei.
Agresivitate din trafic, mai mult a bicicliștilor decât a șoferilor, care te clanaoneaza și te înjură ca nu te pot depăși sau dacă cumva îndrăznești sa mergi pe mijlocul pistei (se mai întâmpla).
Agresivitate de la munca, când abonatii greșelilor, ce stau zilnic cu capul plecat, îl ridica cu plăcere când greșesc alții, ca sa-și răzbune lipsa de competentă.
Agresivitatea relațiilor, care nici nu au început, in care un el de-abia in faza incipienta, revarsă un val de critici deplasate, pe un ton ridicat, ca sa își ascundă impotenta intelectuala.
L-a început te preocupi de ei, te gândești ca poate nu ar trebui sa mergi flexata pe bicicle, ca strictețea se impune și aici. Apoi, le spui celor de la munca, ca te deranjează tonul și atitudinea, ca sa treci greutatea pe ei. Iar la final, te impui in fața celor care îți servesc agresiune in viața privată, trasând clar limitele tolerantelor tale. Pentru ca punctul asta doare cel mai tare, e cel mai nevralgic și mai apăsător. Dacă ai lângă tine o persoana agresiva, vei prelua agresivitatea ei, și ți-se duce pe pula tot zenul, pentru totdeauna.
Intr-o discuție pe Facebook cu o fosta colega din Romania, care m-a cautat pe net, sa ma intrebe de sanatate turism in Polonia, a ieșit la iveala ca. ma cam plimb pe la arabi. La care ea ma loveste cu textul: „vai, gaseste-mi si mie un arab”.
Eu fac ochii cat cepele si cu degetele umblute de curiozitate ii scriau: dar ai divortat? Ma gandeam ca își caută un sot nou, dintr-o alta realitate, dupa ce primul a fost un esec anticipat. Nu, zice ea „naiba vrea amu sot, sa ma leg la cap cu altul. Nu am in obiectiv vreo casatorie in viitorul apropiat.” Ce sa ii raspund, decat ca, ii doresc mult succes si dupa multe insistente, am cuplat-o pana la urma cu un egiptean pe Whatsapp. Ma rog, tipul nu stie ca e maritata, dar nici el nu-i cel mai uns cu toate alifii, si cu siguranta nu-i arab. E egiptean, si asta face toata diferenta.
Ia sa va explic eu o chestie, pe care am inteles-o din calatoriile mele si discutiile mele cu persoanele din GCC, cum le place lor sa-si spuna. Acolo domina legea rasismului, iar oamenii sunt impartiti in functie de tara de origine, ceea ce determina cat castiga si care le e pozitia sociala. Fiecare are locul lui.
In pole-position sunt localesi, emirati in Dubai sau kuwaiti in Kuwait, minoritari, needucati, plini de fite si de bani. Si, ce fac astia toata ziua, e sa frece menta sau sa taie varza la caini, dupa preferinte, pentru ca nu trebuie sa faca nimic altceva, atat timp cat nu fac trei lucruri esentiale: nu deviaza de la religie, nu-i loveste moda in public, ca acasa se pot imbraca sau dezbraca dupa cum vrea muschiul lor, si nu se casatoresc cu un non-locales (valabil la ambele sexe). Daca cu religia si moda e clara treaba, o explic pe aia cu casatoria, ca sa intelega tot romanul, de ce compatrioatele noastre fotomodele sau insotitoare de zbor, cu sange dacic, nu vor sfarsi nicodata cu un arab bogat, oricat ar suge pula prin Dubai. Nu e o chestia de religie, ca si dacă îsi pun voalul in crestet si baga rugaciuni la Allah, tot nu se marita cu un arab bogat. Pentru ca totul acolo se învârte in jurul banilor si cand si-au creat ei statul lor bogat si mirific, nu chiar asa de mult, au avut grija sa nu lase femeile pe din afara, asa ca daca un arab pur sânge se decide sa-și amestece genele cu o non-araba, cadourile finaciare pe care le primește de la stat dispar in furtuna desertului, deci ciu-ciu casa, teren de casa si bani de nunta. Aditional, statutul lui social și al viitorilor lui copii, tocmai a fost devalorizat, ca aia nu devin cetateni, indiferent cate posturi tin in Ramadan. Asadar, mai rar se gaseste un arab, care e chiar atat de prost si de indragostit, incat sa-si dea toata bunastarea pe o pizda straineza. Ma rog, mai sunt si exceptii, dar cel mai probabil aia muncesc, ca daca ar duce-o in mod traditional, nu cred ca le-ar permite lenea extravagante din astea. Deci, de voie, de nevoie, trebuie sa-si ia una de-a lor. Iar alea de-a lor, sa nu credeti ca o duc chiar asa de rau, ca vai de ele, trebuie sa stea acoperite si alte cacaturi de aparenta, cand pe dedesupt urla Dior-ul pe ele, lasat sa se vada strategic in posete si incaltaminte. Localesele se mandresc prin lipsa de educatie in domeniul stiintelor, dar o excelenta documentare in arta cumparaturilor, a spa-urilor si barfei. Traiesc in stilul vacilor sfinte, le intereseaza doar potentialul financiar al sotului viitor si nici macar nu se straduiesc cu aparenta fizica, mai ales dupa ce baga un borac sau doi. Apropo, nu ati observat ca toate babele acoperite sunt cam plinute? Da, o consecinta naturala daca doar bagi in tine fara de mila si fara interes, ca oricum numa barbatu te vede. In mod clar, nu le poti obliga sa lucreze, ceea ce majoritatea nu fac, in timp ce de boraci si ocupa bonele si menajerele, care sunt forta de munca ieftina si masiva. Ele ajung la putere la batranete, mai ales daca le loveste norocul sa ajunga vaduve si mame de baieti, un context excelent prin care controleaza familia si isi varsa frustrarile cu galeata pe viitoarele nore.
Ca strainez, cel mai bine e sa fii din USA si Canada, ca atunci esti vazut ca un miracol de inteligenta, desi o canadiana nasparlita cu care am avut tangenta, mi-a scris un email de tot cacatul, cu o engleza de balta, de zici ca-i schizofrena, dar e canadianca si blonda, si asta scuza tot. Cel mai naspa e sa fii african sau indian – tinta perfecta a glumelor rasiste un Kuwait, ca cica ei nu primesc indieni nici macar cu pasaport american. Kuwait, pentru cine nu stie, e tara in care, dupa ce un cuplu de localesi au macelarit o menajera si au tinut-o in congelator, statul a zis ca, nu mai are voie angajatorul sa-i retina pasaportul angajatului, si pe deasupra ar mai trebui sa-i dea si 4 zile libere pe luna, ceea ce a starnit o revolta nationala.
Totusi, daca mai sunt gagici care viseaza la musulmani, isi pot alege cu placere din celelalte natii, mai ales ca oferta e mai bogata, egipteni, palestinieni sau din Levant. Aia nu au chiar asa bani, dar isi amesteca cu placere sangele cu europence, motiv de lauda pentru copii, o caracteristica care ii face mai speciali printre alti adepti a lui Allah. Din cate am inteles apartenenta religioasa nu e obligatorie pentru nevasta, dar e dorita, iar purtatul de voal se poate fenta.
Imbufnarea e arma prostului, ne tot zicea taica-meu in copilarie. In general, nu am fost un copil prea imbufnat, insa am avut momentele mele de razvratire, cand de obicei, refuzam sa mananc sau sa particip la niste activitati placute, ofticata pe ceva anume, ce parea important in momentul respectiv. Am renuntat rapid la imbufnare dupa ce, am trecut la viata pe cont propriu, si cand nu mai aveam cui sa-i trezesc emotii cu imbufnarea mea. Intre timp, am si uitat de imbufnare, fiica-mea ne avand aere din astea. Am experimentat insa in weekend imbufnarea, cu musafirii mei berlinezi, un coplu foarte simpatic si crud (nu, nu fac sex in trei cu ei, ca o paranteza, daca va duce gandul pe acolo).
Ei bine, el s-a ofticat la un moment dat pe motiv ca noi am stat prea mult intr-un magazin, unde ea si-a ales un tricou, el a ajungand la concluzia suprema ca, a pierdut patru ore din viata. Si s-a imbufnat, valeleu. Asa ca, a mai stat posomorat inca trei ore, ca doar nu-i ajunsese patru, fara sa manance, fara sa schiteze un zambet sau sa se uite ca lumea la meci. Eu mi-am vazut de ale mele, amuzandu-ma un pic pe seama lui ca mai apoi, cand s-a ingrosat gluma, i-am sugerat sa se intoarca singur acasa, ca sa nu ne strice noua cheful. Insa ea, prietena-sa, ei bine ea a dat-o cu grijile si vinovatia, in proportie moderata, ce-i drept, ca-i tanara si inca nu a apucat sa o ia la vale. Pe valea aia frumoasa si drepta, pavata cu toate bunele intentiile ale tuturor partenerelor, ce se dau cu curul de pamant, sa-i faca pe plac imbufnatului de la brat sau nemultumitului din dotare.
Uitandu-ma la ei, mi-am amintit vag, de nemultumitul cu care imi imparteam si eu viata, pana nu de mult. Vesnic nesatisfacut de toti si toate, ranjind a bucurie numai cand ii ieseau pasentele, in care el lua mai mult decat i-se cuvenea si mai mult decat restul, restul asta incluzandu-ma in multe cazuri doar pe mine. Am zambit scurt. E asa frumoasa viata, fara o capusa din asta bosumflata in dotare.
Un minut mai tarziu iau telefonul in mana si vad mesajul de la el. Dupa o abureala rapida, concluzia e una singura:
– Imi incep ziua, ca nu are rost sa ma pacalesc degeaba.
– Imi place conexiunea asta hiper-spatiala. Eu merg la culcare.
– Noapte buna, si data viitoare, te rog sa te gandesti la mine la 23:30, ca atunci trebuie sa ma trezesc.
Căpşunăriţa 