E suficient sa întârzii la avion 😅.
Categorie: fara categorie
Parfum de noapte bună
Așa miros in seara asta, când merg la culcare singura, intr-un hotel de patru stele din Bergamo.
Polonia in versiunea de iarna
Polonia e o țara din asta, wana be, de borfași in devenire. Cu mentalitate și frustrări est europene, polonezii se cred specie aleasa, iar in țara lor dacă nu vorbești limba băștinașă, ți-o trag de nu te vezi bine. Oameni ai muncii, cu rădăcini de nobili, sunt catolici infocati, proporțional cu păcatele. Familiști convinși, căsătoriți odată și pe viața, după regulile catolice, fut tot ce prind cu pasiune, cu ura și in cur.
Polonezii ți-o trag elegant, când nu te uiți bine, bătându-te lejer pe spate in semn de prietenie. Ca să-ți cinstească căderea, te vor invita cu plăcere sa tragi pe gât doua sticle de votcă impreuna cu ei, doar ca sa-ți demonstreze ca pot bea mai mult ca tine.
Polonezii sunt politicoși, și corecți, și ospitalieri, și buni la suflet, atâta timp cât lor le convine și primesc ceva din asta. Când nu mai simt mirosul de profit devin brusc bădărani, indisponibili și neprimitori. Un pic ca și romanii, la faza asta.
Reflexii de Craciun
In facultate, am făcut la sociologie un studiu calitativ despre îmbrăcatul bradului de Crăciun. Am mers pe la cunostinte, sa vad cum isi impodobesc bradul, studiu observativ cum ar veni, si am mai facut cateva anchete deschise, tip interviu, cei pe la care nu am ajuns. Nu mai stiu ce teze am avut, sau daca am avut, dar cu siguranta am interpretat timid datele. Pe de o parte imi era frica sa trag concluziile dintr-un studiu „pe viu” si inventat de mine, caci majoritatea o lalaiau cu abureli copiate de la altii, pe de alta parte nu prea stiam cum sa o fac „profesional”, caci la curs nu s-a prea pus accentul pe treaba asta. Mi-a ramas totusi in minte o concluzie din studiul ala, si anume ca, acum vreo 17 ani in Romania, bogatia unei familia se putea masura prin imaginea bradului de Craciun: daca la aia mai saraci predominand bomboanele si globurile cat mai colorate, la cei mai avuti predominau sau erau exclusiv prezente globurile, de preferinta intr-una sau maxim doua culori.
Am inceput primul blog in 2008 si aveam de Craciun obiceiul, de a scrie pe blog ce impachetam si ce despachetam in fiecare an. Faceam asta pentru ca imi place sa impachetez cadouri, si sa le cumpar, si sa le gasesc, pentru cei carora le daruiesc. Mi-a parut rau ca in familia mea nu ne faceam cadouri de Craciun, iar dupa ce am crescut, nici noi copii, nu am mai primit. Asa ca, m-am bucurat sa fac cadouri in familia adoptiva a sotului. Dupa ce am divortat de el, mi-am mai facut cadouri cu ei pana anul trecut.
Taica-meu fiind politist la sat, am avut intotdeuna de Craciun brad adevarat acasa. Mi-a ramas in minte unul anume, de pe la vreo 4-5 ani, un brad frumos, inalt cat camera, de un verde deschis si cu lumanari. Aveam o instalatie alba ce palpaia, cu beculete in forma de clopoteti, pe care era sculptata Scufita Rosie si lupul. In clasa a sasea, noua mea diriginta, m-a pus in tema inainte de Craciun, ca isi doreste un brad, si sa-i spun lui taica-meu. Asa ca taica-meu i-a livrat 3 ani la rand brad de Craciun, fapt care nu a impiedicat-o, sa fie o porcina ordinara in comportamentul ei fata de mine, ofticata ca nu merg la ea la lectii particulare. Un jeg de om.
In Polonia, Craciunul e asociat cu masa din ajun, Wigilia, care incepe cand apare prima stea pe cer. Pentru masa din ajun se gatesc 12 feluri de mancare fara carne, simbolizand cele 12 luni ale anului. La Wigilia, se aseaza pe fiecare masa o farfurie in plus, pentru orice oaspete, care potential ar bate la usa, caci ar fi intotdeuna bine primit. Sunt curioasa, cati polonezi chiar ar invita la masa, in seara de ajun, un strain care le-ar bate la usa?
De mult nu am mai vazut un film asa de bun
In timp ce urmaream filmul asta, am luat telefonul in mana si am bagat cateva delete. Apoi am inceput ma gandesc la informatiile pe care le fac publice pe blogul asta sau pe alte bloguri, unde mai comentez. Am vrut sa fiu anonima, ca sa pot fi sincera. Acum recantaresc politica sinceritatii.
Oare, cati dintre cei ce ajung pe blogul asta, ma numesc curva, doar pentru ca citesc ceva ce nu le convine, ceva ce le gadale frustrarile, ceva ce ii deranjeaza in interiorul lor, la ei, desi eu nu scriu despre ei sau despre vietile lor, eu nici macar nu ii cunosc.
Imi amintesc cum, pe un alt blog, o femeie, mi-a descris blogul „e mai rau ca pe ninfomane”. Ce treaba are ea cu viata mea sexuala, ca nu ma fut cu pizda ei? O alta, a enfazat un articol in care nu foloseam cea mai „fericita” engleza in ceva conversatii de pe Tiner, ca sa-mi demonstreze ca nu cunosc limba, dupa ce am zis ca mi-am scris doctoratul in engleza. Dar asta i-a adus ei satisfactie, sa-mi de-a cu ceva peste nas, s-a simtit ea mai bine, dupa treaba asta.
Nu imi pun stupida intrebare, pe care trebuie totusi sa o mentionez: cati dintre cei care citesc aici, m-ar rani fizic, daca ar avea posibilitatea asta, stiind ca, nu li-se intampla nimic. Si nu doar pe mine, eu nici macar nu am atatia cititori, ci pe bloggari pe care ii citesc zilnic cu patima? Cunosc raspunsul.
Natura umana poseda o ura violenta in ea, iar majoritatea isi rezolva propriile frustrari denigrandu-i si ranindu-i pe altii.
Nu ma lasa mama
L-am rugat pe fostul meu prieten, cu care am ramas cica in relatii de amicitie, sa ma ajute intr-o chestie. Nu foarte complicata si i-am zis chiar ca, ii platesc pentru ajutor. M-a refuzat pe baza a doua motive, foarte elegante din care se citeste perfect cine e el.
Primul e ca nu are timp si e foarte incarcat la munca in perioada asta. Cunosc motivul asta, el nu are niciodata timp, pentru ca WoT nu se joaca singur, iar la munca de la facultate e cel mai incarcat in perioada de vacante, cand nu trebuie sa predea si nici sa tina consultatii. Atunci se ia frumos si merge acasa, la ma-sa si tac-su, ca sa frece menta pe acolo. La sat cum ar veni.
Al doilea motiv a sunat cam asa „din cauza unor motive personale, nu cred ca ar trebui sa ma angajez in asta”. Si asta se traduce: acuma am alta prietena, iar parintii mei sunt mandrii si multumiti de mine. Daca m-as baga cu tine in ceva combinatii, chiar formale, dar cu tine, nu le-as putea spune, ar trebui sa-i mint, ca daca le-as spune nu ar fi de accord si mi-ar impia capul cu treaba asta tot timpul, m-as certa cu ei si as avea alte neplaceri.
Il inteleg, desi nu imi pot stapani dezamagirea. Nu, pentru ca nu m-a ajutat, ci pentru motivul ca nu ma ajuta, deoarece nu-l lasa parintii. Daca era bagat in ceva combinatii si nu putea, chiar il intelegeam. Si daca vaea ceva cazier il intelegeam, dar in pula mea, sa ai 33 de ani si sa nu faci ceva, pentru ca nu te lasa parintii? Pe asta nu pot sa o inteleg. Regret cei 3 ani din viata in care m-am frecat cu el la melodie, facand planuri de casa si afaceri impreuna. Bine macar, ca eram maritata.
Incompetentii
La mine in birou lucreaza o gagica care e incompetenta. E simpatica, mai in varsta asa, mereu placuta, mereu da o mana de ajutor, pare normala si te intelegi cu ea, iar cand ii vorbesti zici ca pricepe, dar e incompetenta de bubuie. Asemenea oameni sunt peste tot. E plin de ei si partea nasoala e ca, nu ii poti numi nici macar prosti, pentru ca nu is prosti cu totul, doar sunt incompetenti. Nu pricep ceea ce fac si nici nu ii intereseaza sa invete. Sunt oameni care au locuri de munca, ce le depasesc capacitatile de procesare. Ei nu fac fata si nu simt asta, nu ii deranjeaza, ci dimpotriva, li-se pare ca, fac totul perfect. Au mereu cate un raspuns pentru fiecare chestie pe care o fac, iar raspunsul numarul unu e ca nu stiau, ca nu le-ai zis, desi, le-ai zis. Apoi ca, nu le-ai scris in emial, desi le-ai scris. Oh, imi pare rau, dar m-am incurcat. Atat, si muie pentru tine, daca contai pe munca lor.
Sunt oamenii aia care trimit zeci de emialuri pentru cacaturi, cand stau in fata ta, dar in loc sa te intrebe, „ba pula, ce vrei sa zici cu asta”, ei trimit emialuri. Sunt cei carora le ia cateva saptamani sa rezolve niste chestii elementare, care se pot rezolva cu cateva telefoane si un pic de creativitate intr-o zi. Sunt oamenii care, se impiedica de un fir de par si se opresc. Nu au o corelatie cu timpul, nevoile sau termenul limita. Se opresc, trimit un emial si asteapta raspunsul la infinit. Sunt oamenii cu pozitii fancy, project manager, coordonator si alte cacaturi si rahaturi ieftine din astea de HR belit in cur, ce nu valoreaza nici cat o ceapa degerata in practica, pentru ca ei sunt inutili si doar incurca lume.
Ii urasc cu pasiune pe oamenii astia. Ii urasc nu pentru ca is incompetenti, ci pentru ca nu le poti spune ca sunt incompetenti, caci ei vor avea mereu o scuza, e mereu ceva de facut, e mereu ceva ce tu, nu le-ai dat. Ar fi scris ea saraca ce vrei de la ea, daca ar fi avut un pix. dar nu i-ai dat, ca te gandia-i ca il are in mana. A fost ea la sedinta, a auzit tot ce se spunea acolo, iar acuma iti trimite tie 50 de emailuri cu intrebari banale. Ca ea nu a priceput ce se discuta. E plin de ei, sunt ca ciuma, doar ca nu se vad. Is aia care imping hartii mai cu spor, care vorbesc engleza cu accent si au nevoie de mai mult timp, ca sa proceseze niste chestiuni simple. Is aia cu care iti ia mai mult timp pana le explici, decat pana faci tu in locul lor. Is tacutii din ultimele randuri, cu moaca tampa, cu pretentii de 10, ca doar au repetat ca un papagal, ce li s-a spus. Sunt leprele societetii cu pozitii fancy.
De incheiere: ma suna o incompetenta din asta, dupa ce mi-a trimis cateva emailuri pe care le-am ignorat, sa ma intrebe ceva cacat. In discurs imi spune ca, a intrebat mai toata firma despre ce era vorba, si nimeni nu a stiut sa-i raspunda. Cum eram cu capsa pusa, ii zic: pe cine ai intrebat? Nu de alta, dar daca ar fi intrebat femeia de serviciu, banuiesc ca nu ar fi stiut, ce sa-i raspunda. Nu, nu a intrebat femeia de serviciu, dar a intrebat alti afoni, ca ea.
Ziua mea
Am ziua de nastere maine, dar atunci cand m-am nascut, la miezul noptii intr-o nopte friguroasa de decembrie, o moasa nu prea atenta, m-a trecut cu o zi in urma, asa ca o celebrez azi. Intr-o vreme o celebram pe cinci, dar dupa un timp a devenit prea obositor sa explic de fiecare data neconcordanta dintre realitate si buletin, asa ca am revenit la ziua de patru.
Mi-au trimis urari de dimineata prietenele din alte tari, copilul, fostul sot, fostul prieten si colegii de la munca. Am primit flori, ciocolata si alcool. Ma intreaba lumea cum celebrez, iar eu le raspund ca prin munca. Nu ma spetesc atat la servici, cat mai degraba pe un proiect personal. De celebrat, am celebrat deja in weekend, invitandu-mi amicii apropiatii din Polonia la un local misto, pentru un mic-dejun delicios sambata dimineata. Asta in loc de petrecerea clasica.
Cand eram mica imi doream de fiecare data sa adaug un an in plus la numaratoare, asteptand cu nerabdare clipa in care sa fiu majora si libera. In timp am inteles ca libertatea nu tine de ani si acum as scurta din ei cu placere. Parca am irosit prea multi intr-o vegetatie inutila.
A fi părinte
Ce urăsc cel mai mult din toată munca asta de a fi părintele unui copil care merge la școala, sunt prostiile in care sunt angrenați copii moderni, serbările, prezentările, baletu, orele de dans, pian, zilele de naștere, intr-o fraza: toată umplutura inutila cu care părinții standard își înconjoară copii, ca sa-și împlinească neajunsurile personale.
Un loc ideal pentru a observa aceasta dureroasa realitatea, sunt lecțiile de balet. Sunt doua tipuri de fetite care merg la balet: cele care vor sa fie acolo pentru ca le place sa danseze și o fac lejer, in joaca, si cele care merg acolo împinse de la spate.
Le vezi de mici cum nu se potrivesc grupei, nu au gratie sau stil, își pun fustița in cap și ar prefera sa se tavaleasca pe jos, în loc să facă frumos cu mâinile, și să de-a din picioarele rotunjoare suav. Astea sunt cele cu mame frumoase, aranjate și de obicei casnice, care isi educa copila prost manierată in grațiile baletului, ca sa mai spele din stilul de lopata, ce l-a căpătat sub supravegherea ei. Apoi sunt cele cu mame urâte, sau grase, de obicei fără stil, serioase, încruntate și ambiționate peste măsură, pentru care orice mișcare reprezintă o competiție și orice dans este un prilejui de etalare al potențialelor calități de balerina. Doar ca, nici unele și nici altele nu au talent, și participa la tot acest teatru relativ scump, pentru a-și mulțumi mamele, pansându-le o parte din frustrări. Cu cât ele se chinuiesc mai mult pe acolo, cu atât pe chipul mamelor crește mândria. Și e chiar tentat să îți alinți frustrările prin efortul copiilor, e ca o miere dulceagă pe care o poți balota, fără să te îngrași. Obsesia pentru realizările copiilor e cu atât mai mare, cu cât neîmplinirile personale ale părinților sunt mai adânci. Cu cât ești tu mai nefericit, depresiv, frustrat și nemulțumit, cu atât îți încărca copilul cu așteptări. Și uite așa, îi umpli sacii din fragedă pruncie, ca să nu-și care doar propriile bagaje, dar să mai ia și din ale tale.
Și chiar nu ar fi treaba mea, ce face fiecare cu copilul lui, dacă nu mi-ar influența viața. Aici, apare pentru mine problema, caci eu am viața mea, plină cu ale mele si viața fiică-mi, plină cu ale ei, de manageriat, de programat și de finanțat. Iar peste toate asta, mai vin și umpluturile inutile. Și nu e, ca și când mi-ar pasa, dar inca îi pasă fiică-mi, ca e prea mică să îi explic toată încrengătura asta socială, cu efecte și defecte psihologice.
Din fericire, o bună parte din obligațiile astea sunt susținute temeinic de taică-su, mare curvă socială de altfel, căreia îi place să se mândrească cu realizările copilului, in ce mai pur spirit tradițional, mai ales când îi umplu lui frustrările.
Fifty Shades de prostie
In weekend m-am uitat si eu la Fifty Shades (darker si freed, cica), ca sa ma educ in treburile muieresti, iar in timp ce il urmaream am mai tras si un gatit, deci dama perfecta.
Tin minte ca, atunci cand au aparut filmele astea, era plin Facebooku de evenimente cu gagici, ce se adunau sa-l vizioneze impreuna, ca mai apoi sa-si declare online satisfactia pentru experienta unica.
Printre salate, intriga lipsa a filmului, budinca de ciocolata, evenimente si actiuni in film care nu aveau nici o legatura intre ele sau cu logica, tarta cu prune si modul fast forward pe care l-am urmarit, am ramas cu cateva nedumeriri despre trilogia asta, care le lasa pe muieri ude si incremenite de placere.
Trecand peste faptul ca inca se bate in piua la greu pe iluzia tema Cenuseresei, in care tot ce viseaza un barbatul tanar, frumos si bogat, e sa-si imparta averea cu prima gagica frivola si saraca, care ii apare in cale, nu prea pricep eu, cum poti face un film despre sex si sado maso, dar fara supt de pula? Probabil o fi un nou trend printre barbatii tineri, care nutresc doar sa ofere cadouri, de preferinta iphone-uri roz, sa cumpere case si sa-si imprumute Audi-ul ala mistocar la gagici, dar fara sa le dea pula la un lins sanatos.
In rest filmul e foarte educativ pentru muieri. Afli din el ca, s-a inventat un nou tip de ruj, ala de-l poarta eroina principala, e roz-violet si pe viata, adica sta pe buze si cu gura inchisa si cu ea deschisa, si cand mananci, si cand te trezesti dimineata cu curu in sus in pat, si cand te bat rapitorii. Apoi esti invatata ca ar trebui sa te simti vinovata si de rahat, daca ai iesit la baute cu o amica fara permisiunea sotului, plecat in alt oras. Pai nu-o ok sa nu-i raspunzi la telefon, iar daca te-a sunat de 6 ori deja, poti fi sigura ca ai belit-o, mai ales cand are garda in curul tau si oricum stie ce faci.
Foarte educativ filmul: abuzul psihic e ok, ca doar nevestele trebuie sa ceara voie, pula nu se suge, machiajul ti-e permanent lipit de fata, iar tot ce vrea un barbat e sa-si imparta banii cu tine. Nici nu ma mira succesul la femei, lol!
Căpşunăriţa 