Etichetă: afaceri

Tăiatul frunzei la câini pe LinkedIn

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Mă uit la pozele de pe LinkedIn cu toți fomiștii din business și îmi dau seama ce mare rahat e toată chestia asta. Ca și pe Facebook-ul, pe LinkedIn e doar reclamă, simularea muncii, ca dincolo simularea fericirea. Sunt câțiva care chiar se promovează, dar sunt puțini și mici, căci oamenii cu adevărata putere de decizie, care chiar fac afacerile, nu se afișează pe LinkedIn. Puterea nu se afișează, ea se execută. În schimb, pe forumuri este plin de tăietori de frunze la câini ce-și simulează importanța în poze: uite-mă la conferința lui pește belit, la întâlnirea de la ambasada altei țări din Africa, la forumul despre nimicuri sau în poză cutărică. Toți incompetenții cu care am lucrat sunt mari barosani pe LinkedIn, cei mai activi și mai fotogenici. Pe cât de varză sunt în viața reală, pe atât de beton se trag în poză. Când ai mult timp liber și nu se prinde de tine munca, o poți freca la greu online și ai timp să te pozezi lângă realizările, de preferință ale altora.

Recunosc că și eu o mai ard boem câteodată pe la evenimente și întâlniri, și știind că, nimic nu iese de acolo, mă mai trag în poze simulând munca, ca să justific anumite deplasări neîntemeiate. Eu însă în loc de LinkedIn foloseam Instagram. Știu că sună bine să faci, să dregi, să mergi, să vorbești și să promovezi, mai ales când te vinzi pe tine și cumva tipele astea de la HR pun rău botul la treaba asta. Interesant că, atunci când trag din greu la jug și chiar fac chestii care chiar pot schimba traiectoria companiei, mediul online este ultimul loc în care  împărtășesc la ce lucrez.

Iordania din nou

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Mă pregătesc de Iordania. Ultima dată am fost acum doi ani. Vremea va fi chiar plăcută, 25 si 12 grade. Va fi un in-out, cu două zile prin aeroporturi și lipsă de somn. Aterizăm în Amman pe Queen Alia, un aeroport nou, spațios și curat. Singurul impediment va fi statul după viză, care data trecută ne-a luat vreo două ore, în miez de noapte.

Ar fi trebuit să-mi încep probioticele, dar am uitat, căci data trecută am făcut o criză urâtă, după ce am mâncat de la un local stradal un fel de ștrudel. M-am simțit atât de rău fizic, că în aeroport, după ce m-am dezorientat total, am ajuns să mă plimb cu fundul pe scările rulante. Arătam ca un homeless de aeroport, cu valiza de mână după mine. Am primit atunci o doză mixtă de medicamente contradictorii, sau așa mi s-a spus, unele pentru diaree și celelalte pentru constipație. Nu am protestat, căci nu aveam putere, am luat ce mi s-a dat cu încredere și fără posibilitatea de a verifica, căci oricum nu puteam citi arabă. În următoarele două zile am mâncat doar pita și am băut doar apă, meniu pe care l-am găsit cel mai delicios și mai ales comestibil, la toate restaurantele selecte pe la care am umblat. La unul mi s-a pus in față accidental, o farfurie de cartofi prăjiți, stropiți cu brânză și trufe. Nici până atunci nu-mi plăceau trufele, dar după faza asta am oroare la mirosul lor.

Între timp, mi-a trimis clientul agenda călătoriei în care, pe lângă vizitele de curtoazie la oameni bogați și  influenți local, a introdus și un program de divertisment, team building cum se spune, adică team-ul nostru cu al lor. S-a gândit să ne facă o surpriză și să ne ducă la Al-Maghtas, dar cum am fost deja cu clientul anterior, i-am sugerat să schimbăm. Eu aș fi mers la Petra, dar cum șeful a fost deja, cade din discuție. Asta e, când am să fiu eu șefă, am să stabilesc eu itinerarul. Până atunci, trebuie să mă împachetez, și ca de obicei, nu prea am chef.

Aspectul etnic

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

L-am experimentat prima dată acum vreun an la plajă, când mă jucam cu fiică-mea lângă doi gagii. Unul dintre ei s-a băgat cu mine în seamă, întrebându-mă rapid dacă tăticul este prin peisaj. I-am răspuns că nu, fiind de mult divorțată, așa că a insistat să schimbăm numerele de telefon. Nu mi-a plăcut în mod deosebit, dar am zis că nu strică dacă merg la o întâlnire. După ce am schimbat numerele, s-au întețit discuțiile și a reieșit că nu sunt poloneză, fapt cam evident din greșelile mele gramaticale repetate. Subit gagiul și-a pierdut interesul, văzându-și de treaba lui automat și bineînțeles că nu m-a mai sunat vreodată.

Cam la fel se întâmplă și cu KTM-istul, doar că nu etnia a jucat un rol definitoriu în povestea asta, ci faptul că sunt anti-PiS și nu împărtășesc entuziasmul naționalist polonez. KTM-istul este de fapt mecanicul la care-mi duc eu mașina la reparat. Fost polițist, și-a deschis după ce a ieșit la pensie (că aici polițiștii sau cadrele militare pot ieși la pensie după 10 ani de muncă) un service auto, unde are vreo 3-4 angajați. Și cum îmi tot duceam eu mașina la el, m-a mai observat și în fustă la un moment dat, așa că a început să pulseze cu abureli. Deși-i chel (deci nu-i pe stilul meu), i-am da apă la moară, căci este cu bun simț, fermecător și motociclist. Am stat la palavre când îmi mai luam mașina de la reparat, m-a dus odată pe motocicletă și azi s-a nimerit să ieșim la o plimbare, după o epopee a sms-elor, ca să ne cunoaștem mai bine. Și cunoașterea a mers excelent, până am ajuns la politică. Dacă în privința religiei ne-am înțeles, că l-am prins în faza de ateu, după ce fusese un catolic înfocat, la politică ne-am lovit frontal. Eu votând orice numai să nu iasă PiS, socialiști, catolici și jefuitori ai celor care muncesc și câștigă, pentru a da plevei, el că ăștia-s cei mai corecți, mai cinstiți ca alții și că ei fac dreptate. I-am și zic că mă miră atitudinea lui, pentru un om care are o afacere proprie să susțină un partid socialist până în măduva oaselor. Și ca să adaug sare peste rană, nu am împărtășit entuziasmul lui pentru Polonia și mândria polonezilor de a locui în țara lor, spunându-i direct că eu locuiesc aici mai mult de nevoie, decât de voie și că mâine m-aș căra pe un alt tărâm, dacă nu ar fi fiică-mea în cărți.

Lovit în orgoliul polonez, m-a întrebat la despărțire, după îmbrățișarea de rigoare, dacă știu că are prietenă. Normal că știam, doar nu uitasem povestea vieții lui, doi copii cu două femei, urmate de o gagică dusă cu pluta, dar care i-a dat emoții și adrenalină, înlocuită cu actuala prietenă, pe care singur a descris-o ca un șoricel gri (în poloneză se spune șoricel gri unei fete sau femei liniștite sau modeste, destul de timidă, care nu se îmbracă sfidător sau nu iese în evidență din mulțime). Doar el uitase de ea, când se invita insistent și repetat la mine acasă, ba la cină, ba la micul dejun.

Știam că nu-i material de făcut casă cu el, mai ales când omul stă în chirie și trage din greu să plătească două pensii alimentare, dar mi-a plăcut modul galant în care m-a abordat și l-am încurajat să continue, să văd măcar până unde ajunge. La un moment dat mă gândeam să-l folosesc de un futai rapid (știu ce mi-am propus, dar am și eu momentele mele de slăbiciune), dar pe urmă mi-am zis că nu-i bine să amestec afacerile cu plăcerea, mai ales că service-ul lui auto este foarte aproape de casa mea și convenabil, așa că mi-am pus moaca de fată serioasă, ce se lasă curtată discret.

Știu că ai prietenă, i-am răspuns, de aia nu te invit la mine acasă. L-am încurajat totuși să mă mai caute … 😉 și cu tupeu am să-i cer un discont la următoare reparare.

De la personal la profesional

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

– Hello, how are you?
– Hi. I am sick and not available for sex, but have a great time in town.
– I am in Barcelona, but thanks. I was wondering if you have time for a business meeting actually when I’m next in town.
– Business meeting? What you have in mind?
– Yes. I need someone who could potentially manage locally.
– What you want me to do?
– Well, I can explain all at the meeting …
– OK. Then we can meet.
– But it’s quite a nice role actually.
– OK. We will see.

În agenda mea o terminasem de mult cu englezul, dar pe plan personal. Deși prima idee ce mi-a venit în minte, când am citit cuvântul manage a fost de koks, am zis că pot pierde o jumătate de oră ca să aflu ce vrea pe plan profesional un băiat care nu trage totuși pe nas. Întâlnirea a fost undeva între profesional și personal, cel puțin pentru el, citindu-i fâstâceala cu care îmi vorbea. M-a luat pe ocolite și l-am lăsat, privindu-l cu simpatie și explicându-i pe scurt cum arată în practică planurile lui mărețe de afaceri în Polonia. Se gândește să cumpere, împreună cu doi colegi și ei englezi, câteva apartament pe aici pe care să le închirieze. Chestii fumate de mult, deja învechite local și cu o perioadă de întoarcere a investiției destul de lungă, raportat la prețul apartamentelor momentan. Nu i-am zis eu toată povestea asta, însă l-am avertizat despre cum arată sezonul, destul de scurt în Polonia, chiar și pentru scandinavi, subliniindu-i că mulți proprietari aleg să închirieze pe contract lunar când winter is coming și nu prin Airbnb. I-am zis că-l ajut să cumpere ceva.
Ne-am lungit mai mult de jumătate de oră, dar nu prea mult, iar când el a început cu poveștile uzuale despre Euro 2020 și meciurile pe la care a fost, că-mi trimisese ceva poze din Porto, i-am zis că, din păcate trebuie să plec, căci tocmai m-a lovit tusă brusc. I-am sugerat să-și cumpere o geacă, căci venise din Barcelona în cămașă, iar aici sunt 13 grade și plouă.
E frumușel așa, chiar arată plăcut, mai ales când e treaz.

Afaceri cu polonezi vicleni

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Polonia este o țară mare și frumoasă. Are câmpuri pline cu grâne și copaci semeți cu frunze verzi tot anul. Polonia mai are și o mulțime de firme, ce produc diverse chestii, pentru că polonezilor le place să creeze, să construiască și să ofere la vânzare. În același timp, Polonia este și o țară socialistă, foarte, foarte socialistă, cu un stat curvar, care vine, te fute și apoi întreabă.

Statul polonez în acțiune:

”Oh, s-ar putea sa fi greșit noi. Poftiți afacerea înapoi! Da, într-adevăr au trecut 20 de ani de când vă tot judecați cu noi și între timp afacerea dumneavoastră frumoasă a falimentat, dar vă mergea parcă prea bine și trebuia să fie ceva în neregulă cu dumneavoastră. Da, acuma e cam nasol, știm, dar dacă vindeți ce a mai rămas, poate vă scoateți banii după un avocat, din cei cinci pe care i-ați angajat ca să vă ajute să vă demonstrați nevinovăția.”

Ăsta e statul polonez. Fix așa face. E și un film pe tema asta, in care am făcu și eu figurație, Układ Zamknięty – Circuit Închis.

Același stat, ia de la majoritatea oamenilor normali și harnici 32% din cât fac, ca să împartă mai apoi tuturor boracilor, ce nu au încă 18 ani, contravaloarea a 1/4 din salariul minim brut. Practic, în Polonia e mai eficient să faci 5 boraci decât să mergi la muncă. Și cu 4 te-ai scos, că tot faci mai mulți bani decât, dacă ai munci la ABC-ul din colț, după ce îți impozitează statul salariul.

Și în acest stat grozav oamenii vor să facă afaceri. Un gest frumos și nobil, până când, în viziunea lor vor să-și exporte bunurile. Ca sa le împartă cu lumea și alte state, mai civilizate sau mai putin. Și nu doar că vor să le vândă mai scump decât în Polonia, unde polonezul obișnuit e foarte pretențios la preț (nu judec, ba chiar mă bucur), dar vor să care și cu ei toată corvoada financiară poloneză. Pentru că un stat curvar trăiește din amenzi, iar amenzile și penalitățile, nasc adevărați monștrii sacri ai finanțelor. Femei în vârstă, cu capul pe umeri și mustața deasupra buzelor, care mai repede își tau o mâna decât sa sune la finanțe și sa clarifice nelămuririle, și pentru care, logica, flexibilitatea sau regulile altor țări rezonează cu închisoarea.

Doar că, polonezii vor să exporte și statul polonez vrea și el, mai mult cu gura, dar și cu taxele. Întrebare retorica: Cum pușca mea, când nu sunt in stare sa facă o factură comercială ca lumea, ca să trimită marfa din punctual A în punctual B? Și apropo de punctul B, ei nici maca nu prea le au cu engleza, dar ăsta-i elementul de surpriză. Pentru asta își angajează străini pe post de manageri, ca de directori se pun tot pe ei.

Dubai din nou

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

Admir Polonia pe geamul trenului. E un tren rapid si cam gol, încadrat la capitolul lux, care ajunge la Varșovia in 3 ore. E verde proaspăt afară. Sunt obosita, nedormita și unghiile mele au o nuanță prea roză. Măcar sunt bine făcute și sper sa ma țină. Nu îmi place sa-mi vopsesc unghiile cu hibrid pentru ca se da jos greu, dar e cea mai buna opție in călătoriile de afaceri, când indiferent de vremea de afara sau câte bagaje cari, manichiura trebuie sa fie perfecta. Și zâmbetul, și hainele și cheful, dar astea nu se rezolva la cosmeticiană din păcate.

Merg iar in Dubai și sunt obosita. Nu am chef și in ciuda destinație cu nume tentant, a călători doua zile, ca sa fiu pentru doar altele doua la destinație nu suna apetisant. Partea buna e ca, partenera de călătorie ne-a programat in sfârșit un safari cu mașini printre dune. Își dorea de multă sa-l facem, dar mereu nu aveam timp. In lista de to do, am mai pus sa un sărit in bazin, deși nu am idee care vor fi condițiile la hotel. De data asta H hotel, unde o sa ma întâlnesc cu romani, cică faimoși prin Dubai, care sunt in juriul concursului pe care firma mea îl sponsorizează. Ceva Miss România și un antrenor de Fitness, printre bloggeri locali, de obicei gay și fete foarte machiate.

La aeroport coada lunga la check-in. Normal ca nu am făcut check-in online, ca lene și alte treburi, deci stam la coada ca sa ne dam seama ca suntem libere pe hârtie și foarte încătușate in realitatea. Zburam spre Dubai când se începe weekendul lung in Polonia cu 1 și 3 mai ca zile libere, dar după ce o sa muncim weekendul, in loc sa rămânem, trebuie sa ne întoarcem. Eu la fiica-mea, iar colega la gagiul ei gelos și satul de călătoriile ei internaționale.

Din nou afaceri

~ Căpşunăriţa ~ 27 comentarii

Încercam azi de zor să mă conectez cu un potențial partener de afaceri și numai nu mergea cum voiam eu. Pe scurt, tipul nu e deosebit de inteligent, nici interesant, doar că frate-su miliardar, e proprietarul uneia dintre cele mai mari platforme de vânzări online din State.

Nu îmi mergea de fel flow-ul la discuții, pentru că profesional tipul era varză, iar întrebările mele concrete în loc să-l impresioneze, l-au speriat. Am încercat să-l perii un pic, dar era cu basketball-ul, nu cu fotbalul, cum mă mai am eu. Deși, s-ar putea să sponsorizeze oamenii o echipă de fotbal europeană. Momentan le au cu Lakers.

Am încercat cu farmecele, dar stăteam cam prost la casual style – uitasem de întâlnire și nu m-am spălat pe cap de dimineață, ba chiar mai avem și dureri de rinichi. Și mergea greu frate, până apare o consoartă poloneză, nouă directoriță pe aici, avansată recent, care a considerat de cuviință să mă terfelească, că îmi pusesem haina puțin udă pe paltonul ei pentru sesiunea foto.

Am înghițit remarca fără să comentez, cum aș fi făcut de obicei, iar el s-a întors spre mine mirat:

  • What a …? What is her problem?
  • I do not know, am facut eu pe inocenta.
  • In this company works a lot of women, maybe 90%.
  • Only 60%, but if I tell them that you are single, for sure at least 3 will be interested in you.
  • For sure not that one.

Am râs cu gura până a urechi și s-a prins legătura.

Nu ma lasa mama

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

L-am rugat pe fostul meu prieten, cu care am ramas cica in relatii de amicitie, sa ma ajute intr-o chestie. Nu foarte complicata si i-am zis chiar ca, ii platesc pentru ajutor. M-a refuzat pe baza a doua motive, foarte elegante din care se citeste perfect cine e el.

Primul e ca nu are timp si e foarte incarcat la munca in perioada asta.  Cunosc motivul asta, el nu are niciodata timp, pentru ca WoT nu se joaca singur, iar la munca de la facultate e cel mai incarcat in perioada de vacante, cand nu trebuie sa predea si nici sa tina consultatii. Atunci se ia frumos si merge acasa, la ma-sa si tac-su, ca sa frece menta pe acolo. La sat cum ar veni.

Al doilea motiv a sunat cam asa „din cauza unor motive personale, nu cred ca ar trebui sa ma angajez in asta”. Si asta se traduce: acuma am alta prietena, iar parintii mei sunt mandrii si multumiti de mine. Daca m-as baga cu tine in ceva combinatii, chiar formale, dar cu tine, nu le-as putea spune, ar trebui sa-i mint, ca daca le-as spune nu ar fi de accord si mi-ar impia capul cu treaba asta tot timpul, m-as certa cu ei si as avea alte neplaceri.

Il inteleg, desi nu imi pot stapani dezamagirea. Nu, pentru ca nu m-a ajutat, ci pentru motivul ca nu ma ajuta, deoarece nu-l lasa parintii. Daca era bagat in ceva combinatii si nu putea, chiar il intelegeam. Si daca vaea ceva cazier il intelegeam, dar in pula mea, sa ai 33 de ani si sa nu faci ceva, pentru ca nu te lasa parintii? Pe asta nu pot sa o inteleg. Regret cei 3 ani din viata in care m-am frecat cu el la melodie, facand planuri de casa si afaceri impreuna. Bine macar, ca eram maritata.

Incompetentii

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

La mine in birou  lucreaza o gagica care e incompetenta. E simpatica, mai in varsta asa, mereu placuta, mereu da o mana de ajutor, pare normala si te intelegi cu ea, iar cand ii vorbesti zici ca pricepe, dar e incompetenta de bubuie. Asemenea oameni sunt peste tot. E plin de ei si partea nasoala e ca, nu ii poti numi nici macar prosti, pentru ca nu is prosti cu totul, doar sunt incompetenti. Nu pricep ceea ce fac si nici nu ii intereseaza sa invete. Sunt oameni care au locuri de munca, ce le depasesc capacitatile de procesare. Ei nu fac fata si nu simt asta, nu ii deranjeaza, ci dimpotriva, li-se pare ca, fac totul perfect. Au mereu cate un raspuns pentru fiecare chestie pe care o fac, iar raspunsul numarul unu e ca nu stiau, ca nu le-ai zis, desi, le-ai zis. Apoi ca, nu le-ai scris in emial, desi le-ai scris. Oh, imi pare rau, dar m-am incurcat. Atat, si muie pentru tine, daca contai pe munca lor.

Sunt oamenii aia care trimit zeci de emialuri pentru cacaturi, cand stau in fata ta, dar in loc sa te intrebe, „ba pula, ce vrei sa zici cu asta”, ei trimit emialuri. Sunt cei carora le ia cateva saptamani sa rezolve niste chestii elementare, care se pot rezolva cu cateva telefoane si un pic de creativitate intr-o zi. Sunt oamenii care, se impiedica de un fir de par si se opresc. Nu au o corelatie cu timpul, nevoile sau termenul limita. Se opresc, trimit un emial si asteapta raspunsul la infinit. Sunt oamenii cu pozitii fancy, project manager, coordonator si alte cacaturi si rahaturi ieftine din astea de HR belit in cur, ce nu valoreaza nici cat o ceapa degerata in practica, pentru ca ei sunt inutili si doar incurca lume.

Ii urasc cu pasiune pe oamenii astia. Ii urasc nu pentru ca is incompetenti, ci pentru ca nu le poti spune ca sunt incompetenti, caci ei vor avea mereu o scuza, e mereu ceva de facut, e mereu ceva ce tu, nu le-ai dat. Ar fi scris ea saraca ce vrei de la ea, daca ar fi avut un pix. dar nu i-ai dat, ca te gandia-i ca il are in mana. A fost ea la sedinta, a auzit tot ce se spunea acolo, iar acuma iti trimite tie 50 de emailuri cu intrebari banale. Ca ea nu a priceput ce se discuta. E plin de ei, sunt ca ciuma, doar ca nu se vad. Is aia care imping hartii mai cu spor, care vorbesc engleza cu accent si au nevoie de mai mult timp, ca sa proceseze niste chestiuni simple. Is aia cu care iti ia mai mult timp pana le explici, decat pana faci tu in locul lor. Is tacutii din ultimele randuri, cu moaca tampa, cu pretentii de 10, ca doar au repetat ca un papagal, ce li s-a spus. Sunt leprele societetii cu pozitii fancy.

De incheiere: ma suna o incompetenta din asta, dupa ce mi-a trimis cateva emailuri pe care le-am ignorat, sa ma intrebe ceva cacat. In discurs imi spune ca, a intrebat mai toata firma despre ce era vorba, si nimeni nu a stiut sa-i raspunda. Cum eram cu capsa pusa, ii zic: pe cine ai intrebat? Nu de alta, dar daca ar fi intrebat femeia de serviciu, banuiesc ca nu ar fi stiut, ce sa-i raspunda. Nu, nu a intrebat femeia de serviciu, dar a intrebat alti afoni, ca ea.