Este un tip disperat după atenție și iubire. Muncește mult, ca să-și susțină financiar cei 6 copii, nevasta, fosta nevastă, părinții, fratele, sora și socrii. In mod direct sau indirect, toți trăiesc de pe spinarea lui și a realizărilor pe care le transforma in bani. Pe lângă ei, mai duce în spate responsabilitatea a peste 2 000 de angajați.
Fiică-sa din prima căsătorie e avidă după bani, relativ inteligentă, dar cea mai frumoasă. Copii din cea de-a doua căsătorie sunt mulți, băieții cu probleme de comportament, autism și integrare sociala, iar fetele extra ambiționate, toți crescuți de mama casnică. Nevasta e sătulă de el. Bea solid vinuri scumpe cu gusturi fine, mai ales în frecventele seri pe care el nu le petrece acasă. E fosta amantă, rămasă însărcinată pe când primul lui copil avea trei ani, iar acuma a dat-o pe credință bisericoasă, deși conform legilor catolice el este căsătorit pe viata cu prima nevastă. Au început un nou capitol departe de familie, peste ocean, în care ea și-a consolidat poziția cu trei gemeni, născuți la scurt timp după primul copil, iar mai apoi cu încă un băiat. Născut târziu, a fost asul ei din mânecă, când poveștile cu amante au luat-o razna, stimulate și de succesul lui financiar. Slăbiciunea lui: copii. Puterea ei: uterul. Acum s-au stabilizat. Au ajuns la un pact nescris și nevorbit, unde ea doar consumă la maxim tot ce el produce, iar el se cară regulat de acasă, de unul singur sau însoțit prin lume pe motocicletă.
La început căuta sexul, senzația, plăcerea, dar după ce băgat multe și fără număr, toate au ajuns să aibă același gust. Acum el caută iubirea. Este valoare supremă, adevărata evadare din cotidianul plin de obligații si validarea suprema. Si nu cauta doar ca, cineva sa-i iubească si să se îndrăgostească de el, dar caută ca și el să se îndrăgostească. Este conștient că-i o dragoste în van, a cărei concretizare este imposibilă, căci l-ar costa munca de-o viață, dar vrea să simtă. Măcar cât i-se mai scoală, vrea să guste din paharul iubirii, al senzațiilor, al emoțiilor și al dorinței.
Vrea să simtă că trăiește. Cât va mai trăi. Motto-ul lui ”vreau să mor destul de bătrân, încât să mai fiu încă tânăr”. În neliniștea lui se pune de multe ori în situații periculoase, nu doar la cursele de motocicletă, ci înotând aiurea în mare sau urcând munți în orice condiții atmosferice.
Iubirea lui lasă urme adânci și dureroase, căci atunci când iubește o face fără restricții, fără margini sau opriri, conștient de limitarea pe care o aduce cu sine și de lanțul pe care singur și l-a pus, și pe care e prea târziu ca să, și-l mai dea jos. Se rănește sălbatic, din nevoia de-aș dezmorți simțurile. Și-i rănește și pe cei din jur. Cu cât îi iubește mai mult, cu atâta îi rănește mai rău. Îi rănește cu sălbăticie și îi iubește cu pasiune, mai ales când nu-i poate avea lângă el. Copilul lui cel mai favorizat: cel care nu a crescut lângă el. Femeia cu care se comportă cel mai frumos: amanta. Omul pe care îl cauta: el însuși.
Întrerupem seria obișnuită de texte lacrimogene despre iubire, tăiat cu lama și feminism prost înțeles pentru ceva mai interesant, mai de actualitate și mai futizant de viață: popii catolici pedofili. Un efect distrugător de vieți, pervers, devastator și permanent al celibatului. Un ”obicei” a cărui existență în Polonia a fost negată și ascunsă vehement. Cultul popilor și obligația spovedanie au fost mult mai puternic implementate în cutuma religioasă a polonezilor, decât au fost vreodată ortodoxia aplicată în România. Conform canoanelor catolice, la slujba de duminică, primesc hostia doar cei fără de păcat, de la ultima spovedanie, ceea ce însemnă că în fiecare duminică se numără păcătoșii ce rămân pe loc, în timp ce ”curații” se aliniază să-și ia răsplata în ochii bisericii și sub privirile celor din jur. Prima spovedanie este un eveniment pompos, similar cu o nuntă, se îmbracă rochii costisitoare, vin neamurile cu daruri și se încing mese copioase. Copii sunt împinși în treaba asta cu elan, o obligație, nu o alegere, a cărei semnificație este discutată doar din perspectiva bisericească.
În mod paradoxal, polonezii nu se îndepărtează de religie prin ne practicare și ignoranță, ci se duc direct in ateism.
Doar nu spune nimănui este un proiect independent despre ceea ce ascunde biserica catolică poloneză sub preș. Este distribuit gratuit, fiind făcut din sponsorizări.
Divorțul nu este un concurs, nici o competiție, este o luptă. Câteodată lupta e pe viață și avuție, pe copii și posesiuni, pe părinți, socrii, prieteni și opinia publică, alteori lupta este despre viață și despre credite sau obligații, alimente și timp. Lupta poate fi deschisă cu participare generală sau tăcută, privată, în liniștea superficială a căminului cu obloanele trase, cu multe victime colaterale sau doar cu doi pioni, ce se lovesc reciproc în cerc închis. Divorțul nu este un concurs, căci acolo dacă participii o faci voluntar și poți renunța fără consecințe majore. Divorțul e pe viață, pe confort, pe consecințe, pe ceea ce ai, ai avut sau vei avea, iar participările fâstâcite și pline de falsă modestie sunt eșecuri deghizate. Așa că, permiteți-mi să nu cred în basme despre cupluri separate de bună voie și nesilite de nimic, pentru că, chiar dacă ulterior își afișează cu nonșalanta armonia, ea a fost dobândită cu vărsări de sânge sau măcar transpirație abundentă. E natural ca armonia să se instaleze ulterior în relațiile dintre partenerii divorțați și să afișeze amândoi cartea compromisului la vedere, dar s-a ajuns acolo după o luptă zdravănă, în care unul a luptat împotriva celuilalt. Normal că, după ce s-a instalat noua rutină, se pot lăuda amândoi, mai ales în perspectiva unei noi cuceriri, că s-au despărțit amical, alegând să-și șteargă din memorie fazele la care și-au scos ochii cu brio. Și eu, dacă mă întâlnesc mâine cu un tip care mă interesează și accidental ajung să vorbesc despre divorț, am să-i spun ca a fost o chestie de comun acord, că am ajuns la concluzia că nu ne înțelegeam și am decis să mergem pe drumuri separate. Diplomatic, nu? Și frumos și mincinos prin omisiune.
Divorțul nu e flori și parfum, indiferent ce îți spun aia care au divorțat și nici nu e ușor, pentru că însumează eșecuri, deznădejde și iluzii pierdute. Divorțul e o bătălie din care pot ieși doi învingători, unul singur sau nici unul, iar câștigul individual depinde de fiecare în parte.
Ca să ieși învingător din divorț trebuie să faci câteva lucruri de bază, iar ele ar fi cam așa:
În primul rând îți faci un plan. Și dacă tu vrei să părăsești și când te aștepți să fii părăsit. Planul ți-l structurezi în funcție de ceea ce vrei să obții în urma divorțului și cum îți dorești să arate viața ta după divorț, unde și cum vrei să trăiești, pentru că divorțul nu e un scop, e un mijloc. Dacă vrei să te desparți, ca să fii cu altcineva, atunci acesta este țelul tău, deși după părerea mea nu este un țel tocmai bun, pentru că ai mari șanse ca persoana nouă să aibă multe carențe pe care le are persoana curentă. Dar, este un țel și în realitate unul dintre cele mai comune țeluri. Sunt și oameni care, atunci când știu că vor să divorțeze, îți caută o nouă persoană care să le ofere garanția că există și altceva, iar dacă tot fac saltul, vor să fie siguri că au parașuta în spate. Amanții cu care treci prin divorț sunt amanții parașută, câteodată rămân, alteori se desprind.
Apoi în funcție de țel și viziunea pe care o ai, trebuie să îți faci o listă cu ceea ce vrei să câștigi în urma divorțului (libertate, bani, casă, etc.) și cu ceea ce poți să pierzi (bani, confort, timp cu copii, falsa afecțiune, siguranță, poziție socială, etc.). Pune bine asta în balanță, vezi care sunt lucrurile importate pentru tine și treci la planul doi, cum să lupți pentru ele.
La faza asta mulți inițiatori de divorț fac pasul înapoi, pentru că atunci când pun avantajele și dezavantajele în balanță, reiese ori că au prea mult de pierdut, ori că au prea mult de luptat. Este și asta o alegere. Și, ca orice alege, pe termen lung, creierul nostru o va vota drept corectă, pentru că așa suntem programați să facem, căci altfel nu ne-ar lăsa remușcările să putem funcționa. Când cealaltă parte inițiază divorțul, e bine să îți faci și tu planul, ca să știi măcar ce vrei să obții. Așa că șterge lacrimile și treci la muncă, jelitul lasă-l pentru după.
Planul de divorț se începe cu o vizită la avocat, care trebuie făcută cât mai repede, chiar dacă doar scârțâie treaba, pentru că îți poate clarifica multe aspecte și îți poate evalua exact poziția în care te afli. Cel mai bine e să-ți alegi avocatul pe bază de reputație, pe recomandare și în nici un caz să nu fie un prieten de familie (oricum nu se baga prietenii de familie, dar cel mai sănătos este să-i eviți din start). Pentru că-l plătești, întreabă-l tot ce-ți trece prin cap, fără jenă și scoate tot din tine, pentru că nu știi niciodată cum un lucru care ție ți-se pare lipsit de importanță, îți poate aduce beneficii. Cere-i soluții, la cum ar aborda el problema ta, în așa fel încât să obții ce era pe prima listă și să eviți să pierzi cât mai mult din a doua. Dacă nu îți convin răspunsurile sau nu ți-se potrivesc, consultă un al doilea avocat. Nu te zgârci la bani, pentru că asta e viața ta și acum e momentul să lupți pentru ea. Construiește strategia cu avocatul și începe prin a aduna dovezi, cât mai multe. Nu te da înlături de la ați înregistra jumătatea la nevoie, dar nu exagera cu spionajele și camerele de supraveghere, pentru că nu face o impresie bună la judecătorie și te consumă pe tine mai mult pe interior. Analizează-ți bine situația și începe să-ți numeri martorii. Dă-ți drumul la gură, spunând deschis ce te nemulțumește, dar nu la modul de bârfă, ci concret și în câteva cuvinte. Nu e cazul să faci pe misteriosul/a la faza asta, pentru că oricum oamenii vor bârfi și în loc să vorbească aiurea, mai bine spune-le tu clar și concis situația în care te afili și ce te-a mânat să iei decizia. Știu că e nașpa și nu o să fie plăcut să speli rufe în public, dar dacă taci vei fi acuzat de mai rele, așa că cel mai bine e să-ți oferi o șansă de a-ți face vocea ascultată. Nu trebuie să te spovedești la fiecare, dar îți trebuie un răspuns care să pară temeinic și hotărât. Cu cât îl scoți pe gură mai repede, cu atâta vei fi cicălit mai puțin pe tema asta.
Plănuiește-ți viața în etapa următoare, unde o să locuiești după separare, din ce o să te întreții, cum o faci cu copii. Prezintă-ți planurile și susține-le în fața partenerului, chiar dacă el/ea se vor da cu curul de pământ că nu le convine. E multă dramă inutilă la divorț, chiar dacă ambii știu că la asta se ajunge și mereu vor fi scoase de sub preș câteva polițe neplătite, dar cel mai important e să te ți de viziunea ta. După ce v-ați separat cu locuința, evită să discuți divorțul cu partenerul, trimite-l/o la avocat, pentru că orice discuții inutile nu îți sunt în avantaj. Nu accepta să te întâlnești cu avocatul lui/ei fără avocatul tău și dacă vrea ceva la telefon, cere-o în scris, chiar dacă este o chestie banală. Ai avocat, folosește-l, ca pe un burete, pentru că discuțiile inutile vor fi inutil de obositoare, îți vor mânca timp inutil și nu valorează nimic. Contează doar decizia de la tribunal și pe aia trebuie să fii concentrat/ă.
Urmează-ți planurile cât mai exact, nu te îndepărta de ele și trage aer în piept. E doar o stare de lucruri, care se poate schimba, iar la final va veni și ușurarea mult așteptată.
Am ajuns să dau sfaturi oamenilor să divorțeze. Pe lângă faptul că nu este elegant, mai este și o responsabilitate pe care nu am dreptul să mi-o asum. Uit de multe ori că nu toată lumea, și de fapt majoritatea, nu gândește ca și mine, nu are voința mea și nici dorințele mele. Mi-ar plăcea să schimb oamenii, calitatea vieții lor, mi-e o milă profundă de ei, mai ales de cei care trăiesc din inerție, dar lumea nu-i a mea, iar modul în care fiecare își trăiește fiecare viața, e alegerea lui individuală, bazată pe propriile sale puteri, nevoi, frici și dorințe.
A divorța nu e o decizie ușoară, nu e o consecință naturală a faptelor și nu e atât de simplu pe cât pare. Decizia de a divorța și pentru mine a fost grea, chiar și după ce am ajuns la concluzia că nu suport să fiu lângă persoana lângă care eram. A fost o decizie apăsătoare, pentru care mi-am găsit scuze și motive, desigur altele decât cel principal, gândită și răzgândită de zeci de ori. Când ești cu verigheta pe deget, brusc nu mai e atât de simplu să te desparți, ca și în cazul unei relații, fie ea și de lungă durată. Dintr-o dată, toate așteptările tale capătă ambalaj, obositor, sufocant și cu încrengături diverse, pentru că în ecuația dintre voi doi intră și: părinții, frații, neamurile, prietenii, vecinii și mai ales copii. Ordinea nu e întâmplatoare, de obicei părinții punând cel mai mare accent pe ceea ce se întâmplă în cuplul copiilor, unde își reflectă ei așteptările, educația, părerile și durerile. Și pentru mine influenta părinților a fost apăsătoare, eu fiind prin natură și de mulți ani foarte independentă. În ciuda independenței, a necesitat un efort mare și inutil de obositor până să-mi conving părinții că, nu are rost să-și bată gura degeaba, că oricum decizia mea e luată și îmi aparține. Apoi vin socrii, care pot fi foarte fățarnici, miere și zahăr cu tine, dar cu sfaturi otrăvitoare la polul opus. Același lucru e valabil și pentru prieteni, care la divorț se vor alege, inevitabil, de o parte sau alta. Nu există prieteni ce nu iau o decizie, poate nu e vizibilă la început dar cu siguranță își va arăta valoarea ulterior. Și adițional îți mai vin pe cap neamurile, vecinii și toți aia care nu dădeau pe tine o ceapă degerată, dar sunt brusc interesați și înduioșați, doar ca să afle ce s-a întâmplat, care e motivul, cum stau ostilitățile. Ți-se înfățișează cu o moacă compătimitoare întrebându-te insistent că ”ce s-a întâmplat” ori luându-ți partea fățarnic ”mie nu mi-a plăcu niciodată”. Ăștia vin numai să ciugulească din tine, ca să aibă ce mesteca la radio șanțul local sau pe scara blocului, de aceea trebuie tratați cu ignor maxim, dispreț și cât mai puține informații.
Divorțul e o decizie grea, ce nu are cale de întoarcere și nici urma de empatie, nici din partea celuilalt și nici din partea societății. Divorțul însemnă să răzbați singur si practic să o iei de la zero în multe aspecte, nu doar cel sentimental. Prin divorț te îndepărtezi și de iluzia afecțiunii, care de multe ori se mai conservă în relație, ca atunci când îți spală o cămașă sau te fute în scârbă, dar te fute, ori te ceartă, dar îți vorbește. Divorțând te tai de la tot, se termină până și asta, ca să îmbrățișezi singurătatea. De aceea mulți își trag amanți/te înainte de divorț, ca să îi îmbrățișeze măcar cineva, ca să îi asculte și să le dea speranță că se poate mai bine.
Divorțul nu e o joacă și o spun acum cu toată seriozitate. Divorțul e o soluție, reală, nasoală și relativ eficientă, ca să o iei de la capăt, dacă ai tras greșit la loteria vieții sau ai fost prea naiv să te gândești la consecințe. Ca să divorțezi trebuie să-ți permiți, mental și financiar. De aceea divorțul se plănuiește, se analizează probabilitățile, se fac strategiile, se iau deciziile și se executa cu precizie. Când divorțezi trebuie să fii foarte calculat, dacă vrei să ieși cât de cât bine, pentru că deciziile impulsive costa sănătate și bani.
Beirut e un amestec de lux și sărăcie, într-un borcan frumos, ce clocotește la soare, scăldându-și țărmurile în Marea Mediterană. Străzile din Beirut nu sunt simple drumuri aglomerate, gălăgioase și pline de afișe, ci adevărate atracții turistice. Parcurgându-le te poți bucura de priveliști încântătoare presărate cu palmieri semeți, clădiri impunătoare prin eleganță și stil arhitectural, ori valurile albastre ale mării, ce se îmbină într-un dans elegant cu țărmurile roșiatice ale stâncilor. Beirutul oferă splendoare, mașini scumpe, femei frumoase, muzică încântătoare și posibilități nelimitate celor care au bani. Beirut e pentru unii mumă și pentru alții ciumă. În spatele străzilor principale, se ascund blocuri ciuruite de gloanțe, balcoanele pline de haine puse la uscat și perdele groase, ce acoperă geamurile apartamentelor fără climă. Străzile Beirutului mai puțin turistic sunt pline de graffiti și de copii, care vând sau cerșesc ceva, orice, numai ca să aibă ce mânca. Zonele turistice sunt liniștite, cu puțină lume și pe alocuri cu poliție, hotelurile având porți pentru metale plasate la intrare, în timp ce zonele locale sunt aglomerate, prăfuite și gălăgioase.
În Beirut am vizitat cele mai luxoase spitale, al căror aspect și servicii te ducea cu gândul la hotelurile de 3-4 stele, fiind dotate cu aparatură de ultimă oră, camere private pentru bolnavi și familia lor, paturi cu sisteme de auto-reglare, curățenie impecabila, mâncare ermetic sigilată pentru fiecare bolnav în parte și personal plăcut, respectuos și foarte bine pregătit. În spitalurile din Beirut ai impresia că ești într-o alta lume, mai ale în Clemenceau Medical Center, care te întâmpină la intrare cu o expoziție de flori naturale, ca mai apoi să te poarte în lifturile moderne, pe holuri largi, curate și frumos amenajate. Uiți că ești în spital când te afli acolo. Uiți și că te afili în Beirutului, până ieși din parcare hotelului spitalului și te duci câteva străzi mai încolo, ca să vezi cum arată viața celor mai puțin privilegiați.
Cafarnaum este un film al cărei acțiune nu se petrece pe străzile principale din Beirut, neincluzându nici marea, nici spitalele și nici hotelurile cu multe stele. Cafarnaum e un film care se întâmplă pe străzile laterale, pe care turiștii se rătăcesc doar ca să-și cumpere alcool la ceas de seară, din dubițe special amenajate. Este un film despre familie, despre părinți și copii, despre dragoste, instincte și supraviețuire, recorelând cu nimic în mintea mea legat de Beirut, deși cunoscând relativ țara, am înțeles mai ușor condiția și situația speciala a emigranților de acolo.
Cafarnaum m-a dus în schimb cu gândul la propria mea copilărie, ce simțeam când mă băteau ori mă jigneau părinții, la relația cu verișorii mei mai mici pe care îi uram, pentru că mama lor îi trimitea mereu pe capul meu, și de care, îmi era în același timp îmi era milă, pentru că erau mai puțin îngrijiți, educați și iubiți decât mine. Mi-am amintit de copii de la casele de copii, pe care îi vedeam câteodată în parc, fără cercei și stigmatizați social de la naștere. Cafarnaum este un film despre copii și oameni mari, ce nu are nici o legătură cu o țară anume, nici cu un oraș anume, ci cu simpla relație dintre un părinte și copilul lui.
Cel mai real moment din film pentru mine a fost când sugarul caută sânul cu mâna, dar nu-l găsește, pentru că mama lui nu-i acolo.
Am vrut să trimit filmul unui amic libanez, dar m-am răzgândit pentru că nu au de fapt nimic în comun, el trăindu-și copilărie în Kuwait.
Băieților le place să construiască, să facă poduri peste ape și tuneluri prin stânci. Băieților le place să repare, telecomanda cu butoanele nefuncționale, radio fără de semnal sau mașina stricată. Știu treaba asta din copilărie, de pe vremea când eu și frate-meu primeam fiecare câte o jucărie. Eu o luam pe a mea, mă jucam cu ea până mă plictiseam, apoi o puneam într-un loc de cinste, frumos aranjat și la vedere, în caz că mă mai interesează de ea pe viitor, ceea ce rar se mai întâmplă. El se juca, cu a lui, până se plictisea, apoi o dezmembra cu plăcere, numai ca, ulterior să o reasambleze la loc, câteodată în întregime, alteori parțial.
Unor băieți le place să repare femei. Când găsesc o femeie pe gustul lor o iubesc cu patimă, până se plictisesc, apoi decid că a venit vremea să o dezasambleze, puternic interesați de construcția ei interioară. După ce o fac ferfeliță, dezmembrând-o în bucăți, încep procesul de reasamblare. Cu ocazia asta, și cu cele mai bune intenții in minte, decid că e momentul să-i aducă îmbunătățiri, de aceea au tendința de o monta la loc după gustul și preferințele lor. Când procesul e aproape complet, realizează că produsul asamblat nu tocmai cel scontat, așa că trudesc și mai intens să-și perfecționeze realizarea, angajându-se si mai profund în muncă. După ce obosesc, iau o pauză, doar ca să observe o altă jucărie, tentantă de dezasamblat.
– Deci, pot sa vin după ea, am întrebat inutil pentru confirmare?
– Dacă doriți, pot să vin eu să vă iau, am auzit vocea de la capătul firului.
– Oh, vă mulțumesc din suflet. Sigur că îmi doresc, dacă nu e nici un deranj pentru dumneavoastră.
– Nu, nu e nici o problemă mi-a răspuns încântat.
I-am dat adresa, amintindu-mi de complimentul pe care mi-l făcuse cu două ore mai devreme, când mă străduiam cu toate puterile mele muierești, să-i explic, ce-i cu zgomotul ciudat pe care l-am auzit la mașină. Mi-a zis că arat foarte bine. I-am zâmbit din spatele ochelarilor filosofici, cu părul prins într-un coc la spate, învârtindu-ma ca o gazela in rochia scurtă din turcoaz aprins.
A fost in 5 minute jos, așteptându-mă cu zâmbetul pe buze în mașina mea. Am urcat un pic surprinsa, iar el m-a întrebat dacă nu mă supăr, că a venit să ma ia tocmai cu mașina mea. A pornit motorul și noi am început discuțiile, conversația legându-se în ritm treptat pe subiecte comune: mașinile, călătoriile pe motocicletă, munca, bicicleta, nevestele, copii, plăcerile vieții… banalități din astea, ce se discută când lumea s-ar fute, dar trebuie mai întâi să de-a cu papagal.
Domnul mecanic, proprietar de auto-service este un vărsător iubăreț, care a fost pe vremuri polițist, însurat cu o polițistă liniștită și mai în vârstă decât el. După ce a înșelat-o cu tot ce i-a căzut pe radar, pentru că-l plictisea groaznic viața monotonă de acasă, a părăsit-o. A trecut pe una mai tânără și sălbatică, de care s-a îndrăgostit nebunește. Înainte de divorț nevastă-sa i-a produs primul copil, cu care are foarte relații bune si de care se ocupa activ, dar care nu l-a împiedicat să se despartă. Cu partenera nebunatică și iubăreață a trăit câțiva ani buni, frumoși, dezechilibrați și foarte motorizați. Până într-o zi, când și-a pierdut cumpătul, si sătul de crizele ei de gelozie și personalitate, a lăsat-o printre certuri și amenințări. Spre surprinderea-i proprie, nu și-a înșelat partenera țicnită, dar a lăsat-o însărcinată cu al doilea copil, deși, cică, nu putea rămâne din cauza unei probleme medicale. Vechea momeală, mușcată cu brio de bărbații. Momentan posedă o nouă gagică în dotare, liniștită, ca prima nevastă. Mi-a spus-o cu o privire de inocentă, că la spovedanie. Mi-a mărturisit cu zel ca, fostele cu copii sunt ambele libere de contract, adăugând modest ca după el, nici unul nu mai vine.
Mecanicului meu, de 40 de ani, îi plac BMW-urile, are vreo 14 mașini și câteva motociclete, a plecat din miliția poloneză din cauza banilor, insuficienți să țină doi copii, la două gagici diferite, și pe el. Trăiește în chirie, iar astă vară, când eu o ardeam prin Iugoslavia pe motocicletă, el o ardea la fel prin Maroc. Are copii blonzi și frumoși, dar nu m-am putut decide dacă îi seamănă prea mult la păr, că el îl mai are doar în barbă.
După ce am făcut frigul în mașină la aburit parbrizul, mi-a pupat mâna și eu m-am întors acasă intrigată. Pentru că nu sunt o doamna respectabila, a trebuit să nu-i mulțumesc cum se cuvine, cu un sms:
„Mulțumesc pentru ajutorul de azi ;).”
„Toată plăcerea a fost de partea mea 😆.Încă odată îmi cer scuze pentru că ți-am ocupat atâta timp.”
„Toată plăcerea a fost de partea mea😉.”
„Păcat că atât de puțin 😇.”
„Poate cu ocazia următoarei reparații, continuăm discuția.”
„Bucuros. Doar că mașina aia se strică rar 😉.”
Mă gândesc să-i accept o potențială invitație, in caz ca o înaintează, nu de alta, dar măcar să-mi scot investiția, căci după abureala aferenta, m-a încasat fără jenă. Ce să-i faci? Si 6 guri de hrănit, cer mâncare.
Înainte să mă căsătoresc, credeam că divorțul e o treabă relativ banală, similară cu căsătoria. Te căsătorești și divorțezi, cam cum vrea mușchiul tău, după același stil în care te combini sau te desparți. Total greșit, naiv și costisitor!
În primul rând căsătoria nu e o treabă banală, chiar dacă așa o asociezi în mintea ta, pentru că în mintea celor din jur și mai ales a jumătății tale, lucrurile stau total diferit. În următoarele luni și cu puțin succes în următorii ani, realitatea ta se va schimba diametral și pe nesimțite. Petrecerea aia de pomină cu pălincă și rude, pe care nu le cunoșteai, nu a fost doar așa, o chestie pe care trebuia să o faci și tu, pentru că o fac și alții, ci jugul în care ți-ai băgat capul de bună voie și nesilit/ă de nimeni. Eh, exagerez, căsătoria e frumoasă pentru îndrăgostiți și naivi, cel puțin la început.
Revenind la subiect, divorțul e o treabă mult mai serioasă decât căsătoria și mult mai dificilă de rezolvat, căci deși e relativ ușor să-ți pui pirostriile în cap, e al naibii de greu să ți-le scoți. Dacă ajungi să divorțezi, din diverse motive, din vina ta sau a jumătății, din inițiativă comună sau individuală, la notar sau judecătorie, e important să iei în considerarea câteva aspecte esențiale. Înainte să le înșir, așa adăuga că, le-am cules în practică, din diverse surse, unele la timp, altele prea târziu:
Jumătatea – de care divorțezi nu mai e și nici nu va mai fi vreodată prietenul sau confidentul tău. Rar există povești franțuzești cu foștii soți ce trăiesc în armonie și pace. Se pot întâmpla minuni din astea, la câțiva ani după ostilități, când se va instalat o nouă armonie, precedată de obicei de scandal. Sunt prea multe emoții în joc, ca să nu refuleze toată treaba, iar dacă nu ești pe fază ți-o iei în freză urât de tot, deci ia asta ca pe o regulă și bucură-te de excepție. Uită de abureli că e mama sau tatăl copilului tău, asta e gargară pentru naivi. Când se scoate gunoiul de sub preș și se împroașcă lumea cu el, trebuie să fii pe fază, ca să ți-o iei cât mai puțin peste ochi. La divorț e ca la război, totul e posibil și dacă iei țeapă o faci pe barba și banii tăi. Depinde mult de cine divorțezi și din ce motive, că nu se ajunge de fiecare dată la căcaturi, dar cu siguranță se trece pe lângă ele, iar când te aștepți mai puțin jumătatea perfectă te împinge cu spor în ele. Consideră că omul pe care îl iubeai cu patimă acum câțiva ani, e noul tău inamic. Știu că sună nașpa rău de tot, dar asta e realitatea, iar atunci când cineva îmi spune că s-a despărțit amicabil și i-a lăsat la ex-ului/ei totul, nu a făcut-o din mărinimie, ci din vină sau forțat/ă de împrejurimi.
Avocatul – e prima persoana pe care trebuie să o vizitezi când își trece prin cap posibilitatea unui divorț, că îl vrei tu sau că, ți-se cere. Nu mergi nici la mă-ta și nici la prietena din copilărie ca să-ți plângi mucii, ci îi sufli frumos în batistă la avocat, indiferent că, divorțul e amicabil sau cu scandal. Prima dată cunoaște-ți drepturile și posibilitățile, iar apoi poți decide ce vrei să faci cu ele. Dacă nu își place de primul avocat pe care nimerești, du-te la altul, căci avocatul e ca psihologul, trebuie să se potrivească. Nu te zgârci la bani, pentru că poți pierde mult mai mult! E important să știi ce să îi ceri avocatului și cere-i cât mai mult pentru că, oricum să primești mai puțin.
Strategia – se construiește cu avocatul și nu cu vecinii de blog sau colegii de serviciu. E bine să te consulți cu câteva surse cu experiență, trecute prin divorț, ca să vezi ce și cum au făcut ele, mai ales cum au greșit. Nu îți bate gura degeaba cu oameni care nu au trecut prin asta, că vorbesc de multe ori în pungă. La avocat afli cum trebuie să te pregătești, ce trebuie să aduni, de la bonuri fiscale, la extrase de cont sau înregistrări telefonice. Înarmează-te bine, blindează-te ca lumea, pentru că orice detaliu îți poate fi de folos. Adună probele și dovezile sistematic și cu sârguința, fii ordonată cu asta, pentru că o mare parte din muncă e a ta. Fă o listă cu potențiali martori, nu neapărat care sunt împotriva jumătății, dar și care să te vorbească pe tine de bine. Contactează-i să vezi ce zic, vin sau nu, și nu te supăra prea tare când te vor refuza. Când definitivezi strategia cu avocatul, ia in considerarea vina, elementul definitoriu în cazul unui divorț. Nu știu cum e prin alte părți, dar în Polonia dacă îți scoți jumătatea vinovată de divorț, îi poți cere pensie alimentară pentru tine ca fost soț/soție până te recăsătorești, pe baza faptului că ți s-au înrăutățit condițiile de viață după divorț. Și, nu e chiar așa simplu, să ai un adult în întreținere peste noapte, cu care nici măcar nu te fuți și nici o lingură de mâncare nu îți face!
Familia – la divorț se împarte în două, ca și înainte de căsătorie: familia ta și familia jumătății tale. Familia ta – dacă ai noroc și nu te fut la cap să nu divorțezi, atunci ai tras primul loz câștigător. Dar dacă ai ghinion, cum se întâmplă de obicei, atunci dă-le cu ignor și vezi-ți de ale tale. Le poți povesti momentele proaste, pe care le ascunde-i sub preș, dar le vor minimaliza oricum, așa că nu te obosi cu ei prea mult. Păstrează-ți energia pentru lupta serioasă. Pe termen lung vor fi alături de tine indiferent de ce decizie ai luat, așa că nu are rost să te cerți cu ei și nici nu încerca să le explici părerile inițiale. Familia lui – indiferent cât te iubeau și adorau înainte, acuma divorțezi de unul de-al lor, deci inevitabil vor trece de partea lui. Dacă familia lui era mișto, din păcate trebuie să accepți că o să suferi pierdere asta. S-ar putea să vă mai îmbunătățiți relațiile ulterior, dacă scandalul de la divorț e mai moderat.
Prietenii – divorțul este un test excelent al prieteniei, pentru că cei cărora le pasă de tine se vor blinda în jurul tău și te vor susține. În schimb, cei care erau prieteni pe interes, se vor debara de tine, ca de o piesă stricată, după ce în prealabil te-au descusut bine de toate detaliile. Cine te susține și te încurajează la divorț este un prieten de încredere ce merită apreciat pe termen lung. Fii pregătit/ă pentru orice, căci oamenii de la care o să te aștepți mai puțin te vor susține, în timp ce aia pe care îi credeai frații tăi de suflet, vor deveni dușmanii tăi cei mai aprigi. Și fii atentă la femei, dacă ești și tu femeie, căci prietenele tale pentru care îți rupeai de la gură, se vor dovedi scorpii în totă regula. Nu fi tristă când se debarasează de tine, ci doar bucuroasă că și-au dat în sfârși arama pe față, ca să facă loc oamenilor valoroși din viața ta.
Comportamentul – odată ce știi o treabă, trebuie să îți schimbi comportamentul. Scoate gunoiul de sub preș fără de milă, analizează-l, disecă-l și stabilește pe ce stăteai de fapt. Încetează să iți mai ascunzi nemulțumirile și cere ajutorul celor din jur. Nu mai minți, ca să-ți acoperi nefericirea, căci trebuie să ai motiv întemeiat de divorț, iar dacă nu îl găsești, o să-l găsească partea adversă. Nu trebuie să umpli lumea cu pretexte și denigrări ale fostei jumătăți, dar nici nu o mai spăla în ochii celorlalți. Politica tăcerii nu e bună la divorț și dacă vrei să ai aliați, trebuie să începi să vorbești. Rolul victimei e perfect, dacă vrei să ieși câștigat din divorț, pentru că e rolul pe care vrea lumea să-l vadă și asta te ajută cel mai mult si la judecătorie. Chiar dacă tu ești persoana puternică din cuplu, toți simpatizează cu victima, deci dă lumii ceea ce vor și nu te aștepta să îi poți educa pe cei din jur. Sparge fără de milă imaginea familiei perfecte, construită cu trudă și spuneți versiunea, pentru că ai o singură șansă să fii prima. Acționează în interes propriu și fără de milă, împotriva tuturor care îți stau în cale, având în minte faptul că totul are un final și odată pronunțat divorțul, toate elementele astea se așează. Ele vor dispărea, totul se va sfârși, iar tu vei rămâne cu ceea ce ai reușit să îți negociezi, atât. Nimeni nu îți da nimic pe gratis sau ochi frumoși. Acesta e momentul la care trebuie să fii egoist și să te intereseze exclusiv binele tău, caci partea cealaltă va face exact la fel.
Copii – i-am lăsat la final, pentru ca sunt elementul cei mai dificil la divorț. Unii ar zice că sunt banii, dar eu nu sunt de acord. Banii îi poți oricând face, iar libertatea e mai valoroasă decât orice banii. Copii sunt însă, gaura neagră din toată călătoria stelară a divorțului. Dacă aveți copii împreună, trebuie să iei câteva decizii foarte dure și concrete, despre cum va arăta îngrijirea lor, pensia alimentară, timpul și modelul lor educațional. E bine să ai un plan al tău, o viziune, să știi ce vrei și să încerci să obții asta la divorț. In cazul in care, viziunile voastre coincid o să vă fie mult mai ușor, dar dacă nu coincid, e important pentru tine să îți impui viziunea ta. Dacă ești mamă, nu exagera cu a ține copilul legat de tine, pentru că are nevoie de ambii părinți, iar tu doar te vei frustra dacă îl îngrijești singură. Dacă ești tată, nu da bir cu fugiții, dar nici nu încerca să separi copilul de mamă prea repede. Binele copilului prevalează, după ce ți-ai asigurat binele tău, pentru că un părinte nefericit, frustrat și nemulțumit, nu poate să-i asigure copilului lui, ceea ce lui îi lipsește.
Și, pentru că ați avut răbdare să citiți până la final, o veste bună: totul se termină până la urmă, chiar și iadul divorțului. O să vă ia cam 2 ani să vă reveniți, iar o nouă dragoste după un divorț acru, e ca și primăvara după o iarnă grea, binevenită, meritată și mult mai apreciată :).
Sambata seara, am avut una dintre cele mai rapide întâlniri. O experienta interesanta. A durat exact 45 de minute, pentru ca tipul îs plănuise altceva după o ora, si cum am întârziat amândoi, atâta timp ne-a mai rămas la dispoziție. No hard feelings, cum se zice, chiar îl inteleg. Când nu vezi moaca uneia, nu știi la ce sa te aștepți și timpul e prețios. Pentru ca nu am vrut sa-i dau nr de telefon, i-am zis de la început ca, putem încheia întâlnirea după 3 minute, dacă nu ii convine cum arat. Nu a fost cazul, ca era super încântat de mine si surprins ca arat bine. Mi-a zis de la inceput ca trebuie sa se tireze in 45 de minute si pentru mine a fost ok. Ba chiar m-am simtit usurata.
Despre el, așa pe scurt: IT-st (eu am noroc la din ăștia 😂), divorțat, cu doi copii, ii place fotografia, călătoriile și sushi. E simpatic, masculin, bine făcut, geamăn (hmmm), are apartamentul lui si cica, fosta casa a lasat-o la copii, care stau impreuna cu fosta nevasta. A zis ca a divortat de comun accord, desi cumva, nu prea le cred eu pe astea. Ce tip intreg la minte, de buna voie si nesilit de nimeni, lasa casa la copii, care au 4 si 8 ani, dar sta in ea fosta cu ceva gagiu de al ei???
Ce nu mi-a placut la intalnire a fost rapiditatea in schimbarea informatiei, totul pe modul fast forward, eu asa, eu pe dincolo si tu ce faci, cati copii ai, cu ce te ocupi. Tipul a turuit incontinu, ca nici nu am apucat sa-i spun cu ma numesc, altfel decat pe Tinder. Apreciez intalnirea scurta, dar as fi preferat sa schimb mai putine informatii si mai profunde.
Pentru ca nu avea cash la el, cica de obicei nu are, a trebui sa de-a o fuga pana la bancomatul de afara. Stiu, puteam plăti eu, ca aveam bani in cash si poate ar fi fost frumos sa o fac, dar… na, nu am avut chef. Cumva nu mai am chef de gesturi de din astea din prima, pentru ca nu stii pentru cine le face si daca mai pupi return of investment. In tinerețe as mai fi făcut-o cu siguranța asta, dar acum nu, si nu cu gagii de pe Tinder. Daca ne mai vedem, poate platesc eu data viitoare. Dar asta e cu un DACA mare.
Și cum tot ma spălasem pe par inainte de intalnire, si-mi pusesem machiajul și îmbrăcamintea de ieșit in oraș, am zis sa utilizez la maxim investiția, remarcata și de alți masculi din local, asa ca dupa intalnire m-am dus sa ma întâlnesc cu o amica la un alt local 😉. M-am intors la trei noaptea acasa, doar ca a doua zi, la petrecerea fiica-mi sa ma plang la cuplurile casatorite si cu zgarda la gat cum sunt somnoroasa dupa o noapte in oras :).
Căpşunăriţa 