Etichetă: eu

Polonia pentru polonezi

~ Căpşunăriţa ~ 12 comentarii

tvp_1

La mine în bloc, la etajul unu, există un cabinet ginecologic renumit ce funcționează șapte zile pe săptămână și are tot timpul pacienți. Când a început pandemia, la cabinet s-au aplicat câteva măsuri de siguranță pentru pacienți și doctori, cum ar fi să nu permită însoțitorilor să aștepte înăuntrul cabinetului. Așa că, însoțitorii au început să aștepte în casa scării. Am vorbit cu doctorul, vecin de-al meu și om de treabă, și la rugămintea mea a pus pe ușă un afiș în care se comunica însoțitorilor, să nu aștepte pe scara blocului.

Ies ieri din casă liniștită și pe scară dau din nou peste un însoțitor. Îl întreb dacă a citit afișul, el îmi spune că nu, eu îl rog să citească și să se conformeze. Bombănind morocănos iese din scara de bloc în fața mea și se plasează în fața ușii de la intrare, întrebându-mă ironic dacă-mi convine. Îi comunic frumos că-mi pare rău de situație, dar nu mi-se pare corect să mă pună pe mine într-o situație neplăcută, pentru că s-au schimbat regulile la cabinet, moment în care el îmi răspunde ofticat că de ce-i atrag atenția, mai ales că nu sunt poloneză. M-a șocat xenofobia lui, căci nu mă așteptam la o astfel de reacție, se vede clar că nu mă învârt în cercurile PiS din Polonia, așa că i-am răspuns timid, rușinată că am cetățenie și plătesc taxe aici.

Polonia pentru polonezi, ăsta-i motto-ul unei bune părți a populației acestei țări, de preferință plătitori de taxe în primul prag financiar, primar educați și beneficiari fericiți ai programului 500+. Xenofobia le iese pe ochi, dar din fericire pentru ei și mai ales pentru alții, nu întâlnesc prea mulți străini, căci sunt vorbitori fideli doar de poloneză, iar în cercurile lor limitate au acces doar la disco polo, Radio Maria și multă votcă.

Turul divorțatei prin naivitate

~ Căpşunăriţa ~ 14 comentarii

img_7200

O amică recent divorțată îmi povestește din aventurile ei de pe Tinderul proaspăt instalat. Când o aud, mai ales vorbind cu greutate, nu mă pot abține de la un mic un zâmbet ironic, amintindu-mi că și eu am avut dileme și frământări similare. Recent mi-a mărturisit supărată că, după cafeaua de acasă de la Tinderelul ei amic spaniol, omul nu o mai caută și nu-i mai nici scrie. Ofticată, după ce a ajuns să converseze cu vreo 15 gagii în același timp, a tras singură concluzia că se aștepta la un pic prea mult de la un etern călător, prins de Covid prin Polonia, cu bani prea mulți în buzunar și mult prea multă lene, care mai și locuiește la comun închiriat cu un amic și se joacă zilnic PlayStation. Îi atrăsesem atenția că-i cam prematur să-i povestească spaniolului plimbăreț despre copii ei, doi la număr, și așteptările pe care le are de viitorul partener serios de relație, dacă omu nu prea știe din ce-și va plăti chiria luna viitoare.

Ce am avut eu un pic diferit față de multe divorțate naive și filosofice, a fost că mi-am acceptat destul de repede statutul de petrecăreață, încercându-mă să mă abțin de la a vizualiza fiecare partener de sex și ca un potențial partener de viață. Mi-am recunoscut în primul rând mie că sunt în perioada de distracție, întâlniri scurte și plăceri rapide, evitând să par altceva. În schimb, văd la multe recent divorțate că o dau pe cartea independenței și a maturității, declarând în gura mare cât sunt ele de pregătite pentru o nouă relație serioasă și spumoasă, în timp ce tot la a doua propoziție îl pomenesc pe fostul, kotku (pisoiul cum ar veni), înjurându-l cu patimă și din abundență.

Din experiența mea citire, le-am recomanda proaspetelor domnișoare să-și trăiască viața la maxim, să uite de relații și stabilitatea pe care o avea cu soțul, și să-și amintească de vremurile tulburi, frumoase și petrecărețe ale adolescenței. Iar, când au terminat cu distracția și implicit l-au uitat și pe primul cu inelul, își vor face timp să-l găsească și pe următorul.

Comunicare non-verbală

~ Căpşunăriţa ~ 14 comentarii

nick-fewings-ka7REB1AJl4-unsplash

Photo by Nick Fewings on Unsplash

Mi-a luat mult timp până să înțeleg că cea mai utilă formă de comunicare cu un bărbat este comunicarea non-verbală. Până să ajung la această concluzie au durat ani în care mi-am bătut gura degeaba cu explicații, nemulțumiri și doleanțe, ce le-au intrat partenerilor mei pe o ureche, ca să le iasă pe cealaltă. Când s-au văzut strânși cu ușa, unii dintre ei au înaintat cu răspunsurile corecte, predictibile și repetitive pe care mi le-au livrat cu regularitate de fiecare dată când nu au dorit să treacă la fapte. Câteodată, exasperată de lipsa concretului în schimbările lor mult promise, îmi repetam greșeala din condei, elaborând scrisori pline de înțelepciune, presărate cu speranță și apreciate de destinatar pe moment. Ce nu știam eu atunci, era că toate cuvintele sunt menite să fie uitate. Oricum le-aș exprima, verbal sau în scris, urlându-le în gura mare sau șoptindu-le la urechile flămânde ale interlocutorilor, cuvintele mele vor avea impact fix zero.

Am priceput târziu că bărbații sunt firi mult mai sentimentale decât femeile, mai stabile în afecțiune și mai sensibile. Singura problemă este că-i foarte greu să ajungi la sentimentele lor, iar cuvintele cu siguranță nu sunt săgeata care să le penetreze armura dură. În schimb, comunicarea non-verbală, prin acțiune și fapte, este cea mai eficientă armă. Atunci când faci și taci, după ce ți-ai oprit robinetul de la gargară inutilă, încep să observe și mai ales să simtă. Am acceptat cu greu că trebuie să mă abțin de la a-mi irosi energia pe vorbitul în gol  și că lipsa cuvintelor este cea mai eficientă metodă de comunicare, cu cele mai rapide efecte. Cum se comunică non-verbal cu un bărbat? Prin liniște. Nu trebuie să faci de fapt nimic. În limbajul femeilor asta se traduce prin a te abține de la a face absolut orice, o misiune grea și complicată, pentru noi, creaturile expresive.

În tinerețe, când așterneam tăcerea în relația cu partenerul, pentru mine iubirea noastră terminată și îngropată. Pentru el era un impuls la acțiune, ca să mă inunde pe mine cu iubirea lui ce mie nu-mi mai trebuia. Cu vârsta, am dezvoltat gena răbdării, rar posedată de exemplarele feminine în tinerețe, cu siguranță eu nu am avut-o, care m-a ajutat să înțeleg mai bine puterea ignorării. Așa că, am devenit tot mai ocupată.

Când o femeie nu face nimic, este un semnal clar pentru un bărbat că lucrurile nu merg în direcția în care ei îi convine,  și sunt pe cale s-o ia pe un făgaș care lui cu siguranță nu-i va convine. Așa că acționează, dacă îi pasă. Toți bărbații cărora le pasă răspund la liniște și la absență.

Sânzi-Ana

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

IMG_6152

Mă gândesc la ea cu melancolie și o ușoară undă de tristețe. Nu am mai apucat să o văd în anul în care a murit, căci s-a dus înainte să ajung eu ”acasă”. Nu sunt supărată că a plecat, știu că și-a dorit asta de câțiva ani, chinuită de boli, durerea de picior, accidentele vasculare și imposibilitatea de a fi ea însăși.

Am iubit-o cel mai mult pentru că m-a îngrijit, m-a alintat, a fost bună cu mine și m-a iubit necondiționat, fără o vorbă, un gest sau un gând de brutalitate. A fost singura persoană care nu m-a bătut, nu m-a înjurat și nu m-a pedepsit niciodată. A fost pur și simplu bună și darnică. Ea m-a învățat să spăl haine cu maiul în albia râului din fața casei, să fac pătură din tăieței cu sucitoarea și să frământ aluatul.

Cel mai mult îmi plăceau diminețile în care cocea pâine, când mă trezeam ca să găsesc micul dejun din dovlecei răzuiți pregătit pentru mine pe masă din bucătărie și aluatul dospind în ligheanul scobit din lemn. Înfulecam la repezeală doi dovlecei, ca să pot alerga mai iute la cuptorul de lut ce stătea la loc de cinste în curte. Ardeau în el de la primii zori ai dimineții lemnele pentru jar. Când jarul era pregătit, ea îl distribuia în mod egal pe suprafața cuptorului cu lopățică specială, aranjându-l cu atenție. În fundul cuptorului întra prima dată pâinea, cu aluatul moare și alb turnat în vase mari. Apoi, veneau cocoroadele umplute cu prune din prunii din spatele casei sau mere răzuite, iar la gura cuptorului erau puși pupii, împletiți de mine din ultimele bucăți de aluat și copți pe frunze de nuc proaspăt culese. Pupii ieșeau primii din cuptor, de aceea stăteau și lângă ușă, iar eu și înfulecam goi, calzi și moi, pentru completarea ospățului de dimineață. Pe la amiază ieșeau din cuptor cocoardele, pe care le serveam în loc de prânz, iar târziu, spre seară erau gata pâinile, mari, serioase și pregătite să țină pentru o săptămână întreagă.

Demonstrația de abuz

~ Căpşunăriţa ~ 18 comentarii

 

paul-gilmore-Vs_zkj1sEHc-unsplash

Photo by Paul Gilmore on Unsplash

A scos cheile din ușă, le-a ținut în mână în timp ce și-a vărsat gelozia, durerea și frustrările, iar apoi mi le-a trântit în piept. Probabil ar fi țintit spre față, dar m-ar fi lovit prea tare de la jumătatea de metru ce ne despărțea. M-am blocat pentru câteva secunde, după care am reflectat calmă la demonstrația de abuz. Nu am plâns, nu m-am trântit cu curul de pământ, nu am urlat, nici măcar nu m-am enervat. Am comentat calmă prietenei mele ce se găsea la mine în casă situația. Drept răspuns, ea a luat-o pe arătura prietenoasă oamenilor ignoranți, nu din rea voință, ci din obișnuință.

”Există ceva între voi, aveți un fel de legătură aparte, o conexiune, chiar și când vă contraziceți, doar voi sunteți în stare să vă spuneți adevărul în față, să vă certați și să vă iubiți”, a concluzionat ea în stilul filosofiei de bordură.

”Abuz” i-am răspuns simplu, dar nu m-am așteptat să și înțeleagă. Nici eu nu am înțeles ani buni și mi-a luat multe ore de terapie ca să accept și să în deschid mintea la alte posibilități decât folclorul popular, în care domină impresia că dacă o persoană te caută insistent, te verifică, te jignește, varsă lacrimi de crocodil la ușa ta, ori te mai și prinde de gât sau aruncă ceva în tine, înseamnă că te iubește.

În timp ce-i scriam că-i mulțumesc pentru că a aruncat cu cheile în mine  ”asta-i o ironie, dar ai grijă la nivelul agresiunii tale. Sunt convinsă că m-ai fi bătut dacă aș fi rămas cu tine. Divorțul a fost o decizie bună”, el îmi suna la ușă. S-a întors la locul faptei ca un drogat, ce vrea mai mult, sperând să repare, să se împace, să existe continuitate. Continuitatea este speranța supremă a tuturor drogaților cu abuz. S-a înfățișat la ușa mea, vărsând lacrimi inutile și martirizându-se printre ploaia de jigniri și reproșuri ce-mi era adresată mie. Nu a plecat însă, înainte de a-și turna adevărata patimă, scoțând din el cu brutalitate ghimpele ce-i stătea în inimă. Îl înțepase realitatea că vede concretizându-se sub ochii lui relația pe care o am cu altul.

M-a sunat din nou o oră mai târziu cu întrebări banale, ca să păstreze încă vie conexiunea pe care simțea în fiecare celulă a corpului lui, că eu o rupeam prin indiferență. Mi-a cerut insistent să-i spun ce planuri am pentru weekend cu copilul, dar mai ales cu prietenul și copilul prietenului, căci despre asta era de fapt vorba. Aici era durerea, de unde sângera cu abundență puroiul, căci eu pășeam cu pași repezi pe teritoriul stabilității, desfășurând sunt ochii lui activități cu altul și să petrecându-mi timpul ”in familie” cu copii. Era ultimul teritoriu în care el credea că deține supremația, inconștient de activitățile mele anterioare, cu alții.

Sunt cinci ani de când am plecat și el tot mai insistă să nu-mi dea drumul.

 

Naționalism și prietenie

~ Căpşunăriţa ~ 12 comentarii

În Polonia se apropie weekendul lung, cu patru zile de vară disponibile pentru vacanță. Fiică-mea a mers la taica-su și când a luat-o de la mine, l-am întrebat ce planuri au, mai ales că ținuse neapărat să o ia la el în perioada respectivă.
– Mergem să navigăm, m-a informat el triumfător.
– În Mazury? am întrebat eu.
– Da, îmi răspunde el.
– Cu ai tăi? În ultimi ani obișnuisem să-i luăm pe părinții lui cu noi când navigam.
– Nu, cu Natalia S. și părinții ei, îmi răspunde fiică-mea. Natalia S. fiind cea mai bună prietena a fiice-mi pe vremea când mergea la grădiniță.
– Interesant, nu știam că încă mai păstrezi contactul cu ei, am comentat eu, înțelegând de ce nu mă mai sună mama Nataliei S de ceva timp. Cândva fusese foarte doritoare să ne întâlnim, dar de un  timp îți pierduse entuziasmul.
Cam același lucru s-a întâmplat mai cu toate cunoștințele poloneze comune ale mele și fostului soț, el lucrând intensiv în a se înfige cât mai puternic oriunde eram eu prezentă, doar ca ulterior să fiu dată la o parte. În tăcere și cu brutalitate am fost curățată sistematic de toate polonezele ”prietene de familie” de pe lista invitațiilor pentru orice și oriunde, după ce am comis păcatul divorțului. Admit totuși, că m-au eliminat cu avertisment, dându-mi o șansă la redresare în perioada separării, când nu băgasem încă divorțul cu acte. Atunci a plouat cu invitații comune pentru amândoi la toate evenimentele organizate de ele, unde sperau matki polki că ne vom reuni destinele în mod spectaculos și revelator sun ochii lor. Dar cum eu nu am performant, ținând-o tot pe a mea cu separarea, m-au dat pur și simplu la o parte. Cu siguranță nu le învinovățesc doar pe ele, căci și fostul soț are partea lui de contribuție, și știu că oriunde își bagă el coada, să nu mă aștept la nimic bun, dar încă mă miră lipsa lor loialitatea feminină. Să fie oare o femeie liberă o amenințare atât de mare pentru ele, sau alegerea mea de libertate reprezintă tocmai ceea la ce ele tânjesc, dar nu pot obține? Este frustrare sau frică, ori pur și simplu faptul că nu sunt o poloneză de-a lor? Mă confrunt cu dilema asta de câțiva ani și tot nu-i găsesc un răspuns decent. Cu timpul, am început să dau tot mai mult crezare variantei numărul trei, observând cum fosta prietenului meu a rămas bună prietenă cu nevestele prietenilor lui după separare, încă mai aprig decât în timpul relației.

Nu are de-a face că ești româncă, mă asigură  polonezii de fiecare dată când aduc subiectul în discuție. Este doar caracterul, încearcă ei să-și mascheze superficial spiritul naționalist. Interesant totuși cum, dintre amicele mele poloneze care mi-au rămas alături, adică acelea care nu au avut contact cu fostul soț, doar una mi-a luat partea în mod categoric în chestiunea divorțului, trecând și ea printr-o relație abuzivă.

Canapea

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

jon-tyson-TIYbUdolZtk-unsplash

Photo by Jon Tyson on Unsplash

Mi-a prins capul între mâini, m-a tras spre el și mi-a șoptit la ureche cuvintele magice.

Cu părul ciufulit de la atingeri, mângâieri și sărutări, m-am așezat pe pieptul lui și l-am strâns tare în brațe. El și-a lipit buzele de creștetul meu și l-a dezmierdat cu o avalanșă de pupici.

Am stat așa îmbrățișați în liniștea serii minute bune, întrerupând liniștea apusului cu sărutări lungi în care limbile noastre s-au încolăcit, delectându-se cu simțuri și gusturi noi, pe aceeași canapea pe care ne-am făcut de cap prima dată în urmă cu șase luni.

După șase luni am avut și prima noastră ceartă serioasă, care s-a lăsat cu nervi, emoții și o împăcare focoasă. Nu ne-am jignit, nu ne-am făcut troacă de porci și nici nu ne-am înjurat ca la ușa cortului. A existat o demnitate între noi ce ne-a reținut de la a ne spune lucruri neplăcute, deși mândria fiecăruia era aprigă și gata de luptă. Ne-am contrariat pe un ton ridicat, iar într-un moment de liniște el m-a întrebat dacă vreau o îmbrățișare. Am ridicat din umeri în semn că nu știu, iar el m-a cuprins între brațe.

O săptămână mai târziu adormeam goală și obosită pe canapeaua lui după o partidă de sex intensă. Plănuisem să mă întorc acasă, când singurii pași pe care i-am făcut la acea oră târzie din noapte au fost spre dormitorul lui. M-am întins lângă el sub așternuturi, el m-a cuprins cu mâna ocrotitor și eu mi-am pus mintea în starea de visare. L-am visat și i-am șoptit printre oboseală și somn că mi-e bine cu el.

Ademenire

~ Căpşunăriţa ~ 8 comentarii

ava-sol-fOShCA9zz-4-unsplash

Photo by Ava Sol on Unsplash

M-am trezit de dimineață cu un chef nebun de sex. Am deschis ochii suav, doar ca să realizez că gagiu-meu este în Cracovia, așa că am făcut ce știu mai bine. Izvorât din ungherele sensibile și doritoare are sufletului meu carnal, i-am scris un text pe Whatsapp. Răspunsul lui a fost scurt și la subiect: vin mâine.

A doua zi a venit și a îndeplinit exact dorința mea carnală.

Las mai jos textul poetic în română, gândindu-mă că poate fi util și altor domnișoare sau doamne doritoare de hârjoneală și care vor să-și invite elegant victimele să le posede. Dau derogare de la plagiat.

... știi ce mi-aș dori? Să faci dragoste cu mine delicat, senzual, sărutându-mă pe tot corpul, atingându-mă și lingându-mă încet, cu răbdare și putere. Vreau să mă cucerești bucată cu bucată, să mă explorezi și să mă posezi. Mi-e dor să fiu intimă cu tine, să-ți descopăr corpul, să-ți atingi pielea și să-ți simt mirosul.

A fi în relație

~ Căpşunăriţa ~ 9 comentarii

De ceva timp învăț să fiu în relație. Cu caietul și pixul în mână, citind, luând notițe, consultându-mă și făcând schițe exact ca la școală. Nu-i nimic nou în a învăța să fii într-o relație, educația femeii din anii de mai de mult fiind bazată pe treaba asta. O soție perfectă în concepția de atunci a lipsei de egalitate dintre sexe, se scotea cu multă muncă de pe băncile școlii unde era învățată cum să servească bărbatului. Ei bine, și eu învăț acum, însă nu cum să gătesc corect macaroane, ori să scot piatra de pe bateria de la baie sau să șterg cu precizie praful de pe rame, ci cum să-mi exprim standardele, să-mi stabilesc granițele și să-mi reglez forma de atașament în așa fel în cât să creez o legătură sigură și mutual satisfăcătoare cu persoana de lângă mine.

Scormonindu-mă, analizându-mă și disecându-mă, am ajuns la concluzia că nimeni nu m-a pregătit niciodată pentru o relație, neavând nici la școală și nici acasă discuții pertinente, informații ori sfaturi utile pe tema asta. În schimb am auzit o mulțime de povești vânătorești născute din concepții greșite, frustrări absurde ori ignoranțe. Nu m-a învățat nimeni cu ce se mănâncă o relație de egalitate între doi parteneri, cum se comunică nevoile, cum se exprimă dorințele și așteptările în mod natural, fără agresivitate, ceartă ori șantaj. Nu am exersat niciodată cum se susține o dezbatere în cuplu fără acuze ori frustrări, cerându-se sprijin ori atenție direct, deschis și nu printr-un comportament de protest. Nu m-a sfătuit nimeni cum să reacționez când situația nu-i tocmai cea mai plăcută și nici nu mi s-a spus că-i în regula să-mi acord timp de gândire, ori că am dreptul să consider toate nevoile mele importante, doar pentru că sunt ale mele.

În schimb am auzit des despre cum trebuie să las de la mine, să păstrez secrete față de partener, să-l duc cu zăhărelul și cum să-l pun în fața faptelor împlinite. Nu prea am înțeles niciodată cum se împacă idea de ”a face ce vrei din bărbat”, frecvent auzită de la femei în discuțiile dintre ele, cu ”a lăsa de la tine”, o expresie des auzită de la femei în prezenta bărbaților. Șireteniile, jocurile sau combinațiile nu pun bazele unei relații stabile și satisfăcătoare. Nu duc de fapt nicăieri, doar la frustrări, nemulțumiri și relații toxice.

Ce am învățat și încă învăț cu dificultate și cu mult exercițiu, este să fiu tare pe poziție, să-mi definesc exact nevoile, chiar dacă ele sunt absurde pentru alții, dacă sunt importante pentru mine, trebuie să mi-le asum și respect. Învăț să-mi trasez corect limitele și să-mi prezint elegant și concret așteptările și să lupt pentru ele. Când nevoile mele sunt satisfăcute am observat că dispare elementul frustrării, sunt relaxată, flexibilă și îngăduitoare tocmai pentru că mă simt iubită și respectată. Și, am  început să învăț să-mi fiu loială în primul rând mie, să mă iubesc și să mă respect pe mine și să mă pun pe primul loc. Doar respectându-mă pe mine, pot să cer și să primesc și respectul persoanei de lângă mine.

Când fosta-i mama copilului și poloneză pe deasupra

~ Căpşunăriţa ~ 16 comentarii

chuttersnap-Odc4dcsjUBw-unsplashPhoto by chuttersnap on Unsplash

Și, am dat și peste fosta. Abia acum am dat eu de ea, că ea a dat de mult de mine, pe vremea când eu încă mai activam pe Tinder și doar contemplam la perspectiva unei potențiale relații cu gagiul actual. În clasicul stil polonez, și-a trimis kolejancele să mă inspecteze pe toate părțile, fără ca eu să am habar că ele cunosc în detaliu. Când spun fosta am în minte mama copilul, că restul sunt apă de ploaie, în schimb asta este vie, activă și moartea pasiunii. Am observat-o, pentru că în mod normal o ignoram cu indiferență, deoarece că s-a produs ciocnirea de interese. Inevitabilă as spune, dacă iau în considerare faptul că-i o acritură poloneză și ca multe altele din nația ei, practicantă a aceluiași același model de insolență pe care îl cunosc deja bine și despre care am mai scris, dar care putea fi evitată din punctul meu modest și elegant de vedere. Ca în orice poveste romantică apusă și răs povestită la noi potențiale interese de amor, pe firul narării despre ea, gagiu a pierdut multe detalii importante, pe care eu am ales naiv să nu le cercetez, și fără de care, s-a creat artificial și cu țel, unele impresii greșite despre ce a fost, cum stau treburile actual și ce prezice viitorul.

Normal că nimeni nu-și dă tot gunoiul afară de sub preș deodată, ba chiar mai cosmetizează preșul ca să calci cu încredere peste mocirla de sub el, însă eu nu sunt o persoană care să se avânte în baltă doar de dragul de-a mă pleoșcăi, și nici nu mă bag să accept complicații de care nu am nevoie. Așa cum eu pot să-mi țin trecutul sub control, având clar trasate barierele și prioritățile în acest aspect, tot așa aștept de la persoana de lângă mine, indiferent de obligațiile și combinațiile pe care le cară în spate, să facă același lucru. În ignoranța mea, nu mă așteptam ca fosta să reprezinte o problemă atât de spinoasă, mai ales că ea a părăsit domiciliul concubinal, la fel cum nu mă așteptam la obrăznicie din partea ei față de mine și copilul meu. Îmi asum că m-a luat din nou prin surprindere viclenia și fățărnicia polonezelor, mai ales față de străine și în principal în chestiunea bărbaților. O lecție atât de neplăcută și pe care totuși o primesc de mai bine de 15 ani, refuzând cu încăpățânare să o învăț.

Vorbeam între noi săptămâna trecută că, în șase luni de relație nu ne-am certat niciodată și cu excepția a doua situații mai întortochiate, dar aplanate rapid și ulterior clarificate cu rațiune. În rest am avut nici un fel de conflicte. O săptămâna mai târziu, observ cu tristețe că lucrurile sunt pe cale să se schimbe, prietenul meu actual posedând anumite maniere de management a situațiilor complicate legate de fosta, incompatibile cu așteptările mele de la un partener într-o relație serioasă, așa cum îmi spune el că suntem.

În altă ordine de idei, ieri l-am bătut categoric la tenis în două seturi 6-1, 6-1.