Din dilemele oamenilor ocupați

In singurul weekend care mi-a rămas liber din martie, vor sa se întâlnească cu mine doi băieți. Cel de 30 de ani e scorpion, iar cel de 31, e sagatator. Unul e englez, celălalt e polonez. Unul e prof de sport, și câștiga cam jumătate din cât fac eu, celălalt e englez și câștiga in lire. Polonezul fute mai bine, dar englezul e mai cu bun simț. Pe polonez l-a apucat acum disperarea pentru mine, iar cu englezul îmi fac planuri de vizitat Londra. Polonezul e un bun ascultător, inteligent, frumos, dar prea frustrat fata de mine, manifestându-se și prin crize de furie, ironii și multă critica la adresa mea. Englezul e banal, închis, repetitiv, dar onest de încântat de mine, complimentându-mă mereu. Polonezul m-a prezentat familiei extinse, de care nu am fost prea încântată, iar englezul m-a declarat femeia ideală.

Anul trecut i-am băgat pe amândoi intr-un weeked, englezul sâmbătă, polonezul duminică. Acum, îmi cere fiecare un weekendul întreg, iar eu va trebui sa aleg?

Ce-i cu îmbrățișările?

Întâlnirile mele de pe Tinder sunt în marea lor majoritate one-Aperol-Spritz stand, care se termină după o oră. Are restaurantul un ceas deasupra ușii la care trag cu ochiul 🙂 și încerc să mă încadrez în timp. După ce ieșim din local, o cam ia fiecare pe drumu lui, căci eu nu am chef să afle domnii unde locuiesc, așa că le întind politicos mâna. Ei o ignoră și-mi trag o îmbrățișare în schimb. Mai intensă sau mai delicată, cu un pupic pe haină sau fără, toți au nevoia și dorința de a mă îmbrățișa. Unii o fac cu generozitate, ca o declarație subânțeleasă de „hai la mine în brațe, că din ele izvorăște afecțiune pură și protecție nemărginită”, alții o cerșesc, cu o strâmtoare inutilă, ca și cum s-ar agăța de mă-sa să nu-l lase. O parte sunt mai rezervați, mă îmbrățișează doar cu o drepta, când sunt plasați strategic în stânga mea, trăgându-mă înspre ei, probabil în anticiparea unui gest de-al meu de a închide cercul, dar care nu mai vine.

Frate, ce-i cu îmbrățișările astea, care vin cel mai mult de la cei cu care în mod evident nu simt o compatibilitate? Cu cât dezinteresul meu este mai mare, cu atâta își iau ei îmbrățișarea mai cu foc de la mine. Desigur, nu se pune problema să mă întrebe dacă și o vreau. Ei o iau, ca și cum ar fi o datorie de-a mea.

Lucrurile pe care le vezi

Se zice ca, atunci când ești îndrăgostit, nu vezi anumite lucruri, orbindu-te iubirea, ca o boală fără de leac.

Eu nu cred in orbire, și zic că vedem totul cu ochii, dar alegem să ignoram cu mintea. Întotdeauna vor fi cei care văd mai mult, dar și cei care vor ignora mai putin. E un echilibru fragil, greu de încadrat in rame exacte, în care conjunctura, joaca un rol mai mare, decât puterea personală.

Întrebarea care se pune, e ce contează cu adevărat?, însă răspunsul nu e simplu. Pentru ca ceea ce contează e o variabilă, și ea se schimbă, se modifică, creste sau se alterează, in funcție de noi, de cei din jurul nostru, de timp și împrejurări.

In relatii, cu cât cineva ne este mai indiferent, cu atât ceea ce contează căpătat o conotație mai valoroasa, opusul fiind la fel de valabil. Cu cât ne pasa mai mult de persoana din fata noastră, cu atât ne pasa mai putin de elementele care o înconjoară.

Și, in sfârșit, am ajuns la subiect. Când eu merg la întâlniri, mi-se rupe. Nu am emoții și nici sfială, bă chiar mi-as dori sa simt măcar niște fluturi in stomac, așa ca sport. Dar nu simt nimic, decât o neutralitate banala. Cateodata încerc sa-mi stimulez excitarea, accelerând in minte posibilitatea suspansului, neprevazutul care ar putea sa ma întâmpine. Rar mai funcționează. Nici teama banala de interacțiune nu ma mai mișca, fiind obișnuită să întâlnesc străini și sa vorbesc despre mine. Încerc sa ma obișnuiesc și cu ascultarea, dar partea asta merge întotdeauna greu, pentru ca ma obosesc lucrurile repetitive și banale. De aceea, cand merg la întâlniri observ multe lucruri, pentru ca nu am emoții, iar mintea mi-se mișcă in parametrii normali, făcând corelații rapide, stupide sau fantastice. Observ detalii, pe care cu fluturi in stomac, nu le-as baga in seama sau mi s-ar părea drăguțe, aud cuvintele cu un alt sens, căpătând in mintea mea o alta valoare. Nu știu dacă e un semn de maturitatea, sau poate e un simplu efect al vârstei, dar persoanele care reușesc sa-mi atragă atenția și sa-mi înghețe simțurile sunt tot mai putine.

Zicale, filosofii, viața și broscoi

Pentru orice stare de spirit exista cate o zicala, bă ca, ce nu te omoară, te face mai puternic, sau ca nu dai cioara din mână, pentru ce o fi pe gard, ori că iarba e mai verde la vecini. Zicalele astea îs excelente, ca sa motiveze decizii, mai ales pe alea care implica acceptare. Cel mai simplu și cultural e sa accepți, pe tine, pe restul și tot ce ti-se servește pe tava. E intr-un fel, ca și educația aia pe care o primești de la părinți, cu mâncatul tot din farfurie, cand nu contează ca e prea mult, fără gust, ca îngrășa sau ca nu ai pur și simplu chef. Tot așa ni-se sugerează ca e cultural sa dai fiecăruia o șansa, sa-ți arate partea lui pozitivă, ca doar și Ted Bundy a fost cândva un copil, schingiuit de ma-sa și de alte femei. Doar ca, eu am obosit sa fac frumos, sa stau după fiecare sa descopere focul, sa motivez nemotivați, ca să pansez frustrări. După ce ai descoperit singur, cum sa faci un foc și sa-ți ridici moralul, ți-se cam ia, sa îți împarți timpul cu aia care mănâncă carne cruda și trăiesc in lamentare. E parca, parca un alt nivel, și timpul devine tot mai scurt pentru acte caritabile.

Pe de alta parte, sunt conștientă ca viața e un compromis și, ca sa mergi câta mai departe pe un drum, trebuie sa găsești o cale de mijloc. Iar, calea de mijloc presupune compromis, e normal, dai ca primesti. Doar ca, valoarea compromisului vs beneficii e ceea ce contează cu adevărat.

Când aplici balanța asta la relatii, totul capătă o perspectiva noua, pentru ca trebuie sa evaluezi pe lângă ofertă, și așteptările. In mod natural, oamenii nesiguri pe ei, tind sa se compromită cât mai mult, nefiind conștienți de valoarea a ceea ce pun pe masa, iar cei care au tupeu tind sa se supraevalueze. Din păcate, eu am inteles greu cum funcționează sistemul asta, greu dar nu prea tarziu. Și, datorită înțelegerii sistemului, m-am trezit ca vreau sa divortez la 30+ și cu un copil la bord, mutându-ma frumos in condiții mult mai nașpa de trai. Am pus in balanța ce aveam, am clarificat ce e mai important pentru mine și am decis. Simplu, dar foarte complicat și costisitor.

Acuma, fiind liberă de verigheta, merg la întâlniri și dau peste diverși, unii mai ok, alții mai putin. Dacă intrevad ceva valoare la cei cu care ma întâlnesc, atunci ma mai văd cu ei sau menținem ceva contact, dacă nu, o las balta. Fără regrete, fără poate o fi, o păți sau speranțe deșarte, ca in fiecare broscoi sta câte un print. Nu caut partea buna sau sensibilă a fiecăruia, nu joc rol de modesta ca sa nu ii sperii (și sunt conștientă ca se întâmpla) și nici nu ofer susținere morala și indulgenta, pentru ca dacă ceva nu corespunde la început, sunt șanse tot mai mici sa corespundă ulterior. Nu caut cu orice preț sa fiu intr-o relație,nici nu-mi doresc sa ma mărit, nici nu-mi trebuie in mod special mai mulți copii, pentru ca dacă asta mi-as fi dorit, as fi putut fi măritată de doua ori și cu inca câțiva copii la bord. Dar ca, nu asta e telul meu in viața, sa fiu cu cineva doar de-an pixu, ca sa am și eu partener. Prefer sa fiu singura, decât sa accept pe unu sforăind lângă mine la ora asta, doar ca sa îmi umple spațiul, dar fără nimic de oferit.

Merg cu plăcere și curiozitate la întâlniri, ma mai și fut ocazional, dar ca sa las pe cineva in viața mea, trebuie sa fie cu adevărat special.

Cum sa treci peste o despărțire?

M-am trezit cu inima rupta, in sfârșit. Era pe cale sa se rupă in urma cu o lună, dar atunci doar s-a fisurat puternic, când plângeam pe o banca intr-un oraș frumos. Acum s-a rupt de-a binelea. E nașpa, deși era previzibil. Doare, deși e cu deja-vu. Am fost avertizata, dar nu am vrut sa ascult. Mi-o meritat-o, poate ca da, deși mereu exista speranța ca se pot muta munții din loc si iluzia ca iubirile imposibile sunt cele mai potrivite. Exagerez, poate un pic, dar mie îmi place drama, măcar sa admit. As vrea sa treacă, as vrea cu ardoare sa treacă, dar știu ca nu trece, chiar așa de ușor. Acuma un an, pe vremea așa, aveam alte trăiri, dar asta a fost yesterday. Azi, tot la ce ma gândesc, e cum sa-mi anesteziez durerea, cum sa-mi amorțesc gândurile și prin ce metode sa-mi eliberez furia. As bea, as fuma și as fute tot ce prind in cale, fără urma de regret sau de sentimente. Doar ca am mai fost pe drumul asta și vomatul in baie practicat in anii studenției, nu mai dă bine la stomac sau ten, după 30+. Ghinion! Țigări sunt la chioșcul din strada, acuma am și o shisha in dotare, dar ce ma interesează pe mine, se găsește pe sub mână. Și ar fi câteva mâini, doar că eu nu știu să fumez corect, adică sa trag in piept ca lumea, si pe lângă risipă, mai prind și efect relativ. Rămân bărbații, după morala, cui pe cui scoate, sau tradiționala mea metodă de a evada din durerea unei despărțiri. E o metoda excelenta, care tine cam 5 secunde, până primești atenția dorită, după care in timp ce noua cucerire își bagă pula in tine, gândurile tale zboară, acolo unde ți-ai lăsat inima. Și, după ce actul se termina, cu un orgasm mimat, caz in care ai fost relativ pe fază și nu plecată de-a binelea din realitate, te simti oricum nașpa, de obicei mai rău ca la început. Am băgat metoda asta de atâtea ori, până când in sfârșit m-am convins de inutilitatea ei. Și nu doar ca e inutilă, dar mai și prelungește agonia, pentru ca oamenii pe care ii servești beată de durere, sunt și ei la fel de beți. Așa ca, in loc sa dau drumul din nou la Tinder ori sa raspund la diverse invitații de futai, iau o pauza de la amantlâc, numărând zilele și concentrându-ma pe alte proiecte. Cred ca a venit timpul sa experimentez, ceea ce nu am mai trăit de 20 de ani, și anume sa fiu singura, disponibilă și frumoasă – măcar arat bine, e și asta un plus.

Dar, ca sa nu închei intr-o notă pozitivă, mai scriu odată ca doare, a dracu de tare, și ma mai smiorcăi din când in când.

Sunt cautata

In timp ce imi suflu nasul de muci, racita cobza si cu niste sarma in cap de la o mini operatie, telefonul imi vibreaza cu mesaje. Se pare ca is mega cautata, de catre masculi aproape uitati, care au facut parte din viata mea activa si tumultoasa. Si cum innot la propriu printre servetele de hartie bine mucite, pe bune ca propunerile lor de a ne intalni, is elementul lipsa din peisaj. Perfect timing, ca nuca in perete.

Englezul, care o freama prin Volgograd la World Cup, cu petreceri, alcool si pariuri, ma intreaba daca ne putem vedea saptamana viitoare, ca cica e prin vecini, la Kaliningrad, si se gandea el, sa dea o fuga pana in Polonia, ca poate ma prinde pe acasa. Ia auzi? Gresit, ca il salut calduros din alta parte. Deja ne ratam a doua oara, dar ofertele lui sunt cam slabute si cumva nu ma mai tenteaza. O fi vina sexului, relativ interesant sau poate ca am epuizat discutiile despre fotbal. Oricat de fana as fi, mai vreau sa-mi stimulez si alte parti ale creierului.

Profu de sport, eternul indecis, sters de mult din telefon, mi-a scris din nou. E frumos tipul, chiar imi place cum fute si mai are si un zambet din ala cuceritor. Un amestec de ironie, invidie mascata si o atitudine, ce se vrea superioara, desi nu il tin balamalele. Ce mai, un cocktail irezistibil pentru mine, ca doar stim deja despre preferinte mele pentru din astia mai defecti. Si simpaticul asta, dupa ce a fost la mine ultima data, a plecat si nu a mai scos un cuvant, pana i-am scris eu, ca imi luase incarcatorul de la telefon. I-am zis sa mi-l trimita prin posta, dar nu a vrut, ametindu-ma ca, mi-l aduce personal. Cand sa ne intalnim, ia-l de unde nu-i, ca nu mai raspundea la telefon. L-am dat in pizda ma-sii si doua saptamani mai tarziu, cand m-am intors dintr-o delegatie, ce am gasit la posta? Incarcatorul. Cum mai aveam pe atunci numarul lui i-am multumit, ca o fata civilizata ce sunt. Apoi a inceput sa-mi explice ca, i-a furat cineva telefonul, si pana si-a facut rost de altul, si reinstalat Whatsapp a durat, iar cum eu il blocasem pe Whatsapp intre timp, mi l-a trimis prin posta, ca nu i-am raspuns. Acuma vrea sa ne vedem din nou, iar eu oscilez intre a avea sau nu chef de el.

Egipteanul meu simpatic, care amesteca afaceriile cu placerea de a ma aburi, m-a sunat sa ma intrebe de sanatate si mi-a recomandat, ca un adevarat doctor ce e, sa stau in pat, sa ma uit la filme, sa beau ceai cu lamaie si miere si sa fumez marijoana.

Au mai  scris si belgianul, a scris si El si a mai scris cineva, dar ca nimeni nu vine nu a venit sa-mi intinda cana aia de apa.

 

La pescuit

Regina Tinder-ului a revenit în forță. Mi-am schimbat poza de profil. Am rămas tot la varianta în cască, dar am renunțat la motocicleta de 20 mii de Euro (mai ales ca mulți gagii erau mai interesați de ea decât de mine) și mi-am pus picioarele la treabă pe un fundal cu Grand Canyon. Nu am optat încă pentru o poză cu fața mea, pentru că nu mă simt pregătită, de aceea prefer să mai pescuiesc încă o perioadă sub anonimat.

La scurta partidă de pescuit recent am prins în plasă un român și cinci polonezi. Romanul nu-i genul meu de pește, dar mi-a plăcut să-l surprind cu un text în limba natală pe când mă aburea filosofic în engleza că vine dintr-o țară cu o reputație proastă. Mirat m-a întrebat cum de mi-am dat seama că-i român, ceea ce nu-i prea greu când polonezii nu-și botează plozii cu Ionuț, Mircea, Marius, Viorel sau Flavius. Polonezii mă aburesc cu dumele locale legate de motoare și tocuri. Au ei obsesia cu tocurile și îi înțeleg, căci nu vezi destule tocuri pe aici la -10 spre -20, decât la sinucigașe ce plănuiesc să-și rupă gâtul.

Acestea fiind spuse, printr-o forța împrejurărilor sunt nevoită să bag două întâlniri într-o seară. Plănuiam să mă dezvăț de obiceiurile tinereții, dar cum pe unul îl aveam programat de mult în ziua respectivă, iar celălalt a insistat că neapărat atunci trebuie să ne vedem,  am zis să le satisfac nevoile ambilor fiind o femeie generoasă din fire.

Sunt o pizdă ocupată

renata-adrienn-ebvCsRypmxM-unsplash

Photo by Renáta-Adrienn on Unsplash

Am făcut o pauză de Tinder două luni, urmând sfaturile de doi lei și trei surcele ale gagicilor singure de peste 30 de ani. Adițional, într-un oftic general, m-am despărțit și de persoana de care sunt îndrăgostită, rupând relația pe care o mențineam de un an. Între timp mi-a cam trecut din ofticul ce pusese stăpânire pe mine, reapărându-mi cheful de sex. În contextul activării nevoilor primare, sfaturile și sugestiile prețioase de genul „tu cu tine”, „acorda-ți timp”, „stai o perioadă singură” și alte mizerii similare, le-am redirecționat spre coșul minții, alături de alte inutilități verbale cu care mă cadorisesc cunoscuții din când în când.

Nu am nevoie sa fiu singură ca să petrec timp cu mine, sunt perfect capabilă să scriu, să citesc, să fac sport și să-mi activez vreo cinci hobby-uri și când mă întâlnesc cu bărbați. Pot să fac multe lucruri singură, doar că-i mai fain să le fac alături de cineva. Pe deasupra, nu mi-se potrivește rolul de mironosiță prostă ce-o dă înainte cu singurătatea și independența în așteptarea bărbatului perfect.

Într-adevăr, este cam nasol să fii îndrăgostită de cineva anume, dar să te întâlnești cu alții, pentru că nici unul nu potrivește și nici nu va potrivi o vreme, dar asta e, ghinion. Partea bună este că m-a maturizat experiența de-a mă desparți de persoana pe care o iubesc și am făcut câteva schimbări în abordările mele amoroase.

In primul rand am renunțat la „catelusi”. Am încetat să întrețin relații de orice fel cu gagii care nu mă interesează, doar pentru că ei mă doresc. Nu mai am nevoie de energia lor negativa și constanta presiune de a le oferi ceva în schimbul validării personale, căci despre asta era vorba, când nu puteam renunța la astfel de relații.

In al doilea rand, am decis sa fiu mai directa, să trec mai repede peste etapele tatonării și să nu aștept după foirile tuturor gagiilor care îmi fac avansuri și mă tot invită la cafele și vinuri fictiv. Mă interesează concret data, ora și locul.

Zis și făcut, iar pe când luam acțiunea în propriile mâini cu un gagiu ce mă tot invită la vin de prin decembrie, am realizat că sunt în fapt foarte ocupată. Căci, nu-i ușor să împaci varza cu capra și cu lupul vecinului, între copil, călătorii, hobby-uri și gagii de pe Tinder, când ziua are doar 24 de ore și pot număra doar pe degetele de la o mână zilele disponibile pentru întâlniri. Așa că, după ce ne-am parcurs împreună zilele din calendar potențiale pentru o întâlnire, am ajuns la concluzia că ne potrivim să fim amândoi liberi (de copii și obligații) într-o luna. Și, cum este dificil să te întâlnești cu unul care are și el copii, am introdus în program o întâlnire de pe Tinder. Măcar ăștia fără copii sunt mai flexibili.

O întâlnire (ne)reușită

lefteris-kallergis-QsmdVT5pTMw-unsplash

Întâlnirea a decurs fără cusur. M-a așteptat frumos în fața blocului, după ce în prealabil ne-a rezervat un restaurat interesant cu serviciu impecabil, iar după o masă abundentă, am servit o un espresso asortat cu un desert delicios. Am băut și un cocktail, căci el conducea, și la final m-a scos la o plimbare pe faleză, unde nici măcar vântul nu adia, atât de perfectă a fost întâlnirea. Totul a decurs absolut ideal, atât de ideal încât a trebui să mă pilesc consistent de la cocktail, ca să nu cumva să-mi scape cu voce tare întrebarea ce-mi pisa creierii:  ”eu, ce naiba caut eu aici?”.

Omul a fost sublim, nu neapărat arătos, dar foarte determinat, precizându-mi intențiile lui serioase din primele conversații și întrebându-mă clar și răspicat dacă am pe cineva. Dezinvolt, m-a sufocat cu atenția lui și fără să-l întreb, m-a informat de la sine putere, că are prietenă, împreună cu care locuiește, dar că-i pe picior de separare, expunându-mi zelos cât de neîmplinit se simte în relație. Din relatările lui, am concluzionat că, întâlnirea cu mine este pe cale să-l ajute considerabil în schimbarea planurilor din viața amoroasă și mai ales a îndreptării nedreptății pe care i-o face gagica curentă, care pe lângă faptul că stă la el pe gratis, nici măcar nu dă cu mătura, din spusele lui, desigur.

Când am ajuns în fața casei mele, mi-a dat pupicul de noapte bună, iar la vreo 10 minute a sosit și sms-ul de somn ușor. A doua zi, a continuat asaltul, bombardându-mă cu texte lacrimogene, cărora eu le-am răspuns sec. Ceva în el mă face să fiu reținută în creativitate.

Trează, l-am găsit mai urât decât mi-l aminteam pilită (atunci când l-am cunoscut), așa că la întâlnire nu m-am reținut de la alcool, ca să-i compensez minusurile. Mi-a fost însă foarte greu să trec peste dinții lui ușor strâmbi din față, lipsa parfumului de calitate și ambalajul fără de stil. Admit că, este inteligent și conversațiile cu el sunt plăcute, mă atrage că-i ambițios și activ. Îmi place că mă adoră, este fascinat de mine și mă pune pe un piedestal. E frumos să fii pe piedestal, admit, iar el este genul de băiat bărbat de treaba, de care ți-se rupe inima, când știi că nu-i pentru tine. Băieții de treabă, dar cu minusuri profunde, sunt din categoria cu care nu-mi place să mă încurc, pentru ca eu nu sunt o fata de treabă. Când ei realizează că jucăm în ligi diferite, gen Real Madrid cu Oțelul Ploiești, băieții de treabă au obiceiul să se transforme în niște mitocani fără pereche.

Meciul zilei: Polonia – Germania 0:1

bence-balla-schottner-deGn9vSwXIM-unsplash

Photo by Bence Balla-Schottner on Unsplash

Blond, polonez, scund, 43 de ani, pantofi și șosete la 32 de grade Celsius, ușor intimidat, Lexus, pipa, fumează și scrie emailuri în timp ce conduce pe tabletă, iaht, liniște, pasări și pești, vin rosu, se holbează la sânii mei, are mâinile aspre si pătate de soare, vorbește prea mult, și mă roagă să mai stau aplecata, ca sa mi-se vadă sânii mai bine, săgetător, ADHD, înjură, îmi spune că am foarte frumoși (sânii), observă că sunt bronzata pe piept, nu are alte hobby-uri în afară de navigație, a fost căsătorit, mă complimentează că am curaj sa îi port fără sutien, nu are copii, nu se înțelege cu familia (care i-a rămas), are afacerile lui, iar vorbește de țâțuțele mele pe care vrea să le atingă, mă întreabă dacă îl las, mă roagă frumos, că vrea doar să-mi prindă sânii superbi în palma în loc de pupic la prima întâlnire. M-am coborât din Lexus plictisita de el si amețită de vin. I-am spus să-i las colegei mele (cu care eram când m-am întâlnit cu el) numărul lui de telefon, în caz că se decide ea să meargă cu el si amicii lui în croaziera weekendul viitor, când eu voi fi plecată.

Brunet, neamț, cu mama ucrainiană, 31 de ani, glumeț abstract, scund, direct, berbec, vorbareț, îmi comand ceva de mâncare, nu ii plac nemțoaicele, sunt prea complicate, din Berlin, limonada e buna, unde sunt cele mai mișto petreceri, informatician, intre joburi, îmi amintește de Sven, lucrează cam un an, cât să strângă bani, apoi își dă demisia și călătorește câteva luni, după care își găsește alt job mai bine plătit și o ia de la capăt, plătește, deși ma ofer, prizează diverse din adolescenta, mergem la o plimbare în zonă, îi povestesc ca nu am încercat niciodată nimic, mă pupă pe păr și îmi tine un curs pentru novici despre plăcerea la pliculeț, mă pupă pe umăr și mă atinge delicat pe braț, îmi explică detaliat cum funcționează tot ce a încercat și-mi povestește despre ceea ce vrea să încerce, asta e viata în Berlin, filosofează, îmi spune că petrecerile cu chimicale și fum îi țin mereu pula sculată, nu vrea să trăiască în restricții și limite sociale ca și părinții lui, taică-su e nefericit, deși face multi bani, mă pupă din nou pe păr, iar eu mă întorc brusc sper el și îl sărut. Începe vântul înainte de furtuna, noi cautam un magazin de unde să cumpărăm prezervative, dar la naiba, suntem în Polonia și nu se vând la non-stop, am chef sa mi-o trag în ploaie, începe furtuna, ne ascundem lângă un chioșc pe o strada mai întunecata, el mă termină cu mâna în timp ce doi trecători plouați ne zăresc, dar mie nu-mi pasă. Ma întorc uda acasă cu zâmbetul pe buze.