Etichetă: polonia

Doar nu spune nimănui

~ Căpşunăriţa ~ 33 comentarii

Întrerupem seria obișnuită de texte lacrimogene despre iubire, tăiat cu lama și feminism prost înțeles pentru ceva mai interesant, mai de actualitate și mai futizant de viață: popii catolici pedofili. Un efect distrugător de vieți, pervers, devastator și permanent al celibatului. Un ”obicei” a cărui existență în Polonia a fost negată și ascunsă vehement. Cultul popilor și obligația spovedanie au fost mult mai puternic implementate în cutuma religioasă a polonezilor, decât au fost vreodată ortodoxia aplicată în România. Conform canoanelor catolice, la slujba de duminică, primesc hostia doar cei fără de păcat, de la ultima spovedanie, ceea ce însemnă că în fiecare duminică se numără păcătoșii ce rămân pe loc, în timp ce ”curații” se aliniază să-și ia răsplata în ochii bisericii și sub privirile celor din jur. Prima spovedanie este un eveniment pompos, similar cu o nuntă, se îmbracă rochii costisitoare, vin neamurile cu daruri și se încing mese copioase. Copii sunt împinși în treaba asta cu elan, o obligație, nu o alegere, a cărei semnificație este discutată doar din perspectiva bisericească.

În mod paradoxal, polonezii nu se îndepărtează de religie prin ne practicare și ignoranță, ci se duc direct in ateism.

Doar nu spune nimănui este un proiect independent despre ceea ce ascunde biserica catolică poloneză sub preș. Este distribuit gratuit, fiind făcut din sponsorizări.

Din episodul cu Romania

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Sunt invitată să vorbesc la radio despre cum se îmbracă femeile din România. Ups! Un subiect sensibil și nu prea pozitiv înfloritor în mintea mea. Așteptarea este să spun ceva interesant și să las o imagine frumoasă despre românce din punctul acesta de vedere, deși părerea mea personală nu se suprapune cu așteptările.

Mă tot gândesc ce pot să spun inteligent în doua minute, cât o fi audiția, și trebuie să admit că, în clipele astea și de fiecare dată când sunt pusă în fața misiunii de a promova România sau ceva despre România, mi-e tare greu. Mi-e tare greu să promovez țara mea, pentru că nu cred în ea. Și totuși, aleg de multe ori și la intervale regulate să fac chestia asta, prin care le explic străinilor, de obicei polonezi, prin cuvintele lor, despre țara mea de origine și oamenii ei.

Instinctiv le-aș spune eu multe, mai ales despre frustrările și tristețile cu care mă încarc de fiecare dată, când mă gândesc la țara mea, la viața oamenii de acolo, dar ei nu asta vor să audă. Instinctiv m-aș jeli despre toate lucrurile lipsă, nedrepte, greșite, despre toate speranțele deșarte și neajunsurile pe care le găsesc acolo, plângând cu lacrimi amare soarta oamenilor buni care au rămași, a oamenilor triști care o duc la fel, deși fi putut să o ducă mult mai bine. Dar, nu mai sunt în România și nici nu pun straturi de ceapă în grădină la maică-mea, nici nu-i plivesc roșiile. Tocmai, mi s-a pus un microfon în față și am fost întrebată într-o limbă, ce nu are multe în comun cu româna, despre cum se îmbracă românii și eu trebui să răspund.

Am înregistrat trei audiții până la urmă, pentru că tipei i-a plăcut că aveam ceva de spus. Am vorbit despre haine, cosmetice și turism. După ce am ascultat prima audiție, am tras concluzia că mai am de îmbunătățit poloneza, că merge prea greu cu declinarea in condiții de stres.

Ucrainieni prin Polonia

~ Căpşunăriţa ~ 23 comentarii

Azi am avut o discuție plăcută cu doamna care face curat la noi în birouri, o ucraineancă mai în vârstă, micuță, simpatică și harnică. Mi-a spus în poloneza ei puternic accentuată, că îi place foarte mult cum mă îmbrac, de fiecare dată diferit și foarte frumos. Mi-a mărturisit că, îi plac oamenii frumos îmbrăcați și aranjați dintotdeauna, povestindu-mi că, la școală a avut un profesor care se îmbrăca, cu același pulover murdar zilnic, și avea și părul nespălat, iar când vorbea cu ea, ea se uita în altă parte și el nu înțelegea de ce. Doamna cu părul vopsit în roșu și ochii delicat conturați de un creion negru, mi-a mai povestit că, lucrează în două locuri, câte 15 ore pe zi, șase zile pe săptămână, ca să își întrețină băiatul. Un flăcău blond, cu o față de ucrainian sănătos, arătându-mi mândră poza cu permisul lui de conducere, recent luat. Băiatul învață la technikum, un fel de liceu de meserii, undeva în sudul Poloniei, și refuză să se mute cu părinții, că au doar o garsonieră închiriată, iar el vrea camera lui.

Am avut un sentiment de compasiune pentru doamna ucraineancă, ce stătea pe vremuri la 4 ore de Kiev si 8 de Moscova, iar acum muncește în Polonia câte 15 ore pe zi, șase zile din săptămână, ca să-și întrețină feblețea la școli, că poate va avea o viață mai bună decât are ea.

Am pe aici o amică/cunoștință ucraineancă, cu care am lucrat împreună. Pe vremea aia nu ne-am suportat, ea trăgând la greu pe nas la vremea aia, iar eu fiind mai puțin empatică și mai înțepată. S-a mutat în Polonia la 15 ani, făcându-și studiile aici, iar acum face munci de birou, ca export manager. Au susținut-o financiar părinții, taică-su lucrând pe la arabi. Are în ea o singurătatea și o înstrăinare, ce au împins-o pe mult alcool, ocazional prafuri și orgii sexuale. I-au dat părinții bani să-și ia un apartament, iar ea i-a împrumutat (pe termen nelimitat) unui șmecher local. Umblă cu mafioți, proprietari de prostituate și bătăuși de polițiști.

Cu câțiva ani în urmă, când a început exodul ucrainienilor, m-am întâlnit pe casa scării la 8 dimineața cu un ucrainian. Stătea pe pervazul ferestrei de la etajul unu, lângă o geantă, câteva ambalaje mototolite și un iaurt început. M-am uitat la ochii lui pierduți și am știut automat că abia ajunsese în Polonia. Probabil se adăpostise în scara de blog, pentru câteva ore, fiind primul refugiu care i-a căzut în minte. L-am întrebat dacă e bine și dacă are nevoie de ceva în poloneză. Nu prea a înțeles dar mi-a zis, dar mi-a răspuns că e ok.

Nu simt o compasiune deosebită pentru ucrainienii care vin în Polonia, mai ales după ce m-am educat puțin în istoria Poloniei, și ce am vizitat Lviv alături de istorici polonezi, mergând în cimitirul polonez de acolo, confiscat în tăcere, dar îi înțeleg. Cândva am fost și eu în postura lor, mutându-mă în două țări străine doar cu o valiză și multe speranțe.

Pentru entertainment recomand Wołyń.

Viata la 33

~ Căpşunăriţa ~ 20 comentarii

M-am întâlnit aseară cu un gagiu de 33 de ani, mai tânăr un pic ca mine. Înalt, brunet, neînsurat, cea mai lungă relație de patru ani, nu a locuit cu o gagica, fără copii, fără pașaport, singur la părinți, cu afacere proprie de vinde pe net diverse porcarii.

Frumușel, sportiv, a venit in pantaloni de trening la întâlnire si calare pe tren (un fel de metro local), ca nu are mașina. In prima faza mi-a zis ca vrea să bea ceva, de aia vine cu trenul.  L-a întâlnire in schimb a recunoscut ca nu poseda mașină, dar m-a informat ca vrea sa-si cumpere. M-a întrebat pe mine cum e cu mașina, așa ca pe lângă performantele mele de viteza, i-am mărturisit ca eu am cam frecat-o pe a mea, ultima data scăpând cu o sticla de pălincă, după ce mi-am lăsat vopseaua albă pe VW roșu al vecinului. Mi-a calculat el ca am ieșit ieftin :), si eu i-am zâmbit amuzata.

Istețel, cu facultate, nu privea in ochi, decât foarte rar, jucându-se nervos cu cuțitul și furculița. Am mai întâlnit din ăștia, care construiau cu tacâmurile 🙂 la întâlniri, așa a eram obișnuită. Si eu m-am jucat cu paiul de la Aperol Spritz, pana m-am ametit un pic de la alcool, si in timp ce loveam cuburile de gheata, mi-am dat seama ca eu conduc întâlnirea si ca el e doar timid si nervos. Era intrigat ca sunt românca și avea obiceiul sa ma întrebe dacă am auzit de anumite orașe sau râuri din Polonia, înainte sa-mi spună ceva legat de ele. Spre surprinderea lui știam, dar am aflat totuși ceva nou. Pe bancnota de 20 de zloti e primul rege al Poloniei, iar pe cea de 10, taica-sau, care nu a fost rege.

La final l-am condus la tren, ca el a venit vreo 20 de km, in timp ce eu doar am coborât scarile si am trecut strada. M-a îmbrățișat finuț la despărțire cu o mana, și m-a invitat sa aștept pe peron cu el. I-am zis ca nu ne cunoaștem atât de bine si i-am răspuns elegant la îmbrățișare cu ambele.

Partea mișto a fost ca nu a făcut aluzii sexuale, nici nu mi-a povestit si nici nu m-a întrebat, poate din timiditate. Nu mai am chef sa schimb informații din astea. Mi-a arătat doar ceva filme haioase despre sex, ce-și trimite el cu amicii. Așa ca am avut șansa sa rad un pic cu gura pana la urechi. Partea mai puțin interesantă a fost ca nici nu mi-a dat haina și nici nu mi-a deschis ușa, iar la masa a comandat înaintea mea, ca un gagiu modern ce se respecta, fără simțuri din astea de cavalerism. Pe termen scurt, astea sunt banalități tolerabile, dar pe termen lung îți cam spune la ce nivel e tipul, ce educație a primit si ce perspective are.

Nu credeam ca ma va mai contacta si nici nu eram interesata, dar mi-a scris. Cu siguranță nu intru in tiparul așteptărilor lui (divorțată, cu copil) si nici ale ma-si (pe care a menționat-o in anumite contexte, si care cred ca ar suferi o mare dezamăgire daca ar sti cu cine se încurcă puiul ei), dar cumva cred ca nu vom ajunge atât de departe.

Later edit: azi, cum nu știa cu ce sa ma aburească, mi-a trimis iar doua filmulețe idioate. Da, in puii mei, asta pățești când ieși la întâlnire cu dresy (jargon polonez pentru maneliști locali, care umbla in trening ca stil casual).

Încă un edit, cu exemple de filmulețe pe care le primesc de la tip (din categoria ușoară):

Sex in cur si alte metode contraceptive

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

In Polonia, eliberarea din comunism a concis in multe aspecte cu înrobirea religioasa. Un astfel de aspect este avortul, care a fost la polonezi legal in comunism, dar care a devenit ilegal si blamat, dupa trecerea la libertatea socialismului religios. Ca o paranteza, avortul e legal in Polonia doar in cazurile grave, pe rețetă, cand copilul e damage good, dar din ăla nasol, cu pus viata mamei in pericol, ca pentru un simplu Dawn, cam stramba lumea (doctorii, opinia publica, cunostintele) din nas, ca nu vrei sa-l pastrazi, doar  „ofera asa multa iubire”.

Si, cum avortul era ilegal, pilulele contraceptive se găseau doar pe rețetă de la ginecolog, unde mai greu mergi de mână cu mă-ta sa le ceri, ca tu te-ai fute, iar prezervativele se gaseau cum se gaseau, si se foloseau cum se foloseau, ramaneau doar metodele contraceptive naturale, iar cea mai eficienta dintre ele era sexu in cur. Asa ca in Polonia, gagicile din noua libertate politica au dat-o pe sex in cur, pana s-au vazut cu verigheta pe deget, maritate virgine si gata de procreere legala. Si au procreat, unul, doi sau trei copii, dupa dorinte, nevoi si consecinte, pana pe la patruzeci si ceva, cand satule de procreere si largite simnificativ, au revenit la obiceiurile tineretii, dând-o din nou pe sexul in cur. Si astfel se explica popularitatea acestui stil, la multe poloneze actual. Am auzit si opinii de la unele femei, ca doar sexul in cur le aduce orgasmul, iar dupa ce ai facut trecerea, nu mai vor sa se intoarca la sexul normal.

Cum mi-a plătit singură cafeaua la a treia întalnire, din portofelul individului

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

drew-coffman-Dt9kdskj6ek-unsplash

Photo by Drew Coffman on Unsplash

În Polonia era în urmă cu câțiva ani o lege ce le dădea dreptul fericiților funcționari publici din instituțiile cu risc la locul de muncă, să se poată pensiona după 15 ani de activitate. Lista includea poliția, armata, pompierii și încă, câteva categorii de funcționar, beneficiile extinzându-se atât pentru muncitorii în acțiune, ce teoretic puteau încasa vreun glonț pe undeva, cât și pentru colegii lor, ce-și frecau curul de scaunul de la birou zilnic. Între timp a venit criza și s-au tăiat beneficiile acestea frumoase, dar  pensionarii au rămas cu lozul norocos.

La a treia întâlnire de pe Tinder am dat peste un astfel de pensionar. Din poze, nu părea pe gustul meu, dar cum îmi trebuia și material proaspăt pentru blog, m-am gândit că mă pot jertfi de un ceai cu lapte de dragul artei. Subiectul meu de interes avea 42 de ani, trei copii din două căsătorii, fiind nefericit divorțat recent, deci candidatul perfect. Dar, cum nu sunt eu cea care sa dea prima cu piatra, m-am abținut să judec omul după realizările amoroase și l-am chestionat în legătură cu alte sfere de viața lui. Filosof, mi-a explicat că reușise performanta de a nu face nimic esențial până la vârsta curentă, în afară de faptul că era pensionar pe taxele mele, lucrând 10 ani în ceva birou al armatei și beneficiind de ceva calcule sofisticate ale funcționarilor, care vor să se care mai repede în pensie. Nici vorbă de luptă pentru patria mumă, îndemânare în folosirea armei sau vreun apetit pentru pericole. Nici măcar de fițe, ca să pară și el mai bărbat sau ceva. L-am întrebat exact chestia asta, în speranța mea naivă că a fost măcar rănit ușor în poligon. Și cum trăia el frumos din pensie, am fost curioasă să aflu cu ce se ocupă, adică ce face, în afară de a sta întins pe plajă toată ziua, lângă un cort, căci pe la concerte mi-am dat seama că umblă, după brățara din șnur pe care o purta mândru la mână, cu intrarea de o zi la Opener. La curiozitățile mele, gagiul viguros a dat-o pe lamentări despre femei, în general, și despre cele din viața lui în particular, pe care el le-a iubit cu patimă, dar care nu au știut, și nu au vrut, să-l susțină în visurile lui erotice de artist, poate pictor, poate sculptor, carieră indecisă cum ar veni. Mi-a povestit că, chiar și-a cumpărat odată acuarele, dar l-a certat nevasta că risipește banii pe prostii, demoralizându-l și inhibându-l, de nu a mai apucat să picteze nimic. Și cine știe, s-a întrebat el retoric, poate chiar ar fi avut talent? Doar că, nu a verificat chestia asta, deocamdată. Desigur, ca orice visător măreț, m-a informat că își dorește să călătorească prin lume, i-ar place Georgia (pe care i-am recomandat-o cu căldură) sau poate Balcanii (da, și acolo e frumos, i-am confirmat) și de ce nu România (bingo). Am auzit repede dar-ul, cu niciodată, urmat de ocazia, șansa și curajul. Sârguința, am vrut să-i spun, ca fiind opus la lene, dar mi-a fost jenă.

Că el este tragic e jumătate din sărăcie (zice o expresie poloneză), dar mai tragice sunt gagicile care se încurcă, cu un astfel de exemplar. Gagici care, după spusele lui, sfârșesc întotdeauna părăsite de el, bărbatul echilibrat, pentru că sunt extrem de geloase și posesive, iar el nu le poate face față. Mai să-l cred, când mi-am amintit subit că o colegă de muncă imaginară trebuie să mă viziteze chiar acum acasă, așa că, dacă nu te superi, trebuie sa plec urgent, i-am comunicat. M-a condus până la bicicleta parcată în fața centrului comercial în care ne-am întâlnit, m-am urcat pe ea bucuroasă și dusă am fost. Am pedalat vreo 400 de metrii, căci i-am dat întâlnire lângă casă, de lene.