Etichetă: relaxare

Dune

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Citesc Dune și mă relaxează enorm. Îmi plac cărțile lui Frank Herbert, nu pentru că ar reprezenta vreo provocare intelectuală sau pentru că spun o poveste super captivantă, ci pur și simplu. Găsesc plăcere în a citi această lectură. Nu-i pretențioasă, dar e bine scrisă (și tradusă). Este o lume interesantă, universul creat de el in Dune, imaginativă și umană.

Departe de agitați zilnică, de stresul inutil și graba permanentă, mă furișez pe tăcute în lectură. Am uitat cât de frumos este să citești o carte, fără a lua notițe, a căuta un citat, sau răspunsurile la ceva întrebări.

Dacă evenimentele nu ar fi luat o întorsătură bruscă, aș fi fost acuma în Dubai. În noul Dubai, mai plictisitor și mai anost. Nu regret Dubaiul. Ar fi venit la pachet cu un preț scump, o încărcătură de stres inevitabilă, inutilă și demoralizatoare. Dar despre astea, mai încolo.

Revin pe Dune, la volumul V, pe care nu l-am terminat si încă nu știu unde să-l așez în topul meu. Până acum volumul I și IV mi-au plăcut cel mai mult, dar după ce le termin pe toate șase voi actualiza topul😉.

Cipru

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

Sunt de câteva zile în vacanță într-o casă plină de copii gălăgioși și amuzanți, ce urlă de la primele ore ale zilei, mănâncă mult și adorm repede ascultând povești. Nu știu ce zi este sau cât timp a trecut de când sunt în vacanță, soarele fierbinte al Mediteranei curățându-mi mintea de noțiunea timpului.

M-am scufundat ieri de două ori. Prima dată până la 17,5 m în jurul stâncilor, iar a doua oară până la 12 m în trei peșteri subacvatice. Scufundarea în Mediterană a fost total diferită față de scufundarea în lacurile din Polonia. Apa, mai clară și mai caldă, cu vizibilitate excelentă și viață marină mult mai bogată. M-am stresat înainte de prima scufundare, obosindu-mă și căratul echipamentului pe o căldură toridă, printre stânci, dar m-am calmat după ce am intrat cu capul sub apă, începând să respir regulat din automat. M-am ajutat mult ghidul, un englez simpatic si relaxat, stabilit în Cipru, care m-a ghidat pe tot parcursul scufundărilor, mai ales la prima, reglându-mi jacheta sau prinzându-mă când am început să înot haotic.

După scufundări m-am relaxat la plajă, construind alături de copii castele de nisip și admirând peștișorii ce înotau în apa joasă și caldă de lângă plajă.

Mâncare din Cipru nu este prea deosebită, peisajul este destul de arid și se găsesc mai rar plajele frumoase cu nisip și apă fără valuri mari.

Seara de marți

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

M-a așteptat în ușă, cu zâmbetul ștrengăresc parțial vizibil prin barba stufoasă și paharul de vin roșu în mână. Tocmai urcasem patru etaje într-o scară de bloc nerenovată și deja scenariile criminale își făceau loc în mintea mea obosită. M-a liniștit familiaritatea apartamentului în care intrasem pentru prima dată, paharul de vin roșu și naturalețea din conversația noastră. Ne vedeam deja a treia oară, deși nu fusesem convinsă că mai vreau să mă întâlnesc cu el, până când l-am văzut relaxat, zâmbăreț și cu un aer sexy. Atunci m-am potolit. Mi-au trecut toate negațiile din minte și m-am lăsat purtată pe valul chimie ce există între noi. Am vorbit mult, mai ales eu, după ce vinul și-a făcut efectul pe stomacul meu gol, stând la început față în față, iar mai apoi tot mai apropiați. La un moment dat, mâinile lui cu degete aspre de la urcatul pe stânci, și-au început ascensiunea pe corpul meu, de la picioare în sus, cu mișcări circulare, neregulate și îndrăznețe. L-am lăsat, pentru că-mi plăcea, dar nu am participat activ. Aveam un blocaj mental, conștient, legat de apropierea fizică. Eram convinsă că nu am să fac nimic, până când a început să-mi mângăie spatele gâtului, atingându-mi pielea delicată printre firele de păr într-un mod care mă excită de fiecare dată. Atunci am cedat, suspinând de plăcere.

M-a luat în brațe fără să întrebe prea multe și m-a dus în dormitor, unde mi-a dat jos pantaloni dintr-o mișcare, înfigându-și nesătul limba între picioarele mele. Simțindu-l acolo m-am relaxat instantaneu, uitând de toate filosofiile matematico-puerile ce se învârteau inutil în mintea mea. Era curat, mirosea bine, săruta bine, iar eu aveam predispoziție de sex. În timp ce mă lingea, m-a cuprins o stare de calm și bine, relaxându-mă bucuroasă, fără să mă excit, sunt presiunea atingerilor lui. I-am întors favoarea superficial, pentru că-l doream în mine urgent. M-a pătruns de la spate cu putere, simultan strângându-mi gâtul cu mâna lui puternică. M-a excitat poziția lui dominantă, mai ales că în timp că mă penetra m-a prins de păr. Eu am gâfâit de plăcere, dar fără să mă termin, dar la semnalul meu, după încă două mișcări s-a terminat el. A ieșit din mine, m-a îmbrățișat și a început să-mi pupe spatele. Atunci mi-a venit cheful de sex, căci pentru mine preludiul tocmai se terminase și urma să înceapă adevărata tăvălire. Mi-am zis totuși, să nu-mi dau arama pe față de la primul număr, și cum el avea avion la 6:00, eu mă trezeam la 7:00 și era trecut de 12:00, m-am îmbrăcat și am mers acasă. S-a oferit să-mi lase cheia, ca să pot dormi liniștită în patul lui, dar îmi era mai comod să trec strada. A doua zi mi-a trimis o poză din Spania, unde plecase la cățărat.

Relaxare

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

M-am lăsat cu capul pe podea, am închis ochii și am urmat instrucțiunile primite de o voce plăcută. Am început să respir adânc, calm și regulat. Conform indicațiilor  am trecut intensitatea mișcărilor de la piept la burtă și am început să-mi relaxez mușchii. Apoi am căutat în minte o amintire plăcută, un moment de fericire deplină în care m-am simțit excelent, când am trăit clipa în armonie deplină cu lumea și cu mine.

Mi-am vizualizat mâna cu unghii scurte și roșii dansând în bătaia vântului cald. Aveam palma deschisă și o mișcam în ritm de dans sub căldura soarelui. Mi-am deschis brațele larg, ca să simt mai bine vântul, căldura și natura. Zburam, în armonie cu mine și lumea care mă înconjura. Zburam fericită pe o motocicletă undeva între Croația și Muntenegru, admirând în splendoarea amiezii peisajele mirifice construite cu trudă de vegetația vie și aridă a lunii august. Din depărtare încercam să ating cu palma panorama splendidă creată de natură, piscurile munților cu stânci golașe, palmierii aruncați între dealuri și casele colorate ale oamenilor harnici.

Eram fericită. Iubeam. Eram calmă. Exploram. Eram echilibrată. Trăiam. Eram liberă.

Mă simțeam excelent, aflându-mă exact în locul în care îmi doream să fiu, posedând doar ceea ce aveam nevoie să posed, fiind înconjurată doar ce ceea ce îmi trebuia cu adevărat. Îmi era bine. Eram îndrăgostită și iubeam cu pasiune omul din fața mea, care îmi era familiar în necunoscutul ce ne înconjura, în care aveam încredere și alături de care mă simțeam protejată. El mă conduceam printr-un tărâm nou, mergând pe drumuri neumblate, amândoi bucuroși, cu sufletul plin și bagajele goale.

A fost starea perfectă. Știam că-i temporară, așa că mi-am codat-o în minte. Într-un colț al minții, mi-am dorit să trăiesc așa toată viața, utopia supremă a omului temporar.

Am deschis ochii realizând că am nevoie de dragoste și atît. Restul sunt inutilități cu care ne înconjurăm, doar ca să ne mai amorțim mintea, atunci când dragostea nu poate fi atinsă.

Din ale muncii

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

A fost un weekend frumos, din ăla cu soare, fără vânt, cu nopți calde și doar o delicată ploaie, de dimineața. Un weekend ideal pentru plajă, plimbare prin pădure sau pur și simplu stat pe afară.

Eu l-am petrecut în casă. Sâmbătă m-am trezit de dimineață cu o durere de cap îngrozitoare și după o întâlnire de două ore înainte de masă, m-am întors acasă, ca să dorm obosită până după masa. Apoi am lucrat. Am lucrat tot weekendul la o prezentare, storcându-mi creierul, ca să poziționez înțelepciunea, ideile și vrăjelile în pagini de PPT albe, scrise pragmatic cu Calibri în albastru și negru.

Îmi place să fac prezentări și sunt obișnuită cu ele de pe vremea studenției doctorale, când băgam în jur de 7-8 conferințe anual, singurul lucru care îmi displace la ele fiind sincronizarea. Aproape de fiecare dată mi-se sincronizeză inspirația cu munca noaptea. Foarte rar mă apucă inspirația dimineața, deși la prima oră am un randament excelent, însă doar pentru chestiile de rutină. La amiză sunt de obicei obosită, iar după un pui de somn sănătos am mintea limpede și pe când soarele o ia spre somn, mi-e mi-se trezește inspirația.

Scriu excelent seara, iar unele dintre cele mai bune poezii mi-au venit în mintea noaptea.

În vremea studenției nopțile albe, fără somn de loc sau cu vreo 2-3 ore de ațipeală, erau pentru mine un standard, iar mai apoi le-am reluat la doctorat, când am făcut nopți albe la finalul fiecărui capitol. Rar am făcut nopți albe și la muncă, dar proiectele pe care le-am avut pe lângă, le-am cam tras nopțile, mai ales dacă erau creative.

Mă bucur că lucrez cu mintea, este un exercițiu util din care învăț mereu câte ceva, însă îmi și pare rău după timpul ”pierdut”. Pe de o parte, mi-ar plăcea să fiu mai liberă și mai relaxată, fără griji, planuri ori aspirații, însă pe de alta mi-e greu să o ard boem. Găsesc treaba asta aiurea și mi-se pare o risipă de timp, de aceea încerc mereu să fac ceva util, chiar și în momentele de relaxare, iar pe lângă job am tot timpul proiecte adiționale, pentru că eu nu ma pot niciodată mulțumi cu cât am. Vreau mereu mai mult. Și mai mult. Până când observ viața trecând pe lângă mine.

Cu siguranță vreau de frică. Frica nesiguranței, cu care am fost alimentată de mică, ca să o țin minte și ca să-mi stimuleze instinctele de luptător. A funcționat, doar că acum, când am stabilitatea necesară, încă mai port frica in mine, într-o cantitate mai mică, însă compensată de o ambiție înnăscută, care îmi cere mereu să-mi pun următoare praguri, de fiecare dată când ultimul prag a fost atins. Amestecul acesta de frică și ambiție este foarte motivant, dar în același timp și foarte dăunător. Dezumanizează.

Evoluție

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu
Photo by Paul Gilmore on Unsplash

O aștept pe fiică-mea sa iasă de la proba de balet. Este soare, tocmai mi-am terminat lattele machiato și micul dejun, servite într-o minunată priveliște de primăvară, înconjurată de copaci și iarbă pe un fundal cu muzica bună. Mă uit în reflexia unui geam și văd o gagică mișto, stilată, relaxată, pe care o doare la bașcă de toți și toate. Acum exact doi ani mă aflam în același loc, pe același fundal, dar în loc să servesc micul dejun, urlam la telefon a disperare, cu fața mânjită de lacrimi și plină de nervi. Eram încă măritată, încă foarte hărțuită de fostul soț și foarte neechilibrată emoțional. Am învățat cu greu să mă pun pe mine pe primul plan căci, deși mă credeam asertivă și instinctiv tânjeam după asta, nu eram, fiind de fapt puternic constrânsă de propriile limite și limitele impuse de cei din jurul meu. Am învățat de asemenea să mă detașez, să ies din lanțul emoțional creat de o relație abuzivă, să recunosc acest model de comportament și sa mă îndepărtez de el. Și încă învăț să mă relaxez, să-mi gospodăresc timpul fără grabă, să mă bucur de moment și să renunț la griji.