Photo by Isi Parente on Unsplash
Ninge ca în povești afară, iar înauntru eu îmi admir pozele. Am ales trei din sesia foto, le-am atârnat pe pereți și acum mă holbez la ele. Arat excelent: senzuală, sexy, doritoare, inaccesibila, un model ca oricare altul și totuși eu, frumoasă, reală, defectă și perfectă în același timp. Sunt eu, dar din alta perspectivă și nu-i o chestie de frumusețe, ci mai degrabă de cunoaștere și putere, de maturitate și senzualitate.
Pozele mele de acum contrastează enorm cu pozele mele de acum zece ani, când purtam o față de copil și un suflet îmbătrânit la vedere. Dar asta sunt eu, pentru ca le-am făcut pe toate cam invers în viață, maturizându-mă mult prea repede, ca mai apoi să revin la inocența copilăriei în liceu, la nebunia adolescenței în facultate și la vigurozitatea tinereții după divorț.
Mi-a luat mulți ani ca să-mi descopăr senzualitatea și frumusețea, să încetez cu rușinea pe care o purtam cu mine, să-mi accept nevoile și dorințele, dar mai ales să fiu conștientă de cine sunt și ce-mi doresc. Am ales în sfârșit să ies din cochilia invizibilă a minții mele.
Îmi amintesc perfect o scenă de acum câțiva ani, în timpul unor repetiții la o piesă de teatru, când în toiul discuțiile un alt actor mi-a zis că arătam de vârsta pe care o aveam, adică de 30 de ani. Când l-am auzit m-am ofticat pe loc, întorcându-mă mâhnită acasă, pentru că dintotdeauna arătam mult mai tânără decât vârsta pe care o aveam, doar ca să mă uit curioasă în oglindă. Înainte să ajung îmi sunasem de pe drum deja frizerița, ca să mă programez să-mi mai taie din restul de păr scurt pe care îl purtam, în speranța că ciopârțeala adițională mă va întineri. În oglinda tăcută de la baie am avut însă o revelație, realizând că fața mea acrită, mereu furioasă și părul tot mai scurt mă îmbătrâneau. Acela a fost punctul meu de cotitură în frumusețea și vanitatea personală.
Acum mă priveam pe pereții casei, după o sesie foto pe care o recomand oricărei femei. Goliciunea personală este splendidă.
Căpşunăriţa 