Cum m-am scăpat de prieteniile toxice (II)

Când am simțit telefonul în mijlocul creștetului am realizat definitiv că-i dusă. M-am uitat la ea cu un amestec de scârbă și iritate pe care eram determinată să-l țin în mine. De obicei explodez, atunci când îmi mai pasă de oameni, dar de ea nu-mi mai păsa. Voiam doar să văd ușa închisă în urma ei și ea evacuată din viața mea pentru totdeuna.

O  englezoaică excentrică, pe care am cunoscut-o cu peste 13 ani în urmă, regizoare la teatrul amator în care am activat pe vremuri. Avusesem o relație mai mult cordială, o mai ajutam pe ici pe colo, până când m-am reîntors în centrul orașului și am devenit vecine. De atunci a început să mă frecventeze mai des și m-am ajutat cu doctoratul, făcându-mi proofreading-ul din poziția de vorbitor nativ. Deși, i-am plătit serviciul, exact la prețul cerut, a avut cumva grijă, să mă țină mereu îndatorată, într-un joc de rugăminți, pledoarii, milă și umilință simulată, pe un fundal destul de solid, de femeie singură într-o țară străină, fără copii și cu părinții morți, îmbrăcată ca un om al străzii, mereu cu unghiile netăiate, părul neîngrijit și ciorapii găuriți. Emanând imaginea unei artiste neînțelese de lume, în mintea ei, lumea greșește și ea are dreptate, căci nu contează cum arați sau cum te comporți, atâta timp cât poți debita lucruri inteligente și susține conversații avansate despre literaturi, teatru sau film. În realitate lumea tolerează, dar nu prea accepta excentricii, chiar dacă le face pe plac, asta durând până când ei devin o babă răutăcioasă, plină de frustrări și ură, ce disimulează adevărul și adevăratele-i intenții.

A început să-mi facă fițe când a realizat că sunt într-o relație serioasă, reproșându-mi că nu am timp de ea, fiind prea ocupată să mă întâlnesc cu prietenul meu, ca și cum am fi fost prietene la cataramă cu program zilnic de vizitare. Apoi, a apucat-o drama, suferind gălăgios că prietenul meu nu o place, deși o văzuse omul doar o singură dată în viața lui și nu avea nici o părere anume despre ea. Pe urmă, mi-a aruncat câteva toane sporadice, în momente dificile pentru mine, simțind nevoia să-mi testeze limitele, ca să vadă până unde poate întinde coarda. Ca un copil nesigur pe el, îmi cerea insistent atenția când eram ocupată și nu aveam timp de ea, ca să mi-o refuze când i-o propuneam. S-a auto invitat de Revelion, după ce-i comunicasem clar că stăm acasă cu copii și nu avem loc unde să cazăm invitații peste noapte, implorându-mă prin telefoane repetate să o primesc seara pentru două ore. A rămas desigur toată noaptea, răsplătindu-mă printr-un comportament deplorabil, iar la finalul serii, printr-un gest prostesc, ce în opinia ei trebuia interpretat ca o glumă, mi-a dat cu telefonul în cap.

A doua zi i-am blocat numărul și i-am șters toate mesajele. Am fost mai ușor decât mi-aș fi închipuit, odată ce am decis că nu am nevoie să păstrez în jurul meu oameni instabili emoțional, răi și care nu știu să se comporte. Odată cu ea, i-am mai făcut vânt unei alteia (care nu a avut chiar tupeul să se auto invite de revelion, dar mi-a sugerat că așteptă să o invit eu), făurită din același aluat și cu un comportament la fel de dăunător, cu care răcisem relațiile de ceva timp, după a doua ei criză de isterie majoră, când nu-i făcusem pe plac în detrimentul meu. Au ceva în comun femeile astea două, pe lângă răsfățul de copil singur la părinți, singurătate pe care o aleg conștient și lipsa copiilor la vârste relativ înaintate. Posedă o anumită manifestare de ură față de toți cei care au ceva din ceea ce ele își doresc și un mod perfid de-a induce altora sentimente de vină, atunci când nu primesc ceea ce-și doresc.

Închizând aceste două uși nocive, m-am simțit eliberată și pregătită ca să deschid noi ferestre ce vor duce spre alți oameni, care-mi vor aerisi viața. M-am mirat că nu le-am făcut vânt mai devreme, dar am în mine o dorință naivă de-a crede că există ceva bun în fiecare om. Și de aceea, dau mereu câte o șansă, doar ca să mi-se demonstreze repetitiv că sunt mulți oameni care nu o merită.

Un gând despre „Cum m-am scăpat de prieteniile toxice (II)

  1. Este foarte simplu, misery loves company and winners have haters.

    Femeile astea (care au devenit prin atitudine s-au transformat in chestii insuportabile pentru barbatii, iar restul dezastrului l-a facut varsta, acutizand problema) de care te-ai inconjurat excesiv dupa divort vad acum ca tu ai toate sansele si bunul-simt (hope you won’t blow it) sa eviti „soarta lor”. Vorba vine, ca-i doar rezultatul logic al propriilor gargauni prostesti. De-aici comportamentul „clingy”, de-aici si frustrarea manifesta si sabotajul.

    Ti-ai face un mare serviciu sa eviti genul intotdeauna, indiferent de circumstantele tale de moment.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s