Roșu e culoarea care mă definește. Roșu e culoarea care îmi capturează fiecare bucată din trăsăturile mele de brunetă cu ochi căprui. Roșu e culoarea care mă pune în valoare, care mă face să strălucesc.
În seara aceea, am îmbrăcat o rochie roșie, bine strânsă pe corp, am incălțat sandale roșii cu toc, mi-am luat un palton roșu și mi-am asortat buzele ținutei, cu un ruj roșu intens. M-a privit, m-a complimentat și m-a luat de mână. M-a ținut strâns până am pășit în lift, unde m-a îmbrățișat cu un sărut lung pe frunte. În holul hotelului, m-a tras spre un magazin, dorind să-mi cumpere neaparat un accesoriu pentru imaginea mea șic. E brandul meu prefera mi-a spus, cand am intrat la Hermes, dar mie nu mi-a păsat, îmbătându-mă cu admirația și fașcinația lui pentru mine. Eu zâmbeam și îl priveam fașcinată în timp ce sorta serios eșarfele. Am încercat câteva și l-am lăsat să o aleagă pe cea potrivită, dintre cele pe care le preferam. A rămas eșarfa albastră, cu note portocalii, un model clasic, pe care mi-am așezat-o ștrengărește la gât.
Am servit cina în atelierul lui Joel Robuchon, delectându-ne cu gusturi curioase, iar mai apoi ne-am îndreptat spre Luxor, unde aveam bilete pentru Fantasy, un show clasic din Vegas. Pe drum ne-am încurcat în planuri, și convinși că întârziem la spectacol, ne-am rătăcit în hotelurile din Vegas, încercând să găsim sala cât mai repede. Și pe când eu încercam cu disperare să dezleg misterul sălii, care numai nu se lăsa găsită în holurile uriașe ale hotelurilor, el s-a oprit din mersul nostru grăbit și m-a îmbrățișat. M-a strâns la pieptul lui cald și parfumat, punându-mi a mână în părul răzleț. Tot ce am simțit a fost liniște. O liniște care a venit să înlocuiască stresul, graba și să pună claritate în mintea mea. Am înțeles instantaneu că nu e decât un spectacol, că nu are importanță dacă îl vedem sau nu, și că nimic nu are greutate emoțională, pentru că el e lângă mine, și asta e ceea ce contează. Am continuat căutarea în pas domol și în câteva secunde am găsit ceea ce căutam, doar ca să aflam că mai avem jumate de oră până începe spectacolul.
Ne-am întors pe jos de la spectacol, doar ca el să-mi spună că toți bărbații mă privesc. Poate așa o fi, mi-am zis în gândul meu, știind că eu am ochi doar pentru el.
Sunt la întâlnire cu englezul. Tot nu am inteles exact cu ce se ocupa. Cică vinde acțiuni, dar mie tot a traficant de fărină îmi miroase. E prea dubioasa faza, ca vine el aici de 10 ori pe an, intr-un oraș polonez, unde oamenii nu par sa aibă așa mulți bani vs capitala, ca sa vândă acțiuni. Cică inainte de Polonia umbla prin Spania, Barcelona … 🤔.
Mi-a povestit cum a fost la World Cup prin Rusia, unde pe lângă participarea la meciurile Angliei in rol de suporter înfocat – am primit poze cu steagul si filmulețe cu atmosfera de pe stadion – a mai fost si turist, colindând in doua săptămâni jumate, țara lui Putin din Volgograd până la Sankt Petersburg și Kaliningrad. A recunoscut, ca și-a cam plătit toată aventura fotbalistică din pariuri, băgate la sigur, desigur. In rest e la fel de frumușel și bea la fel de mult.
Eu i-am povestit cum a fost prin Kuwait și fosta Iugoslaviei, și in timp ce ma săruta pe o banca, nu departe de casa, ma gandeam ca e nașpa gustul de ceapa de la sanwiciul, pe care tocmai l-a mâncat. El se străduia de mama focului, băgase chiar si o gumă, și la sărut, și sa-și asigure următoarea întâlnite, in timp ce eu amețită de la Aperl Spritz, nu ma puteam deconecta. E placut sa atingi, sa te lingi, sa te aburească cineva și sa te dorească cu pula sculată, mă gandeam, in timp ce îmi conștientizam absența. Dar știam ca voi fi absentă, si tocmai de accea am făcut rost de o dădacă și am mers la o întâlnire de două ore, ca să mențin contactul cu realitatea. Sa nu ma sălbăticesc pe deplin in libertatea singurătatea și independenta nepăsarea mea. Pentru ca as fi preferat sa stau in pat și sa citesc o carte. Pentru că nu îmi pasă, și după cum singur a remarcat, de fiecare dată când îmi spunea că vine, răspunsul meu era un ok din ăla rapid, de cele mai multe ori comunicându-i ca sunt plecată. De când ne-am cunoscut, eu am fost o gagica ocupată, și oricât de tânăr și frumos ar fi el, intențiile mele nu au trecut mai departe un futai, care s-a dovedit a fi sub Așteptările mele. Iar întâlnirea asta e doar un exercițiu de socializare, la care s-a nimerit el.
Am revenit la discuția cu călătoritul impreuna, dacă tot călătorim amândoi. Mi-a propus Kaliningrad, ca el inca mai are viza, dar eu nu am, și nici chef sa-mi fac, așa ca i-am răspuns cu Roma, pe care nu am vizitat-o. Poate ar fi interesant sa mergem undeva impreuna, pentru ca întâlnirile cu el de pe aici sunt prea banale, ma plictisesc și am obosit sa tot vorbesc de fotbal. In calatorii cunoști omul mai bine, deși nu sunt prea convinsă, ca vreau sa cunosc pe cineva momentan.
Ii urăsc pe gunoaiele care repara mașini, pur și simplu nu ii suport, chiar dacă îs de la servisul din colț sau de la cel autorizat – care te muiesc și mai tare, așa de bună ziua, noi suntem autorizați sa-ti da-m muie. Toți put la fel și sunt dintr-o bucata, mare și stricata de gunoi, a căror singur țel e să te futa pe banii tai, in toate găurile disponibile. Ii urăsc, pentru ca știu ca vor sa ma țepuiască și pentru ca, oricât as fi de atenta, sunt convinsă ca, oricum mă țepuiesc. La prima mașina, un idiot specialist in Mercedesuri, mi-a futut ceva la ea, că i-se părea lui că nu pornește imediat la cheie. Am luat-o pe lavetă de la el, ca să o duc la alții, să repare ce a stricat muistul care ulterior a avut tupeul, sa-mi ceara bani pentru laveta. I-am zis ca-i dau o muie, așa ca s-a calmat. Când i-am zis ca ar trebui el sa ma plătească pe mine, s-a domolit de tot.
Cu a doua mașina am nimerit intr-un service la schimbat de roți, unde proprietarul îmi zice ca un client i-a cerut sa-i schimbe cauciucurile lui uzate cu ale mele noi (?). Apoi in alt service, unde a trebui sa o repar pe asigurarea uneia, ce m-a lovit in spate. Și cum vede tipul de la service masca din fata cu vopseaua stricata pe mașina mea, îmi zice ca mi-o repara el pe banii mei! Lol, dacă voiam sa o repar, o reparam de mult, i-am trântit-o nervoasa, dar nu ma pun sa-mi bag banii in vopseaua unei mașini de 15 ani, pe care nu ii scot in veci. S-a șocat gagiul ca nu ma taxează si pe mine si s-a limitat la reparațiile din asigurare, fără sa-mi facă ce l-am rugat adițional, tot din asigurare. Nu mai zic a a tras rău bani de la aia, ca așa e la obigatorie, faci plângeri pana îți mai dau. Pe a treia am dus-o la început la servisul autorizat, pana când a vrut un murit sa-mi vândă cu 50% n-ai acum un acumulator cu parametrii mai slabi. Recent am reparat-o pe auto-casco, și îmi zice tipul o suma, iar apoi alta. Ii spun de la început care sunt condițiile din asigurare și îl atenționez ca nu vreau sa plătesc nimic extra. El zice bine, și la final îmi cere banii, pe care i-am zis ca nu vreau sa ii plătesc. Îs curioasa câta benzina mai am in rezervor și câți km a făcut cu mașina mea la plimbare. Dacă îmi dispar și CD-utile e beton. In rest, in stație o doamna îmi întinde un fluturaș.
– Despre ce e? o întreb politicos.
– Credite, îmi raspunde cu buzele înroșite de la serile cu prea mult alcool.
– Nu merci, nu iau credite, ii răspund indiferenta, gândindu-ma la absurditatea de a lua credit, ca sa îmi repar mașina.
Am încetat sa mai fac frumos, sa ma joc de-a „matka polka” cum se zice pe aici, la femeile dedicate maternității. Mi-am lăsat copilul la petrecere și am tirat-o in parc, la 15 grade C, ca sa îmi scriu câteva pagini la carte. As fi mers la o cafenea, dar după 15 minute de căutat loc de parcare, am renunțat.
Când am lăsat copilul, mi-a zis mama sărbătoritei să rămân la cafea, ori măcar să vin mai devreme, ca să mi-o beau, dar am refuzat frumos și indiferent. Mamele poloneze nu sunt in clubul meu și am inteles de mult ca, nici eu nu voi fi, in veci, in al lor. Doar dacă se face un club din asta, anti-maternal cu opinii liberale și foarte moderne. Pentru copil, le suport totusi, dar încerc să mențin contactul la valoarea minimă.
Cândva, nu eram desigur, atât de sălbatică, căutând și bucurându-mă de compania lor, deși simțeam mereu o contradicție de viziuni. Divorțul m-a deșteptat însă, făcându-ma paria socială a clubului de mame poloneze, indezirabila pentru contact. Le-am inteles abordarea, pentru ca, nu-i chiar la îndemâna oricui sa aibă o amică atrăgătoare și divorțată. Trebuie sa fii foarte sigura pe tine sau pe barbatu-tau ca sa posezi așa ceva.
Doi ani de zile am trăit intr-o relație virtuală, bazată pe sms-uri. Doi ani fără o lună, ca să fiu mai precisă, in care prezența celuilalt era contingentă, existența sa fiind foarte reala in mintea mea, dar nu palpabilă pentru mainile mele, spirituală și nu fizică. Dacă ar fi să adun, zilele și nopțile petrecute împreună, aș însuma cam o lună. Luna lipsă din aniversarea refugiului nostru virtual de doi ani.
Refugiul virtual e relatia ideală, mereu acolo cand ai nevoie de ea, întotdeuna la dispoziție, de fiecare dată caldă, umedă și ridicată, nelimitată în sentimente, mai ales când ele sunt transmise prin cântece în care cineva urlă I love you, fără ca tu să trebuiască să-ți asumi nici macar un cuvânt, o faptă sau un gest. Relația virtuală e excelentă, pentru ca nu e consumată niciodată in totalitate, iar clipele in care te vezi cu adevarat sunt mereu numarate, au o finalitate, pe care îți doresti cu ardoare să o lungești. Dar nu poți și asta te ațâță și mai tare, te motivează ca să te zbați și te lupți pentru persoana care îți curge printre degete. Relația în absentă se idealizează, pentru că nu ii vezi părțile urâte, timpul fiind prea scurt pentru a permite fisuri în amorul frumos creonat de mesaje călduroase trimise ca refugiu și răzbunare a realității reale, nemiloase, crude și uneori flămânde.
M-am trezit cu inima rupta, in sfârșit. Era pe cale sa se rupă in urma cu o lună, dar atunci doar s-a fisurat puternic, când plângeam pe o banca intr-un oraș frumos. Acum s-a rupt de-a binelea. E nașpa, deși era previzibil. Doare, deși e cu deja-vu. Am fost avertizata, dar nu am vrut sa ascult. Mi-o meritat-o, poate ca da, deși mereu exista speranța ca se pot muta munții din loc si iluzia ca iubirile imposibile sunt cele mai potrivite. Exagerez, poate un pic, dar mie îmi place drama, măcar sa admit. As vrea sa treacă, as vrea cu ardoare sa treacă, dar știu ca nu trece, chiar așa de ușor. Acuma un an, pe vremea așa, aveam alte trăiri, dar asta a fost yesterday. Azi, tot la ce ma gândesc, e cum sa-mi anesteziez durerea, cum sa-mi amorțesc gândurile și prin ce metode sa-mi eliberez furia. As bea, as fuma și as fute tot ce prind in cale, fără urma de regret sau de sentimente. Doar ca am mai fost pe drumul asta și vomatul in baie practicat in anii studenției, nu mai dă bine la stomac sau ten, după 30+. Ghinion! Țigări sunt la chioșcul din strada, acuma am și o shisha in dotare, dar ce ma interesează pe mine, se găsește pe sub mână. Și ar fi câteva mâini, doar că eu nu știu să fumez corect, adică sa trag in piept ca lumea, si pe lângă risipă, mai prind și efect relativ. Rămân bărbații, după morala, cui pe cui scoate, sau tradiționala mea metodă de a evada din durerea unei despărțiri. E o metoda excelenta, care tine cam 5 secunde, până primești atenția dorită, după care in timp ce noua cucerire își bagă pula in tine, gândurile tale zboară, acolo unde ți-ai lăsat inima. Și, după ce actul se termina, cu un orgasm mimat, caz in care ai fost relativ pe fază și nu plecată de-a binelea din realitate, te simti oricum nașpa, de obicei mai rău ca la început. Am băgat metoda asta de atâtea ori, până când in sfârșit m-am convins de inutilitatea ei. Și nu doar ca e inutilă, dar mai și prelungește agonia, pentru ca oamenii pe care ii servești beată de durere, sunt și ei la fel de beți. Așa ca, in loc sa dau drumul din nou la Tinder ori sa raspund la diverse invitații de futai, iau o pauza de la amantlâc, numărând zilele și concentrându-ma pe alte proiecte. Cred ca a venit timpul sa experimentez, ceea ce nu am mai trăit de 20 de ani, și anume sa fiu singura, disponibilă și frumoasă – măcar arat bine, e și asta un plus.
Dar, ca sa nu închei intr-o notă pozitivă, mai scriu odată ca doare, a dracu de tare, și ma mai smiorcăi din când in când.
Într-o discuție pe Facebook cu o fostă colega din România, care m-a cautat pe net, sa ma întrebe de sănătate turism in Polonia, a ieșit la iveala ca. ma cam plimb pe la arabi. La care ea ma lovește cu textul: „vai, găsește-mi si mie un arab”.
Eu fac ochii cat cepele si cu degetele umplute de curiozitate ii scriau: dar ai divorțat? Ma gândeam ca își caută un soț nou, dintr-o alta realitate, după ce primul a fost un eșec anticipat. Nu, zice ea „naiba vrea amu soț, sa ma leg la cap cu altul. Nu am in obiectiv vreo căsătorie in viitorul apropiat.” Ce sa ii răspund, decât ca, ii doresc mult succes si după multe insistente, am cuplat-o pana la urma cu un egiptean pe Whatsapp. Ma rog, tipul nu știe ca e măritată, dar nici el nu-i cel mai uns cu toate alifii, si cu siguranță nu-i arab. E egiptean, si asta face toata diferenta.
Ia sa va explic eu o chestie, pe care am inteles-o din calatoriile mele si discutiile mele cu persoanele din GCC, cum le place lor sa-si spuna. Acolo domina legea rasismului, iar oamenii sunt impartiti in functie de tara de origine, ceea ce determina cat castiga si care le e pozitia sociala. Fiecare are locul lui.
In pole-position sunt localesi, emirati in Dubai sau kuwaiti in Kuwait, minoritari, needucati, plini de fite si de bani. Si, ce fac astia toata ziua, e sa frece menta sau sa taie varza la caini, dupa preferinte, pentru ca nu trebuie sa faca nimic altceva, atat timp cat nu fac trei lucruri esentiale: nu deviaza de la religie, nu-i loveste moda in public, ca acasa se pot imbraca sau dezbraca dupa cum vrea muschiul lor, si nu se casatoresc cu un non-locales (valabil la ambele sexe). Daca cu religia si moda e clara treaba, o explic pe aia cu casatoria, ca sa intelega tot romanul, de ce compatrioatele noastre fotomodele sau insotitoare de zbor, cu sange dacic, nu vor sfarsi nicodata cu un arab bogat, oricat ar suge pula prin Dubai. Nu e o chestia de religie, ca si dacă îsi pun voalul in crestet si baga rugaciuni la Allah, tot nu se marita cu un arab bogat. Pentru ca totul acolo se învârte in jurul banilor si cand si-au creat ei statul lor bogat si mirific, nu chiar asa de mult, au avut grija sa nu lase femeile pe din afara, asa ca daca un arab pur sânge se decide sa-și amestece genele cu o non-araba, cadourile financiare pe care le primește de la stat dispar in furtuna desertului, deci ciu-ciu casa, teren de casa si bani de nunta. Aditional, statutul lui social și al viitorilor lui copii, tocmai a fost devalorizat, ca aia nu devin cetateni, indiferent cate posturi tin in Ramadan. Asadar, mai rar se gaseste un arab, care e chiar atat de prost si de indragostit, incat sa-si dea toata bunastarea pe o pizda straineza. Ma rog, mai sunt si exceptii, dar cel mai probabil aia muncesc, ca daca ar duce-o in mod traditional, nu cred ca le-ar permite lenea extravagante din astea. Deci, de voie, de nevoie, trebuie sa-si ia una de-a lor. Iar alea de-a lor, sa nu credeti ca o duc chiar asa de rau, ca vai de ele, trebuie sa stea acoperite si alte cacaturi de aparenta, cand pe dedesupt urla Dior-ul pe ele, lasat sa se vada strategic in posete si incaltaminte. Localesele se mandresc prin lipsa de educatie in domeniul stiintelor, dar o excelenta documentare in arta cumparaturilor, a spa-urilor si barfei. Traiesc in stilul vacilor sfinte, le intereseaza doar potentialul financiar al sotului viitor si nici macar nu se straduiesc cu aparenta fizica, mai ales dupa ce baga un borac sau doi. Apropo, nu ati observat ca toate babele acoperite sunt cam plinute? Da, o consecinta naturala daca doar bagi in tine fara de mila si fara interes, ca oricum numa barbatu te vede. In mod clar, nu le poti obliga sa lucreze, ceea ce majoritatea nu fac, in timp ce de boraci si ocupa bonele si menajerele, care sunt forta de munca ieftina si masiva. Ele ajung la putere la batranete, mai ales daca le loveste norocul sa ajunga vaduve si mame de baieti, un context excelent prin care controleaza familia si isi varsa frustrarile cu galeata pe viitoarele nore.
Ca strainez, cel mai bine e sa fii din USA si Canada, ca atunci esti vazut ca un miracol de inteligenta, desi o canadiana nasparlita cu care am avut tangenta, mi-a scris un email de tot cacatul, cu o engleza de balta, de zici ca-i schizofrena, dar e canadianca si blonda, si asta scuza tot. Cel mai naspa e sa fii african sau indian – tinta perfecta a glumelor rasiste un Kuwait, ca cica ei nu primesc indieni nici macar cu pasaport american. Kuwait, pentru cine nu stie, e tara in care, dupa ce un cuplu de localesi au macelarit o menajera si au tinut-o in congelator, statul a zis ca, nu mai are voie angajatorul sa-i retina pasaportul angajatului, si pe deasupra ar mai trebui sa-i dea si 4 zile libere pe luna, ceea ce a starnit o revolta nationala.
Totusi, daca mai sunt gagici care viseaza la musulmani, isi pot alege cu placere din celelalte natii, mai ales ca oferta e mai bogata, egipteni, palestinieni sau din Levant. Aia nu au chiar asa bani, dar isi amesteca cu placere sangele cu europence, motiv de lauda pentru copii, o caracteristica care ii face mai speciali printre alti adepti a lui Allah. Din cate am inteles apartenenta religioasa nu e obligatorie pentru nevasta, dar e dorita, iar purtatul de voal se poate fenta.
Da, am ajuns sa o trăiesc și pe asta, sunt faimoasă in Kuwait 😂😂😂. Ma rog, faimoasa prin asociere, dar merge și așa 😋.
Cum am ajuns faimoasa? Pai cum am eu un job din asta, ca ma întâlnesc cu mulți oameni puternici și bogați, am ajuns sa ma întâlnesc și cu oameni celebrii. Si printr-o circumstanța, m-am împrietenit cu o bloggeriță faimoasa din GCC. Mai mult prietenie de afaceri, dar tipa a fost mega ospitaliera si simpatica când am vizitat-o in țara ei. Am tratat-o si eu foarte bine când a fost in vizita la noi, deci payback. Si a fost de ajuns sa pună pe snapchat câteva posturi si cu mine pe acolo, ca sa se declanșeze avalanșa, gen fanii ei, ne trimit cadouri la firma. Ma rog, bănuiesc ca voi fi uitată in curând, dar pana atunci, apucai sa ma laud p-aci 😜.
Apropo, dacă vrea cineva numarul Ramonei Gabor, sa-mi dea un mesaj. Și-a lăsat cartea de vizita la un coleg și ăla mi-a pasat-o cu comentariul, ca are picioare lungi și e respectuoasa.
M-am uitat in ochii lui hipnotizanti si nu mi-am mai putut dezlipi privirea de la el. L-am privit toata seara intrigata si insistenta, in timp ce isi fuma shisha cu stil. A impresionat imediat prin prezenta, inteligenta si farmec. Am ghicit ca-i sirian din prima, in timp ce el, nu putea sa ma descifreze. Turcoaica sau poate iraniana, m-a intrebat. Nici una si nici alta. Sunt romanca, i-am raspuns, cateva ore mai tarziu, cand ne arata Kuwaitul din masina.
Ne-a explicat cu ce se manaca afacerea, cand visitam punctele de vanzare de prin Kuwait, pe la ora 23:00, pe o temperaatura de 41 de grade C. Muza din masina, palmierii de pe strada si discutiile noastre banale, mi-a dat un vibe, pe care nu l-am mai avut de mult. M-a atins „accidental” si delicat pe spate, in timp ce ne povestea pasionat ce branduri distribuie in Kuwait, invartindu-ne printre rafturi, pana colegii mei s-au pierdut de mine, ca el sa ma poata aburi in voie. L-am lasat, pentru ca nu-i nimic mai educativ, ca Head of Retail Operations sa-ti prezinte personal concept store-ul lui pe la 11 noaptea, direct la sursa.
In drumul spre hotel am aflat ca vorbeste franceza, asa ca l-am stimulat un pic in limba amour-ului, ca sa-i arat ca nu degeaba am mers in Romania la scoala, in timp ce el mi-a promis ca data viitoare, cand voi fi in Kuwait, imi aduce vin alb la masa de pranz. Nu de alta, dar alcoolul e interzis in Kuwait, si nu ai voie nici sa-l aduci in bagaj – iar eu scriu textul asta cu cateva guri de bourbon la bord, ca am aflat de regula in avion, inainte de aterizare, cand deja aveam de mult impachetata sticla in bagaj).
Dupa o seara mirific de interesanta, i-am zis sukran, l-am invitat in Polonia (cum se face) si i-am strans politicos mana.
Cand treceam prin poarta de securitate la hotel, ma intreaba seful meu ironic si invidios, daca mi-am facut un nou prieten. I-am raspuns, fara a-mi deschide macar buzele un uhm, la care el, ma intreaba odata retoric, daca stiu ca noul meu prieten e insurat, iar eu i-am raspuns la fel de pasiv cu un alt uhm. Doar i-am vazut amandoi verigheta. Da, stiu, viata e grea, cand te loveste invidia, stiind ca, concurezi cu o gagica mistocara, care e de ajuns sa se uite la unul, ca sa-l invarta putin pe degete, in timp ce tu, mare director poti sa-i belesti pula cu vrajeli trei ore fara oprire, ca tot ca un surplus inutil esti tratat. Si cam asa se fac afacerile adevarate, pentru aia care mai cred in basme.
O noua țara, o noua experienta … o pula, sunt intr-un zbor de Emirates, in care urla de zor un țânc pe care ma-sa, nu știe sa-l calmeze, in timp ce din spate ma lovește cu sarcasm in scaun o câcăcioasa de fetița, needucata de mă-sa, înfofolită in cârpa neagră. Bunele maniere nu-s pe lista, dar cum sa-și pună voalul islamic e vital.
Cu cât petrec mai mult timp printre ei, cu atâta îmi displac mai mult. Cu cât ii recunosc și cunosc mai bine, cu atâta sunt mai putin impresionata de ei si ceea ce reprezintă. Le știu pe de rost retorica, le anticipez mișcările și le recunosc aburelile. Sunt obosita de ei, deși mi-e atât de ușor sa-i inteleg, sa comunic cu ei și sa-i aburesc in retur, pentru ca știu ca mint la greu și le place sa fie linși in toate găurile, numai ca sa-și estompeze temporar frustrările. Alea multe pe care le au.
Sună atât de grandios sa trăiești in Dubai, să lucrezi in Dubai, dar de fapt nu-i o mare scofală și nici mândria națională. Dubai e glamuros, privit din afara, savurat dintr-o piscina cu apa rece, in timp ce temperatura din aer trece de 40 de grade, dar in substanță e banal, murdar și obscur, dacă tragi cu ochiul după bloc. Totul e aparenta, superficialitate, iar oamenii sunt mult mai religioși, îndoctrinați și ipocriți, decât par. Și chiar, se străduiesc sa nu pară. Nimic nu-i așa cum ti-se prezenta la prima vedere pe aici, de la locali la expanzi, toți prezintă o realitate falsă. Expanzii ăștia glamurosi, modele, stewardese sau ingineri, sunt toti intr-o oală, aceea a străinilor, divizată in funcție de naționalitate și salariul lunar. Toți faimoși in țara lor, vedete locale pe acolo (și știu ca-i moda in Romania pe gema asta), sunt terfeliți aici de localnici, care le dau muie stilat și de la distanta, cu reguli clare și rasiste, impuse fără drept de apel.
Calatoresc din Dubai in Kuwait, o țara mult prea lăudata de locuitorii ei, in timp ce musafirii au desființat-o fără de mila. Cei care ii displac pe arabi, le imputa lipsa de cultura, istoria inexistenta și civilizația superficiala, creată pe litrii de petrol, fără substanța sau spirit. Sunt curioasă, dacă o sa le dau dreptate.
…
Câteva ore mai târziu, după un film slab și mâncare locală in avion, aștept sa-mi primesc viza pentru Kuwait. Aștept printre alți străini, majoritatea asiatici, câțiva europeni și niște americani. Personalul de la vize se mișcă in reluare – standard in țările arabe, iar in fundal urla un alt copil. E frig și eu ma bucur ca am avut inspirația, sa îmi iau o pereche de blugi pe sub rochia elegantă. Mi-am mai tras și o bluza din trening peste, deci ma potrivesc perfect cu decorul. Arat ca o tigancă. In Europa stilul meu ar fi trezit controverse, dar aici faptul ca nu arat piele, indiferent ce am pe mine, ma face una din mulțime. Pentru ca, Kuwait nu e Dubai, și asta se simte de la intrare. Si in Dubai ești privit și etichetat după îmbrăcăminte, deși ți-se spune ca nu e așa, iar mulți vizitatori est europeni o iau de buna, dar dacă nu păstrezi măcar aparent impresia, ți-se trage covorul de sub picioare și nu știi de ce.
Cam atâta despre arabi, deși poate ar fi util de precizat ca visurile erotice ale româncelor, ca se mărita cu arabi sunt visuri și cam atât. Aici căsătoriile se fac pe interes, de obicei cu o consoarta locală, ca sa își păstreze privilegiile și beneficiile. Asta cu referire la localnici, adică cei cu bani, ca restul in belitea pulii, săraci și fără drepturi, iar aia ar lua cu plăcere o consoartă europeana, mai ales pentru viza Schengen. Iar dacă cumva, se nimerește vreunul sa încalce tradiția, fii sigura că o sa treci brav la islam, iar asta e valabil și in cazul săracilor.
Căpşunăriţa 