Categorie: motivatie, inceput, schimbare

Dispretul

~ Căpşunăriţa ~ 14 comentarii

M-a întrebat cineva pe blog, dacă cred că vreunul dintre cititorii mei ar putea fi interesat de o relație cu mine pe termen lung.
Întrebarea a avut desigur un subânțeles, pe care l-am priceput imediat și căruia am vrut să-i răspund instinctiv, politicos și mai după ușă. Pentru că, căzusem automat în capcana încadrării.

De multe ori răspundem la întrebările greșit puse, preluându-le într-un format deja încadrat, după modul altora de gândire. Și atunci, oferim un răspuns care, nu ne reprezintă, pe care îl amplificăm și în care ne înnodăm inutil, din dorința de a ne face înțeleși. Doar că nu trebuie să facem asta. Ajunge doar să întoarcem tabla de șah.

Încadrarea nu era nimic mai mult decât faptul că sunt o femeie ușoară, arogantă, mai în vârstă, curtată și nu prea valoroasă, din moment ce îți expun cu tupeu pe un blog viața personală, gândurile perverse, fricile ciudate, greșelile prostești și rufele murdare. Cine s-ar însura cu una nașpă ca tine, a fost de fapt întrebarea?

Vă spun eu cine NU. Cu siguranță cineva care gândește chestiile de mai sus despre mine. Pentru că oamenii ăștia slabi nu cad in radarul meu de interes, și nu spun asta pentru că i-aș disprețui în aroganța mea, ci pentru că nu îmi pasă de ei. Disprețul, pe care îl manifestăm de multe ori față de alții, este de fapt un ghiveci al propriilor noastre limite, neîncrederi și frustrări, exprimate în moralitatea și standardele care ne convin.

Țin minte că și eu eram foarte morală față de cumnată-mea, când și-a părăsit bărbatul cu care avea un copil de doi ani, că s-a îndrăgostit de altu, însurat și cu două fete. Am judecat-o și bârfit-o cu plăcere, invidioasă pe puterea ei, pe decizia curajoasă și pe bucuria noii perspective. După ce am citit vreo 200 de pagini de emailuri dintre ea și amant, furnizate de cumnat (că ăla a spionat-o, nu glumă), mi-am schimbat total abordarea. Am ales să o înțeleg, să fiu empatică și să mă uit cu sinceritate la viața mea, scoțându-mi de sub preș toate durerile și nemulțumirile mele, înainte de a mă declara Maica Tereza Doi. După ce am început să-mi rezolv viața, nu am mai simțit nevoia să fiu o sfântă. Și a încetat sa ma mai intereseze ce fac alții cu viața lor, cum și-o trăiesc și cu cine, ce așteptări și pretenții au de la ea.

 

Frica de a refuza bărbații

~ Căpşunăriţa ~ 10 comentarii

Frica de a refuza bărbații am căpătat-o devreme, pe la 15 ani, în urma unei palme, pe care am primit-o peste obrazul stâng.

Eram în primul an de liceu, la ceva discotecă școlară, ținută în sala de sport cu colege de cămin. Dansam și noi pe acolo în grup, până a băgat DJ-ul una din aia mai lentă. Era o balada rock mișto și m-a luat un tip la dans. Am început să dansăm, făcând și noi o vreme, ceea ce vedeam în jur. Ne învârteam sictiriți pe loc ca restul cuplurilor, până când mi-a venit mie o idea genială. M-am dat un pic mai în spate, dezlegându-mă din îmbrățișarea lui grea și banală, apoi mi-am fixat un picior între picioarele lui și m-am pus la dat din cap, în ritmul melodiei. Tipul, l-a început m-a privit surprins, apoi i-a plăcut și a început să mă imite. Dintr-o dată, dintr-un cuplu banal, am devenit atracția ringului de dans: un el și o ea, fluturându-și pletele în ritmul muzicii. Am dansat o vreme, până s-a schimbat muzica, cu el declarându-mi admirația totală – ești bestială, așa se zicea pe vreme aia – iar eu realizând că, el nu era. Dezamăgită de moacă lui neinteresantă și stilul prea nespălat, m-am făcut nevăzută. Știam ca sunt mișto, așa ca am trecut mai departe, la agățat ceva mai bun, evitându-l cu brio și fără să mă preocup prea tare că, i-am rup inima sau încrederea in sine. Aveam să aflu câteva ore mai târziu cât de ruptă e, când mi-a tras un croșeu de stânga, în timp ce urla că, sunt o curvă si ca nimeni nu-l părăsește pe el.

În mintea lui de copil traumatizat – am aflat ulterior ca, era fratele mai mare al unui coleg de generală, dintr-o familie dezorganizată, cu un tată alcoolic și bătăuș – l-am părăsit.

Pe moment însă, eram prea speriată de reacția lui și prea rușinată, ca să mai insist cu explicațiile că, nu e nimic între noi, iar pentru mine un dans nu înseamnă, ca ii sunt prietenă.

Am îndurat mult timp umilința asta, primită la o vârstă fragedă, transformând-o într-o învățătură de minte, un pic greșit înțeleasă. De atunci, am devenit mai atentă la semnalele pe care le trimiteam bărbaților, având grijă să nu întind coarda prea tare cu indezirabilii, fiindu-mi mereu frica de reacțiile lor pline de ura. Adițional am dezvoltat o carență, cea a refuzului inexact. Am devenit incapabilă să refuz direct bărbații, eschivându-mă și făcându-mă dispărută, de fiecare dată când nu eram interesantă. La fiecare refuz al cuiva, mă trecea un fior de frică, că se va răzbuna în vreun fel pe mine, rănit în amorul propriu. Și atunci, începeam evitarea, eschivarea și discuții inutile cu bărbați ce încercau mereu sa ma cucerească. Ma amăgeam că, îi țin așa, potențial, când de fapt știam că nu voi niciodată cu ei. O corvoadă inutilă, pe care am pus-o pe baza faptului că sunt atractivă, și acestea sunt consecințele, în loc să îmi reconstruiesc asertivitatea pierdută de ,la palma aceea.

In loc de concluzie: domnul insistent a persistat cu sms-uri, până când i-am scris. I-am mulțumit pentru întâlnire si i-am spus ca, e cu siguranța o persoană minunată, dar nu cred ca ne potrivim.

Trăiască asertivitatea în relații!

M-a lovit anxietatea

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Am refuzat din start un job. De fapt, nici nu au apucat aia sa mi-l propună, că eu i-am și întrebat direct, cat îmi pot oferi. Că dacă, răspunsul lor e satisfăcător, atunci îmi iau o zi liberă de la muncă și mă prezint in timpul zilei, pe la amiază, când și cum vor pulele lor la interviu. Mi-a băgat jerpelita de HR-istă duma că, nu îmi poate zice cât îmi dau, să o creadă mă-sa, dar să îi zic eu cât vreau, și îmi zice ea dacă îmi dau sau nu. Și i-am zis. M-a sunat după câteva ore să îmi spună că nu pot da atât, așa că i-am urat mult succes, și printre texte că poate altă dată eu i-am zis că și poate pentru o altă poziție.

Jobul era exact ceea ce am acum, un căcat de middle management, cu un șef probabil beșicos, care nu are chef de nimic și țeluri greu de accesat, cel puțin în primul an. Am mai văzut eu țepe din astea, când te angajează ăia pe piețe strategice, gen Rusia și îți cade rubla în pizdă, iar tu trebuie să faci target-ul, fără să reduci prețurile, că marja frate. Sectorul mai nașpa, jucării (dar nu pentru adulți – dezamăgire), iar țările de lucru Balcanice + Turcia, cu Grecia in pole position. Deci mult succes, la cum le merge economia la greci de ceva ani, bănuiesc că numai jucării de boraci vor să cumpere. Așa că aveam șanse să îmi fac target-ul la Paștele cailor, cel puțin la început.

Nu îmi pare rău că i-am refuzat, așa din prima, fără confirmarea că mă vreau și fără două zile de concediu pierdute aiurea, dar după ce le-am dat cu poate altă dată și pe un alt pot (băteam la ăla de manager al departamentului), m-a lovit anxietatea.

Am eu problema asta cu anxietatea, de fiecare dată când refuz ceva, când las o potențială ocazie să-mi scape, indiferent dacă e bună sau rea. Când nu reușesc să o fructific ceva, mă apucă o stare de neliniște, că poate am arătat ceva cu valoros, deși am înțeles în timp că, sunt „ocazii” pe care trebuie să le lași. Sunt oportunități, din care nu am ce să fructific, consumându-mi doar timpul degeaba. Pierdere de vreme, în loc să ma concentrez pe țelul corect. Aceeași fază o aveam și la clienți, tratându-i pe toți la fel, cu aceeași seriozitate și angajament, până am realizat că sunt unii care doar îmi sug timpul de-a moaca (Pareto law, baby), și am început să fac ajustări. Efectele au apărut imediat, cu multe emailuri necitite și vânzări peste plan.

Din păcate, anxietatea în situațiile critice, e sentimentul oamenilor care vor să facă lucruri mari, dar își pierd timpul cu lucrurile mici. Un fel de auto sabotaj, când în loc să ai în față țelul, mistrețul gras și gustos, privești prea mult în părți, după ciuperci, că merg de o zeamă lungă. Duc anxietatea asta cu mine din România, de pe vremea când am crescut și mi-au tatuat părinții în oase filosofia populară că, munca se găsește greu și oamenii ar munci, dar nu au unde, cică fuge omul după muncă, dar numai nu o prinde. Au uitat să menționeze și capacitățile limitate de înțelegere, respectiv productivitate, a celor indezirabili de către muncă, iar când m-am prins eu cum stau lucrurile în realitate, a fost destul de târziu. Eram deja marcată. În anii recenți am început să depun eforturi consistente ca să îmi schimb abordarea, și deși unele decizii sunt tot mai logice, anxietatea le marchează câteodată cu un sentiment de nesiguranța, frică sau vină.

Bate vântul schimbării și pe Tinder-ul ăsta…

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

Mi-a luat cam 10 minute, să-mi reîmprospătez lista de Tinder. Cam tot al 4-lea like era match, iar doi au și început cu discuțiile, la prima oră din zi. După două texte originale, următorul a fost clasic: poze! Mai multe poze, alte poze, poze cu moaca și banalități din astea. Ce te intrigă, nu-ți dă pace și vrei să afli acum, aici totul. Cel mai bine ar fi să descoperi imediat cum arată, cum vorbește, cum se fute și cum gătește. După ce ai aflat, poți trece liniștit la următoarea, să o descoperi pe aia, poate e mai ciumeagă.

Mă gândesc câteodată, să-mi pun direct o poză cu moaca pe Tinder, că poate s-ar termina discuțiile astea banale, dar cumva, îmi vine să pun pariu că tot o să-mi ceară majoritatea și mai multe poze. M-am înscris mai de mult pe Sympatia (un portal polonez) și acolo am poza mea. Am permanent 50 de mesaje necitite și peste o suta deschise, la care nu m-am obosit să răspund. E un portal plin cu țărani polonezi, toți candidații ideali pentru reality show-ul Fermierul își caută nevastă. Și, pentru că portalul se respectă, își mai cere și bani, dacă vrei să te bagi în seamă cu mai mult de un sms pe zi. Cum futaiul e pe gratis pe Tinder, am zis pas, rămânând la opțiunea de testare.  Cu o singură persoană am reușit să leg totuși ceva discuții și să stabilim o întâlnire. Toate ar fi fost bune și frumoase, dacă aș fi acceptat să merg a el acasă, unde mă învita insistent la vin. Dar, cum nu fac chestii din astea, și am trecut locația în aer liber, a început să mă ia cu pozele, să-i mai trimit poze, probabil să se asigure că, dacă tot își schimbă pijamalele în blugi merită, deși mai sunt și unii care vin în trening la întâlniri. L-am înțeles pe băiat ca, nu-si dorea  să dea peste muma pădurii în realitate, deghizată virtual în gagică mișto. Așa că, i-am trimis poze, dar i-am cerut și eu. Efectul a fost mirific, în timp ce lui i se scula, mie mi se lăsa. I-am dat cu flit, că aveam o urgență în seara cu pricina, motivată de chipul lui rotunjel, bine deghizat în pozele de pe aplicație și burtica în formare. Bănuiesc că, cine înșală, se așteaptă să fie înșelați, iar treaba asta se aplică și la pozele de pe diverse portaluri.

Am dat peste  un coleg de muncă pe Tinder, de care aș putea să fac caterincă în stilul meu clasic, dar … pur și simplu nu mă mai amuză. Nu mă mai amuză nici Tinder-ul, de fel, și aș schimba numele blogului, doar ca, după aia nu-l mai găsește lumea.

Divorț – sfaturi practice

~ Căpşunăriţa ~ 10 comentarii
Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Înainte să mă căsătoresc, credeam că divorțul e o treabă relativ banală, similară cu căsătoria. Te căsătorești și divorțezi, cam cum vrea mușchiul tău, după același stil în care te combini sau te desparți. Total greșit, naiv și costisitor!

În primul rând căsătoria nu e o treabă banală, chiar dacă așa o asociezi în mintea ta, pentru că în mintea celor din jur și mai ales a jumătății tale, lucrurile stau total diferit. În următoarele luni și cu puțin succes în următorii ani, realitatea ta se va schimba diametral și pe nesimțite. Petrecerea aia de pomină cu pălincă și rude, pe care nu le cunoșteai, nu a fost doar așa, o chestie pe care trebuia să o faci și tu, pentru că o fac și alții, ci jugul în care ți-ai băgat capul de bună voie și nesilit/ă de nimeni. Eh, exagerez, căsătoria e frumoasă pentru îndrăgostiți și naivi, cel puțin la început.

Revenind la subiect, divorțul e o treabă mult mai serioasă decât căsătoria și mult mai dificilă de rezolvat, căci deși e relativ ușor să-ți pui pirostriile în cap, e al naibii de greu să ți-le scoți. Dacă ajungi să divorțezi, din diverse motive, din vina ta sau a jumătății, din inițiativă comună sau individuală, la notar sau judecătorie, e important să iei în considerarea câteva aspecte esențiale. Înainte să le înșir, așa adăuga că, le-am cules în practică, din diverse surse, unele la timp, altele prea târziu:

  • Jumătatea – de care divorțezi nu mai e și nici nu va mai fi vreodată prietenul sau confidentul tău. Rar există povești franțuzești cu foștii soți ce trăiesc în armonie și pace. Se pot întâmpla minuni din astea, la câțiva ani după ostilități, când se va instalat o nouă armonie, precedată de obicei de scandal. Sunt prea multe emoții în joc, ca să nu refuleze toată treaba, iar dacă nu ești pe fază ți-o iei în freză urât de tot, deci ia asta ca pe o regulă și bucură-te de excepție. Uită de abureli că e mama sau tatăl copilului tău, asta e gargară pentru naivi. Când se scoate gunoiul de sub preș și se împroașcă lumea cu el, trebuie să fii pe fază, ca să ți-o iei cât mai puțin peste ochi. La divorț e ca la război, totul e posibil și dacă iei țeapă o faci pe barba și banii tăi. Depinde mult de cine divorțezi și din ce motive, că nu se ajunge de fiecare dată la căcaturi, dar cu siguranță se trece pe lângă ele, iar când te aștepți mai puțin jumătatea perfectă te împinge cu spor în ele. Consideră că omul pe care îl iubeai cu patimă acum câțiva ani, e noul tău inamic. Știu că sună nașpa rău de tot, dar asta e realitatea, iar atunci când cineva îmi spune că s-a despărțit amicabil și i-a lăsat la ex-ului/ei totul, nu a făcut-o din mărinimie, ci din vină sau forțat/ă de împrejurimi.
  • Avocatul – e prima persoana pe care trebuie să o vizitezi când își trece prin cap posibilitatea unui divorț, că îl vrei tu sau că, ți-se cere. Nu mergi nici la mă-ta și nici la prietena din copilărie ca să-ți plângi mucii, ci îi sufli frumos în batistă la avocat, indiferent că, divorțul e amicabil sau cu scandal. Prima dată cunoaște-ți drepturile și posibilitățile, iar apoi poți decide ce vrei să faci cu ele. Dacă nu își place de primul avocat pe care nimerești, du-te la altul, căci avocatul e ca psihologul, trebuie să se potrivească. Nu te zgârci la bani, pentru că poți pierde mult mai mult! E important să știi ce să îi ceri avocatului și cere-i cât mai mult pentru că, oricum să primești mai puțin.
  • Strategia – se construiește cu avocatul și nu cu vecinii de blog sau colegii de serviciu. E bine să te consulți cu câteva surse cu experiență, trecute prin divorț, ca să vezi ce și cum au făcut ele, mai ales cum au greșit. Nu îți bate gura degeaba cu oameni care nu au trecut prin asta, că vorbesc de multe ori în pungă. La avocat afli cum trebuie să te pregătești, ce trebuie să aduni, de la bonuri fiscale, la extrase de cont sau înregistrări telefonice. Înarmează-te bine, blindează-te ca lumea, pentru că orice detaliu îți poate fi de folos. Adună probele și dovezile sistematic și cu sârguința, fii ordonată cu asta, pentru că o mare parte din muncă e a ta. Fă o listă cu potențiali martori, nu neapărat care sunt împotriva jumătății, dar și care să te vorbească pe tine de bine. Contactează-i să vezi ce zic, vin sau nu, și nu te supăra prea tare când te vor refuza. Când definitivezi strategia cu avocatul, ia in considerarea vina, elementul definitoriu în cazul unui divorț. Nu știu cum e prin alte părți, dar în Polonia dacă îți scoți jumătatea vinovată de divorț, îi poți cere pensie alimentară pentru tine ca fost soț/soție până te recăsătorești, pe baza faptului că ți s-au înrăutățit condițiile de viață după divorț. Și, nu e chiar așa simplu, să ai un adult în întreținere peste noapte, cu care nici măcar nu te fuți și nici o lingură de mâncare nu îți face!
  • Familia – la divorț se împarte în două, ca și înainte de căsătorie: familia ta și familia jumătății tale. Familia ta – dacă ai noroc și nu te fut la cap să nu divorțezi, atunci ai tras primul loz câștigător. Dar dacă ai ghinion, cum se întâmplă de obicei, atunci dă-le cu ignor și vezi-ți de ale tale. Le poți povesti momentele proaste, pe care le ascunde-i sub preș, dar le vor minimaliza oricum, așa că nu te obosi cu ei prea mult. Păstrează-ți energia pentru lupta serioasă. Pe termen lung vor fi alături de tine indiferent de ce decizie ai luat, așa că nu are rost să te cerți cu ei și nici nu încerca să le explici părerile inițiale. Familia lui – indiferent cât te iubeau și adorau înainte, acuma divorțezi de unul de-al lor, deci inevitabil vor trece de partea lui. Dacă familia lui era mișto, din păcate trebuie să accepți că o să suferi pierdere asta. S-ar putea să vă mai îmbunătățiți relațiile ulterior, dacă scandalul de la divorț e mai moderat.
  • Prietenii – divorțul este un test excelent al prieteniei, pentru că cei cărora le pasă de tine se vor blinda în jurul tău și te vor susține. În schimb, cei care erau prieteni pe interes, se vor debara de tine, ca de o piesă stricată, după ce în prealabil te-au descusut bine de toate detaliile. Cine te susține și te încurajează la divorț este un prieten de încredere ce merită apreciat pe termen lung. Fii pregătit/ă pentru orice, căci oamenii de la care o să te aștepți mai puțin te vor susține, în timp ce aia pe care îi credeai frații tăi de suflet, vor deveni dușmanii tăi cei mai aprigi. Și fii atentă la femei, dacă ești și tu femeie, căci prietenele tale pentru care îți rupeai de la gură, se vor dovedi scorpii în totă regula. Nu fi tristă când se debarasează de tine, ci doar bucuroasă că și-au dat în sfârși arama pe față, ca să facă loc oamenilor valoroși din viața ta.
  • Comportamentul – odată ce știi o treabă, trebuie să îți schimbi comportamentul. Scoate gunoiul de sub preș fără de milă, analizează-l, disecă-l și stabilește pe ce stăteai de fapt. Încetează să iți mai ascunzi nemulțumirile și cere ajutorul celor din jur. Nu mai minți, ca să-ți acoperi nefericirea, căci trebuie să ai motiv întemeiat de divorț, iar dacă nu îl găsești, o să-l găsească partea adversă. Nu trebuie să umpli lumea cu pretexte și denigrări ale fostei jumătăți, dar nici nu o mai spăla în ochii celorlalți. Politica tăcerii nu e bună la divorț și dacă vrei să ai aliați, trebuie să începi să vorbești. Rolul victimei e perfect, dacă vrei să ieși câștigat din divorț, pentru că e rolul pe care vrea lumea să-l vadă și asta te ajută cel mai mult si la judecătorie. Chiar dacă tu ești persoana puternică din cuplu, toți simpatizează cu victima, deci dă lumii ceea ce vor și nu te aștepta să îi poți educa pe cei din jur. Sparge fără de milă imaginea familiei perfecte, construită cu trudă și spuneți versiunea, pentru că ai o singură șansă să fii prima. Acționează în interes propriu și fără de milă, împotriva tuturor care îți stau în cale, având în minte faptul că totul are un final și odată pronunțat divorțul, toate elementele astea se așează. Ele vor dispărea, totul se va sfârși, iar tu vei rămâne cu ceea ce ai reușit să îți negociezi, atât. Nimeni nu îți da nimic pe gratis sau ochi frumoși. Acesta e momentul la care trebuie să fii egoist și să te intereseze exclusiv binele tău, caci  partea cealaltă va face exact la fel.
  • Copii – i-am lăsat la final, pentru ca sunt elementul cei mai dificil la divorț. Unii ar zice că sunt banii, dar eu nu sunt de acord. Banii îi poți oricând face, iar libertatea e mai valoroasă decât orice banii. Copii sunt însă, gaura neagră din toată călătoria stelară a divorțului. Dacă aveți copii împreună, trebuie să iei câteva decizii foarte dure și concrete, despre cum va arăta îngrijirea lor, pensia alimentară, timpul și modelul lor educațional. E bine să ai un plan al tău, o viziune, să știi ce vrei și să încerci să obții asta la divorț. In cazul in care, viziunile voastre coincid o să vă fie mult mai ușor, dar dacă nu coincid, e important pentru tine să îți impui viziunea ta. Dacă ești mamă, nu exagera cu a ține copilul legat de tine, pentru că are nevoie de ambii părinți, iar tu doar te vei frustra dacă îl îngrijești singură. Dacă ești tată, nu da bir cu fugiții, dar nici nu încerca să separi copilul de mamă prea repede. Binele copilului prevalează, după ce ți-ai asigurat binele tău, pentru că un părinte nefericit, frustrat și nemulțumit, nu poate să-i asigure copilului lui, ceea ce lui îi lipsește.

Și, pentru că ați avut răbdare să citiți până la final, o veste bună: totul se termină până la urmă, chiar și iadul divorțului. O să vă ia cam 2 ani să vă reveniți, iar o nouă dragoste după un divorț acru, e ca și primăvara după o iarnă grea, binevenită, meritată și mult mai apreciată :).

Schimbare

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

M-am trezit ieri de dimineață cu alarma telefonului sunându-mi furioasă în urechi. Uitasem să o opresc, așa că ea mi-a dat deșteptarea standard la 6 dimineața. Mofturoasă, am încercat să mai adorm câteva minute, cu dilemele uzuale rulându-mi în minte, într-o stare bolnăvicioasă și indispusă. De câteva zile mă lupt cu pietrele din rinichi, care numai nu se pot decide, dacă să vină pe lume sau nu, iar până atunci se tot strofoacă prin rinichi, ca să îmi dea mie crampe de durere, când mă aștept mai puțin.

După prima tură de medicamente, m-am așezat pe canapea și m-a cuprins o stare de furie ușoară, amestecată cu nerăbdare și un sentiment ciudat de lipsă. Am realizat rapid că am nevoie de o schimbare, de un nou start, așa că am început să mut mobila prin casă și să rearanjez lucrurile. Când ridicam cu putere de canapea, mi-am dar seama ca, poate nu a fost cea mai strălucită idee să le fac pe toate când sunt singură acasă, căci dacă îmi cade o bucată de mobilă pe picioare sau în cap, nici măcar nu-i copilul acasă să bată la vecini după ajutor. Dar dorința și nevoia de schimbare era în mine atât de puternică, că am ridicat și mai cu spor ură canapeaua, doar să o mut în altă parte și să realizez pe urmă, că nu stă bine acolo. Pe lângă schimbări, mi-am făcut și ordine între lucruri, aruncând cu poftă tot ce nu avea sens pentru păstrat, inclusiv cărți. Mă rog, am dus cărțile în pod, că nu mă lasă inima să le arunc la tomberon. Printre hârtii, cosmetice și medicamente expirate, am mai eliminat din posesie și un număr de telefon, ca să pot trece liniștită mai departe și în viața sentimentală. După o vizită la Ikea, alta la spălătoria de covoare, unde am pupat clanța, că am ajuns cu cinci minute după ora închiderii, și o relaxare de două ore la cosmeticiană, m-am culcat aseară la miezul nopții. Am reluat ostilitățile azi de dimineață, și pot să confirm încă odată că, bormașina e nu numai o jucărie foarte mișto, dar și o unealtă foarte utilă la casa omului. Am terminat acum seara și pot să spun doar că, casa mea arată mult mai bine, de-a dreptul încântător. Dacă, înainte simțeam că, îmi invadează spațiul personal fiecare musafir ce îmi intra pe ușă, acum îmi găsesc casa foarte primitoare, socială, chiar dornică să primească musafiri. Și primul musafir, nu s-a lăsat mult așteptat, o prietenă venind azi la cină. A găsit schimbarea foarte plăcută și în casă și în atitudinea mea.

PS: îmi zice cosmeticiana că, rinichii semnifică iubire, afecțiune, sentimente. Nu i-am lăsat extra pentru previziuni, dar mi-a făcut mișto unghiile, roșu clasic, ca de obicei.

PS2: Și dacă tot vorbim de schimbare, mi-am instalat un corector în română la browser, deci o să scriu mult mai corect și plăcu ochiului!

Obiceiuri vechi

~ Căpşunăriţa ~ 15 comentarii

De obiceiurile vechi te descotorosești greu, zice o vorbă, si eu de foștii gagii, as adăuga. Am eu defectul asta, de-a rămâne mai mereu legata de foștii gagii prin mii de fire invizibile, ce se dovedesc frânghii in toată puterea. Si, după ce ma jur pe toți sfinții, ca sigur tot amatlacul s-a termina, pac, uita-i pe ex-ii mei cum revin in forță. Cel mai mult îmi place când, după ce i-a dat uitați, ei ma cauta unul după altul, ca si când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar ultimele noastre discuții s-au întrerupt ieri. Prin miraculoase magii omenești, mi-se înfățișează ca zmeii, viteji la usa, sau conform regulilor moderne la telefon, vibrând cu propuneri si invitații aproape simultan. Un deja-vu consumat, dupa ce le-am trântind ușa in nas sau blocajul pe whatsapp, doar ca ei insista, de parca acum i-a lovit patima iubirii si a dorului de mine, mai mult ca niciodata. Iar eu, fac ce fac si tot nu desfac ghemul asta de amatlac, cu gandul la ceva mai bun si cu consularea, ca nu sunt chiar de lepadat.

Majoritatea revin, in speranta unui amor reinnot, a inca unui sex salbac, a unei atentii sau poate chiar a unei recasatorii. Revin ca si cum, episodul cu noi ruleaza nestingherit in mintea lor din ceasuri antice, in timp ce eu, am trecut deja la urmatorul sezon, dintr-un alt film.

M-am vazut in weekend cu englezul, pe care l-am lasat cu ochii in soare, ultima data cand  mi-a scris ca e aici si ca vrea neaparat sa ne vedem, pentru un laser fractional. Desi se anuntase cu o luna inainte, laserul era prioritar. Ne-am vazut acum ca aveam chef de ceva rapid si fara complicatii, doar ca surpriza! El avea chef de ceva mai mult, incluzand atentie, imbratisari si timp petrecut impreuna. Dupa mesajul meu in care i-am sugerat ca eu vreau ceva mai mult decat iesiri banale, cand eram probabil beata, a inceput sa-si faca planuri cu mine, hai la schi in Polonia data viitoare cand vine, ori hai eu sa merg la Londra, ca o sa-mi fie el tour guide. Ce sa zic, dragut, e si frumusel, si tanar, si tatuat, si fute bine, dar e plictisitor de ma tau cu lama. Adica, pe bune, cat timp poti sa porti discutii banale despre fotbalisti si Anglia cu cineva, mai ales dupa orgasm? Nu de alta, dar dupa imi scade toleranta la idioti.

Apoi e proful de sport, febletea poloneza blonda, care fute excelent, il duce capul, dar e mereu cu mintea in nori. Asta ma fute mai nou doar la cap, sa ma mut la el in oras, pentru ca deja se vede cazat in potentialul meu apartament cu catel si purcel, ba chiar mi-a promis, ca ma va astepta zilnic acasa cu pula sculata si cheful in vene, curat si spalat, numai sa vin, cel mai bine de maine. In urma cu vreo doua saptamani m-a chemat prin Slovacia la schi, unde e instructor de snowboard in ceva tabara de copii. Un ban in plus, bravo lui, si poate as fi mers, dar nu aveam zbor direct, dar pentru un efort mai mare nu mis-e merita, sa-mi dau programul peste cap, ca si asa stau slab la zile de concediu.

Faza e ca, astia sunt deja consumati, si din motive obiective nu o sa ma bag cu ei vreodata la relatii. Adica, chiar nu ma vad langa ei cu parfumurile mele Armani, citind The Economist si band Prosecco in lenjerie de la Victoria Secret.

Englezul e plictisitor, bea prea mult si mananca de la bar mleczny in Polonia, iar proful de sport lucreaza doua norme si tot face mai putini bani ca mine (iar eu nu fac mult), e crizat si zgarcit, deci defecte capitale la amandoi. Si totusi, o ard cu ei in lipsa de altceva. Sau poate mi-e prea lene sa caut altceva, pentru ca procesul de cautare e o investitie, necesita timp, atentie, costuri, iar eu doar as fute si nu as plati. Fix așa sunt eu acum, cum ziceam ca sunt altii pe vremuri. Daca m-as mobiliza un pic, poate chiar as gasi pe cineva misto cu care ma potrivesc, poate chiar m-as indragosti, poate cine stie, ar putea fi chiar grozav.

Si nu e ca, nu am unde si ce gasi. Primesc mesaje cu carul pe sympatia (un portal polonez pe care mi-am pus o poza in care mi-se vede moaca, in sfarsit), am gasit ceva tip misto pe inner circle si ma abureste un cititor roman simpaticel, de pe blog. Deci e plina garla de peste, carlige am, dar si sictireala sa arunc unghita. Poate astept sa vina cineva sa ma ia cu japca de data asta.

Mentalități

~ Căpşunăriţa ~ 12 comentarii

Am primit aniversar perechea asta de chiloți de la niște amici. Am trimis poza unei prietene din România, la care ea îmi răspunde: „Îți dai seama cum te văd ei, nu?”

Citind răspunsul ei, ceva mi s-a scurtcircuitat ceva în minte, trecând în câteva secunde de la starea de mirarea, la cea de răbufnire și apoi la banala tristețe. Știu foarte bine, de unde a venit comentariu ei și care îi sunt implicațiile emoționale și sociale, pentru ca și eu am trăit în România, din fericire doar 22 de ani. Dar, a fost mai mult decât suficient, ca să știu cum funcționează rotițele creierului setat pe mentalitatea din Românica  pentru că, nu-i așa, ăștia sunt chiloți de curvă, o curvă la care îi place să se fută, să o sugă și să se îmbrace corespunzător pentru treaba asta. Și, clar că, doar o curvă poate să primească un astfel de cadou, iar cei care i-au făcut cadoul sigur o văd ca pe o curvă, că altfel i-ar fi cumpărat o cratiță, ca la o muiere decentă și respectabilă de 37 de ani.

Și, mai știu că, la români respectabilitatea și chiloții nu încap în aceeași propoziție, decât dacă include o negație, pentru că românii au o mare problemă cu sexul, sexualitatea și manifestarea ei. În mentalitatea românească, dacă uneia îi place să se fută este clar curvă, pentru că femeilor decente nu le place sexul, nici să sugă pula, care-i o rușine, și nici nu se îmbracă în lenjerie neagră din dantelă, ci în chiloți albi de bumbac, mai ales după ce au trecut de o anumită vârstă.

Prima dată, când am observat problema cu sexualitatea la românii a fost în facultate, când locuiam cu o prietenă foarte apropiată, unguroaică, dintr-o familie de medici. Am învățat multe de la ea, și unele lucrurile pe care le-am învățat, au ținut de sexualitate. De la început m-a surprins felul în care vorbea despre sex, deschis și firesc. Și nu doar cu mine, căci asta era abordarea ei generală, pe care o aveau și părinții ei, care în loc să-i țină predici despre cum trebuie să se mărite virgină, ca și mie, o sfătuiau să se fută cu cap și îi împachetau prezervative printre murături. M-a șocat, când am realizat că, ei erau conștienți, că ea se fute și tratau treaba asta cu normalitate, fără dezamăgirea și rușinea aferentă, cum a făcut maică-mea cu mine.

Mi s-a confirmat că, românii au o problema cu sexualitatea, după ce m-am mutat în Polonia. Deși, la prima vedere, societatea de aici pare mai religioasă, cu avorturi interzise și vizite săptămânale la biserică, oamenii sunt mult mai emancipați sexual, și mental, și fizic. Aici femeilor nu li-se pune automat eticheta de curvă, nu am auzit polonezii care să împartă femeile în ”de casă” și ”de futut”, cum se întâmplă în România, iar lenjeria intimă nu constituie un tabu sau ceva special. Rușinea nu însoțește sexul, iar dacă te fuți nu însemnă că ești curvă sau nimfomană.

Uitându-mă la cele două situații tind să cred că percepția femeii în contextul actului sexul are foarte mult de-a face cu puterea ei în societatea, cu valoare și poziție ei în raport cu bărbatul. Cu cât puterea femeii în societate este mai slabă, cu atât asocierea ei cu sexul devine negativă. În schimb, în societățile ce recunosc egalitatea dintre bărbați și femei, asocierea femeii cu sexul  are aceeași conotație cu asocierea bărbatului cu sexul, neutră sau pozitivă.

Ca femeie, este foarte important să îți înțelegi nevoile și libertatea sexuală, dar din păcate, mentalitatea în care am fost crescută, m-a îndemnat să-mi reprim sexualitate, să o consider tabu. Nu e nimic rușinos în sex, nimic tabu, iar copii nu sunt aduși de barză, cum mi-a zis maică-mea mie, ci sunt dezvoltați în burtică, cum i-am zis eu fiică-mi.

Eu am avut târziu o viață sexuală împlinită, așa că mă bucur că la 37 de ani am primit chiloți de curvă în loc de o cratiță.

Oamenii cu adevarat inteligenti

~ Căpşunăriţa ~ 6 comentarii

Cand l-am cunocut pe fostul socru, stiam ca nu are o opinie buna despre mine, pentru ca eram romanca, mai stiam si ca gagiului meu ii e frica de el, si ca acest autoputernic tata e foarte dur, cu afacere proprie si nemilos, avand o opinie scazuta despre majoritatea oamenilor.

Dupa ce am am dat mana cu el, fiind primita cu zambetul pe buze, ne-am urcat in masina si el a codus vreo ora. Ne-am oprit la un local, unde fostul socru a comandet ceva de mancare pentru toti. Gagiul meu, ce imi facuse descrierea dura a lui taica-su de cateva lui, mi-a zis intrigat in engleza, daca imi pot inchipui, cu s-a adresat taica-su chelneritei. Prin cap imi treceau tot felul de cuvinte jignitoare, cand el imi zice „frumoas-o”, asa i-a zis. Automat am avut un scurt circuit in minte, unde informatiile nu se potriveau. De ce omul asta care ii considera pe restul semenilor idioti (nici un dezacord aici), vorbeste asa frumos cu o chelnerita cu sortul unuros?

A trecut ceva apa pe Vistula pana am aflat raspunsul direct, si anume, ca sa-i de-a cea mai prospata bucata de carnat si sa nu-i scuipe de noroc in varza murata. Si, a mai inghetat Vistula de cateva ori, pana am aflat raspunsul indirect: oamenii cu adevart destepti nu se lasa cititi de restul. Aia pe care chiar ii duce capul si sunt echilibrati, sunt politicosi cu prostimea, pentru ca stiu ca protimea se hraneste aprig cu politeturi, mai ales cand pierd bani. Daca treci peste vanitatea de a te simti important, realizezi cat de mult poti castiga, facandu-i pe altii sa se simta importanti. Unii cu banii, altii cu vanitatea.

Lucrurile pe care le vezi

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

Se zice ca, atunci când ești îndrăgostit, nu vezi anumite lucruri, orbindu-te iubirea, ca o boală fără de leac.

Eu nu cred in orbire, și zic că vedem totul cu ochii, dar alegem să ignoram cu mintea. Întotdeauna vor fi cei care văd mai mult, dar și cei care vor ignora mai putin. E un echilibru fragil, greu de încadrat in rame exacte, în care conjunctura, joaca un rol mai mare, decât puterea personală.

Întrebarea care se pune, e ce contează cu adevărat?, însă răspunsul nu e simplu. Pentru ca ceea ce contează e o variabilă, și ea se schimbă, se modifică, creste sau se alterează, in funcție de noi, de cei din jurul nostru, de timp și împrejurări.

In relatii, cu cât cineva ne este mai indiferent, cu atât ceea ce contează căpătat o conotație mai valoroasa, opusul fiind la fel de valabil. Cu cât ne pasa mai mult de persoana din fata noastră, cu atât ne pasa mai putin de elementele care o înconjoară.

Și, in sfârșit, am ajuns la subiect. Când eu merg la întâlniri, mi-se rupe. Nu am emoții și nici sfială, bă chiar mi-as dori sa simt măcar niște fluturi in stomac, așa ca sport. Dar nu simt nimic, decât o neutralitate banala. Cateodata încerc sa-mi stimulez excitarea, accelerând in minte posibilitatea suspansului, neprevazutul care ar putea sa ma întâmpine. Rar mai funcționează. Nici teama banala de interacțiune nu ma mai mișca, fiind obișnuită să întâlnesc străini și sa vorbesc despre mine. Încerc sa ma obișnuiesc și cu ascultarea, dar partea asta merge întotdeauna greu, pentru ca ma obosesc lucrurile repetitive și banale. De aceea, cand merg la întâlniri observ multe lucruri, pentru ca nu am emoții, iar mintea mi-se mișcă in parametrii normali, făcând corelații rapide, stupide sau fantastice. Observ detalii, pe care cu fluturi in stomac, nu le-as baga in seama sau mi s-ar părea drăguțe, aud cuvintele cu un alt sens, căpătând in mintea mea o alta valoare. Nu știu dacă e un semn de maturitatea, sau poate e un simplu efect al vârstei, dar persoanele care reușesc sa-mi atragă atenția și sa-mi înghețe simțurile sunt tot mai putine.