Percepții

~ Căpşunăriţa ~ 38 comentarii

Blogul acesta este un exercițiu de scriere, dar și un loc terapeutic, in care îmi povestesc experiențele, gândurile, pățaniile sau părerile. Încerc sa fiu sinceră si să mă cenzurez cât mai puțin, admițând, nu de fiecare dată cu plăcere, adevăruri dureroase, greșeli prostești și repetitive, ori fapte rușinoase. Nu aș spune ca iau de cele mai multe ori, cele mai bune decizii, ori ca viața mea e cea mai fantastică, minunată sau cutezătoare, că nu am momente de plictiseală, îndoială sau pur și simplu lene, dar sunt cu siguranța una dintre cele mai originale persoane pe care le cunosc. Nu mi-se pare că ceea ce trăiesc e deosebit de interesant, deși admit că am evoluat mult. In viata de zi cu zi, fac tot posibilul să-mi diversific experiențele, să-mi îmbunătățesc cunoașterea, gândirea, să-mi fac viata atractivă pentru mine, oferindu-mi activitățile și lucrurile la care am visat, pe care mi le doresc și care eu le consider importante.

Eu, dintotdeauna am fost mai diferită având curajul să ies din mulțime și să gândesc altfel, să spun ceea ce-mi trece prin cap, să-mi pun întrebări și să admit neplăceri. Pentru mine raționalitatea gândirii tronând orânduirii sociale, regulilor sau cutumelor. Eu am ales mereu să-mi trăiesc emoțiile, hrănindu-mă cu ele în mod abuziv, câteodată prea intens, ca mai apoi să le disec logic, trăgându-le prin roata analizei fără de milă și cu rușinea la vedere, ca mai apoi să le pot dispersa mai ușor.

De când am început sa scriu aici, m-a preocupat mereu faptul ca poate mă expun prea mult, că sunt prea directa sau că, povestesc prea deschis din ceea ce fac și gândesc. Expunerea privată încă se asociază în mintea mea cu un sentiment de jenă, pe care l-am dobândit în copilărie, față de afișarea intimității, dar și un sentiment de frică, pe care l-am dobândit în adolescență, față de semeni. Când alții îți cunosc intimitatea, devii vulnerabil, indiferent de cât ești de detașat și independent, pentru ca ura și jignirile deranjează, pe oricine și pe fiecare. Pentru că după colț, va fi întotdeauna cineva care să-ți fută una, când te aștepți mai puțin. Sau poate am doar eu paranoia asta, pe care am dobândit-o cândva, pe vremuri, undeva, prin ceva experiențe, pe care nu am reușit să le înțeleg încă, ca să pot scăpa de ele.

În mod ciudat, preocupările mele de scriitor că îmi expun prea public viața reală, au un feedback total opus in mintea unor cititori de-ai mei, care cred că fabulez. Am fost acuzată de câteva ori că îmi construiesc o imagine despre mine, ce pare foarte atrăgătoare și că, poate nu mă ridic în realitate la nivelul așteptărilor. Blogul acesta e anonim tocmai pentru ca e o reflexie cât mai exactă a gândurilor mele oneste, căci în mod normal nu merg lejera pe stradă și le spun oamenilor ce cred eu despre ei și viață, deși mai am câteodată darul sincerității, în special în momentele când nu mi-se cere asta. Am opinii puternice, cu personalitate cum s-ar zice, și sunt elogiată, invidiată, fascinantă sau enervantă, de multe ori concentrată doar pe mine și în viața de zi cu zi. Nu trec neobservată, asta cu siguranță, deși am momente în care sunt foarte naivă ori inocentă. Încă mă descopăr și nu am ajuns nici măcar într-un punct de echilibru, deși știu că nu-i prea departe. Mă preocupă cum mă văd alții și m-a preocupat mereu, dar cu trecerea timpului tot mai puțin, realizând că nu mai vreau să știu, ori să cunosc opinii negative despre mine. De aceea, prefer ca cei care cred că fabulez cu talent și din imaginație, să creadă asta. Nu e nici rolul meu și nici țelul meu să-i conving de contrariu. Fiecare e liber să creadă și să aleagă după propria lui putere.

Doar niste opinii

~ Căpşunăriţa ~ 10 comentarii

În Polonia a început sezonul cerșitul. De acum până la final de aprilie e vremea taxelor fiscale, așa că toată lumea îți cerșește 1% cu tupeu. Cel mai corect ar fi să mi-l pot redirecționa mie, ca să am măcar de o bere, în timp ce admir statul polonez cum îmi împrăștie banii la săracii cu mulți boraci. Aici se primește 500 de PLN daca ai un al doilea borac, 1000 PLN la al treilea si tot așa. Si apoi se mira statul cum de nu are forță de munca, când se poate bea bine pe alocația copiilor. Eu am fost slab prolifica, cu un copil primesc ciuciu.

Am văzut întâmplător pe Youtube secvente din emisiunea Asia Expres, cu vedete din România. Pe unele le-am recunoscut, de pe vremea când locuiam eu acolo, altele erau mai recente, înălțate în ultimii 10 ani. Uitându-ma am avut un șoc, parțial previzibil. Știam că românii îmbătrânesc repede, dar parcă mult prea repede, mult prea vizibil și prea urat, iar vedetele României nu sunt excepții. Poate de urâțenie, botoxate excesiv, siliconate la maxim, de zici că le explodează pieptul, cu fețele degradate, pline de coșuri, umflate și zbârcite. Te apucă greața când le vezi cu câte un Chanel sub braț, engleza de baltă și filosofii ieftine de mahala. Romanii și-au pierdut nu doar valoarea, dar și simțul estetic.

De ceva timp umblă moda să-ți bagi tricoul, bluza sau cămașa în pantaloni, dar nu de tot, ci doar așa, mai șoc, pe la buric. Se introduce cam de o palmă cămașă, fix în fața fermoarului la blugi, ca să para mai șmecheros stilul si chiar prinde la unele/unii, dar nu la grase. Când grasa își bagă tricoul in blugi, fix la buric deasupra fermoarului, efectul mișto devine odios. In loc sa para stilată, ea se înfățișează mai grasa, rotunjindui-se bine burtica, iar ca bonus i-se vede nasturele abia închis al blugilor si fermoarul deschis pe jumătate.

Florence

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii
    Intalnire de afaceri reușită cu clientul american 👍
    Explorat oraș și descoperit noi locuri interesante 👍
    Stat la soare 👍
    Intalnire cu directorul adjunct al concurenței care vrea sa ma angajeze 👍
    Făcut cumpărături misto, inclusiv cisme de la același magazin local, de la care am cumpărat și anul trecut 👌

Firenze

~ Căpşunăriţa ~ 12 comentarii

Sunt in grădina Bardini, când încep aceste  rânduri. Stau la soare relaxată, cu picioarele în vânt și un zâmbet pe buze. Sunt pe o bancă în Florența, gândindu-mă că viața e frumoasă. Am făcut pace cu mine, accedând că starea noastră de bine e o alegere pe care o facem singuri, decizând dacă vrem să vedem partea plină ori pe cea goală a paharului de Prosecco.

M-am trezit cu gâtul în pioneze, durere de cap și nasul înfundat. Am făcut un duș, m-am machiat delicat și după un mic dejun rudimentar am luat-o la pas prin Florența. M-am dus direct la grădinile de pe partea cealaltă a râului, ca să mă încălzesc la soare. Până am ajuns în grădina Boboli m-a lovit melancolia după dragostea pierdută. Am rememorat momente, am făcut scenarii și am căutat inutil răspunsuri la întrebări greșit puse. M-am așezat pe o bancă din piatră, apoi pe alta, ulterior pe următoarea, iar în cele din urmă am început să scriu. Mi-am vărsat bagajul emoțional într-un text dureros de onest, acceptând să întrevăd realitatea rece și neplăcută a fostei mele idile. Am scris cu patimă și durere, iar când am închis ultima frază, punându-i punct, m-am simțit brusc eliberată, realizând că tot zbuciumul meu nu va schimba nimic și că alegerea dureroasă a fost cea corectă. Am mai făcut o poză grădinii Boboli și m-am îndreptat spre următoarea grădina Bardini.

Acolo am găsit din prima, banca pe care am vrut să mă bucur de soare, ușurată și eliberată de bagajul emoțional inutil.

Mi-a scris că a aterizat și i-au urat ”Welcome to Italy”, salutându-l cu o poză din Florența. Îmi scrisese înainte că nimeni din echipa lui nu vrea să vină, așa că va veni sigur. M-a întrebat ce planuri am pentru azi și i-am răspuns ”Just visiting the gardens of Florence”. Două ore mai târziu îmi scrie ”I just reached Florence”. Am făcut ochii mari, pentru că ajunsese cu o zi mai devreme decât era planul inițial. Ne-am întâlnit jumătate de oră mai târziu și am luat-o la pas prin Florența. Ne-am îndreptat spre Piazzale Michelangelo, trecând pe lângă câteva locații cheie din cultura orașului: Bazilica Santa Maria Del Fiore, Galeria Degli Uffizi sau Ponte Vecchio. Am mers repede, amândoi în Conversi albi, nimerindu-ne la faza asta, fără să ne fi vorbit dinainte. Arătăm ca un cuplu a comentat el. Ne-am făcut și ceva poze, dar mai mult ne-am vorbit tot drumul, îndrugând povești de la muncă și din viața privată. Am vorbit într-un mix de engleză și poloneză, variind în funcție de expresiile pe care le foloseam și sentimentele pe care doream să le transmitem. Curioasă, l-am întrebat ce droguri a tras pe nas sau pe gură și cum reacționează la ele, apoi ne-am licitat la creativitatea locurilor de sexat și ne-am povestit secvențe din cele mai semnificative relații trăite. M-a luat de mână când am traversat strada printr-un loc ilegal, plăcându-mi atingerea lui delicată și ocrotitoare. Am stat pe iarbă în grădinile însorite și ne-am rătăcit pe străzile Florenței, până ne-am oprit în cele din urmă la Prosecco, unde am continuat descoperirile. Am împărtășit detalii despre noi, despre familie, poze, așteptări, dorințe și planuri, într-o atmosfera familiară și veselă. Printre discuții despre lucruri private și de afaceri, am împărțit un Tiramisu,  privindu-ne insistent în ochi la inițiativa lui. M-a țintuit cu ochii lui albaștrii secunde în șir, eu susținându-i intrigată privirea cu ochii mei căprui și un zâmbet inevitabil pe buze. Nu mă puteam dezlipi de ochii lui hipnotizanți, incapabilă să mă prind dacă vrea sa-mi citească în suflet sau doar să mă testeze.  Ne-am despărțit la gară, pentru că el a trebui să se întoarcă, îmbrățișându-ne generos. Mi-a așternut un pupic delicat pe obraz și mi-a scris după ce s-a urcat în tren ”Thanks! Had a good time”.

Ce caută lumea pe Tinder? Studiu calitativ despre intimitate.

~ Căpşunăriţa ~ 20 comentarii

Tinder este una dintre cele mai populare aplicații de online-dating din timpurile curente. O înțelege mai complexă a acestei noi forme de contact si a interacțiunilor, care au loc între utilizatorii aplicației, este necesară și binevenită. Cunoașterea dobândită dintr-o astfel de cercetare, ne poate ajuta să anticipăm schimbările, ce vor avea loc în evoluția contactelor sociale, pe termen scurt și lung din perioada următoare.

Pentru a înțelege cât mai complex fenomenul Tinder, a fost condus un studiu calitativ, desfășurat pe o perioadă de un an și jumătate, in care s-a folosit următoarele tehnici de cercetare: interviul, observația și studiul de caz.

Metoda de selectare: s-au selectat pentru studiu persoane care foloseau aplicația Tinder, în urma unui răspuns pozitiv la două poze ale unei femei, prin alegea opțiunii „Like”. Subiecții au fost în proporție de 90% de sex masculin, iar 10% de sex feminin, cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Aria geografică de selecție s-a concentrat în mare parte pe Polonia (80%), cuprinzând adițional România, Italia, UAE, USA și Canada. Naționalitățile subiecților cercetați au fost doar parțial stabilite, o mare parte dintre participanții la studiu fiind polonezi, italieni, români, germani, englezi, suedezi, americani, francezi,  norvegieni sau turci.

 Interviurile au avut loc online sau față în față, întrebările fiind deschise, iar subiecții fiind încurajați să se exprime liber. Observația s-a realizat în mare parte în mediul online, cercetătorul căutând să identifice modele de comportament aplicabile pe scală largă subiecților. Studiul de caz s-a limitat la o mică parte dintre subiecți, cu care cercetătorul a decis să își extindă interacțiunea.

Limitele cercetării au fost date de imposibilitatea de a stabili naționalitatea fiecărui subiect, aria geografică limitată de folosirea opțiunii gratis a aplicației, alegerea subiectivă a participanților pentru studiul de caz.

În urma studiului, s-a stabilit că, participanții caută diverse tipuri de intimitate pe Tinder. O parte dintre ei caută doar sex. Câteodată ți-o spun direct, fără vrăjeală inutilă, mai ales dacă sunt vest europeni, în trecere prin zona de reper sau cu stabiliți cu munca pe perioadă limitată. Genul asta te invită fără ocolișuri la hotel sau la ei acasă, la duo sau trio, in funcție de programul serii.  Am întâlnit unul, care mi-a scris din primele mesaje că, caută o gagică în seara respectivă pentru un trio cu prietenul lui și că locuiesc în zona X. Vreau sa vin? Polonezii de obicei se fâțâie, preferând să se invite insistent la tine acasă (deducem ca locuiesc in masa) sau să te invite pe tine la ei.

Sunt alții care își caută amantă. Am mai scris despre asta, iar însurații respectivi sunt conștienți de costuri, și chiar pun trocul direct in descrierea profilului lor. Bărbat însurat, caut XYZ ofer ABC. Ăștia sunt de obicei ascunși sub poze de gen:

img_4681img_4680img_4679img_4678img_4677img_4676img_4675img_4674img_4671img_4672img_4669img_4673

Sub același tip de poze,  se ascund și urâții cu spume conștienți de moaca lor, știind ca ar respinge gagicile la care ei aspira. Așa că o dau pe curiozitate, încercând să câștige fata cu personalitatea lor mirifică, iar mai apoi să îi dezvăluie realitatea cruda, după ce și-au crescut semnificativ șansele, sau cel puțin așa cred ei ca sunt crescute.

Următoarea categorie e a celor care caută validarea. De obicei cu o prietenă la bord și îndreptându-se spre o relație serioasă cu inel pe deget, vor să mai arunce o privire pe Tinder, ca să fie siguri că nu pierd marea cu sarea.

O bună parte însă, caută afecțiune, majoritatea, sperând să întâlnească pe cineva de care să le placă și mai ales care, să îi placă pe ei. În funcție de vârstă, necesitate, si disperare, recunosc direct sau lasă să se întrevadă asta din gesturile și cuvintele lor.

Va urma …

Notă de subsol: Mă gândesc să dezvolt un articol științific din treaba asta, doar că momentan mi-e prea lene să-l scriu singura in întregime.

Primul zbor ratat

~ Căpşunăriţa ~ 11 comentarii

Zbor regulat de la 23 de ani și nu am ratat nici un zbor, pana la cel de azi. Aveam avionul la 6:00 și m-am trezit la 5:02. M-am uitat la telefon și am realizat ca la ora respectiva trebuia sa fiu în aeroport. M-am îmbrăcat in 30 de secunde, am închis valiza de mână cu ce am apucat sa adun in ea și in timp ce voiam sa sun un taxi, am realizat ca singura sa ajung la zborul respectiv e mașina mea. Au urmat 15 minute de drum in care nu m-am uitat la acul vitezei, dar am gonit cu peste 120 km/h între semafoare. La aeroport surpriza, nu am știut unde sa parchez. Exista la aeroport un sistem de parcare pe termen scurt și lung, pentru care ma așteptăm sa fie bilete diferite. Doar ca primeam același bilet tot timpul. Am sunat-o pe o colega cu care urma sa zbor, ca sa o rog sa ma ajute, dar nu a știut sa-mi explice, așa ca după 4 încercări nereușite, m-am oprit pur și simplu la parcarea scurta și am mers la check-in. Ochelaristul urat și plinuț mi-a spus cu satisfacție mascata, ca nu îmi mai poate lua bagajul, îndreptându-ma spre casa de bilete. L-am rugat sa-mi schimbe zborul pentru cel de după-masă, dar nu a vrut. I-am zis vreo două pentru sănătate si m-am îndreptat spre casa de bilete, unde oamenii au fost mai prietenoși. Pentru ca zbor Lufthansa, m-au dat o alta legătura pentru 300 pln extra, cu aterizare la o ora similară, iar de la casa de bilete mi-au explicat sistemul de parcare.

Am avut următorul zbor imediat, așa am parcat mașina și am mers direct la security. Acolo pustiu, doar o poarta deschisă și un ofițer de securitate. I-am zis in glumă, că mă poate verifica exact, iar el s-a uita la mine ușor dubios de serios si mi-a raspund ca i-ar plăcea. Cu un zâmbet abia perceptibil si pe un ton de lumină stinsă mi-a spus seductiv: „va rog, sa va dezbracați adecvat”. M-a bufnit râsul, de mi-am căzut telefonul pe jos, și am ras pe tot procesul dezbrăcării și despachetării, când el îmi punea tăvile, una după alta, iar eu le umpleam. La final am avut cinci, după ce colega domnului, imună la farmecele mele, i-a atras atenția să-mi ceară și cizmele. Dacă nu ar fi fost colega, probabil aș fi putut trece liniștită cu un cuțit din ceramică prin poartă.

În rest, nu-i nimic mai sănătos decât un flirt, ca să-ți ridice moralul 😏.

În autocar am reflectat la cât de anoste au devenit pentru mine zborurile, deși în avion am revenit la sentimente mai bune.

Așteptând zborul de legătura, îmi dau seama că nu zborurile sunt problema, ci stresul excesiv cu care mă confrunt la muncă, de când șeful meu nășpărlit mi-a dar ultima mărire. Mi-a dat-o cu ură, ca si cum ar fi scos-o de la mă-sa din pizdă și acum mă pune să plătesc pentru ea cu vârf și îndesat, prin comportament futizat, la care nu sunt imună încă.

O cărămidă de încredere

~ Căpşunăriţa ~ 8 comentarii

M-am îmbrăcat în roșu. Era o seară caldă de toamnă pe străzile din Las Vegas, iar noi ne pregăteam să mergem la Fantasy. Mi-am pus o pereche de sandale roșii, rochie roșie și un palton roșu. Am zâmbit cu buzele roșii și am pornit-o pe jos. De la Bellagio la MGM unde aveam rezervarea la atelierul lui Joel Robuchon nu era departe, așa că am făcut puțină mișcare. Ulterior am realizat că, de la MGM la Luxor nu e chiar atât de aproape, însă plimbarea pe străzile din Vegas prin holurile hotelurilor și mașinile de joc cu oameni lipiți de scaune își are și ea farmecul ei.

Spectacolul a fost plăcut, cu fete frumoase, tinere și bine antrenate. Nu m-am putut abține să nu fac o comparare între sânii lor și ai mei, zâmbind satisfăcută de ceea ce mi-a oferit mama natură.

Ne-am întors la hotel pe jos în briza serii, printre valuri de oameni, neoane colorate și multe reclame la prostituate și stripteuze. Eram prea înamorată de el, că să observ altceva din jurul meu, până i-am auzit cuvintele:

– Toți bărbații se uită la tine.
– Poftim, da de unde, i-am răspuns mirată.
– Da, se uită, mi-a confirmat el. Si tu ești cu mine, mi-a zâmbit satisfăcut.

M-a intrigat pe loc și cu o privire îndoielnică, am început să deschid ochii. În State e un pic mai greu să observi dacă cineva se uită după tine, căci albii se cam feresc să le curgă ochii, iar negrii nu sunt chiar atât de agresivi. Deci, trebuie să-ți deschizi ochii bine și să știi ce cauți, pentru că, contactul e foarte rapid, mai ales când mergi pe stradă.

Și, surpriză, avea dreptate.

Defilam pe Vegas Strip lângă un bărbat, iar bărbații pe care îi întâlneam în cale se uitau lacomi după mine. Admit că a fost un moment de glorie fantastic și posibil o cărămidă importantă la încrederea în sine pe care o posed, dar și o lecție de viață.

M-am simțit puternică și șarmantă, curtată și admirată. Si îmi place să mă simt așa.

Sunt conștientă că nu am să posed o asemenea putere toată viața, dar sunt femei care o au și care nu o au. Nu ține de frumusețea exterioară, deși inevitabil aspectul joacă un rol cheie, ci de forța și șarmul interior. Eu sunt conștientă de forța mea, știu cum să o manevrez, cum să mă joc cu ea și cum să o expun.

De aceea, mi-se pare pueril să aud comentarii dese despre gagici mai tinere, care inevitabil exista. Sunt convinsă că, sunt frumoase și deștepte, și cu toate calitățile lor in dotare, dar nu cu ale mele. Eu, sunt eu și am calitățile mele, iar la vârsta asta, conștientă de ele.