Era frumos, ca decupat dintr-o reclamă Hugo Booss, probabil cel mai frumos prieten pe care l-am avut. Cu părul negru, bretonul pe mijloc și ochii mici, avea trăsături similare cu Keanu, Reeves desigur, după care au suspinat toate adolescentele pe vremea Matrix-ului. Era bine făcut, nu excesiv de musculos și nici prea slab, excelent de înalt cât să mă țină bine în brațe, dar să nu trebuiască să-l privesc ca pe un avion de pe cer. L-am plăcut din prima clipă când, ni s-au intersectat ochii. Ne potriveam perfect fizic, părând de multe ori ca doi frați bruneți, cu trăsături similare și mâini bine împletite.

M-a învățat empatia, iubirea și sexul, călătorind împreună doi ani frumoși prin viață și încă doi chinuindu-ne reciproc. Aveam caractere diferite, complementare, eu ambițioasă și harnică, el romantic și leneș, eu temperamentală și impulsivă, el calm și mediator. Ne-a prezis  o legătură scurtă, dar intensivă și așa a fost, deși îmi doream cu tărie să-i demonstrez că se înșală.

L-am iubit cu pasiune, patimă și încăpățânare, în ciuda avertismentelor, doar ca să ajung la aceeași concluzie indubitabilă, care mi-a fost repetată necontenit de la începutul relației și care a ținut să-mi fie demonstrată de viață, în ciuda insistențelor mele. Când am început relația eu eram o studentă proaspătă, venită dintr-un orășel în orașul mai mare, iar el era un băiat din orașul mai mare, întrat în câmpul muncii cu o slujbă modestă la CFR. Când am terminat relația, eu era studentă la masterat și lucram ca secretară la un birou senatorial, iar el era tot pe aceeași poziție la CFR. Am intrat în relație desconsiderând potențialele implicații sociale și emoționale ale diferențelor dintre noi. Am ieșit din relație înțelegând că, pe termen lung diferențele dintre ambiția personală, puterea și mai ales voința de muncă, precum și modul de gândire și felul în care acesta se schimbă, creează într-un cuplu discrepanțe, obstacole, foarte greu de depășit. Nu neg excepțiile și cunosc câteva, dar în balanța dintre femei și bărbați, când ea este mai educată decât el, este foarte dificil pentru un cuplu să supraviețuiască.

La nivel fundal, am avut parte de familii diferite, eu trăgându-mă din mândrii bugetari, în timp cel el a experimentat patologia alcoolismului, alături de un tată vitreg, însă partea aceasta a contribuit prea puțin la potențialul nostru evolutiv și din păcate, prea mult la deciziile noastre. Adevăratele discrepanțe și-au făcut simțită apariția când eu am evoluat mental, educativ și profesional, luând contact cu o altă lume, a intelectualilor, o lume în care el nu s-a mai regăsit. Și nu, pentru că nu era inteligent, posedând o excelentă inteligență emoțională, fiind foarte empatic și bun judecător de caractere, ci pentru că se simțea depășit. În lumea lui îi era confortabil, era stăpân pe sine și punct de referință pentru ceilalți, dar ca să o depășească, trebuia să iasă din zona de confort, să o ia de la zero printre alții. Alții la fel de ambițioși și poate cu un start mai bun în viață. Alții care îl intimidau.

Pentru mine a fost o lecție de viață dureroasă și în ciuda efortului depus nu a funcționat. Frustrările mele s-au născut nu doar imposibilitatea lui de a se ridica la nivelul așteptărilor mele pe termen lung, ci mai ales din perspectiva cu care a abordat rolurile noastre în relație, care pentru mine s-au schimbat odată cu modificare balanței dintre noi, în timp ce pentru el au rămas aceleași. Contrastele m-au frapat și mi-au dat de înțeles că ceea ce alegem să ducem cu noi, cum decidem să ne modelăm, este parte esențială a cine suntem și cu cine ne potrivim.