Etichetă: relatie

Frica de a refuza bărbații

~ Căpşunăriţa ~ 10 comentarii

Frica de a refuza bărbații am căpătat-o devreme, pe la 15 ani, în urma unei palme, pe care am primit-o peste obrazul stâng.

Eram în primul an de liceu, la ceva discotecă școlară, ținută în sala de sport cu colege de cămin. Dansam și noi pe acolo în grup, până a băgat DJ-ul una din aia mai lentă. Era o balada rock mișto și m-a luat un tip la dans. Am început să dansăm, făcând și noi o vreme, ceea ce vedeam în jur. Ne învârteam sictiriți pe loc ca restul cuplurilor, până când mi-a venit mie o idea genială. M-am dat un pic mai în spate, dezlegându-mă din îmbrățișarea lui grea și banală, apoi mi-am fixat un picior între picioarele lui și m-am pus la dat din cap, în ritmul melodiei. Tipul, l-a început m-a privit surprins, apoi i-a plăcut și a început să mă imite. Dintr-o dată, dintr-un cuplu banal, am devenit atracția ringului de dans: un el și o ea, fluturându-și pletele în ritmul muzicii. Am dansat o vreme, până s-a schimbat muzica, cu el declarându-mi admirația totală – ești bestială, așa se zicea pe vreme aia – iar eu realizând că, el nu era. Dezamăgită de moacă lui neinteresantă și stilul prea nespălat, m-am făcut nevăzută. Știam ca sunt mișto, așa ca am trecut mai departe, la agățat ceva mai bun, evitându-l cu brio și fără să mă preocup prea tare că, i-am rup inima sau încrederea in sine. Aveam să aflu câteva ore mai târziu cât de ruptă e, când mi-a tras un croșeu de stânga, în timp ce urla că, sunt o curvă si ca nimeni nu-l părăsește pe el.

În mintea lui de copil traumatizat – am aflat ulterior ca, era fratele mai mare al unui coleg de generală, dintr-o familie dezorganizată, cu un tată alcoolic și bătăuș – l-am părăsit.

Pe moment însă, eram prea speriată de reacția lui și prea rușinată, ca să mai insist cu explicațiile că, nu e nimic între noi, iar pentru mine un dans nu înseamnă, ca ii sunt prietenă.

Am îndurat mult timp umilința asta, primită la o vârstă fragedă, transformând-o într-o învățătură de minte, un pic greșit înțeleasă. De atunci, am devenit mai atentă la semnalele pe care le trimiteam bărbaților, având grijă să nu întind coarda prea tare cu indezirabilii, fiindu-mi mereu frica de reacțiile lor pline de ura. Adițional am dezvoltat o carență, cea a refuzului inexact. Am devenit incapabilă să refuz direct bărbații, eschivându-mă și făcându-mă dispărută, de fiecare dată când nu eram interesantă. La fiecare refuz al cuiva, mă trecea un fior de frică, că se va răzbuna în vreun fel pe mine, rănit în amorul propriu. Și atunci, începeam evitarea, eschivarea și discuții inutile cu bărbați ce încercau mereu sa ma cucerească. Ma amăgeam că, îi țin așa, potențial, când de fapt știam că nu voi niciodată cu ei. O corvoadă inutilă, pe care am pus-o pe baza faptului că sunt atractivă, și acestea sunt consecințele, în loc să îmi reconstruiesc asertivitatea pierdută de ,la palma aceea.

In loc de concluzie: domnul insistent a persistat cu sms-uri, până când i-am scris. I-am mulțumit pentru întâlnire si i-am spus ca, e cu siguranța o persoană minunată, dar nu cred ca ne potrivim.

Trăiască asertivitatea în relații!

Nu ma lasa mama

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

L-am rugat pe fostul meu prieten, cu care am ramas cica in relatii de amicitie, sa ma ajute intr-o chestie. Nu foarte complicata si i-am zis chiar ca, ii platesc pentru ajutor. M-a refuzat pe baza a doua motive, foarte elegante din care se citeste perfect cine e el.

Primul e ca nu are timp si e foarte incarcat la munca in perioada asta.  Cunosc motivul asta, el nu are niciodata timp, pentru ca WoT nu se joaca singur, iar la munca de la facultate e cel mai incarcat in perioada de vacante, cand nu trebuie sa predea si nici sa tina consultatii. Atunci se ia frumos si merge acasa, la ma-sa si tac-su, ca sa frece menta pe acolo. La sat cum ar veni.

Al doilea motiv a sunat cam asa „din cauza unor motive personale, nu cred ca ar trebui sa ma angajez in asta”. Si asta se traduce: acuma am alta prietena, iar parintii mei sunt mandrii si multumiti de mine. Daca m-as baga cu tine in ceva combinatii, chiar formale, dar cu tine, nu le-as putea spune, ar trebui sa-i mint, ca daca le-as spune nu ar fi de accord si mi-ar impia capul cu treaba asta tot timpul, m-as certa cu ei si as avea alte neplaceri.

Il inteleg, desi nu imi pot stapani dezamagirea. Nu, pentru ca nu m-a ajutat, ci pentru motivul ca nu ma ajuta, deoarece nu-l lasa parintii. Daca era bagat in ceva combinatii si nu putea, chiar il intelegeam. Si daca vaea ceva cazier il intelegeam, dar in pula mea, sa ai 33 de ani si sa nu faci ceva, pentru ca nu te lasa parintii? Pe asta nu pot sa o inteleg. Regret cei 3 ani din viata in care m-am frecat cu el la melodie, facand planuri de casa si afaceri impreuna. Bine macar, ca eram maritata.

Iubirea si realitatea

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Renovam apartamentul, mi-a spus el pe un ton grabit. Pentru vreo doua minute, m-a cuprins un sentiment din ala ciudat de invidie, stiind ca in „noi” asta, ce rimeaza cu renovam, ma putea include pe mine. Noi am fi putut renova apartamentul acum. Daca, nu as fi ales eu, altceva.

Apoi mi-au venit in minte fetele acre ale parintilor lui, cum l-au imprejmuit orotitor, in timp ce ma interogau pe mine, despre planurile de viitor pe care le nutresc alaturi de fiul lor. Inca ne divortata, eu raspundeam sincera si hotarata, in timp ce el tacea molcom si distrus. Ii cerusera, s-o termine cu mine, o amanta prea focoasa, prea pretentioasa si prea rafinata pentru el. „Nu-i de tine”, aveau sa-i spuna, dupa mesele de sarbatori, doar doua, dar abundente in nepotriviri. Cand parerile noastre difereau, in banalitati precum educatia si bataia, petrecerea timpului liber, curatenie si gatit, ei se uitau la mine ca la o fitoasa, cucoana de oras, cheltuitoare si cu unghiile vopsite la manichiurista, in timp ce eu ii priveam, ca pe niste tarani banali si saraci. Un soc pentru ei, cand am cumparat doua perechi de pantofi o data, din acelasi magazin, sau cand le-am spus ca mai aveam o doamna care imi facea curat, cand stateam la casa. Asa cum a fost un soc pentru mine, cand mi-am vazut viitorul alaturi de fiul lor, in gura cascata cu dinti stricati ai matusi-si, care ne povestea din partea opusa a mesei barfe de la banda de ambalare. Dupa ce si-a mai si indesat si camasa in pantaloni, cu mana bine infipta, am decretat ca am nimerit in gloata nepotrivita. M-am uitat cu tristete la fiul lor frumos, dar caruia nu-i prea placea sa se spele pe dinti, si am zis ca trebuie sa fie ceva mai bun in lume, caci daca asta prevede viitorul, nu suna de fel bine.

L-am iubit, cu patima, era mandru si futea bine, dar realitatea in care trebuia sa-i suport familia, ce-l tinea de zgarda, ca doar era unica progenitura, mi-a vindecat miraculos patima. Am trecut mai departe fara prea multa zbatere, cand am inteles ca viitorul alaturi de el, nu putea fi creionat asa cum il visam eu, asteptarile lui fiind prea banale, fata de ceea ce imi doream eu de la viata.

In mod ciudat era un deja-vu, pe care il mai traisem cu un barbat frumos, in tinerete, si pe care aveam sa-l mai traiesc inca odata, ulterior.

Femeia copil

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Il cunoaste. Mi-a zis intrigata, ca de mult l-ar fi futut, ea si toata firma. Si chiar isi planuia misiunea ultima data cand s-au intalnit la targ, dar ce pacat ca, el era cu nevasta.

Imi vorbea cu gelozia in ochi, intrigata si mirata, ca am fost capabila de o asa cucerire. Emana pentru mine respect si invidie deopotriva, prin fiecare cuvant pe care il rostea. Intr-un moment de indrazneala, s-a comparat cu mine, numindu-ne interesante, dar nu frumoase.

Mi-am abtinut ironia, muscandu-mi buzele, ca sa nu scap un „poate tu”.

M-a intrebat cum e la pat, si i-am raspuns ca egoist, ca s-o menajez. Marimea nu i-am putut-o nega.

M-a intrebat detalii, desi nu o interesau, asa ca le-am sumarizat pe cele pe care le stia deja. I-am comunicat ca, m-am saturat de el, ca e insurat si nu ma mai intereseaza, ca nu e asa grozav pe cum i-se pare ei, si nu mai vreau sa continui aventura, ca am terminat-o cu el. Printre cuvinte s-a intrebat ceea ce m-am intrebat si eu, „cum poti sa revii la unul normal, dupa ce ai fost cu el?”. I-am zis ca nu-i chiar asa special pe cum pare, dar am recunoscut bosumflata si cu jumate de gura, ca sunt indragostita. Si, in timp ce eu il pliveam de calitati, ea ma lamurea cum situatiile astea au sorti de izbanda, si ma impingea spre el, manata de propria-i ambitie.

Printre altele m-a sfatuit in van despre secretele atractiei, aratandu-mi pozele imbietoare pe care le trimitea pretendentilor ei de pe Tinder, aia care o ofertau la schimb cu o linie de koks si pizde de gagici, in hoteluri de cinci stele.

M-am simtit novice in experientele vietii, ca un copil ce doar a incercat borcanul de smantana cu degetul, prea temator sa-l infulece pe tot. Apoi am privit-o indulgenta, mimand uimirea descoperirii in timp ce, in mintea mea intelegeam ironica, de ce nu i-a iesit pasenta cu el. Odata, mi-a fost si mie greu sa inteleg ca, barbatii vor femei care se cer cucerite si nu care se ofera pur si simplu. Si cateodata, cu cat e mai lunga fusta, cu atata creste interesul, ca sa vezi ce se ascunde sub ea. Apoi m-am simtit proaspata, nealterata, ca marul fraged al Evei, intins cu drag barbatului iubit. Am inteles slabiciunea lui pentru mine. A inteles-o si ea, numindu-ma femeia-copil.

Rani deschise

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Mi-am dat seama de ceea ce fac, cand i-am trimis fostului sot un email plin de ura. Poate ca il merita, sau poate ca nu. Poate ca, nu-i chiar demonul descris de mine si multe din cuvintele pline de ura, pe care i le-am transmis, sunt frustrarile mele, pentru o relatie de mult incheiata, a carei umbra inca ma bantuie. Poate ca-i un psihopat, ca multi altii, dar toti ducem cu noi un bagaj emotional, pe care il aratam celorlalti intr-o mai mare sau mica masura. Ma intreaba cei din jur, cum poate fi atat de rau acum, cand a fost atat de bine atunci. In primul rand ca nu a fost atat de bine atunci, atunci candva a fost relativ bine si un pic prea vopsit in roz de imaginatia mea. Si in al doilea rand, acum nu e atat de rau, ci doar neplacut si un pic mai negru, pictat de mine.

Duc cu mine multe resentimente pentru nemplinirile sufletesti, si asta e unul dintre ele, care ma apasa si ma doare, ca o rana deschisa. Pe care eu nu vreau sa o inchid, cu care eu nu vreau sa fac pace, asteptand inutil o compensare, pentru durere ce mi-a fost pricinuita. Doar ca compensarea nu va veni niciodata si e doar alegerea mea, daca vreau sa mentin rana deschisa sau prefer sa o inchid.

– Prefer sa o inchid, striga copilul din mine, doritor sa merga mai departe, sa exploreze alte lumi, sa fuga de durere, sa scape de confruntare si de acceptarea faptului ca lumea e nedreapta.

– O vreau deschisa, porunceste autoritara femeia din mine, ranita in orgoliu si amorul propriu. Vrea razbunare, simtindu-se trasa pe sfoara, pacalita si inselata.

In vartejul asta de sentimente, incapabila sa decid rational sau emotional, las lucrurile sa se intample, raspunzand instinctiv la situatii, cateodata animalic, alte ori cu emaptie, in functie de sentimentele, care ma domina pe moment. Singurul lucru pe care il fac e sa ma indepartez de problema, cu o strategie excelenta de evitare, sperand ca intr-o zi sa se rezolve de la sine.

Dar nu se va rezolva si din toata indecizia asta, doar fiica-mea va avea de suferit, fiind prinsa la mijloc. Si mai e o problema, caci dupa multe incercari in diverse directii, nu am nici cea mai vaga ideea cum o pot rezolva. Mi-e imposibil sa vad rezolvarea, care cel mai probabil se afla chiar in fata mea.

Evoluție

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu
Photo by Paul Gilmore on Unsplash

O aștept pe fiică-mea sa iasă de la proba de balet. Este soare, tocmai mi-am terminat lattele machiato și micul dejun, servite într-o minunată priveliște de primăvară, înconjurată de copaci și iarbă pe un fundal cu muzica bună. Mă uit în reflexia unui geam și văd o gagică mișto, stilată, relaxată, pe care o doare la bașcă de toți și toate. Acum exact doi ani mă aflam în același loc, pe același fundal, dar în loc să servesc micul dejun, urlam la telefon a disperare, cu fața mânjită de lacrimi și plină de nervi. Eram încă măritată, încă foarte hărțuită de fostul soț și foarte neechilibrată emoțional. Am învățat cu greu să mă pun pe mine pe primul plan căci, deși mă credeam asertivă și instinctiv tânjeam după asta, nu eram, fiind de fapt puternic constrânsă de propriile limite și limitele impuse de cei din jurul meu. Am învățat de asemenea să mă detașez, să ies din lanțul emoțional creat de o relație abuzivă, să recunosc acest model de comportament și sa mă îndepărtez de el. Și încă învăț să mă relaxez, să-mi gospodăresc timpul fără grabă, să mă bucur de moment și să renunț la griji.

Un alt EL

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

heart-1463424_1920

Image by Dimitri Wittmann from Pixabay

Mi-am dat seama că mă ascultă când mi-a spus că am repetat de trei ori același lucru. Da, am obiceiul acesta, de-a repeta lucrurile cu alte cuvinte, pentru a le accentua în mintea interlocutorilor neatenți, însă el a observat asta cu voce tare.

M-a oprit din discursul meu filosofic despre divorț, când de obicei mă aprind ușor, ca să-mi spună că gata, a trecut si acum să vin la el să mă îmbrățișeze. M-am șocat pe loc, am tăcut și m-am executat. În următoarele patru ore nu am scos decât sunete abia perceptibile și câteva cuvinte, fără propoziții însoțitoare.

După orgasm m-am înghemuit lângă corpul lui fierbinte, cuprinzându-mă cu mâinile lui calde ce mă mângâiaseră în prealabil în cele mai ascunse puncte ale erosului meu, pe care nici măcar nu eram conștientă că le posed. Întinsă acolo, în siguranța îmbrățișării lui, mi-am început tortura mintala a simțurilor amorțite de oboseala și incapabile de somn. După vreo trei ore m-am dat jos din pat cautând frenetic melatonina și explicându-i pe întuneric că de la zborurile dese nu pot să dorm noaptea. În mirarea lui am repetat explicația, ne lăsându-ma inima să-i mărturisesc că de fapt nu suport intimitatea, care mă irită mai mult decât ma consolează si pe care o mimez ca să obțin sexul. Nu am vrut să-i spun că  de un an de zile nu mai pot dormi în pat decât cu un singur bărbat, doar ca acela este departe acum și probabil se trezește lângă altcineva, în timp ce eu încerc cu greu sa adorm lângă el.

A doua zi, după ce a plecat, am plâns. Mi-a curs o tura de șiroaie peste obraji în timp ce răceala mea protectoare se fisura sub povara iubirii neîmplinite.

Sfaturi la telefon

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

fotografierende-MRAkGP0VoYU-unsplash

Photo by fotografierende on Unsplash

Când mă sună să mă aburească, ce-mi poate spune oare un pulică, fripturică, din ăsta la care tot îi dau papucii, dar el uita să și-i ia. Ei bine, azi se pune să mă întrebe, ce cred eu despre faptul ca una dintre subordonatele lui (cică’i ceva manager pe la o tipografie), recent angajată, s-a cam înspăimântat de faptul că el dă afară oamenii pe capete. Și mă întreabă dacă să discute situația cu ea sau sa o lase să creadă ce-o bate gândul ? Dar na, se preocupa el acuma că nu vrea s-o piardă, mai ales că tipei nu-i prea place atmosfera morbidă de la muncă, si i-a zis la interviu că pentru ea asta contează. Doar că, el nu înțelege treaba asta și-mi expune mie cum banii sunt singurii care contează pentru el, iar treaba cu atmosfera e doar o abureală ce se spune la angajare. Și vai, este el acum în mare dilemă, și cică-mi cere mie sfatul (deși eu nu am subordonați), să se mai bage cu mine în seama cinci minute la telefon.

Înainte sa-mi strâng neuronii de pe jos făcuți iar grăunte de individ (este cel cu spaghetele și lingura), am început să mă auto-sfătuiesc la modul serios, să-l evit mai solid pe ins, că de când îl cunosc mă informează regulat câți oameni a dat el afară și câți a angajat, in jobul lui de șef pe care îl exercită de câteva luni. Adică, cât de labagiu trist trebuie să fii, ca să scoți la impresionat gagici poziția ta de șefuleț, lăfăindu-te cu mândrie, că faci atmosfera morbidă la tine în echipă și pe deasupra nici nu-ți  pasă, subliniind cu mândrie cât sunt pentru tine banii de importanți. Am respirat adânc, realizând că tipul trebuie să fie scăldat bine în frustrări, ca să creadă că mă va impresiona cu asemenea ieftiniri.

Schimbarea doare

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

markus-spiske--3ia78f62RM-unsplash

Photo by Markus Spiske on Unsplash

Nu a fost foarte deștept din partea mea să mă încurc și mai ales să mă îndrăgostesc de unul luat, dar căcaturile se mai întâmplă. Să dea prima inocentă cu piatra! Am ținut-o în saga asta mai bine de un an, dar mi-a convenit. La început, când am fost și eu măritată, cel puțin în acte, amantul la distanță și fără complicații a fost ideal. A venit la pachet cu un ambalaj de lux, senzații tari și experiențe total diferite de ce trăisem eu până atunci. Iar, sexul a fost cel mai bun din viața mea de până atunci. Mi-a convenit de minune și mi-a plăcut, de aceea am acceptat relația și cu neajunsurile pe care le oferea.

Asta până ieri, când am schimbat foaia. Era timpul să înfrunt adevărul și fiind conștientă că orice continuare nu însemnă de fapt decât prelungirea inutilă a inevitabilului, i-am declarat iubirea și l-am informat că drumurile noastre se despart. Pe când îmi compuneam creația m-am cam smiorcăit, mai ales ajungând la cuvintele sincer de dureroase „Kocham Ciebie”.

Îl iubesc, enorm, însa mă iubesc și pe mine, iar pe lângă iubire, am început să-mi ofer și respect, despărțirea de el făcând parte din acest capitol. Eu, la cărțile mele de iubire obișnuiam să scriu doar un capitol, cel cu iubirea, pentru că era cel mai convenabil și ușor de scris, uitând să-l adaug și pe cel cu respectul. Aveam vagi zvâcniri pentru respect, dar instabile și de obicei derulate după ce faptele erau consumate. De data aceasta, m-am decis însă pentru o schimbare majoră, întorcând foaia, ca să văd ce-mi rezervă partea cealaltă a cărții. La finalul primului capitol ajunsesem preș, într-o căsătorie nefericită, cu un soț abuzator. Mi-a trebui multa putere și mult curaj să mă ridic, dar am făcut-o, așa că nu mai plănuiesc să mă fac din nou preș.

Marea majoritate a nefericiților în căsnicii se complac, compensând cu atracțiile de duminică. Le doresc mult succes, căci eu nu mai am nici milă și nici răbdare pentru ei. Am fost acolo, dar am ales să fiu liberă și fericită prin forțe proprii, pierzând și familia, și confortul, și bani, și prieteni și statut social. Mi-am băgat picioarele în ele toate, pentru că am doar o viață și nu vreau s-o irosesc degeaba.

PS: verificam pulsul: doare!

https://www.youtube.com/watch?v=Lin-a2lTelg

Cum mi-a plătit singură cafeaua la a treia întalnire, din portofelul individului

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

drew-coffman-Dt9kdskj6ek-unsplash

Photo by Drew Coffman on Unsplash

În Polonia era în urmă cu câțiva ani o lege ce le dădea dreptul fericiților funcționari publici din instituțiile cu risc la locul de muncă, să se poată pensiona după 15 ani de activitate. Lista includea poliția, armata, pompierii și încă, câteva categorii de funcționar, beneficiile extinzându-se atât pentru muncitorii în acțiune, ce teoretic puteau încasa vreun glonț pe undeva, cât și pentru colegii lor, ce-și frecau curul de scaunul de la birou zilnic. Între timp a venit criza și s-au tăiat beneficiile acestea frumoase, dar  pensionarii au rămas cu lozul norocos.

La a treia întâlnire de pe Tinder am dat peste un astfel de pensionar. Din poze, nu părea pe gustul meu, dar cum îmi trebuia și material proaspăt pentru blog, m-am gândit că mă pot jertfi de un ceai cu lapte de dragul artei. Subiectul meu de interes avea 42 de ani, trei copii din două căsătorii, fiind nefericit divorțat recent, deci candidatul perfect. Dar, cum nu sunt eu cea care sa dea prima cu piatra, m-am abținut să judec omul după realizările amoroase și l-am chestionat în legătură cu alte sfere de viața lui. Filosof, mi-a explicat că reușise performanta de a nu face nimic esențial până la vârsta curentă, în afară de faptul că era pensionar pe taxele mele, lucrând 10 ani în ceva birou al armatei și beneficiind de ceva calcule sofisticate ale funcționarilor, care vor să se care mai repede în pensie. Nici vorbă de luptă pentru patria mumă, îndemânare în folosirea armei sau vreun apetit pentru pericole. Nici măcar de fițe, ca să pară și el mai bărbat sau ceva. L-am întrebat exact chestia asta, în speranța mea naivă că a fost măcar rănit ușor în poligon. Și cum trăia el frumos din pensie, am fost curioasă să aflu cu ce se ocupă, adică ce face, în afară de a sta întins pe plajă toată ziua, lângă un cort, căci pe la concerte mi-am dat seama că umblă, după brățara din șnur pe care o purta mândru la mână, cu intrarea de o zi la Opener. La curiozitățile mele, gagiul viguros a dat-o pe lamentări despre femei, în general, și despre cele din viața lui în particular, pe care el le-a iubit cu patimă, dar care nu au știut, și nu au vrut, să-l susțină în visurile lui erotice de artist, poate pictor, poate sculptor, carieră indecisă cum ar veni. Mi-a povestit că, chiar și-a cumpărat odată acuarele, dar l-a certat nevasta că risipește banii pe prostii, demoralizându-l și inhibându-l, de nu a mai apucat să picteze nimic. Și cine știe, s-a întrebat el retoric, poate chiar ar fi avut talent? Doar că, nu a verificat chestia asta, deocamdată. Desigur, ca orice visător măreț, m-a informat că își dorește să călătorească prin lume, i-ar place Georgia (pe care i-am recomandat-o cu căldură) sau poate Balcanii (da, și acolo e frumos, i-am confirmat) și de ce nu România (bingo). Am auzit repede dar-ul, cu niciodată, urmat de ocazia, șansa și curajul. Sârguința, am vrut să-i spun, ca fiind opus la lene, dar mi-a fost jenă.

Că el este tragic e jumătate din sărăcie (zice o expresie poloneză), dar mai tragice sunt gagicile care se încurcă, cu un astfel de exemplar. Gagici care, după spusele lui, sfârșesc întotdeauna părăsite de el, bărbatul echilibrat, pentru că sunt extrem de geloase și posesive, iar el nu le poate face față. Mai să-l cred, când mi-am amintit subit că o colegă de muncă imaginară trebuie să mă viziteze chiar acum acasă, așa că, dacă nu te superi, trebuie sa plec urgent, i-am comunicat. M-a condus până la bicicleta parcată în fața centrului comercial în care ne-am întâlnit, m-am urcat pe ea bucuroasă și dusă am fost. Am pedalat vreo 400 de metrii, căci i-am dat întâlnire lângă casă, de lene.