Categorie: experiente

Speed date pe cont propriu

~ Căpşunăriţa ~ 21 comentarii

Speed date-ul e conform dicționarului o întâlnire în care ai un timp limitat, de regula vreo 3 sau 5 minute, cu persoana din fața ta, ca să decizi dacă îți place de ea, te place și ea pe tine și dacă vreți să vă mai întâlniți vreodată, ori să vă uitați reciproc.

Ne-am cunoscut seara pe Badoo. Am schimbat câteva cuvinte despre unde lucrăm și am ajuns repede la concluzia că, filmele noastre colaborează și chiar avem cunoștințe comune. Mi-a povestit despre planurile arhitecturale și de dezvoltare a clădirii în care lucrez, căci el îi face proiectul, și am aflat anticipat cu tristețe că, vor fi și mai puține locuri de parcare la muncă. Și cum o parte din birourile noastre sunt în aceeași clădire cu biroul lui, iar eu aveam drum pe acolo a doua zi, într-o pauză de ședințe ne-am întâlnit la o țigară în fața clădirii, ca și doi porumbei la adăpost de ploaie. A fumat el, căci eu doar am inhalat. A vorbit el, căci eu doar am ascultat. Și am mai zis că, ne mai vedem, deși interesul meu a suferit o scădere bruscă în momentul în care și-a luat șapca din cap, care-i masca chelia.

Mi-a plăcut însă jocul, planurile, așteptarea, anticiparea și improvizația, mesajele din timpul întâlnirii, când cu fața serioasă trimiți emoji serioase 🤪🙈😋😅🤣🙄😕😖🥰 unui gagiu, ori căutatul unei gume, pe care nimeni nu o are tocmai când, ți-o trebuie ție, sau flirtul pe ceas, ca să nu se panicheze lumea că ai dispărut subit. Toate chestiile astea imature și adolescentine pe care cu greu, foarte multă trudă,  precum și consistente pierderi, mi-am dat ocazia să le mai trăiesc odată.

Este greu să o iei de la 0, dar și fantastic, pentru că poți alege din nou lângă cine numeri și poate că, de data asta numărătoare nu se va opri nici la 3 și nici la 4, ori la 10, ci va fi infinită.

Rusky

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

Era frumos, ca decupat dintr-o reclamă Hugo Booss, probabil cel mai frumos prieten pe care l-am avut. Cu părul negru, bretonul pe mijloc și ochii mici, avea trăsături similare cu Keanu, Reeves desigur, după care au suspinat toate adolescentele pe vremea Matrix-ului. Era bine făcut, nu excesiv de musculos și nici prea slab, excelent de înalt cât să mă țină bine în brațe, dar să nu trebuiască să-l privesc ca pe un avion de pe cer. L-am plăcut din prima clipă când, ni s-au intersectat ochii. Ne potriveam perfect fizic, părând de multe ori ca doi frați bruneți, cu trăsături similare și mâini bine împletite.

M-a învățat empatia, iubirea și sexul, călătorind împreună doi ani frumoși prin viață și încă doi chinuindu-ne reciproc. Aveam caractere diferite, complementare, eu ambițioasă și harnică, el romantic și leneș, eu temperamentală și impulsivă, el calm și mediator. Ne-a prezis  o legătură scurtă, dar intensivă și așa a fost, deși îmi doream cu tărie să-i demonstrez că se înșală.

L-am iubit cu pasiune, patimă și încăpățânare, în ciuda avertismentelor, doar ca să ajung la aceeași concluzie indubitabilă, care mi-a fost repetată necontenit de la începutul relației și care a ținut să-mi fie demonstrată de viață, în ciuda insistențelor mele. Când am început relația eu eram o studentă proaspătă, venită dintr-un orășel în orașul mai mare, iar el era un băiat din orașul mai mare, întrat în câmpul muncii cu o slujbă modestă la CFR. Când am terminat relația, eu era studentă la masterat și lucram ca secretară la un birou senatorial, iar el era tot pe aceeași poziție la CFR. Am intrat în relație desconsiderând potențialele implicații sociale și emoționale ale diferențelor dintre noi. Am ieșit din relație înțelegând că, pe termen lung diferențele dintre ambiția personală, puterea și mai ales voința de muncă, precum și modul de gândire și felul în care acesta se schimbă, creează într-un cuplu discrepanțe, obstacole, foarte greu de depășit. Nu neg excepțiile și cunosc câteva, dar în balanța dintre femei și bărbați, când ea este mai educată decât el, este foarte dificil pentru un cuplu să supraviețuiască.

La nivel fundal, am avut parte de familii diferite, eu trăgându-mă din mândrii bugetari, în timp cel el a experimentat patologia alcoolismului, alături de un tată vitreg, însă partea aceasta a contribuit prea puțin la potențialul nostru evolutiv și din păcate, prea mult la deciziile noastre. Adevăratele discrepanțe și-au făcut simțită apariția când eu am evoluat mental, educativ și profesional, luând contact cu o altă lume, a intelectualilor, o lume în care el nu s-a mai regăsit. Și nu, pentru că nu era inteligent, posedând o excelentă inteligență emoțională, fiind foarte empatic și bun judecător de caractere, ci pentru că se simțea depășit. În lumea lui îi era confortabil, era stăpân pe sine și punct de referință pentru ceilalți, dar ca să o depășească, trebuia să iasă din zona de confort, să o ia de la zero printre alții. Alții la fel de ambițioși și poate cu un start mai bun în viață. Alții care îl intimidau.

Pentru mine a fost o lecție de viață dureroasă și în ciuda efortului depus nu a funcționat. Frustrările mele s-au născut nu doar imposibilitatea lui de a se ridica la nivelul așteptărilor mele pe termen lung, ci mai ales din perspectiva cu care a abordat rolurile noastre în relație, care pentru mine s-au schimbat odată cu modificare balanței dintre noi, în timp ce pentru el au rămas aceleași. Contrastele m-au frapat și mi-au dat de înțeles că ceea ce alegem să ducem cu noi, cum decidem să ne modelăm, este parte esențială a cine suntem și cu cine ne potrivim.

Intimidez

~ Căpşunăriţa ~ 23 comentarii

Am petrecut după amiaza foarte plăcută în care am învățat să fac diferența între tehnica Raku și Raku Naked, între arderea oxigenată și arderea cu reducție în ceramică, și am aflat despre dadaism și m-am familiarizat cu munca lui Yves Klein. Dar, înainte să fac toate chestiile astea mișto am fost la o întâlnire de pe Badoo, a doua, în care am intimidat din nou.

Mi s-a spus mai de mult că, intimidez bărbații, nefiind conștientă de treaba asta. Am râs neîncrezătoare, însă după ce am început să-mi analizez interacțiunile, mi-am dat singură seama că, într-adevăr, intimidez bărbații, nu doar pe teren amoros, dar și în alte circumstanțe. Interesant este că, pe teren amoros nu am intenția de a intimida și nici nu am avut-o vreodată. De când am conștientizat însă că intimidez, am încercând să evit situațiile de genul acesta, dar e greu să fiu eu însumi și în același timp să ascund anumite părți ale mele.

Procesul de intimidare începe cu înfățișarea, iar trecerea la casual a fost și mai dezastruoasă decât, imaginea sexy pe care o afișam înainte. Prezentându-mă sexy, compensam o parte din intimidare prin sexualitate, dar prezentându-mă casual, arat ca o BILF (BossILF). Apoi urmează partea la care tipul se produce, cu viața, cu banii, cu realizările și așteaptă ca eu să fiu dată pe spate, în schimb eu îi pun întrebări despre meseria lui, ceea cel blochează în primă fază, ca mai apoi să treacă subtil la pulsat, cu diverse chestii care spera sa ma de-a totuși pe spate, planuri. Planuri, pe care eu le-am îndeplinit deja, după cum mi-a si aruncat un tip odată. Și apoi vine vorba și despre ce fac eu, ce am făcut, cu ce mă ocup și aici ni-se rupe firul. Încerc să amân partea asta pe cât pot, dar urmează inevitabilul, căci am făcut deja treaba aia, am fost acolo, de obicei având planul lui trecut la realizări, iar dacă mai vine vorba si despre doctorat, asta-i cireașa de pe tortul unei întâlniri, ce cu siguranță nu se va mai repeta.  Azi un omul mi-a povestit încântat cum tocmai făcuse vara asta brevetul de timonier și ce planuri grozave are el să exploreze lacurile poloneze și Marea Baltică, cu fiu-său. Mi s-a părut grozav și el a fost încântat de ochii mei sclipitori, până a aflat că și eu am brevetul, luat de câțiva ani și că am navigat deja prin Polonia și Croația. Apoi mi-a povestit cu încântare despre munca lui cu care recent a ajuns să călătorească prin Europa, doar ca mai apoi, când m-a întrebat despre munca mea, a aflat că și eu călătoresc, fiind deja în unele locuri din planurile lui. Am realizat ca nu se bucura de similaritatea muncilor noastre prea târziu.

Câteodată, după ce le citesc pe față resentimentul, urmată de un dezinteres subit și întotdeauna dorința de a mă atinge la plecare, cu o îmbrățișare sau un sărut pe obraz, cazul celui de azi, mă încercă un sentiment de regret că, am vorbit despre mine. Atunci știu că, dacă aș fi imitat un pic naivitatea, amestecată cu o aură de simplitate nativă, m-ar fi invitat cu siguranță la o a doua întâlnire. Pentru ca, majoritatea nu vor să fie prieteni cu oameni care-i complexează și în nici un caz nu vor să-i ia de parteneri.

Apoi mă gândesc că, nu aș putea trăi cu un om atât slab lângă mine, care sa fie intimidat atât de ușor. Si, pe deasupra, nu-s chiar atât de amenințătoare. Sunt la fel de fragilă și delicată ca orice altă femeie, iar în esența mea îmi doresc aceleași lucruri pe care le vrea fiecare. Personal, admir oamenii realizați, de succes si încerc să învăț de la ei, iar într-o perspectivă mai lungă, dacă se poate, țintesc să-i depășesc.

Și a revenit și EL…

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

– Cum te pot ajuta?

– Cum mă poți ajuta? Hm…

– Ascult.

– Mă gândesc cum să formulez…

– Formulează cum îți vine.

– Hm, nu știu ce să-ți spun.

– Cel mai ușor și indicat este întotdeauna adevărul.

– Vreau să te tăvălesc.

– A… păi mă bucur. Dar, nu te pot ajuta cu treaba asta. Pot să-ți recomand ceva bordeluri locale, dacă vrei.

– Știi că nu sunt genul.

– Atunci asta e, nu te pot ajuta.

***

Când am văzut mesajul am rămas mirată. Nu mă așteptăm încă, nu acum, nu în același stil. M-a întrebat dacă sunt in Polonia și dacă pot vorbi. Mi s-a ridicat tensiunea instantaneu. Inima a început să-mi bată mai tare și în capul meu se scurgeau în viteză potențiale scenarii. M-a sunat rapid și conversația n-a durat prea mult. Am tăiat-o mai iute decât poate îmi doream, dar după ce am spus ce aveam de spus, mi-se părea o vorbărie inutilă să mai continuăm.

Nu l-a descurajat răspunsul meu și nici sugestia de a încerca la bordel, fină și ironic plasată. A încercat să liciteze cu „ce fac”, „ce-i nou la mine”, „dacă s-a schimbat ceva” în viața mea cum ar veni, la care eu i-am răspuns neutru că, întotdeauna fac bine, sunt câteva noutăți, gen cursurile de condus motocicleta pe care le-am început și s-a schimbat faptul că, nu mai sunt în acea etapă a vieții în care să mai fiu interesată de bărbați însurați. I-am urat toate cele bune, dorindu-i să găsească ceea ce caută, pe sine, și i-am spus că poate ne vom mai întâlni. Cândva, poate chiar la un pahar de vin, întotdeauna cu plăcere din partea mea, căci îi port un sentiment pozitiv, dar nu sunt interesată să mă fut cu el. Și i-am închis, pe un ton neutru și prin cuvinte frumoase.

La el nu s-a schimbat nimic. Aceleași căutări deșarte de sine refulate prin femei, motocicletele și călătoriile în jurul lumii. Sunt convinsă că, ar fi fost încântat să-mi povestească despre Antarctica și Newfoundland pe motocicletă, dar m-am scutit de povești inutile. Nu-și mai aveau rostul.

…și, când mă gândesc cu câtă patimă i-am scris scrisoare de dragoste, nu pot să nu mă minunez la cum se întoarce roata vieții. Mai ales atunci când revin.

Zâmbetul la o femeie este genial, dar râsul face minuni

~ Căpşunăriţa ~ 5 comentarii

Zâmbetul la o femeie este genial, dar râsul face minuni.

Zâmbetul este o invitație, ca o ușă întredeschisă care îndemnă și ademenește explorarea mai îndelungată și mai detaliată. Zâmbetul este o promisiune a unui potențial ce se conturează. Zâmbetul urmat de un râs este o confirmare. Confirmarea potențialului celui care l-a cauzat, iar bărbații, în esența lor, asta caută, confirmare femeii. Confirmarea că el, cel din fața mea este cel mai strălucit, cel mai dorit și unicul. Singurul care mă mișcă, incomparabilul care mă poate face fericită și cu siguranță unicul care mă merită.

Am râs când a luat-o la goană pe KTM cu mine în spate, făcând slalom printre mașini și  semafoare galbene, aplecându-mă în ritm cu el la curbele luate strâns. Am simțit că zbor, zâmbind sub casca roșie și ținându-l strâns cu o mână, în timp ce coapsele mele îl prindeau bine în momentele cheie, doar ca să-l eliberez mai apoi, pentru a avea un motiv de-al prinde din nou. L-am strâns cu o mână la început, si ca să evit coliziunea corpurilor noastre la frânare cu cealaltă m-am ținut din spate. După câteva frâne mai bruște, m-a avertizat că vrea să ne ciocnim cu bună știință, ca să mă simtă mai aproape. Așa ca mi-am pus ambele mâini în jurul lui, cedându-mi. Si el a frânat mai puțin brusc. M-a mângâiat de câteva ori pe picioare și mi-a strâns mâna mai bine la pieptul lui, gesturi din astea romantic-erotice, care numai pe motocicletă se pot face cu gust, intre doi mai putini cunoscuți. Acolo devenind naturale. În gesturile intime de pe motocicletă există un dublu sens, pe lângă apropierea erotică, fiind și partea practică, căci șoferul și pasagerul trebuie să devină o simbioză, ca să fie în siguranță amândoi. Comparabilitatea este o necesitate.

Bucurându-mă de plimbare în spatele lui am înțeles cu zâmbetul pe buze ce mult mi-a lipsit experienta asta și cât de mult ador să fiu femeia din spatele bărbatului pe motocicletă. Mă regăsesc în simbioza asta mentală și fizică, amestecată cu libertatea pe care ți-o oferă motocicleta în mișcare.

Zâmbesc și acum, realizând că un motociclist are cu siguranță o șansă mai mare la inima mea, mai ales după ce o inunda cu adrenalina unei curse.

Motorizație

~ Căpşunăriţa ~ 25 comentarii

M-am întors într-un maraton de 12 ore și 30 de minute cu mașina. Am condus obosită de la noaptea prost dormită, cu stomacul în pioneze, ne împăcându-mă de fel cu mâncare din România, pe Red Bull, pe care îl beau doar în cazuri de oboseală maximă.

Mi-a alunecat mașina puțin într-o curbă în Ungaria pe autostradă, dar din fericire am avut destul loc să mă redresez. M-am speriat și am luat-o mai moale prin curbe, apropiindu-mă și în unele cazuri respectând, viteza de pe indicatoare la intrarea în ele. În Polonia, tot pe autostradă, era să fac drepta aiurea, în mașina de lângă, pentru că nu m-am asigurat, presată de flash-urile pe care mi-le dădea un prost din spate. M-am redresat și am ajuns cu bine și trei lampe aprinse la bord, din fericire galbene.

Îmi amintesc că în urmă cu vreo 9-10 ani, pe când posedam prima mea mașină, un Mercedes A Class, îmi doream să pot face drumul de România singură cu mașina. Reprezenta pentru mine atunci un adevărat test al capacităților mele mentale și fizice, o dovadă indubitabilă de independență, de libertate de mișcare și succes.

Două mașini mai târziu, mai multă experință în șofat și fac 1100 de km in 12 ore si 30 de minute. Nu mi-se pare o provocare deosebită, dar știu că am nevoie de concentrare, odihnă și o mașină automată, ca să fac drumul cu bine și eficient.

10 ani mai târziu vizualizez ca test al capacităților mentale și fizice, o dovadă indubitabilă de independență, libertate de mișcare și succes condusul unei motociclete.

Am luat trei lecții de condus în România. După fiasco pe care l-am avut cu instructorul polonez, care m-a pus pe o motocicletă greoaie și înaltă și a început să strige la mine că, de ce nu știu să merg singură, că el nu are timp să umble pe lângă motocicletă pentru mine (mai ales la cele 120 de kg pe care le poseda), și că motocicleta-i mijloc de transport individual, cursurile din România au fost un succes.

În România am nimerit la un tip mișto, pasionat, pe care l-am întrebat direct la telefon dacă, conduce motocicleta privat și dacă-i place, ca să fiu sigură că nu mă nimeresc la cine nu trebuie. Omul mi-a răspuns consternat că, conduce și într-o roată dacă vreau, la care eu am râs și am concluzionat că este instructorul potrivit.

Prima lecție a fost cea mai grea pentru că, aveam în mine stresul eșecului dinainte, dar mi-a explicat instructorul de la început ce-i motocicleta, cum se pornește, cum se oprește, cum se conduce. În prima zi a mers cu mine pe motocicletă și a avut răbdare cu omisiunile mele repetate legate de ambreiaj – cam uitasem cei cu ambreiajul de când cu mașina automată. Mi-a plăcut și mi-a fost frică în mod egal, de aceea nu am fost prea decisă, dacă să continui lecțiile. Am început a doua lecție cu frica și plăcerea în mod egal în mintea mea, dar fiind pusă în postura de a merge singură și a controla integral motocicleta, treptat plăcerea a câștigat mai multe puncte în mintea mea, în detrimentul fricii. Am repetat de câteva ori cu voce tare indicațiile instructorului, mai ales pe cea cu ”uită-te unde vrei să ajungi, căci acolo ai să mergi” și am dat cât mai multe ture, fără să mă opresc. La a treia lecție am exersat mai mult pornirea și oprirea, pe care am tendința să o fac destul de bruscă, un obicei prost pe care îl am și cu mașina, doar că la motocicletă e periculos. La a treia lecție eram deja în elementul meu, voiam să învăț următoarele elemente ale condusului și plăcerea câștigase în fața fricii. Am și căzut cu motocicleta, ne-am îmbulzit la o curbă mai mulți și nu am știut cum să manageriez situația. Nu m-am speriat, dar nu am știut cum sa reacționez, ca să evit situația. Am fost pe fază în momentul dezechilibrului și am lăsat-o să-mi cadă între picioare, cum mi s-a mai întâmplat deseori cu bicicleta. Am ridicat-o cu ajutorul instructorului și m-am urcat pe ea, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. M-am ales cu o vânătaie pe picior, ca și cele pe care le mai fac cu bicicleta și atât. Nu m-a descurajat căzătura, ci mai degrabă mi-a mai ameliorat o parte din frică, pentru că știu la ce să mă aștept parțial și mi-a confirmat că am instincte bune, de la mersul regulat cu bicicleta. Vreau să mă apuc serios de treaba asta cu motocicleta, pentru că-mi place și mă bucur că am avut ocazia să verific treaba asta la lecțiile pe care le-am luat.

În țară

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

14 ore de condus, 1200 de km și te trezești într-o realitate diferită.

Aici timpul se mișcă cu o altă măsură, aerul miroase diferit, peisajele poarta alte culori, iar lumea se comportă după alte cutume. Viața este mai primitivă, mai barbară și mai violentă. Prioritățile sunt total date peste cap, iar realitatea pare ireală. E liniște. Gălăgia locală este doar o gargară banală despre superficialități.

Oamenii vorbesc tare, la televizorul permanent aprins, oamenii dezbat aceleași poveste despre fetele dispărute, mâncarea e greoaie, are un gust cunoscut, dar e mai putin plăcut decât odinoară. La radio se vorbește la persoana a doua singular, pe stradă necunoscuții mă salută, iar orașul pare o ruină. Îmi amintește mult de Albania, acestă țară a copilăriei mele. Tineri mândrii, adulți blazați și bătrâni triști.

Aici, problemele din realitatea mea par abstracții. Sunt prea profunde, ca sa aibă importanță și prea fine, ca să conteze pentru supraviețuire.

Cea mai grea parte din călătorie au fost km puțini, dar dificili făcuți pe drumurile din România.

Ascult cu distanță, răspund pasiv și mă minunez de dilemele locale. Am intrat într-o melancolie ușor tristă, bucurându-mă că am avut ocazia să ies din locurile acestea și în același timp conteplandu-le cu tristețe.

În urmă cu 15 ani speranța era mai palapabilă aici, dar pe atunci nici nu altă țară.

Terapia

~ Căpşunăriţa ~ 23 comentarii

După o sesiune de terapie realizez de fiecare data aceleași lucruri, cât de mult sunt conștientă despre mine, ce mult am avansat și cât de puțin mă cunosc în străfundurile mele și cât de departe sunt de persoana câte mi-aș dori să fiu.

Terapia este dușul rece pe care îl începi după o zi fierbinte, doar ca să realizezi că, apa pe care o torni pe tine, nu-i chiar cea mai prielnică.

După terapie mă simt întotdeauna bine, sunt activă, fericită, mulțumită și curioasă de explorările ce vor urma. Mai presus de toate sunt însă independentă, pentru că fiecare sesiune este în fapt o cărămidă pusă autonomiei mele ca persoană.

Coincidențe

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

Ne-am întâlnit întâmplător la piscină. M-a salutat și i-am răspuns mirată de prezența lui în Dubai.  I-am prezentat-o pe colega mea care mă însoțea și care tocmai se întorsese la de la training. Stătea în zona de fumat la o țigară, așa că ne-am alăturat și noi, mai ales că, colega-i fumătoare înrăită și trage cu plăcere de fiecare dată când are ocazia. Ne-a povestit scurt că-i în trecere prin Dubai și s-a oprit o zi în plus să se relaxeze. Ce mică-i lumea, mai ales in Dubai, am concluzionat toți trei surprinși!

Am povestit și o a doua țigară, după care noi ne-am așezat pe șezlongurile noastre, doar ca să ne reîntâlnim cu el în piscină. Am petrecut mai bine de o oră cu el împreună, la taclale ușoare, iar înainte de despărțire i-am sugerat colegei să-l chemăm cu noi la cină, că poate plătește, am aruncat eu scurt momeala. Ea a răspuns încântată că-i sugerează la țigară, dacă tot duhăneau împreună. Ne-am strâns lucrurile, iar el a venit să mă salute de plecare, iar eu l-am invitat să ne însoțească seara la cină. Am propus Al Safadi, unul dintre restaurantele mele preferate din Dubai cu mâncare libaneză, aproape de hotel. Am stabilit că ne vedem la opt seara și ne-am retras toți trei să ne pregătim de cină.

Mi-am pus o rochie neagră cu spatele brodat, sandale cu tocuri și ruj roșu. M-am machiat cu precizie, ascultând pe fundal încântarea colegei mele legate de Dubai și experiențele minunate pe care le-a dobândit în călătorie. În timp ce-ți număra primele dăți, prima dată cu Emirates, prima dată la cinci stele, prima mâncare în avion și prima dată în afara Europei, zâmbea bucuroasă la cât de mică-i lumea și ce norocoase suntem să dăm peste un tip mișto în același hotel cu noi, care să ne însoțească la cină. Am zâmbit aprobatoare și m-am parfumat din plin cu aromă de sare și caramel.

Am coborât din cameră precum două Seherezade moderne, cu calm și stil, iar el ne-a așteptat în hol ca un desăvârșit gentleman arab, cu țigară în colțul buzelor, deschizându-ne cu eleganță toate ușile și făcând în jurul nostru toate aranjamentele. La restaurant am mers pe mâna lui,   comandându-ne feluri alese de mâncare, pe care mai apoi nu le-a servit în mod tradițional. A combinat gusturile și aromele în delicate shaorme sau pita sandwich-uri, pe care ni le-a făcut cu pasiune, privindu-ne încântat cum le mâncam seduse de gusturile orientale. I-a adus colegei trabucuri cubaneze, din care am tras și eu un fum, iar când am lipsit de lângă ei, mi-a povestit ea ulterior, i-a cerut numărul de telefon, fiind amândoi încântați de câte coincidențe îi leagă: farmaciști de profesie, specializați în plate și fumători înrăiți. Am vorbit despre ierburi, hașiș, opium, marijuana, melatonină, Xanax și Fairouz. El ne-a povestit despre Alepo, Kuwait și anii lui de studenție. Printre zâmbete ne-a istorisit cum a introdus din greșeală în Kuwait niște frunze de marijuana, pe care le uitase accidental în buzunarul de la cămașă. Venea din Franța și la schimbarea zborului în Istanbul și-a amintit că nu luase frazele din cămașă, petrecând următoarele 5 ore într-un stres fantastic, până a ieșit din aeroport zdravăn și liber.

Ne-am întors două stații de metro pe jos, oprindu-ne la un scurt store check, la rugămintea mea, ca o dedicată angajată ce sunt. La hotel i-am dăruit o sticlă de alcool din bagajul meu, dar prezentată ca și de la amândouă, dar ne-a refuzat politicos, informând-ne că nu vrea să mai ducă nimic ilegal în Kuwait, nu după emoțiile cauzate de frunzele.

Am mai rămas câteva minute cu el în lobby, ca să vorbim despre o potențială colaborare, în timp ce colega a urcat în cameră. Ne-am despărțit zâmbind și i-am mulțumit pentru o seară minunată. A doua zi colega mi-a povestit încântată despre impresia bună pe care i-a făcut-o, remarcând că în afară de burta inestetică, arată foarte bine, mai ales la față, fiind un bărbat bine pe ansamblu și foarte stilat. Mi-a spus că, i-a scris, să-i mulțumească pentru seara petrecută împreună, iar el i-a răspuns cu aceleași sentimente pozitive. Ba chiar a rugat-o să nu-l uite. M-a întrebat dacă e căsătorit, iar eu m-am limitat doar să remarc lipsa verighetei. S-a arătat încântată de perspectiva de a-i face lui un training, iar eu i-am promis că voi face ce-mi stă în putere să ne lipim cumva cu businessul de el.

***

Ne-am întâlnit la piscină. Am lucrat de dimineață, ca mai apoi să mă pot întoarce la hotel mai repede, bucurându-mă în liniște de piscină pentru care am ales hotelul și de compania lui, căci pentru asta l-am chemat în Dubai. Ultima dată ne văzusem în Kuwait, în miez de noapte, când m-a așteptat două ore ca să petrecem dimineața până la răsărit în holul gol am hotelului.

Ne-am așezat bucuroși la soare, sub umbrela găurită și au curs poveștile, cu mâinile lui atingându-le delicat și accidental pe ale mele. Am glumit, am râs, el a fumat, eu am înotat, iar după trei ore petrecute împreună l-am informat că vine colega mea de la training și că trebuie să o aștept în cameră, unde teoretic lucram și ei la ora respectivă pentru prezentarea de a doua zi. Dar, vom veni la piscină, l-am asigurat cu zâmbetul pe buze. Și ce facem, s-a mirat el? Pai, ne întâlnim aici, i-am răspuns firesc. Accidental, l-am asigurat de probabilitatea coincidenței cu un zâmbet și am urcat în cameră, să-mi usuc parțial slipul cu uscătorul de păr și să-mi despachetez geanta de plajă. Voiam să las impresia că o așteptasem în cameră, trândăvind în fața monitorului o prezentare pentru a doua zi.

You are crazy, mi-a zis el zâmbind cu o notă de bucurie. And you like it, a adăugat cu o strângere de mână, în timp ce mă îndepărtam.

***

A intrat în magazin în timpul store check-ului meu, șoptindu-mi că a informat-o pe colegă-mea că vrea să vorbească, cu mine, despre o potențială colaborare după ce ajungem la hotel. Am zâmbit, fără să confirm și am mai pus câteva întrebări vânzătoarei.

Mi-a transmis să-mi verific telefonul cu un glas domol, după care a urmat-o pe colegă afară pentru încă un fum de țigară tras adânc în piept la 37 de grade. Am deschis doar ca să citesc că vrea să rămână singur cu mine. Am zâmbit și câteva minute mai târziu am încheiat seara cu mulțumiri. Colega a urcat prima, iar după ea a urcat și el, doar ca să revină cu un cadou frumos împachetat. În cutia Swarovski am găsit un lănțișor cu o stea din cristale albe și o lună din cristale albastre. Am zâmbit surprinsă, mulțumindu-i încântată pentru gestul frumos și cadoul minunat. I-am spus ca nu era nevoie, dar mi-a amintit ca si eu i-am făcut un cadou când ne-am văzut data anterioara.

A doua zi, de la piscină i-am trimis o poza cu lănțișorul strălucind frumos pe bustul meu sub razele dimineții.