Etichetă: relatie

Discuții și deschidere

~ Căpşunăriţa ~ 13 comentarii

Într-o seară, după șase lui de relație presărată cu mult sex, cine în familie, vizite la prieteni și doi copii de îngrijit în comun, am avut una dintre rarele noastre discuții despre noi. În șase luni de relație pot număra pe degete discuțiile noastre despre noi. Le-am evitat, atât eu cât și el, purtându-le doar în momentele cu adevărat grele, când deja filmele sau nemulțumirile mele atinseseră cote maxime și lucrurile trebuiau clarificate, ca să pot merge mai departe și să nu mă retrag din relație. Am evitat conștient să pun întrebări, să aflu istorii sau să explorez trăiri ale omului de lângă mine, fiind mult mai interesată de un sex rapid sau un serial cu dramele altora. Nu am vrut să știu detalii despre el pentru că, nu am fost tentată să-l cunosc. Sexul a fost cam tot ce m-a interesat și dacă nu ar fi fost bun, aș fi plecat de mult pe alte cărări și mai întortochiate. Nu am întrebat și nici nu am mărturisit, fiind foarte selectă cu detaliile despre viața mea, mult mai rezervată decât sunt când scriu, chiar și pe blog trăirile și simțirile mele. Am omis intenționat și nici nu am adus vorba despre anumite subiecte, care ar fi necesitat un efort de sinceritate din partea mea, pentru că nu am vrut să împărtășesc această sinceritate, deschidere și vulnerabilitate. Undeva, pe drumul meu din ultimii ani, am decis că deschiderea față de oamenii ce intră în viața mea nu-și mai are sensul. Sunt însă, o maestră perfectă a deghizării, fiind capabilă să mărturisesc despre mine chestiuni intime și trăiri zbuciumate, care dau impresia interlocutorilor că m-am deschis în fața lor, că mă cunosc, că-i lovesc cu sinceritatea mea, care nu-i mai mult decât o fațadă calculată sub care sunt multe alte straturi mult mai personale.

Și până la urmă omul s-a deschis, pe neașteptate, când mă așteptam mai puțin. A prins încredere în mine și mi-a mărturisit trăiri, dureri, alegeri, decizii, bucurii și mai ales nefericiri. L-am ascultat cumpănită, încercând să nu răscolesc cu instinctul meu prea mult în trecutul lui neprelucrat și neacceptat. L-am privit empatică, dar cu o distanță calculată, pe care am instalat-o între mine și el, imediat ce discuția i-a scos la iveală imperfecțiunile. Am încheiat seara fără sex, răspunzând cu răceală îmbrățișărilor lui și ușor descumpănită. Când am plecat spre casă am realizat că aș fi preferat o partidă de tăvăleală deschiderii lui, sincerității și blablaului, care în loc să aibă efect de apropierea asupra mea, m-am făcut să exclam descumpănită ”am pierdut timp”.

A doua zi la muncă, am discutat cu un coleg situația, iar el mi-a explicat ce mult însemnă pentru un bărbat să se deschidă în fața unei femei, expunerea vulnerabilități, dureri, greșelilor și greutățile. Mi-a subliniat că ar trebui să fiu apreciativă față de bărbatul care are suficientă încredere în mine ca să facă un astfel de pas. Am avut un moment de ”aha”, după ce l-am ascultat și în loc să-mi reinstalez Tinderul am concluzionat că, de data aceasta trebuie să fiu eu la nivelul așteptărilor altcuiva.

Trezirea

~ Căpşunăriţa ~ 2 comentarii

M-am trezit, la scurt timp după ce am ațipit, pe fundalul picăturilor de ploaie. Le-am ascultat simfonia delicată, pe care o construiau pe țiglele roșii ale casei, privindu-i îmbrățișați. O armonie perfectă între tată și fiu. Tatăl, matur și ocrotitor, își îmbrățișa fiul fragil și atașat, în somn, cu o mână protectoare plasată deasupra corpului lui. Arătau minunat împreună și admirându-i, m-a trecut un fior de gelozie, gândindu-mă că nu-i copilul meu în brațele lui.

Apoi am conștientizat unde mă aflam, în ce postură, și m-a lovit frica. M-a cuprins brusc o spaimă teribilă, realizând conjunctura în care am ajuns, împărțind patul cu un bărbat și copilul lui, care venise peste noi în miez de noapte, cerând atenție și atașament. Dacă nu aș fi fost mamă, înțelegând această nevoie a copiilor, pe care am experimentat-o și eu de atâtea ori cu fiică-mea, cu siguranță mi-aș fi cules urgent catrafusele și aș fi dispărut rapid de acolo în miez de noapte, fără să mă uit înapoi. Recunosc că, mi-a trecut o clipă prin cap și opțiunea aceasta, care la acea oră din miez de noapte părea foarte tentantă, în timp ce meditam la realitatea situației mele, pe care refuzasem cu îndârjire să o văd până când m-a lovit direct în creștet. De când m-am despărțit, am negat cu încăpățânare să accept bagajul ce vine odată cu copii în formarea unei noi relații, atât al meu, cât mai ales al partenerilor mei. Respingerea realității cu dârzenie a funcționat excelent atâta timp cât viața mea s-a împărțit între două lumi paralele, o viață domestică și sedentară de mamă desfășurată în limitele geografice ale Europei, redusă în principal la perimetrul Poloniei și al României, adică acasă și la bunici, și o viață de celibatară eliberată de jugul căsătoriei, împrăștiată între Dubai, Kuwait, Montreal, Miami ori Las Vegas. Atâta timp cât singurele interacțiuni dintre cele două lumii s-au redus la câteva discuții telefonice cu copii făcuți separat, dintre așternuturile transpirate ale hotelurilor, nici un nor pe cerul amorului sălbatic pe care-l trăiam nu prevestea realitatea.

Însă de realitate nu scapi, oricât de departe și repede ai fugi, iar după dușurile reci de gelozie pe care mi l-a servit fiică-mea duminică, exasperată că poate o iubesc mai puțin, de când ne petrecem o parte din timpul comun împreună cu prietenul meu, a venit baia de gheață, din patul de concubinaj al partenerului, accesorizat cu un copil de șase ani ce reușește să se învârtă, sucească și să se urce peste doi adulți o noapte întreagă, servindu-le capuri și picioare la coaste și peste ochi.

Am ațipit la loc, cu o bulversare docilă, în patul de concubinaj al prietenului meu, cu copilul lui între noi. M-am trezit ruptă de obosită, înainte de ora la care era programat să-mi sune ceasul deșteptarea. Încep să mă trezesc și nu-mi prea surâde realitatea.

Casă de piatră

~ Căpşunăriţa ~ 7 comentarii

”Salut. Îți scriu ca să mă laud că m-am logodit și prin urmare contactul acesta v-a fi trecut în omisiune pe viitor.”

Citind m-a apucat râsul. Apoi, reflectând asupra efortului lui de a-mi trimite un astfel de mesaj la 3 dimineața, motivele care l-au mânat să facă acest gest, precum și mesajele pe care mi le-a trimis în ianuarie ca să mă întrebe, dacă mă mut în Varșovia, ori dacă mi-am găsit pe cineva, mi-au schimbat starea în compătimire.

Este ciudat să realizezi cât de mult ai însemnat pentru cineva, mai ales când acea persoană nu a însemnat la fel de mult pentru tine. Într-un mod pervers, suntem extrem de consumați cu sentimentele pe care noi le nutrim pentru alții, fie că sunt reciproce, fie că nu, dar atât de insensibili și orbi la sentimentele pe care alții le nutresc pentru noi. Iubirea-i egoistă și nemiloasă față de cei care nu-i cad în grație. Am reparcurs momentele relației noastre bazate pe afecțiunea fizică, concluzionând că nu ar fi însemnat niciodată mai mult pentru mine, decât un partener de-o aventură.

I-am urat casă de piatră și-n scris, și-n gând,

Familia neconvențională

~ Căpşunăriţa ~ 16 comentarii

Mi-a întins mâna și m-a invitat dans. Am valsat prin casă pe melodia lui Bryan Ferry cu zâmbetul pe buze, pupându-ne discret în timp ce copii zburdau prin camere, alergând, urlând, jucându-se și făcând boacăne. Am avut în grijă cinci: a lui, a mea și încă trei, ai unor prieteni de-ai lui. Grădinița în izolarea, în care tata zombie, când nu aleargă copii să-i transforme în monstruleți, le gătește, iar mama, după ce se ascunde cu ei prin dulapuri, scoate mătura și fărașul ca să curețe orezul împrăștiat cu succes peste tot prin bucătărie. M-a pupat pe frunte, un obicei frecvent de-al lui, apoi mi-a cerut ajutorul să montăm la loc ușa de la cameră, pe care copii reușiseră să o scoată cu succes din balamale. Ți-am făcut pșic, l-a informat unul dintre gemenii de 4 ani, în timp eu îi bandajam un deget sângerând celuilalt, doar ca să descopere toată baia stropită cu lichid pentru curățat. Nu-i tocmai ce te așteptai, mi-a zis el cu zâmbetul pe buze, mai mult ca să-mi afle reacția decât părerea. I-am zâmbit liniștită, plasându-i un pupic în barba recent tunsă de mine. Îl apreciez tot mai mult, dezvoltând pentru el o afecțiune profundă pe zi ce trece, în ciuda fricii constante pe care mă încăpățânez să o car cu mine. Sunt îngrozită de perspectiva de a fi în sfârșit fericită, iar viața de familie pe care o experimentăm împreună îmi atinge corzi sensibil de dureroase. Relația noastră, care a evoluat foarte rapid de altfel, s-a dezvoltat și mai mult sub presiunea noilor restricții sociale. Nici nu am apucat bine să mă dezmeticesc din realitatea că am un prieten, punând treptat punct vieții de burlăcie, că m-a și lovit o nouă revelație, aceea că fac parte dintr-un fel de familie non convențională.

”Dacă ne oprește poliția spunem că suntem o familie”, ne instruia fiică-mea ieri în timp ce traversam strada toți patru, mergând spre parc.

”Păi, suntem ca un fel de familie, neconvențională”, îl aud pe el comentând în fundal.

Este terifiant nivelul de intimitate la care am ajuns în această relație. În cazul în care nu va funcționa, nici nu vreau să-mi imaginez cum am să culeg bucățile sparte, pe care sper (și mă străduiesc) să nu fiu eu cea care le sparge.

Primul poem

~ Căpşunăriţa

Când mă îndrăgostesc, am obiceiul de a scrie poezii pentru și despre bărbații pe care îi las să pătrundă în inima mea. Am scris în felul acesta unele dintre cele mai frumoase poeme ale mele, cu unele câștigând concursuri și publicându-le în ziare, reviste ori cărți.

Fiecare persoană care-mi pătrunde în inimă îți primește poemul aferent și aici nu mă refer doar la bărbați. I-am scris poeme și fiicei mele și prietenelor mele, doar că cele pentru bărbați sunt mereu mai dramatice, mai intense, ca un cuțit, pe care după ce-l înfigi în rană, îl mai și învârți, ca să fii sigur că va rămâne o cicatrice serioasă acolo, iar iubirea nu-și va lua zborul neobservată.

Azi i-am scris lui T. primul poem.

Să fi fost oare de la prima seară romantică petrecută împreună fără sex?

No sex = Creație 😊

Intimitate

~ Căpşunăriţa ~ Lasă un comentariu

M-a cuprins cu mâna lui puternică, strângându-mă la pieptu-i gol și sărutându-mă călduros pe creștet. Eu i-am pupat brațul, ghemuindu-mă lângă el, goală, onestă, fragilă  și iubitoare. Ne-am uitat mai departe la film, dezbrăcați de haine și gânduri, într-o atmosferă de liniște și armonie deplină. Eram în brațele lui de câteva ore, atinsă, sărutată, satisfăcută și cu dopamina în sânge, într-o stare de bine și siguranță.

Spre sfârșitul filmului, când mai rămăseseră vreo două minute până la final, a primit câteva mesaje pe telefon și le-a deschis. M-am îndepărtat în primă fază din brațele lui, m-a chemat înapoi, dar în loc să revin am început să mă îmbrac. M-am îmbrăcat atât de repede, că el nici nu a realizat ce să întâmpla, până m-a văzut ieșind pe ușă. Am auzit telefonul în geantă, dar nu m-am oprit din viteza pe care o luasem, continuându-mi drumul nestingherită. Trecând strada am realizat că nu sunt supărată, poate un pic deranjată de momentul nepotrivit al telefonului, dar aș fi putut să-i spun să-l lase din mână și ar fi făcut-o. Până am ajuns acasă mi-am amintit că la plimbarea pe care o făcusem cu o zi înainte împreună prin pădure, dar și la cina petrecută la el acasă acum câteva zile, eu m-am cam lungit cu discuțiile de afaceri la ore târzii și nu a fost nici o problemă. Am conștientizat că plecarea mea urgentă are de fapt rădăcini mult mai adânci, decât un banal moment în care omul de lângă mine se uită la telefon pentru trei minute. Era altul motivul pentru care plecasem val vârtej din brațele lui. Dar, care?

Pe când l-am resunat, din liniștea casei mele, știam deja răspunsul și încercam să-l accept. M-a întrebat telefonic ce s-a întâmplat, asigurându-mă că ar fi lăsat telefonul din mână, dacă i-aș fi spus că asta nu-mi convine, explicându-mi că a fost cuprins de curiozitate, deoarece primise emailuri la miez de noaste de la muncă în legătură cu Coronavirus. I-am răspuns că nu sunt supărată, mărturisindu-i că îmi conștientizez exagerarea și încercând să-i explic, ceea ce era și pentru mine un mister, de ce plecasem de fapt.

M-am pus în patul meu moale, rece și atât de cunoscut. Nu am regretat reîntoarcerea bruscă acasă, ba chiar m-am bucurat de ea, înțelegând din acest gest ciudat, pueril, brutal și instinctiv enorma frica pe care o am față de intimitate. Telefonul nu a fost mai mult decât un pretext, găsit accidental și construit subconștient ca pe o scăpare din mrejele intimității ce se crease între noi la cote alarmante. Eram prea fragilă, prea goală, prea onestă și prea îndrăgostită, ca să pot controla emoțiile cu care mă confruntam, așa că am luat-o la goană. Fugisem de mine și nu de el.

Târziu în noapte i-am scris:

”Sunt momente în care am nevoie să fiu în centrul atenției tale. Am nevoie să mă simt în siguranță în brațele tale, să simt că ai grijă de mine și că pot avea încredere în tine. Am nevoie de asta ca să mă pot deschide în fața ta și să te iubesc. Sunt sinceră în momentele intime și foarte delicată, mă tem să nu fiu rănită.”

Dimineața mi-a răspuns:

”Am priceput și voi aplica.”

De 8 Martie

~ Căpşunăriţa ~ 3 comentarii

De 8 Martie m-am plimbat pe faleză admirând marea cu vântul în pletele-mi răzlețe, scăpate de sub șapca de primăvară. Am pășit pe lângă apa albastră și liniștită, privind cerul însorit și norii pufoși, având lângă mine bărbatul, cu care schimbam sărutări pe furiș și în față copilul gelos pe trotinetă.

Am respirat aerul călduț al primăverii, i-am strâns mâna bărbatului, am pupat copilul și am contemplat la banalitatea vieții, la aceste momentele de ”famile”, atât de simple, naturale și neapreciate în relațiile lungi. Neapreciații catalizatori ai relației, când nimic nu-i extrem de intens, dar nici dramatic, cu doar familial. Există un confort și o siguranță incontestabilă pe care aceste momente le dau, o stabilitate dureros de necesară ce vine din parteneriat, acoperind nevoia aparținerii la un cuib, dorința de a fi parte a unei construcții și răspunsul unei conexiuni.

În orele petrecute la malul mării și în momentele de după, am făcut față cu brio la crizele de gelozie ale copilului, căci în viața mea și-a făcut apariția o altă persoană importantă, situație pe care ea o gestionează dificil, cu lacrimi, crize de furie și multe ”te iubesc”. Momentele de liniște, discuțiile calme și pupăturile furișate m-au ajutat să-mi reglez parțial comportamentul și așteptările față de bărbatul de lângă mine, cu care încerc să construiesc o relație, proces extrem de greu, anevoios, dureros, imprevizibil, cu multe momente frumoase, dar și pline de încordare.

După plimbare ne-am întors acasă. Copilul s-a pus să lucreze la un proiect școlar, bărbatul la un pui de somn, iar eu  la cratiță (haha – m-am întors la cratița familiei, după mai bine de 6 ani de hoinărit). Am gătit cu plăcere, cu un pahar de vin roșu în mână, o mâncare foarte delicioasă, pentru ”familia în construcție” (și aici, chiar acum scriind aceste rânduri am o mică înțepătură la inimă de frică), pe care am servit-o pe masa ornată cu un buchet frumos de lalele, primite de la bărbat.

Subestimarea

~ Căpşunăriţa ~ 1 comentariu

Subestimarea, această greșeală fundamentală și frecventă în dinamica relației dintre doi oameni, este un game changer cu o greutate semnificativă în lupta dintre care pe care, la care se reduce în anumite momente esența relației. Dacă cineva își mai închipuie că relația ideală e parfum de iasomie și floricele roz pe câmpii, însemnă că-i încă blocat la stadiul de grădiniță emoțională și posedă o memoria de scurtă durată pentru realitățile vieții.

Cu mintea amorțită de dopamină, am pășit și eu neatentă pe acest tărâm al înfumurării personale, lăsându-mă purtată spre prăpastia eșecului de mâna nemiloasă a neatenției, subestimând cu brio persoana de lângă mine. Și ca să fac din căcat bici, am subapreciat-o tocmai când el îmi arunca momeli, ca să mă testeze. Am mușcat câteva din greșeală, cu naivitate drogatului ce-și lua prima doză din partidele de sex intens și pe a doua din îmbrățișările focoase de după, când mâna lui parcurgea ondulările corpului meu exact pe cărarea imaginar desenată de mintea mea flămândă. Mi-am frânt dinții în câteva dintre ele, fără a realiza greșeala aproape fatală și imperceptibilă, pe care eram pe cale să o comit.

M-am redresat însă rapid, renăscând din propria-mi neatenție cu o forță secretă și bine dospită înăuntru-mi. Am revenit pe poziții, permițându-mi să fiu ghidată de puterea mea naturală, bine șlefuită de instinctul meu feminin, pe care l-am avut dintotdeauna în mine și de care am ales să nu-mi mai fie frică, rușine sau jenă. Am folosit propriile greșeli ca să-mi induc partenerul de tango în eroare, oferind generos din sacul ce părea fără de fund, ca mai apoi să mă retrag cu o brutalitate neașteptată. Am trasat natural noile reguli ale relației, la granițele stabilite de stima de sine și respectul, pe care îl aștept de la cel care dorește să-și lase amprenta în viața mea.

Să lăsăm așadar zarurile să se rotească, în acest joc sălbatic al naturii, în care fiecare încercă să-l domine pe celălalt, cu delicatețea atingerilor fierbinți, sub presiunea dorinței împerecherii și din nevoia naturală de libertate.

Evoluții

~ Căpşunăriţa ~ 4 comentarii

”De mult nu am mai fost într-o relație. Nu știu cum ar trebui să fie, nu știu cum ar trebui să mă comport. Sunt speriată.”

”Eu de mult nu am mai fost într-o relație frumoasă, așa că nu o fute pe asta.”

Am râs până mi s-au încălzit obrajii. Sinceritatea lui m-a relaxat. Ne-am și futut, am și povestit, am și băut, ne-am și îmbrățișat. Am și plâns, m-am potolit. Ne-am sărutat cu patimă. Am dormit buștean toată noaptea.

***

La începutul săptămânii mă gândeam cu jind la Valentine’s fetish party, la care merge o colegă. Eram determinată s-o însoțesc, încântată că-mi pot expune colecția de lanțuri, cizme și șnururi. Tot pe atunci am intrat din nou pe Tinder. Aș fi intrat și pe Badoo, dar mi-am uitat parola. Din câteva mișcări de degete pe tastatură mi-am găsit vreo doi-trei potențiali parteneri de întâlnire. Tocmai mă pregăteam să o iau din nou la vale pe drumul deja bine pavat de pașii mei, decisă fiind să corectez brutal schimbările romantice și angajante ce au avut loc recent în viața mea. Eram convinsă că știu cum va decurge discuția și că aburelile mele uzuale vor funcționa ca prin farmec, iar el nici măcar nu va înțelege ce l-a lovit și cum s-a terminat totul. Deja mă vedeam scurgându-mă din viața lui ca apa de pe rână într-o zi de primăvară seacă și înainte să se dezmeticească, eu să fiu deja peste drum, dar în sens drept, la același local cu ceas deasupra ușii, numărând minutele unei alte întâlniri banale. Doar că, m-a citit. Dinainte ca eu să-i fi intrat pe ușă, el știa deja pe unde-i baiul meu, anticipându-mi reacțiile și așezându-mi pe tavă aleatoriu argumentele mele fragede, ce nu-și prinseseră bine contur în mintea mea bulversată. M-a punctat glumeț, direct și la țintă, reamintindu-mi că-i mai ușor pe Tinder decât în relație, căci dacă nu-mi convine ceva, fac la stânga cu poza și asta e. M-a îmbrățișat și mi-a subliniat din nou, clar, concis și de câteva ori că sunt importantă pentru el, că mă vrea în viața lui și că este acolo ca să mă susțină, nu doar în momentele plăcute dar și în momentele grele. Apoi, m-a luat pe la spate și m-a futut cu patimă, până am cedat.

A fost rețeta perfectă pe care nu a reușit până acum nici un bărbat să mi-o administreze. M-am șocat, m-am resetat și am recunoscut că mi-e frică. Mi-e o teamă teribilă de relație, să mă îndrăgostesc din nou, și nu știu cum să mă plasez pe mine în ”doi”.

Probabil am să aflu în curând, dar până atunci mi-am dezinstalat și Tinder-ul și Badoo-ul, iar după masă merg la teatru cu prietenul meu, iar fetish party o să facem acasă după, în doi.

Din Vietnam

~ Căpşunăriţa ~ 16 comentarii

Mă sună aproape zilnic cu camera, ca să ne vedem. Îmi scrie des, iar azi mi-a scris că îi este dor de mine, că m-ar îmbrățișa și ar sta de vorbă cu mine.

Mi-am propus să mă ia de la aeroport, căci ajunge cu două zile înaintea mea.

Cred că mă îndrăgostesc 😍. Am bătut atâta drum până în America, ca să realizez că mă îndrăgostesc de tipul care stătea peste drum de mine 😂.

***

Nu mai practic de câțiva ani obiceiul de a fi luată de la aeroport, când mă întorc acasă. Mi s-a luat pe vremea când, măritată fiind, m-a luat soțul de la aeroport, într-o grabă și repezeală pe care am găsit-o oribilă, mai ales contrastând cu căldura cu care l-a întâmpinat nevasta pe colegul meu de călătorie. Atunci am simțit că ceva nu poate fi in regulă în relația mea și până să schimb soțul, am decis că prefer să mă întorc singură acasă. De când l-am schimbat tot singură m-am întors. S-ar putea să schimb acum obiceiul.